Cuvîntul Nou, septembrie 1978 (Anul 11, nr. 2058-2083)
1978-09-15 / nr. 2070
ANUL XI, Nr. 2070 CARNET DE REPORTER A m cunoscut întreprinderea despre care scriu, in zilele premergătoare debutului. Am revăzut-o de curînd, după cinci ani de la pornire. Aparent, nu se schimbaseră multe, clădirile erau, în mare, aceleaşi, atmosfera de lucru era tot însufleţită, mulţi dintre muncitori îmi erau cunoscuţi. Şi totuşi... Voi apela la cîteva date, pentru a arăta ce au însemnat aceşti ani în viaţa Întreprinderii de aparataj electric auto şi motoare electrice din Sfîntu Gheorghe, căci despre ea este vorba în rîndurile de faţă. Producţia industrială a crescut de peste 3,5 ori, fiind asimilate în acest răstimp un număr de 200 tipuri de produse, reprezentând echipament electric de diferite feluri pentru autovehicule. Cine ar fi crezut, cu câţiva ani în urmă, că aici, pe malurile Oltului, unde se fabricau de regulă, textile şi ţigările drept renumite calitativ), vor avea loc asemenea mutaţii spectaculoase. Politica înţeleaptă promovată de Partidul Comunist Român, de dezvoltare armonioasă a tuturor zonelor patriei şi-a găsit o deplină viabilitate şi în judeţul din Arcul Carpatic. In cei cinci ani s-au produs, la I.A.E.A.M.E. circa 1,4 milioane de bobine, 15 milioane de claxoane, peste 240 mii de comutatoare combinate şi încă multe altele! Am aflat că la unitatea jubiliară, cum ne-a plăcut s-o numim, există o preocupare susţinută pentru calificarea forţei de muncă, ajungîndu-se în acest an ca peste 90 la sută din personalul muncitor să fie calificat. Sunt fapte de muncă meritorii, în spatele cărora găsim OAMENII, români, cit şi maghiari, ce se înţeleg de minune în graiul comun al muncii înfrăţite. Iată cîteva nume, din multele posibile, pe care ne face plăcere să le aşternem în pagina de gazetă: Gheorghe Colceag, Tüzes Mihai, Tóth Vilmos, Gheorghe Botoş, Bárok Iosif, Katona Lajos, Pap Eugen. Sînt cîteva din echipele fruntaşe, ce s-au evidenţiat în întrecerea socialistă, întrecere care cunoaşte acum o susţinută participare. ...Calitate, pricepere, dăruire. Trei din coordonatele pe care se circumscrie întreaga activitate a acestui inimos colectiv jubiliar! HORIA C. DELIU LA UN JUBILEU C Munca — sensul existenţei noastre vne va amintea nu de mult că viaţa devine din ce în ce mai complexă, că progresul nu simplifică nici condiţia umană, nici modalităţile de afirmare personală. In acest caz, omul nu se poate rupe de realitate, ci este angajat într-o totalitate de relaţii sociale care nu-i pot reduce din importanţă şi nici nu-i pot ştirbi personalitatea, căci el, în felul lui, are un loc important acolo unde munceşte şi trăieşte. In faţa societăţii el este şi trebuie să rămînă deci OMUL-OM. Şi dacă se făceau cîndva deosebiri între meserii şi activităţi, de la o vreme încoace s-a schimbat optica multora, îndeosebi a acelora care nu-şi mai ameninţă copiii că dacă nu învaţă, dacă nu sunt buni de nimic vor merge la... ci (!?), subestimînd o ocupaţie care, pe scara societăţii îşi are, evident, locul şi importanţa ei. Dar iată că cei mai mulţi dintre cei care gîndeau astfel şi-au schimbat, după cum spuneam, optica, dovadă fiind cazurile din ce în ce mai numeroase de tineri care se integrează să lucreze în zootehnie, numărul sporit de îngrijitori de animale, ca şi al inginerilor zootehnişti care se afirmă prin munca lor de zi cu zi. Şi toate acestea nu pentru că în munca îngrijitorilor de animale, spre