Cronica Sătmăreană, iulie-septembrie 1972 (Anul 5, nr. 1354-1431)

1972-07-04 / No. 1356

2 ILiHIH.N­HCOI­MU­Ht­­ONUL PENTRU FERICIREA TUTUROR Acum zece ani, obștea ță­ranilor cooperatori din Căuaș l-a ales președinte al pe Ioan Buteanu. I-au C.A.P. acor­dat încrederea toți: bărbați și femei, tineri și vîrstnici. S-a rupt atunci o de secole. De cind se tradiție știu ei pe meleagurile dintre bălți, conducerea obștei a avut-o un bătrîn. Ioan Buteanu, tî­­năr, abia împlinise 34 de ani, a fost ales președinte, inves­tit cu uriașa încărcătură a încrederii oamenilor, a con­sătenilor lui, care-i cereau să conducă destinele satului pe căile arătate de partid, pe. A rămas copleșit cîteva cu­­simțea marea povară a răspunderii față de oamenii aceștia, mulți foști truditori săraci pe moșiile și care trebuiau să boierilor, trăiască fericiți. Partidul conducea cu mină fermă destinele po­porului, spre binele și ferici­rea celor ce muncesc. Iar el, trebuia să-și închine în­treaga viață acestui ideal. Dar cum va face? Parcă aude și astăzi. In adunarea aceea generală, se­cretarul organizației de bază i-a spus: — Lasă Ioane, nu te teme de nimic. Vei avea sprijinul nostru, al comuniș­tilor. Numai să nu te rupi de noi. De ce-l alegeți pe Jeam­ președinte? — г-a Bu­m­­trebat atunci cineva pe oa­meni. Iar oamenii au răspuns într-un glas, cu fermitate: Pentru că e om așezat și cinstit. Pentru că e capabil, organizator bun și gospodar de frunte. Pentru că îl cu­noaștem de copil. Pentru că e o minte luminată. Pentru că iubește satul, oamenii, și ar fi în stare să-și dea și­ viața pentru fericirea noastră. De aceea îl vrem în fruntea cooperativei. Au trecut anii și lucrurile au început să intre pe făga­șul normal, Ioan Buteanu s-a legat mai temeinic de oa­meni, se sfătuia cu ei în problemele­ majore, îi asculta. Cooperativa era încă slaba. Vite puține, vreo 200 in două grajduri, și cîteva oi. Pămîntul producea erau mari suprafețe care puțin, în anii ploioși rămineau pustii, sub apă. Creștea pe sute de hectare pipirig și trestie. Griul, dacă dădea 700—800 de kg la hectar, iar porum­bul 1.000 kg era bine, era an bun. In 1962, avuția obștească ajunsese la 12 milioane lei. Era totuși mică în raport cu alte cooperative. — Trebuie să facem în așa fel ca pămîntul să dea mai mult — a spus Ioan Buteanu într-o adunare generală. Sta­tul ne va ajuta, fiți siguri. Dar ajutorului acestuia trebu­ie să-i sporim dimensiunile prin munca noastră, mari­ suprafețe de teren Avem ne­productiv sau slab productiv. Producția la noi depinde de capriciile naturii. Să facem să depindă de noi... Oamenii au votat cu toții, prin ridicare de mîini,­­ să facă în așa fel ca producția să depindă de ei. Au trecut ani. Muncă, stu­dii, consultări cu specialiștii din domeniul îmbunătățirilor funciare. S-au întocmit hărți, documentații, s-au făcut mă­surători. Intr-o primăvară au înce­put lucrările de desecc­re. Au sosit la Căuaș dragline, exca­vatoare, buldozere, cu ingineri și mecanizatori, sosit Și a început marea bătălie îm­potriva bălților, a excesului de apă. — Trebuie să punem mina, cu mic, cu mare, a spus Ioan Buteanu intr-o adunare de partid. Iar comuniștii au ho­­tărît să pună umărul cu toții, să mobilizeze toate for­țele comunei la desecări. Intre timp se construiau grajduri mari, temeinic așe­zate, se construiau saivane, magazii. Se pregăteau semin­țe după o anumită știință, se procurau hibrizi de mare valoare biologică, se pregăteau terenurile pentru noile re­colte, astfel ca înainte. Ca­mioane și tractoare cu re­morci transportau îngrășă­minte albe, „sarea pămîntu­­lui". S-au însămînțat în bălțile secate porumb și griu. Cim­­pul arăta altfel. Văzut de sus, parcă era Marte cu ca­nalele lui. Erau canale, zeci de kilometri, dar nu mai erau bălți. Pe terenurile acelea, nu demult cuiburi de țînțari, creștea pădure de porumb și griu cum nu s-a mai văzut. Recoltele au sporit venitu­rile cooperatorilor și avuția obștească. După numai cițiva ani, valoarea normei ajunse­se la 31 de lei, dublă față de 1962. In noile grajduri au intrat sute de vaci cu lapte și fu­rând, în saivane s-au înmul­țit oile. S-a născut astfel sectorul zootehnic, devenit apoi fermă zootehnică. De la 200 capete bovine s-a ajuns în prezent la 900, iar numărul oilor la 3.000. Au fost terminate lucrările de desecare, acestea afectînd o suprafață de peste 700 ha. La efectuarea lor, cooperativa și-a adus contribuția cu 1.000. 