Curierul Foaea Intereselor Generale, 1881 (Anul 8, nr. 3-145)
1881-08-05 / nr. 89
Pag. 2 ANUL IX No. 89. Comunicat.— Unele ziare din Iași se ocupă de cestiunea strămutărei seminarului „Veniamin” de la Socola, dându-o ca un ce definitiv și hotărîtor de a se strămuta la monastirea Nemțului. Ministerul se grăbește a aduce la cunoștința publicului, că nu este exact că seminariul are a fi strămutat, ba din contra, s’au luat măsuri pentru repararea localului de la Socola. Unii dintre d-nii profesori înclinau spre dorința de a se face strămutarea; însă, după înțelegerea avută cu I. P. S. S. Mitropolitul, strămutarea s’a găsit imposibilă. Ministru aduce la cunoștința publicului, pentru a liniști pe deplin spiritele, ce, in mod legitim, ar fi putut fi îngrijite pentru strămutarea precipită a unei instituții de așa însemnătate. Raportul d-lui Pantazi Ghica, privitor la interesul istoric și la necesitățile de reparațiuni ce prezintă monastirile Socola, Cetățuia, Frumusa, Galata, bisericele Trei Erarhi, S-tul Nicolae Domnesc și Barnovschi din jud. Iași, Monastirea Banu, Episcopia, monastirile Cârnu, Berea, Vintilă vodă, Cetatea Nega, Cetatea Negru vodă, Cetatea Comidava, Palatul Brâncoveanu din județul Buzeu, spre punerea in aplicare a creditului acordat de Camera legiutare pentru restaurarea monumentelor istorice. CURIERUL TH. BALASSAN. IAȘI Mercurie (17 August) 1881. D. C. A. Rosetti, ministrul secretar de Stat la departamentul de interne, este însărcinat cu interimul președinte consiliului. D. Colonel N. Dabija, ministru secretar de Stat la departamentul agriculturei, comerciului și lucrărilor publice este însărcinat cu interimul ministerului de resbe). D. M. Pherekyde, ministrul secretar de Stat la departamentul justiției, este însărcinat cu interimul ministerului financelor, pănă la întorcerea la post a titularului. „Românul” află că M. S. Regele ar fi subsemnat la Sinaia, decretele prin care d. Jooris, ministrul plenipotențiar al Belgiei, este decorat cu marea cruce a Coronei României, car d. Tornielli, ministrul Italiei, cu marea cruce a Stelei României. Valurile Mărei Negre au luat, cu ocazia unei furtuni din filele acestea, de pe vaporul „Fraissinet” doi pasageri. In luna lui August, divisia a III, cu reședința in Galați se va concentra pe platoul dintre Bărboși și Țiglina. Pilele acestea se așteptă deja în Galați, cum spune „Poșta,” batalionul de vânători din Focșani. D. prefect de Mehedinți, înștiințeză, că între pichetele 9 și 10 s’a găsit aruncat la mal, de apele Dunării, cadavrul unui om necunoscut, având măncat nasul, un deget de la mâna draptă și talpa piciorului drept. Ca ofițeri recrutori, membri ai consiliilor de reviste pentru formarea contigentului 1881, s’au numit oficiării a căror nume urmază: La județul Bacău, pe d. colonel Peritz Alexandru, din regimentul 8 călărași, în locul d-lui locot.-colonel Dănescu Tudor, din regimentul 28 dorobanți. La județul Olt, pe d. major Dona Pompiliu, din regimentul 30 dorobanți, în locul d-lui major Papadopulo Ion, din regimentul 3 călărași. La județul Roman, pe d. locot.-colonel Iarca Leonida, din regimentul 27 dorobanți, în locul d-lui colonel Peretz, din regimentul 8 călărași, și In ramura administrativă sunt numiți transferați în funcțiune următorele persone: D. Manole Săulescu actual judecător de ocol, sub-prefect la plaiul Dâmbovița, județul Muscel. D. N. Iorgulescu actual sub-prefect de la plaiul Nucșara județul Muscel, în asemenea calitate la plasa Riurile, acelaș județ. Domnule Ministru. Următor însărcinării ce ați binevoit a’mi da, de a examina o parte din monastiri, biserici și alte monumente istorice cari sunt de reparat, și a vă relata despre acelea cari