Cuventul, aprilie 1930 (Anul 6, nr. 1776-1803)
1930-04-01 / nr. 1776
iiiiiiiiiiitopici unii (Continuarea articolului din pagina lap tul că Napolon a trăit acum o sută şi mai bine de ani). . I Se va zice, poate, că şcoala va fi absolvită de un număr prea mare de ofiţeri şi nu toţi vor putea fi încadraţi şi întrebuinţaţi ca ofiţeri de Stat-major. Dar cine pretinde aceasta? Şi apoi, nici nu este nevoe, întâi, că nu se vor prezenta mai mult de 100—150 şi poate că va veni vremea să se prezinte şi mai puţini. Al doilea, se vor retrimite la corp cei dovediţi, în timpul anului, neapţi pentru a mai putea urma şcoala şi, astfel, ar ieşi maximum 100 absolvenţi. Din aceştia se vor alege, fără a se simţi nimeni jignit şi cu drepturi egale, buni comandanţi şi ofiţeri de front şi buni ofiţeri de stat-major. Cine ar putea să nege că aceasta nu este un adevăr? S’au văzut ofiţerii de stat-major, caii sunt foarte buni comandanţi de unităţi, dar cari nu tot astfel se prezintă în serviciul de stat-major; şi ofiţeri de Stat-major cari, la front, au nevoe de impuls exterior, (lucru nedemn şi jicnitor, din partea unui şef, să primească sugestiuni esenţiale şi mai ales de la cei mici), şi să fie foarte buni ofiţeri în serviciul de Stat-major, să concretizeze şi să cristalizeze cu deosebită dibăcie şi claritate intenţiunile şefilor pe lângă cari sunt afectaţi. E foarte posibil, însă, ca cineva să fie tot atât de bun ofiţer de front ca şi în serviciul de Stat-major. Cu atât mai bine. Din aceştia se vor recruta şefii marilor unităţi şi tot aceştia se vor menţine şi vor fi destinaţi ca viitorii conducători ai oştirei. * Un ofițer '' t ' Mihaiu Viteazu şi Ardealul Spicuiri dintr’o conferinţă ţinută de d. Ioachim Crăciun, asistent universitar, la «Asociaţia asistenţilor universitari» din Cluj Marele Voevod Mihaiu Viteazu, nu s’a învrednicit până acum să aibă o monografie critică completă, aşa cum au Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Constanţa Brâncoveanu, etc. Studiile lui Bălcescu, Iorga şi Sârbu, s’au oprit la jumătatea sau la începuturile vijelioasei domnii a lui Mihaiu şi nimeni nu s’a gândit, că Domnul celor trei ţări româneşti — al Ardealului, Moldovei şi Munteniei — ar merita măcar acum acest omagiu din partea istoricilor României întregite. O mare greutate în studierea domniei ardelene a Voevodului o constitue limba documentelor şi cronicilor epocei, limba ungurească, care începe să se substitue celei latineşti. Cronicele, mai ales, nu sunt studiate de loc din punct de vedere românesc, ceea ce a făcut să se nege viteazului Mihaiu, orice apropiere faţă de elementul autohton al Ardealului, românii, şi a acestora faţă de Mihaiu. O răsfoire mai atentă, însă a acestor izvoare ne lasă să întrezărim un alt Mihaiu Viteazu, urât de Unguri ca naţiune ungurească, şi primit cu bucurie de români, ca fiind „de cieeaş gintă", cu Voevodul. In cele patru cronici ungureşti studiate până acum — Szamosközy, Gyulaffy, Illéshazy şi Miko — se poate constata o ură neîmpăcată a maghiarilor contra Valahului, ură manifestată nu numai prin atitudini cunoscute, ca acelea cunoscute cu ocazia luptei de la Mirislău — generalul ungur al lui Mihai Viteazul, Andrei Barcsay, sloboade tunurile asupra taberei ungureşti a lui Csaky, astfel, că gloanţele să treacă peste tabără — ci şi expresii cu totul neaşteptate pentru veacul XVI-lea: „Valahi puturoşi” „să fie stârpit din