Cuventul, iulie 1929 (Anul 5, nr. 1505-1535)
1929-07-22 / nr. 1526
ANIJ) ai V-»ea. — No. 1528, tktxAi. j 174 rtii/1 «MbUA iA BUCURtSTl, bUL. tLlSABtTA 12, Et. 1L TEIEFON J 378/10 REDACJ1A ItLtruM t 378/ 9 ADM1N1S1BANA Fondator TU UStNAlliVilil Director NAE IUNESCU Publicitatea ziarului concesionată exclusiv SOGIclAfll GENERAL« de PUBLICITATE CAROL SCHULDER si S. BERGER Str. Eug. Carada fost Karagheorghevici 9).elefon ill .4. jm£un de ALEXANDRU KIRIŢESCU Porunca pe care bulibaşa Vintilă a dat-o ţiganilor săi de a se retrage din parlament, a desnădăjduit pe tinerii liberali în frunte cu d. Duca , care a ajuns să aibă, ca la douăzeci de ani , aventuri sentimentale cu revolvere şi cu chibrituri dissolvate în oţet. D-nii Djuvara, Slăvescu, începuseră să se exerseze la meşteşugul dificil de «leaderi» şi vanitatea dumnealor de ţânc cu ambiţii nu mai cunoaştea margini, când d. Maniu sau d. Vaida-Voevod se ridicau să le răspundă. Se vedeau excelenţe sau cel puţin semi-excelenţe într un viitor guvern colectivist, pe măsură ce statele dumnealor de serviciu se îmbogăţeau cu noi succese de ilaritate sau de scandal. De aceia retragerea ţiganilor pe Aventin s’a făcut într’o atmosferă deprimantă. Tribuna parlamentară ,va fi înlocuită cu nesăratele şedinţe săptămânale ale Casei de studii a partidului. Acolo, în faţa d-lor Donescu-Clipici, Emil Dan, Petrică Gârboviceanu şi Constant Georgescu, fragezii ex-parlamentari, vor depăna cu glas monoton firul teoriilor şi dumnealor asupra problemelor de actualitate, cu gândul întors la şedinţele tunătoare şi electrice din Dealul Mitropoliei. Iar după ce îşi vor fi terminat expunerile, d. Donescu-Clipci îi va bate pe umeri şi va exclama: «Dă-i înainte băiete, că-i dai bine». La Senat d. Argetoianu s’a retras, ca o divinitate de o categorie specială, învăluit într’un nor gros de emanaţiuni cari-i sunt caracteristice şi solfatarul dela Breasta de malt pierise din ochii părinţilor conscrişi, că aceştia îi mai simţeau încă preeenţa în nări * Aţi băgat de seamă cum clima politică sa schimbat de câţiva ani la noi şi vara a devenit anotimpul cel mai agitat al vieţei noastre publice? la dulcile vremuri de dinainte de război, parlamentele intrau în vacanţă la începutul lui Mai. Deputaţii şi senatorii se duceau pe la moşii sau la băi şi guvernele—chiar cele mai scârţâitoare — respirau liber până la începutul lui octombrie. Acum, toamna, iarna, primăvara, trec într’o neîntreruptă acalmie. In schimb, cu primele călduri, barometrul politic începe să se urce vertiginos şi soarelui dogorâtor de Iunie şi Iulie îi corespunde în ordinea constituţională, o înfierbânţeală şi o năduşeală extraordinare- Guvernul Averescu a căzut vara, guvernul Maniu a înfruntat zilele trecute un asalt furibund. Sesiunile parlamentare se prelungesc în caniculă, miniștri găsesc că este oportun să-și depuie cele mai importante proecte de legi pe o temperatură de 40 de grade la umbră. Și când se întâmplă ca un nevinovat majoritar să se ridice deodată, cu părul vâlvoi şi cu ochii injectaţi, spre a critica un articol sau a propune un amendament sediţios, banca ministerială se emoţionează de acest temerar caz de indisciplină, care în realitate este un banal caz de insolaţie. * D. Biki Lupu-Kostachi se osteneşte din nou să ne convingă de meritele şi străduinţele d-sale extraordinare pentru aprovizionarea cu seminţe a regiunilor înfometate. A spus-o odată, a spus-o de două ori, a spus-o de zece ori. Această persistenţă din partea unui om extrem de inteligent ca d-sa ne jigneşte, fiindcă în definitiv nici noi nu suntem nişte imbecili. Sântem perfect edficaţi că pentru anul acesta cel puţin, d-sa a înlocuit pe Dumnezeu pe holdele româneşti. A poruncit ploilor să cază la timp, a risipit