presintă un interes istoric mai important și mai veridic, și dintre ele pe cele mai deteriorate, cari cer o reparațiune mai urgentă, spre a nu fi lăsate să cadă cu desevârșire’n ruine. Având onore a vâ’nsoți in revizuirea lor, și’mplinind acastă misiune, ce am primit cu o vie plăcere și recunoștință vin a supune cu respect la cunoștința d-vostră, resultatul cercetărilor ce-am făcut. Voi începe, d-le Ministru, raportul meu asupra monastirilor din județul Iași și din jud. Buzeu, in a căror visitare am avut onore a vâ’nsați. Cât pentru părțile privitore la interesul istoric cel mai important și mai veridic, și la mai argintele efiginți de reparațiuni, am crezut, domnule Ministru, că este mai nimerit a face acest raport in părți separate anume pentru fiecare monastire, insistând mai in detaliu asupra tot ce este particular la fiecare. Și pentru acest sfirșit voi lua treptat una câte una aceste biserici, monastiri și monumente, in ordinea in care s’a urmat visitarea lor. 1. Monastirea Socola cu samă d’asupra catapetesmei la drepta, și lasă ploia de pătrunde înăuntru, așa că însăși acea parte a catapetesmei, burdușită, amenință a patrei; pe ici pe colea se vede în zid câteva scheliri care-l cam slăbesc in unile părți in care este antamat, și două cornișe sunt căzute. Casele însă, sunt in starea cea mai deplorabilă și este o reparațiune generală de la învălitore pănă la dușumele. Sunt locuri in care chiar păreții cosiți cad in bucăți, ferestrele au mai tote cercevelile ciuntite, frânte, scândurile de la dușumele sunt crăpate, se clatină sub piciore, și amenință a se cufunda, scările, chiar și acele de patră, sunt usate și rupte, și prin coridare scândurile de la păreți sparte, lasă vântul asuera in tóte părțile. Nu mai fac mențiune de gramurile sparte, sobele dărâmate, și ușile stricate, tóte in starea cea mai rea. Din cauza lipsei de mijloce pecuniare pentru cheltueli de transport, estimațiune, și altele tóte indispensabile, și din aceia a lipsei de timp material, nu am putut ca un arhitect să fac tote studiile necesare pentru un plan și un devis cu sume precise de reparațiuni, material, lucru, etc.; dar după idea ce mi-am format, și din informațiunile ce am luat, sunt autorizat a crede, că cu o sumă de la 10—12 mii lei, s’ar putea acoperi spesele pentru dregerea părților deteriorate, însă numai la biserică. Reparațiunea cea mai indispensabilă și mai urgentă ce se efige, este dregerea învăliturei la locurile pe unde pătrunde plaia, spre a se opri burdușirea și căderea părților deteriorate. Nu vé voi ascunde, domnule ministru, că aceia ce’mi a causat o impresiune cu totul penibilă și m’a isbit pănă a ridica in mine o mare indignațiune, este necurățenia și vncuria celor însărcinați cu îngrijirea seminarului , starea de murdărie in care este ținut acel local, ce și ca monument istoric, și ca scală, merită respect omenesc, este funestă chiar sub punctul de privire sanitar al elevilor. In curte, ciulini, seaeți pe cari nimic nu este mai facil decât de a’i stărpi, crescuți peste mărimea staturei unui om nalt, se’ntind chiar pe poteci, și împedică circulațiunea, sunt o probă evidentă că de ani întregi acea curte nu a fost curățită, când desigur un director, un îngrijitor cu simțimentul datorii ar fi făcut aer lagrădină, și nu ar fi lasat o revoltătore paragină plina de inundiții și de bălării. Aspectul salelor de clase, și al refectorului, este desgustător; gunoe, praful, stau grămezi in camere, afară din sala de mâncare a directorului, unde se vede că dacă lipsește orice altă îngrijire de întreținere, tot se mătură câte o dată. In resumat deteriorările la local se ved a fi provenit numai din complecta nepăsare, și desevârșită