Cotidianul, noiembrie 1998 (Anul 8, nr. 151-175)

1998-11-02 / nr. 151

evenimente în top Locuitorii Capitalei nu au fost nici ieri interesați de alegerea primarului general Cu toate strădaniile PDSR, bucureștenii nu au ieșit la vot 7 5 5 în secțiile de votare a bătut vântul Al doilea tur de scrutin pentru desemnarea primarului general al Capitalei a stat sub același semn al absenteismului, ca și duminica trecută. Un sondaj efectuat de reporterii noștri, ieri, la ora 16.00, în mai multe secții de votare bucureștene, a reliefat lipsa de interes a electoratului pentru desemnarea prin vot a păstorului urbei. La secția 20, situată în apropierea Pieței Kogălniceanu, până la ora 16.00 votaseră 25% dintre alegătorii înscriși pe liste. Procente asemănătoare se înregistrau la aceeași oră și la secția 893 de pe Calea 13 Septembrie, la secția 883 din Drumul Sării, la secția 947 din Drumul Taberei, la secția 1108 din cartierul Militari. în toate secțiile de votare vizitate de noi procesul electoral decurgea fără probleme deosebite, într-o atmosferă încălzită doar de caloriferele încinse încă de pe acum de către RADET. Ca și duminica trecută majoritatea alegătorilor au constituit-o persoanele mai în vârstă. Atât Primăria Municipiului București cât și anumite formațiuni politice au distribuit membrilor comisiilor electorale din unele secții de votare pachete cu alimente cuprinzând: pâine, cașcaval, salam, șnițele, biscuiți, mere, ness. Mulți dintre președinții comisiilor electorale fuseseră înlocuiți de duminică până ieri, aceasta și din cauza demisiilor înregistrate ca urmare a proastei organizări logistice a alegerilor. De asemenea, din secții au lipsit în această duminică observatorii LADO. Marian GHIjEANU Cristian ANTOCHE Vot cu lăutari Duminică seara, la ora 17.30 la secția de votare nr. 1059 era mare nuntă mare. Scandalizați de zgomotele pe care le produceau petrecăreții de la nunta ce se desfășura chiar deasupra capului lor, membrii comisiei electorale au început să dea telefoane în stânga și în dreapta în speranța că va veni cineva să facă liniște. Dumitru Ionuț, observator din partea PRM, ne-a relatat: „Nuntașii se plimbă pe scări și prin sălile unde se votează după bunul lor plac. Muzica este dată așa de tare că nu ne înțelegem cu alegătorii. Deși am insistat să se ia măsuri de restabilire a liniștii, nimeni nu ne ajută, în asemenea condiții nu ne mai putem desfășura activitatea." Petrecere pentru cei care au votat într-o atmosferă „electorală" Fundația Club A a organizat ieri o petrecere sub deviza „DA’ Bucureștiu' știe a bea?". Pentru a putea participa la petrecere, bucureștenii, în special cei tineri, nu au avut de îndeplinit decât o condiție: aceea de a merge la vot. Bucureștenii care au putut face dovada că și-au exercitat dreptul constituțional au participat la tradiționalele con­cursuri din Club A: clasica în­trecere a celor mai rapizi băutori de bere, cu lingurița, mersul pe butoaie, care pronunță mai co­rect cimilitura serii. Club A s-a transformat pentru o seară în Biroul Electoral Auxiliar unde s-au desfășurat, sub semnul glumei, o serie de activități specifice alegerilor, după care a urmat sigilarea urnei, anunțarea câștigătorilor (aici a fost doar un singur tur de scrutin). Surpriza serii va fi : „Ghici cine iese din urnă!". Mireille Astrid POPA Efectele campaniei pro-vot duse, în ultima săptămână, atât de partidele politice și candidații lor, cât și de posturile de televiziune s-au dovedit ieri nule. Nimic nu a reușit să-i mobilizeze pe bucureșteni, nici promisiunile electorale, nici apelul la conștiința civică, nici măcare suma cheltuită de Primărie pentru refacerea alegerilor. Estimările Comisiei Naționale de Statistică arată că la 1 noiembrie