rădăcină întreg neamul Valahilor”, „scârboasa şi reaua naţie valahă”, etc. Această conştiinţă naţională la unguri a putut provoca, prin contrast, o conştiinţă naţională şi de partea românilor şi aceleiaşi cronici ungureşti ne arată, de pildă, pe Theodosie Rudeanu, logofătul lui Mihaiu Vodă — ca „fiind răutăcios cu ungurii”, ca pe unul care a sfătuit pe Voevod „să taie pe Unguri”, iar Banul Mihalcea că a îndemnat şi el pe Mihaiu să taie nobilimea maghiară, „căci... din pricina ei va pieri”. Din aceleaşi izvoare contemporane ungureşti mai reese, că la venirea lui Mihaiu Vodă în Transilvania „românii ardeleni” făcură conspiraţie, în credinţă că au să capete un domn „din ginja lor” şi că „se uniră cu străinii de acelaş neam” — cu românii veniţi cu Mihaiu — împotriva ungurilor. Insuş Voevodul acordă, prin unele articole din hotărârile dietei ardelene din iulie 1600, păşunat liber ţăranilor români şi se îngrijeşte de o soartă mai bună a preoţilor ortodoxi. După acest început fericit în protejarea elementului românesc din Ardeal, urmează, însă, dezastrul dela Mirislău, campania cancelarului polon Zamoisky în ţara românească, şi plecarea Voevodului la împăratul Rudolff II la Praga. După întoarcerea dela Praga în Ardeal şi lupta dela Guruslău, reîncep rivalităţile dintre el şi Basta, cari se isprăvesc cu uciderea viteazului Domn la Turda. Evenimentele s’au precipitat atât de vertiginos, încât Mihaiu Vodă n’a mai avut timp să continue a se ocupa de ţăranii săi români, aşa cum a făcut cu două luni înainte de Mirislău. O domnie îndelungată şi liniştită în Ardeal, ar fi dus, după toate probabilităţile, la o adâncire a legăturilor dintre Voevod şi români, şi trebue ridicată osânda de pe capul glorios al lui Mihaiu Viteazul, că adică nu s’ar fi gândit deloc la românii săi ardeleni. Izvoarele ungureşti, atâtea câte s’au putut studia până azi, ne schimbă părerile de până acum asupra simţămintelor lui Mihaiu şi a boierilor săi, iar acelea ce se vor studia în viitor, ne vor reînvia, poate, un Mihaiu Viteazul, nebănuit până acum. Astăzi «Salonul francez» şi-a pierdut mult din importanţa de altă dată. Saloane noi, născute din rândurile nemulţumiţilor au ieşit la iveală: Salon d’Automne, des Indépendants, des Tuilliers, etc., dacă nu sunt oficiale în felul salonului şoc. artiştilor francezi sunt totuşi cele mai cotate şi singurele cari reprezintă într’adevăr arta contimporană. Prestigiul salonului oficial francez nu mai este decât un slab ecou al vremurilor de glorie; medaliile sale sunt din ce în ce mai şterse; ele nu mai pot impresionadecât pe iubitorii de artă zaharisiţi cari, din păcate, se mai găsesc încă pretutindeni într’un număr destul de important. Salonul oficial românesc, cu mult prea tânăr faţă de matusalemica vârstă al celui francez (născut în 1673) e fatal să aibă ideile mult mai proaspete şi să procedeze larg şi logic în alcătuirea expoziţiei sale, dând astfel posibilitate de manifestare credincioşilor tuturor curentelor atunci când lucrările lor prezintă cu adevărat interes. O astfel de alcătuire din lucrări de artă atât de felurite ca mentalitate şi tehnică, bineînţeles, nu poate avea un aspect unitar, face însă mult mai tineresc şi mai vesel aducând pe panourile expoziţiei un ritm de viaţă care dispune. Din acest punct de vedere, Salonul nostru oficial se aseamănă mai mult cu Salon d’Automne ceea ce înseamnă un punct bun pentru