Cuvântul Libertății, mai 2017 (Anul 29, nr. 8336-8360)

2017-05-16 / nr. 8348

riejHweste,prin­ satul tradition­al. Consiliul Județean Dolj și Cen­trul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj au organizat, ieri, evenimen­tul „Dolju-n bucate”, în colabora­re cu Universitatea din Craiova, la Casa Universitarilor. în sprijinul acțiunii au venit Facultățile de Li­tere și Horticultura, dar și comu­nităților din Bârca, Dăbuleni, Ca­lafat, Ghidici, Izvoare, Giurgița, Grecești, Forumul de Prietenie Româno - Macedonean din Băi­­lești și Asociația Vlahilor din Bul­garia. Grație studenților și mas­­teranzilor de la Litere și Horticul­­tură, tineri care își au rădăcinile sau locuiesc în alte județe ale re­giunii Olteniei, bucate alese au putut fi admirate și, ulterior, de­gustate de cei prezenți. Portul po­pular oltenesc, jocurile și cântece­le tradiționale au dat culoare, dacă mai era necesară manifestării. OFF-uri - Eu, Popescule, n-am încredere nici în leacurile băbești și nici în politicieni. de GABRIEL BRATU-MIRUN ritual. Macron la Berlin! Vizita la Berlin a unui nou președinte francez, abia insta­lat la Palatul Elysee, practic în prima zi de mandat a acestu­ia, a devenit un ritual. Felici­tat încă din seara zilei de 7 mai a.c., de cancelarul german, Emmanuel Macron s-a depla­sat, ieri după-amiază, în pre­mieră, ca președinte al Fran­ței, la Berlin, pentru o discu­ție tete-a-tête, o conferință de presă comună, și un dineu ofi­cial. Identic au procedat, în timp, și Francois Hollande, în 2012, și Nicolas Sarkozy, în 2007, ceea ce înseamnă că rendez-vous-ul instituit a de­venit un ritual republican. actualitate / 2 actualitate­­ 5 Peste 1300 de sta d­$km­ ° T au primit Nripa finanțată de UE m T a an Doljean condamnat la 6 ani de pușcărie după ce și-a omorât în bătaie un consătean Un doljean de 30 de ani, din co­muna Desa, arestat preventiv în iulie 2016 după ce a bătut un lo­calnic în vârstă de 50 de ani, vic­tima decedând la domiciliu, a fost condamnat de magistrații Tribu­nalului Dolj la 6 ani de închisoa­re cu executare pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, în plus, judecătorii au stabilit ca inculpatul să achite rudelor vic­­timteis226.000 lei (echivalentul a 5 ©­0 fl.mro) daune morale. Ho­tărârea nu este definitive... tara eveniment / 4 Primăria Craiova. Parcarea prin SMS și ridicarea mașinilor, lansate împreună

Next