Cuvântul Liber, iunie 2010 (Anul 22, nr. 106-127)

2010-06-10 / nr. 113

•EDITORIAL Oraşul pa care ni l-am dorit C­u ochii mereu la televizor pentru a vedea ce se mai întâmplă cu ţara, aproape că nu ne mai rămâne timp să privim în jurul nostru, în propria noastră ogradă. Am putea afla astfel şi lucruri bune despre judeţ şi mai ales despre municipiul reşedinţă de judeţ care, în ultimii ani şi pe neobservate, a făcut progrese considerabile în asigurarea unui microclimat de viaţă elevat cetăţenilor săi, urcând, prin parametrii atinşi, trepte importante în ierarhia oraşelor româneşti ca centre importante ale civilizaţiei europene. Multora le-a scăpat faptul că, zilele acestea, municipiul Târgu-Mureş a făcut un adevărat salt în afirmarea propriei vieţii sportive. Echipa de fotbal masculină a promovat în prima Divizie a ţării, după o aşteptare de 18 ani, în timp ce, la aceeaşi ramură sportivă, echipa feminină a câştigat campionatul naţional. Acelaşi titlu naţional l-a dobândit la fotbal în sală echipa masculină. Rezultate notabile s-au înregistrat şi la volei, lupte, baschet, popice. Colegii specialişti în domeniu vor avea de grijă să detalieze aceste succese, ca părţi ale unui întreg, spre lauda celor care au muncit cu dăruire şi au crezut în reuşită. La nivelul conducerii municipiului, lupta cea mare s-a dus în aceşti ultimi ani pe terenul schimbării de imagine a oraşului, un adevărat război pe frontul mentalităţii, ca în cele din urmă să rezulte un oraş aşa cum ni-l dorim de atâta vreme: frumos,curat şi mai ales liniştit, de­ţinută cu adevărat europeană. Acum, când privim cu admiraţie la chipul elevat al oraşului reşedinţă de judeţ, trebuie să recunoaştem că zdroaba primarului Dorin Florea, atât de vehement criticată de către unii, de a-l prefera ca viceprimar pe consilierul Claudiu Maior, s-a dovedit oportună şi de bun augur. Putem spune, o inspirată reuşită managerială. Spirit întreprinzător, decis să facă treabă, viceprimarul Claudiu Maior şi-a luat foarte în serios problemele gospodăreşti ale oraşului, pe care împreună cu colegii din compartimentele de resort ale Primăriei au încercat să le rezolve, în adoptarea măsurilor şi găsirea soluţiilor, plecându-se de la nivelul de exigenţă european. IO­AN CISMAŞ (Continuare în pag. a 3-a) Nic­ii­aţi abonamentul pe lena lalie la continut „Cuviatul libar”, ziarul dumneavoastră de sufletl­aj Monumentul Eroilor de la Bărdeşti ’VOLKSBANK ROMÂNIA Depozite în RON PLATINUM EXTRA scadente la 6 luni, cu dobânda de­­ 7,5% Pentru informaţii suplimentare, vă puteţi a Trianon după Trianon (­ Vorbind mereu despre Trianon, revizioniştii unguri ar vrea parcă să mute înainte cu şaptezeci de ani „stările" şi „drepturile istorice" semifeudale de atunci, decretându-le actuale şi valide în contextul politic şi etno-demografic de la sfârşitul secolului. Reclamarea eventualei nedreptăţi săvârşite de Tratatul de la Paris, din 1947, nu-i aranjează pe unguri nici pe plan diplomatic, pentru că ar supăra EMILIAN P. BRAȘOVEANU (Fragment din cartea „Neorevisionismul ungar”) (Continuare în pag. a 3-a) A COTIDIAN MURESEAN DEMOCRATIC SI INDEPENDENT .JOI, 16 IUNIE 2010 • ANUL XXII, NR. 113 (5.302) • 16 PAGINI, 1 LEU.3 Preţul gazelor va creşte cu 80% Ştirea că „factura pentru gaze va creşte cu 80% şi doar cei cu venituri mici (cât de mici?) vor mai beneficia de preţuri reglementate", a dat fiori tuturor consumatorilor. Practic, decizia e ca şi