Curentul, aprilie 1937 (Anul 10, nr. 3292-3321)

1937-04-01 / nr. 3292

2 (12 pagini) Deuizeie lui dipnons mu (Continuare din pag­ina), destinul popoarelor ca şi ale oame­nilor să nu preţuiască decât ceea ce pierd, şi numai după ce străbat convulsiile ruinătoare ale unei revo­luţii îşi întorc privirile grele de re­grete faţă de principiul monarhic pe care l’au renegat, în care stâlciţi de disperare văd mântuirea. La ce a folosit, la ce foloseşte acea resem­nare a regelui Alphons XIII, când blândeţea lui, ezitarea de a exer­cita autoritatea, de a da corectivul unei represiuni, a lăsat Spania pe mâna fiarelor revoluţiei ? Astăzi, trimite tot ce posedă ca devize, ca valori străine, se des­­poae de tot ce are într’un gest de suprem sacrificiu pentru Spania schingiuită de războiul civil. Emo­ţionant gest, impresionantă mărturi­sire de iubire pentru Patrie. Dar mă întreb : dacă ar fi trimis la timp o divizie, dacă voinţa autori- * tară a Regelui ar fi curmat brusc veleităţile revoluţionare, ar mai fi fost oare nevoe ca astăzi să tri­mită din exil devize şi valori străine ? Istoria stă, cu toate arhivele ei de experienţe şi de înţelepciune, la dispoziţia oricui spre a desprinde acele legi imuabile ale ordinei, semn al organismelor robuste, sănă­toase, arătând că mereu aceia o ezi­tare a autorităţii gestează anarhia, deslănţue prăpădul. Dar istoria aşteaptă zadarnic să fie consultată. O divizie netrimisă la timp te face să trimiţi din exil devize. Şi între cele două momente, ce lung şir de victime cifrează ezi­tarea lui Alphons XIII... Melancolica înţelepciune inutilă a istoriei! P­arm fii Şeicaru Noi şi Franţa, acum două veacuri .Continuare poarte se punea cel mai mare preţ. Ştirile din Europa, veneau — trimise în bună parte de am­basada franceză din Varşovia şi diferiţi seniori poloni de aceiaşi credinţă politică — la curtea din Iaşi şi din Bucureşti apoi, care erau prefăcute de Linchou, după instrucţîi date, în sensul vederilor franceze şi pe urmă» traduse în limba turcă, erau expediate Diva­nului ca »,cele mai autentice”. Această stare de lucruri s’a perpe­tuat fără nici o modificare până la 1756, data Inversării alianţelor în Europa. In acest timp, după succesul obţinut de contele de Brogl­e la dieta din Grodno (1754) — unde cel mai capabil secondant i-a fost acelaşi Linchou, trimis de stăpânul său, Domnul Ţărie_ Ro­mâneşti — partidul francez în­ Po­lonia se considera ca şi constituit. Prin stabilirea familiei Linchou (care a dat în româneşte Lens) în Ţările române, comerţul francez în aceste ţinuturi — şi chiar comerţul Moldovei cu Polonia — capătă o înviorare şi schimbul de mărfuri ia un avânt simţitor. Desalleurs îl sprijină în mod deosebit, în scopul de a alunga pe Raguzani de pe piaţa Ţării Româneşti. ÎRelaţive Domnilor cu ambasa­dorii francezi sunt acum stabilite pe baza unei etichete prescrise pen­tru cei din urmă în toate detaliile de către curtea din Versailles, unde pentru cei dintâi persista credinţa că, cu toate că ei sunt tributari ai Porţii, sunt totuşi principi ai Euro­pei şi trebuesc trataţi ca atare. Ală­turi de C. Mavrocordat, C. Raco­­viţă a avut un schimb de scrisori cu ministrul afacerilor străine al Franţei, ceea ce probează că cel pu­ţin în teorie, din partea curţilor eu­ropene, Principii ţărilor române erau apreciaţi şi trataţi la un nivel mai ridicat decât din partea guver­nului otoman. Influenţa diplomaţiei franceze în Principatele române determina schimbarea Domnilor pe cari nu-i simpatiza — ca în cazul lui Matei Ghica în Moldova — ori sprijinul­­pentru menţinem» cât mai mult timp posibil pe tron a celor pe cari îi agreia, cum a făcut pentru Con­stantin Racoviţă în ambele princi­pate. Se poate adăuga la această idee şi încercarea lui Desalleurs pentru a convinge guvernul din Versailles