plastica românească. Manifestarea aceasta, importantă din viaţa artistică românescă a anului, ar da şi mai bune roade dacă organizatorii săi ar asocia plasticilor şi pe ceilalţi artişti instituind pe tot timpul expoziţiei în localul Salonului, şedinţe de un ceas pe zi de literatură, teatru, muzică, coregrafie, modă şi cinematograf, după un program întocmit în concordanţă cu spiritul expoziţiei, după cum se realizează la Salonul din Paris şi Salon d’Automne. Dificultăţile de tot soiul se vor ivi de la început însă nu vor fi imposibil de înlăturat... întrerup aceste gânduri ca să le reiau cu ocazia deschiderii salonului oficial românesc pe care toţi îl aşteptăm cu nerăbdare. Mac Corestantinescu * Cinematograf cu totul estetic, încercări de realizare superioară după scenarişti români, cu artişti şi cu regizori români. Organizarea directoratului regional Cernăuţi CERNĂUŢI — Directoratul regional din Bucovina, în a cărui competinţă cad cinci judeţe ale Bucovinei şi judeţele Fălticeni şi Dorohoi, a început să funcţioneze oficial. Totodată s’a făcut şi instalarea d-lui inspector general Pruda. Prin această centralizare se vor face mari înlesniri celor şapte judeţe cari până acum erau nevoite să se adreseze numai Bucureştiului. Toate petiţiile se vor soluţiona şi rezolva la direcţiunea regională din Cernăuţi, urmând ca directoratul să le trimeată oficial la centru. Intr’o conferinţă recentă care a avut loc între directorul regional dr. Sauciuc Săveanu, d. inspector general Cereavschi şi şeful de cabinet dr. Saghin, s’a hotărât ca fiecare petiţie să fie rezolvată cel mai târziu, în două zile. Se aşteaptă pe săptămâna viitoare ordonanţa centrului, după care direcţiunea regională din Bucovina va fi însărcinată cu achitarea salariilor funcţionarilor şi ,va avea dreptul a face numiri şi avansări de de funcţionari. S’au fixat două zile pe săptămână de audienţă: Lunia şi Vinerea, în care petiţionarii vor fi primiţi de directorul regional. In cursul săptămânii trecute au fost primite la directoratul regional delegaţii ale funcţionarilor, pensionarilor negustorilor şi micilor industriaşi, cari şi-au expus doleanţele. -pession,---- ------m Qoo---i—« CUVÂNTUL ■MSB—N JBJLJJH Episcopul acuzat că face politică liberală şi colaborează cu comuniştii ORADEA. Alegerile comunale din oraşul nostru au dat loc la o complicaţie ciudată, menită să zdruncine situaţia guvernatorului apostolic Anton Mayer, actualul conducător al episcopiei catolice din Oradea, candidat la postul de episcop al Episcopiei din Nordul Ardealului. Se ştie că la alegerile comunale s-a produs şi o listă liberală, pe care figurau şi câţiva comunişti şi baptişti, în frunte cu M. Balint şi Kocsis şi baptistul Bale. Al doilea pe listă era d. Zitzmann, fost funcţionar la administraţia financiară, tatăl preotului catolic, secretarul Episcopiei catolice din Oradea- Preotul Zitzmann având vaste legături în cercurile catolice, s-a pretat la o intensă propagandă electorală în favoarea listei liberalo-comunisto-baptiste pe care candidase şi tatăl său. PARTIDUL MAGHIAR PROTESTEAZĂ Propaganda zeloasă a secretarului episcopiei catolice a surprins în primul rând partidul maghiar, care se credea până acum şi reprezintarul bisericii catolice. Biserica catolică maghiară «aristocrată» şi Aristocraţii sunt stâlpii partidului maghiar. Episcopia catolică a susţinut totdeauna partidul maghiar, care i-a apărat