Convorbiri Literare, 1893-94 (Anul 27, nr. 1-12)

1893-05-01 / nr. 1

9 POVESTEA VULPII O să am de-acuma caşuri, lapte bun şi proaspăt unt Buturi de berbece fripte, lână moale 'n loc de print!... Tot ce-i bun pe lingă casă, toate şi cu prisosinţă. iarăşi binecuvintează Domnul a mea locuinţă. Astfel zice: Era insă, vecinie cum o ştiţi, ţîfnoasă, Ii aruncă o privire de dispreţ, şi... mînioasă, Nu-i răspunde, dar s’aruncă... ia toiagul şi loveşte, Marea limpede se schimbă, un val negru se iveşte, O minune!... un lup ese de sub valurile sure, Repede înşfacă oaea şi cu ea fuge ’n pădure. Eva se infuriază!... Omul plînge şi suspină: Daţi-mi oaea!... strigă jalnic !... Daţi-mi oaea mea cea plină !... Nime­ aice nu-mi ajută !... Daţi-mi oaea înnapoi!... Peste­ un an, cel mult, de sigur, turmă-aş fi avut de oi !... Ce-aţi lăsat să-mi iee oaea!... —Ia toiagul şi loveşte. Marea se înseninează unda repede soseşte: O minune!... un câine ese de sub valurile sure Câine sdravăn, mîndru, harnic şi aleargă ’n spre pădure, Câine păzitor de casă, câine păzitor de oi, Muşcă lupul, scapă oaea ş’o aduce înnapoi. Oaea la Adam aleargă, el o ia şi o sărută, Doamna Eva lîngă apă tot pufneşte şi strănută, Nu se lasă, ia toiagul, mai loveşte mînioasă. Un stol negru de lăcuste sbor pe marea sgomotoasă!... Umple cîmpul... Vai!... ogorul! ce natură răbdătoare! Altul ar fi rupt nuiaua de-a doamnei Eve spinare!... Bate apa!... o minune! de sub norii trecători, Es trimeşii primăverei, cocostîrcii călători. Şi mai tare ’ntărîtată, Eva bate furioasă Vin puzderie ţînţarii, şerpii, broaştele rîioase, Şi bondarii cei cu coarne, vespele bîzîitoare, Şi jivinele de noapte ce-s de sine ploditoare, Şi aşa de câte ori ale Evei mâini loveau Toate relele din lume tot mai mult se înmulţeau. In zadar Adam cu varga lui de Dumnezeu trimeasă, îndrepta prostia Evei, vina ei periculoasă.

Next