s-a prezentat la urne același procent de alegători ca la la precedentul scrtin, când s-a înregistrat o prezență de 34,3 la sută. Este de presupus că ieri au votat cam aceleași persoane, ceea ce dovedește că semnalele lansate de coaliția anti-CDR nu au avut succes. Principalii candidați au demonstrat în dezbaterile televizate că și-au pierdut suflul electoral, problema Capitalei ocupând locul secund după certurile politice. Fapt ce, probabil, i-a îndepărtat și mai mult pe alegători de urne. Pe cine va favoriza absenteismul? Candidații, cei mai disciplinați alegători Candidatul PD la Primăria Capitalei, Alexandru Sassu, și-a regăsit numele, de această dată, pe lista permanentă de alegători și nu a mai fost nevoie să fie trecut pe cea provizorie. Această listă de alegători a fost înlocuită în urma incidentului petrecut săptămâna trecută, când numele candidatului PD nu figura. După ce și-a exercitat dreptul constituțional, Alexandru Sassu a declarat că a votat « pentru oameni și schimbare în București ». Absenteismul la vot de săptămâna trecută a fost pus de candidatul PD pe seama faptului că Primăria n-a reușit să se comporte astfel încât să fie o instituție importantă pentru alegători. Alexandru Sassu a evitat să dea un pronostic în privința rezultatului alegerilor. « Când votează 30 % din electorat se poate întâmpla orice », a precizat Sassu. De această dată, candidatul PD nu a mai venit însoțit la vot de cele două fetițe ale sale. Cristina WLASSOPOL PDSR cere bucureștenilor să fie optimiști Ca și în primul tur, candidatul PDSR la Primăria Capitalei, dr Sorin Oprescu, și-a exercitat dreptul la vot la ora 9.30 la secția 120, amenajată în incinta Liceului „Jean Monet“. Sorin Oprescu a fost însoțit și de această dată de Ion Iliescu și de soția sa, precum și de un important număr de susținători. Doamna Nina Iliescu, ca și data trecută, a fost mai hotărâtă în privința alegerii, ieșind din cabina de vot înaintea soțului și chiar a candidatului. Imediat după votare, Ion Iliescu a lansat un apel către bucureșteni, cerându-le să nu se lase descurajați de ce a fost și­ să vină la urne. „Nu e normal și democratic ca populația să nu se prezinte la vot și să-i lase pe alții să decidă în locul lor", a afirmat liderul PDSR. Pentru candidatul PDSR, Sorin Oprescu, ziua de ieri nu a fost tocmai una liniștită, întrucât cu o zi în urmă își pierduse nepotul de numai 12 ani. Sorin Oprescu a afirmat la sosirea de la vot că speră că bucureștenii vor da dovadă de simț civic și se vor prezenta la urne pentru a avea o nouă administrație care să schimbe fața orașului. Candidatul PDSR susține însă că rezultatul final al alegerilor va fi hotărât abia săptămâna viitoare în cel de-al doilea tur de scrutin. Lavinia GHEORGHE George Pădure: „Oamenii nu sunt niște animale“ La ora 10.05 mașina lui George Pădure, candidat independent la funcția de primar general al Capitalei, oprea în fața centrului de votare de la Liceul „Ion Neculce“. Vesel și încrezător în șansele sale, George Pădure s-a îndreptat spre secția de votare nr.41, salutându-i în drum pe locuitorii sectorului 1 veniți să-și exprime opțiunea pentru primarul dorit, întrebat de către ziariști cum vede desfășurarea celui de-al doilea tur de scrutin privind alegerile pentru postul de primar general al Capitalei, acesta a răspuns: „Oamenii nu sunt niște animale care vin să voteze ca pisicile atrase de un borcan cu smântână. Ei vin să-și de­a votul de încredere celui pe care îl cred capabil să administreze cu adevărat Capitala, să le dea șansa de a trăi mai bine în acest oraș. Eu le pot oferi această șansă. Nu vreau să îi conduc pe cetățenii Bucureștiului, ci doresc să le ofer doar o viață mai bună“. După ce a votat, candidatul