inculsă a celor însărcinați cu î ngrijirea localului, căci in coridare, scândurile rupte de la păreți, și stâlpii căzuți de la pălimare, se văd solici fără semne de putrezire, și dau încredințarea că, nu este vetustatea care caută acea derăpănare hidosa, și acea necurățenie oribilă, care dau caselor aspectul unor ruine mucenite. In cât privește interesul istoric, eu cred, d-le ministru, că nu este monastirea Socola care prezintă partea de prim ordin ca importanță sub acest punct de vedere, între monumentele cari sunt amintirile trecutului falnic și glorios al țerei nóstre. Epoca lui Lăpușnanu, nici nu ântăia, nici in a doua venire a sa pe scaunul Domnesc al Moldovei, nu este nici din cele mai frumóse ca acte mari naționale, nici din cele mai strălucite ca succese resboinice. Asprimea cu care istoria îl denunță că s’a purtat către popor, cruzimile ce a sfiverșit, spăimântând pe ânsăși soția sa, pănă a o’ngrija pentru chiar viața propriului său fiu, neprevederea, slăbiciunea cu care se lasă a perde bătălia lângă Jijia, și fuge rușinos abandonând tronul, faptele neumane și sângerose din a doua Domnie a sa, pus inanimitatea cu care s’a călugărit, și chiar mortea lui, care a fost considerată ca o salvare pentru națiune, sunt amintiri care nu’nălță nici gloria unei Domnii, nici fata unui Stat. Cât pentru Sultana Domnița, ea nu este in istoria țarei o imagină măruță, și nu se menționază decât pentru faptul pios de a fi fundat un monument frumos ca monastirea Socola. Pentru aceste motive, cred că este legitim de a clasa monastirea Socola, intre monumentele istorice d’un interes d’al treilea ordin, și supun la aprobarea d-vóstră, d-le ministru, următorea conclusiune: 1. Biserica să se repare parțial, începându-se cu refacerea învelitórei pe unde străbate ploia, dregându-se catapetesma la locul unde este burdușită, și’mplinindu-se părțile sdrelite ale zidului. Dar in campania anului viitor să se restaureze picturile ce se găsesc șterse, sau pătate, înăuntrul bisericei. 2. Casa,—in care se află seminarul,— și care nu mai oferă nici un interes istoric, deorece a fost refăcută fără a i se păstra stilul original al architecturei de la fundațiune, să se repare, însă ca local de școli, numai cu reparațiuni locative, și acesta nu din fondurile destinate pentru restaurarea monumentelor istorice ci din fondurile alocate pentru reparațiunea și întreținerea localurilor de școli, și punându-se curățirea in sarcina celor însărcinați cu îngrijirea seminarului, cari este just și legitim, să plătască vicuria d-lor. Spre a sfîrși cu acesta monastire, voi complecta raportul meu, arătând că, din tote cercetările ce am făcut, nu se găsește acolo, nici hrisovele, sau isvodul de fundațiune al ei, nici pomelnicul primitiv de la fundarea ei, nici odare bogate cu cari ea trebuește să fi fost dotată de fundatori și pioși donatori, nici cărți bisericești vechi din epoca fundațiunei, și că nimeni din toți acei la cari m’am adresat, nu’mi au putut da informațiuni unde sunt, și ce s’au făcut cu ele. Să presupune că acei cari au fost însărcinați după timpi cu ridicarea arhhivelor monastirilor, și inventariarea lor, ar fi depus acele hrisove, isvod și pomelnic, la archiva generală a Statului, fără însă să esiste la monastire vr’o probă despre acésta , cât pentru o dare se presupune asemenea—considerând deprinderile acelor călugări,— că Domnlii veniți din Fanar, orânduind la tote monastirile năstavnici și egumeni greci vr’o unul din acei îngrijitori după timp, ar fi ridicat acele odare, spre a le dărui la vr’o monastire sau biserică, din locurile sânte, fără ca și acesta suposițiune să fie fundată pe vr’o probă. Nu am putut vedea inventarul monasticei,—din