Curentul, iunie 1933 (Anul 6, nr. 1913-1942)
1933-06-11 / nr. 1923
ANUL VI No. 1©23 cumTttîca it iunie 9933 Director: PAMFIL ŞEICARUREDACŢIA SiAdMINISTRAŢIA Strada Sărindar No. 4 * Cabinetul director uhu 3—773g [Telefon: Secretariatul şi Provincia a—122g ' t Redacţia 3—6439, Adiţia 3—7528 ABONAMENTul lei 700 pe an; 350 pe 6 luni; 200 pe 3 luni; pentru Rând, Instituţiuni şi Administraţii Publice lei 1000 anual; pentru străinătate: lei 1700 pe an; 850 pe 6 luni; 500 pe 3 luni Abonamentele încep la 1 şi 15 ale fiecărei luni Taxa poştală plătită în numerar contoro Dir. G-rale P. T. T. 55740/929. Reforma ţărănească In Germania Ia clipa ile faţa, proprietatea celui mai real element conservator— ţărănimea — face obiectul unor legiuiri speciale, în Germania. Este vorba de a se restabili acolo, dreptul primului născut, pentru a se menţine indiviză proprietatea ţărănească, în toate cazurile de moştenire. Altă formă de transmisiune a pământului este abolită. Iată o reformă de cea mai înaltă importanţă, pentru combaterea migraţiunilor şi pentru salvarea micilor parcele de pământ care dau ţăranilor o nobleţe. De fapt se produce o reîntoarcere a poporului german la tradiţiile lui medievale, restaurându-se titlul de nobleţe al plugarului, legându-l pe acesta de un drept inalienabil. Intenţia cancelarului, care a aprobat această lege, a fost în mod vizibil, acela de a face ca ogorul să aparţină unei familii şi nu unui individ, adică înstrăinarea lui să devină, în practică, imposibilă. Opera de legiferare a regimului hiterist păşeşte, prin aceasta, înspre o politică pozitivă de aliniament local. Opreşte pribegia prin oraşe a ţăranilor inapţi pentru meserii techniceAdaugă ţării forţa conservatoare a unei clase viguroase şi permanente. „Ţăranul nu are decât un copil”. Acesta e un nobil şi blazonul lui e plugul. Moştenirea paternă îi revine exclusiv lui, care se naşte încoronat, ca un prinţ. Fraţii lui îi sunt vasali, de drept, şi vor fi onoraţi, în sensul carolingian, adică plătiţi, pentru devotamentul personal, care traduce în avantagii funciare fidelitatea. Pământul nu poate fi vândut calorice marfă, findcă ei nu se consumă. El reprezintă un principiu de eternitate care nu poate fi satisfăcut decât prin moştenirea unică, singura formă care atrage o naturală betonare a spiritului de familie, de castă. E o reformă reacţionară. Intr’un lung şir de ani se va vedea că această promovare a „devotamentului personal” violează conţinutul oricărei suveranităţi, într’un stat. Noua organizare quasi-feudală din Germania, constitue un veto faţă de principiile echităţii, dar o afirmare a dreptului divin, o afirmare a seniorului. Lăsăm la o parte latură neserioasă a reformei, aceia care insistă asupra identităţii tipului Arian, adică a acelui ţăran, care nu are în patru generaţii dinaintea sa anceştri israeliţi sau de culoare. Treime totuş să recunoaştem preocuparea de higienă etnică a legiuitorului. Nu ştim cum vor fi rezolvite chestiunile adiacente pe care le suscită reforma: problema proprietăţii grevată de datorii, problema compensaţiei celor înlăturaţi de la moştenire şi altele. E clar însă că adeziunea poporului german la această reformă este integrală. O clasă ţărănească, viguroasă şi stabilă, e o garanţie împotriva oricărui val de comunism sau de marxism deghizat. Mai trebue stăvilită invazia la oraşe a fiilor de ţărani desmoşteniţi, printr’o seamă de privilegii incuse reformei, şi iată, în Germania, creindu-se un puternic partid conservator: ţărănimea. Această ţărănime putea constitui şi în România o forţă politică ,extraordinară, dacă asupra ei nu ar fi licitat cele mai deşănţate capete de Gleoni demagogi şi de imbecili electorali. De fapt, la o analiză serioasă a poziţiei partidelor politice din România, o curiozitate izbitoare se desprinde. In ciocnirea cu evenimentele, partidele de la noi au abandonat prima lor poziţie. Astfel partidul de