Curierul de Iassi, iulie-decembrie 1873 (Anul 6, Nr. 81-146)

1873-08-05 / nr. 90

­ >• Anul VI­________________________________Iassi, Duminica 5 August, 1873. PREȚUL ABONAMENTULUI: Ex.fi: Pe un an 20 lei noi;— Pe țese luni 11 lei noi;— Pe trei luni 8 lei noi. ÖSitrietes Pe un an 24 lei noi; —Pe șese luni 13 lai noi;— Pe trei luni 7 lei noi, Austria : Pe 8 luni 14 franci; — Germania. Pe 6 luni 18 franci, Italia, Belgia, Elveția: —Pe șase luni 22 franci; — Pruncia• Pe șase luni 28 franci. Redactiunea si Administratiunea in localul TIPOGRAFIEI NATIONALE. CALENDARUL­ SEPTAMANEI. „Ta. <"<*■ I »»‘»»Mini. |SSSjáSSl­­tc.Tim. ,TMi. *'«• j ''AT­BO­NUL Pit Bl. jiSS#IsASS.­ No. 90. Itinerțiusi și reclame­­nü bani. — Epistole nefrancate nu se primesc. — Mano» scriptele nepublicate se vor arde. Exemplarul 20 bani. Apare de TREi ori pe septa­mane BUah­aiCĂ, MERCUR! și VISURI. § Stămlul AtfțWCIURt. stănilul sau locul seu 15 bani. August. August. I Ort. m. Ore. m­. August. ""August. I ■ Ore. m. Ore. m. 5 17 Duminică. Mart. Eusignie. 5 4 6 58 9 21 Joi. Ap. Matia, in locu Iudei. 5 9 6 52 6 18 Luni. (t) Schimbarea la față. 5 5 6 57 10 22 Vineri. Martirul Laurentie. 6 11 6 50 7 19 Marți. _ Martirul Dometie și Pulherie. 5 7 6 55 11 28 Sänbät S. Martirul Euplu. 6 15 6 49 8 20 Mersuri. Martirul Emilian episc. Chiric. 5 8 6 53 12 24 Duminică, M. Fotie și Anichit. 15 16 6 47 ȘTIRI DIN VITRU. INSTRUCȚIUNEA. Le Journal de Bucarest, nu o cores­pondență din Iași, ne dă a ști, insă sub toată reserva, că d. ministru al Instruc­­țiunei publice ar avea intențiunea a cere o diplomă de la fie­care profesor, pre­ceptor sau magistru de studie, atăt pen­tru învățământul privat căt și pentru învățământul public, măsură adoptată de mult in Olanda și care produce cele mai bune resultate. Nu știm intru căt s’ar putea aplica o asemenea măsură la noi unde concu­rența aspiranților in drept la asemenea cariere de­sigur este mai mică decăt in Olanda sau in alte țări ale Europei mai civilisate decăt țara noastră. Noi am dori mai intăi o altă modificare mai im­portantă in legea Instrucțiunei publice, modificare prin care s’ar înlătura o di­ficultate din cele mai stricăcioase atăt facultăților noastre de litere și științe in special, căt și instrucțiunei publice in general. Vorbim despre legea care nu face la esamenele de concurs nici o de­osebire intre concurenții eșiți din liceu și intre ce i eșiți din facultate cari au făcut esamene și posed diplome univer­sitare. Noi vedem aici una din căușele pentru cari facultățile noastre de litere și științe sunt așa de puțin fregventate, incăt adeseori numărul profesorilor e mai mare decăt al studenților. Și incă și acești puțini studenți sunt mai numai bursieri. Fără această mică ademeneală ne indoim dacă ar putea exista facultă­țile, din cauza lipsei de auzitori. Și un adevăr pentru ce să-și sacrifice tinerii câte trei, patru ani din viață, pe cănd pot obținea o catedră de profesor mai cu înlesnire cănd ei din liceu, decăt du­pă ce s’au ocupat incă căți­va ani nu­mai cu litere sau numai cu științele? In loc de a-și câștiga o înlesnire, ei din contra își crează incă dificultăți spe­­cialisăndu-se, pentru că la concursuri unde se cer esamene din toate obiectele ce se propun in scoanele secundare, au mai multă șansă de a reuși tineri