care pute aș fi putut lua o idee de aceia ce se posedă acum acolo,— din causa că Sânția sa directore al seminariului lipsea in vacanțe, și îngrijitorul care se afla acolo, mi-a spus că nici nu are acel inventar, nici nu știe dacă există un asemenea inventar, și la cine se află. Cred însă, d-le ministru, că dacă s’ar căta și s’ar descoperi inventările de la promulgarea regulamentului organic pănă acum, fie la archiva generală a statului, fie in arhivele remase la ministerul de culte, cercetându-le cu de amănuntul, s’ar ră utßsi faliui ce s’au făcut documentuli «i adorele, sau cel puțin parte din ele, cari au putut să mai fi remas, și astfel s’ar putea urmări restituirea lor, ce ar forma negreșit o bogată și frumósa colecțiune, fórte interesantă și fórte instructivă, pentru Museu și pentru Academia nóstra de litere și științi, care ar afla in acele documente și in acele cărți bisericești vechi date certe și fapte positive pentru rectificarea unor părți a istoriei României. 11. Monastirea Cetățuia, Posițiune pitorescă ce încântă privirile, interes istoric de cea mai capitală importanță, frumuseța măruță de stil de arhhitectură, e ca efectul ce produce vederea acelui monument în adevăr demn de tóta admirațiunea. Monastirea Cetățuia este o adevărată operă de artă, cu un caracter de arhitectură cu totul originală. Ea este fundată de Ion Duca V.V. In sala întăia, la intrare în întru, să văd portretele lui Ion Duca V.V., Elena Domna, Constantin V.V. Anastasia Domna, și trei Domnițe: Ecaterina, Rucsandra și Elena. In partea drepta a bisericei, în o despărțire care are forma unei cămăruțe, se găsesce un mormânt cu o piatră din cărei inscripțiune resultă că acolo este îngropată, Maria, fiica lui Ion Duca VV, la anul 1672, și în partea cealaltă, iar în o despărțire in forma unei camere, mormântul lui Ion Duca VV. purtând pe inscripțiunea de pe piatră, data 1679. Pe o copie de pomelnic,nici aci originalul de la fundațiune nu se mai află, sunt scrise numele: «Ion Duca VV., Anastasia Domna, Constantin VV. Maria Domna, Miron VV., Sofronia Domna Neculae VV., Pulcheria Domna, Grigore VV., Smaranda Domna, Constantin VV Zoie Domna, Ion VV., Ecaterina Domna Theodor VV., Maria Domna, Alecsandru VV., Ralița Domna, Scarlat VV., Maria Domna, Rocsandra, Ralu. Confruntând aceste nume cu istoria, nu ne putem da sema ce urmare are acastă nomenclatură de domni cu care nu se potrivesc datele istorice, după ordinea cum sunt puși in acel pomelnic. Acesta ne face a bănui că acel pomelnic care nu avea dată, și nu se știe nici când, nici de cine a fost scris, nu este o copie fidelă a originalului și este o invențiune din epoca Domnilor veniți din Fanar cari au căutat să falsifice la noi datele istorice și să șt0rgă mărirea amintirilor faptelor româneșci. Totodată cu biserica, Ion Duca VV s, a zidit acolo și palatul Domnesc, unde î și făcuse reședința, și din care nu mai există astăzi decât ruine cu zidurile înegrite de timpi, și acoperite cu mușchi. Acele ruine conservă însă un aspect admirabil și măreț, și chiar ca ruine, rămășițele sculpturelor, lucrarea maestră ce se vede in tóte, frumuseța cornișelor intorsacte de piatră ce se mai află pe alocurea, arată că acea zidire a fost un adevărat cap de operă de artă, și grosimea temeliilor dau încredințare de o soliditate de construcțiune din cele mai minunate. Biserica deși nu este cu desâvârșire deteriorată, are ânsă necesitate de o restaurațiune radicală spre a fi pusă in stare bună de durată; acoperișul este atât de reu stricat, incât este ciuruit in tote părțile, cade in bucăți putrede, și plaia care străbate în întru pretutindeni, coșesce păreții, strică încheieturile mucezindu-le și șterge