stânga, naţional-ţărănist, ocupă dreapta, ca singurul partid de ţărani proprietari. In schimb, partidul naţionalliberal, care în doctrină e un partid de dreapta, a evoluat vertiginos spre stânga, odată cu ruina capitalului, cu prăbuşirea băncilor, cu leşinul rentelor, cu pribegia proprietăţii urbane, cu devalorizarea apriorică a diplomelor universitare şi cu deprecierea titlurilor şi funcţiilor intelectuale. Acest partid de dreapta, burghez prin excelenţă stă faţă în faţă cu partidul ţărănesc conservator, care în ideologia lui se fixează la stânga. Reforma ţărănească în Romaa avut enorm de suferit de jpe urma acestei anomalii. Proprietatea fărămiţită prin reforma agrară şi neasigurată prin institutele de credit, care în mod naturral ar fi trebuit să o secondeze, poate fi considerată astăzi într-o criză gravă atât sub raportul producţiei calificativei şi cantitative, cât şi sub acela al transmisiunii ei forţate ca o consecinţă a lipsei inventariului agricol. D. Ion Mihalache ştie ceva în privinţa asta. Aşa cum e concepută astăzi, în Germania, reforma ţărănească prezintă riai multe şanse de reuşită. Desigur, toate reformele se judecă sub unghiul realizărilor lor practice, in perspectiva istoriei. Cu atât mai mult aceasta, care prin natura ei va da statului german o structură specială, reacţionară, feudală, într’o Europă măcinată de libertăţile democratice. Romulus Dianu Observatorul astronomic Mizeria instituţiilor noastre de cultură pe care de mult înfloreşte mucegaiul neglijenţei politicianiste se ascunde cum poate sub entuziasmul nestăpânit de care dăm dovadă când vine vorba, diferite festvităp, despre cultură „aşa, in general". Concepem adică*cultura în substanţe ei, într’un mod foarte superior mai dialectic decât sofistul Protagoras, şi între instituţiile culturale şi cultură nu vedem un nex necesar. Instituţiile culturale sunt nişte simple întreprinderi fără profit ale Statului (s'o spunem cu toată discreţia). Rezultatele acestei filosofii, nu întârzie, să se arata mai cele mai pitoreşti şi mai mizerabile. Ultima — de pomină — este situaţia poetică in care a ajuns Observatorul astronomic care e pe cale de a domni un fel de turn de fildeş în care un om plin de abnegaţie, stă închis şi urmăreşte pentru sine şi pentru inima sa, cu aparate quaternare, mişcările şi ritmul splendid al stelelor. In jurul său însă, ca la faimoasa odae a Sărmanului Dionis, domneşte mizerie dezastroasă a pământului civilizat. Ni-l închipuim pe directorul observatorului, în urara revelatoarei scrisori pe care ne-a trimes-o acum câteva zile ca pe un mag prăfuit, mâncând măsline pe hârtie, în mijlocul unui „bazar de zări și firmamente‘‘ cum zice Arghezi, în timp ce şobolanii, amatori de telescoape, caută să-i fure pe sub aparate câte-o ochire spre lumile fascinantului văzduh. Căci numai şobolanii observatoarelor astronomice mai sunt idealişti astăzi. Oficialitatea românească care a părăsit toate posturile înaintate de război cu necunoscutul, ale culturii, lăsându-le în prada mizeriei, e foarte puţin curioasă de ce se petrece in ochiul unei stele. Ea nu face psihologie de acest fel. Ea face alte psihologii. Observatorul nostru astronomic intrejinea insă cu lumea oficială O legătură oarecare, o legătură mecanică, îi furniza ora exactă. Era un mijloc foarte precis de a se face simţit. Ca să-i alimenteze aceasta mişcare elementară, statul român întreţinea un fond pentru telefonul observatorului astronomic. Era totuş ceva. Să întreţii un post telefonic cu văzduhul este ceva, pentru o politică iubitoare de bucuriile şi satisfacţiile pământeşti. Mizeria instituţiei era mascată prin această ţăcineală pe care o transmitea periodic lumii oficiale şi publicului românesc, ora e■ xactă. Era un semn ci pulsul ii bate încă. Acum în sfârşit Statul s-a hotărât să sloboadă pe robul său, să nu mai chinuiască agonia acestui institut de ştiinţă şi i-a retras ultima rezervă de