exemplu, ar fi intervenit spectaculosul, ci mai degrabă pentru că cei ce s-au decis să lucreze în acest domeniu au făcut-o din proprie convingere. O meserie care astăzi îşi găseşte motivaţie în realităţile şi cerinţele vieţii, nefiind nevoiţi să luăm ca etalon un anume îngrijitor de animale, un anume inginer zootehnist. Uneori chiar şi dintr-un simplu dialog poţi să-ţi dai seama ce cred ei despre munca lor, ce gîndesc alţii despre aceşti oameni. Satisfacţia rămîne de partea reporterului care descoperă un unic sens al reflecţiilor interlocutorilor lui şi anume: dragostea pentru muncă, pentru profesie, sentiment ce se naşte şi îşi urmează cursul fără ca cineva să se mai gîndească ce loc ocupă aceasta în ierarhia societăţii. Toţi ştim că la noi fiecare meserie este importantă, că înainte de toate munca este şi rămîne sensul vieţii şi al existenţei noastre. O concluzie confirmată şi reconfirmată de nenumărate ori şi de realităţile judeţului nostru. Chiar şi în această aurie toamnă, cînd se culeg roadele muncii de peste un an am întîlnit la Ferma zootehnică de tineret taurin a C.A.P. Arcuş pe comunista Ferencz Ilona, pe atecista Vari Magdolna, ca şi pe celelalte îngrijitoare de animale — András Erzsébet şi Bedeházi Vilma, care fac din munca lor o problemă de onoare şi de cinste. AURELIA LOJINSCHI Năravuri şi moravuri Răi platnicii faţă-n faţă cu legile scrise şi nescrise Li se spune, în genere, răiplatnici, deşi termenul ni se pare mult prea blind în comparaţie cu efectele sociale pe care le are atitudinea lor, şi se află foarte jos, pe o posibilă „scară“ a... iresponsabilităţii, de ceea ce înţelegem îndeobşte prin insul rău-platnic. Dar nu despre a stabili dacă este sau nu potrivit termenul vrem să vorbim în cele ce urmează, intenţia noastră fiind aceea de a atrage atenţia opiniei publice asupra unei anumite „categorii“ de părinţi care, in fapt nu-şi mai merită acest nume. Să ne explicăm . Un bogat (din păcate) material documentar ne-a oferit o imagine stranie a unor „capi de familie“ care, ignorind nu numai litera legii, ci şi nişte obligaţii de domeniul firescului, omenescului, nu se sfiesc să facă dovada unui cras egoism, căutînd fie subterfugii de „mare fineţe“, fie „dispărînd" pur şi simplu din raza de observaţie şi acţiune a organelor în drept, sustrăgîndu-se astfel, de la plata unor sume de bani stabilite de lege pentru întreţinerea propriilor copii. Din numeroasele cazuri ce ne-au fost puse la dispoziţie, alegem cîteva. . B. Lajos, din Sfîntu Gheorghe, are patru copii. Despărţindu-se, în fapt, de soţie, a fost obligat, prin hotărîre judecătorească, să plătească lunar suma de 675 lei pentru îngrijirea minorilor. După cum ne spunea soţia lui, şi după cum rezultă din dosarul conţinînd pricina respectivă, de foarte multă vreme B.L. n-a achitat nici măcar un singur leu, eschivîndu-se sistematic de la această obligație, fie schimbîndu-şi locul de muncă în genul „azi aici, mîine-n Focşani“, fie invocînd (atunci cînd era de găsit), argumente de-a dreptul puerile: „Din moment ce nu mă lasă (soţia s.n.), să-mi văd copiii de ce-aş plăti?