Curierul de Iassi, ianuarie-iunie 1873 (Anul 6, Nr. 1-69)

1873-06-10 / nr. 66

Anul VL I* 1Í KȚ V11 A HON A M tä.M T U IXI: lași. Pe un an 20 lei noi; —Pe șese luni 11 lei noi;—Pe trei luni 6 lei noi. Districte: Pe un an 24 lei noi;­~ Pe șese luni 18 lei noi; —Pe trei luni 7 lei noi, Iassi, Duminica 10 Iunie, 1873. Redactiunea si Administratiunea in localul TIPOGRAFIEI NATIONALE. f CALENDARUL. SEPTAMANE!. Manu> Ho. Esem plural 20 bani. Austria: Pe 6 luni U frânei: — Germania: Pe 0 luni 18 franci Italia, Belgia, Elveția: —Pe șese luni 22 franci:— Franeia: Pe șese luni 20 franci. Apare de TREI ori pe septamana DUMINICĂ, MERFURI ȘI VINERI. in poarta caselor Balș unde așteptă ca elevii Școalei, care erau in frunte, să in­tre la școală. După aceea Măria Sa con­tinuă drumul spre cuartirul Măriei Sale. Mai multe case particulare și magazii, de a lungul uliței mari erau pavoazate Orașul părea a fi in zi de sărbătoare. ANUNCIURI. Rândul sau locul sau 15 bani, lnserțiuni și reclame. Rândul 60 bani. — Epistole nefrancate nu se primesc. scriptele nepublicate se vor arde. St.U Stil .­IOA. I PATRONUL PILEI. Răsăritul Apusul Stil Stil PIOA. PATRONUL PILEI. I Soarelui­ Soarelui . ntiriu.j unu. I ^ I ^ Soarelui. I Soarelui. rechin. nou. v | || ooareluu soarelui. j Iunie. Iunie. Ore. ni. Ore. m. j Iunie. Iunie. II Ore. nf. Ore. ni 1 10 22 Duminică. Păr. Timoteu Episc. Plos. 4 15 7 48 14 26 Joi. Prof. Eliseu. 4 17 7 48 1 11 23 Junii. I Ap. Vartolomeu și Varnav. i 4 15 7 48 15 27 Vineri. Prof. Amos. 4 17 7 48 s 12 24 Marți. Cuv. Onufrie. | 4 16 7 48 16 28 Sâmbătă. Mart. Tihon episc. | 4 18 7 47 7 13 25 Mercuri._____ Mart. Achim­­a. | 4 16 7 48 17 29______Duminică.________M. Manuil, Savel. Ismail. | 4 19 7 47 | AVIS. Rugăm pe toți­ onorabilii noștri abonați, precum și pe toți aceia ca­re se adresază la Redacția noastră, prin scrisori, să scrie lămurit adre­sa: Redacția Curierului de Iassi, spre a evita ori­ce confusiune, pro­venită adese­ori din reaua credință a acelor foi omonime din urba noas­tră. Domnii Abonați a foiei „Curie­rul de Iasi“ de prin districte, care incă nu s'a achitat cu prețul abo­­nament­ului, sunt rugați a remize­i­­­lui C. Luchi, care este însărcinat cu­­ încasarea abonamentelor, precum și alte datorii, de la care va primi chi­tanță cu subsemnătura și sigilul ad­ministrației. Redacția. Sosirea Măriei Sale Carol I, înălțimea Sa Domnitorul, au sosit asastaeri Vineri 8 Iunie pe la carele unu d­. m. in orașul nostru. La gară au fost intimpinat de armată pe jos și ca­valerie și de numeroși representanți ai autorităților precum și de notabilități ia­­șene. înălțimea sa au mers de acolo la biserica Mitropoliei pentru a asista la un serviciu divin; pe urmă au urmat recep­­țiunea oficială in salonul d. K Rosno­­vanu. Deși înălțimea Sa era ostenit au bine-voit a adresa­ curentul la toate per­soanele ce erau in salon intre care pe lângă autoritățile religioase, civile și mi­litare, era și multe persoane private de distincțiune, intre altele deputații și se­natorii Iașeni. Măria Sa a bine-voit a adresa curentul la mai multe din ele, es­primând mulțumirea sa de primirea cor­dială ce i s’a făcut. Pe la 7 oare Măria Sa