cu o singură supare norii de grindină, a oprit cu podul palmii vânturile buclucaşe şi dacă un uragan intempestiv a distrus recolta în câteva regiuni din Dolj şi Mehedinţi, apoi sinistrul s’a petrecut fiindcă după a zecea sticlă de şampanie ingurgitată la Pagoni, facultăţile sale celeste erau oarecum paralizate. Şi în toate interviewurile, declaraţiile, comunicatele, mesagiile şi convorbirile, d-sa nu ezită să adauge că misiunea sa divină şi umană a îndeplinit-o când din «ordinul» d-lui Mihalache, când din «ordinul» d-lui Răducanu, când din «ordinele» conjugate ale celor doi Dacă memoria nu ne înşeală, d. Lupu Kostaki a mai activat cândva când din «ordinul» d-lui Ili«. Moscovici, când din «ordinul» d-lui general Averescu. Nu e u.ci N i».s noastră dacă d-sa face figură de slugă care nu pre. obicinuieşte să facă poreci la act laş stăpân. Ne închipuim ce nu buie să fie condicuţa sa, plină , obsevaţiunile şi aprecierile diferţilor stăpâni pe unde a servit!... Dar oricum, chiar cele mai domestice îndeletniciri se pot inti■ plini cu orecare orgoliu. Mitropolitul Veniamin Kostaki trebuie sa se răsucească în mormântul său. D. George Mantiu — caracuda democratică — a fost numit iar membru în consiliul superior al nu ştim căror «îndrumări». Este a doua zecea demnitate ce i se aşează pe umeri de la instalarea actualului regim... înştiinţarea oficială apărută în ziare poartă menţiunea: «d. George Mantiu... economist». Până acum numele d-sale nu era însoţit de nici un atribut. Probabilă de la o vreme s’a simţit nevoia de a se încerca să se justifice anumite tandreţi, mai ales că au început să devie de un gust cam îndoielnic. O avalanşă atât de considerabilă de favoruri a stârnit curiozitatea foarte multora. In definitiv partidul naţonal-ţărănesc posedă o serie de tineri cel puţin tot atât de valoroşi şi tot atât de economişti ca super-răsfăţabil deputat de Constanţa. Se afirmă, se confirmă şi se infirmă o mulţime de lucruri. După cea mai persistentă versiune însă, d. Mantru în zilele nesfârşite şi mizeroase ale opoziţiei, ar fi avansat fonduri destul de importante, pentru felurite şi chinuitoare nevoi Excelenţei celei mai tumultoase din actualul cabinet , care şi-a asumat rolul de dărămătoare a Bastiliilor oligarhiei, în speranţa că va găsi cine ştie ce comori la temeliile lor. Iar azi, din fructele copioase ale puterii, democraţia integrală îşi plăteşte dobânzile întârziate, daca nu şi capetele în suferinţă, sub formă de diurne, jetoane, misii şi indemnizaţii, eşalonate pe la toate întreprinderile şi instituţiile comercalizate sau nu ale Statului. —.... ooxxxoo-----Dumineca Direcţiunea Sfântului Sinod a trimis tuturor ziarelor o încunoştiinţare, arătând că pentru anul ce vine Sf. Paşti se vor prăznui la 20 Aprilie. Pentru a înţelege semnificaţia acestui fapt, vom aminti că 20 Aprilie însemnează pe vechiul calendar 7 Aprilie, şi că 7 Aprilie este tocmai data indicată de vechea pascalie. Va să zică la anul, vom prăznui cu toţii Paştele, în ecumenicitate, aolaltă cu toţi creştinii pravoslavnici. Şi mai este un fapt care trebue relevat. Data prăznuirii Paştilor , pentru anul ce vine a fost stabilită printr'o înţelegere a Patriarhiei noastre cu Patriarhia Ecumenică din Constantinopol. Aţi înţeles ? Tot ce a spus, prin urmare, Sf. Sinod cu prilejul discuţiilor în jurul pascaliei anul acesta, erau fleacuri. Pentru că dacă argumentele «ştiinţifice» erau bune anul trecut, ele ar trebuisă fie bune şi acuma. Iar dacă bine s’a procedat anul trecut în stabilirea datei Paştelor, nu înţelegem de ce se părăseşte pentru 1030 sistemul, şi de ce se întoarce Sinodul la calcularea şi procedeele pentru cari am luptat aşa de stăruitor noi. Şi când te gândeşti câtă patimă s’a pus din partea Sf. Sinod împotriva noastră ! Ce am cerut noi ? 