Cronica Sătmăreană, aprilie-iunie 1972 (Anul 5, nr. 1277-1353)

1972-05-14 / No. 1313

2 ____________________________________________________­CRONICA S­ATM A­RE­AN­A________________________________ Săptămâna teatrală Spectacole ale Teatrului de Nord Secția maghiară Secția română O surpriză, dar nu numai atît­ upă aproape patru luni de la premieră (18 ianuarie 1972), timp­ în care piesa lui Sean O'Casey, Roșii trandafiri numai pentru mine, s-a jucat de aproximativ douăzeci de ori, publicului sătmărean îi este bine cunoscută dra­ma clasicului irlandez, așa incit reluarea temei, a subiectului, a intrigii, ar fi inutilă. Ne vom rezuma deci, în cronica de față, la consemnarea cîtorva impresii asupra modului în care această piesă, prin excelență politică, a fost transpusă scenic de colectivul Teatrului de Nord din Satu Mare — secția română. Personaje aparent bizare, stranii, populează piesa lui Sean O'Casey. In fond aceste persona­je nu sunt altceva decît victime ale modului de viață capitalist, ale filistinismului catolic, ale antagonismelor politice și religioase, — adevăra­te ființe dezmoștenite ale destinului — clamînd o dreptate și o libertate pe care le înțeleg vag, dar pe care știu că nu le pot cuceri decît prin lupte sociale, prin jertfe. Sesizînd această parti­cularitate a piesei, regizorul Cristian Berger, scenograful Lică Nicolae și interpreții au cons­truit un spectacol în care au îmbinat simplita­tea expresiei cu hieratismul imaginii scenice momentele de frondă, de violență, cu cele de elevație spirituală și visare, rezultatul fiind o alternanță de secvențe de teatru profund agita­toric — în sensul înalt artistic al cuvîntului — și secvențe de teatru poetic de cea mai bună calitate. Actorii, convinși de veridicitatea indicațiilor regizorului și încrezători în valențele dramatice ale textului lui Sean O'Casey, au aruncat peste bord mijloacele desuete ale declamatorismului, ale „teatralului" în sine și au adoptat o poziție deopotrivă lucidă și afectivă față de roluri. A­­proape toți — și Viorica Suciu și Ion Tifor și Costin Popescu și Nicolae Popeneciu și Teodora Vasilescu și Ion Podoleanu — au făcut ceea ce numim îndeobște „compoziții scenice". Chiar și ceilalți interpreți, care au avut roluri mai în­tinse sau mai reduse, ca Ovidiu Cristea, Anca Pandrea, Constantin Dumitru, Marcel Popa, Ion Haiduc, Sebastian Comănici și alții care, aparent, și-au jucat propria lor expresie, n-au adoptat, cu alte cuvinte, o „mască" făcută, au creat de fapt tot compoziții. N-au compus „tipuri" umane, ci au compus scenic idei: ideea forței, a energiei, a dinamicii luptei, ideea dragostei care se jus­tifică și se ofelește numai în confruntări sociale, nu un alcov înmiresmat cu umbră, ideea fanatis­mului religios și — la celălalt pol — ideea luci­dității filozofice etc. Una dintre principalele coordonate pe care a fost conceput și realizat spectacolul mi se pare a fi sinceritatea trăirii. Toți interpreții­­ mă gândesc la cei care au avut de spus cel puțin cîteva replici, nu și la cei care au plimbat pe scenă un costum sau un pistol automat) s-au integrat spectacolului pe această poartă comună, a sincerității trăirii. Aici cred că trebuie căutată cheia succesului, a reușitei spectacolului — fiindcă, trebuie să spun, este o reușită certă — în această dăruire plenară a talentului (atît cit are fiecare actor) și a resurselor profesionale pentru cauza puterii de convingere , convingere la care spectatorul ajunge numai dacă i se înfă­țișează personaje întruchipate cu luciditate, cu sinceritate și cu participare afectivă. Este ceea ce a izbutit, într-o mare măsură, (există, bineîn­țeles, și unele imperfecțiuni și unele carențe de distribuție și unele „bîlbe" tehnice, dar nu a­­cestea dau culoarea spectacolului) echipa de ac­tori a secției române a Teatrului de Nord. Am început cronica aceasta mărturisind, chiar din titlu, surpriza pe care am trăit-o văzînd spectacolul Roșii trandafiri numai pentru aici, la Satu Mare. Este vorba, evident, de mine surpriză plăcută : aceea a găsirii unui spectacol , nesperat de serios, de solid articulat, de ferm în intenții și mesaj. Dincolo de această surpriză — poate nejustificată, poate excesiv de subiecti­vă — am mai detectat însă și altceva : confirma­rea vechiului adevăr potrivit căruia, acolo unde se muncește cu inteligență, cu pasiune, cu spirit de perfectă colegialitate, este imposibil ca suc­cesul să nu-și facă loc. Dr. MIHAI FLOREA­ N O carte de vizită strălucit onorată V­ăzînd strălucitul spectacol al sec­ției maghiare a Teatrului de Nord cu „Plicul" lui Liviu Re­­breanu, te­atrelei: de ce, cum e posibil, ca aceas­tă comedie acerbă, a­­ceastă replică peste de­cenii, peste epoci la Scrisoarea pierdută a lui Caragiale să nu se joace mai frecvent în toată țara, că nu se joacă în dialog cu „O scrisoarea pierdută", in­tr-un spectacol-coupé de două seri ? Cele două piese se întregesc doar, se completează reciproc; filiația caragialescă a „Plicului" este clară, dar nu-i vorba de o re­petare, ci de o genială parafrazare a problema­ticii, a mesajului cara­­gialesc, a faunei politi­ce detectate și înfierate de Caragiale, de acei care își schimbă părul cu abilitate ca să-și poată păstra năravurile. „Plicul" în regia lui Mihai Raicu și Kovács Ádám, cu scenografia inspirată a Tatianei Ma­­nolescu-Uleu, este un impecabil „spectacol de epocă", lipsit însă, spre binele său, de acel ca­racter demonstrativ, mu­­zeografic-școlăresc, care pîndește îndeobște în­scenările unor vremuri apuse. Aici, atmosfera de epocă, stilul de epo­că este funcțional, are rol și replica, ca și ac­torii. Epoca nu-i înde­părtată, este vremea ti­nereții părinților noștri, care erau de-acuma „moderni". Totuși, ve­dem o altă lume, foarte stilată, pronunțat și sîcîitor de stilată : stilul se poartă aici în loc de mască. Escrocii politici din piesa lui Rebreanu sunt, în această viziu­ne, lipsiți de vulgarități mărunte. Actorii întru­chipează pe aceia care — cum scrie Camil Pe­­trescu — „dansează ele­gant cu legea, fără s-o calce pe picior". Eleganța caracterizea­ză și verdictul formulat în jocul actorilor ! ei joacă cu vervă, cu pof­tă, cu fantezie, se amu­ză copioi ei înșiși, îm­preună cu publicul, dar sunt lipsiți de condes­cendență. Ne caută și nu găsesc circumstanțe ate­nuate pentru personaje­le interpretate de ei, dar își feresc jocul de îngroșări pătimașe, de zelul care i-ar frusta de umor. Hazul inter­pretării izvorăște dintr-o distanțare degajată, din­tr-o superioritate tească sănătoasă, sufle­per­fect compatibilă cu in­transigența de conținut. O interpretare de zile mari ne oferă Csiky An­drás in rolul primarului sperțar Arzăreanu, un personaj care cumulea­ză trăsăturile lui Cața­­vencu, Tipătescu și Tra­­hanache. Actorul se fe­rește de caricaturizări ieftine și exterioare, ri­dicolul personajului dez­­văluindu-l nu în ticuri, în