Curentul, aprilie 1937 (Anul 10, nr. 3292-3321)
1937-04-01 / nr. 3292
2 (12 pagini) Deuizeie lui dipnons mu (Continuare din pagina), destinul popoarelor ca şi ale oamenilor să nu preţuiască decât ceea ce pierd, şi numai după ce străbat convulsiile ruinătoare ale unei revoluţii îşi întorc privirile grele de regrete faţă de principiul monarhic pe care l’au renegat, în care stâlciţi de disperare văd mântuirea. La ce a folosit, la ce foloseşte acea resemnare a regelui Alphons XIII, când blândeţea lui, ezitarea de a exercita autoritatea, de a da corectivul unei represiuni, a lăsat Spania pe mâna fiarelor revoluţiei ? Astăzi, trimite tot ce posedă ca devize, ca valori străine, se despoae de tot ce are într’un gest de suprem sacrificiu pentru Spania schingiuită de războiul civil. Emoţionant gest, impresionantă mărturisire de iubire pentru Patrie. Dar mă întreb : dacă ar fi trimis la timp o divizie, dacă voinţa autori- * tară a Regelui ar fi curmat brusc veleităţile revoluţionare, ar mai fi fost oare nevoe ca astăzi să trimită din exil devize şi valori străine ? Istoria stă, cu toate arhivele ei de experienţe şi de înţelepciune, la dispoziţia oricui spre a desprinde acele legi imuabile ale ordinei, semn al organismelor robuste, sănătoase, arătând că mereu aceia o ezitare a autorităţii gestează anarhia, deslănţue prăpădul. Dar istoria aşteaptă zadarnic să fie consultată. O divizie netrimisă la timp te face să trimiţi din exil devize. Şi între cele două momente, ce lung şir de victime cifrează ezitarea lui Alphons XIII... Melancolica înţelepciune inutilă a istoriei! Parm fii Şeicaru Noi şi Franţa, acum două veacuri .Continuare poarte se punea cel mai mare preţ. Ştirile din Europa, veneau — trimise în bună parte de ambasada franceză din Varşovia şi diferiţi seniori poloni de aceiaşi credinţă politică — la curtea din Iaşi şi din Bucureşti apoi, care erau prefăcute de Linchou, după instrucţîi date, în sensul vederilor franceze şi pe urmă» traduse în limba turcă, erau expediate Divanului ca »,cele mai autentice”. Această stare de lucruri s’a perpetuat fără nici o modificare până la 1756, data Inversării alianţelor în Europa. In acest timp, după succesul obţinut de contele de Brogle la dieta din Grodno (1754) — unde cel mai capabil secondant i-a fost acelaşi Linchou, trimis de stăpânul său, Domnul Ţărie_ Româneşti — partidul francez în Polonia se considera ca şi constituit. Prin stabilirea familiei Linchou (care a dat în româneşte Lens) în Ţările române, comerţul francez în aceste ţinuturi — şi chiar comerţul Moldovei cu Polonia — capătă o înviorare şi schimbul de mărfuri ia un avânt simţitor. Desalleurs îl sprijină în mod deosebit, în scopul de a alunga pe Raguzani de pe piaţa Ţării Româneşti. ÎRelaţive Domnilor cu ambasadorii francezi sunt acum stabilite pe baza unei etichete prescrise pentru cei din urmă în toate detaliile de către curtea din Versailles, unde pentru cei dintâi persista credinţa că, cu toate că ei sunt tributari ai Porţii, sunt totuşi principi ai Europei şi trebuesc trataţi ca atare. Alături de C. Mavrocordat, C. Racoviţă a avut un schimb de scrisori cu ministrul afacerilor străine al Franţei, ceea ce probează că cel puţin în teorie, din partea curţilor europene, Principii ţărilor române erau apreciaţi şi trataţi la un nivel mai ridicat decât din partea guvernului otoman. Influenţa diplomaţiei franceze în Principatele române determina schimbarea Domnilor pe cari nu-i simpatiza — ca în cazul lui Matei Ghica în Moldova — ori sprijinulpentru menţinem» cât mai mult timp posibil pe tron a celor pe cari îi agreia, cum a făcut pentru Constantin Racoviţă în ambele principate. Se poate adăuga la această idee şi încercarea lui Desalleurs pentru a convinge guvernul din