1. Să prăznuim Paştele în ecumenicitate; ni s’a răspuns că nu asta are importanţa primă, ci... adevărul ştiinţifica). 2. Să nu prăznuim Paştele înaintea Evreilor. Ni s’a răspuns; să nu dea Evreii cu paştele lor peste noi■ Şi am fost ameninţaţi cu lepădarea de la biserică,— pentru că mă împotriveam «adevărurilor» sinodale. Este adevărat că de data asta a intervenit însuş Părintele Patriarh. Foarte bine, — dar de ce nu a făcut-o şi acum câteva luni ! Ar fi ferit biserica noastră de o ruşine, dacă nu de un păcat, iar ţara de o tulburare nu numai inutilă, ci şi primejdioasă. Simt însă că încep să devin... indiscret cu întrebările mele. ...Dar oricum, a intervenit Părintele Patriarh? Nu înţeleg. Parcă avem o lege Lapedatu, şi parcă. PS. Miron nu mai e Patriarh în funcţiune, ci Regent. Ori m'am... încurcat eu Nae lenesei* U' »'r-- ~i£f i Un fapt de semnificaţie mai mult morală decât politică s a produs pe .«aşteptate Vineri, în Senat, cu priejul validării raportului pentru «cunoaşterea d-luiJonstantin Stere ca senator de drept. Generalul r’rezan, această splendidă pildă de lemnitate de valoare şi de curaj oseşesc, spre care, în ciuda rezervei, pe care şi-a impus-o, se îndreaptă mai mult decât o nădejde a ţării pentru câte situaţii grave pot oricând să pască o naţie, a declarat, într-o cuvântare de impresionantă sobrietate şi de categorică ţinută militară, că îi este cu neputinţă să participe la lucrările Maturului Horp în tovărăşia d-lui Stere, adică a omului care în sângerosul calvar al războiului de întregire naţională s a găsit despărţit de unanimitatea ţării. La această declaraţie a fostului şef al Marelui Cartier General, s’au asociat, în şedinţa de eri după amiază a Senatului, şi d-nii generali Popovici şi Văitoianu, cel din urmă printr’o foarte scurtă alocuţiune, iar celălalt printr’o cuvântare mai puţin fericită ca ton şi ca formă de cât sobra declaraţie a generalului Prezan, dar cuprinzând o revelaţiune interesantă, care contrastează categoric cu declaraţiile făcute tot ori de d. Stere într’un ziar de seară. D. general Popovici a afirmat că Regele Ferdinand s'a rostit pentru judecarea d-lui Stere, iar leaderul basarabean declară în aceiaşi zi că după ce a împărtăşit defunctului Suveran toate motivele şi împrejurările cari l-au determinat la atitudinea ştiută. Regele Ferdinand nu numai că l-a înţeles, dar l-a cinstit mai departe cu încrederea sa în clipe grele pentru el ca Rege şi ca om.* Penibil, desigur, ceea ce s’a întâmplat în Senat. Şi nu numai pentru d. Stere. Situaţia care, totuşi, se putea evita dacă alesul celor zece legislaturi, ar fi continuat să se păstreze în rolul de dincolo de scenă pe care l-a avut până acum. Şi cu atât mai mult, cu cât adesea ,cazul Stere» a însemnat dificultăţi pentru partidul ţărănesc întâi şi mai apoi pentru naţional-ţărănişti, după fuziune. D. Grigore Iunian, căruia nu i-a scăpat impresiunea stârnită de de(Citiţi continuarea n. pag. V-a) ANCHETE POLITICE „CAZUL STERE“ LA SENAT Retragerea generalilor, un act de semnificaţie morală ea contabilităţii publici Puţine legi mi-au dat satisfacţia spirituală pe care mi-o dă aceasta, lin stil,si nun manii,tur ai noţiunilor, simplificator şi concis a prezidat desigur la alcătuirea mai tuturor articolelor ei. In această lege ideile fundamentale ale organizării statalui se găsesc la largul lor. Iată de pildă una dintre aceste idei expusă implicit în însăşi articolele paragrafului relativ la Organizarea Oficiului central de licitaţii, spusă lămurit, şi precis, în expunerea de motive cum şade bine într’o lege (din nefericire se întâmplă aceasta aşa de rar). In cele mai multe State, ca şi la noi, aprovizionarea cu furnituri a autorităţilor