bufonerii, ci în con­tradicția dintre demnita­tea afișată și lipsa de scrupule. Ács Alajos, în rolul Hurmuz, realizează acelaș contrast interior pe un alt caracter: nu aventurierul în densă, ci vulpoiul ascen­bă­­trîn, înțelept și conștient de faptul că e mult din­colo de apogeu ... Vic­­torița, așa, cum ne-o în­fățișează tînăra actriță Kovács Lenke, e o Zri­­tică mult mai „emanci­pată", mai lucidă și mai întreprinzătoare, cum se și „cuvine" așa în „vremurile moderne". Actrița nu se mulțumeș­te cu farmecul al tinereții sale, ea firesc ne oferă o compoziție vi­guroasă și plină de haz. In contextul personajul ei este intriga­, sin­gurul cu umor activ, niciodată victima­ției, ci stăpîna ei, situa­tî­­nărul actor Boér Fe­renc ne-a oferit o sucu­lentă compoziție în ro­lul inspectorului, adu­­cînd surprinzător cu excelentul actor sătmă­rean mutat de vreo 2—3 stagiuni la Oradea: Vándor András. Colecti­vul sudat de aproape două decenii se pare că și-a format tipurile constante de compozi­ție actoricească, care se recomplet­ează chiar și atunci, cînd un actor îndrăgit și cunoscut își lasă locul vacant... Talentat, cu un haz de­licat, Tóth-Páll Miklós în șeful de gară îndră­gostit. Impecabili dai István (ajutorul Nu­­de primar), Diószeghy Iván (Francu), Vajda István (ziaristul Albeanu), Czin­­tos József (omul de serviciu la gară) Kiss Imre (omul de serviciu la primărie), Nagy Iza (văduva), Znorovszky Ildikó (slujnica). Colectivul secției ma­ghiare a Teatrului de Nord a excelat nu o da­tă pe parcursul carierei sale în comedii satirice românești după „Mielul turbat" și „O scrisoare pierdută", „Plicul", își merită de asemenea lo­cul de cinste nu numai în stagiunea actuală, ci în toată dezvoltarea în timp a acestei bune, apreciate aici trupe ca­­ Și mult dincolo de gra­nițele județului. HALÁSZ ANNA PROGRAMUL Universității serale de marxism-leninism și al studiului individual SATU MARE: Luni, 15 mai 1972, ora 17. — Secția PRINCIPIILE și METODELE muncii de partid, anii I—III. — Secția ECONOMIE POLITICA, anii I, II și III. — STUDIUL individual, probleme de ECONO­MIE POLITICA și FILOZOFIE. Toate la Casa de cultură a municipiului Satu Mare, A.I. Cuza nr. 2. Joi, 18 mai 1972, ora 17: — Secția ISTORIE anii, I, II, III. Secția FILOZOFIE, anii I, II, III, la Casa de cultură a municipiului Satu Mare. CĂRȚI: Luni, 15 mai 1972, ora 17: — Secția ECONOMIE POLITICĂ, la Comitetul orășenesc de partid. Vineri, 19 mai 1972, ora 17: — Secția FILOZOFIE, anul III. — Secția ISTORIE, anii I, II, III, la Comitetul orășenesc de partid. TÂȘNAD: Marți, 16 mai 1972, ora 16: — Secția ECONOMIE POLITICA, la Casa de cul­tură orășenească. NEGREȘTI-OAȘ Miercuri, 17 mai 1972, ora 15,30: — Secția FILOZOFIE, la Liceul de cultură ge­nerală. PROGRAMUL Centrului de informare și documentare Luni, 15 mai și joi 18 mai 1972, ora 17: — Consultație pe tema: Perfecționarea conducerii, organizării și planificării economiei naționale. Marți, 16 mai 1972, ora 16: Consultație pe tema: Dezvoltarea și perfecțio­narea învățămîntului. Vineri, 19 mai 1972, ora 16: — Consultație pe tema: Rolul conducător al P.C.R., în etapa făuririi societății socialiste multi­lateral dezvoltate. Zilnic, cursanții de la înv. de partid pot primi consulta­ții individuale sau (pe grupe) colective. ( Urmare din pag. 1). Nu ne-am așteptat la o inundație de ase­menea proporții dar ea nu ne-a găsit ne­pregătiți, dezarmați. Am ridicat împotrivă-i