Cuvântul, septembrie 1926 (Anul 3, nr. 547-572)

1926-09-01 / nr. 547

*­ «CUVÂNTUL» Când iredentismul degenerează în mascaradă (Continuarea articolului din pag. I) pe arena din UTI Ci­ut, unde apărea feciorul de împărat Ciaba, izbăvi­torul Ardealului. A apărut izbăvitorul, numai el știe după câte înduplecări, patru seri de-a rândul. Pe urmă s’a pus în grevă, împreună cu tot persona­lul artistic iredentist. Povestea aceasta e cea mai fru­moasă din câte a ştiut produce ire­denta budapestană, şi e vrednică s’o Ştiţi. S’a pus la cale să se dea specta­colul izbăvirii măcar o săptămână în şir. Se sperau încasări fabuloa­se. Dar înainte de-a da spectacolul al patrulea, izbăvitorii, lihniţi de foame, s’au dat într’un spectacol de pomină. Când s’au organizat aceste repre­zentaţii, s’a cerut să le finanţeze comuna. Dar în consiliul comunal sunt o mulţime de evrei, cari nu se prea împacă cu manifestaţiile ra­siste. Astfel oferta s’a refuzat, şi s’a căutat un financiar particular. A fost descoperit în cele din urmă, după ce ministerul de război a pus la dispoziţie tot materialul necesar înscenării. S’a angajat în total un personal de 1063 artişti, corişti, muzicanţi, aprozi, bărbieri, artişti particulari, factori poştali călăreţi, artişti de cinema, bons à tout faire. La început până exista speranţa în încasările fabuloase, toate au mers bine. Apoi au început scanda­lurile. «Ciaba izbăvitorul» şi cu ceilalţi artişti (printre care unii di­letanţi, funcţionari repatriaţi din Statele succesoare, acum muritori de foame, improvizaţi în artişti i­­redentişti ca să aibă o pâine) — au văzut din prima zi de reprezentaţie că iredenta a început să plictiseas­că. La întâia reprezentaţie a desro­­birii Ardealului de către feciorul de împărat Ciaba au venit numai 4000 de spectatori. Financiarul şi-a încasat partea, iar artiştii ireden­­ţei au rămas până şi fără banii de tramvai, cari erau un supraonorar fixat în contract. Reprezentaţia ►‘de-a doua zi era astfel cât pe aci să nu mai înceapă. A treia a avut loc numai după Parlamentul­ de trei sferturi de oră. Dumineca trecută — a patra zi ai apariţiei lui Ciaba izbăvitorul — reprezentaţia a început numai du­pă o oră de Parlamentar­. Figuri­nele istorice din presă au început de data aceasta un joc mai jalnic ca oricând. Lihniţi de foame, pri­­veau la tribunele ..goale din pricina vremii rele. Şi până să apuce să se îmbărbăteze unii pe alţii, iată şi sfârşitul tragic al aventuroasei în­scenări. Vântul a doborât fără ves­te o parte din scenariu, ceea ce a pricinuit jumătate de panică. In timpul acesta, un lucrător care nu mai ştia unde-i stă capul, a­ tăiat din greşală o funie care susţinea «cetatea dela Estergom». Formi­dabila cetate — al cărei cost se poa­te închipui din simplul fapt că de­montarea ei reclamă peste zece mi­lioane, refuzate de toată lumea, ast­fel că va rămânea încă multă vre­me în situata în care este s’a prăbuşit atunci cu un­­zgomot pu­ternic, punân­d pe fugă lumea care vocifera cerând banii înapoi. Un artist a ieşit în cele din urmă la rampă, ca să anunţe că se poate veni la reprezentaţia de a doua zi cu acelaş bilet. Dar nimeni nu-l mai auzia. . . . CU AMANETELE IREDENTISTE PRIN ORAŞ Cioba desrobitorul Ardealului! După spectacolul acesta, a început spectacolul al doilea: cearta celor 1­ 063 de artişti, funcţionari fără ju­rământ către statele succesoare şi fără pâine, factori poştali călăreţi, coafori, etc., cu financiarul şi cu oamenii acestuia. Necăpătându-şi nici de data aceasta nici măcar banii de tramvai, Ciaba izbăvitorul şi comp. s’au apucat să devasteze scena, luând fiecare câte un ama­net: o barbă, o haină, o scândură, etc. A început atunci o procesiune mai interesantă decât cea condusă Vinerea trecută de primarul Cser­­noch: cei 1063 de artişti (etc.), por­nind prin di­âş fiecare cu amanetul dela arena sportivă unde apărea MINISTERUL DE RAZBOIU SI IREDENTA A doua zi au început Parlamen­tul­ cu primăria, dar consiliul co­munal refuza