interesele. Deci, în alegerile de acum partidul maghiar a fontat pe sprijinul bisericii catolice şi pe voturile catolicilor, Deateea a rămas surprins văzând că secretarul episcopiei catolice, d. Zitzmann, a desfășurat o vastă propagandă în favoarea listei liberalecomuniste, fără ca d. Mayer, guvernatorul apostolic, să-i fi interzis aceasta. Partidul maghiar consideră că superiorul este responsabil de faptele inferiorului, când nici nu le împiedică, nici nu le sancţionează. Din această cauză, între partidul maghiar şi biserica catolică s’a ivit un conflict, car a dat foc unei complicaţiuni foarte grave, cu urmări neplăcute pentru candidatura d-lui Anton Mayer la scaunul episcopiei catolice din Nordul Ardealului. PARTIDUL MAGHIAR INTERVINE LA SF. SCAUN Catolicii de la noi au susţinut până acum candidatura d-lui Anton Mayer la alegerea de episcop. Guvernul român trebue să ţie cont de voinţa credincioşilor cari urmau să fie păstoriţi de viitorul eppscop, cu toate că guvernul român avea alt candidat la această episcopie, pe canonicul Iosif Pop. O singură piedică era: opunerea credincioşilor catolici, reprezentaţi prin partidul maghiar. Dar iată că intervine cazul preotului Zitzmann şi lucrurile se schimbă. Acum, partidul maghiar nu numai că nu mai susţine pe Mayer, dar va interveni şi laVatican, prezintându-l ca pe un susţinător al comuniştilor şi baptiştilor şi cerându-i să renunţe la numirea lui ca episcop. Deoarece biserica catolică nu poate să susţie pe comunişti, intervenţia aceasta va avea efect, ştiindu-se atitudinea ce a luat-o Papa contra comuniştilor, dând ordin ca bisericile catolice să ţină slujbe pentru martirii creştinismului din Rusia sovietică şi în predici să vestejească acţiunea antibisericească a comuniştilor. Ori, partidul maghiar susţine că secretarul episcopiei nu putea face propagandă pentru comunişti, ci trebuia să-i combată, mai ales ca executant al ordinului Sf. Scaun. A FOST SESIZAT ŞI GUVERNUL Cei nemulţumiţi de atitudinea guvernatorului apostolic şi a secretarului său, au sezizat şi guvernul, arătând că actualii conducători ai bisericii catolice fac politică liberală şi comunistă. Au cerut d-lui Maniu să aibă în vedere acest lucru cu prilejul numirei episcopului catolic din Nordul Ardealului. Iată de ce situaţia este complicată pentru d. Anton Mayer. TIBERIUS unu finim mi O hotărâre nechibzuită a direcţiune! căilor ferate Direcţiunea generală a căilor ferate a hotărît ca la acordarea car, netelor de reducere pe C. F. R. pentru funcţionari să se aibă în vedere criteriul de salarizare şi nu cel al intuaţiunei sociale a funcţionarului. Acest fapt a produs o vie nemulţumire în rândurile funcţionarilor, din cauză că s’a dat loc unor situaţiuni jignitoare. Astfel, direcţiunea C. F. R. a stabilit că toţi funcţionarii cari primesc un salariu până la 12 000 lei lunar vor putea călători cu preţ redus numai în clasa a H-a, cei ale căror salarii depăşesc această sumă, vor avea dreptul de a călători cu reducere la clasa I. Funcţionarii şi oamenii de serviciu, care nu au studii de cel puţin patru clase secundare, vor călători în clasa a II-a. Această hotărâre prezintă următoarele anomalii: întrucât ofiţerii inferiori nu au salarii care să atingă suma de 12 000 lei, vor călători în clasa a doua apărare de reangajaţi. Vom vedea astfel un căpitan medic, alături cu prutonierii şi şefii de secţii de jandarmi. E de menţionat