unitatea noastră, în­­tr-o impresionantă ma­nifestare a solidarită­ții. Nici o ezitare, nici o renunțare. N-a exis­tat derută, n-au fost dezertări. Toți, și bătrîni, bărbați tineri și femei, români, ma­ghiari, germani, în frunte cu comuniștii, au început lupta tena­ce cu stihiile, făcînd dovada unei admirabi­le abnegații, confir­med, la cele mai înal­te cote ale tensiunii măreția morală a o­­mului societății socia­liste. Și omul a tri­umfat. S-a luptat și s-a muncit în spiritul to­talei angajări și dă­ruiri, au fost salvate vieți și bunuri mate­riale, s-au înălțat zi­duri și acoperișuri, au fost repuse în funcțiu­ne întreprinderi liate. Cei loviți avi­au simțit din plin căldu­ra omenească a grijii frăției și solidarității semenilor. Profundul umanism al orînduirii noastre socialiste și-a gă­sit expresia sa cea mai emoționantă în ajutorul acordat de partid și de stat loca­lităților din județul nostru, afectate de ca­lamitate, pentru vinde­carea grabnică a ră­nilor și pregătirea rit­mului firesc al vieții. Reconstrucția a fost o muncă titanică, mo­bilizarea totală a po­tențialului uman imperativ care a pri­lejuit o strălucită iz­bîndă de eroism, ab­negație, solidaritate și unitate moral-politică a oamenilor muncii sătmăreni. Rezultatele au fost pe măsura eforturilor: ruinele au dispărut și viața a renăscut, ver­tiginos, întreprinderile care au suferit avarii — „23 August", C.E.I.L., „Solidaritatea" etc. — și-au refăcut în scurt timp potenția­lul tehnic, reușind de atunci să-și sporească mult capacitățile producție; străzile de o­­rașului, degajate de epiderma dezgustătoa­re a nămolului, etalea­ză policromia irezisti­bilă a florilor; noile și elegantele cartiere „Carpați“ și „Solidari­tății" se înscriu ar­monios pe harta mu­nicipiului , localitățile greu încercate — O­­doreu, Botiz, Dorolț și altele Potău, — reconstruite au primit o înfățișare nouă, cu certe atribute de urba­nizare. . .. Luna mai a re­venit pentru a doua oară pe cadranul tim­pului. Mai 1972: O lună a frumuseții, a afirmării vitalității și generozității naturii. La unison cu propria noastră umană frumu­sețe, vitalitate, gene­rozitate. La unison cu succesele realizate și hotărîrea noastră fer­mă de a obține noi victorii. Am trimis o clipă privirea înapoi pentru reîntîlnirea cu „cealal­tă" lună mai... Re­memorăm nu din do­rința de a retrăi un coșmar, ci pentru a avea măsura propriei noastre capacități de voință și energie. REMEMORAM SPUI A AVU MMM PROPRIEI MOASTRE capacități ii nim §i шеи Pe harta municipiului a apărut un nou cartier: „Piața 14 Mai“. Aici in jur n-a fost nimic. Acum e cartierul „Carpați“ O nouă stradă în urbanistica со­munei Odoreu Vă aduceți amin­te de ravagiile furiei apelor? Au fost. Ele au fost învinse Mobilizarea întregului potențial productiv (Urmare din pag. 1), maistrului Vasile Talpoș. Aceas­tă formație de lucru și-a în­deplinit planul, lună de doar în proporție de 75—85 lună, la sută, pe motivul că nu are pre­gătit frontul de lucru, nu are schelă metalică și nici parchet. La un control făcut în depozitul de materiale, a rezultat însă con­trariul. In depozit exista schelă, exista și parchet, dar maistrul nu s-a îngrijit de aducerea lor pe șantier. Ce a însemnat pentru șan­tierul din Cărei nefolosirea uti­lajelor la întreaga capacitate rezultă din următorul caz , la blocurile 7/A și 7/B, (mai­stru Vasile Talpoș) lucra o ma­­cara-turn. Din cauza lipsei de organizare a