să ajute pe Constantin Mavrocordat în 1753. Schimbarea Domnilor din 1756 este datorită, în mare parte, instanţelor ambasado­rului francez Vergennes, la Poartă, pentru a se conforma intereselor reclamate de politica ţării sale. Odată cu inversarea alianţelor — tratatul din Versailles — lucrurile iau un nou aspect în Orient. Sco­pul diplomaţiei franceze — oficiale este schimbat, căci Ruşii — altă dată inamici — devin aliaţii ei. Rămâne numai diplomaţia secretă să continue vechea ţintă, câtva timp, dar Seniorii poloni, neîncre­zători, vor fi uşor convinşi şi cap­taţi de noul duşman al Franţei, Frederic II, care se însărcinează să le apere mai departe interesele şi să le sprijine pe lângă Sultan. Tur­cii se consideră şi ei trădaţi, deoa­rece Franţa s’a aliat cu duşmanii lor fireşti, Ruşii şi Austriacii. Tot talentul lui Vergennes la Poartă se risipeşte în lupta cu reprezentanţii puterilor adverse şi spre a con­vinge Poarta de bunele intenţii ale "guvernului ţării sale fată de Oto­ din pagi. I*a) mani. însuşi Domnii Principatelor, Constantin Mavrocordat şi Scarlat Ghica — cel dintâi fusese în relaţii cu Frederic II — se lasă greu con­vinşi de noua direcţie a politicii franceze şi cedează numai după multe insistenţe ale ambasadorului. Accesiunea Rusiei la tratatul din Versailles înseamnă implicit pen­tru ea mână liberă în Polonia, stare de lucruri pe care în cele din urmă, cel puţin în aparenţă, Ludovic XV o va accepta. Dar cu aceasta, par­tidul francez din Polonia va merge spre lichidare, până când, după opt ani, ambasadorul lui Ludovic XV, insultat în plină dietă, va părăsi ostentativ Varşovia. Pe timpul războiului de şapte ani, diplomaţia franceză merge spre declinul influenţei sale în Orient. In 1760, cu ocazia morţii lui Linchon, se poate chiar verifica această de­cadentă, încrederea pe care Ver­gennes a pus-o în Ioan Callimachi, prieten al Franţei, presupunând că el va fi un instrument docil şi de­votat politicei acestei tari, a fost înşelată, deoarece acest Domn, des­tul de credincios priteniilor perso­nale, a păstrat totdeauna în aface­rile publice o atitudine indepen­dentă. Dacă totuşi Franţa va determina odată pe Turci să intre în război­­ contra Ruşilor, aceasta va fi mai târziu, în 1768, după ce, cu ocazia morţii ţarinei Elisabeta, relaţiile franco-ruse se vor răci şi o reluare a vechei tradiţii politice va reda puţină încredere Divanului turcesc în spusele trimişilor lui Ludovic XV la Bosfor. In această acţiune a politicei franceze în Orient, rolul Ţărilor române a fost de a servi ca mijloc indirect pentru stimularea Imperiu­lui otoman contra Rusiei, duşmanul său firesc, în scopul de a ţărmuri influenţa acesteia în Polonia. La rândul lor, Principatele române, s’au bucurat de atenţia guvernului din Versailles atât cât interesul le făcea de oarecare utilitate şi numai în cazuri de acest fel. V. Mihordea Explozie întrT" mină NEW YORK 29 (Rador). D­in minele dela Crammer (Pensilvania) s’a produs o explozie, care a costat viața a doi mineri. In momentul când a sosit prima echipă de salvare, s'a produs o a doua explozie în cursul căreia șapte persoane au fost ucise. Adunarea Uniunii ofiţe­rilor de rezervă, secţia Mehedinţi T. SEVERIN, 30. — In localul băncii ,­Mehedinţului'­ s’a ţinut adunarea generală a U. O. R, sec­ţia Mehedinţi. D. farmacist Simion Blaga, co. Ionel de rezervă, preşedinte, a fă­cut darea de seamă asupra activi­­tăţii. D. Iliescu, secretar, a dat rela­­ţiuni din punct de vedere material al secţiei pe anul expirat. Adunarea cu unanimitate a de vo­­turi a dat cuvenita descărcare şi a aprobat darea de seamă. . S’a procedat apoi la alegerea comitetului de conducere pe anul 1937. CURENTUK­ CARNETUL ZILEI Ştiinţa antică greacă Conferinţa d-lui profesor universitar D. Pompeiu In cadrul ciclului de