faptul că la unele departamente sunt şoferi care au la bază patru clase secundare şi primesc salarii mai mari de 12 000 lei. După criteriul adoptat de direcţiunea generală a C. F. R., aceşti şoferi au dreptul de a călători în clasa I-a în compania secretarilor generali şi chiar a directorilor regionali. In ceea ce priveşte corpul didactic, anomalia ia un aspect şi mai interesant. Vom vedea asistenţi universitari, cu o diplomă de doctorat, călătorind cu clasa a II-a în timp ce învăţătorii cu gradaţii vor călători cu clasa I-a. Un institutor cu 24 de ani de Serviciu (cu patru gradaţii) va călători în clasa a II-a, pe când un coleg al său cu 25 de ani de serviciu (cinci gradaţii) va călători în clasa I-a. Şirul acestor anomalii ar putea fi continuat. Fără îndoială că măsura luată de direcţiunea C. F. R. a fost — ca să întrebuinţăm un eufemism — pripită. Să măjdam că ea se mai poate, încă, îndrepta. De la Asociaţia pretorilor din România D. dr. Ioan M. Popa, primpretor al plăşii Orăştie (jud. Hunedoara), preşedintele „Asociaţiei generale a pretorilor din România”, ne trimite o expunere cu privire la această asociaţie. Extragem următoarele: In congresul ţinut în Bucureşti în zilele de 25, 26 şi 27 iunie 1929, pretorii au decis înfiinţarea „Asociaţiei generale a pretorilor din România”. Asociaţia urmăreşte susţinerea, apărarea şi promovarea intereselor profesionale ale pretorilor. Primpretorii, pretorii şi secretarii de plasă, în situaţia creiată prin Legea pentru organizarea administraţiunii locale, ca funcţionari de stat, au doleanţe, drepturi şi îndatoriri speciale, cari diferă de cele ale funcţionarilor judeţeni şi comunali. Dar calitatea de membru al Asociaţiei pretorilor, nu exclude pe cea a asociaţiei funcţionarilor administrativi, etc. Aşa că, asociaţia pretorilor, adică încadrarea lor într-o organizaţie cu programul şi directivele ei, este lipsită de orice tendinţe separatiste, egoiste, ori exclusiviste. Ei doresc să îşi apere în mod eficace şi intensiv interesele profesionale speciale, şi în deplin acord cu alte categorii de funcţionarii organizaţi, să lucreze pentru promovarea intereselor profesionale generate, etc. Unicul motiv, care determină acţiunea şi atitudinea pretorilor, este neclintita convingere ce avem că, susţin o cauză dreaptă. In adresele de adeziune şi mulţumire ce se adresează asociaţiei pretorilor, se vede o confirmare a faptului că, ei se găsesc pe drumul cel drept Este singurul motiv hotărâtor al liniei lor de conduită şi asociaţia pretorilor se declară străină d€ orice alte consideraţiuni. Asociaţia pretorilor, în sentimentul datoriei, de a servi în mod conştiincios interesele celor nedreptăţiţi, va găsi cuvenitele directive pentru atitudinea sa şi forţa morală pentru a combate relele şi nedreptăţile, fără să se ţină seamă de alte considerente. Tribunalul Ilfov, Secţia 1, C. C., prin sentinţa No. 102 din 7 Novembrie 1929, admiţând cererea făcută de „Asociaţia generală a pretorilor din România” i-a acordat personalitatea juridică. In consecinţă Asociaţia pretorilor poate proceda la executarea programului său de înfăptuiri, în cadrul statutelor aprobate de ministerul de interne. Situaţia industrială din Ardeal LĂMURIRI OFICIALE ASUPRA CAUZELOR ŞOMAJULUI CLUJ. — Cu toate asigurările ce se dau că şomajul ar fi în descreştere în Ardeal, realitatea arată contrariul. Situaţia industriilor, după relaţiunile oficiale