viaţă. Observatorul astronomic n’a mai avut cu ce să-şi plătească telefonul salvator. Şi s’a scufundat in tăcere şi neant. Ministerele culturii pot respira uşurate. Instrumentele Observatorului vor putea trece în curând la fiare vechi. Numai ochii lentilelor vor mai funcţiona deschişi mari în faţa stelelor, intr-o contemplaţie statică şi prăfuită a strălucirii universului. Celelalte aparate nu mai lucrează de mult. Seismografele sunt bune cât timp pământul e absolut liniştit. Cum se produce ceva, fie cât de imperceptibil, se strică. Faţă de o sensibilitate aşa de neurastenică, e preferabilă moartea. Iragoş Vrânceanu ! — Cu ploile astea am disperat! Aveam și eu o dugheană la Moşie. — Ei, și ce te faci ? — Am dărâmat-o! In locul ei am început să fac plantaţii de orez... O primejdie ignorată Revăd Cernăuţii, după 14 ani, suficientăperspectivă în timp, deci, spre a avea o cât mai dreaptă judecată asupra sporului românesc in Bucovina. Acum 14 ani, — adică în 1919, — se inaugurase o politică de a-O, întreagă generaţie se simţea străbătută de o credinţă, şi acţiona metodic spre a deschide largi drumuri ideii naţionale. Fireşte, erau şi ucele exagerări: ritmul accelerat al acestei acţiuni irita uneori, croia nemulţumiri, dar pârtia unei voinţe ce înainta mereu deschidea calea afirmării noului Stat. Erau in atmosferă efluvii de exaltare tinerească, de caldă şi romantică adolescenţă, in care nu lipseau unele evocări ale trecutului ce părea că alimentează o întreagă concepţie politică. Atari începuturi legitimau unele aşteptări; socoteam că, după 14 ani, voi regăsi Bucovina pecetluită şi spiritul românesc... Şi, — cruntă dezamăgire!... Am regăsit o atmosferă deprimantă, elementul românesc frânt în posibilităţile lui de elan, ceva greu, apăsător, — şi nici o speranţă de mai luminos viitor. Zări întunecate de îngrijorări, — elementul românesc având sentimentul unei mari înfrângeri. Rând pe rând, necesităţile electorale, nemernica grijă a chiverniselii voturilor au strivit an de an interesele româneşti. De unde în 1919 pornisem la recucerirea terenului pierdut prin acţiunea de rutenizare a Bucovinei, acţiune patronată de politica austriacă, — de unde In 1919 speram să readucem în patrimoniul românesc cât mai mulţi dintre cei 200 000 de români rutenizaţi, — astăzi, acţiunea ruteană se găseşte mai sprijinită decât era chiar sub regimul austriac!«. De unde s’o fi pontit gândul cel rău, ca Învăţătorii ruteni să fie strânşi la olaită şi masaţi in nordul Bucovinei?«. Ca in satele unde nu erau decât 4 învăţători să ajungă la 20 de învăţători, cu cel mult câteva ore de lucru pe săptămână, restul timpului având răgaz pentru propagandă anti-românească?.« Şi ce-i de mirare că rutenii (uktrainierii din Bucovina) au aju •? să aibă o situay • efect lacoban. rițierv- să-și obligat actualul profit— când era în opoziție] descopere o genealogie ukrainiană, pentru a smulge simpatia electorală a rutenilor?... Numai bieţii români colonizaţi în nordul Bucovinei, — stingheri în mijlocul masei de ură a rutenilor, ar putea spune ce a însemnat această trădare a intereselor naţionale, pentru avantajele electorale ce le puteau obţine dela ruteni.« Acelaşi spirit de tranzacţie păcătoasă a împânzit însă cu străini şi administraţia; oricâte titluri de studii ar avea. Românii se găsesc sistematic înlăturaţi. La căile ferate, pe linia Vijniţa-Cernăuţi, din 73 funcţionari sunt numai 3 români, iar restul de 70 străini. Mi s-a dat şi o altă informaţie, pe care o înregistrez cu toată sfiala; nu-mi vine să-i dau crezare, dar o înregistrez spre a determina o imediată corectare: la biroul de mobilizare din Cernăuţi, ar fi 5 străini şi NICI UN ROMAN!... La poştă, telefonistele adesea nici nu voesc să-ţi răspundă în româneşte. La inspectoratul şcolar străinii formează majoritatea , iar revizorii şcolari ucrainieni lucrează făţiş împotriva românilor, deslănţuind cea mai sistematică persecuţie