Versailles să ajute pe Constantin Mavrocordat în 1753. Schimbarea Domnilor din 1756 este datorită, în mare parte, instanţelor ambasadorului francez Vergennes, la Poartă, pentru a se conforma intereselor reclamate de politica ţării sale. Odată cu inversarea alianţelor — tratatul din Versailles — lucrurile iau un nou aspect în Orient. Scopul diplomaţiei franceze — oficiale este schimbat, căci Ruşii — altă dată inamici — devin aliaţii ei. Rămâne numai diplomaţia secretă să continue vechea ţintă, câtva timp, dar Seniorii poloni, neîncrezători, vor fi uşor convinşi şi captaţi de noul duşman al Franţei, Frederic II, care se însărcinează să le apere mai departe interesele şi să le sprijine pe lângă Sultan. Turcii se consideră şi ei trădaţi, deoarece Franţa s’a aliat cu duşmanii lor fireşti, Ruşii şi Austriacii. Tot talentul lui Vergennes la Poartă se risipeşte în lupta cu reprezentanţii puterilor adverse şi spre a convinge Poarta de bunele intenţii ale "guvernului ţării sale fată de Oto din pagi. I*a) mani. însuşi Domnii Principatelor, Constantin Mavrocordat şi Scarlat Ghica — cel dintâi fusese în relaţii cu Frederic II — se lasă greu convinşi de noua direcţie a politicii franceze şi cedează numai după multe insistenţe ale ambasadorului. Accesiunea Rusiei la tratatul din Versailles înseamnă implicit pentru ea mână liberă în Polonia, stare de lucruri pe care în cele din urmă, cel puţin în aparenţă, Ludovic XV o va accepta. Dar cu aceasta, partidul francez din Polonia va merge spre lichidare, până când, după opt ani, ambasadorul lui Ludovic XV, insultat în plină dietă, va părăsi ostentativ Varşovia. Pe timpul războiului de şapte ani, diplomaţia franceză merge spre declinul influenţei sale în Orient. In 1760, cu ocazia morţii lui Linchon, se poate chiar verifica această decadentă, încrederea pe care Vergennes a pus-o în Ioan Callimachi, prieten al Franţei, presupunând că el va fi un instrument docil şi devotat politicei acestei tari, a fost înşelată, deoarece acest Domn, destul de credincios priteniilor personale, a păstrat totdeauna în afacerile publice o atitudine independentă. Dacă totuşi Franţa va determina odată pe Turci să intre în război contra Ruşilor, aceasta va fi mai târziu, în 1768, după ce, cu ocazia morţii ţarinei Elisabeta, relaţiile franco-ruse se vor răci şi o reluare a vechei tradiţii politice va reda puţină încredere Divanului turcesc în spusele trimişilor lui Ludovic XV la Bosfor. In această acţiune a politicei franceze în Orient, rolul Ţărilor române a fost de a servi ca mijloc indirect pentru stimularea Imperiului otoman contra Rusiei, duşmanul său firesc, în scopul de a ţărmuri influenţa acesteia în Polonia. La rândul lor, Principatele române, s’au bucurat de atenţia guvernului din Versailles atât cât interesul le făcea de oarecare utilitate şi numai în cazuri de acest fel. V. Mihordea Explozie întrT" mină NEW YORK 29 (Rador). Din minele dela Crammer (Pensilvania) s’a produs o explozie, care a costat viața a doi mineri. In momentul când a sosit prima echipă de salvare, s'a produs o a doua explozie în cursul căreia șapte persoane au fost ucise. Adunarea Uniunii ofiţerilor de rezervă, secţia Mehedinţi T. SEVERIN, 30. — In localul băncii ,Mehedinţului' s’a ţinut adunarea generală a U. O. R, secţia Mehedinţi. D. farmacist Simion Blaga, co. Ionel de rezervă, preşedinte, a făcut darea de seamă asupra activităţii. D. Iliescu, secretar, a dat relaţiuni din punct de vedere material al secţiei pe anul expirat. Adunarea cu unanimitate a de voturi a dat cuvenita descărcare şi a aprobat darea de seamă. . S’a procedat apoi la alegerea comitetului de conducere pe anul 1937. CURENTUK CARNETUL ZILEI Ştiinţa antică greacă Conferinţa d-lui profesor universitar D. Pompeiu