finanţarea eşecului. I­ s’a oferit ca contravaloare scena­riul, dar s’a descoperit atunci că partea cea mai mare a materialu­lui scenei iredentiste aparţine mi­nisterului de război şi altor auto­rităţi militare ! De-aici grevistul fecior de împă­rat Ciaba, izbăvitorul Ardealului, şi tovarăşii săi de foame şi neca­zuri, au pornit spre ministere. Chestiunea finanţării deficitului de un miliard şi 80 milioane de coroa­ne al reprezentaţiilor cari nu au dat în total decât 90 milioane la înca­sări, consumate înainte de­ a putea fi scăzute din deficitul de peste un miliard, va ajunge (de cum va nu fi şi ajuns până la apariţia ace­stor rânduri") în consiliul de miniş­tri, care va avea de dat încă o do­vadă de modul cum cheltuieşte îm­prumutul extern luat cu anumite obligaţii pacifiste. Şi totuşi, întâmplările acestea n’au cuminţit oficialitatea.Ea n’a aş­teptat sa se termine pe bună cale săptămâna lui Ştefan cel Sfânt, şi a şi început săptămâna Mohaciu­­lui. Ciaba fibăviului ------xxoxx-----­Congresul esperan­tist român Adeziuni la al Vl-lea congres es­perantist ,român, care va avea loc la Galaţi, între 11—13 Sept., se pri­mesc în Bucureşti la Librăria din Cinema Select, Cal. Victoriei 48 şi la Galaţi, str. Brăilei 53. Congresul se ţine sub patronajul d-lui Gr. L. Trancu-Iaşi, Ministrul Muncii şi al d-lui General Găvă­­nescul, comandant de corp de arma­tă. Sala de recepţii a Palatului Ad­ministrativ din Galaţi va servi drept sală pentru desbaterile con­gresului. ’ ■ 1 Din partea Asociației mondiale tată d. Andrei Ce, secretarul aces­tei organizaţii, pentru a lua parte la congres. ■ ^ 1 Ordonanţa No. 9067 1926 AUGUST 25 Având în vedere petiţia de faţă înregi lat No. 18913/936* prin care 4. Petre­­N. Ohţchlieff,­ prin procura­tor d. Avocat Arthur Anastasiu, cere a se face formalităţile cerute de art. 355 cod. com­. cu privire la pierderea a două cecuri cu­ No. 13069 şi 13072, în valoare totală de 23.000 lei. Având în vedere că potrivit disp. art. 354 cod. com­. proprietarul unei cambii pierdută sau sustrasă, poate cere anularea ei la Tribunalul lo­cului plătei. Văzând și disp. art. 355 cod. co­mercial. Pentru aceste motive: Noi Președintele Trib. Ilfov Sec­ti ..Comercială. Ordonăm, că oricine posedă două cecuri cu­­ No. 13069/14508 de lei 10.000,­­ şi No.­13072/14501 de lei 13.000, emise de b­anque d’Escompte de Boustchouk, în­ ziua­­de-28 N­o­­embrie 1925, în ordinul Petre N. Chichileff, asupra Băncei de In­dustrie şi Comerţ din Bucureşti, cecuri scrise în limba franceză, să le prezinte la Grefa acestui Tribu­nal până în termen de 40 zile dela publicarea prezentei ordonanţe, în­ştiinţând că în lipsă de înfăţişare, ele se vor declara nule, şi fără tă­rie în mâinele oricui s’ar găsi faţă cu posesorul lor. . Această ordonanţă se va afişa în sala Tribunalului, Bursei şi Pri­măriei, şi se va publica în «Moni­torul Oficial» şi ziarul «Cuvântul». Preşedinte (ss) I. Maier Grefier (ss) G- Oprescu Grefa tribunalului Ilfov Secţia II Comercială. Prezenta copie fiind conformă cu originalul aflat în dos. No. 2926/926 se legalizează, anulându-se un tim­bru mobil de cinci lei. ------xxoxx----- CRONICA DRAMATICA Deschiderea Datm'ni N**ional: „FANTANA RIANDÜZiEi“ $i „PIATRA DIM CASA“ de Vasile Alexandri Ne mai poate spune oare ceva A­­lexandriî înarmaţi cu doza obliga­torie de veneraţie, suplinind emoţia estetică prin emoţia istorică şi, în loc să încercăm năvala unor senti­mente puternice determinate de stări sufleteşti profund umane, am încerca sugestia oarecum intelec­tuală a unor evocări ale trecutului nostru literar, tot nu am isbuti să ne lăsăm seduşi de Vasile Alexan­dri. Gama emoţiei noastre literare este definitiv fixată de Eminescu, deci­ posibilităţile ce le avem de a ne entuziasma, de a ne lăsa cuce­riţi au o anumită altitudine. Cum Baudelaire exclude orice apropiere de «chausonnier»-ul Béranger, tot aşa Eminescu ne-a închis porii su­fletului pentru versul numai de su­prafaţă al lui Vasile Alexandri. Silit