conferinţe Grecia antică şi ştiinţa în viaţa zilnică, organizat de „Universitatea liberă“, d. profesor D. Pompeiu a vorbit Luni seara la Dalles, in faţa u­­nui select şi numeros auditoriu, despre Ştiinţa antică greacă. Conferenţiarul a ştiut să îmbine profunzimea şi claritatea ideilor întro formă accesibilă tuturor. Redăm, în rezumat frumoasa şi interesanta conferinţă a d-lui prof. Pompeiu. Toată opera geniului grec apare ca un produs spontan, firesc, fără faze tranzitorii. De aci impresia de eternă frumuseţe pe care o produ­ce asupra noastră, însuşirile supe­rioare ale creaţiei greceşti sunt da­torite particularităţilor fireşti ale geniului grec, care apar clar mai ales în arhitectură. Ceea ce ne a­­trage in deosebi atenţia la monu­mentele greceşti este armonia în­tregului şi eleganţa desăvârşită în simplitate. Fiecare popor are o mă­­sură proprie a gustului. Geniul grec nu suportă formele amestecate. El vrea înfăţişarea liberă, deschisă şi armonios proporţionată. Tot ce e linie întortochiată, chinuită, îi dis­place. In ştiinţă găsim aceleaşi particu­larităţi şi aceeaşi iscusinţă a ge­niului grec: claritatea in exprimare şi eleganţa în formă. De la observa­rea directă şi judecăţile de fapt, geniul grec trece la era­rhizarea şi coordonarea materiilor. Este primul mare pas pe care o face spiritul o­­menesc. Grecii au fost cei dintâi ca­ri au încercat să stabilească rapor­turi intre obiecte, declanşând ast­fel mecanismul cugetării. Calea cu­getării abstracte în faţa naturii s’a deschis acum 2o00 de ani cu o seamă de cugetători de primul rang. Grecii distingeau în univers o materie şi o formă. Forma arăta legătura necesară cu principiile din care isvorăşte. Totodată făceau o mare deosebire între ştiinţele ab­­stracte şi ştiinţele care pornesc de­la observarea sensibilului. Intre ştiinţele matematice de exemplu, şi ştiinţele fizico-naturale ei vedeau o adevărată prăpastie. Conferenţiarul infăţişează apoi viaţa şi opera a trei mari învăţaţi greci cari au strălucit în perioada alexandrină: Euclide, autorul vesti­telor Elementelor de geometrie. Ar­­himede, alt mare geometru şi om de ştiinţă, descoperitorul principiu­lui care-i poartă numele, şi Apollo­nius din Pergam alt mare geome­tru. Grecii, artişti, poeţi, dialecticieni, filosofi, au dat omenirii din plin tot ce însuşirile lor fireşti le-au permis să dea şi tot aceste însuşiri sau îndepărtat de la alte disciplină care cereau răbdare şi stăruinţă. Des­părţirea cugetării de experienţă a zăbovit mult progresul ştiinţei. Ma­rile descoperirii ştiinţifice sunt de fapt numai mari concepte filosofi­ce. Nu trebue să uităm, insă că o­­menirea datoreşte elinilor cea mai desăvârşită exprimare a frumosului şi că toată cultura noastră de azi are la temelie cugetarea elină. De aceea, închee d. prof. Pompeiu in faţa miracolului grec, ne plecăm cu admiraţie şi recunoştinţă. HO»««*?' EDITURA , ,CUGETARE­A“ —GEORGESCU-DELAFRAS lansează mâine noutăţile PRINŢ­­ CERŞETOR roman de vestitul scriitor american MARK TWAIN tălmăcirea eminentului romancier G. M. Vlădescu. Opera apare în „Noua colecţie Delafras“ in care au mai apărut: „Ajută-te singur!...“, „Cămaşa Fericitului”,, „Cartea copiilor mei” „Milionul lui Prichindel“, „Jupâniţa Ruxandra“, „Casa cu rodii“, toate scrieri destinate tinerimii ÎNVĂŢĂTORII roman de B. JORDAN Ed. II. Una din cărţile de căpă­tăi ale învăţătorilor noştri. Conferinţă despre România la München Luni, 22 Martie crt. la „Deutsche Gesellschaft”, în Palatul Preysing din München, s-a ţinut, în faţa unui auditoriu foarte distins, de către lec­torul român de la universitatea din München, d. prof. dr. Virgil Tem­peanu, conferinţa „Situaţia geopoliti­că a României şi influenţa ei asupra relaţiilor cu Germania”. Au asistat, în corpore, membrii soc. şi reprezentanţi ai