Cronica, 1972 (Anul 7, nr. 1-52)

1972-01-07 / nr. 1

SA­P TA­M ÎN A­LP ÖL­ITIC-SO CÏAL-CULTURAL"* 16 pagini, 1 leu ® po Desen de Dan HATMANU ......fl ARGUMENTUL TIMP In prima săptâmină a unui an nou, sentimentul primordial este acela al prospețimii. Zilele noi le continuă firesc pe cele vechi, efortul, urmează e­­fortului, împlinirea succede îm­plinirii,­­ dar cu toate acestea clipa trecerii dintr-un an in al­tul are in ea ceva regenerator, ceva care ne face să abordăm noul ciclu al timpului cu vigoa­rea unui start inedit. Secunda oarecum convențio­nală a calendarului se trans­formă in moment afectiv — ți astfel sintem­ in stare de a per­cepe scurgerea timpului pe pla­nul elevat al societății noastre, sintem­ capabili să integrăm timpul in conceptul nostru de­­ evoluție socialistă. Timpul inaintează in favoarea noastră. Fiecare­ zi este o repli­că densă și semnificativă. In a­­ceastă primă săptâmină a unui an nou recapitulăm cu satisfac­ție și facem următorul pas cu deplina conștiință a celui care știe să pășească fără comple­xe, pe un drum bine gindit și ferm. Timpul României contempora­ne este argumentul forței noas­tre constructive, al gindirii noas­tre pătrunzătoare, a istoriei de rezonanță alcătuită de noi înși­ne. Pentru că istoria a incetat să fie un simplu termen de ma­nual destinat memorării dinstan­­țate, istoria a devenit o compo­nentă a existenței noastre, cres­­când din noi și prin noi, pulsind împreună cu singele nostru, cu­­prinzindu-ne în sfera ei de pre­facere și înțelegere. Generațiile noastre au șansa de a-și demonstra vital voca­la istorică — pentru că, intr-ade­văr, este vorba de o vocație is­torică și totodată de o neîndo­ielnică vocație politică pe care timpul nostru ne-a descoperit-o și ne-a dinamizat-o. Ne-am despărțit de un an, am inceput un an. Ne despărțim de timp și ne împrospătăm timpul, păstrind de fapt și înaintînd în ideea unui singur timp, acela al socialismu­lui. Ce a însemnat anul abia sfir­­șit ? A însemnat cea dinții treaptă a unui cincinal care iși anunță vita de pe acum o finalitate economică excepțională A însem­nat jubileul de aur al Partidu­lui Comunist Român, cincizeci de ani de luptă și glorie, de iz­­bindâ și de trăinicie. A însem­nat ridicarea conștiinței și cu­noașterii la nivelul unor esen­țiale probleme ale societății noastre, precizîndu-se prin a­­ceasta - de către însuși secre­­tarul general al partidului - că ideologia rămine un termen de structură în existența statului nostru socialist. A însemnat ob­ținerea unor noi atribute de prestigiu internațional, România continuind să se numere printre țările de permanentă inițiativă pentru pace și colaborare și ambianța mondială. Anul sfirșit ne-a ridicat un timp abia și din nou timpul s-a dovedit si unul din argumentele noastre a absolute. Ce va insemna anul care a început ? Ne-am obișnuit să considerăm certitudinea drept propria noas­tră condiție. In virtutea acestei condiții, anul in care am trecut nu poate fi decît o unanimă creație pe toate planurile socie­tății românești. Cu luciditate și răspundere vom continua opera noastră socială și morală, adău­­gind și eliminînd din mers ceea ce trebuie adăugat și eliminat, contopindune mai departe ener­giile și idealul. Un timp nou ni se așterne in față — ispititor fără să fie enigmatic, înflăcărat fără falsă exuberanță. Al doilea an al acestui cincinal se desci­frează și Se particularizează ci­fric, profilându-se material in gîn­­direa care il alcătuiește. Am ales timpul drept unitate de măsură a vieții. Sau poate timpul ne-a ales pe noi drept supremă justificare a scurgerii sale. Dar viața noastră înseam­nă mai mult decit o naștere și o moarte , înseamnă viața aces­tui pămint românesc prin care răminem, regăsindu-ne in fiecare generație. Timpul este cel care renunță sau păstrează. In timpul univer­sal, timpul comunist va păstra edificiul nostru și va fi pentru totdeauna argumentul cel mai deplin. CRONICA scriitorul­ om politic PRIN OPERA NOASTRĂ LITERARA SupArul pe societate, a spus odată un scrii­tor de pe ’ inelert­uri decît ale invi're, ■cir se va in­­i.­­ie in casă, va trage storurile și va intra­­ sp­­r­­e ferestrei. Din cite știu, nu a făcut-o, ci din contră, dar chiar dacă s-ar fi intim pot așa, gestul lui ar fi fost politic și scriitorul ar fi acționat ca un om politic. Prin natura activității noastre, noi scriitorii luăm parte la treburile cetății. De îndată ce comunicăm altora gîndurile și sentimentele noastre­­­­ și aceasta realizează opera literară — am si­lit contactul cu semenii noștri, am intervenit in activitatea lor, am luat o atitudine, am militat pentru o poziție — nu, nu po­em nega militantismul nici chiar în cele m­a­i inocente“ producții literare — și deci am cu­venit oameni politici, adică partici­panți la ara societății. O vorbă a vechilor greci spun­au că omul este un animal politic și veacurile ce s-au scurs nu au desmințit acest act' Mie mi e pare că în acest deceniu al optu­lea al veacului al douăzecilea, în România so­cialistă nu are rostul să facem cazuistică și să ne întrebăm dacă scriitorul este sau nu om politic. Acum trebuie să ne examinăm fiecare George MANOVESCU activitatea și să vedem cum intervenim prin opera noastră literară în viața politică a orîn­­du­irii noastre, cum slujim cauza politică Partidului Comunist Român, cum și cu­­m com­­­tribuim la dezvoltarea societății noastre socia­liste. Desigur, literatura nu are menirea de a da soluții concrete problemelor politice apă­rute în anumite imprejuări. Scriitorul nu poate să-l înlocuiască, prin opera lui, pe activistul politic, pe revoluționarul de profesie. Nu aceasta este chemarea lui. Ca om politic, scrii­torul trebuie să transmită cititorilor săi, prin mijloacele specifice artei lui, ideile partidului. El trebuie­ ca prin modul specific de exprimare a artei lui să însuflețească masele, pentru ca ele să îndeplinească misiunile stabilite de factorul politic, de Partid. Numai astfel se poa­te vorbi de rolul politic al scriitorului în socie­tate. Neînțelegerea justă,a­ acestui rol duce la deformări inutile, la rezultate nedorite, după cum încercarea scriitorului de a se depolitiza nu poate decît să stârnească mirări și întrebări. Dar, cine are nevoie de deformări, de între­bări și de mirări ? Nimeni. OMUL ACESTA A TRĂIT­­, SUB SUFERINȚA DE A NU ȘTI TI în paginile 8-9 articolul . 1 E­MI­NE­SCO - ■ U4 AD­IO UNIVERSALE de Constantin NOICA •• . V. -V k j.s • ■ IT

Next