de situaţia sa oficială, d. Ion Minulescu, noul director al «Tea­trului Naţional» a căutat să dea acea vopsea de continuitate, repre­zentând «Fântâna Blanduziei», şi «Piatra din casă». Nu noi vom ju­deca aspru intenţia unei evocări a începuturlor literaturii noastre, dar pietatea care o simţi că radiază in­tenţia actului stă în realizare şi în alegere. «Fântâna Blanduziei» este o nefericită alegere din­ Alexandri şi în acelaş timp de o scandaloasă mediocritate în realizarea ei scenică. La inexistenţa lirică a celor trei acte s’a adăugat cea mai proastă in­terpretare ce am avut-o vreodată la «National». Actorii păreau că o par­te şi-au pierdut de bătrâneţe dantu­­rele iar alta că au teribile nevralgii în maxilare, iar lăbărţarea de ges­turi transforma ritmul jocului în­­tr’o parodie de un­ comic covârşitor. «Fântâna Blanduziei» curge dealun­gul a trei acte un vers incolor, egal, monoton, un vers scopit, un vers ce-ţi dă impresia că actorii mestecă în gură, mucava. Ai vrea să-ţi iz­bească auzul un vers greşit dar plin, un vers care să ţi se încrusteze în memorie, dar zadarnică aşteptare: versurile curg egale, apoase, indife­rente că şi­­neterminata şuviţă de apă a «ÎFântânei Blanduziei». O ge­neroasă risipă de banal, o abunden­tă lipsă de emoţie se lasă continuu ,asupra scenelor, actelor, asupra a­­ufestei fântâni de mediocritate. In leagănul alexandrinului, poetul a în­şirat lucruri indiferente spuse ,cu suficientă politeţă literară. Dacă mai adăugăm absenţa totală a ori­cărui conţinut de acel omenesc, spus dacă vreţi liniar, cu simplitate, dar care isbutise să determine oricum un început de emoţie, vom avea ima­ginea literară a acestei păsări do­mestice împăiate şi păstrată în naf­talină la muzeul de istorie firească­­ă literaturii.­­ . • Să mai vorbim de neînţelegerea atmosferei clasice, de bagatelizarea vieţii romane1? Era aproape un prin­cipiu la bieţii romantici şi la cei de talent aşa de anemic păcatul prin­cipiului romantic în evocarea vieţii clasice apare şi mai accentuat. D. Ion Minulescu a hotărât să renoveze «Fântâna Blanduziei» : i-a adăugat un balet—surplus de in­digestie pentru spectator. In joc de un balet — al cărui rost în V. Ale­­xandri nimeni nu-1 va putea vre­odată să-l găsească — cum trebue, s’a­ improvizat unul aşa cum se obicinueşte la sfârşit de an în ori­ce penson de fete. Mişcări leşinate, figuri de o naivitate ostenitoare a­­companiate de o muzică demnă de versurile lui Alexandri. In loc de ritm amestec nearticulat de sunete instrumentale ce-ţi dădeau impre­sia că muzicanţii îşi tot acordă in­strumentele şi nu isbitesc; dealtfel nici dansul baletului de ocazie nu a fost mai presus, totul armoni­­zându-se într’o vastă, dezolantă plictiseală. Interpretarea s’ar putea spune că a fost o tacită conspiraţie de a scoate şi pe bună­­dreptate «Fântâ­na Blanduziei» de pe afişul «Tea­trului Naţional». D. C. Nottara, sub povara anilor abia se mai au­zea; părea că-i într’o nesfârşită con­troversă cu sine însuşi. D-na Ma­ria Filotti, admirabilă ca ţinută, ca liniatină de gest, scoate sunete stridente,­­cu o voce şi mai impo­sibilă prin sublinierea pe care o făcea perfecta să dicţiune. Geta Doamnei Cleo Pan avea în voce pa­teticul glasului unei femei lăbuze. Nici o frăgezime, nici o nuanţare gingaşe,, un abuz inutil de note tari au jignit urechile noastre. Râvna de a juca a d-nei Cleo Pan C­ârnăţeanu, este onorabilă însă nu-i suficientă. D-l Manu a făcut din Postum un August Prost de cire ambulant, iar d. Petrescu ne-a da­t pe Câr­beţ­în, costum de sclav roman. Mai corecţi au fost d-nii A­­tanasescu şi Dumitrescu. Iar an­samblul mărturisea un ochin slă­bit. • Cam tot­ atât de fericită a fost şi ideia reprezentării vodevilului Piatra din Casă». Se putea face o mai inteligentă alegere din come­diile lul V. Alexandri a căror va­loare literară este nulă, dar a că­ror valoare documentară nimeni nu o poate nega. Intre 1830 și 1850, singura evocare a moravurilor, a spirituiini ne-o