Cuvîntul Nou, februarie 1990 (Anul 1, nr. 28-51)
1990-02-01 / nr. 28
UTINTDIi NOD Anul I Nr. 28 Joi 1 februarie 1990 Lrl'iSlî ii • i* •SERIE NOUA Cotidian social-politic al județului Covasna 4 pagini, 50 bani VIAŢA SATULUI Cu, cum, ce pămînt vor avea ţăranii ? * La Arad şi Ariuşd, sate cooperaţivizate din comuna Vîlcele, prima etapă a acţiunii de aplicare a măsurilor adoptate de Consiliul Frontului Salvării Naţionale cu privire la creşterea pînă la 50 de ani a loturilor membrilor cooperatori şi pensionarilor C.A.P., precum şi la dreptul celorlalţi locuitori ai satelor de a închiria suprafeţe arabile de pînă la 25 ari, s-a încheiat. In urma ei s-a realizat, cit de cît, o imagine de ansamblu a opţiunilor gospodarilor. Cum s-a procedat ? „Şefii echipelor vegetale au bătut cu piciorul stradă cu stradă, casă cu casă, au stat de vorbă cu fiecare familie — ne spune domnul Dulla Petru, inginerul-şef al C.A.P. Vă putem informa că în prezent suprafaţa de teren arabil care urmează să fie dată în folosinţă locuitorilor comunei se ridică la circa 200 de hectare. Deşi în unele familii, atît soţul, cît şi soţia sînt cooperatori sau pensionari C.A.P., şi ar fi avut dreptul la un hectar, s-au solicitat doar 50 de ani. E firesc, dacă luăm în seamă că din 320 membri C.A.P., 204 sunt pensionari, majoritatea avînd o vîrstă înaintată şi nemaifiind în putere să lucreze suprafeţe mari. Sunt însă cîţiva gospodari care deţin fiecare în jur de 200 de ovine. Aceştia au cerut suprafeţe de ordinul hectarelor. Deocamdată nu ştim cum să procedăm în aceste cazuri. Precizările primite de la Direcţia generală pentru agricultură se referă doar la cei care ara dreptul la suprafeţe între 25 şi 50 de ari. Cu toate că, după cum am înţeles, datorită faptului că judeţul nostru este situat în zona de deal-munte, există şi posibilitatea acordării unor terenuri mai mari. Aşteptăm,aşadar, clarificări în această privinţă“. (Unele clarificări au venit în chiar numărul de ieri al ziarului nostru. Altele sunt la... zi). Vestea că unii locuitori vor mai mult pămînt se pare că este privită cu îngrijorare de mulţi membri şi pensionari C.A.P. „Dacă dispare cooperativa, ce ne facem noi, cei care lucrăm de 20—30 de ani în ea, sau care sîntem Aurel GOLCIU (Continuare in pag a 3-a) Diriginta de ora trecută — DIALOG CU O PROFESOARA CARE A REVENIT IA CATEDRA — — Spuneți... — Ce să spun? In trei ani, de cînd mi s-a desfăcut contractul de muncă, nimeni nu m-a întrebat nimic. — Cum a început ? — In 1984 eram profesoară la Liceul industrial nr. 1, un colectiv minunat. Lucram în neștire, de dimineaţa pînă seara, cu copiii, cu meşterii, să facem cabinete. N-o făceam pentru bani sau pentru că ni se cerea, ci fiindcă era nevoie. Eram mulţumiţi, fericiţi. Pînă a venit o inspecţie de la Bucureşti şi un „tovarăş", uitîndu-se la o planşă despre Renaştere, ne-a zis arogant: „Cum e posibil să expuneţi pe perete icoane ruseşti?“ Asta a fost ruptura. — Ce a urmat ? — O anchetă politică în lunile august-septembrieoctombrie. La un moment dat s-a deschis uşa şi mi-au intrat trei inşi, în timpul orei. Ioan DRAGAN (Continuare în pag. a 2-a) IN ACEST NUMĂR: DREPTUL LA OPINIE (In pag. a 2-a) • Sport (In pag. a 4-a) WmM ÜÜH1 Părinţi fără poveri, copii fără identitate (I) Copilăria este unul din paradisurile noastre pierdute. Cel puţin aşa ne-a obişnuit să spunem regretul nutrit de fiecare dintre noi după o vîrstă care, cronologic vorbind, nu se mai întoarce niciodată. In faţa naşterii şi a morţii sîntem egali, dintr-un (cel puţin contra) punct de vedere: nu ne întreabă nimeni dinainte, dacă vrem sau nu să ne naştem ori să murim. I-am cunoscut în aceste zile pe „orfanii“ de la Casa de copii preşcolari din Tîrgu Secuiesc. Am stat de vorbă cu unii dintre ei, cu dascălii care se străduiesc să reeduce, să-i formeze în măsura posibilului pentru viaţa care îi aşteaptă dincolo de gardul acestei instituţii. L-am cunoscut pe Bebe. „Cum te cheamă ?