George Pădure s-a retras, precizând că cetățenii care vor să stea cu el de vorbă îl pot găsi la orice oră la sediul său de campanie electorală, unde va aștepta și rezultatul alegerilor. Cătălin ZAVARA Viorel Lis a votat pentru un București de care locuitorii săi să fie mândri Candidatul CDR la funcția de primar general al capitalei, Viorel Lis, a votat ieri, la ora 11.00, la Liceul „George Coșbuc". Pentru că CDR a decretat mobilizarea generală, Viorel Lis nu a mai fost așteptat în fața secției de votare de zeci de simpatizanți, așa cum se întâmplase în urmă cu o săptămână, iar primul tur­ de scrutin, însoțit de soție și de vicepreședintele PNȚCD și șeful campaniei sale electorale, Remus Opriș, candidatul CDR, a declarat că votează pentru un București de care toți cetățenii săi să fie mândri și care în anul 2000 va deveni într-adevăr o metropolă europeană", în încercarea de a contracare coalizarea forțelor de stânga împotriva candidatului CDR la funcția de primar general al Capitalei, președintele PNȚCD și al CDR, Ion Diaconescu, a organizat la sediul staff-ului electoral al lui Viorel Lis o conferință de presă în care a făcut numeroase apeluri la conștiința politică a bucureștenilor și la necesitatea unei prezențe masive la vot. Dezamăgit de estimările venite în timpul conferinței de presă, care arătau că bucureștenii se prezintă la vot într-o proporție și mai mică decât în urmă cu o săptămână, Ion Diaconescu a declarat: „Oamenii încă nu conștientizează că primarul nu cade din cer, ci trebuie să fie ales de noi. Electoratul dacă nu se duce la vot se pedepsește pe sine însuși. Dacă va exista turul II, sper ca electoratul PD să îl sprijine pe Viorel Lis. Dacă acest lucru nu se va întâmpla înseamnă că este ceva în neregulă în viața politică românească“, în legătură cu speculațiile PDSR privind eventuale fraude, Ion Diaconescu a precizat: „Epoca fraudelor electorale este depășită pentru totdeauna în viața politică românească". Adrian POPESCU Alexandru Sassu nu a mai avut probleme la vot "• • ......" în urma centralizării datelor culese de către Biroul Electoral de Circumscripție al Municipiului București au rezultat următoarele date statistice:­­ Ora 10.00, totalul prezenței la vot era de 4,65%. în cele șase sectoare ale Municipiului București se prezentaseră la urne: 4,37% sector 1; 4,65% sector 2; 4,63% sector 3; 4,76% sector 4; 4,95% sector 5; 4,56% sector 6. Față de alegerile precedente, procentul celor ce se prezentaseră la urne până la această oră era mai mic cu peste 1,20%.­­ Ora 12.00, totalul celor ce votaseră până la această oră era de 11,45%, față de 11,85% duminica trecută. Situația prezenței la vot pe sectoare era următoarea: 13,73% sector 1; 11,27% sector 2; 11,12% sector 3; 10,61% sector 4; 10, 42 sector 5; 11,89% sector 6. Doar în sectorul 3 se prezentaseră la urne mai mulți alegători decât duminica trecută.­­ Ora 14.00: 18,3% dintre bucureșteni își exercitaseră dreptul la vot, numărul total al alegătorilor continuând să fie mai mic ca la turul precedent de scrutin, când votaseră până în acest moment 18,21%. Procentele de prezență înregistrate de secțiile de votare pe sectoare era: 21,98% sector 1; 18, 38% sector 2; 17, 29 % sector 3; 16,66% sector 4; 16, 06% sector 5; 18, 32% sector 6. în sectoarele 2, 3 și 5 se înregistrase o creștere a numărului total de votanți față de precedentul tur de scrutin,­­ ora 18.00: Până la această oră, trecuseră pe la secțiile de votare, pentru a-și exercita dreptul de vot, 28,28% din cetățenii Capitalei. Acest procent este ușor crescut față de cel înregistrat duminica trecută, când până la aceeași oră votaseră 27,40%, din alegătorii înscriși pe liste. Situația pe sectoare se prezintă astfel: Sector 1 - 