eșiți de curând din liceu, decăt acei cari s’au ocupat mai mulți ani numai cu o spe­cialitate, sau numai literele ori cu știin­țele. Ni se va respun­de că pentru liceu se cer numai esamene speciale. Lăsăm la o parte împrejurarea că și pentru li­ceu in admiterea la concurs nu se face nici o deosebire intre acei ce au făcut studii universitare și acei ce au numai atestate de liceu; se presupune că ca d’intei sunt și trebue se fie mai tari la esamene, decăt bacau laureații. Inse ca­tedrele de liceu sunt foarte puține in raport cu cele de gimnasiu. Ce se în­tâmplă atunci cu aspiranții eșiți din uni­versitate? Nimic, decăt sunt lăsați fru­mușel la o parte. Cum conciliază onor. Minister aceste inconveniente? In ase­menea cozuri am fi recunoscători d-lui ministru dacă ar lucra in contra legii, de­oarece legea este atât de vicioasă. Profesorii buni se pot face numai prin specializare. Căt timp insa va ținea a­­ceastă stare de lucruri nu vom putea avea profesori cum se cade decât din intamplare. Dar acei puțini cari cu toa­tă dificultatea, au ardoarea de a deveni buni profesori, rischează de a-și perde viitoriul și de a trăi in miserie. Lege avem și după legea noastră trebue se piară. Apropos de instrucțiune, reproducem încă din amintita foae din București ur­mătoarele linii de însemnătate pentru noi: „Instrucțiunea publică a luat o des­­vălire extraordinară și transformă cu to­tul poporațiunea. Două stabilimente fon­date abia de căți­va ani au dobândit un succes neauzit. E adevărat că aceste sta­bilimente sunt dirijate de oameni inteli­genți, instruiți și practici. Ei sunt cu ce mai scrupuloasă luare aminte in alege­rea pedagogilor și magiștrilor de studiu, și jertfele pecuniare nu sunt socotite in­tru nimic cănd contribuesc la inbunăți­­rea și reputația stabilimentelor. Este vor­ba de Institutul Academic și de fratele său mai tiner Liceul Nou. Să însemnăm in treacăt marea îngrijire ce au direc­țiunile acestor institute in alegerea pro­fesorilor de limbi de la care pretind că accentul lor german sau francez să fie de cea mai mare puritate , apoi este știut că accentul mai ales pentru aristocrație, este unul din cele două lucruri princi­pale in studiul unei limbi străine. In ca­rele de secțiuni propriu zise, foarte puțin se învață a vorbi, elevii profit mai mult in oarele de recreațiune și de studiu, din causa contactului zilnic și pedagogicii. Ce ar deveni o sală de studiu, unde s’ar au­zi dialectul gutural al cantonului Argo­­viei, fraternisănd cu cântecul de pe ma­lurile Garonei ? Stilul este omul, ănsă accentul este omul de bună societate, îmi inchipuesc că părinții, vor fi mai mândri de a auzi pe fiii lor exprimăn­­du-se curat și armonios in limba france­ză, decăt de a-i auzi lăudăndu-se că cu­nosc in fond pe Ruteboeuf, Basselio, Ra­belais, Despreaux, Voltaire și până și pe bătrânul Tallemant de Réaux. Nu putem recomanda de agiuns părinților să prive­­gheze ca, profesorii, preceptorii sau sim­plii pedagogi ce dau copiilor lor să vor­bească cu un bun accent. Nu spun ceva nou, amintind că nu la Paris se vorbe­ște cea mai bună franceză, nu la Berlin cea mai bună germană, nici la Flo­rența cea mai bună italiană. Pentru co­piii un magistru de limbă care are un bun accent este de preferit unui doctor in litere, incarcat de grecească