“. „Bebe“ — a venit într-o pronunţie dificilă răspunsul. „Iţi place aici ?“. „Da“. „De ce?“. „?!?“. „Nu prea ştie să vorbească. Aici a învăţat cît ştie“, ne spunea Csavar Ilona. Logopeda Turoczi Ágnes ne spune : „Mă ocup de Bebe de un an. A fost adus la noi. Are 8—9 ani, găsit lingă X.M.A.S.A. Sfîntu Gheorghe în septembrie 1988 nu-i ştim vîrstă exact. Singura identitate cunoscută e... Bebe. La început nu emitea decît sunete animalice. După un an l-am învăţat 12 consoane şi toate vocalele în orice combinaţie, spre exemplu: „am“, „ma“ etc.“ Cine e mama ? „Presupunem că a trăit undeva la ţară, însă nu ştim sigur, continuă logopeda. Cînd a venit cunoştea animalele. Ne-a dat de înţeles că avea acasă cai, oi etc. E inteligent, a învăţat destul de repede lucruri noi. Poate are ceva la centrul vorbirii. Are alalie (tulburare a vorbirii). Sunetele le pronunţă numai prin imitare. Cunoştea cînd a venit la noi metroul, marea... O fi fost şi în vreo altă instituţie, pînă la noi, nu ştim !?“. Bebe e unul din cazurile de copii frustraţi, handicapaţi. Unul dintre cei care, aici, învaţă ieşirea din absurd, din întuneric, învaţă primii paşi ai lecţiei despre oameni cu ajutorul pedagogilor de aici. Acest băieţel îmi aduce aminte de fetiţa Kamala din Doru MOLDOVAN (Continuare în pag. a 2-a) Ce vrem noi? La secţia de filatură a întreprinderii textile „Oltul“ din municipiul Sfîntu Gheorghe, principalele revendicări ale tinerilor, ale întregului personal muncitor sunt legate în primul rînd de necesitatea reluării în condiţii normale a producţiei şi a realizării planului. Sondajul nostru de opinie, realizat, în cadrul colectivului tehnico-ingineresc din amintita secţie, scoate în relief probleme reale, specifice, pe care vi le prezentăm in rindurile de mai jos. „Situaţia existentă în cadrul secţiei noastre este efectul conjugat al mai multor cauze, atît obiective, cît şi subiective. în primul rînd, la ora actuală nu putem asigura ritmicitatea producţiei, datorită utilajelor făcute la... normă, care se dereglează uşor şi nu prezintă siguranţă în funcţionare. Ne confruntăm cu mari lipsuri în ceea ce priveşte motoarele, accesoriile, piesele de schimb, tuburile fluorescente etc. Personalul bărbătesc este insuficient, întrucît există secţii, operaţii tehnologice (cum ar fi la bataj-carde) unde activităţile de producţie necesită efort fizic ridicat. Mulţi băieţi tineri au plecat în armată, dar şi mai mulţi nu prea stau la noi, întrucît tuturor celor care lucrează pe utilaje nu li se pot asigura decît primele trei categorii. Nu avem maiştri su b Secţia filatură a I.T. „Oltul” Sfîntu GheorgheE ficienţi, nu s-a găsit o soluţie corespunzătoare pentru ajutorarea muncitoarelor care au căpătat boli profesionale, cum ar fi tromboflebitele, varicele etc.