dă V. Ale­xandri, darlp'f^ptia politică a șar­jat atâta tife^wje, caricatura este atât de exagerată, în­cât ridicolul personagiilor este mai mult voit, de­cât spontan răsărit din simpla desfășurare firească a unor psiho­­gii, bine luminate de ochiul critic. Alexandri vedea elementele comi­cului, avea cufăr o intuiţie destul de remarcabilă a ritmului comic, dar rămâne la suprafaţa lucruri­lor, la costu­mul, moravurilor, su­fletul omenesc în cela ce are dura­bil indiferent de inerentele schim­bări de decor,­ îi scăpa. Dar şi cali­­­tăţile necontestată pe care le avea Alexandri spre a deveni un autor de comedii, au fost stricate de teza politică ce-l preocupa moralistul era înlocuit prin propagandistul politic, normal-deci scriitorul a su­combat.­­­­ Interpretarea vioaie: d-nii Iancu Brezeanu, Săvulescu şi Manu au dat personagiilor verva pe care Alexandri uitase, să le-o dea. Pamfil Seccaru O. NOTTARA D-NA MARIA FILOTTI ------xxoxx----- La «dancingul» tripoului din «oraşul Bulei» s’a petrecut acum câteva seri un scandal formidabil. D. primar al oraşului a pălmuit pe «profesorul» de dans; acesta a răs­puns printr’un gest analog d lui pri­mar. «— Cum? îndrăzneşti să dai in mine, premarele? Aoleo! Pe el băeţi! Şi «băeţii» care însoţeau pe «părin­tele oraşului», ca la un birou electo­­ral, au sărit, fireşte, «pe el»... Rezultatul: «profesorul» de şopăială, mai mult oi mai puţin decentă, elve­ţian din Elveţia franceză, un fel «petit­­suisse», căci e mic, alb şi presărat, a trebuit să am de a doua zi «serata de gală» din cauza urmelor «umflăturei» pe care o suferise. Comic este, că dansatorul s­-a dus să reclame pe falnicul primar din «ora­­şul «Bulei»» la... poliţie. D. poliţai a fost revoltat de o ata­re îndrăzneală. «Profesorul» nu ştie româneşte. D. poliţai e naţionalist in­tegral în conversaţie. . Cum la reclamaţia sa nu primea, ca răspuns de cât nişte mârâituri indistincte, «franco,elveţianul», —D­a! dacă ar fi fost franc elveţian!, — re­peta, interogativ: — Quoi? Quoi? — Ceesina! i-a ripostat în cele din Deci, la acea oră şi neştiind că stă­ruinţă. Dansatorul s’a adresat ulterior u­­nui deputat din opoziţie, avocat, ce­­rându-i o consultare juridică asupra «cazului». Şi vrea să se plângă A. S. Regale Principele Nicolae care vine des seara la dancing şi dansează... * In «oraşul Bulei» şi al jocului «che­­min-de-fer», în care nu el ci numai jucătorii deraiază, lmbajul curent a început să sufere diformaţiuni esen­ţiale. Ast­fel un tănâr ofiţer care «pon­tase», până despre ziuă la Cazinou, dăduse instrucţiuni de cu vreme ordo­nanţei să-l deştepte la ora opt, ca să nu miarză trenul al doilea pentru plaje. Deci, la acea ora şi neştiind că stă­­pânul său se culcase cu două ceasuri mai înainte, ordonanţa începu să bată la uşe: — Să trăiţi dom’le locotenent, opt, opt. — Opt? Dă’i pe faţă! răspunse ofi­ţerul, crezând, buimac de somn, că se află încă «în pontă». « • D. primar din «oraşul Bulei», când nu-­i afirmă autoritatea în felul indi­cat mai sus, e un om amabil şi plăcut, deşi infirmitatea pe care singur a măr­­turisit-o, acea că nu-i miroase nimic, l’ar putea pune adesea în postură de­licată, într’un oraş care pute. D. primar mai are un cusur. Le ve­de toate în mare, ceiace nu credem să fie din efect al măreţ la ţărmul căreia se ridică oraşul.­­ o Ast­fel pretinde că «oraşul are apă suficientă», deşi în realitate «perla mă-,­rei negre» s’ar putea boteza nu Bue­­nos-Ayre» ci Buen-Retiros, aşa duh­­neşte peste tot."* Dintr’un singur punct, de vedere are dreptate primarul... De când plăcerile plajei au fost în», locuite cu plimbarea între bulă şi ma.­ca, foarte mulţi cetăţeni au «intrat la apă»r •••' ■ , '■■■/■ , r (■■ Dar vorba ceia, aşa: «apă» să fie de capul primarului. .. ..... ....... Bită . r---XOX-—r— Un accident al Mitropoli­ tului Nectarie. .. I. P. S. Sa Mitropolitul Nectarie a avut de­­suferit Luni, 23 August a. c. un accident care din feb­ire fin are urmări prea grele­.