In cadrul ciclului de conferinţe Grecia antică şi ştiinţa în viaţa zilnică, organizat de „Universitatea liberă“, d. profesor D. Pompeiu a vorbit Luni seara la Dalles, in faţa unui select şi numeros auditoriu, despre Ştiinţa antică greacă. Conferenţiarul a ştiut să îmbine profunzimea şi claritatea ideilor întro formă accesibilă tuturor. Redăm, în rezumat frumoasa şi interesanta conferinţă a d-lui prof. Pompeiu. Toată opera geniului grec apare ca un produs spontan, firesc, fără faze tranzitorii. De aci impresia de eternă frumuseţe pe care o produce asupra noastră, însuşirile superioare ale creaţiei greceşti sunt datorite particularităţilor fireşti ale geniului grec, care apar clar mai ales în arhitectură. Ceea ce ne atrage in deosebi atenţia la monumentele greceşti este armonia întregului şi eleganţa desăvârşită în simplitate. Fiecare popor are o măsură proprie a gustului. Geniul grec nu suportă formele amestecate. El vrea înfăţişarea liberă, deschisă şi armonios proporţionată. Tot ce e linie întortochiată, chinuită, îi displace. In ştiinţă găsim aceleaşi particularităţi şi aceeaşi iscusinţă a geniului grec: claritatea in exprimare şi eleganţa în formă. De la observarea directă şi judecăţile de fapt, geniul grec trece la erarhizarea şi coordonarea materiilor. Este primul mare pas pe care o face spiritul omenesc. Grecii au fost cei dintâi cari au încercat să stabilească raporturi intre obiecte, declanşând astfel mecanismul cugetării. Calea cugetării abstracte în faţa naturii s’a deschis acum 2o00 de ani cu o seamă de cugetători de primul rang. Grecii distingeau în univers o materie şi o formă. Forma arăta legătura necesară cu principiile din care isvorăşte. Totodată făceau o mare deosebire între ştiinţele abstracte şi ştiinţele care pornesc dela observarea sensibilului. Intre ştiinţele matematice de exemplu, şi ştiinţele fizico-naturale ei vedeau o adevărată prăpastie. Conferenţiarul infăţişează apoi viaţa şi opera a trei mari învăţaţi greci cari au strălucit în perioada alexandrină: Euclide, autorul vestitelor Elementelor de geometrie. Arhimede, alt mare geometru şi om de ştiinţă, descoperitorul principiului care-i poartă numele, şi Apollonius din Pergam alt mare geometru. Grecii, artişti, poeţi, dialecticieni, filosofi, au dat omenirii din plin tot ce însuşirile lor fireşti le-au permis să dea şi tot aceste însuşiri sau îndepărtat de la alte disciplină care cereau răbdare şi stăruinţă. Despărţirea cugetării de experienţă a zăbovit mult progresul ştiinţei. Marile descoperirii ştiinţifice sunt de fapt numai mari concepte filosofice. Nu trebue să uităm, insă că omenirea datoreşte elinilor cea mai desăvârşită exprimare a frumosului şi că toată cultura noastră de azi are la temelie cugetarea elină. De aceea, închee d. prof. Pompeiu in faţa miracolului grec, ne plecăm cu admiraţie şi recunoştinţă. HO»««*?' EDITURA , ,CUGETAREA“ —GEORGESCU-DELAFRAS lansează mâine noutăţile PRINŢ CERŞETOR roman de vestitul scriitor american MARK TWAIN tălmăcirea eminentului romancier G. M. Vlădescu. Opera apare în „Noua colecţie Delafras“ in care au mai apărut: „Ajută-te singur!...“, „Cămaşa Fericitului”,, „Cartea copiilor mei” „Milionul lui Prichindel“, „Jupâniţa Ruxandra“, „Casa cu rodii“, toate scrieri destinate tinerimii ÎNVĂŢĂTORII roman de B. JORDAN Ed. II. Una din cărţile de căpătăi ale învăţătorilor noştri. Conferinţă despre România la München Luni, 22 Martie crt. la „Deutsche Gesellschaft”, în Palatul Preysing din München, s-a ţinut, în faţa unui auditoriu foarte distins, de către lectorul român de la universitatea din München, d. prof. dr. Virgil Tempeanu, conferinţa „Situaţia geopolitică a României şi influenţa ei asupra relaţiilor cu Germania”. Au asistat, în corpore, membrii