și lati­nească, însă care pronunță defectuos. Ro­­mânii ca și Rușii, Polonii și Olandezii au o minunată înlesnire de a-și apropia limbele străine. Cănd iși dau osteneală, ilusia este complectă, însă trebue ca în­ceputul să fie bun“. DEPEȘE TELEGRAFICĂ. Sigmaringen, 12 August. — Măriele Lor Domnul și Doamna au ajuns ieri aici in de­plină sănătate. Jurnalul Aurora Craiovei, din 4 Iulie, a­­nul curent, conține un articol intitulat „Gri­ma­ Oribilă“ prin care se arată că copii gă­siți in orașul Craiova, din lipsa unui insti­tut ad-hoc și a neingrijirei doicilor, la care ei se dau de cătră primărie, se perd toți, fără a rămânea unul in viață. După relațiunea primită acum de la acea primărie, se constată inesactitatea acelor a­­serțiuni, aflănduse un numer de 44 copii dați de primărie in adopțiune pe la diferite per­soane, și un numer de 50, cari se intrețin și astă­zi de comună in etate de 4—13 ani, dintre cari unul se află chiar Stipendist in liceul Statului, și mai mulți urmând cursu­rile la scoalele primare. Lipsa unui institut special pentru crește­rea unor asemeni copii lepădați se simte in adevăr de mult timp, primăria înse nu a pu­tut înființa un asemenea institut din causa restrănselor mijloace pecuniare. Se speră că, după înțelegerea luată cu epitropia Bisericei Madona-Dudu, in curând acest oraș va fi dotat cu un asemenea institut. (Comunicat). Exposițiunea Universală din Viena. (Urmare.) Mai găsim și in vechia pădure desrădăci­­nată din Prater, un șir întreg de clădiri pen­tru exposițiunea agronomică, construcțiuni isolate, mărețul pavilion al împăratului, a­­cela al juriului, un palat pentru exposițiu­nea belelor arte, pavilioane, turcești, egiptene, ungurești, transilvane, persane rusești... etc., reședința princiară de la Monaco, care cu deosebire infățoșază un viu interes prin bo­gatele colecțiuni artistice ce conține. Vedem și biserici, moschee, pagode, villa , japonesă, casă de țară ale diferitelor nați­uni, intr’un cuvănt un tot destul de com­plect al particularităților care deosebesc pe fiecare țară, intr’un alt ordin de idei, ma­­găsini și oare­care edificiuri caracteristice a exposanților particulari, intre altele pavilio­nul Nonei Prese Libere (neue Freie Presse). Un public numeros visitează in fiecare zi a­­cest pavilion, căci un adevăr este foarte in­teresant a visita la de amănunt interiorul a­­cestui monument și combinarea care servă a traduce și purta gândirea omenească....­­ateliere de composițiune, ateliere de impun­ FOILETON. Din scrierile lui Channing: DESPRE EDUCAȚIUNEA PERSONALA sau Cultura individului prin sine însuși. (Urmare.) Spiritul de partidă e contrariu neatâr­nării morale. Spiritul de partidă e cu totul contrariu neatârnării morale. Cu căt un om se lasă a fi amăgit mai mult de acest spirit, el nu mai vede, nu mai aude, nu mai judecă de­căt cu simțimintele și ideile cotemiei sale El renunț­ă la libertatea umană, la dreptul de a se folosi de propria sa cugetare și de a o arata, el nu mai este de căt­re sunetul aplauzelor sau al injurielor cu cari partiza­­nii sau capii partidei din care face parte a­­rtă de bine a umple țara. Nici­odată nu trebue a ne increde par­tidelor, dar mai ales atunci ernd e vorba de numele sau de reputațiunea contrarilor noș­tri. De­ credeți cele ce vi se spun de