picturile; pereții cari sunt de o soliditate admirabilă, crapă, se aplâcă, și amenință a se deteriora. Palaturile Domnesci, sunt precum am avut onore a relata mai sus, atât de derăpănate încât nu mai rămân decât niște ruine; Invelitarea cu desăvârșire râdicată ne mai esistând, pereții cad in bucăți astfel că nici zidurile despărțitore în unele locuri nu mai esistă , și partea de sus a construcțiunei este stricată in tóte părțile. Din acele cornișe lucrate cu măestrie, in torsade de piatră frumuseța, nu mai rămân decât de totá niște mici bucățele, care și acele cad pe rând. Aceia ânsă ce să află in ființă, solide, de o tărie de lucrare de tóta siguranța, sunt partea de jos a zidurilor, și temeliile, pe cari să pute râdica orice mărime și orice greutate. Palaturile cer o complectă refacere in total. Ca interes istoric acastă moastire póte fi pusă in rândul I, de cea mai mare importanță. Se știe că Ion Duca VV, pe lângă aceea că era un general distins, era totodată, istoria afirmă acesta, și un geometru și un arhitect renumit, și nu incape îndoială că biserica și palaturile Domnesci, au fost zidite după planul său, sub propriile lui indicațiuni și sub supraveghierea și direcțiunea lui. Afară de acestă considerațiune de artă, dacă Duca VV. a comis ca Domn, cruzimi și esecupe iotoria i le impută, s’a distins ca general, și a repurtat în resbóie succese strălucite, atât în contra Polonilor de cari a curățit Moldova, cât și la impresurarea Vienei, unde a participat in upte eroice dând împreună cu Șerban Basarab ajutore eficace Turcilor in contra Nemților. Astfel pe lângă pagini fiorose de crunte răsbunări, Duca VV are pagini gloriase de victorii asupra inamicilor țărei, cari fac a i se erta faptele cele rele. In sfârșit încă o considerațiune istorică ce dă cetățuiei o însemnată importanță, este că de acolo, sub domia lui Racoviță VV., când Nemții cotropiseră Moldova în mai multe părți, vitejiile oștirei Moldovene întărite în Cetățuia, resistară cu eroism, înfrânseră pe inamic punându’l pe fugă, alugându-l și uciseră pe generalul șef al ostei ungare, Ferentz, la locul, cărui a rămas pănă astăzi, numele de „Ciurdacul lui Ferentz” unde este și crucea rădicată în memoria acelei strălucite bătălii. Cruce cărei on. primărie a făcut o împrejmuire așa de ’naltă, in cât de afară nu se póte citi inscripțiunea de pe piatră, și în intru nu se póte intra fără a fi strivit între piatră și uluci. Ca construcțiune, și biserica și palatul, sunt operi de artă rari, de un caracter de arhitectură cu totul aparte, și de o frumuseță extraordinară , o adevarată minune ca lucrare în genul acesta de zidiri. Ar fi în adevăr un păcat mare de a nu se restaura, acea biserică și acel palat, cari sunt ca arhitectură, partea cea mai falnică a trecutului, și o probă patentă de înălțare a măestriei Românilor din acea epocă în artă, și care amintește sub puntul de vedere istoric, fapte eroice și gloriase. Pentru restaurarea însă a acestei monastiri atât a bisericei cât și a palatului, ar trebui un arhitect care să fie nu numai cu totul mare maestru în artă, dar care să studieze cu o scrupulosă minuțiositate în tote detaliurile, caracterul, stilul, forma, originalitatea lucrărilor acelor, așa cum au fost concepute și esecutate, la fundațiunea lor. A schimba forma stilul, originalitatea acelui edificiu ar fi, cred eu, un sacrilegiu neertat, o profanațiune revoltătorre, care după ideia mea, nu ar găsi scuză nici chiar în o minune de artă contimpurană, și care desigur nu ar putea să inspire nici o dată admirațiunea, ce inspiră mărirea și frumuseța lucrărei marelui maestru architect, Ion Duca VV. Sunt de părere domnule ministru,^ Fundată de Domnița Sultana, fiica lui