“... Un caz aparte în materie de inconştienţă perpetuată pînă la o vîrstă înaintată se referă la F. Moise din Atid( judeţul Harghita). In urmă cu trei ani se desparte în fapt de soţie şi este obligat, de asemenea, prin hotărîre judecătorească, să plătească 250 de lei lunar, pentru întreţinerea fiului său Levente. La ora actuală datoriile băneşti ale acestui „tată“ se ridică la circa 8 000 (!) şi aceasta datorită aceluiaşi cras egoism, aceleiaşi incalificabile lipse de responsabilitate. Chemat fiind la ordine, a încercat să justifice această atitudine prin aceea că nu ar fi lucrat în perioada respectivă și de aceea nu a putut plăti, fapt adevărat în parte pentru că au fost perioade cînd F.M. a lucrat și a realizat venituri bunicele. Pentru o conturare a profilului moral al acestui ins să mai reţinem că, nutrind speranţa că poate ocoli legea, se sustrage sistematic de la muncă şi, deci, de la plata pensiei de întreţinere a copilului, reuşind „performanţa“, deloc de invidiat, de a-şi duce viaţa de azi pe mîine, trăind din pensia... mamei sale! Şi dacă mai amăugăm că F.M. are vîrsta de 40 de ani (!!!), credem că orice alte consideraţii sunt de prisos. Pentru a-1 trezi la realitate, pentru a-1 aduce la sentimente mai bune faţă de familia pe care a părăsit-o, a fost necesară intervenţia justiţiei şi in cazul lui N. Teodor (şofer la T.C.I. Braşov — avînd familia în oraşul Sfîntu Gheorghe), care vreme de aproape doi ani de zile nu a plătit nici un ban din suma stabilită pentru întreţinerea copilului. Intervenţia soţiei, respectiv trimiterea in judecată a rău-platnicului tată, a fost de natură să-l determine să-şi revizuiască atitudinea. Numitorul comun al acestor cazuri pe care vi le-am prezentat rămîne, desigur optica meschină a unor părinţi, totala abdicare de la responsabilităţile pe care le incumbă o familie chiar şi atunci cînd între soţi intervin situaţii de genul celor menţionate. Cum era şi normal, în toate cazurile pe care le-am menţionat precum şi în celelalte pe care din lipsă de spaţiu nu le-am putut prezenta, legea scrisă a fost cea care a pus ordine. Cît despre felul cum înţeleg legile nescrise ale vieţii inşi precum cei în cauză, nu credem că ar mai fi ceva de adăugat CONSTANTIN NIȚU „Un director de şcoală trebuie să respecte, in primul rind, principiul conducerii şi muncii colective“ coala generală numărul 2 din Sfîntu Gheorghe există, în actualul local, în această organizare, de şapte ani. Este una dintre cele mai mari unităţi şcolare din judeţ: peste 1.200 de elevi, 36 de săli de clasă 55 de cadre didactice. Directorul şcolii ne spune că are 96 de chei. Există, deci, 96 de încăperi în acest nou şi frumos local, ridicat în cartierul Simeria in deceniul dezvoltării. Directorul şcolii, tovarăşul Boros Eugen, care lucrează de 15 ani în domeniul învăţămintului, comunist, din 1954, ne mărturiseşte că nu-i plac discuţiile cu ziariştii. — De ce ?— Pentru că trebuie să spui ce-ai realizat şi unii zic: „Uite, Boros, se laudă“. Şi eu cred că e mai bine să vorbească faptele noastre, sau elevii noştri, sau părinţii elevilor... — Promit că voi încerca să nu vă pun în situaţia de a vă lăuda cu rezultatele obţinute, etc. Care sînt satisfacţiile vieţii de profesor? — Toate, cîte sînt, se leagă de devenirea copiilor pe care îi creştem, îi instruim şi educăm. Cînd îi vedem ajunşi oameni la locul lor, cu un rost in viaţă, atunci sîntem mulţumiţi. Fiecare întîlnire cu un fost elev este un moment de satisfacţie, un emoţionant prilej de aduceri aminte. Personal, mă bucur cînd un elev îmi spune că vrea să devină profesor de istorie Asta mă face să cred că m-a adoptat ca model. Intr-o zi unul dintr-a-ntîia a venit şi mi-a întins o monedă de un leu iar altul mi-a dat o plinătate de biscuit. M-am lămurit, pînă la urmă, că