Cronica Sătmăreană, aprilie-iunie 1971 (Anul 4, nr. 965-1042)
1971-05-08 / No. 997
). PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE, UNIȚI-VAI Г SHDHICA * Anul IV (XI) П [UNK]. 997 (1736) Sîmbătă 8 Mai 1971 8 pag. — 40 bani c М Л' Pl” 1921 ,. m = 7 Ш =— 1971 WNr/U^U^U^U^U^g^U^4^Us5/U45/U4^U'^'U4^y'^yNÎ'g5/uN5'U,^'U'5'U'^U^U'^l4S5 (Continuare în pag. a 2-a). ADUNAREA SOLEMNĂ DIN CAPITALĂ CONSACRATĂ SĂRBĂTORIRII SEMICENTENARULUI PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN Cea de-a 50-a aniversare a întemeierii Partidului Comunist Român, eveniment de importanță epocală în istoria mișcării muncitorești din țara noastră, in viața poporului român, a fost sărbătorită, vineri dimineața, în Capitală, in cadrul unei adunări solemne organizate în sala Palatului Republicii Socialiste România. Marea sală are un aspect festiv. Pe fundalul dominat de faldurile scenei, drapelelor partidului tului se văd stema și stadului Comunist Român. Particura jubiliară „50“ și datele jubiliare: „1921—1971“, La ora 10 dimineața, furtună de aplauze și ora o le salută sosirea în sală a conducătorilor partidului și statului. In prezidiu iau loc tovarășii Nicolae Ceaușescu, Ion Gheorghe Maurer, Emil Budnaraș, Manea Mănescu, Paul Niculescu-Mizil Gheorghe Pană, Gheorghe Rădulescu, Virgil Trofin, Uie Verdeț, Maxim Berghianu, Constantin Florian Dănălache, Dragan, Emil Drăgănescu, Janos Fazekas, Petre Lupu, Dumitru Popa, Dumitru Popescu, Leonte Răutu, Gheorghe Stoica, Vasile Vîlcu, Ștefan Voitec, Iosif Banc, Constantin Băbălău, Petre Blajovici, Miron Constantinescu, Mihai Dalea, Miu Dobrescu, Aurel Duca, Mihai Gere, Ion Iliescu, Ion Ioniță, Carol Király, Vasile Patilineț. (Continuare în pag. a 6-a) Expunerea tovarășului NICOLAE г'слпосог'и V L.nUyLUVU Stimați tovarăși și prieteni. Sărbătorim astăzi împlinirea a 50 de ani de la înființarea Partidului Comunist Român, eveniment de însemnătate istorică epocală în viața poporului nostru. Cu acest prilej festiv permiteți-mi să vă adresez dumneavoastră, tuturor comuniștilor, întregului nostru popor, cele mai calde felicitări și un cordial salut din partea Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a Consiliului de Stat și a guvernului Republicii Socialiste România. (Aplauze puternice, prelungite). Această aniversare prilejuiește o retrospectivă a drumului parcurs de partid, a luptelor de clasa muncitoare, de toți duse oamenii muncii din patria noastră pentru dreptate și libertate socială și națională, pentru răsturnarea regimului burghezo-moșieresc, pentru cucerirea puterii politice și făurirea cu succes a socialismului în România. Drumul străbătut nu a fost neted: au trebuit învinse multe greutăți, trecute mari obstacole — dar nici teroarea sălbatică, nici închisorile și nici chiar moartea nu i-au putut abate pe comuniști din calea lor. Comuniștii au ținut întotdeauna sus steagul luptei sociale și naționale, acționînd ca organizatori și conducători încercați ai clasei muncitoare, ai întregului nostru popor muncitor. (Aplauze puternice, prelungite). Ceea ce i-a însuflețit permanent pe comuniști în lupta lor a fost încrederea nestrămutată în învățătura atotbiruitoare marxist-leninistă, devotamentul nemărginit față de năzuințele de libertate națională și dreptate socială ale poporului. (Vii aplauze). La această adunare participă veterani care au luat parte la formarea partidului, mulți activiști din anii ilegalității care și-au îndeplinit cu înalt devotament nețărmurit sarcinile încredințate de partid, aducîndu-și contribuția la toate marile succese obținute de partidul și poporul nostru. Partidul îi prețuiește în cel mai înalt grad pe activiștii din anii ilegalității. In numele Comitetului Central, se adresez tuturor calde felicitări și mulțumiri comuniste! (Aplauze îndelungate). Mulți din cei care au luat parte la înființarea partidului în Stimați tovarăși. Istoria partidului nostru este istoria luptelor sociale și naționale ale clasei muncitoare, țărănimii, intelectualității, ale tuturor oamenilor muncii fără deosebire de naționalitate, este istoria nașterii și dezvoltării mișcării muncitorești și revoluționare din România. Noi, comuniștii, sîntem continuatorii tradițiilor progresiste ale poporului. Cinstim pe toți acei care au stat în fruntea luptei împotriva asupririi străine, pentru neatîrnarea poporului, de reculegere. (Asistența se ridică pentru cîteva clipe în picioare, cinstind memoria celor dispăruți), pentru formarea statului național român. Greul luptelor l-au dus întotdeauna masele largi populare, le adresăm recunoștința noastră fierbinte și ne plecăm cu smerenie în fața jertfelor grele pe care