Curentul, aprilie 1933 (Anul 6, nr. 1855-1882)
1933-04-01 / nr. 1855
Ksm vi No. 1SSS V SatwBiata 1 Ajsrlf!® 1BSS Director: PAMFIL ŞEIGAREJ REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA Strada Sărindar No. 4 , Cabinetul directorului 3__7730 Telefon: Secretariatul şi Provincia 3—1229 ^Redacţia 3—6439, Adiţia 3_7528 ABONAMENTE« lei 700 pe an; 350 pe 6 luni; 200 pe 3 luni; pentru Bănci, Instituţiuni şi Administraţii Publice lei 1000 anual; pentru străinătate: lei 1700 pe an; 850 pe 6 luni; 500 pe 3 luni. Abonamentele încep la 1 şi 15 ale fiecărei luni Taxa poştală plătită în numerar conf. ord. Dir. G-rale P. T. T. 55740/929. După 13 ani, o Basarabie necunoscută■■■ O comunicarela Academie alui Erbiceanu, precedată de o conferinţă despre o pagină inedită din istoria Basarabiei, ţinută de d. Z. Cristi, fost ministru, reactualizează într’un moment de recrutescenţă a sentimentului naţional, peripeţiile şi luptele care au dus b unirea de acum 15 ani. Suveranil a promis să sei ducă în Basarabia unde îl vor primi forţele exuberante ale unui corp de ţară sănătos şi voinic, capabil de sublime entuziasme şi de o iubire mare. Nu uităm însă, cu acest prilej festiv că este vorba de o provincie căreia lipsa drumurilor, a căilor de comerţ, i-a atras sărăcia, un fenomen de scădere a culturii, redebilitare generală. Aservirea politică şi lipsa de experienţă a oamenilor noui a făcut din Basarabia un cimitir de idealuri, pe care-l evoca în vorbe discrete d. Cristi, amintind memoria unor obscuri luptători pentru unitatea naţională, ca Mateevici, N. Alexandri, C. Murata, Vladimir de Herţa, Ciobanu, ş. a. Dacă s’ar cunoaşte mai bine fazele care au dus la unire, eroii autodeterminării şi ai autonomiei, luptătorii fazei a doua, a independenţii depline, şi în sfârşit, iscusiţii făptuitori ai unirii, dacă s’ar socoti valoarea oamenilor după faptele lor şi s’ar ierarhiza după calitatea umană dovedită de ei atunci, negreşit, alta ar fi astăzi faţa Basarabiei şi altul progresul că In 1917, Basarabia era invitată să-şi delege reprezentanţi la conferinţa guberniilor care făceau parte din Ucraina autonomă. Anexiunea acestei provincii româneştiera aranjată la Petrograd, de guvernul Kerensky, de comun acord cu primul ministru al Ucrainei. Douăzeci de partide şi de societăţi culturale, de organizaţii naţionale şi obşteşti, s’au ridicat atunci la o poruncă, şi au condiţionat atitudinea a o sută de mii de soldaţi moldoveni din Basarabia, de felul în care Rusia avea că protejeze drepturile acestei pro - vincii. Tendinţa Radei ucrainiene de a încorpora Basarabia, s’a lovit atunci de forţa dârză a unor oameni cari aveau toate şansele să pună zălog viaţa lor pentru un ideal naţional. Delegatul acestei forţe constituite şi expresia acestei lupte organizate împotriva unui duşman organic, Rusia, dar şi a unui prieten rapace, Ucraina, s’a ivit atunci în persoana d-lui V. Cristi, care sub ameninţările kerenskismului decadent, ale comunismului ofensiv şi ale naţionalismului ucrainian, a luat calea Retrogradului şi a obţinut acolo o rezolvare temporară a chestiunii Basarabiei, câştigând tocmai timpul necesar pentru constituirea „Sfatului Ţării”. După aceea a mers mai uşor... Până astăzi Ucraina deţine enorme bogăţii naturale, situate într’o fericită poziţie geografică. Toate acestea sunt însă anulate de lipsa unor frontiere bine delimitate şi a unui sâmbure naţional cristalizat. Luptele ei cu Rusia, nu vor înceta, în domeniul economic, niciodată, la porturile Mării Negre, și cu toate că s’a vorbit atunci de o Ucraină