împotriva învăţătorilor români sub privirile proteguitoare ale prefecţilor. Ai impresia că întreg aparatul de Stat urmăreşte metodica exterminare a elementului românesc, sprijinind făţiş rutenizarea Bucovinei, astfel cum n’ar fi cutezat să nădăjduiască niciodată Austria. Oameni care nu fac nici o politică, funcţionari, ofiţeri, magistraţi, caută toţi să-ţi aducă informaţii, să-ţi complecteze jalnicul tablou al adevăratei situaţii a Românilor în acest colţ de ţară, la tot pasul presărat de atâtea amintiri voevodale. Din măsurile de precauţie pe te, desprinzi o întreagă dramatică realitate; elementul românesc este urgisit în propria lui ţară. Vinovaţii?«. Rând pe rând, toate guvernele au fost tributare aceloraşi netrebnice necesităţi electorale; rând pe rând, minorităţile au format obiectul atenţiei pline de daruri a guvernelor. Rând pe rând, au svârlit o rece neatenţie elementului românesc. Şi rutenii, şi minoritatea cea mai primejdioasă a fost răsfăţată, printr’o dobitocească întrecere de a o lega electoraliceşte de un partid. Colcăe însă în rândurile rutenilor un spirit de ură, un naţionalism agresiv, un ciudat amestec de revendicări şi aspiraţii ukrainiene irizate de o confuză ideologie comunistă. Până să ajungă la Bucureşti, informaţiile sunt filtrate şi realitatea este retuşată, ca nu cumva să pornească iscoditoare o atenţie ce-ar putea tulbura bunele raporturi de alianţă electorală. Asupra ordinei, în Bucovina, se aşterne ameninţătoare umbra acestui naţionalism Ukrainian, care nu întâmpină supravegherea nici unei autorităţi. Ceva mai mult? care găseşte complicitatea tuturor complezenţelor, în absenţa unei ordine româneşti conştiente, energice, la nevoe represive... Această stare de lucruri trebue să înceteze ofensivei ukrainiene, în Bucovina, trebue să i se opună digul afirmărilor româneşti. După 14 ani, Bucovina e mai puţin românească decât în 1919!... Chiverniselile electorale au strivit spiritul românesc. Paraful Şeicaru Reforma învăţământului Filosofii în învăţământul secundar de GEORGE BURON Fiind vorba de o nouă modificare a programei analitice a învăţământuluii secundar, ca şi de noi reforme şcolare, credem necesar a ne exprima şi noi — deocamdată — câteva păreri asupra unui obiect de învăţământ — cel mai oropsit după noi— asupra flosofiei. Faptul care ne-a determinat la acest lucru este desconsiderarea şi rău înţelegerea importanţei acestui obiect, de o valoare netăgăduită în învăţământ, mai ales în aceste împrejurări care cer un discernământ, care cer o critica severă, o aprofundare a tuturor chestiunilor care sdruncină adânc mintea omenească, deschizându-i adeseori, cele mai periculoase căi... întrucât numărul redus de ore al actualei programe analitice la filosofie ca și predarea acestuii obiect de către profesori fără nici o pregătire specială în acest domeniu face ca misiunea filosofiei în învăţământ să fie în adevăr iluzorie, facem următoarele propuneri : 1) Filosofia să se introducă în programa analitică a tuturor şcolilor secundare, accentuându-se elementele ei strâns legate de caracterul şcolilor respective — teoretice sau practice — şi anume : A. INVATAMANTUL LICEAL. Clasa Vl-a Psihologia şi Pedagogia — 3 ore. Clasa Vil-a. Logica şi Sociologia — 3 ore. Clasa VIII-a. Introducere în filosofie. Etica şi Estetica — 3 ore. In felul acesta filosofia s’ar preda în ultimii trei ani (cl. VI-VIII) cu câte 3 ore pe săptămână. Numărul cerut de ore — 9 — nu e prea mare, dacă ţinem seamă de rostul acestui obiect şi de faptul că el trebue predat raţional ceia ce cere timp. Dealtfel în starea actuală , Psiho-Am cerut şi pentru filosofie, etică şi noţiuni de estetică 3 ore pentru că în ultima clasă filosofia ar trebui să apară şi ca o sinteză a cunoştinţelor elevilor din celelalte ştiinţe, iar pe de altă parte prin etică şi estetică să-i introducem în lumea idealurilor, în lumea binelui şi a frumosului, lucruri care