a eșit la pre­umblare la Copou, unde se aflau nenu­mărate trăsuri. Măria Sa era din toate părțile cu cordialitate salutat. Sara tot orașul a fost iluminat. Era pe la 8 ‘/2 oare dimineața a avut loc pe platoul Copoului o revistă gene­rală a trupelor garnizonate in Iași. Măria Sa a sosit la oara precisă, in trăsură pănă la barieră, de unde s’a urcat ca­lare pe un cal murg, și apoi însoțit de o numeroasă suită de ofițeri superiori si a dus la locul destinat pentru revistă. Toate trupele erau așezate in linie. După ce Măria Sa a trecut pe dinaintea lor, in strigătele repetate ale soldaților, s’a oprit câteva momente dinaintea elevilor Școalei Militare, care comandați de d. sub-locotenent Iarca, au esecutat mai multe co­mande cu o perfectă armonie și abilitate. Măria Sa a părut a fi foarte mulțumit de progresele elevilor școlii. In urmă așezăndu-se, cu toată suita Sa, in fața gradinei aleelor, trupele de toate armele au defilat pe dinaintea Măriei Sale in sunetul musicelor militare și a stri­gătelor de ura, de trei ori repetate. După ce s’a sfârșit defilarea, Măria Sa s’a retras in partea opusă, unde avu loc o a doua defilare a trupelor, de astă dată insă mergend la galop. In această a doua defilare s’au distins cu deosebire elevii școalei, cu un aer adevărat parțial, ar­tileria ș. a. d. ministru Boerescu asista pe gios la defilare. De mai multe ori Măria Sa i-a adresat cuvântul. In con­vorbirea Sa cu deosebiții ofițeri superi­ori, Măria Sa se servea de limba romănă, căte­odată și de cea franceză.—Publicul nu era numeros din cauză că era prea dimineață, oară foarte potrivită insă pen­tru trupe, nefiind căldură mare. Totuși trăsurile nu lipseau. Pe la 9 ‘/2 oare revista fu terminată. Măria Sa urmat de suita Sa, plecă îna­inte, iar trupele se ișirară in urmă. Drept casele școalei militare, Măria Sa se opri ȘTIRI DIN VITRU. Asupra călătoriei M. S. Doamnei cetim in „Kölnische Zeitung: „Neuwied, 7 Iunie. Azi dimineața a sosit cu trenul de la dreapta Rinului Doamna Ro­mânilor intimpinată la Ehrenbreitstein de fratele ei principile de Wied și de soția sa, principesa Țerilor de Jos, precum și de cum­natul seu, principele de Hohenzollern. La gara de aici se preparase o primire stră­lucită, de­oare­ce venise nu numai princi­pesa văduvă, mama Doamnei cu toți impe­­gații Curiei, ci și șeful autorităților regale, spre a da înaltei danie onorurile ce i se cuvin ca soție a unui prinț Domnitor. A­­fără d<‘ representații autorităților mai veni­seră și o mulțime de locuitori din toate cla­sele socialăței, spre a’și manifesta bucuria ce simt la, revederea iubitei fiice a casei noastre prietare. Stradele prin care treceau trăsurile Curiei in drumul lor spre castel erau impodobite de drapele și coroane, și sosirea Doamnei Elisabeta fu salutată cu lo­vituri de tunuri. Se zice că principesa va petrece cât­va timp la inalta sa mamă in frumosul castel Monrepos, unde va sosi in cursul acestei luni și prințul Carol.