ce se întinde dela San până dincolo de Don, cuprinzând 50 milioane locuitori, centrul ei etnografic a fost totdeauna la Kiev. Incorporarea Basarabiei era deci o chestiune vitală pentru Ucraina şi ar fi ajutat la o ficţiune sovietică, în paguba ţării româneşti. De la Alexandru I, Basarabia avea o autonomie deplină. Urmărirea delicvenţilor ruşi înceta pe teritoriul basarabean. A fost un truc de colonizare. O încercare de a strămuta acolo o populaţie rusească prigonită de ţarism. Şi totuş nu a reuşit din cauza dârzeniei naţionale a acestor străji moldoveneşti care „nu au ascuns nici un moment ideea de alipire la România. Dacă chiar stăpânirea ţaristă a recunoscut Basarabiei dreptul la autonomie, atunci este greu de presupus că tocmai Ucraina liberă va atinge acest drept”, spune mandatarul naţionalismului moldovenesc, d. Cristi, la Petrograd. Vizita aceasta o evocă frumos d. Cristi. E în palatul de iarnă al ţarilor, locuit în 1917 de Kerenski. Delegaţii români aşteptau în marea şi somptuoasa sala de marmură a ţărilor, la uşa căreia stătea un moldovean înalt, din Gardă, cu arma la picior. Un aspect extraordinar prezintă acest enorm palat, plin încă de obiecte de artă, tablouri, bronzuri, lachei în uniforme de aur, cu nasturi înveliţi în roşu republican, portretele tarilor acoperite cu cearşafuri cari purtau marca imperială. Aici circulau secretari şi delegaţi în cămăşi naţionale, cu ciobote şi cu insigne roşii, revoluţionare la butonieră. Kerenski, înalt, subţire, nervos, cu mânuşi negre de piele, cu mâinile umflate la un meeting socialist, unde dăduse mâna cu tovarăşii”. Rezultatul intervenţiei s’a văzut. Basarabia s’a unit, iar cei cari au luptat mai mult pentru marele act naţional, au rămas modeşti, în umbră, într’o Basarabienecunoscută. Consulus Diactu bitre Londra şi Moscova Lupta Intre urs şi balenă continuă __sub altă formă. înainte de războiu, Anglia şi Rusia ţaristă se combateau pe tema sferelor de influenţă şi a expansiunei teritoriale, Imperiul Ţarilor tinzând să aibă acces la mările calde, in calea flotei britanice. Azi lupta se dă pe tărâmul concepţiilor sociale şi metodelor de guvernământ, şi e firesc ca ţara clasică a parlamentarismului şi a capitalismului, Anglia, să fie cea mai hotărâtă duşmană a regimului sovietic, dictatorial şi mai cu seamă anticapitalist. Bărbaţii de Stat englezi duc lupta după toate tradiţiile diplomaţiei, fără provocări, fără atacuri, dar cu tenacitate. De fapt Anglia a fost, din lagărul fostei Antante, prima Mare Putere care, după Italia, a reluat contactul cu împărăţia Sovietelor. Sub cel dintâi guvern laburist, prezidat de d. Mac Donald, au fost restabilite raporturile diplomatice anglo-ruse şi totodată a fost încheiată între cele două ţări o convenţie comercială in Cea mai bună regulă. Dar trebue amintit că spre sfârşitul acestei guvernări, când a fost să se proceadă la alegeri in Anglia, partidul conservator a bătut monedă dintr’o scrisoare a lui Zinoviei — adevărată sau apocrifă, nu e încă dovedit — prin care preşedintele de atunci al Internaţionalei a treia, dădea Îndemnuri în vederea unei revoluţiuni comuniste in Anglia. Campania a prins şi a avut un efect hotărâtor; partidul conservator a repurtat o strălucită izbândă electorală şi cabinetul laburist a trebuit să se retragă, lar tocmai spre regretul şefului său, d. MacDonald, care va fi ştiut ceva. Acest rezultat a dovedit că spiritul britanic e rebel politicei sovietice. Azi lupta împotriva Rusiei e reluată tot de conservatorii englezi şi tocmai sub egida d-lui MacDonald, fostul