­ Aflându-se în drum spre Cernăuţi cu automobilul, a căzut peste braţul înaltului Prelat capota (acoperişul) de la automobil şi l-a frânt osul bra­ţului de jos." J! ’ ! Ajuns la­ Cernăuţi, doctorii au vă­zut că din fericire­ nu este" nici na pericol,şi"i-­au pus braţul în gips. I. P. Sfinţitul este de altfel sănă­tos, lucrează şi primeşte lumea ca de obiceiu. In scurt timp braţul va fi vinde­cat Liceul de din carti­­erul Floreasca D, ministru I. Petrovici, a aprobat rezultatul licitaţiei pentru construi­rea localului propriu al liceului de băeţi din cartierulFloreasca, pe te­renul din parcul Bonaparte. Lucrările vor începe în cursul săp­tămânei viitoare. Până la termina­rea sălilor de clasă, liceul va func­ţiona în clădirea nouă a şcoalei pri­mare No. 31 din cartier, unde secre­tarul continuă a primi cererile de­­înscriere pentru primele clase în toate dimineţile de la 10—12 în cance­laria liceului. -----xxoxx-----­ B­looNo Ies Din ale Operii Româna -po- Raspunsul artiştilor lirici la comunicatul Ministeru­lui Artelor La comunicatul dat de către Onor, Mi­nisterul Artelor în ziarul «Universul» din 30 August 1926 asupra reorganizărei operei din Cluj şi a angajărei artiştilor grevişti avem onoare a răspunde urmă­toarele: 1) Onor. Minister nu a convocat pe toţi artiştii lirici disponibili, căci mai mulţi dntre acesta, fondatori şi ei, fie la Bucureşti, fie la Cluj, nu au primit in­­viaţiuni- D-na Roman, d. Aratu­, etc). 2) Onor. Minister comunică că, trimite­rea acestor artişti la Cluj, nu constitue o pedeapsă; or, este însăşi evidenta că această trimitere are de scop tocmai jig­nirea sentimentelor lor artistice, căci nu credem să fie o simplă coincidenţă atunci ■zând s’au făcut propuneri pentru Cluj, numai acelora cari, fie au avut inciden­tul cu d. G. Georgescu, fie că au fost în­depărtaţi de mai multă vreme de la ope­ră dintr’o pornire de răzbunare şi de patimă. 3) Mulţumim Onor- Minister de elogii­le cari ni le aduce prin comunicat, dar avea onoarea a-i răspunde că ar fi mult mai nimerit să trimeată acolo elemen­tele cari depăşesc cu mult necesităţile de la Opera din Bucureşti, şi cari nu au aceleaşi drepturi ca noi, drepturi pe care le-am câştigat cu munca, talentul şi sacrificiile noastre. Suntem fondatori ai operei din Bucureşti şi cerem să re­intrăm în locurile noastre, locuri ce ac­tualmente sunt ocupate de elementele ar­tistice şi inferioare nouă şi străine de neamul nostru numiţi de actuala direc­ţie cu salarii absolut disproporţionate în raport cu valoarea lor artistică; acea­sta numai pentru a ne pune pe noi în faţa unui fapt împlinit şi a nu răspun­de că numai sunt fonduri disponibile şi pentru noi. Datorită mişcărei noastre din Noem­­brie 1925 s’a ajuns la opera de Stat, des­fiinţându-se concesiunea de tristă memo­rie, s’a acordat stabilitatea şi drepturile la pensie artiştilor, în loc de contracte anuale şi credem că, dacă s’a recunos­cut de către Stat netemeinicia revendică­rilor noastre, avem noi cei dintâi drep­tul de a beneficia de aceste privilegii şi numai în urmă alţii. 4) La apelul ce face Onor. Minister ia patriotismul nostru pentru a salva şi a da o nouă vigoare operei din Pul răs­pundem că în tot timpul cariera noas­tre am dovedit cu prisosinţă că suntem capabili de acte de patriotism, când am înfiinţat opera din Bucureşti şi când am susţinut opera din 1917—1918 la Iaşi, în timpul refugiului şi când ne-am sacri­ficat cariera din alte ţări pentru a pu­ne bazele solide ale unei operi româ­neşti. De ce Onor, Minister nu face apel şi la patriotismul elementelor clujene care, pentru onorarii mult mai mari, au pă­răsit opera din Cluj venind la Bucu­reşti, dând astfel naştere crizei actuale de la acea operă. Ca încheere declarăm că suntem dis­puşi a da tot sprijinul nostru operei din Cluj, însă nu numai noi ci şi elemen­tele angajate la Bucureşti. Astfel, dacă nu ni se ia în seamă nici aceste vederi ale noastre, credem că che­stiunea operei nu este definitiv închi­să, ci deabia acum