“ Publicăm după „Gazeta de Bacău" o co­­respondență intre ambii noștri Mitropoliți re­lativă la înmormântarea Domnitorului Alec­­sandru loan I. Fratelui Mitropolit al Ungro- Valahhiei. București. „Remășițile fericitului intru pomenire A­­lecsandru loan I, primul domnitor a Româ­niei unite, se vor înmormânta la Ruginoasa. Marți in 29 Mai. Viu dată prea sfințite a ve ruga se bine-voiți de vă este cu putință, se luați parte la ceremonia religioasă și înalt presfinția voastră. Iară la caz de a nu putea veni, se delegați doi frați episcopi din eparhiele jurisdicțiunei înalt­pra sfinției voastre, căci credem că e bine ca la aceas­tă dureroasă ceremonie, in unire se ea par­te clerul din toată Romănia unită sub re­­posatul Domn Cuza“. Respunsul primatului României dat din cabinetul Mi­nisterial , Pre sfinției sale Mitropolitului Moldovei și Sucevei­ Iași. „Guvernul luând toate disposițiunile cu­venite pentru inmormăntarea fostului Dom­nitor Cuza, conform programelor publicate in Monitorul Oficial, datoria fie­cărui bun cetățan și mai cu samă a unui Mitropolit este să se supue guvernului. Inițiativa ce ai luat Presfinția ta la înmormântare ne­fi­ind conformă cu spiritul canoanelor sfintei noastre biserici, nu aderez la propunerea ce-mi faci. Nifon Mitropolitul Valahiei și Ungariei“. Respunsul la această telegramă este: Mal 21 Iași. „Cu fră țasca in Cristos dragoste îmbrăți­șăm pe Înalt Pre sfinția voastră. Primind telegrama respunzătoare la invi­tația ce v’am făcut de a veni la înmormân­tarea fostului domn Cuza, cară se vă dau unele esplicari, din care foarte lămurit veți putea vedea că scopul invitației au fost cu totul departe de usul regretabil ce ați fă­cut cu ca. 1. Locul inmormăntărei fiind moșia Ru­­ginosa, ce este in eparhia noastră, am cre­zut că indeplinind actul de distinsă politeță, scutindu-vă de cererea permisiunii după ca­noane vom înlătura ast­fel pănă și dificul­tatea ce ați avea de a vă conforma cu ele in cas când frăția voastră veți figura, exis­­tența unei supremații, după cum chiar to­nul ce-l țineți cătră un egal pare a insinua. 2. In căt pentru aserțiunea că Întreprin­derea noastră, ar fi o manifestare contrarie disposițiunilor guvernului, ar fi in­deajuns a vă recheamă că atitudinea noastră față cu el, au fost tot­dea­una pentru ori­cine. FOILETON. VENTUL SOARTEI. NOVELA (Urmare.) Repede ca gândul atunce, e­u se agără de balcon, se lăsă să cad­ă pe stradă, cu pute­re iși făcea loc prin popor, smulgea o seară din mâna unui pompier, o punea la fereas­tră, era in camera in care se află copila. Societatea nici avuse timp să facă o escla­­mațiune, atât de repede se intămplase toate aceste. —„A! A! A!“ mugea mulțimea cu admi­­rațiune. —„Ce este asta!?“ strigă un domn din balconul d-lui Barbini, „cine e omul care s'a urcat pa scară in mijlocul flacărelor!.... Vedeți!... Copila a perdut cunoștința... elu o ridică de mijloc... o aduce la fereastră.... se urcă cu dansa pe scară!... A­­cum ilu­minează focul intreaga scenă!... Ce vădu!.. Scara incepe a arde de sus... doue pompe se încearcă a o stinge, și alte doue stro­­pescu necontenit pe nenorociții care se co­­­­boară... scara are să se rampă și ei sunt abia la jumătate!.. Bată­ lu stă... face unu semn... lasă copila din mână... un pompier a­prins’o in brațe... scapată.. scapată! Elu se agață cu mănile de dosul scărei!... Dum­nezeule un semn aprins are se cadă pe dân­sul!.. Nu, nu, a cădut alăturea... elu iși dă drumul... scapat și elu... A­­ilu cunoscu.... e tânărul d’Alboni... Bată că vine încoace cu ființa ce a scapat! Bravo... Bravo!