şef laburist. Pricina confiatului vine de la arestarea a patru ingineri britanici angajaţi de guvernul de la Moscova şi acuzaţi de sabotare a industriei sovietice. Chestia acestei sabotări a ajuns un fel de bete noire, pentru guvernanţii Rusiei. De câte ori o industrie sovietică dă greş, adică nu produce rendementul aşteptat, se naşte in mintea conducătorilor de la Moscova bănuiala că o sabotare a fost pusă la cale. Se poate ca bănuiala să fie in-temeiată, dar confirmarea ei, adieă cercetarea faptelor, e lăsată pe seama organizaţiei G. P. U. şi această origanizaţie e o poliţie politică, foarte puţin preocupată de veracitate. Situaţia devine şi mai gravă când se lasă tot acestei poliţii şi atribuţiile judecătoreşti, adică sancţiunile. Or, guvernul englez, care au, in anii din urmă, numeroase coinări la moarte executate nici pentru sabotări sau pretinse saboţi nu vrea să lase soarta a patru britanici in mâinile C. P. U.-lui.El a cerut Moscovei să i se precizeze acuzaţiunile ce se aduc acestor englezi şi a mai cerut ca ei să fie judecaţi public, după toate normele Dreptului penal. Simptomatic e că guvernul sovietic, în loc să protesteze împotriva acestui amestec străin, s’a arătat gata de explicaţii şi a dat în cele din urmă asigurări liniştitoare. Nu e exclus Chiar ca să se renunţe la judecarea inginerilor englezi. Această atitudine a guvernului rus dovedeşte că guvernanţii sovietici au, început să vadă necesitatea morală de a nu mai sfida principiile de drept cari stau la baza societăţilor civilizate. Din partea unor oameni cari porniseră să torpileze totul, acest drum seamănă a capitulare. De altminteri e procesul de adapţiune a tuturor revoluţiunilor. Gr* Moldovai» SIRUCTECA ^STRA,, S^SW... i WM* E 5 — Dacă bugetul nou, care se aplică de miszne iiseolor e mai bun ca cel vecii iu — Păi tu nu știi că ntâine e ! Apriliej ziua păcălelilor*. pârtia de ommm Nu ne-am îndoit aci niciodată de nobleţă morală pe care o reprezintă în viaţa acestei ţări, instituţia unanim slăvită a armatei, păstrători ai unei datini de perseverentă aristocraţie sufletească, şi amintitori ai celei mai splendide tradiţii de disciplină, ofiţerii oştirii româneşti pot fi înălţaţi ca pilde pentru oricare din armatele continentului. La cellalt capăt al Europei, în peninsula iberică, cadrele militare a două ţări, Spania anarhiei republicane şi Portugalia confuziunii dictatoriale, oferă două eloquente exemple de ceeac© nu trebue să fie o armată: oştirea ţării noastre, inflexibil cuirasată în platoşa ei de severe discipline, nu a tolerat niciodată asemenea deraieri în râpele ponticianismului, agravat prin sistemul funest al „pronunciamentelor“ lansate de cluburile iacobinilor în uniformă. Ceva mai aproape de noi, la creasta de Miază-Zi a peninsulei balcanice, convulsiunile republicii greceşti aduc o nouă ilustrare a funestelor consecinţe pe cari le poate produce într’un Stat destrămarea tradiţiilor de ordine şi de supunere ierarhică ale unei armate. Nimic din toate aceste infirmităţi, — nimic din aceste ireparabile veninuri politicianste, în cadrele oştirii româneşti. Ci dimpotrivă, — împotriva tuturor privaţiunilor, împotriva tuturor mizeriilor, — cea mai admirabilă coliziune morală, fuziunea cea mai armonioasă în jurul supremelor imperative ale permanenţei etnice. Deschid ziarul acesta, iată, şi-mi arunc privirile pe lista de subscripţie lansată într-una din paginile lui pentru răsplătirea isprăvilor olimpice a doi ofiţeri din aviaţie: cele mai darnice contribuţii sunt adunate din generoasele oboluri ale