33,87%, Sector 2 - 28,33%, Sector 3 - 27,02%, Sector 4 - 27,01%, Sector 5 - 25,14%, Sector 6 - 28,96%. Ca și la scrutinul precedent, cei mai „conștiincioși" cetățeni sunt cei ce locuiesc în sectorul 1, aceștia deținând recordul în ceea ce privește prezența la urne. Marius IOSEF 1 Constantinescu nu a avut chef de vot Președintele Constantinescu a venit ieri la pas către secția de votare, însoțit doar de fiica sa, Norina. El a fost întâmpinat, la intrarea în Liceul «Jean Monnet» de un grup de simpatizanți. Emil Constantinescu s-a arătat, ca de altfel majoritatea bucureștenilor, fără nici un chef de a vota. Spre deosebire de primul tur, de această dată șeful statului nu a mai adresat un apel cetățenilor pentru a-și exercita dreptul de alegători, ci a accentuat ideea că populația nu agreează alegerile anticipate. «S-a dovedit, ca și în primul tur de scrutin, că cătățenii României sunt segmentele cele mai normale ale acestei țări, care doresc să voteze o dată la patru ani», a afirmat Constantinescu, după ce a introdus buletinul în urnă. Totodată, el­­ a subliniat faptul că cei aleși trebuie să-și prezinte bilanțul la sfârșitul mandatului. Făcând apel la un binecunoscut slogan electoral, președintele Constantinescu a interpretat opțiunile bucureș­tenilor, reflectate de rezultatele primului tur de scrutin, ca reprezentând dorința lor pentru « continuitate ». După ce a stat puțin, de vorbă cu câțiva cetățeni, Emil Constantinescu a luat-o agale spre Piața Charles de Gaulle. Bucureștenii care se aflau prin zonă nu s-au arătat prea entuziasmați de prezența președintelui. Ar mai fi de precizat că Norina Constan­tinescu a avut doar un rol decorativ, întrucât ea nu a votat la aceeași secție cu tatăl său, Ciprian RANGFIEL Ion Diaconescu susține că legea alegerilor locale ar trebui schimbată Legea alegerilor locale ar trebui schimbată, în sensul renunțării la condiția de participare la vot a 50 la sută a plus unu din numărul cetățenilor, declarat, duminică, președintele PNȚCD, Ion Diaconescu, comentând slaba prezență a bucureștenilor la alegerile din 1 noiembrie. El consideră că este posibil să se elimine din lege și condiția ca primarul să fie ales prin votul a cel puțin cincizeci la sută plus unu din numărul participanților la vot. Dacă cele două condiții ar fi eliminate din lege, primarul ar putea fi desemnat printr-un singur tur de scrutin, a opinat liderul țărănist. Președintele PNȚCD, însoțit de soția sa Eugenia și de primarul Sectorului 4, Marin Luțu, a votat la­ secția de votare nr. 565, amplasată la Școala generală nr. 79. Roman nu l-a iertat pe Ciorbea «Am votat ca și duminica trecută pentru ca munca bucureștenilor să nu mai fie risipită prin proasta gospodărire sau incompetență», a declarat Petre Roman după ce a introdus buletinul de vot în urna de la Liceul „Jean Monet“. Liderul democrat nu a uitat să amintească «inconștiența» de care a dat dovadă fostul premier Victor Ciorbea care a renunțat și la mandatul de primar, aducându-ne în situația de astăzi. Chiar dacă astrele nu-i sunt prea favorabile candidatului PD, Alexandru Sassu, Roman merge cu optimismul până la capăt. Cu toate acestea, în cazul unui eșec, liderul PD a precizat că voturile pentru Sassu vor fi direcționate spre o țintă precisă, întrucât PD este adeptul «principiului voinței exprimate». La criticile lansate mai mult sau mai puțin voalat la adresa Convenției nu este greu de ghicit cine va fi ținta. Președintele PD, Petre Roman, a apreciat că alegerile din București au costat prea mult și, din punct de vedere legal, s-ar fi putut ca acestea să fie amânate până în anul 2000. Liderul PD crede că absenteismul la vot reflectă neîncrederea cetățenilor în posibilitatea ca problemele lor să fie rezolvate