soc. şi reprezentanţi ai coloniei române, cu d. consul general H. Aumer. Conferenţiarul, după ce a trecut în revistă situaţia geografică, economică şi culturală a României, s-a oprit, în deosebi asupra chestiunii minorităţilor la noi şi a pericolului bolşevic, răspunzând cărţii ziaristului dr. WHopker „România de dincolo şi dincoace de Carpaţi”, relevând perfecta sudură dintre provincii, caracterizată şi prin contopirea partidelor politice loialul tratament al minorităţilor, citând fapte concrete, face apoi expunerea obiectivă a partidelor politice din România şi a atitudnii lor faţă de Germania, de care nu leagă cel puţin interese economice şi culturale, conchizând că România tinde spre relaţii amicale cu Germania. Conferenţiarul a fost viu aplaudat, iar preşedintele soc., d. gerreral Cavaler von Sauer, îl felicită şi-i mulţumeşte călduros, arătându-şi speranţaa că între România şi Germania, nefiind puncte litigioase, relaţiile vor deveni tot mai bune, spre binele popoarelor respectiva și a păcii europene. Alegerea unui reprezentant al artiştilor în comitetul Operei Luni dim., a avut loc, la Opera Română, alegerile pentru un loc în comitetul de direcţie. Alegerile au fost prezidate de d. I. Marin Sadoveanu, directorul general al teatrelor şi operelor. D. G. Folescu a întrunit numărul cel mai mare de voturi, fiind ales. Expoziţii Duminică dimineaţa a fost vernisajul expoziţiei de pictură a d-nei Etena P. Aftangiu în sala ,,Mozart“. Interesanta expoziţie rămâne deschisă până la 17 Aprilie a. c. O carte a lui Pilsudski în ebraică Cunoscuta lucrare a mareşalului Pilsudski „Moje pierwsze boje“ a fost tradusă în ebraică de profesorul Marek Asze. Dreptul de traduicere i.a fost acordat de institutul Pilsudski iar cartea e însoţită de o prefaţă a lui André Maurois, şi de alta a publicistului evreu Meteus Mieses Pentru traducere s’a recurs la stul biblic, iar cuvintele cu sens militar au primit o accepțiune nouă, modernă. Gazeta internilor Numeroase sunt publicaţiile medicale care apar azi în ţară. Nici una din ele nu îmbrăţişa problema medicală, într’un sector al ei, pe latura prevalent profesională. Aceasta tinde să o facă noua publicaţie „Gazeta Internilor“ pe care numele însăş o defineşte. Este vorba de urmărirea de aproape a problemelor ştiinţifice, sanitare şi profesionale ale corpului internilor şi prin aceasta, ale medicilor în genere. In acest prim număr colaborează d-nii prof. Iacoboviei scriind despre „Unificarea internatului“, d. dr. N. Ionescu-Sişeşti despre Imperativul selecţiunii, d. dr. docent S. Tovaru despre Bazele tratamentului chirurgical al paraplegiilor poetice, în partea gazetei rezervată chestiunilor ştiinţifice, d. dr. O. Mihăiţă-Primejdie, publică o lungă şi interesantă convorbire cu d. prof. dr. C. Daniel. Mai colaborează la acest număr d. dr. I. Săbăiloi despre terapeutica medicală modernă și d-nii prof d. M. Manicatide, dr. Cornelia Constantinescu, d-na dr. Ana Vasile Marin despre „Septicemii stafilococice vindecate prin anatoxină și ser antistafilococic. Un debut important la Filarmonica Va fi acela al tinerei violoniste americane GUILA BUSTABO solista concertului simfonic de Joi seară 1 Aprilie a. c. dirijat de d-nul IONEL PERLEA. GUILA BUSTABO, care nu are decât 15 ani cunoaște în Noul Continent o celebritate pe deplin meritată. Rareori virtuozitatea tehnică a putut sluji o precocitate muzicală atât de impunătoare.. Actualmente GUILA BUSTARO se află în primul ei turneu de concerte în Europa- Rând pe rând această frumoasă și dăruită copilă a cucerit toate metropolele Muzicei. In drumul ei triumfal mica artistă se va opri şi în Capitală României Mari, care nu mai poate fi ocolită de către marile talente care caută o consacrare mondială. Acompaniată