camarazilor lor tan alte arme, dela Şcoala de Apucaţiune din Bucureşti, dela Şcoala de artilerie din Timişoara, însoţite toate de cele mai sobre şi mai laconice adrese. Tradiţie de nobleţă marţială, __ viril respectată chiar In această secundară manifestaţie de frăţie ostăşească. Din scrisorile cu plângeri şi reclamaţiuni cari alimentează zilnic îmbelşugata noastră corespondenţă, cele mai rare şi mai demne sunt întotdeauna cele pornite dela militari, şi trebue să ne scrie fiica unui ofiţer cu gospodăria mâhnită de toamne, — iată, iarăşi, — pentru ca să aflăm că în garnizoana oraşului Sf. Gheorghe ofiţerii şi reangajaţii Centrului de Instrucţie infanteriei nu şi-au primit soldele pe Marti© decât mutilate cu o rată din solda pe luna Decembrie 1931, care le este treptat reţinută din soldele Ignar© sub cuvânt că li s’ar fi achitat atunci din alte fonduri, şi până acum nu a fost încă ordonanţată d© minister. Când acestea sunt tradiţiile, când acestea sunt necazurile, când acestea sunt şi stărbe să rămână sufletele ofiţerilor armatei româneşti, este uşor de înţeles tragicul dialog lăuntric pe care trebue să-l găzduiască în simţire oricare dintre aceşti soldaţi, atunci când uniforma lui dragă este brusc pângărită cu noroiul scandalului Skoda. Am scris-o aci Duminecă, n o scriam şi alaltăieri: să nu fie asimilaţi ofiţerii de la front şi de pe frontiere cu ele câteva duzini de privilegiaţi cari şi-au transiomat cariera într-o necontenită învârteală, permanentizată şi cu ajutorul câtorva mătănii civile pe la clubul câtărui partid politic. Alta este sensibilitatea policianizată a acestor favoriţi ai fotoliilor administrative, — şi cu totul alta este firea vastei mulţimi a ofiţerilor d© front, ale căror suflete găzduesc singure astăzi asprul ritual al nobleţei de spadă. Pentru demnitatea acestei imense majorităţi de soldaţi fără pată, am scris aci necontenit că afacerea Skoda nu poate fi lichidată prin furişările de răspunderi, nici muşamatizată prin strecurarea tangenţială a demisiilor. Să fie brutal refuzate toate demisiunile (fin comandament, — prea comode, în clipa cumpănirii răspunderilor; dar să se primite, dar să fie dimpotrivă Încurajate toate demisiile din viaţă, — ursite să facă de-acum imposibilă înăbuşirea unui scandal legat de însăşi existenţa Statului român, menit© mai ales să reabiliteze demnitatea militară profanată de degradantele complicităţi ale câtorva netrebnici. Fosta generalul Sică Popescu printre cei mai vinovaţi, în desăvârşirea contractului oneros şi veros dobândit de spionul Setetzky?.« Instrucţiunea Parchetului militar poate uîntr’o zi într’atta descoperi In această afacere vinovăţii ceva mai criminale decât imprudenţa unui contract ilegal semnat, şi abuziv perfectat fără consultarea comisiunii respective din Ministerul Armatei. Oricum, însă, — aşteptând ca ancheta justiţiei marţiale să elucideze adevărata ierarhie a culpabilităţilor, — un fapt rămâne deacum dobândit: răspunderile sunt atât de copleşitoare în scandalul Skoda, — atât de încruntate sunt pentru cei implicaţi în el perspectivele verdictului final al ţării, încât un general comandant de corp de armată care se declară cinstit, care nu posedă nici o avere, care nu lasă nici o moştenire, şi nu se socoteşte vinovat decât d© unele ilegalităţi gratuite, nu ezită să-şi sprijin© de tâmplă glonţul, şi să tragă, Ia oştirea austriacă, — din care ni se spun© că ne-ar îi venit Se- retzky, — acelaş gest era de tradiţie Şi pentru ofiţerul surprins dormind în timpul orelor sale de „quart“, Est© salubră această minimă