Cuvântul Poporului, 1938 (Anul 20, nr. 1-13)

1937-01-10 / nr. 1

Nr. 1 La răscrucea noului an Anul cel vechiu s-a rosto­golit în negura trecutului, gârbovit şi epuizat, lăsând foc altuia mai tânăr. E o înlănţuire naturală a tuimpului la răscrucea căruia gândul sboară în voie cântărind t­recutul şi iscodind viitorul. Cei care dispuşi visării găsesc în cutele trecutului amintiri nostalgice, iar pentru viitor se hănesc cu iluzi deşarte, făurind cu gândul pla­surii minunate cari insă se pră­buşesc la cele dintâi adie­i ale realităţii. Noi însă găsim mai nimerit ca la început al acestui an , observăm toate evenimentele de seamă întâmplate anul trecut şi, sprijini­t pe acest piedestal real, să ne dăm seama ce taine ne ascunde anul cel nou. In anul 1936 am fost mar­tora unei îndârjite ofensive din partea comunismului rusesc. Prin greve şi manifestări de stradă s-a înscăunat în Franţa un guvern al Frontului popular în frunte cu jidanul Leon Blum. Acest guvern se găseşte in slujba Rusiei Sovie­tice fiindcă Frontul popular for­mează doar paravanul de după care activează agenţii Moscovei. Acesta a fost începutul! în scurt timp evenimentele progresează şi ceea ce s-a petre­cut în Franţa se încearcă şi în Spania. Un guvern anarhic ia frânele în mână, agenţii comu­nişti mişună la toate răspântiile, se ard biserici, se omoară preoţi, se batjocoresu altare* — nimic nu este cruţat. Se părea — la un moment dat — că Spania a fost transformată în filială a Rusiei comuniste. Se credea că păgâ­­nismul jidovesc şi a întins ghiara şi la apusul Europei. A fost însă un moment isto­ric de cea mai mare importanţă atunci când generalul Franco a desfăşurat steagul naţionalismului şi a pornit la luptă — pe viaţă şi pe moarte — pentru a smulge patria din ghiarele străinilor. Cu toţi banii vărsaţi de Eshalul jido­vesc pentru a birui vitejia şi ela­nul exuberant al legionarilor na­ţionalişti generalul Franco a cu­cerit după lupte eroice Madridul. In faţa acestei ofensive co­­muniste s-a hotărât, din iniţiativa cancelarului Hstier, formarea unui front anticomunist care să lupte împotriva pericolului de la răsărit. In felul acesta s'au grupat în Europa două mari forţe: co­munismul ca agent distrugător şi naţionalismul constructiv şi dina­mic. In cazul biruinţei naţiona­liştilor spanioli — ceea ce în mo­mentul de faţă e mai presus de orice îndoială *— atunci întreg planul de ofensivă iudeo comu­nistă va fi sfărâmat. Naţionalismul creiator va fi atunci o forţă uni­tară şi puternică dealungul între­­gei Europe. Comunismul se va reduce atunci la ag­­aţii subver­sive în Extremul Orient: China şi Japonia. Acest fapt va trebui să ni-l confirme anul 1937. Pentru România faptele schi­ţate mai sus au avut o nespusă înrâurire. Comuniştii aveau planul ca după bolşevizarea Spaniei să mobilizeze toate forţele în ţara noastră şi cu ajutorul cozilo­r de ap­or — în speţă naţional ţără­niştii — să ne îngenuncheze şi pe noi. — începutul acestui plan a fo­t făcut cu prilejul alegerilor de la H­ued­oara. Atunci frontul popular a dat prima luptă iar rezultatul a fost că ţara — văzând pericolul — s'a trezit şi a reacfionat. Instinctul de conservare al românilor le a poruncit să se gru­peze şi să nu lase bisericile pra­dă flăcărilor, iar ţara pradă ruinei şi anahiei. În aceste împrejurări, pe tot întinsul ţării româneşti, a prins cheag şi s'a ridicat ca o forţă neţărmurită id­ea naţional­­creşt­in. »România a Românilor e astăzi o cerinţă unanimă iar partidul