000 lei, plus munci vo­luntare în valoare de cca. 4.000. 000 lei. Oamenii ieșeau in cîmp, lucrau cu frig, cu pasiune. Se împlinise un Vis venit din strămoși.­­ Pămîntul acela sălbatic se îmblinzise, rodea bogat pentru oameni. In 1971, recolta la griu s-a triplat față de 1962, iar cea de porumb s-a dublat. Fon­dul de bază al C.A.P. creș­­cuse de 5 ori. S-au schimbat oamenilor, a crescut destinele bună­starea generală a satului. In numai cițiva ani au fost de­molate jumătate din casele vechi și reconstruite aic, din cărămidă, cu temei­fun­dație de beton. Pe acoperișuri au apărut antene de televi­zoare, multe gospodine și-au cumpărat mașini de spălat, mașini de cusut, grădinile din fața caselor s-au umplut de flori. Peste întinderile altădată sărace se întinde azi o mare de spice coapte. Se pregăteau combinele, tractoarele, re­morcile. Comuniștii s-au adu­nat într-o ședință pentru de­semnarea delegatului lor la Conferința Națională. — Pe cine să investim să ne reprezinte? — întreabă secretarul. Și au fost cu toții de a­­ceeași părere. Pe Ioan Bu­teanu, președintele C.A.P. — L-am investit cu răspun­derea de președinte acum ze­ce ani, ne spunea bătrînul Ioan Șichet, și nu ne-am în­șelat. Așa că suntem­ că nu-i altul mai demn siguri să ne reprezinte. Deci, pe el îl alegem! ION MÎNDRU Miiii măiestre adaugă noi carate vestitei ceramici de Vama Foto: M. HALMEANU NOTĂ Alo, T.C.I.F? V-ați pierdut un draglinist! La sediul C.A.P. Medișa ne-a întîmpinat cu bucurie un om care ne-a întins mîna ca unei providențiale solii. .Era draglinis­­tul Constantin Mușat, salariat al T.C.I.F., care ne spunea că l-a trimis cineva să lucreze la Vale (e vorba de regularizarea cursului Medișei). De două luni, zice el, nimeni nu l-a mai bătut la cap. Nu i-a normat nimeni munca, nici nu i-a dat front de lucru, în pofida unor intervenții ale sale. Consecința e firească : unii se fac că muncesc, alții că plătesc. Din două luni, omul a lucrat doar una. Noi l-am găsit sîm­­bătă și el nu lucra de marți. La așa muncă, așa salariu, fireș­te. Ne miră două lucruri : Cum e posibil ca un om să aștepte li­niștit, chiar dacă într-un colț de natură, fără să se intereseze ce are de făcut, pînă ajunge o bizară apariție, asemănătoare celor din „Harap Alb” ? Sau conducerea T.C.I.F. o fi avînd memorie atît de scurtă, încît nu știe pe unde-și risipește oame­nii ? CRONICA SATMAREANÄ Din activitatea Casei de cultură din Cărei , Sîmbătă și duminică, forma­ția careiană de muzică „Castelanii“ a concertat în ușoară sala de festivități a Casei de cultură Cărei. Spectacolele urmează suită de acțiuni similare prin co­p­munele județului, sumele realizate fiind vărsate la „Fondul de so­lidaritate internațională“. Conco­mitent, formația desfășoară o a­­siduă muncă de perfecționare a repertoriului în vederea turneului de 30 de zile pe litoral, turneu devenit tradițional. Щ Sala mică a Casei de cul­tură a găzduit zilele trecute sim­pozionul pe teme de astronomie „Omul cuceritor al Cosmosului“. Expunerile au fost susținute de profesorii Mircea Ioanovici, Ioan Indra, Francisc Hanvoș.