începe. ss. R. Vrăbiescu-Bazilia, Istratty, Mihăilescu-Tescani, Marius Niculescu, Aratu­, A. Lupescu, V. Costescu-Duca, Elena Roman, Dră­gul­in eseu Stinghie, Nasta-Cerchez ia donna Se zice că boşii sunt ipocriţi şi be­ţivi, baritonii, intriganţi şi tenorii, proşti (citez, cu riscul de a-mi compro­mite rândurile!). Bine­înţeles că acel «cu scaun la cap» sunt scutiţi de ase­menea calificative. Se întâmplă, de mul­te ori, ca aceşti tovarăşi întru’ Unter­pe, să facă schimb — între ei — cu sus po­menitele adjective­ Reamintim, însă, ca­zul unor başi cari bat recordul prin virtuozitatea cu care şi-au însuşit, atât porecla tenorilor, cât şi a haritohilor. E de mirare, cum numai sopranele îşi păstrează neştirbit apanajul: au fost şi rămân lejere.... ca fulgul în zbor! Această reflexiune ar face-o, cine ar vedea uşurinţa cu care primadonele­ de la operă îşi schimbă ideile, publicând în coloanele acestui ziar, un protest îm­potriva salariilor derizorii, semnat de un comitet de iniţiativă şi dezminţit, în acelaşi ziar, la trei­­sile interval, de un contra-protest. De data aceasta însă, . primadonele au lăsat anonimatul și au iscălit cu mai' mult edraj. fiecare' tn parte. Ntct.iftă putea altfel. Era de prevăzut o astfel de intorsă­­turâ, fjii­ iiț».ao, îndeajuns , de oimtwențe,­­procedeele directorilor. Cine­­cunqaşte starea de lucruri din la­­operă, îşi dă seama că sistemul de teroare continuă­­şi că glasurile, care cereau un drept, au fost amuţite de ameninţări drastice. Pri­­imadonele­ au fost chemate pe rând — de .oxtro direcţiune — şi li s’a arătat perspectiv, înlăturării­­le la operă, dacă nu desmint îndrăzneţţa-^ protest,­­ prin care­ au dat în­­vileag, dorifei publice, ‘ n­edreptăţile pe cari unii­­ artişti le su­feră şi la opera de stat ca şi la răpo­sata operă concesionată.­­Astfel stând­­ lucrurile, primadonele sunt calomniate , cu epitetul de lejere. în împrejurările­­ actuale ele au devenit... martire comico­­dramatice, Şi când ne gândim că ar­tiştii, din toate vremuria, au avut, ca drept sfânt, libertatea — şi ca răsplată, gloria ! .Tainică ironie şi meritată pedeapsă pentru , noi, cei de azi,­ cari n’am ştiut să nu susţinem drepturile — şi să opu-­ nem co-interesaţilor de la lumină şi din ocultă, solidaritatea noastră. Precupeţii în ale operei, îşi vor continua dansul în jurul artisticului buget. Şi-au infim bine iţele şi vor încerca să nu se desică. Marele «meşter», mănueşte cu dibăcie sforile şi va continua să ne îndrăgească, cât timp va fi subvenţia, cu rVlaşca şi Teleormanul el». Cât ii priveşte pe ar­tiştii de la operă ceiace le lipseşte este colegialitatea. Numai când vom înţelege '' luptăm pentru durerile tuturor, nu­mai atunci vom isbnti să 'înlăturăm su­ferinţele­ fiecăruia dintre noi. Prezen­tul e de partea opera­torilor. Viitorul ■a fi căn­d­va şi al nostru! MIHAILESCU-TOSCANI N. R.Î În legătură cu chestiunea care face obiectul articolului de mai sus, suntem informaţi că solis­tele care ne-au adresat doleanţele lor în chestia, salarizării, fiind îna­inte de toate simple funcţionare ale Operii, au­ fost fireşte SILITE să semneze scrisoarea­ de aşa zisă des­­minţire publicată tot în zia¥ul nos­trU. *•''? t Cu atât mai mult ne simţim în­dreptăţiţi să întrebăm conducerea Operii de loc, în loc să răspundă dim stă chestia salariilor, ne pre­zintă semnături smulse prin teroa­re şi ameninţare. Var fi oare mai potrivit să nu aolmonice tabloul sa­lariilor la, bărbaţi şi femei spre a se vedea temeinicia doleanţelor solis­telor? Care e criteriul retribuţiei la Opera Română şi care e clasifica­rea artiştilor în genere? De ce exis­tă regiuni disproporţionate pentru artiştii de valoare egală?' emohn­e... T­EAT Cronica noastră dramatică ■ In timpul lipsei din ţară a d-lui Pamfil Şeicaru cronica de dra­matică va fi făcută de d. Nae Io­­nescu căruia i se va adresa cores­pondenţa interesând mişcarea tear­­rală. ----—xxoxx——— De la Teatrs«! Naţional Vineri 1 Septembrie va avea loc la Teatru! Naţional, premiera