ce ni se dau, este foarte gravă. In chip fatal, de situaţia aceasta este legată şi soarta lucrătorilor. D. inginer Petrovici, şeful inspectoratului din Cluj, ne-a dat câteva lămuriri edificatoare. In cuprinsul acestui inspectorat toate întreprinderile au scăzut producţia la jumătate, şi în aceiaş măsură au fost concediaţi lucrătorii şi funcţionarii. Cauza este este criza prin care trecem. Contribue în special dobânzile exagerate ale băncilor, întreprinderile cari nu au capital propriu, nu mai pot rezista, iar cele cari se bucurau de acest avantaj, sunt foarte puţine. Informaţiuni din alte surse complectează lămuririle inspectorului industrial din Cluj. Așa, cu toate că am intrat în sezonul de lucru, numărul șomerilor, în ultimele luni, a crescut la întreprinderile industriale cu 15—25 la sută. Impresionanta sinucidere din Dorohoi O DOAMNA SE ARUNCA ÎNAINTEA TRENULUI DOROHOI. — O impresionantă sinucidere s’a întâmplat Vineri în localitate. In strada fişcală 28 se află locuinţa soţilor Elvira şi Teofil Păun. Starea doamnei Pău se agravase în ultimul timp din cauza deselor certuri ce le avea cu soţul ei. Vineri la orele 4, d-na Păun s’a dus spre linia ferată şi la cantonul No. 2 s’a oprit, aşteptând trecerea trenului de Iaşi. In momentul când trenul s’a apropiat crezând că nu e observată de nimeni, ea s’a aruncat înaintea locomotivei. Roţile trenului au mutilat oribil corpul sinucigaşei. Trenul a fost imediat oprit, iar cadavrul trimis la institutul medico-legal. S’au gaoii dloxxo, posîaori într’un buzunar al hainei sinucigaşei, adresate soţului părinţilor ei. Din aceste scrisori rezultă că motivul principal care a determinat-o să-şi pue capăt zilelor, sunt neînţelegerile cu soţul ei. 394 m. Bucureşti 12 kw. PROGRAMUL DE DUPĂ AMIAZA 17: Orch. Radio; Auber; Dominoul ne-1S. D. P. Prodan: Edmond Rostand pe gru,uv.; Joh. Strauss: Trandafiri de toamnă; Puccini: Fantezie din «Bohoma»; Candido: Intermezzo; Moreno: Quintesontă, potp.; Dvorak: Canzonetta indiană, scena românească. 18.15: Jurnal vorbit. 18.80: Orch. Radio: Zihrer: Potp. din opereta «Vagabonzii»; Dvorak: La șezătoarea torcătoarelor; Waldteufel: Cea mai frumoasă, vals. UNIVERSITATEA RADIO 19; D. I. M. Marinescu: Virgil. 19.20: D. Ion Marin Sadoveanu: W. Shakespeare. 19.40: D. Alex. A. Philipide: Mistral şi mişcarea Felibrilor provensali. I PROGRAMUL DE SEARA 20: Muzică românească (plăci de gramofon). 1. 21: D. Sigmund Seidmann, saxofon; Rudy Wiedoeft: Pomela, vals; Chopin Wiedoeft: Nocturnă; Kreislér-Gurenisch: Frumos rosmarin; Kamitz Schilkret: Lady divine; Baroll: «Laf’N Sax»; Wiest Nunta ţărănească. 21.20: D-na A. Bartfeld, violină; Mozart: Concert re major. 21.40: D. Horia Furtună: Souvenirs iaedits sur Ed. Rostand. 21.55: D-ra Valentina Cretoiu de la Opera Română, canto; Tosti: Ninon; Tosti: Când cad frunzele; Fauré: Trandafiri din Ispahan; Johann Strauss: Glasuri de primăvară; Brăiloiu: Cântec de leagăn; Kiriae: Necredinciosul Ionică. 22.20: D. Iuliu Hertz, piano; Schubert: Allegretto; Chopin: Vals; Didia Saint- Georges: Dans popular românesc: Saner; Echo din Viena. 