Naţional­­ Creştin, prin care această credinţă va deveni fapt împlinit, a devenit ultimul reazim al ţării. Partidul Naţional Creştin a devenit o forţă disciplinată, cre­­d­ncioasă în jurul marilor con­ducători A. C. Cuza şi Octavian Goga şi capabilă de fapte mari. In vremea acestei redeşteptări naţionale în faţa căreia nu poate exista stavilă este un partid în România care moare. Sunt naţio­nal ţărăniştii cari n'au ştiut să şi plece urechea la glasul poporului şi s'au întrecut în greşeli de ne­iertat agitând ideia regionalistă şi aderând la formula Frontului popular. După cum spuneam la în­ceput din această Înlănţuire de fapte va trebui să desprindem a­­numite concluzii. Pretutindeni ve­dem o justificată reacţiune împo­triva primejdiei iudeo-comuniste. „Nimeni nu vrea să şi pună sin­gur capul pe tăctor“. De aceea adevărata credinţă a tuturor ro­mânilor e cea naţionalistă In aceste împrejurări în de­cursul anului ce a pornit la drum se va adeveri că un singur par­­tid­e capabil să conducă la izbândă destinele neamului românesc: partidul Naţional Creştin. Numai atitudinea lui corespunde orien­­tă ilor de pol­tică externă şi nu­mai el reprezintă idealul comun: România a Românilor­­ LlVili MAGEANU „CUVÂNTUL POPORULUI" SITUAŢIA POLITICA Dl. G. Tatărăscu, Prim­­ministrul ţării a spus la începu­tul guvernării sale efi va anunţa cu 6 luni înainte demisia guver­nului. A făcut-o. Liberalii scontau 4 ani de guvernare, ceea ce era peste poteile unui partid cu două capete. Guvernul va pleca în Primăvară. Duofi boacăna d lui Ghiţă Pop în Parlament şi după prostia d lui Pan Hilipa din Ba­sarabia, tot cam pe aceiaş notă, partidul Naţional-ţărăn­sc e scos din socotelile cari se fac în al­cătuirea Viitorului guvern. Dacă se va proceda ca şi până acum să fie chemat la cârmă partidul cel mai popular, cel mai strâns unit în jurul programului și șe­fului, cel mai capabil de a mân­tui fara de relele aduse de streini pe capul țării, atunci guvernul din Primăvară va fi format de partidul Naţional Creştin, cel mai puternic instrument al ţării. In cercurile înalte se discută cu aprindere că ezt e foarte greu să se formeze un guvern peste cepul d-lor Cuza şi Goga. Un lucru e sigur că guvernul va fi format din forţe de dreapta, na­ţionaliste. Singura forţă cu pro­gram, cu caracter precis antisemit şi cu un scop de schimbare ra­dicală a structurii statului o are partidul Naţional Creştin. Adu­cerea la putere a altei formaţiuni înseamnă o greşală, care ar costa pe ţară un scurt amp­otori alegeri, ori după tactica din ultimul timp a Suveranului ţării, observam aplicarea continuităţii. Prin aceas­tă măsură s'a tăiat pofta National ţărăniştilor de a răsturna guver­nele din stradă, de a ţinea po­porul în vecinică fierbere că gu­vernul cade azi sau cade mâine ca ei să­vină la putere. Meritată pedeapsă. Partidele de dreapta nu umblă cu ameninţări. Liberalii se retrag de bună voie ca orice om obosit de drum şi muncă. Cât şi au rotunjit ave­rile, asta încă înseamnă muncă într'un fel oarecare. Dar e hotă­rât că ei se vor duse odată cu topirea zăpezii. Asta a spus e capul guver­nului. Cei mici s'au supărat foarte, dar d-l Tătărăscu vrea să se ţină de cuvânt şi vrea să-i obişnuiască pe partizani cu gândul că nu-i inceput fără sfârşit. Durerea lor o să devină bucuria ţării. Constantin Căprioară 1901—1936 De câţiva ani se pare că un destin tiran ne stăpâneşte şi mâna lui face să se plece de securea morţii tocmai stejarii cei mai falnici şi mai în putere. Ener­gii tinere, în plin siucium crea­tor, încap ofilite între scândurile sicriului. Acestui destin a trebuit să plătească tributul vieţii şi Con­stantin Căprioară harnicul co­merciant din Gura râului. Ves­tea morţii lui a venit nemiloasă ca un trăsnet. 