preţuire a vieţii, — este necesară această aspră sanctificare prin sânge a datinei de neclintire la datorie; victoriile nu se obţin decât cu preţul ei, în duelurile dintre popoare. Generalul Sică Popescu se declară nevinovat, dar îşi socoteşte destul d© grave răspunderile pentru a-şi sbura creerii; moartea lui deschide însă pârtie de cadavre pentru cei cari trăesc încă purtând în conştiinţă răspunderi de venalitate, complicităţi stipendiate, vinovăţii irefutabile. Cu glonţul dela Craiova s’a deschis vadul leşurilor. Oriunde există un vinovat, să răsune detunătura purificatoare a browningului. Pamfil Șeicaru u us marginea cărţilor de DRAGOŞ VRANCEANU PROF. Dr. DAN RADULESCU „Pentru voi tineretul“ lecţiiuni elementare de politica pozitivă. MIHAI D. RALEA. Memorial. Edit. Cult. naţională D. profesor Dan Rădulescu a fost, credem, rău înţeles in aceste „lecţiuni elementare de politică pozitivă“ atunci când i s’a adus acuzarea că prin ele serveşte scopuri politice străine de orice aspiraţie a societăţii noastre. Problema pe care o pune, aceia a tineretului în legătură cu idealul politic, este deosebit de importantă. Faptul că d-sa s’a decis s’o înfrunte cu trup şi suflet in toată întinderea ei ideologică, este prin el însuşi o bună recomandare. Poziţia socială şi culturală a conferenţiarului, profesor al universităţii din Cluj, e un gaj că nu avem dea face nici cu o operă de agitaţie politică, nici cu o operă de improvizaţie ştiinţifică. Ceea ce trebue să atragă atenţia întâi în ea este acea aplicaţie sinceră, independentă, reală asupra chestiunilor, un efort intelectual absolut original de la început până la sfârşit, o logică politică inedită şi un element de convingere în ce spune care-l aşează la antipodul ideologului jongleur. De acest fel de probe de gândire avem nevoe, rtu de antologii ideologice. Avem nevoe de spirite care să înfrângă erudiţia şi intelectualismul cu aparatul unei logici personale. D. prof. Dan Rădulescu are însuşirile acestei minţi robusta. Este o figură de profesor şi de om care se distinge. Nu vorbim încă de fondul concluziilor la care ajunge în această culegere de conferinţe. Inteligenţa sa e constructivă insă in însăşi metoda ei, şi in buna ei credinţa. Buna credinţă este reversul sentimental al spiritului metodic. Şi peste acest lucru puţine altele le poţi cere unui om care militează pentru o idee în vremurile noastre complexe. Astăzi mobilitatea şi capacitatea de efervescenţă a ideilor, crează tipul inteligenţei mercenare, oferă adică un mijloc inteligenţei mediocre de a organiza o opinie. Mijlocul de a demasca această inteligenţă stă numai într’un fel de analiză Wasserman a sângelui care pune în mişcare capitalul ei de idei, adică o analiză a metodei, nu în preţuirea exterioară a acestui capital. Pe de altă parte virtutea obiectivităţii de opinie a cuiva începe să fie astăzi valutabilă intr’un sens special. Ciocnirea de idealuri este prea intensă, şi unei idei i se cer, pe planul politic, virtuţi de luptă, mai mult decât virtuţi de obiectivitate. Desigur că una nu exclude pe cealaltă, şi numai făpturile pătimaşe şi tulburi, le exclud. Ceea ce vei putea cere însă totdeauna unui om care susţine o idee, este mai mult şi mai puţin decât obiectivitate, este probitate, respect de sine însuşi şi bună credinţă sau pur şi simplu, credinţă. Suntem convinşi că d. prof. Dan Rădulescu are aceste virtuţi de inteligenţă. Şi cu acestea i-aducem elogiul nostru cel mai mare. In ce priveşte fondul cărţii vom face o observaţie care ni se pare necesară. Cartea poate fi