coloniei româ­ne, cu d. consul general H. Aumer. Conferenţiarul, după ce a trecut în revistă situaţia geografică, economică şi culturală a României, s-a oprit, în deosebi asupra chestiunii minorităţilor la noi şi a pericolului bolşevic, răs­punzând cărţii ziaristului dr. W­­Hopker „România de dincolo şi din­coace de Carpaţi”, relevând perfecta sudură dintre provincii, caracterizată şi prin contopirea partidelor politice loialul tratament al minorităţilor, ci­tând fapte concrete, face apoi expu­nerea obiectivă a partidelor politice din România şi a atitud­nii lor faţă de Germania, de care nu leagă cel puţin interese economice şi culturale, con­­chizând că România tinde spre relaţii amicale cu Germania. Conferenţiarul a fost viu aplaudat, iar preşedintele soc., d. gerreral Cava­ler von Sauer, îl felicită şi-i mulţume­şte călduros, arătându-şi speranţaa că între România şi Germania, nefiind puncte litigioase, relaţiile vor deveni tot mai bune, spre binele popoarelor respectiva și a păcii europene. Alegerea unui reprezentant al artiştilor în comitetul Operei Luni dim., a avut loc, la Opera Română, alegerile pentru un loc în comitetul de direcţie. Alegerile au fost prezidate de d. I. Marin Sadoveanu, directorul gene­ral al teatrelor şi operelor. D. G. Folescu a întrunit numărul cel mai mare de voturi, fiind ales. Expoziţii Duminică dimineaţa a fost vernisa­jul expoziţiei de pictură a d-nei E­­tena P. Aftangiu în sala ,,Mozart“. Interesanta expoziţie rămâne des­chisă până la 17 Aprilie a. c. O carte a lui Pilsudski în ebraică Cunoscuta lucrare a mareşalului Pilsudski „Moje pierwsze boje“ a fost tradusă în ebraică de profeso­rul Marek Asze. Dreptul de tradu­­i­cere i.a fost acordat de institutul Pilsudski iar cartea e însoţită de o prefaţă a lui André Maurois, şi de alta a publicistului evreu Meteus Mieses Pentru traducere s’a recurs la st­ul biblic, iar cuvintele cu sens militar au primit o accepțiune nouă, modernă. Gazeta internilor Numeroase sunt publicaţiile medi­cale care apar azi în ţară. Nici una din ele nu îmbrăţişa problema medicală, într’un sector al ei, pe la­tura prevalent profesională. Aceasta tinde să o facă noua publicaţie „Ga­zeta Internilor“ pe care numele însăş o defineşte. Este vorba de urmărirea de aproape a problemelor ştiinţifice, sanitare şi profesionale ale corpului internilor şi prin aceasta, ale medi­cilor în genere. In acest prim nu­măr colaborează d-nii prof. Iacobo­­viei scriind despre „Unificarea inter­natului“, d. dr. N. Ionescu-Sişeşti des­pre Imperativul selecţiunii, d. dr. docent S. Tovaru despre Bazele tra­tamentului chirurgical al paraple­­giilor poetice, în partea gazetei rezer­vată chestiunilor ştiinţifice, d. dr. O. Mihăiţă-Primejdie, publică o lungă şi interesantă convorbire cu d. prof. dr. C. Daniel. Mai colaborează la a­­cest număr d. dr. I. Săbăiloi despre terapeutica medicală modernă și d-nii prof d. M. Manicatide, dr. Cor­nelia Constantinescu, d­-na dr. Ana Va­sile Marin despre „Septicemii stafi­­lococice vindecate prin anatoxină și ser antistafilococic. Un debut important la Filar­monica Va fi acela al tinerei violoniste a­­mericane GUILA BUSTABO solis­ta concertului simfonic de Joi seară 1 Aprilie a. c. dirijat de d-nul IO­­NEL PERLEA. GUILA BUSTABO, care nu are de­cât 15 ani cunoaște în Noul Continent o celebritate pe deplin meritată. Rareori virtuozitatea tehnică a pu­tut sluji o precocitate muzicală atât de impunătoare.. Actualmente GUILA BUSTARO se află în primul ei turneu de concerte în Europa- Rând pe rând această frumoasă și dăruită copilă a cucerit toate me­tropolele Muzicei. In drumul ei triumfal mica artistă se va opri şi în Capitală României Mari, care nu mai poate fi ocolită de către marile talente care caută o consacrare mon­dială. Acompaniată de orchestra