le-au dat în aceste lupte. Secolul al XIX-lea s-a caracterizat prin mari mișcări pentru eliberarea națională și socială. Răscoala din 1821, revoluția din 1848, Unirea Principatelor în 1859, războiul pentru independență din 1877, sunt momente clate în istoria țării noastre. cruaceste evenimente au marcat totodată intrarea țării pe calea dezvoltării capitaliste, precum și apariția pe scena istoriei, o dată cu burghezia, a clasei muncitoare. In a doua jumătate a secolului trecut, îndeosebi după formarea statului național român în 1859, România a cunoscut o puternică dezvoltare capitalistă. Situația specifică, determinată de dependența față de imperiul otoman și de pătrunderea în economia țării, încă din acea perioadă a capitalului străin, a creat oamenilor muncii condiții deosebit de grele. In acest cadru, încă în perioada 1860—1870, începe crearea organizațiilor muncitorești. Trebuie să menționez că formarea primelor cercuri muncitorești, începutul răspîndirii ideilor socialiste în România au fost stimulate de legăturile militanților români cu făuritorii socialismului științific — Marx și Engels. Intr-o scrisoare trimisă militantului socialist Ion Nădejde în 1888, Engels arăta că încearcă o mare satisfacție văzînd că socialiștii din România au adoptat în programul lor principiile fundamentale ale teoriei marxiste. Dezvoltarea mișcării muncitorești și răspîndirea ideilor socialismului științific au dus la formarea în 1893 a Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România. Deși a activat numai 6 ani, datorită trecerii unor fruntași de partea burgheziei, Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România a marcat un moment deosebit în lupta politică a proletariatului. Organizarea pe plan național a mișcării sindicale în 1906 și refacerea Partidului Socialist în 1910, reflectau maturizarea politică a clasei muncitoare din România, rolul tot mai important pe care îl dobîndea în viața țării. Continuînd să întrețină legături cu mișcarea revoluționară din alte țări, mișcarea muncitorească din România a ajutat la transportul în Rusia a literaturii tipărite de emigrația rusă din Apus — inclusiv a Iskrei leniniste —, a manifestat o activă solidaritate cu lupta proletariatului rus împotriva țarismului în 1905, printre altele acordînd ajutor pasului revoluționar de pe echicrucișătorul Potemkin care, după cum se știe, a primit azil politic în România. Militanții socialiști români au avut legături nemijlocite cu V.I. Lenin. In anii premergători, precum și în timpul primul război mondial imperialist, mișcarea muncitorească și socialistă a acționat cu hotărîre împotriva războiului, participînd la conferințele internaționale antirăzboinice și organizînd mari manifestări de masă în țară. După terminarea războiului și realizarea statului național unitar, România a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare; totodată, mișcarea muncitorească și socialistă a căpătat dimensiuni noi. La sfîrșitul deceniului al doilea al secolului nostru, în țară se acumulaseră multe contradicții sociale și naționale, care creau necesitatea unor profunde transformări în viața societății. Se impuneau, în special, înfăptuirea reformei agrare, crearea unei industrii naționale avansate, lichidarea dependenței față de capitalul străin, democratizarea vieții politice și de stat. De realizarea acestor transformări depindea progresul rapid al țării din punct de vedere economic și social. In viața internațională se adînceau, de asemenea, continuu contradicțiile de clasă, avea loc un puternic avînt revoluționar al clasei muncitoare, se prăbușeau imperii, creștea lupta de eliberare națională și socială. Victoria Marii Revoluții Socialiste din Octombrie vestea începutul unei noi ere în istoria omenirii — era trecerii la făurirea socialismului și comunismului. In aceste împrejurări interne și internaționale, clasa muncitoare și alte forțe sociale din România s-au ridicat cu hotărîre la luptă împotriva asupririi sociale și naționale. Grevele din 1918—1919, greva generală din 1920 adeveresc creșterea avîntului revoluționar, afirmarea tot mai puternică a clasei muncitoare ca cea mai avansată forță socială a societății românești. Situația internă și internațională, luptele de clasă din acei ani au grăbit cristalizarea nece1921 și care au activat dtrile sale nu mai sunt noi. In semn de adine propun să păstrăm un în rînprintre omagiu, moment Mărețe tradiții revoluționare de luptă pentru eliberarea socială și națională a poporului, pentru socialism Г Шm Mij Ű " Aspect din timpul desfășurării Adunării solemne consacrate sărbătoririi semicentenarului Partidului Comunist Român,