publice este lăsată în grija acestor autorităţi, descentralizată, supusă numai unor norme mai mult sau mai puţin precise, mai mult sau mai puţin eludate. Chiar dacă într’un astfel de regim nu s’ar produce abuzuri, şi na fi aceasta calea care rămâne mereu deschisă pentru cele mai ingenioase fraude ale furnizorilor sau ale funcţionarilor, sistemul trebuie supus unei revizuiri şi unei reorganizări raţionale serioase. O astfel de reorganizare raţională, care a folosit principiile de organizare practicate în marile industrii sunt imperios cerute azi atât de sumele mereu mai importante pe care le întrebuinţează statul pentru furnituri, cât şi de diversitatea extraordinară a acestor furnituri. Această politică de raţionalizare presupune mai multe lucrări fundamentale. O centralizare strictă a activităţii de cumpărare a autorităţilor publice care se poate realiza prin: Selecţionarea firmelor cu care aceste autorităţi lucrează; penalizarea în comun a acelora care nu se ivi de angajamente; simplficarea operaţiilor de cumpărare; centralizarea lor astfel ca pe cât posibil cumpărăturile să se facă în bloc; Jandardizarea tipurior; uniformizarea şi simplificarea chrtelor de sarcini şi a contractelor de care întotdeauna au a se plânge, la noi în special, furnizorii oneşti. lată de pilda la net chestiunea cumpărării de medicamente de către cele patru sau cinci mari organizaţii publice: Ministerul Sănătăţii, Eforia Spitalelor Civile, Asigurările Sociale, Casa Muncii, C. F. R., Ministerul de Război. Dacă vor cifra la4miliard suma totală alocată în bugetele a acestor instituţii pentru medicamente nu voi depăşi adevărul. Ce avantajos ar fi dacă o comisie unitară ar pune ordine în nesfârşitele specialităţi farmaceutice, ar fixa în fiece an o listă obligatoare de medicamente şi ar face o comandă unică. Iată un principiu de centralizare şi de mecanicizare administrativă care în această epocă a autonomiei locale şi a descentralizării se impune cu necesitate Statul trebuie să ajungă să-şi stăpânească şi să-şi cunoască elementul politicei sale economice simplificând şi ieftenind ca un şef de industrie orice operaţie. Adevăratul girant al economiei naţionale, d. M Popopuleţ a introdus în legea pe care o examinăm acuma acest principiu creând un Oficiu Central de Licitaţii pe lângă Ministerul de Finanţe. Rolul acestui oficiu va fi deocamdată să stabilească normele detailate după care se vor tine liceafiile în genere și eventual unele reDate în speţă. Va avea de asemeni sarcina extrem de impotrită a întocmirii eactelor de sarcini si a supravevechia programul de cumpărături a diverselor autorităţi O măsură excelentă cuprinde legea prevăzând sancţiuni imediate chiar pentru membrii comisiunilor de licitaţii, dacă ele nu urmează rehniile prescrise die lege. Normele generale din trecut pentru licitaţiile publice au fost prea ades criticate, ca să nu ne fie cunoscute Orentătip care erau în trecut de învins erau următoarele: Lipsa de sancţiuni imediate pentru funcţionarii şi pentru furnizorii care se abat de la lega sau de la angajamente. Pentru prima categorie legea actuală prevede sancţiuni; pentru a doua na prevede şi mi se pare că se impun cu necesitate. Alcătuirea unor liste centrale de furnizori. Din aceste liste se vor elimina cei care nu cad precis in prevederile indicate prin prezenta lege şi apoi toţi acei care se abat de la îndatoririle lor contractuale cu una sau alta dintre autorităţi. Normele regulamentare de funcţionare al Oficiului ar putea prevedea această măsură. 