de orchestra Filarmonica GUILA BUSTARO va executa joi seară concertul pentru violină şi orchestră de Ceikowsky Res-Itul programului dirijat de d. IONEL PERLEAi cuprinde uvertura la poemul dramatic „Manfred" al lordului Byron de Schumann precum și simfonia a şaptea de Bruckner a cărei parte luată — cea mai frumoasă bucată pe care a scris-o celebrul simfonist austriac — este muzica funebră inspirată de recenta moarte a lui Richard Wagner survenită (1883) pe neaşteptate la Veneţia. Biletele la librăria Fundaţiilor Culturale Regale din Piaţa Palatului Regal. Ideologia literară poporanistă D. G. C. Niculescu, tipăreşte în colecţia Institutului de literatură şi folclor, condus de d. prof. Caracostea, un documentat studiu asupra ideologiei literare poporaniste şi asupra contribuţiei adusă acestei ideologii de G- Ibrăileanu. Prelegeri ştiinţifice Societatea Regală de eugenică şi ereditate va ţine şedinţă Luni 5 Aprilie 1937, la orei 21, în marele Amfiteatru al Spitalului Colţea, cu următoarea ordine de zi: Prof. dr. C. Parhon şi d-r. dr. G. Werner. Sindrome endocriniene de natură ereditară şi constituţională; prof. N. St. Georgescu- Roegen: Aspectul legilor biologice; prof. dr . Marinescu şi dr. Louis Copelman: Consideraţiuni asupra vieţii afective a gemenilor; dr. I. Simion: Constituţiune glandulară şi constituţiune psihică. dr. Emil Gheorghiu, directorul medicinei Asigurărilor Sociale, va ţine Vineri 2 Aprilie la ora 6 d. a„ în sala fundaţiei Dalles din Bd. Brătianu 18, o conferinţă despre „Chirurgia de campanie în epoca napoleoneană”. Conferinţa va fi însoţită de o bogată colecţiune de proceduri. Conferinţa este a 84-a din ciclul organizat de asociaţia „Gândirea europeană” de sub presidenţia d-rei Elena Vacăresu. Biletele se găsesc la agenţia Jean Feder. Sâmbătă 3 Aprilie, orele 5 p. t., în localul Teatrului „Ligii Culturale’’ B-dul Schitu Magureanu No. 1, în ciclul de ezători organizate de „Liga Culturală” Secţiunea Bucureşti va vorbi de prof. Nic. Cruceru, despre: „Civilizaţia şi degenerarea umană”, şi va urma un bogat program artistic. Intrarea liberă. in fiecare Joi, citiţi Pagina invăţătorior Joi I Aprilie 1937 Participarea României la Expoziţia internaţională de la Paris Conferinţa rostită de d. D. profesor D- Gusti a rostit aseară la radio următoarea conferinţă: „Pentru mulţi, foarte mulţi, o expoziţie internaţională (cum va fi cea de la Paris, care va deschide peste căteva săptămâni) apare ca o grădină de petreceri, cu o uzină de plăceri, ca un enorm carnaval de vară şi toamnă, ca o sărbătoare galantă ce durează continuu şase luni, ori ca un paradis de jocuri de artificii! Pentru foarte puţini, o astfel de expoziţie înseamnă altceva, şi ceea ce este de fapt, adică o imensă manifestaţie de muncă, o expresie politică şi socială a unei epoci, o lecţie de filosofia istoriei. Intr’adevăr, Expoziţia, ce-şi va deschide porţile la 2 Mai, la Paris, este mai mult decât o strălucită publicitate, ori o măreaţă reclamă; ea joacă un rol de document şi de martor are preocupările timpului. Ea trebue deci a fi privită ca un fapt dintre cele mai expresive, care va adăposti, prin participarea a aproape 40 de state, toate confuziile şi toate contradicţiile epocei în care străini: contrastul trastul naţionalismului exclusivist şi al tendinţelor decisive democratice; contrastul naţionalismului exclusivist şi a aspiraţiilor internaţionale; contrastul pozitivismului ştiinţific, în sensul viu şi precis al „tehnicei”, al afacerilor financiare, agricole, industriale şi comerciale şi misticismul contemporan. Şi mai ales, va oferi Expoziţia, recunoscută de toţi astăzi, între feerie şi catastrofă, autonomia între apologia păcii şi pregătirea de fiecare clipă pentru războiu. Pavilionul