și a spus că s-ar bucura dacă mai mulți cetățeni ar participa la alegeri, întrucât aceasta ar fi „important" pentru candidații care contează pe un vot „conștient". Amelia IONAȘCU Iliescu și-a rătăcit soția La primele ore ale dimineții, Ion Iliescu a poposit în incinta Liceului Jean Monet pentru a-și exprima dreptul de vot. Confirmând calitatea de partid social-democrat, reprezentanții PDSR s-au prezentat și de această dată împreună în fața urnelor. Ion Iliescu, soția sa și candidatul PDSR, Sorin Oprescu, au votat susținuți de o delegație puternică de simpatizanți, în care, cu grijă, au fost reprezentate toate categoriile de vârstă. Optimismul liderului PDSR a fost ceva mai temperat decât duminica trecută, mai ales că un nou tur de scrutin este considerat iminent. Iliescu i-a îndemnat pe cetățeni să-și aleagă destinul și să uzeze de dreptul constituțional de a decide cine va fi primar. Deși mai grijuliu cu soția sa, Iliescu „a pierdut-o" printre alegători și ziariști, după cum a recunoscut singur. Amelia IONAȘCU Cunescu este în ceață matinal și nedumerit. Așa s-a prezentat președintele PSDR, Sergiu Cunescu, în fața urnei de vot. Spre deosebire de duminica trecută, Cunescu a venit singur fiind supărat pe candidatul partidului său, Adrian Câmpurean. Liderul PSDR nu înțelege de ce Câmpurean a anunțat că își dă voturile candidatului PDSR, Sorin Oprescu, din moment ce partidul a decis susținerea lui Alexandru Sassu. Sergiu Cunescu este totuși optimist. El speră să nu mai fie nevoie de un nou tur de scrutin. Amelia IONAȘCU Premierul Radu Vasile speră ca acest tur de scrutin să fie ultimul Premierul Radu Vasile speră ca turul de scrutin de duminică să clarifice situația candidaților pentru postul de primar general al Capitalei. „Pornind de la înțelepciunea populară, precum că prostia, în general, se plătește, vin cu gândul că de data aceasta se va ajunge la o rezolvare în ceea ce privește Primăria Capitalei, de delimitare a celor doi candidați", a declarat Vasile. El a votat la ora 8.00, la secția 904, de la Școala Generală 150. Premierul a fost însoțit de fiul său, Mihai. Când aleșii aleg Alegătorii nu au urmat exemplul politicienilor. Secțiile de votare au fost pustii. luni, 2 noiembrie 1998 Dacă nici unul dintre cei 22 de candidați nu va obține jumătate plus unul din voturile valabil exprimate, primii doi clasați, în ordinea numărului de votanți, vor participa la un al doilea tur de scrutin, care va fi organizat pe 8 noiembrie. Și în acest caz listele electorale vor fi copiate, dar buletinele de vot vor fi tipărite doar cu numele celor doi candidați. Un al treilea tur de scrutin ar fi posibil, pe 15 noiembrie, în cazul în care cei doi candidați ar obține exact același număr de voturi (balotaj). Organizarea turului trei ar fi identică aceleia din turul doi. Pentru a evita aglomerația și întârzierile produse pe 25 octombrie la predarea proceselor-verbale și a sacilor cu buletinele de vot, Biroul Electoral de Circumscripție a decis marți ca procesele-verbale să fie predate în șase încăperi, câte una pentru fiecare sector, iar sacii să fie depozitați în 18 camere. Rezultatele unor secții de votare ar putea fi anulate Rezultatele care vor obținute la câteva secții de 11 votare din sectorul 6 al Capitalei ar putea fi anulate, pentru că președinții acestora au hotărât, din proprie inițiativă, ca voturile exprimate pentru candidații care s-au retras din cursă să fie anulate sau contorizate în beneficiul celor pe care cei retrași au declarat că îi susțin. Dacă această intenție, care încalcă Legea alegerilor locale, va fi transpusă în practică, rezultatele respective vor fi anulate, a declarat președintele Biroului Electoral de Circumscripție, Cristian Panait.

Next