trebuesc mereu accentuate intr'o societate care caută să-și formeze adevăratele caractere, imperios cerute de toate timpurile și mai ales de cele de azi. B. INVATAMANTUL NORMAL. Clasa IV. Introducere în psihologie — una oră. Clasa V. Psihologia și Logica — 4 ore. Clasa VI. Sociologia, etica, estetica, pedagogia — 5 ore. Clasa VII. Istoria pedagogiei, pedalogia şi introducere în filosofie 4 ore. La învăţământul normal am cerut 14 ore dat fiind caracterul pedagogico-filosofic al acestui învăţământ, la care trebue să se adauge numărul necesar de ore pentru practica pedagogică, ceiace ce cere neapărat 2 catedre de pedaogie la şcoalele normale. C. INVATAMANTUL SEMINARIAL. * a) Şcoalele superioare de comerţ şi cele superioare de arte şi meserii . Noţiuni de psihologie, pedagogie şi logică — 2 ore penultimul an. Noţiuni de sociologie şi etică — 2 ore ultimul an. b) Şcoalele profesionale de fete . Clasa V-a. Noţiuni de psihologie şi estetică — 2 ore. Am cerut să se introducă şi în şcolile cu caracter profesional — n’am vorbit de şcoalele normale de menaj şi cele profesionale superioar. de de fete (gr. II) la care filosofia îşi are locul ei , pentru că şi absolvenţii şi absolventele acestor şcoale sunt oameni şi pe lângă multe alte lucruri pe care le învăţa pot învăţa şi ei câteva chestiuni strâns legate de viaţa lor sufletească, viaţă care le pune şi lor aceleaşi chinuitoare întrebări asupra existenţei, asupra eiContinuarei în jug. Blaj '0$ ţi;•' V Pacostea finanţelor iscate Ceiace se votează in Parlament ştiu în cel mai bun caz numai miniştrii. Deputaţii, figuranţi automaţi, vor afla ce au votat de abia atunci când lumea îi va întâmpina cu indiferenţa care subliniază boicotul. Iar publicul nu ştie ce-1 aşteaptă decât în momentul precis când toba fiscală îi bate la ureche vânzarea irevocabilă. A fost de ajuns o primăvară ploioasă, cu o lună de vară începută, în care nimeni nu-şi face bagajele pentru staţiunile balneoclimatice, pentru ca legea de organizare a finanţelor locale să devie de actualitate. Sfaturile negustoreşti şi împreună cu ele toţi gospodarii oraşelor, au în faţa lor un semnificativ exemplu: greva comercianţilor din Lyon — împotriva impozitelor excesive, căreia, i s’a alipit greva comercianţilor din 37 oraşe din Franţa. Greva comercianţilor din Franţa, pare un lucru de prisos: în această ţară vin toţi călătorii din lume. Schimbul se face pe o scară întinsă şi dintre toţi aceşti cumpărători, nici unul nu rămâne acolo ca să concureze pe comerciantul, sau mâna de lucru franceză La noi lucrurile stau cu totul invers: statul nu face nimic, dar absolut nimic ca să atragă vizitatori din alte ţări, să dea un impur turismului, sau să răspândească el însuşi reclama produselor autohtone. Fiscul încasează, iar democraţia cosmopolită risipeşte. Consumaţia burgheziei redusă, iar economia comprimată până la nimicire deabia răzbeşte printre pâlcurile de şomeuri care-i cer de lucru. Orice nouă afacere, orice consumaţie mărită, reprezintă un capital pus în circulaţie car», antrenează mâna 41 lâţa economiAîa^ânciară. -ț vw' % . Şi acum, iată fî câ«va exemple rezurlate pe marginea erei de organizare a finanţelor locale, pusă în aplicare la 14 Aprilie 1933. In primul rând burghezia , formată din proprietari, apoi ţăranii şi deopotrivă cu ei toţi consumatorii, plătesc un impozit comunei, la fiecare obiect dacă nu chiar la fiecare tentativă de schimb. Pentru fiecare metru pătrat de suprafaţă, câte 50 de bani, pentru fiecare metru liniar de faţadă sau locuri virane se va plăti 15 lei. Legea de organizare a finanţelor locale, porneşte de la date fixe care nu au nici o legătură cu veniturile acestor imobile sau cu capacitatea de plată a proprietarilor. Tot în această categorie, vin taxele pe mărfurile introduse în raza oraşelor, pe călătorii de la hoteluri, pe vizitatorii băilor, oameni de serviciu, sau pe profesiune după valoarea locativă. După