României Planul de organizare şi funcţionare a Pavilionului nostru naţional va avea ca punct de plecare, desigur, starea de fapt, încorporarea fidelă a României contemporane. Vom înţelege însă prin aceasta un realism inaintat, avântat şi îndrăsneţ, care să reflecteze epoca de fermentare, în care se află România de astăzi, România Restauraţiei, scoţând la iveală principiile active şi fecunde, care animă aspiraţia României de Astăzi, către o Românie de Mâine! Voi împărtăşi, în trăsături largi, scheletul acestei organizări şi, mai ales, stadiul actual al lucrărilor făcute pentru realizarea lui. încă de după Crăciun, planurile d-lui arh. Duiliu Marcu au început să fie aşezate pe teren, temeliile Pavilionului adâncite în piatră, iar schelatul de fier şi de beton al zidurilor să fie înalţat şi să ia forme cât mai apropiate de liniile lui definitive. Mai mult chiar, în prima jumătate a lui Martie, un tren întreg a transportat la Paris, cules din adâncul tuturor carierelor româneşti, materialul nobil al construcţiei: marmura de Ruşchiţă, onixul, travertinul şi alabastrul de Turda. Schiţele porţilor Pavilionului, datorite d-nei Miliţa Petraşcu, au şi fost împietrite în bronz. Ele vor face să trăiască, plastic, sub ochii tuturor vizitatorilor Expoziţiei, marile scene ale Istoriei noastre. Acelaş lucru pe care s’au străduit să-l realizeze, la Paris, sculptorii români Basarab şi Cossăceanu, în cele două basso reliefuri destinate faţadelor laterale ale Pavilionului şi, în ţară, dalta d-lor Medrea, Jalea, Onofrei, Baraschi, Mac Constantinescu sau penelul lui Theodosrov-Sion, Cuţescu-Stork, Ştefan Constantinescu, Magda Iorga, Costin Petrescu, Olga Greceanu, Lena Constante, fie înfăţând în piatră sau marmură semnul superior al existenţei noastre de azi: Bustul şi Statuia M. S Regelui Carol II, fie transpunând, în acelaş material sau în culori, marile momente ale trecutului nostru. Toate aceste lucrări, dintre cari majoritatea complect terminate şi gata să fie expediate la Paris, au ca rost ■esenţial să facă, fără nicio retorică sau diformare de adevăr istoric, numai prin simplul intermediu al artei şi prof. D. Gusti la radio al talentului, dovada adevărurilor, uneori contestate de adversarii noştri, cari constituesc fundamentele, adânci şi reale, ale însăş existenţei poporului românesc. Secţiile pavilionului Restul celorlalte obiecte care coraplectează secţiile Pavilionului nostru, (economică, culturală şi de arte plastice), sunt grupate în depozitele Comisariatului, unde se lucrează în prezent la finisarea şi ambalajul lor. In Parcul Carol, prin grija Ministerului de Industrie, se adună lucrările meseriaşilor români şi ale marilor industrii, care vor forma o grupă a celeilalte participări româneşti, în Pavilionul Colectiv Internaţional. Aci, ţara noastră, situată între Anglia şi Germania, are la dispoziţie o suprafaţă de 800 m. p. în care se vor aduna, alături de industrie, secţii ale tehnicei agricole, ştiinţei, descoperirilor şi artelor grafice. Tot in acest loc, vecini cu Secţiunea Iugoslavă, Comisariatul General Român va găzdui şi organiza un stand al Micei înţelegeri. El va înfăţişa aceste trei ţări aşa cum ele sunt în realitate: o entitate unica şi armonioasă de posibilităţi şi interese comune. In acela? stadiu înaintat se găsesc şi pregătirile celorlalte participări româneşti în Pavilioanele Internaţionale locuinţei rurale, organizarea Societăţii Naţiunilor, Presei, Artelor plastice şi învăţământul tehnic şi artistic; pretutindeni, străduinţele noastre sunt îndreptate în sensul unei cât mai complete şi originale prezintări a tuturor elementelor de muncă şi a fiinţei specifice a valorilor româneşti din orice domeniu de creaţie. Marţi va avea loc deschiderea expoziţiei