­­ Intense preocupări pentru înființarea unei fanfare a orașu­lui Cărei caracterizează activita­tea de ultimă oră a Casei de cul­tură. Un număr de 32 de amatori, salariați ai unor întreprinderi și instituții careiene, vor începe în următoarele zile repetițiile. For­mația proaspăt înființată va con­certa duminică de duminică în parcul orașului, reînnodînd o ve­che tradiție. Sfatul medicului Primul ajutor în electrocutare Electrocutarea constituie o agresiune deosebit de brutală a curentului electric asupra orga­nismului. Dacă nu se iau la timp măsuri eficiente pentru salvarea victimelor, astfel de accidente pot provoca moartea prin arsuri grave, oprirea respirației și para­lizarea inimii. Prima măsură este­­ scoaterea rapidă a accidentaților de sub acțiunea curentului electric, ca­re se realizează fie întrerupînd circuitul prin intermediul comu­tatoarelor sau prin scoaterea si­guranțelor de la tablourile electrice, cînd este posibil acce­sul la acestea, fie prin tăierea cablurilor cu ajutorul foarfecelor sau al cleștilor de tăiat sîrmă, fie prin desprinderea (smulgere) a victimelor de forțată con­tactul cu sursa electrică. Atenție deosebită se impune pentru cei ce acordă ajutor electrocutaților, spre a nu deveni ■și ei înșiși victime prin electro­cutare. In acest scop se va avea grijă ca foarfecele sau cleștele de tăiat sîrmă să aibă mînerele învelite cu materiale izolante (cauciuc, stofă, mase plastice etc.) E indicat, de asemenea, ca cei ce taie cablurile să se izoleze de pămînt și prin scînduri usca­te sau prin alte obiecte de lemn care să nu fie ude. Cînd se face desprinderea forțată a victimelor de contactul cu firele electrice sub tensiune, mlinile salvatori­lor trebuie să fie protejate prin mănuși de cauciuc, stofe, pînze­­turi groase sau materiale plasti­ce uscate, iar izolarea de pămînt să fie asigurată și prin obiecte lemnoase. Dacă electrocutații și-au pier­dut cunoștința, dar au păstrat mișcările respiratorii și bătăile inimii, li se apleacă capul pe spa­te și se susține în așa fel maxi­larul inferior, încît să se asigure circulația liberă a aerului prin căile respiratorii. Dacă acciden­tații nu respiră, se efectuează respirația artificială prin cunoscu­tele metode „gură la gură" sau „gură la nas". Dacă se opresc bătăile inimii, se face masajul cardiac extern. Cînd electrocuta­ții sunt conștienți și respiră, indicat să bea 200 ml de apă (un e pahar) în care se dizolvă 5—6 grame de bicarbonat de sodiu. Arsurile provocate prin electro­cutare se pansează ca orice alte arsuri. După acordarea primului aju­tor, electrocutații trebuie să fie transportați cît mai grabnic la cea mai apropiată unitate medi­cală. Vedere din orașul Cărei Foto: M. SAKCA 0 apariție primită cu viu interes de cititori. VOIEVODATUL TRANSILVANIEI S-a epuizat în librării, chiar după apariție, primul vine­vo­lum al istoriei voievodatului Transilvaniei, valoroasă lucrare a istoricului clujean Ștefan Pas­­cu. La baza sintezei istorice a vo­ievodatului stă o bogată infor­mație documentară, o analiză obiectivă a izvoarelor scrise a rezultatelor cercetărilor arheo­bi­logice. Volumul la care ne referim înfățișează procesul de formare și organizare a voievodatului Transilvaniei pînă la mijlocul veacului al XIV-lea, cel de a­l doilea urmînd să cuprindă isto­ria voievodatului de la mijlocul veacului al XIV-lea pînă la transformarea sa în principat (mijlocul veacului al XVI-lea). Formarea voievodatului Tran­silvaniei, ca și formarea celorlal­te state feudale românești, sînt procese istorice de o mare com­plexitate și de însemnătate deo­sebită pentru istoria patriei noastre, idee subliniată și de au­tor în Cuvîntul înainte al lucră­rii. Cele trei părți ale volumului sînt precedate de o sumară, dar utilă, introducere a cititorului în lumea anului 1000, în lumea evului mediu începător. In partea I, intitulată Forma­țiuni prestatale în secolul IX—XI, autorul se ocupă de numele Transilvaniei, de țările, voievo­datele, cnejii și ducii mențio­nați de izvoare. Urmează o pre­zentare amănunțită a situației social-economice