dân­șii, ăi sunt pururea oameni fără principie, fără sinceritate, mistuiți de egoism și arză­tori de a se inălța chiar pe ruinele țerii lor. Cănd eram tăner, eram deprins a auzi pro­­nund­ănd cu oroare ba mai cu blăstăm, nu­mele unor oameni cari acum sunt salutați de vechii lor inimici ca niște luptători glo­rioși ai principiilor celor mari, și ca niște oameni demni de cele mai inalte funcțiuni publice. Această secțiune, primită in juneta mea, și pe care anii au intărit’o, nu voiu uita-o nici odată. Despre calomniele in contra celor avuți. Nu voesc a zice nimic despre desbinările noastre politice. Dar intre cestiunile zilei, sunt unele învinuiri, unele reincriminări, în­temeiate pe deosebirea condițiunilor sociale, cari mi se par atăt de contrarie progresu­lui indivizilor și societății, in­căt cer voia a mă opri la densele un minut. De o parte, ni se zice că cei avuți sunt totdeauna gata a calea in picioare pe cei săraci, și de altă parte ni se spun­e mereu ca cei săraci ca­ută la proprietatea avuților cu un ochiu rău și cu intențiuni dușmănoase. Aceste strigări mi se par de asemenea nedrepte de am­ăn­­doie părțile, de asemenea făcute a demora­­lisa. Căt pentru avuți cari nu sunt decât o mână de oameni intre poporațiunea noas­tră, cari n’au un singur privilegiu, și mai mult, cari in asemenare nu posed de­căt o mică parte din averea țerii, e mirare că se mai face larmă pentru denșii. Averea ne­măsurată, pururea crescătoare a țerii aces­teia, unde este oare? Este ea inchisă in manile câtorva inși? Este ea grămădită in căteva lăzi? Nu, ea e pretutindeni ca și at­mosfera, și mai așa de schim­băcioasă, tre­când din mană in mană, de la avut la sărac după impregiurări, nu prin silă, ci prin mun­că și îndemânare. Bunul avuților este o pi­cătură de apă in Ocean, și e un fapt cu­noscut, că, in țara noastră, oamenii renu­miți pentru bogăția lor au foarte puțină influență politică. Cum că avuții iși fac deplin dato­ria lor, cum că favoresc cum ar trebui sco­pul cel mare al societății, adecă redicarea poporului, luminarea inteligenței sale, îmbu­nătățirea caracterului și condițiunei sale, a­­ceasta, ei ne pot pretinde, inse nu putem nega că ei simt simțitori la suferințele fisi­­ce ale fraților lor că deschid o mană libe­rală pentru ajutorarea săracilor și pentru sus­ținerea stabilimentelor folositoare. Sunt intre­d­inșii modele admirabile de umanitate. Nu e prin urmare nici un cuvănt de ai bănui ca inimici ai poporului. Despre calomniei, in contra celor săraci. Nu socotesc mai puțin calomnioase stri­gările in contr’a clasilor muncitoare, ca și cum ele ar ținti la resturnarea proprietății. Cănd cugetăm la condițiunea generală și la caracterul acestei părți a poporațiunei noas­tre, cănd ne aducem aminte că acești oa­meni sau născut și au trăit in scoalele și bisericele noastre, că ei au Învățat o indus­trie folositoare, că se bucură de mai multe mulțumiri ale vieței, că cea mare parte po­sed oare­care proprietate și speră a câștiga incă mai multă, că ei au pentru ași îmbu­nătăți soartea mai multe mijloace ca altă­dată, că ei au căminul și masa lor de care sunt legați cu toată puterea afecțiunilor fa­miliare, că, mulțumită înlesnire­ de educațiuu­­ne, ei iși pot crește copii ca se cuprinză ce­le din­­trtiu locuri in societate, oft ei strat

Next