muncii, lucrări­le au întîrziat nepermis de mult. Intîrzierea de aici s-a repercutat asupra blocurilor 16 și 17 aflate în construcție în sectorul lui Ștefan Farkaș, o­­biective care, în timpul pier­dut, puteau ajunge la al treilea nivel. Și ca să continu­ăm repercusiunile unor ast­fel de întîrzieri, merită su­bliniat că, comuniștii au criti­cat aspru faptul că ele au cauzat reducerea cîștigului în­tr-o serie de formații de lu­cru din alte sectoare, au fost cauza principală a calității ne­corespunzătoare la finisaje, a necesității refacerii unor lu­crări, cum a fost cazul la blo­cul 7/a, blocul cu 6 aparta­mente, blocul 5/28, 8/a și 8/b, 12, 13 și 14 etc. In urma analizării situației de pe șantier în cadrul adu­nării generale, a hotărîrilor adop­tate de adunare, maistrul Va­sile Talpoș a prezentat o infor­mare în fața biroului orga­nizației de bază, în ziua de 5 mai, în care a arătat măsurile întreprinse pentru remedie­rea lipsurilor. De asemenea, bi­roul se pregătește pentru dez­baterea problemei disciplinei, în adunarea generală care va avea loc la 19 mai. Pe baza hotărîrilor adoptate în recenta adunare generală, a planului de măsuri întocmit, biroul organizației de partid manifestă o preocupare ma­joră față de remedierea lipsu­rilor constatate, mobilizînd întregul potențial material și uman la îndeplinirea ritmică a fiecărui indicator de plan. Membrii biroului, împreună cu conducerea șantierului, cu maiștrii și șefii de echipă, ur­măresc zilnic felul în care sunt gospodărite materialele pe șan­tier, cum este asigurată a­­provizionarea punctelor de lu­cru cu materiale, ținîndu-se sea­ma de urgența lucrărilor. De asemenea, conducerea șantie­rului ajutată de membrii bi­roului, controlează în fiecare dimineață și seara prezența pe șantier, se informează asupra mersurilor lucrărilor, a nevoi­lor de materiale, utilaje etc., luînd măsurile cuvenite pentru ziua următoare. Pe lîngă aceas­ta, la ora 15, în fiecare zi, șe­fii de servicii (aprovizionare, plan , organizarea muncii, transport, administrativ) iau legătura cu fiecare sector în parte, luînd notă de nevoile sectorului respectiv și rezolvînd operativ fiecare problemă. Activitatea organizației de bază a dus la un reviriment substanțial al activității fierului. Au fost lichidate sau­în mare măsură întîrzierile de la lucru, plimbările și plecările mai devreme. Pentru rezolva­rea unor probleme personale ale muncitorilor, s-a stabilit ziua de vineri după-amiază, cînd programul la birouri se termină la ora 18. Totodată, se urmărește zilnic îndeplinirea planului pe fiecare formațiune de lucru, ca și felul în care sunt folosite utilajele și instalațiile etc. Ajutorul concret, eficient, al biroului organizației de bază se concretizează în reali­zări superioare obținute in toate sectoarele, în crearea de condiții pentru recuperarea ră­­mînerilor în urmă și depăși­rea sarcinilor de plan, scur­tarea termenului de dare în folosință la toate obictivele. E­­xemplul sectorului condus de maistrul Vasile Talpoș, unul din sectoarele lui în primul slabe ale șantieru­trimestru, concludent. Planul pe luna este a IV-a din an, ca și pe prima decadă din luna mai a fost îndeplinit și depășit, iar prin folosirea mai bună a mecanis­melor, a fost redus rul de forță de muncă, necesa­reali­­zîndu-se economii de 20.000 lei la fondul de salarii. Duminică 14 mai 1972 Cotele apelor deși în creștere, ele vor... descrește Tinerețea Dorolțulul

Next