Alexandru Lăpușneanu VV, la anul 1572. Pe zidul bisericei la intrarea înăuntru, de Mihail Vlădescu, actual sub-prefect se află zugrăvite urmatorele portrete de fondatori: Alexandru Lăpușneanu VV., Ruxandra Domna, și, separat, la partea cealaltă, Sultana Domnița. O inscripțiune însă in josul chiar a acestor portrete, care face, zugrăvită la 1821, este o probă că acesta nu este pictura primitivă originală a portretelor fundatorilor, ci numai o copie de a cărei fidelitate nu se póte garanta. In idea ce’mi-am format atât din ordinea in cari se găsește portretele fundatorilor,—pe care negreșit pictorul copist a păstrat’o așa cum a găsit’o,—cât și din pomelnicul din care Alexandru VV. este trecut in cap, între vii, remâne presumțiunea că Lăpușnenu Vv. a’nceput fundațiunea monastirei, și că Sultana Domnița a săvârșit’o după trista morte a tatălui seu. Deși se vede că biserica a fost refăcută la 1827, ea însă a pastrat caracterul de arhitectură al epocei in care a fost lucrată la fundațiune, căci nu s’a schimbat nimic in genul care se cam aduce cu acel al arhitecturei bizantine, in care vedem tote monumentele din secolul acela, deși acestă biserică cum sunt și celelalte ale acelor epoci la noi, are un stil dă ui un sigil detaliu propriu original ce nu găsim zile arhitecturei Bizantine. Dar casele monastirei,—in care se află seminarul eparhiei de Iași,—nu se pute afirma că au fost respectate in stilul de arhitectură in care au fost zidite la fundațiunea lor , pare din contra că refăcute, li s’a dat un gen de arhitectură și o distribuțiune, care după necesitatea celor ce le ocupau la 1827, au schimbat cu desevârșire chiar din temelie pe acele de la 1572, fără a păstra inele nimic din fundațiunea originară a primilor ctitori. Biserica cere puține reparațiuni spre a se putea pune in stare bună de a dura. Acoperișul este găurit in trei locuri, mai de la plasa Rîurile, județul Muscel, în asemenea calitate la plasa Podgoria, același județ, D. Ion Părăianu, licențiat în drept, sub-prefect la plaiul Cozia, județul Vâlcea. D. Vasile Budurescu, actual sub-prefect de la plasa Oltețu de jos județul Vâlcea, în asemenea calitate la plasa Dealul, același județ. D. Ion Cocea, actual sub-prefect de la plasa Șomuzul, județul Sucéva, în asemenea calitate la plasa Moldova. D. Ion Cernătescu, actual sub-prefect de la plasa Moldova, județul Sucéva, în asemenea calitate la plasa Șomuzul, același județ. D. Andrei Brighiu, actualmente ajutor de judecător de pace, sub-prefect la plasa Podoleni, din județul Fălciu. D. A. Momuianu, actual sub-prefect de la plasa Gălășești, din județul Argeș, polițai la orașul Pitești, același județ. In ramura justiției sunt numiți și transferați în funcțiune urmatorele persone : D. Ernest Vârnav, actual procuror la tribunalul Tutova, în aceiași calitate la tribunalul Iași. D. P. Buruiană, actual jude la tribu de arhitectură aparte careg i nalul de ocol Kiustengea, judecător de instrucțiune la tribunalul Fălciu. D. G. Horezanu, fost președinte de tribunal, jude la tribunalul de ocol Kiustengea. D. M. Iorgulescu, actual ajutor la judecătoria ocolului I Iași, substitut la tribunalul Suceva, în locul vacant. D. C. N. Tonenu, actual jude instructor la tribunalul Ialomița, jude al tribunalului de ocol Bagdat. D. M. Doicescu Maltezenu, actual membru la tribunalul Teleorman, judecător de instrucțiune la tribunalul Ialomița. D. C. Popescu Ciochina, fost membru de tribunal, membru la tribunalul Teleorman. D. N. Alexandrescu licențiat în drept, s’a numit substitut la tribunalul Gorj. *) Acest pomelnic, originalul de la fundațiune nu mai există, este numai o copie fără dată care nu se știe nici când, nici de cine a fost scrisă.