2. Pentru cumpărături mici licitaţia e greoaie. O centralizare a cumpărăturilor in anume cazuri legea de faţă o face posibilă ar înlătura cu uşurinţă acest incovenient. Bineînţeles s’ar prevede livrare parţială, etc. 3. Liciaţia publică cerea aproape totdeauna admiterea tuturor furnizorilor cu firmă în regulă, iată ce nu mai poate rămâne. Proiectul vorbeşte despre acest lucru fără a preciza, mi se pare, îndeajuns, dar rămâne Oficiului să strateze în materia aceasta după cele mai obiective norme. 4. Realizarea obiectului licitaţiei rămânea lator ca cea mai criticabilă alături cu constituirea caetului de sarcini a operaţiei Evident că aici e mai mult o chestiune de moralitate administrativă. Dar e şi una de technică. Un bun caet de sarcini limitează posibilităţile de fraudă. Uniformizarea tipurilor o face şi mai mult. Computinţa technică a funcţionarilor ce urmăresc operaţiile de licitaţie micşorează deasemeni tranda, ferirea de amestec arbitrar al autorităţilor administrative, va fi ultima etapă pentru a le micşora până la limită. Crearea fericită a oficiului este desigur mai mult un început, un program, pe măsură ce acest Oficiu care va trebui organizat cu personal technic şi cu un conducător statornic luat din sânul vieţei publice, va avea tot mai multă iniţiativă. C. T. Ivaşci» vicepreşedinte la „Interndficaal industrial netalions Association” de STELIAN IPATEESCU Nu avusesem prilejul să cunosc pe Miss van Kleeck înainte de cel deal IV-lea Congres pentru organizarea Ştiinţifică a Muncii. Ascultându-i însă expunerea făcută în secţia 6-a a Congresului:—«Human Relations in the Scientific Organization of Work» — am înţeles îndată, prin intuiţia conţinutului, şi accentului spiritual, că mă aflam în prezenţa unei personalităţi. Surprinzându-i esenţa prin procedeele de judecată cari îmi sunt proprii — afirm: că Miss van Kleeck reprezintă spiritul de armonie într’o lume în care factorii sunt, prin natura lucrurilor, antagonist şi unde încercările de echilibru depăşesc, adeseori, posibilităţii" realiste, în utopic-lu articolul de faţă comunic publicului românesc — foarte puţin informat în ceea ce priveşte nouile forme de organizare industrială, şi nouile tendinţe, cari se extind acum în Occident câteva date din convorbirile ce mi-au fost acordate de miss van Kleeck. Director de Studii industriale la «Russell Sage Foundation» din New-York, miss Mary van Kleeck consacră o parte însemnată din activitatea sa bunului mers al «Asociaţiei pentru relaţii industriale internaţionale», al cărei sediu se află la Baga, şi care, dirijată de un consiliu internaţional, grupează membrii a 26 de naţiuni. Convorbirile noastre s’au îndreptat, în primul rând, asupra acestei asociaţii. Miss van Kleeck precizează: , , «Asociaţia pentru relaţii industriale internaţionale» a luat naştere la Flushing (Olanda), în iunie 1925 cu ocazia unui emigres internaţional, organizat de un comitet voluntar compus din persoane interesate—direct ori indirect — de aspectul uman al Industriei. Scopul ei a fost determinat de la început. Studiul şi promovarea relaţiilor şi condiţiilor satisfăcătoare în Industrie. Asociaţia a avut apoi două meetinguri: în 1926, în Elveţia (la Rigi Scheidegg) unde s’a discutat chestiunea «Desvoltării metodelor ştiinţifice în industrie şi efectele lor asupra participanţilor», şi în 1927 la Raveno (Italia), privitor la «Eliminarea oboselii inutile în industrie.» «Asociaţia pentru relaţii industriale internaţionale» pretinde a realiza o platformă necesară studiului şi considerării obiective a problemelor industriale. Ea caută sa constitue o instituţie unde să se poată schimba opinii diverse întru atmosferă pacifică şi unde experienţa dobândită de membrii ei să poată fi întrebunţată în comun, şi să servească la educaţia reciprocă a părţilor în prezenţă. Nu căutăm sa cădem de acord, încă de pe acum, asupra unui program specific de acţiune; acest program ar fi prematur şi grupăm mai curând în jurul