Filar­monica GUILA BUSTARO va exe­cuta joi seară concertul pentru vio­­lină şi orchestră de Ceikowsky Res-I­tul programului dirijat de d. IO­NEL PERLEAi cuprinde uvertura la poemul dramatic „Manfred" al lor­dului Byron de Schumann precum și simfonia a şaptea de Bruckner a că­rei parte luată — cea mai frumoasă bucată pe care a scris-o celebrul simfonist austriac — este muzica funebră inspirată de recenta moarte a lui Richard Wagner survenită (1883) pe neaşteptate la Veneţia. Biletele la librăria Fundaţiilor Cul­turale Regale din Piaţa Palatului Regal. Ideologia literară poporanistă D. G. C. Niculescu, tipăreşte în co­lecţia Institutului de literatură şi folclor, condus de d. prof. Caracostea, un documentat studiu asupra ideolo­giei literare poporaniste şi asupra contribuţiei adusă acestei ideologii de G- Ibrăileanu. Prelegeri ştiinţifice Societatea Regală de eugenică şi ereditate va ţine şedinţă Luni 5 Aprilie 1937, la orei 21, în marele Amfiteatru al Spitalului Colţea, cu următoarea ordine de zi: Prof. dr. C. Parhon şi d-r. dr. G. Werner. Sindrome endocrinie­­ne de natură ereditară şi constitu­ţională; prof. N. St. Georgescu- Roegen: Aspectul legilor biologi­ce; prof. dr .­ Marinescu şi dr. Louis Copelman: Consideraţiuni asupra vieţii afective a gemeni­lor; dr. I. Simion: Constituţiune glandulară şi constituţiune psi­hică.­­ dr. Emil Gheorghiu, directorul medicinei Asigurărilor Sociale, va ţi­­ne Vineri 2 Aprilie la ora 6 d. a„ în sala fundaţiei Dalles din Bd. Brătia­­nu 18, o conferinţă despre „Chirur­gia de campanie în epoca napoleo­­neană”. Conferinţa va fi însoţită de o bogată colecţiune de proceduri. Conferinţa este a 84-a din ciclul organizat de asociaţia „Gândirea eu­ropeană” de sub presidenţia d-rei E­­lena Vacăresu. Biletele se găsesc la agenţia Jean Feder. Sâmbătă 3 Aprilie, orele 5 p. t.­, în localul Teatrului „Ligii Cul­turale’’ B-dul Schitu Magureanu No. 1, în ciclul de ezători organi­zate de „Liga Culturală” Secţiu­nea Bucureşti va vorbi de prof. Nic. Cruceru, despre: „Civilizaţia şi degenerarea umană”, şi va ur­ma un bogat program artistic. Intrarea liberă. in fiecare Joi, citiţi Pagina invăţătorior Joi I Aprilie 1937 Participarea României la Expoziţia internaţională de la Paris Conferinţa rostită de d. D. profesor D- Gusti a rostit asea­ră la radio următoarea conferinţă: „Pentru mulţi, foarte mulţi, o ex­poziţie internaţională (cum va fi cea de la Paris, care­­­ va deschide peste căteva săptămâni) apare ca o grădină de petreceri, cu o uzină de plăceri, ca un enorm carnaval de vară şi toamnă, ca o sărbătoare galantă ce durează continuu şase luni, ori ca un paradis de jocuri de artificii! Pentru foarte puţini, o astfel de expoziţie înseamnă altceva, şi ceea ce este de fapt, adică o imensă manife­staţie de muncă, o expresie politică şi socială a unei epoci, o lecţie de filo­­sofia istoriei. Intr’adevăr, Expoziţia, ce-şi va deschide porţile la 2 Mai, la Paris, este mai mult decât o strălucită publi­citate, ori o măreaţă reclamă; ea joa­că un rol de document şi de martor are preocupările timpului. Ea trebue deci a fi privită ca un fapt dintre cele mai expresive, care va adăposti, prin participarea a aproape 40 de sta­te, toate confuziile şi toate contradic­ţiile epocei în care străini: contrastul trastul naţionalismului exclusivist şi al tendinţelor decisive democratice; con­trastul naţionalismului exclusivist şi a aspiraţiilor internaţionale; contrastul pozitivismului ştiinţific, în sensul viu şi precis al „tehnicei”, al afacerilor financiare, agricole, industriale şi co­merciale şi misticismul contemporan. Şi mai ales, va oferi Expoziţia, re­cunoscută de toţi astăzi, între feerie şi catastrofă, autonomia între apologia păcii şi pregătirea de fiecare clipă pentru războiu. Pavilionul României Planul