“ (ing. Maria Avram). „Intr-adevăr, se simte lipsa forţei de muncă bărbăteşti calificate, lucru datorat şi vechiului sistem de şcolarizare. La aceste cauze se adaugă şi altele, de ordin subiectiv, oamenii nu lucrează cum ar trebui, găsind fel de fel de motive, înţelegînd greşit democraţia. Desigur, cu toţii învăţăm democraţia, dar unii pe seama producţiei“, (ing. Tordai Eugen). „O altă cauză subiectivă a nerealizării planului este legată de neîncrederea oamenilor faţă de anumite persoane din noua conducere. De exemplu, doamna Szabó Irina, care înainte a fost secretară de partid pe întreprindere foarte mulţi ani la rînd, nu vedem pe baza căror merite a ocupat acum postul de şef serviciu personal. Credem că în locul dînsei, care nu are decît liceul şi cunoscutele studii politice de la Academia Ştefan Gheorghiu, ar putea ocupa acest post destui oameni merituoşi, cu adevărat competenţi profesional. De ce nu se dă concurs pentru ocuparea unor asemenea posturi ? Iar dacă secretarele de partid pe schimburi au fost îndepărtate din funcţia pe care o deţineau înainte, aceea de controlor de calitate, şi aduse la vechile lor locuri de muncă, de ce nu s-a proce- Jon MUNTEANU (Continuare în pag. a 3-a) Să vorbim despre : Cu cine votăm ? Nu, nu este vorba despre opţiunea pentru un partid sau altul, nici despre Legea electorală. întrebarea Cetăţeanului turmentat este, de astă dată, a cetăţeanului de pe stradă care ar vrea să ştie cine va fi „tutorele“ ţării. îngrijorarea este, credem, justifficată, mai ales după ultimele evenimente ,după numeroasele indicii oferite de partidele „istorice“. Ea decurge I şi din simpla lecturare a pa- r ginilor externe ale ziarelor, sau din vizionarea rubricii de actualităţi a televiziunii. Nu ştiu cum se face, dar a apărut în România o „abundenţă“ de reprezentanţi ai Franţei. Începînd cu vizitele oficiale ale unor personalităţi politice şi terminînd cu „patrioţii“ reveniţi in ţară pentru a prelua frnmele conducerii partidelor există un surplus de reprezentanţi ai „cocoşului galic“. Se aud destule declaraţii aromatizate de cel mai fin parfum „Madame Birchat“, am văzut şi acea transmisie indirect a interviului pe care l-a acordat primul-ministru român, televiziunii franceze după o penibilă „coadă“ de 40 de minute, cînd Arafat a avut prioritate. A fost mult zgomot, dar ajutor concret mai va. Sau nu ştim noi ? „Sprijin“ am primit însă de la domnul Mitterand printr-o penibilă declaraţie. Nu vrem să negăm simpatia reală pe care ne-a acordat-o poporul francez, interesul manifestat de mass-media din sora noastră de gintă latină, dar ... Iertaţi-mă, domnilor, parcă tot mai multă încredere am în ajutoarele concrete venite fără atîta tam-tam din R.F. Germania (gîndiţi-vă numai la energia electrică) sau Olanda, noi, covăsnenii beneficiind îndeosebi de cele olandeze (bineînţeles, alături de altele, substanţiale, venite din Ungaria). Sigur, prin aceasta nu spun să mergem de-acum, încolo „pe mîna“ nemţilor sau olandezilor. Departe de mine un asemenea gînd. Am fost atîţia ani „vasalii“ U.R.S.S., am cunoscut îndeajuns binefacerile unei asemenea colaborări ... obligatorii ca să suflăm acum şi-n iaurt. Este firesc, deci, să gîndim de două ori înainte de a ne băga iarăşi, de astă dată de bună voie, la stăpîn. Iată de ce „votez“ pentru păstrarea suveranităţii ţării, pentru ca ea să rămînă liberă şi independentă. Schimburi şi facilităţi comerciale, sprijin tehnologic, diplomatic, cultural sau sportiv — da! Subjugare economică sau politică — nu ! Or, partidele istorice tocmai asta urmăresc prin privatizarea, introducerea capitalului străin și reinstaurarea monarhiei. De asta folosesc orice mijloc pentru a ajunge la putere, inclusiv acela al presiunii străzii. Fug, însă, ca dracu de tămîie să-şi exprime clar, pe înţelesul oricărui muritor, intenţiile, se ascund şi-n gaură de şarpe numai să nu fie nevoiţi să-şi facă prezentarea propriilor persoane in faţa ţării, aşa cum o cer oamenii pămlntului, deşi televiziunea şi presa nu le-au refuzat niciodată acest lucru. Deci, cu cine votăm ? G. FLORESCU