unei tendinţe fundamentale, unice, care consistă în a studia şi încuraja relaţii satisfăcătoare intre oameni condiţii favorabile în Indusrie. Considerăm această orientare ca fiind ea însăş un scop. Principiile dominante ale relaţiilor satisfăcătoare între oameni în industrie trebue să fi căutate într’o organizare ştiinţifică Un progres real va fi împlint când toţi cei cari colaborează îu cadrele ignorat ce vor fi căpătat înţelegerea problemei relaţiilor. Privită mai de aproape, chestia ma oivanizări industriei şi se arată ca fiind concepută şi aplicată în prezent într un mod prea înguet, la utilaj, instalaţii, procedee şi metode de fabricaţie. O etapă viitoare va fi însă cu siguranţă aceea a unei înţelegeri profunde a relaţilor dintre oameni. Pentru desvoltarea şi cultivarea cestor relaţii, asociaţia se ocupă, în special, de: cooperaţia în şi între diferite grupuri industriale, educaţia şi selecţia diferitelor funcţii industriale, administraţie, organizarea ştiinţifică, psihologia indusrială şi orientarea profesională. Ameliorări efective nu vor putea dă fiinţă de a fi înnainte fără concursul acestei noui discipline de organizare. Ea singură poate uni azi tehnologia cu ştiinţele sociale în dosul desvoltării industriii Şi numai prin ea putem întrevedea ziua fericită a Idealului social, când industria, care e azi o asociaţie forată, va deveni o colaborare funcţională. ---------0*.------- Poftele Cezarului de GEORGE NUCET ...Cezarul vrea să ştie anume, cât dăm lui Dumnezeu (Gala Galaction, «Piatra din capul unghiului»). Modificarea art. 6 din legea cultelor, în sensul ca membrii eterului, călugării şi predicatorii cari vor ameninţa pe credincioşi cu pedepse spirituale dacă se vor supune autorităţii Statului, legilor, regulamentelor şi ordonanţelor în vigoare, sau le vor acorda, sau promite, beneficii spirituale dacă nu se vor supune, se vor pedepsi cu închisoare dela 6 luni până la 2 ani şi suprimarea subvenţiei de la Stat, — a fost votată de Senat, primită de comisiunea Camerei şi până la apariţia acestor rânduri, probabil votată. Din cele petrecute cu prilejul trecerii ei pe la Senat şi Cameră reţinem: 1) măsurile draconice prevăzute în acest articol de lege au fost introduse tocmai împotriva Bisericii ortodoxe. 2) d. ministru al cultelor crede că a fost prea indulgent cu această biserică. 3) Banca Prelaţilor a fost mută: nimeni nu s’a ridicat spre a înfiera actul de crasă nerecunoştinţa şi a respinge insulta adusă bisericii ortodoxe române. 4) Preoţii-deputaţi n’au scos un cuvânt de apărare a demnităţii bisericii lor. (Unde a fost viteazul părinte Man, Care, «reuşind să scape o clipă, de sub sfintele odăjdi, a scos revolverul ameninţând mulţimea?», «Epoca» din 23. II 1929); 5) un preot-deputat a putut primi să fie raportor al acestei legi. Să luăm lucrurile pe rând. Astăzi numai despre legea domnului Aurel Vlad. Motivarea modficării art. 6 este cu totul neserioasă (că s-au găsit 2 preoţi ortodoxi cari au făcut agitaţie pe tema concordatului, despre care ei credeau că e un boier isie), un ofiţer, un negustor, sau cam aşa ceva). Această puerilă justificare ne dă dreptul să credem că rațiunea legiferării a fost cu totul alta. Vom arăta-o la vreme. Din punct de vedere al siguranței statului, articolul e inutil. (Se găsește om serios care să creadă altfel.). Prin acest articol de lege însă, d. ministru al cultelor a izbutit să pună, în mod acut, problema raporturilor dintre Biserică şi Stat, problemă ce — prin practica lucrurilor — fusese de multă vreme rezolvată — să recunoaştem — cu totul în favoarea Statului. Sub acest unghiu privită, legea d-lui Aurel Vlad ne apare jignitoare pentru Biserică şi defavorabilă intereselor Statului. Păstrând măsura între teoria