proprietarii urbani, negustori şi liber profesionişti, le vine rândul sătenilor. Pentru ca o vită, să ajungă din căpăstrul săteanului sub cuţitul măcelarului trebue să treacă prin vămile fiscale, care înainte de a se ivi cumpărătorul, au copleşit cu taxe pe bietul ţăran încât orice vânzare nu mai aduce nici un câştig. După indicaţiunile nouei legi de organizare a finanţelor locale, se vor plăti: 15 lei taxă de intrare în obor; 15 lei pentru întreţinerea oborului; 50 lei pentru vânzare; 25 lei va plăti cumpărătorul pentru tăierea în abator. Total: 105 lei. La care se adaugă impozitele măcelarului, ale vânzătorului. Toate copleşesc mişcarea liberă a consumatorului sau a producătorului. Dacă se adaugă cifra, niciodată calculabilă a timbrelor, a intermediarilor inutili, a şperţurilor şi a zeciuelei vameşilor improvizaţi în rampa oraşelor, cu ştirea autorităţilor comunale, atunci, fiscul democraţiei cosmopolite şi risipitoare este cel mai mare duşman al comerciantului şi al consumatorului. Nicolae Roşu Generaţia U. N. E. F In Capitala aceasta necontenit trezită de uralele Balcaniadei, ca stărci, după ceculorile romăneşti au fost cinstite cu două răsunătoare victorii, există încă oameni cari nu cunosc splendida peluză a Oficiului Naţional de Educaţie Fizică]... Mai există astăzi făpturi ca n’au fost niciodată ispitite şi,şi dilate respiraţia deasupra imensului blazon de verdeaţă, pe care în faţa miilor de spectatori fanatizaţi se gravează în lumină nobleţea atletică a Neamului nostru românesc. Cum este posibil?... Nu ne-am uimit in faţa Parizienilor cari încărunţesc fără să facă ascensiunea turnului Eiffel, dar ne uluim de această stranie ignoranţă a multora dintre compatrioţii noştriAcolo, în vastul crater din care ca o lavă de vulcan pulsează pasiunea sportivă a tineretului, perseverenta energie a unui soldat de elită a desăvârşit arena impusă de legea olimpică, împlineşte astăzi 10 ani de spornică activitate acest robust O. N. B. F„ — bifurcat într’un Institut superior de Educaţie fizică şi într’un Institut Militar de Educaţie fizică. Animatorul acestui admirabil aşezământ de educaţiune a trupurilor, —intrepridul general Rădulescu, « binemeritat de şi la pa ■tenacitatea cu care a stăruit pentru ca în instituţiunea călăuzită de el sportul şi atletismul săşi conserve nealterat caracterul de cultură. Pepinieră de instructori pentru adolescenţa şcoalelor, Şi crâng de atleţi pentru desmorţirea trupurilor rudimentare ale recruţilor din regimente, acest O. N. E. F. este în România aşezământul moderator fi stimulant laolaltă, — acela care destăinueşte trupurilor tinere existenţa atâtor muşchi ignoraţi, dar totodată luptă prin severa sa disciplină ca sportul să nu degenereze în histriocism de circ sau un impresasm spectacular. La O. N. E. F. este uzina oamenilor liberi, a atleţilor cabraţi în soare, şi a pectoralilor bombaţi pe torsurile bronzate. Sculpturale şi animate statui, indispensabile conservării integrităţii fizice a Neamului, mai mult decât oricând necesare pentru virilizarea rasei. La şcoala generalului Rădulescu sunt restaurante gesturile fundamentale ale vieţii naturale , pe gazonul de la O. N. E. F„ sub aclamaţiunile unui public înfrăţit în fuziunea aceloraşi religioase emoţiuni, galopează sub raze exuberanţa nouei generaţiuni româneşti. O umanitate nouă, cu armonioase centuri de muşchi in jurul coapselor şi cu superbe frunţi voluntare deasupra privirilor semeţe. Noua generaţie,— generaţiunea Restauraţiei, zămislită din poruncile războiului şi exaltată de temuta cinste a conservării victoriei. Generaţia care uită să se mai înscrie în partidele politice, — generaţia care se crispează cu desgust atunci când trece pe la porţile cafenelilo, Generaţia U. N. E. F.-ului. La modelarea ei, generalul Rădulescu a contribuit de zece ori mai mult decât toţi chibiţii federaţiilor, şi decât toată gaşca paraziţilor oficialii.. Ion Dimitrescu