de organizare şi funcţiona­re a Pavilionului nostru naţional va avea ca punct de plecare, desigur, starea de fapt,­­ încorporarea fidelă a României contemporane. Vom înţe­lege însă prin aceasta un realism inain­tat, avântat şi îndrăsneţ, care să re­flecteze epoca de fermentare, în care se află România de astăzi, România Restauraţiei, scoţând la iveală princi­piile active şi fecunde, care animă as­piraţia României de Astăzi, către o Românie de Mâine! Voi împărtăşi, în trăsături largi, scheletul acestei organizări şi, mai a­­les, stadiul actual al lucrărilor făcute pentru realizarea lui. încă de după Crăciun, planurile d-lui arh. Duiliu Marcu au început să fie aşezate pe teren, temeliile Pa­vilionului adâncite în piatră, iar sche­­latul de fier şi de beton al zidurilor să fie înalţat şi să ia forme cât mai­­ apropiate de liniile lui definitive. Mai­­ mult chiar, în prima jumătate a lui Martie, un tren întreg a transportat la Paris, cules din adâncul tuturor carierelor româneşti, materialul nobil al construcţiei: marmura de Ruşchi­­ţă, onixul, travertinul şi alabastrul de Turda. Schiţele porţilor Pavilionului, da­torite d-nei Miliţa Petraşcu, au şi fost împietrite în bronz. Ele vor face să trăiască, plastic, sub ochii tuturor vizitatorilor Expoziţiei, marile scene ale Istoriei noastre. Acelaş lucru pe care s’au străduit să-l realizeze, la Paris, sculptorii români Basarab şi Cossăceanu, în cele două basso­ relie­­furi destinate faţadelor laterale ale Pavilionului şi, în ţară, dalta d-lor Medrea, Jalea, Onofrei, Baraschi, Mac Constantinescu sau penelul lui Theodos­rov-Sion, Cuţescu-Stork, Ştefan Constantinescu, Magda Iorga, Costi­n Petrescu, Olga Greceanu, Le­na Constante, fie înfăţ­­ând în piatră sau marmură semnul superior al exi­stenţei noastre de azi: Bustul şi Sta­tuia M. S Regelui Carol II, fie transpunând, în acelaş material sau în culori, marile momente ale trecutului nostru. Toate aceste lucrări, dintre cari majoritatea complect terminate şi gata să fie expediate la Paris, au ca rost ■esenţial să facă, fără nicio retorică sau diformare de adevăr istoric, nu­mai prin simplul intermediu al artei şi prof. D. Gusti la radio al talentului, dovada adevărurilor, uneori contestate de adversarii noştri, cari constituesc fundamentele, adânci şi reale, ale însăş existenţei poporului românesc. Secţiile pavilionului Restul celorlalte obiecte care cora­­pl­ectează secţiile Pavilionului nostru, (economică, culturală şi de arte pla­stice), sunt grupate în depozitele Co­misariatului, unde se lucrează în pre­zent la finisarea şi ambalajul lor. In Parcul Carol, prin grija Ministerului de Industrie, se adună lucrările mese­riaşilor români şi ale marilor industrii, care vor forma o grupă a celeilalte participări româneşti, în Pavilionul Colectiv Internaţional. Aci, ţara noa­stră, situată între Anglia şi Germa­nia, are la dispoziţie o suprafaţă de 800 m. p. în care se vor aduna, ală­turi de industrie, secţii ale tehnicei a­­gricole, ştiinţei, descoperirilor şi arte­lor grafice. Tot in acest loc, vecini cu Secţiunea Iugoslavă, Comisariatul General Român va găzdui şi organi­za un stand al Micei înţelegeri. El va înfăţişa aceste trei ţări aşa cum ele sunt în realitate: o entitate unica şi armonioasă de posibilităţi şi interese comune. In acela? stadiu înaintat se găsesc şi pregătirile celorlalte participări ro­mâneşti în Pavilioanele Internaţionale locuinţei rurale, organizare­a Societă­ţii Naţiunilor, Presei, Artelor plastice şi învăţământul tehnic şi artistic; pre­tutindeni, străduinţele noastre sunt în­dreptate în sensul unei cât mai com­plete şi originale prezintări a tuturor elementelor de muncă şi a fiinţei spe­cifice a valorilor româneşti din orice domeniu de­ creaţie. Marţi va avea loc deschiderea ex­poziţiei cărţilor, legate