asta era ferma prin care înţelegeau ei să-şi exprime dragostea faţă de mine. — Care este preţul plătit pentru acel leu şi pentru jumătatea de biscuit, pentru toate celelalte bucurii şi satisfacţii? — Munca multă şi atentă a noastră, a tuturor, grija şi dragostea cu care îi înconjurăm pe aceşti copii. Avem un colectiv de cadre didactice bun, bine închegat, care lucrează în deplină coeziune şi înţelegere. Vreau să subliniez că la formarea acestui colectiv, o contribuţie însemnată a avut-o organizaţia de partid, cei douăzeci de profesori comunişti din şcoală. — Ca vechi activist pe tărîmul educaţiei şi învăţămîntului, comunist cu 24 de ani stagiu în partid, ce credeţi că trebuie să-l caracterizeze pe un director de şcoală? — Principialitatea, exigenta, competenta. Un director de şcoală, ca orice conducător, trebuie să respecte, în primul rînd, principiul conducerii și muncii colective. Orice problemă trebuie discutată în colectivul de cadre didactice. Eu n-am comandat niciodată, pentru că am fost și rămîn convins că o vorbă bună face mai mult decît comanda. Am pus umărul la tot ce s-a făcut, am fost mereu prezent in mijlocul profesorilor, al elevilor. Văd că mi-am cîștigat încrederea și simpatia celor cu care lucrez. — Ce mai e de făcut în școala dumneavoastră? — Mai e de luptat cu inciţia şi rutina. Introducerea noului presupune cîştigarea acestei bătălii. La noi asta înseamnă, în primul rînd, folosirea în mai mare măsură a mijloacelor moderne de predare. E loc pentru mai bine şi în ridicarea calităţii actului de învăţămînt. — Care e cea mai bună şcoală din Sfîntu Gheorghe? — Nu ştiu. Văd că nu vă ţineţi de promisiunea făcută la început... — O dorinţă, acum la început de an şcolar? — Şcoala generală nr. 2 să devină în cit mai scurt timp o şcoală cu tradiţii. Tradiţia se cîştigă cu timpul, dar stă în puterea noastră să reducem acest timp. — Vă doresc să reuşiţi cît mai repede! — Mulţumesc. DAN MANOLACHESCU Disc garan ! La Intrepri rete din Sfîntu tă un puternic nişti, cele cint partid cuprinz la sutie din ni oameţ£lv ur nun puternic, care prezenţa nu n ci şi ca forţă toare în îndeţ sarcinilor, în î colectivului. Tovarăşul I secretarul e partid, vorbest şi îndreptăţită realizările acelectiv, despr muncă ce s-a uitate, despre muniştilor faţăle cu care se prinderea. „Prin discipli Sub semnul Cont (Urmare rol de o covîrştă în formarea un larg orizont înarmat cu cel cuceriri ale te contemporane, societăţii sodia dezvoltate. Ir partidul şi stat la învăţămintul dele condiţii i pregătirea tine In judeţul nostrială a învăţăi cut an de an, cest început de reţeaua dispum de clas" +18 f. te cu un bogat tic, cantine şi lare, precum şi săli de sport a celor peste 48.(mâni şi maghi cele mai bune şi practică pr dueîndu-se în de măsuri ado şi statul nostr tinua îmbunate lui de învăţăr aşezării acestu gură a practic judeţul nostri activitatea 13 pe diverse spe fermitate cu i prezent și de impuse de dez tuoasă econo meleagurilor o aceasta se asi studos nu nu nerală, ci și o fesională teme unei meserii, rea sa rapidă cietate. (Urmare port, în perio proporţii cupri şi 146,4 la suti mis de la api nici colectivu de şuruburi, c, plan de export beneficiari extr-^.iare de 730 Revenind la nităţi restanţi amintite, se criem că la I.T. Tîrgu Secuiesc aproape in înt dente de efor derilor, colecti’ realizînd prodi tinată exportu calitativ prevătaţii. In cazul este vorba de ţiilor conjuncţia externă, de