teocratică şi sistemul concordatelor (catolic), cel regalian (protestant) şi liberal (american), biserica noastră ortodoxă, formal s’a oprit la soluţia conlucrării prieteneşti cu Statul. In practică însă. Ea a dat adesea mai mult decât trebuia să dea, — mai mult decât îi era permis să dea — subordonând astfel rânduelii vremii, datorii ce ţineau de rânduiala veşniciei. Dacă în decursul veacurilor conducătorii Bisericii au făcut vreo greşală mare — greşală de linie,— apoi aceasta e tocmai greşala de a se fi identificat în totul cu aspiraţiile Statului: «Cetăţeni — spunea în 1797 faimosul abate Grigore, episcop de Blois — aduceţi-vă aminte că înainte de a fi creştini sunteţi francezi!» Şi atitudinea aceasta prea adesea au avut-o şi preoţii hisprieii nostre. In ziua în care ziarele anunţau depunerea proiectului de lege pentru modificarea art .6, la serbarea de fine de an dela Seminariul Central, cu prilejul împărţirii premiilor, s’a petrecut o scenă a cărei duioşie a depăşit spaţiul sălii de serbare. Intre premianţi, la clasa IlI-a, întâiul era elevul Cheșinoiu Aurel. ICitiţi continuarea în pag. Iha) Complotat şi Mfâifiâiâtca Afacerea tenebroasă cărata comunicatele oficiale i-au zis «complot neserios» a reactualizat chestiunea acelei propagande în strămutate, cum ne-am obişinuit să etichetăm tot ceea ce priveşte raporturile noastre cu opinia publică de peste hotare. Ziarele germane şi engleze, cu deosebire, au aut «nateul ului complet» proporţiile unei întinse conjuraţii, publicând ample amănunte. Şi asta n a durat o zi. Câteva zile la a. „a. cuma comunicatele oficiale de desminţire ale oficialităţii noastre, deşi înregistrate, nu i-au potolit zelul de senzaţional şi nici n’au determinat-o să renunţe la ceia ce probabil îi ofereau ca material propriile-i mijloace de informaţie, această presă cu milioane de cititori, sub titluri din cele mai ispititoare şi cu amănunte reîmprospătate la fiecare ediţie, a consacrat coloanele ei «complotului din România». Când s’a văzut ce proporţii se dă în strmătate acestei afaceri, din nou s’a căutat vina în lipsa dela datorie a organelor de propagandă românească peste hotare. Suntem de acord că nu s'a făcut de nici un guvern român orfoitul necesar pentru a organiza temeinic o acţiune de acesta, în cazul de faţă nu acestei neprevederi şi totale neînţelegeri a spiritului vremii sunt de imputat senzaţionalele reportaţii ale presei germane şi engleze precum şi vâlva stârnită de ele în jurul stărilor de lucruri din ţara noastră. Oficialitatea noastră este în primul rând vinovată. A afirmat că afacerea este neserioasă, dar a luat în acelaş timp măsuri întinse de pază, pe cari n’a ştiut nici măcar să le facă cu discreţiunea necesară. A dat comunicare că totul se reduce la o incercare ridiculă, dar în acelaş timp — şi trecând peste un postulat permanent afişat de democratismul regimului — a confiscat ziare şi a reinstituit cenzura telegramelor pentru străinătate, iar pe deasupra nu numai că relaţiuni oficiale nu sau mai dat, dar chiar instruirea afacerii care potrivit legilor ar fi trebuit să revină instanţelor judiciare civile, se găseşte încă la consiliul de război ca şi cum ne-am afla din nou sub imperiul dispoziţiilor excepţionale ale stării de asediu. Această atitudine în zigzag, această flagrantă contradicţie între ceiace se spunea şi ceiace se făcea, iată pricina atmosferei de suspiciune atât de prielnică senzaţionalului, creiată în jurul acestui complot. Dealtfel atitudinea în doi peri a fost permanent caracteristică oficialităţii noastre. Şi atunci cum vreţi să ne mai creadă străinătatea pe cuvânt? Şi cum vreţi ca presa să-şi arunce la coş informaţiile ei pentru a nu publica decât comunicăţile autorităţilor noastre? Vladimír Iimescu