şi ilustrate, a afişelor, etc., pe care editorii propun să le trimeată la Paris, iar Mercuri se va inaugura concursul de lucrări ale şcolilor profesionale, când se vor alege piesele ce vor fi vrednice a îm­podobi secţia specială a pavilion»" în României- Restaurantul Cât prveşte clădirea Restaurantu­lui, în care toate materialele de con­strucţie şi o bună parte din meseriaşi au fost trimişi din ţară, ea va fi ter­minată în ultima parte a lunei Aprilie» Picturile d-lor Jiquid« şi Demian, cari vor aduce în cele două săli ale Restaurantului, un bogat ospăţ de nuntă ţărănească, cum şi toate ali­mentele specifice, prezintate animat, în cadrul pitorsc al fiecărei provincii, vor creia Restaurantului nostru una din cele mai ispititoare atracţii. La­ sporirea ei vor contribui, în egală mă­sură, vioara lui Dinicu, naiul lui Fă­­nica Luca, o serie de solişti, fie din ţară, fie aleşi dintre artiştii români a­­flaţi în străinătate, o bună bucătăria românească, cu vinuri şi alimente tri-­ mise de aci, alături de care va func­ţiona şi o secţie de bucătărie franceza a renumitei case Drouant. Deasemeni, menţionăm că tratati­vele şi măsurile luate pentru a asigurai apariţia tuturor lucrărilor de propa­gandă aflate sub tipar, cum şi cea­ mai perfectă desfăşurare a Săptămâ­nii muzicale româneşti, au fost duse la bun sfârşit: sălile sunt reţinute, programele diferitelor festivaluri se pregătesc cu toată grija, atât pentru orchestra Filarmonicei ca şi pentru corul Camien, grijă care a mers pâ­nă acolo încât, bunăoară pentru a a­­vea certitudinea unei desăvârşite exe­cuţii, s’au cumpărat „Filarmonicei noui instrumente muzicale!... In fine, credem de datoria noastră să arătăm aci că, toate aceste stra­­duinţi n’ar fi putut niciodată deveni realităţi, dacă n’ar fi existat pentru ele, ca şi pentru tot ceea ce înseamnă efort pentru afirmarea peste hotare a unei valori autentice românești, spriji­nul larg și luminat al marelui Ctitor al României contemporane: M. S. Regele Carol al II-lea. ■f Cronica Muzicală Societatea corală „România“. Muzică veche religioasă la biserica Visarion. O parte dintre membrii cunoscu­tului cor , Cântarea României, sporiţi la număr cu unii cântăreţi de la Biserica Amzei şi cu mulţi alţi amatori plini de bunăvoinţă şi dezin­teresare, au alcătuit o formaţie co­­rală sub conducerea tânărului şi f­­aimosului D. N. Lungu, Corul bisericei Visarion, de partea lui, sub imboldul părintelui I. D. Pe­­trescu şi sub direcţia compozitorului Paul Constantinescu ne-a dat prile­jul să-l ascultăm de curând. Amân­două tovărăşiile, preocupate numai de gândul Artei (religioase vechi sau naţionale româneşti) cu toată modestia pretenţiilor, au dovedit în două concerte că activitatea lor pentru noi e mai însemnată şi mai rodnică decât cea a nenumăratelor performanţe datorite mult trâmbiţa­ţilor solişti şi virtuozi exotici. ,,România“ înjghebare atât de tâ­nără, păşeşte repede în sus — şi de pe acum buna calitate a vocilor nu­meroase şi omogenitatea lor, pre­cizia şi nuanţa în executare, sunt câştigate. D. N. Lungu, compozitor el însuşi, îşi cunoaşte meşteşugul de îndrumător şi autoritatea­­ sale camaraderească se impune. Domneş­te un spirit de colaborare, mai mult decât unul de comandă şi atmos- f fera frăţească în care nimeni nu vrea să-şi atribuie întâiul rol e cât se poate de nimerită pentru muzica aceia colectivă pe care o înfiripează treptat cu toţii. Se aduce un omagiu predecesorilor, venerabilului Gh. Dima, apoi dispă­­rutului înainte de vreme Gh. Cucu( cântându-se Irmosul Bunei Ves­tiri" (în preziua Sărbătoarei) de cel dintâiu şi „Doamne Iisus Christoase de al doilea. Urmează lucrările aşa de interesante ale compozitorilor ro­mâni în viaţă, de la cei mai cunoscuţi ca d-nii Sabin Drăgoi, G. Simonis, M Jora şi G. Călinescu, până