a populației, respectiv obștile sătești, stratifi­carea socială, ca și organizarea militară — cetățile. Sunt subli­niate ca o caracteristică comună, proprie tuturor acestor forma­țiuni politice românești, tendin­țele de autonomie, lupta pentru păstrarea ei, legăturile economi­ce, politice cu alte state mai mult sau mai puțin îndepărtate. Sînt tratate în continuare vo­ievodatele „foarte întinse foarte bogate“ după cum le nu­și­mesc izvoarele, bănățean și transilvan, la sfîrșitul sec. al X-lea și începutul sec. al XI-lea. De asemenea, relațiile voievodate cu formațiunile acestor po­litice de la nord și est de Car­­pați și din Dobrogea. Partea a doua a lucrării prezin­tă în cinci capitole formarea voievodatului Transilvaniei, res­pectiv istoria „țării de dincolo de păduri“, după cum a fost numită de maghiari, de la cuce­rirea acestora pînă în sec. al XIII-lea. Autorul se ocupă amănunțit de cucerirea Transilvaniei de către statul feudal maghiar, după ce în partea I a prezentat forma­țiunile politice românești exis­tente aici înainte de cucerire. De asemenea lucrarea tratează în­ceputurile organizării politico-ad­ministrative a Transilvaniei de către regatul maghiar, așezarea sașilor și a secuilor. Se sublinia­ză menținerea în timpul acestei acțiuni de organizare și mai tîr­­ziu, după încheierea ei, a „țărilor române“ în Transilvania — u­­niuni de obști sau formațiuni politice prestatale care se dez­voltă paralel cu consolidarea vo­ievodatului. Ultimul capitol tra­tează organizarea voievodatului Transilvaniei și tendințele lui de autonomie. Societatea transilvăneană în epoca voievodatului este analiza­tă, în ceea ce privește structura sa, în partea a treia a cărții. For­marea domeniilor feudale, pătu­rile și categoriile clasei feudale, ierarhia feudală, proprietatea feudală sunt amplu explicate ca noțiuni și ca procese sociale și istorice. Al doilea capitol se ocupă de de Ștefan Pascu structura țărănimii cu cele trei pături sociale de bază: țărani liberi, țărani dependenți și robi, de unele pături intermediare, de numele și viața satelor, îndelet­nicirile sătenilor , obligațiile ță­rănimii față de visterie, biserică, feudali, ca și abuzurile stăpîni­­lor feudali, încercările de cato­licizare, de îngrădire a dreptului de liberă strămutare a țărani­lor fac obiectul unui capitol al lucrării. Urmarea firească a a­­cestor realități din societatea feudală a sec. XIII—XIV o cons­tituie lupta țărănimii împotriva feudalismului. Ultimul capitol al cărții înfățișează formele de luptă de la fuga de pe domenii, retragerea în munți sau păduri, la revoltele țărănești. Intre ele amintim mișcarea țăranilor din Maramureș de la mijlocul cului al XIV-lea, terminată rea­cu trecerea („descălecarea“) voievo­dului (conducătorul răscoalei) în Moldova. In paginile lucrării găsim im­portante mențiuni și considerații despre istoria orașului Satu Mare și a ținutului. Intre izvoarele u­­tilizate de autor, un loc impor­tant îl ocupă „Cronica lui Ano­nymus“ care amintește printre cetățile voievodului Menumorut și „castrum Zotmar“, la începu­tul sec. al X-lea. De asemenea autorul reia știrile furnizate de cîteva documente papale în le­gătură cu vechimea cetății Me­­dieșului. Cetatea Medieș „cas­tram Megessalia“, în lumina a­­cestor izvoare, a existat în sec. al X-lea, fiind a doua a voievodului Menumorut, cetate în părțile Sătmarului. In lucrare sunt menționate și interpretate numeroase știri documentare despre evenimente, localități, oameni din ținutul Sătmarului. „Voievodatul Transilvaniei“ I, (edi­tura „Dacia“ din Cluj), este o sinteză în măsura posibilului exhaustivă, o lucrare de înaltă ținută științifică. Apărută în condiții grafice excepționale, ea conține încă numeroase ilustrații, hărți, indice, rezumate în limbi străine. V. URSU Doriți să fiți bine informat ? In paginile ziarului mm g­reu­­i