cărţilor, legate şi ilustrate, a afişelor, etc., pe care editorii propun să le trimeată la Paris, iar Mercuri se va inaugura concursul de lucrări ale şcolilor profesionale, când se vor alege piesele ce vor fi vrednice a împodobi secţia specială a pavilion»" în României- Restaurantul Cât prveşte clădirea Restaurantului, în care toate materialele de construcţie şi o bună parte din meseriaşi au fost trimişi din ţară, ea va fi terminată în ultima parte a lunei Aprilie» Picturile d-lor Jiquid« şi Demian, cari vor aduce în cele două săli ale Restaurantului, un bogat ospăţ de nuntă ţărănească, cum şi toate alimentele specifice, prezintate animat, în cadrul pitorsc al fiecărei provincii, vor creia Restaurantului nostru una din cele mai ispititoare atracţii. La sporirea ei vor contribui, în egală măsură, vioara lui Dinicu, naiul lui Fănica Luca, o serie de solişti, fie din ţară, fie aleşi dintre artiştii români aflaţi în străinătate, o bună bucătăria românească, cu vinuri şi alimente tri- mise de aci, alături de care va funcţiona şi o secţie de bucătărie franceza a renumitei case Drouant. Deasemeni, menţionăm că tratativele şi măsurile luate pentru a asigurai apariţia tuturor lucrărilor de propagandă aflate sub tipar, cum şi cea mai perfectă desfăşurare a Săptămânii muzicale româneşti, au fost duse la bun sfârşit: sălile sunt reţinute, programele diferitelor festivaluri se pregătesc cu toată grija, atât pentru orchestra Filarmonicei ca şi pentru corul Camien, grijă care a mers până acolo încât, bunăoară pentru a avea certitudinea unei desăvârşite execuţii, s’au cumpărat „Filarmonicei noui instrumente muzicale!... In fine, credem de datoria noastră să arătăm aci că, toate aceste straduinţi n’ar fi putut niciodată deveni realităţi, dacă n’ar fi existat pentru ele, ca şi pentru tot ceea ce înseamnă efort pentru afirmarea peste hotare a unei valori autentice românești, sprijinul larg și luminat al marelui Ctitor al României contemporane: M. S. Regele Carol al II-lea. ■f Cronica Muzicală Societatea corală „România“. Muzică veche religioasă la biserica Visarion. O parte dintre membrii cunoscutului cor , Cântarea României, sporiţi la număr cu unii cântăreţi de la Biserica Amzei şi cu mulţi alţi amatori plini de bunăvoinţă şi dezinteresare, au alcătuit o formaţie corală sub conducerea tânărului şi faimosului D. N. Lungu, Corul bisericei Visarion, de partea lui, sub imboldul părintelui I. D. Petrescu şi sub direcţia compozitorului Paul Constantinescu ne-a dat prilejul să-l ascultăm de curând. Amândouă tovărăşiile, preocupate numai de gândul Artei (religioase vechi sau naţionale româneşti) cu toată modestia pretenţiilor, au dovedit în două concerte că activitatea lor pentru noi e mai însemnată şi mai rodnică decât cea a nenumăratelor performanţe datorite mult trâmbiţaţilor solişti şi virtuozi exotici. ,,România“ înjghebare atât de tânără, păşeşte repede în sus — şi de pe acum buna calitate a vocilor numeroase şi omogenitatea lor, precizia şi nuanţa în executare, sunt câştigate. D. N. Lungu, compozitor el însuşi, îşi cunoaşte meşteşugul de îndrumător şi autoritatea sale camaraderească se impune. Domneşte un spirit de colaborare, mai mult decât unul de comandă şi atmos- f fera frăţească în care nimeni nu vrea să-şi atribuie întâiul rol e cât se poate de nimerită pentru muzica aceia colectivă pe care o înfiripează treptat cu toţii. Se aduce un omagiu predecesorilor, venerabilului Gh. Dima, apoi dispărutului înainte de vreme Gh. Cucu( cântându-se Irmosul Bunei Vestiri" (în preziua Sărbătoarei) de cel dintâiu şi „Doamne Iisus Christoase de al doilea. Urmează lucrările aşa de interesante ale compozitorilor români în viaţă, de la cei mai cunoscuţi ca d-nii Sabin Drăgoi, G. Simonis, M Jora