la ti­nerii quasi-debutanţi Emil Riegler- Dinu N. Lungu V. Popovici, cu l­a primele lor audiţii. Atâtea încercări în cari desigur mijloacele de realizare şi idealurile sunt deosebite, dar ce au în comun năzuinţa de a plăzmui un adevărat stil coral românesc. De a-l ridica pe cele două mari temeiuri: Muzica bu­­sericească veche — şi cea populară. Textele aşa de frumoase, aşa de poetice, le iau compozitorii din co­linde, din balade din versurile de tot soiul, de la ţară. Ideile muzicale înşile au aceiaşi origină rustică sau sunt create în spiritul poporului Unele accente vin din adâncul vre­murilor. In alte cântece modernis­mul se face simţit cum ar fi în acel savuros Primul ordin să mă duci. Dar ambianţa naţională aici a to­pit orice stridenţe străine în reali­zarea d-lui N. Popovici, prin întoc­­mirea ei muzicală, prin calitatea melodică, prin armonizare, prin fe­lul cum e întrebuinţat refrenul ca­racteristic. La d. E. Riegler-Dinu, în ,Colin­­dul lui Dumnezeu“ şi „Cintalina44 dimpotrivă, tratarea muzicală a unui text vechi băştinaş şi chiar a unor melopee cu inflexiuni autohtone, se face contrapuncţie, după modelul polifoniei medievale apusene, din mo­­tete şi madrigale. Câteodată pierdem orientarea în modulaţiile îndrăzneţe şi parcă at­mosfera aceasta, în cari voci multiple se încrucişează cu oarecare confuzi­­une, se îndepărtează de la cea ce­­rută de cântul nostru popular. Ori­cum, procedeele contrapunctice ale d-lui Riegler dau prilej la o discuţie folositoare, fie că le considerăm reuşite ori nu. O acţiune directă asupra publicu­lui prin sinceritatea lor inspirată au corurile d-lui N. Lungu. Alunelul oltenesc“ şi , Maria Neicha Mane" — au fost aclamate­­ cel dintâi bissat. Dealtminteri toate lucrările progra­mului au fost primite cu interes şi căldură , în frunte cu emoţionantul „Coborît-a coborâtu“ de S. Drăgoi şi desfătătorul lui „Toate fetele se uită­', urmat aşa de fericit de un ,dans” —• şi pitoreasca, umoristica Toacă" a lui M Jora una din ma- 9­u­rile reuşite incontestabile ale compo­zitorului. Asociaţia corală e la începutul me­­ritoaselor ei străduinţi. Simţul unei intonări cât se poate de exacte ră­mâne să fie îmbunătăţit în execuţia lucrărilor cu prea multe modulaţi­­uni moderne. Altfel, execuţiile sunt fără greş. Urmând o directivă statornică, pă­rintele I. D. Petrescu caută să învie fragmente din minunatele muzici bi­zantine, gregoriene şi polifonice ve­chi. Este foarte gingaşă reconstitui­rea celor dintâi. Nici tradiţia cântu­lui nostru bisericesc — desigur alte­rată de veacuri — nici armonizarea melodiilor originar homofonice nu ne dau elementele pure ale cântului bizantin. Trebuie să ne mulţumim cu o a­­proximaţie. E destul că marele Duh suflă încă integral în textele sfinte traduse din greaca veche — şi nu­mai parţial în muzica lor transfuză. („La Vitleem păstorii"( „Doamne, în Vitleem..4' — ,Slavă întru cei de sus“ — ,,Astăzi Hristos"• — „Sfinte Dumnezeule44 şi „Să se îndrepte ru­găciunea mea" __ respectiv din vea­curile al XI, al XIV, al XI, al XIII şi al XVII-lea). Introit­ele latineşti din ajunul şi din Duminica a doua a Rusaliilor, Motetele pe patru şi trei voci de Vittorio sau Palestrina , sunt din acele cântări îngereşti, căzute din Slava cerească, pe cari le vom as­­culta mereu ca o revelaţie fără sfâr­şit. Câtă mulţumire pentru părintele Petrescu, câtă înviorare, cât îndemn bun va lua din harul lor, tânărul şi talentatul compozitor Paul Constan­tinescu! încercările, năzuinţele împlini­rile tuturor celor citaţi aici se lea­gă între ele — toate converg spre aceiaşi ţintă supremă pentru toţi : Pătrunderea creaţiei muzicale ro­mâneşti, prin Duhul vechi, de Spi­ritul cel nou. Dumnezeu poate fi în amândouă. Em. Ciomac P. S. —Despre Herman Scherchen într’un număr viitor.

Next