piesei «Iu­­dith şi Holofern» de Hebbel. În frun­tea distribuţiei apar d-na Marioara Voiculescu în Iudith şi d-l R. Bulfin­­ski în Holofern. Celelalte roluri vor fi jucate de d-nele E. Nitzulescu, Ga­by Danielopol şi de d-nii Calboreanu, T Atanasescu, Bălţăţeanu, Barbelian, M. Constantinescu, etc. Piesa este pusă în scenă de d. Soare Z. Zoare. * Teatrul Naţional va reprezenta în seara de Marţi 31 c. pentru a treia oară «Fântâna Blanduziei» cu inter­pretarea maestrului Nottara în Ho­­raţiu. In Getta apare pentru prima R­AI.E oară d­ra Totto Ionescu, în Gallus d. Pop Marţian, în Netra d-na Eug Za. G­haria, în Hebro d. Calboreanu și Giutto d. Baldovin. ----------CX 3----------- ■ - ' • • •• ' Spectacole GRADINA CĂRĂBUŞ: «Nostimă şi cu picăţele» cu Napiericovska.­­ GRADINA OTETELEŞANU: «Las'că trece­». CINEMA M. VOICULESCU (Cer­cul Militar): «Doctorul Mabusse» (operă complectă). CINEMA CAPITOL (Grădină şi sală): Rudolf Valentino în „Cobra» (Vraja Femeilor). D. Mellon a sosit la Paris Paris 30 (Rador). — D. Mellon, secretar de stat al tezaurului ame­rican, a sosit la Paris venind din Evian. ----—xxoxx------­ ------xxoxx-----­ -----xxoxx------­ acest lucru. (Lucrul se poate dis­cuta când poate începe acest stu­diu). Negreşit, ar fi de dorit mai ales acum, când în fruntea minis­terului avem un filosof şi un pro­fesor încercat, ca Ministerul să discute cu specialiştii asupra pro­gramei analitice de Psihologie — să o pună la punct —şi să însăr­cineze o comisie de Specialişti cu alcătuirea unui manual de Psiho­logie cum se cade. Vedem deci că Universitatea trebuie interesată aici, când e vorba de o reformă adevărată — Dar introducerea Eti­cei, Sociologiei, Teoriei conştiinţii şi esteticii (exemplificată cu date de istoria artelor, care la liceele de băieţi nici nu se află în progra­mă!...) ridică din nou problema pregătirii profesorilor. Aceste ra­muri nu pot fi lăsate pe mâna ne­­specialiştilor, dacă reforma şcolară urmăreşte cu adevărat o reînviere a şcoalei şi o promovare a culturii, pe baza filosofiei. La Universitate unde din nenorocire pregătirea es­te — în principiu — savantă, în ve­derea continuuării activităţii ştiin­ţifice, şi foarte puţin pentru vii­toarea carieră practică de profesor, va trebui să se introducă aşa cum s’a făcut în unele universităţi străine, pe lângă cursurile gene­rale, publice, şi cursuri speciale de pregătire a profesorilor în ramu­rile ce le vor preda în şcoale şi în toate aceste ramuri. In acest scop, munca la Universitate nu poate fi lăsată pe spinarea singurului titu­lar al unei catedre, care, adese­ori, e silit să predea­ mai multe specia­lităţi. Vorbind de filosofie, bună­oară, un profesor singur are în sarcina sa Teoria cunoştinţii şi Me­­tafisica, Logica cu Metodologia şi Istoria filosofiei, când ar trebui, cum e firesc, ca aceste studii să ruleze la cel puţin trei profesori, pentru ca ele să se poată face com­plect în seria de ani urmaţi de studentul specialităţii respective, în toată extinderea şi temeinicia lor, fără a exterua pe un singur profesor şi a-1 sili să se mecani­­zeze. In acest sens, activitatea pro­fesorului trebuie ajutată de acea a agregaţilor şi conferenţiarilor, cum s’a şi propus cândva de Aso­ciaţia Profesorilor Universitari. Astfel se va putea ca titularul să facă un curs general iar ceilalţi profesori să facă cursurile speciale. Se cunosc cazuri când, la o specia­litate, licenţiaţii n’au făcut una sau două din obiectele specialită­ţii, pentru că n’a fost timpul nece­sar şi n’a fost cine să ajute, Ia pre­darea acelor obiecte! Evident că se vor ridica din partea multora o­­biecţii: «să se creeze iar alte cate­dre, să se cheltuiască iar fonduri!» Obiecţii interesate şi fără rost, atunci când e vorba să ne urmă­rim adâncimea idealului nostru de neam: unificare culturală cât mai puternică şi mai urgentă. La toate aceste obiecţii s’ar putea însă răspunde şi altfel: la ce au servit cheltuelile fantastice cu atâ­tea sinecrii — întotdeauna