împărţită, în două părţi. In cea dintâi se face o critică acerbă a regimurilor democratice, şi d. prof. Rădulescu are in această privinţă o putere de penetraţie, împinsă până la corosivitate. Este un rechizitoriu aspru, rece, medical. „Bolile democraţi parlamentare moderne. Paraziţime, crize, carenţe“, cum e întit lată lecţia doua, sunt diagnostica şi expuse înţelegerii în formele cele mai acute. După această primă acuza, trece la „manifestările morbide spciale, caracteristice statului român cărora se datoreşte situaţia criti a naţiunii in general, şi a tinertului în particular prin prisma itereselor căruia d. prof. Rădulesi cu o dedicaţie de doctrină excluşi mişcătoare şi legitimă, vede viitrul statului românesc. Aceasta e desigur partea care pe noi ne in resează în deosebi. Cu o pregnanţă unică d. pi Dan Rădulescu ne pune în faţă i pectul dureros şi contradicţiile voltătoare ale aror stări de lucr pe care,in înfăţişarea lor mned le cunoaştem. Şi în această privi: (Continuare în pag. II Clubul practi In vreme ce toată atenţiunea cetăţeanului român se afla încordată la peripeţiile afacerii Skoda, două evenimente de o importanţă considerabilă se desfăşurau la Roma şi la Postdam. Simptomatice amândouă încărcate de ameninţări, amândouă. La Roma, întrevederea Mac-Donald-Mussolini. La Postdam, glorificarea Prusiei dinainte de războiul Şi una şi cealaltă, prefaţând o îndelungată acţiune revizionistă din care am gustat numai aperitivul. Paralel, evenimentele au îngrijorat presa streină, de dreapta şi de stânga , bineînţeles presa ţărilor care au tot interesul să vegheze la respectarea tratatelor de pace. Căci nu a fost numai o simplă coincidenţă, acest sincronism al faptelor. Tentativa de a abandona micile puteri şi vechile alianţe, de a pune Europa sub tutela celor patru naţiuni constituite în aşa zisul Club al păcii cum l-au numit Mussolini şi MacDonald — Le Club des charailiers“, cum l-a numit Eugen Lautier în VHomme libre, e un prim avertisment. Cuvântarea lui Hitler la Postdam, absolvind Kaiserul şi poporul german de răspunderea războiului, e al doilea avertisment. Afirmaţia cancelarului german implică în concluzie, rezerva de a despovăra „victima“ războiului de asprimea tratatelor de pace şi de obligaţia respectului faţă de aceste tratate. Lucru pe care mult mai discret, cu mai mult tact şi mai multă răbdare, a izbutit să-l realizeze Stresemann, râzându-şi de candoarea răposatului Aristide Briand, după cum atât de cinic reese din lectura jurnalului său intim. Aşadar două avertismente, privindu-ne direct. Clubul păcii, alcătuit din cele patru puteri • Anglia, Italia, Franţa şi Germania, îşi propune să devină un organism supra-european, de supra-control, de intimidare şi de apărarea intereselor egoiste cu jertfirea celor mai mărunţi şi bicisnici. El va putea revizui tratatele de pace după a sa poftă, fără a mai consulta gălăgioşii minori din centru şi din orientul Europei. Mica înţelegere va fi torpilată. Acesta e şi scopul Ducelui. Cu acest preţ Italia va căpăta mână liberă pe Adriatica şi în Europa orientală, va trece peste obstacolul Micei înţelegeri care leagă prea strâns Belgradul de Paris, va izola şi Franţa de fidelii săi prieteni îndepărtaţi, va domina politic şi diplomatic de la Praga până la Odesa. Nmic mai legitim din punct de vedere italian. Fiecare guvern e dator să-şi apere interesele ţării, dincolo de considerente sentimentale, printr-o politică realistă, cu toate armele care-i cad la îndemână şi cu orice preţ. Mussolini o săvârşeşte aceasta loial şi direct. O spune