luată: în doi-trei ani, preţul gazelor va creşte la ________________________ nivelul celui plătit în Europa, însă nu se are în vedere faptul că în l IJl’lEM LI , ţările respective, acum, salariul cel mai mic este de 600-800 de euro, pe când la noi nu atinge 140 de euro. Ştirea este fără echivoc, se anunţă sec că „gazele naturale produse în România se vor scumpi gradual până la acelaşi preţ cu al celor de pe piaţa internaţională, care în prezent este de două ori mai mare". De fapt, această măsură face parte din multiplele angajamente asumate prin documentele semnate de Guvern la aderarea României la Uniunea Europeană şi anume că şi gazele extrase din solul ţării, la un preţ mult mai mic, în doi-trei ani, să fie taxate la consumator la fel ca în ţările dezvoltate ale lumii. Motivând măsura că piaţa ga­zelor trebuie liberalizată în tota­litate, pentru a face faţă cerinţelor europene, secretarul de stat pe probleme energetice din Ministerul Economiei, Tudor Şerban, preciza: „Preţul gazului de producţie internă trebuie să se alinieze celor de pe pieţele internaţionale în doi-trei IO­AN HUSAR (Continuare în pag. a 3-a) Fluier de start pentru a 19-a ediţie a­­ Campionatului Mondial de Fotbal! Mingea tabulani intră în arenă! Festivitatea de deschidere a marii competiţii fotbalistice, găzduită de Africa de Sud, va fi transmisă în direct de la Johannesburg de postul TVR 1, mâine, de la ora 15.10. Meciul de deschidere a Campionatului Mondial 2010 se dispută între formaţia Africii de Sud şi echipa Mexicului, pe stadionul Soccer City din Johannesburg. Partida este transmisă de TVR 1, de la ora 17.00, ora României, pe acelaşi post putând fi urmărit şi cel de-al doilea meci al grupei A, Uruguay - Franţa, de la ora 21.30. Programul complet al partidelor îl veţi putea urmări în cotidianul nostru de mâine. LIAVINŢELER Biblioteca Judeţeană! mureş’ ! OPORTUNISMUL ŞI „POLITICA GIRU€T€I"! Ajuns în fruntea fugarilor din PSD şi PNL, în partidul căţă­rătorilor şi săritorilor dintr-o barcă în alta, deputatul Marian Sârbu, preşedintele UNPR, a făcut-o cu un singur scop, trăgând cu ochiul spre unul dintre scaunele Puterii: să ajungă ministru al Muncii. Nu se spune, oare, ca scopul scuză mij­loacele?! îl cunosc bine, încă din anul 1992, din prima legislatură a Parlamentului postdecembrist, şi nu mi-a inspirat niciodată încre­dere. îl bănuiam, fapt confirmat, că fiinţa lui e bântuită doar de un soi de oportunism politic, cel al intereselor personale. Oportunism de care a dat dovadă şi cu trei zile în urmă, când, întrebat dacă „independenţii" lui, din UNPR, vor vota moţiunea de cenzură, a anunţat, pe un post de televiziune, că ei se vor abţine de la vot. A doua zi a revenit. Adică, s-a schimbat... schimbarea! Doar cu o seară înainte, penibilul Marian Sârbu trâmbiţa că nu vor participa la vot. După ce (aşa se spune!) i s-a fluturat pe sub nas un posibil viitor dosar penal, despre nişte matrapazlâcuri, a doua zi anunţă că i'r.T.--.." • • i-mi votează împo­triva moţiunii de cenzură! O clară mostră de opor­tunism! Cică, o face pentru „sta­bilitatea politică a României!" Zău? Pentru „stabilitate"? Nu cumva, ghidându-se după „politica giruetei"? Asta, da, consecvență! înscris în rândul profitorilor de partid, nici el nu face excepție, grăbit să apere, din interes personal, măsuri cu efect drastic, demolator asupra românilor! LAZĂR LĂDARIU SECVENȚA " ^ Ceasul cu flori, din Târgu-Mureș

Next