şi acum — la ce au servit toate pun­găşiile săvârşite de indivizi, nepre­gătiţi şi neapţi pentru situaţiile create de concepţia democratismu­lui semidoct, care crede că fiecare om (se înţelege: «partizan» politic), indiferent de aptitudini individuale, e bun la orice şi ori­unde.... Şcoala de astăzi trebuie să în­veţe pe om să râmâie la locul care i se cuvine şi să-i arate că nu i se cuvine de­cît ceea ce poate face du­pă însuşirea ce o are. Fiecare om la locul lui şi omul cel mai apt la locul cel mai­­ potrivit pentru dânsul. Dar pentru ca să ajungem aici, trebuie s’o tăiem scurt cu a­­pucăt­urile demagogice care au pă­truns şi acolo unde e vorba de pre­gătirea viitorului acestui popor. Pentru că toţi, defraudatorii şi si­­necuriştii, toţi, plagiatorii şi hoţii de altă speţă sunt produsul unui regim fals de învăţământ şi de educaţie socială, care urmăreşte utopia «culturii generale» şi negli­jează în mod vinovat diagnosticarea aptitudinilor individului. Dacă exa­menele ar pune pe planul întâiu aceste aptitudini şi ar lăsa pe al doilea plan verificarea cunoştin­­ţilor, pe care cel apt le poate că­păta mai curând şi le poate exercita mai iite — am avea o şcoală în care elita societăţii s’ar putea forma de timpuriu şi am pregăti o societate în care pleava s’ar alege uşor, prin vântul concurenţii libere a capacităţilor, de boabele cele rodnice. Aceste lucruri s’au aplicat — şi nu numai la şcoală, ci şi în alte ramuri, în ţări străine, la toate carierele şi profesiunile. In Ger­mania toată industria e reorgani­zată pe baza aceasta. In Austria şi America toate examenele se fac în şcoale după aptitudini, întâiu şi apoi după conştinţe ; acelaş sis­tem se aplică acum în Germania, Italia, Anglia şi Belgia, extinzân­­du-se în şcoalele statului şi în cele particulare. Toate popoarele culte s’au îngrozit de năvala mediocrită­ţilor şi de parvenitismul celor ne­­vpţi şi, aplicând datele ştiinţii, caută să reacţioneze. Iar noii Noi nu facem nimic ! Pentru ce ! Pentru că e vorba de cunoscutul cântec naţional: «Viitor de aur ţara noas­tră are»! Deci noi putem sta cu mâinile în fân şi să privim ce fac alţii... Temelia învăţământului e aşe­zată greşit de la început. Noi am copiat lucruri ce nu ne trebuiesc Ne bucurăm azi, când vedem că noul ministru al instrucţiei inten­ţionează o schimbare adâncă. Dar, convinşi că această schimbare tre­buie bine studiată şi că e vorba de o nouă directivă ce se va da învăţământului, sperăm că de data aceasta se va porni de la realitate, de la trebuinţele individului şi de la prestările lui. In acest scop mi­nisterul Instrucţiunii e dator să facă o anchetă, fie sub­ forma unui congres, fie sub forma unei vaste publicaţii, şi să ceară concursul acelora cari îl pot seconda. Ar fi dureros ca, şi de data aceasta — ceea ce nu credem să se întâmple — reforma şcolară să plece din «do­sarele» şi din biurourile minister­lui numai. Ministerul să dea direc­tiva şi să coordoneze rezultatele la care, din fericire, pot colabora atâţi profesori distinşi şi cu dra­goste de şcoală. Şi mai ales, minis­terul să nu economisească nimic pentru pregătirea şi buna stare a corpului didactic. Noi avem convin­­gerea hotărâtă că ministrul in­strucţiunii şi atâţi funcţionari su­periori distinşi din minister, coro­­borându-şi munca cu acea a pro­fesorilor pricepuţi, va putea pune şcoala secundară şi Universitatea pe calea cea bună şi, în timp scurt, se vor vedea roadele în Societate. In cadrul acestor articole am cre­zut că putem schiţa fugar, ideea selecţionării şi pregătirii profeso­rilor şi a elevilor, idei fundamen­tale pentru o reformă chibzuită. Amănuntele, care ar interesa în această privinţă , nu e posibil să se date în câteva articole de ziar. Sperăm că d. ministru Petrovici va consulta Institutele de Psiholo­gie şi de Educaţie de pe lângă uni­versităţi şi va avea astfel la înde­mână un material de informaţii şi de observaţii din cele mai utile. Rrm, Berreetresc, Cluj, 18 August, 1926. .

Next