11 ştiam în floarea vârstei plin de viaţă şi de putere de muncă. Rămas de tânăr or­fan s'a sbătut in viaţă şi a reu­şit să se impună. Toată viaţa a avut pasiunea realizărilor iar re­zultatul acestei pasiuni se vede. Deşi moartea l-a răpit atât de timpuriu — abia după 33 de ani de viaţă — comuna Gurarâului se poate mândri cu o mulţime de realizări, rod al iniţiativei şi activităţii neprecupeţite l­u­i Constantin Căprioară. A luptat pentru înălţarea bisercii, înfiin­ţarea fanfarei, ajutorarea celor oropsiţi­­, apoi oriunde era vor­ba de o înfăptuire românească ere prezent. In politică a luptat cu ace­­iaş nestăvilită energie şi a dat dovadă de un devotament neclin­tit şi de o putere de organizare demnă de urmat. A activat până la sfârşitul vieţii în cadrul organizaţiei par­tidului Naţional-Creştin, şi a reu­şit să facă din comuna Gura râu­­lui o cetate naţional-creştină de nebiruit. Cât de mândru era când în fruntea consătenilor săi putea să dovedească solidaritatea în jurul steagului naţional-creştin. La 8 Noemvrie a participat la marele congres al partidului na­ţional creştin şi s-a bucurat vă­zând că, în sfârşit, se apropie b­cuinţa românismului. A fost poate ultima lui satisfacţie poli­tică... O boală necruţătoare insă îl înlănţue la pat şi în scurt timp îl răpune. înmormântarea a avut loc Miercuri 9 Decemvrie 1936 în cimitirul din Gura râului. La a­­cea­stă tristă ceremonie au par­ticipat alături de toată comuna sa, o mulţime de membrii ai or­ganizaţiilor naţional creştine a­­vând în frunte steagurile cu svas­­tică a comunelor Sălişte, Gura­­râului şî Sibiei. După serviciul religios, ofi­ciat de doi preoţi, a vorbit în numele organizaţiei judeţene a partidului naţional creştin d. D. I. Herfie, care în cuvinte pătrun­zătoare evocă activitatea celui dispărut spunând că amintirea lui Constantin Căprioară va fi păstrată cu sfinţenie. Să­­ fie somnul lin şi memo­ria binecuvântată! Rep. Ziduri rezistente Dl Prefect a devenit subit extrem de grijuliu pentru cură­ţenia zidurilor din judeţ. După ce în 1933 agenţii dumnealui au fă­­cut să se lăfăiască pe toate gar­durile şi casele particulare, în litere de o şchioapă, urări de viaţă lungă lui I. G. Duca şi Eu­gen Piso şi a menţinut aceste urări de trei ani de zile, a venit, nu de mult, cu o ordonanţă de­­şuchiată prin care vrea să pe­depsească pe toţi aceia cari vor îndrăsni să-şi desemneze svastica pe propriile lor case. Au pornit toţi vătăşeii d-lui prefect în pri­goană caraghioasă contra mem­brilor partidului nostru, care nu puteau să ia în serios preocupă­rile de ordin artistic ale d-lui Nicolae Rigman. Jandarmii judeţului, puşi ni se pare cu alte rosturi, au fost îndrumaţi să aresteze — închi­puiţi-vă crimă — pe proprietarii caselor cu svastică pentru vina că refuză să şteargă acest semn în care cred. Dl Ioan Bichiş, şeful orga­nizaţiei noastre din Haşag, a fost astfel ridicat şi înaintat parche­tului. Se înţelege că procurorul care nu este ignorant în ale le­gii şi nici nu are pornirile săl­batice ale prefectului menit unei triste celebrităţi a pus imediat în libertate pe dl. Ioan Bichiș. Aceasta se întâmpla în De­cemvrie. De atunci, tot a doua zi, se prezintă șeful postului de Pag. 3

Next