fără înconjur. E cel puţin o brutalitate sinceră. Un imperativ al instinctului de conservare naţional. Dar aspiraţiile Italiei nu coincid de astădată cu pacea noastră, cu siguranţa noastră. Revizionismul italian, pretinde pe cale diplomatică Dalmaţia* El merge mână în mână cu revizionismul hitlerian, care va începe prin a pretinde ştergerea de pe hartă a culoarului polonez, va galvaniza speranţele revizioniste de la Pesta şi va sfârşi printr’o acţiune coordonată a tuturor popoarelor care au un interes să sfarme tratatele de la Versailles, Trianon, etc. In Clubul păcii cel puţin două mari puteri vor fi ferm revizioniste : Germania şi Italia ; una şovăelnică dar cu simpatii pentru revizionişti : Anglia — iar a patra, Franţa, izolată, nu va avea decât să se supună majorităţii. E loc să ne bucurăm de amăgitoarele promisiuni ale acestui club tutelar ? Triumful ideii, va însemna mai întâi o cruce la căpătâiul Micei Antante, mai apoi o linie roşie pe hartă rectificând multe hotare — poate o dâră roşie de sânge proaspăt acolo unde crucile morţilor din 1914—1918 încă n’au putrezit. Cezar Petrescu Citiţi in pag. 8 la Afacerea Skoda în Parlament Dosarele în cauză au fost puse la dispoziţia senatorilor Bine se doarme cn conştiinţa curată !... Erau aseară in faţa mea, in autobuz, doi muncitori, dulgheri, după înfăţişarea straielor şi după profilul uneltelor purtate de unul dintre ei la subţioară. Au discutat despre afacerea Skoda până aproape de coborâtei despre „AFACERE’’ pur şi simplu, mai bine zis, — deoarece tragicul mărăciniş al furniturilor militare a dobândit in preocupările noastre tristul monopol al unei chestiuni unice. La despărţire, ridicându-şi cu un gest de mizerie gulerul ros al pazdestului, cel mai cărunt avu un suspin de uşurat — Bine se doarme, măi băiatule, cu conştiinţa curată!.. ’Or fi ele bune de încasat milioanele alea, dacă au fost şi câte au fost. •— dar parică mai bine să fii sărac ’ şi cu sufle nepătat!.. A dispărut apoi in beznă, muncit rul... Dar în pâcla fumurie a autobusului, printre siluetele neclintite ale călătorilor, păreau să palpite înce nelămuritele ecouri ale acestei fericite spovedanii de jerpelit fără speraturi pe conştiinţă: „Bine se doarme cu sufletul curat!”... Aşa este, zău aşa!.. Iată o fericire pe care atâţia dintre noi o savurăm fără să o preţuim Îndeajuns!.. Peri tru a o evalua la imensa ei valoare trebue s& ne strămutăm cu închipuirea In aşternutul unuia din numeroşi şi misterioşii complici ai afacerii veroase. Cum trebue să se agite tot pe pernele lor brodate şi filigranate — ce halucinante şi paranoice inspirî nui trebue să le devoreze din miez de noapte şi pănă’n zori Craniile tnebunite de presimţirile ocnei!.. A sunat cineva?.. De n'ar fi procurorul!.. Un ofiţer deschide poart curţii?.. Căuta altă adresă... Fericiţi cei ce nu fac potlogării căci aceia se vor bucura singuri , primăvara aceasta care păşeşte spui noi sveltă,blondă, parfumată... Fericiţi cei ce nu au luat sper căci aceia vor vedea pe Dumneze fără să vadă in prealabil pe comisarul regal... Mai cu lefşoara amanetată, mai perspectiva cadrului disponibil, — o cu o jumătate de jimblă seacă, ori e o Căpăţănă de usturoi. Îşi duce omi de ispravă ziua din amurg până’n n setare, şi apoi peste noapte pănă spi auroră, fără coşmaruri funebre. i faţa lui, cocoţat pe pernele pricopsii frauduloase, lată-l şi pe favorit şperţurilor: o lividă epavă, pe Care somnul o scuipă ca desgust. Să nu iei şperţ: iată a 11-a, i— cea mai salubră dintre poruncile dialogului contimporani.. Ion Dimitrescu