informații, cronici culturale și cetățenești, note, foiletoane, rubrici de satira și umor, comen­tarii, rezultate și clasamente sportive, evenimente internațio­nale la zi. CITITI ZILNIC în coloanele ziarului su­nt publicate cu regularitate știri și reportaje, anchete sociale. Inter­­viuri, opinii din cele mai diver­­ se domenii «Se acllvitale econo­micii șl sociaf-cnlturala. pagini Sil Redacția ziarului „CRONICA SATMAREANA*" vă pune la dispoziție contra unui tarif convenabil rubrica „MICĂ PUBLI­CITATE" în cadrul căreia se pot face diverse anunțuri ca: obiecte de vinzare, schimburi de locuințe, pierderi de acte sau bunuri, anunțuri de familie, felicitări, cereri sau oferte de ser­vicii etc. Fixe de literatură și alt îl, de eti-Ziarul mun­că, de magazin, apare zilnic. Cost ment шпа [UNK], 8 ieit Sat mä rea­nă Í unui abona- Marți 4 iulie 1972 Pe cîmpul cu florile pare că acest cîntec — „Pe cîmpul cu florile“ — îi pla­ce cel mai mult lui loan Ciocan din Certeze (strada Drăguleasa 46). Această me­lodie o fredonează toată ziua, de dimineața pînă cînd se în­gână ziua cu noaptea. Dar nu numai că o cîntă, ci îi și dă Viață ... Cum? Intr-o bună zi o comisie Consiliului popular comunal,­­ în frunte cu primarul,­­l-a găsit pe I. Ciocan „Pe cim­­pul cu florile (de fapt, plan­tația supusă regimului silvic) dus cu oile“ (lui). La admo­nestarea ce i-a fost adresa­tă, precum și intenției comi­siei de a-l impune la despă­gubirea daunelor aduse, Cio­can s-a pornit să înjure și să amenințe în fel și chip. Ba mai mult, într-o altă zi, el a fost găsit din nou in aceeași greșeală, compor­­tindu-se aidoma cum o făcu­se prima dată. Dacă pînă acum Ciocan n-a cîntat decit primele două versuri din mai sus-amintita melodie, de-acum încolo el va trebui să-l fredoneze doar refrenul: Au, uuu, uu, uu, uu, ăăă. Sau mai exact: Au! Au! Au! Magnetul ficusului Zi de mai. Sfîrșitul primei decade a lunii. Sătmăreanul Francisc Varga colindă fără o adresă precisă străzile mu­nicipiului. Exactitatea unei adrese totuși s-a ivit ca din senin, locuința lui Alexandru Jiga, care era deschisă. Ce altă invitație îi mai trebuia lui Varga? Intrat în casă, el a înșfăcat un sac în care se aflau un covor și haine, covorul reușind niște să-l vîndă nu după multă vreme. Din nou apoi, tot în zi de mai a făcut o „vizită“ Măriei Silaghi. Aici se pare că ficusul avea cea mai mare atracție asupra lui. L-a luat sub braț, dar insu­ficient de atent (a fost prins de gazdă în momentul se pregătea s-o șteargă) cînd s-a „înțepat“. Pentru un an. De la o pretinsă aprobare Lucrurile nu s-au petrecut prea recent, dar, oricum, faptul merită a fi consemnat. Salariatul C.E.I.S. Satu Ma­re, Iosif Szűcs, se afla în concediu de odihnă. In loc să se recreeze însă, sau să trebăluiască prin jurul ca­sei, lui Szűcs îi vine ideea să dea pe la întreprindere. Asigurîndu-și șeful de echi­pă că are aprobare de la conducere pentru scrisă a scoate cherestea din incinta acesteia, el obține scîndura respectivă (1,5 m.c.) pe care o transportă acasă. In final lucrurile s-au lă­murit, organele de cercetare au descoperit furtul și au aplicat vinovatului cuvenită. Totuși, cu pedeapsa încrede­rea oarbă manifestată de șe­ful de echipă nu ne împăcăm. Iată o situație din care pot trage învățăminte cei ca­re țin prea mult seama de vorbe: „Colecție" bogată obișnuită cu „treburi“ prin magazine, Terezia Tóth, (Sa­tu Mare, Drumul Careiului 4) făcea... piața. Așa cum o înțelegea ea. Așa a procedat în magazi­nul nr. 62, cînd se pregătea să palmeze portmoneul Vio­­ricăi Pomian, portmoneu în care se afla suma de 260 lei. Simțind însă că este con­trolată la poșetă, cetățeanca Pomian a reușit să o prindă pe hoață asupra faptului. Un telefon la organele de mili­ție și Terezia Toth ajunge din nou în fața instanței. Se alesese cu a 14-a condamna­re. Numai de s-ar opri aici! V. STUPARU

Next