şi G. Călinescu, până la tinerii quasi-debutanţi Emil Riegler- Dinu N. Lungu V. Popovici, cu la primele lor audiţii. Atâtea încercări în cari desigur mijloacele de realizare şi idealurile sunt deosebite, dar ce au în comun năzuinţa de a plăzmui un adevărat stil coral românesc. De a-l ridica pe cele două mari temeiuri: Muzica busericească veche — şi cea populară. Textele aşa de frumoase, aşa de poetice, le iau compozitorii din colinde, din balade din versurile de tot soiul, de la ţară. Ideile muzicale înşile au aceiaşi origină rustică sau sunt create în spiritul poporului Unele accente vin din adâncul vremurilor. In alte cântece modernismul se face simţit cum ar fi în acel savuros Primul ordin să mă duci. Dar ambianţa naţională aici a topit orice stridenţe străine în realizarea d-lui N. Popovici, prin întocmirea ei muzicală, prin calitatea melodică, prin armonizare, prin felul cum e întrebuinţat refrenul caracteristic. La d. E. Riegler-Dinu, în ,Colindul lui Dumnezeu“ şi „Cintalina44 dimpotrivă, tratarea muzicală a unui text vechi băştinaş şi chiar a unor melopee cu inflexiuni autohtone, se face contrapuncţie, după modelul polifoniei medievale apusene, din motete şi madrigale. Câteodată pierdem orientarea în modulaţiile îndrăzneţe şi parcă atmosfera aceasta, în cari voci multiple se încrucişează cu oarecare confuziune, se îndepărtează de la cea cerută de cântul nostru popular. Oricum, procedeele contrapunctice ale d-lui Riegler dau prilej la o discuţie folositoare, fie că le considerăm reuşite ori nu. O acţiune directă asupra publicului prin sinceritatea lor inspirată au corurile d-lui N. Lungu. Alunelul oltenesc“ şi , Maria Neicha Mane" — au fost aclamate cel dintâi bissat. Dealtminteri toate lucrările programului au fost primite cu interes şi căldură , în frunte cu emoţionantul „Coborît-a coborâtu“ de S. Drăgoi şi desfătătorul lui „Toate fetele se uită', urmat aşa de fericit de un ,dans” —• şi pitoreasca, umoristica Toacă" a lui M Jora una din ma- 9urile reuşite incontestabile ale compozitorului. Asociaţia corală e la începutul meritoaselor ei străduinţi. Simţul unei intonări cât se poate de exacte rămâne să fie îmbunătăţit în execuţia lucrărilor cu prea multe modulaţiuni moderne. Altfel, execuţiile sunt fără greş. Urmând o directivă statornică, părintele I. D. Petrescu caută să învie fragmente din minunatele muzici bizantine, gregoriene şi polifonice vechi. Este foarte gingaşă reconstituirea celor dintâi. Nici tradiţia cântului nostru bisericesc — desigur alterată de veacuri — nici armonizarea melodiilor originar homofonice nu ne dau elementele pure ale cântului bizantin. Trebuie să ne mulţumim cu o aproximaţie. E destul că marele Duh suflă încă integral în textele sfinte traduse din greaca veche — şi numai parţial în muzica lor transfuză. („La Vitleem păstorii"( „Doamne, în Vitleem..4' — ,Slavă întru cei de sus“ — ,,Astăzi Hristos"• — „Sfinte Dumnezeule44 şi „Să se îndrepte rugăciunea mea" __ respectiv din veacurile al XI, al XIV, al XI, al XIII şi al XVII-lea). Introitele latineşti din ajunul şi din Duminica a doua a Rusaliilor, Motetele pe patru şi trei voci de Vittorio sau Palestrina , sunt din acele cântări îngereşti, căzute din Slava cerească, pe cari le vom asculta mereu ca o revelaţie fără sfârşit. Câtă mulţumire pentru părintele Petrescu, câtă înviorare, cât îndemn bun va lua din harul lor, tânărul şi talentatul compozitor Paul Constantinescu! încercările, năzuinţele împlinirile tuturor celor citaţi aici se leagă între ele — toate converg spre aceiaşi ţintă supremă pentru toţi : Pătrunderea creaţiei muzicale româneşti, prin Duhul vechi, de Spiritul cel nou. Dumnezeu poate fi în amândouă. Em. Ciomac P. S. —Despre Herman Scherchen într’un număr viitor.