“ —„ Eviva! Bravo! Bravo!“ urla mulți­mea in urma lui Leonardo, care intra acum in casa procurorului general. Societatea în­treagă ilu aștepta la scară. — „Bravo... Bravo... tânărul meu erou!“ strigă entusiasmată D-na da Traschini și fără să țină sama de cerințele convenienței, aruncăndu-se in gâtul seu, ilu sărută de mai multe ori. Apoi intorcăndu-se cătră copilă, o fată de 14—15 ani se sili dinprenună cu alte dame să o recheme in viață. —„Nu ești arsu?... Nu ți-ai făcut nici un rău ?“ Zise palidă și desfigurată, Alber­tina care luase mâna lui Leonardo: „A­­i­’ai făcut să sufer o mie de morți!“ adăogi ea ștergând o lacrimă. —„Fiți liniștită, ve­rogu, signorina... Nu aveți nici o grijă domnii mei.“ $8], eu Ü« niște, eroul nostru. „Nu este nimică... mi-a fost camu cald... ș’acum sunt udu până la oase... nim­ic mai mult. Intr’un moment imi voiu fi schimbat îmbrăcămintea, căci locuesc la doi pași de aice... Vă rog aveți ochii pe tatăl meu. și d-voastră signorina, nu uitați contraban­ul nostru,“ adăogi elu subizind și dispăru. In acel timp, bătrânul d’Alboni nu avea adevărată cunoștință de cele ce se petreceau. Elu vedea că arde o casă, auzea aplausie mulțimei, amlea numele seu, căuta pe Leo­nardo fără a’lu găsi. In zadar întreba elu in dreapta și’n strigă: ce este? Scena care se petrecea preocupa toate spiritele, și nime­nu’i respundea lămurit. Acum că pericolul trecuse, toți vreau se descrie bătrânului în­tâmplările serei. —„Pentru Dumnezeu, signori, nu vorbiți cu toții de­odată, că-mi este peste putința se ve’nțeleg! Vorbească unul. Ce este? Ce s’a întâmplat? Unde e firul meu?“ Se ruga bietul bătrân. D-na da Traschini iși făcu drum până la dansul și’i descrise, cu dea­­mănuntul, intreaga întâmplare. In decursul narațiunei, Carlo d’Alboni, devenea din ce in ce mai palid. Sfințitul fericit nî vedere sufletu. „Capu tânăr fără minte!... Putea să peară in flăcări... dară, nu e vorbă... bravu, bravu! La vărsta sa și eu făceam așa!“ murmură elu. Apoi adresăndu-se cătră pă­rintele copilei acum deșteptate: „Nu se în­cape aici mulțumire... Fiiul meu s’a purtat ca un om de inimă... Iată tot... dacă voiți să’lu vedeți, mă ne­voiu veni cu densul la d-voastră. Acum, insă, signore, îngrijește de copila D-tale. Spaima singură a fostu pre de ajuns pentru a o imbolnăvi!“ Focul se potolise in sfirșit, grație energiei pompelor și a tăriei morilor otelului. Părin­tele copilei salvată de Leonardo se depărta­se dm­preună cu fiica sa. El­ nu făcuse nici o perdere însemnată Societatea din balul procurorului general se liniștise și se pre­gătea să treacă intr’un alt salon unde o aș­tepta o bogată și suculentă cină, cănd se deschise ușa salonului de danțu și pe prag apăru Leonardo, curat și gătit ca cum nici ar fi fost cu o jumătate de oră înainte in mijlocul flacărelor, ținta unei jumătăți de duzine de pompe de apă. Numai o roșață prea vie care-i acoperea fața și căutătura cam obosită a ochilor sei înroșiți, descope­rea că trebue să se resimte facă de căldura

Next