22.45. Jurnal vorbit. Cărfi-reviste A apărut: D. V. BHRNOSCHI, roman conţinând 370 pagini; Mărturisirea trupului „Neamul coţofănesc”. (Un spital de război. Un pojar de pomină). Editura „Cultura Românească” prețul lei 100. Trad. de Iorgu Stoian. Traducerile din limba franceză au, la noi, o situaţie ciudată. Lucrările literare, al căror interes pătrunde mai adânc în rândurile cetitorilor noştri de literatură, sunt traduse relativ repede. Şi încă literatura de o anume treaptă, pentru că cetitorii cu necesităţi spirituale mai rafinate, stăpânesc îndeajuns limba limba franceză pentru ea să poată merge deadreptul la original. Cu lucrările de filosofie se întâmplă la fel: se citesc în original. Deaceea, în afară de filosofia broşurilor de propagandă socialistă, nici nu avem, până acum cel puţin, traduse în româneşte lucrările fundamentale ale filosofiei franceze. Traducerea lor totuşi este mai mult decât folositoare; e necesară. Nu numai că în româneşte aceste opere ar putea pătrunde mai adânc în massa cetitorilor, înălţând astfel încetul ca încetul nivelul intelectual al publicului cetitor, dar o traducere, bună evident, aduce în schimbul scăderilor inerente traducerilor, un avantaj pe care originalul nu-1 are pentru un cetitor străin, stârnește reflexiunea proprie. In fata originalului, cetitorul străin, oricât de bine ar poseda limba şi spiritul poporului respectiv,rămâne într’o atitudine aproape pasivă, receptivă. Cetind în limba proprie însă, cetitorul trăeşte personal gândirea autorului, o reconstitue parcurgând aproape întregul ei proces de geneză şi de cristalizare în sistem. Chiar dacă nu străbate drumul autorului şi nu ajunge exact unde a ajuns el, cetitorul profită totuşi de pe urma acestei sforţări, provocată de traducere, de a reconstitui opera unui gânditor. Pentru cultivarea unui public această activitate nu este, fără îndoială, lipsită de urmări fructuoase Iată de ce este necesară traducerea operelor fundamentale ale limbii franceze, — fără să mai vorbim de ale limbii germane. Traducerea d-lui Iorgu Stoian mai are un merit pe deasupra: ea satisface necesităţi simţite în lumea oamenilor de şcoală: învăţători, profesori, studenţi (ţineţi sea- Recenzi Casa Şcoalelor, 1930 mă că la Universitate, pedagogia este necesară tuturor candidaţilor la licenţă şi mai târziu, la capacitate). Meritul acesta este de două ori îndreptăţit: întâi pentru că lucrarea d-lui Stoian împlineşte o lipsă şi al doilea pentru că această lipsă este împlinită printr’o operă a lui Dürkheim, a cărui cunoaştere va aduce o înviorarea în atmosfera noastră didactică îmbibată cu pedagogia speculativă a cărţilor. Dürkheim vine cu o înţelegere sociologică a educaţiei: ea este trasmiterea valorilor în societate de la o generaţie la alta, înţelegere care trebue să fie temeiul oricărui sistem educativ şi a oricărei speculaţii pedagogice. In deosebi, în domeniul educaţiei morale a aplicat Durkheim concepţia sa pedagogică. Scoţând din sociologia moravurilor esenţa faptului moral şi a moralităţii: disciplinarea vieţii individului după indicaţiile etice ale colectivităţii. Dürkheim consideră educaţia morală menită a desvolta în individ tocmai aceste indicaţii etice de natură socială, pe care psihologul Ie descoperă în sufletul copilului, spiritul de disciplină şi de ataşare la grup. Această concepţie vine, e drept, în opoziţie cu personalismul creator al pedagogiei contimporane stăpânită de cultul personalităţii, dar se împacă de minune cu înţelegerea sociologică a personalităţii pe care o împărtăşeşte Dürkheim. Iată axa gândirii pedagogice a lui Dürkheim. Ţesătura documentării şi discuţia, ei se găsesc redate pe înţelesul general, în studiul introductiv asupra lui Dürkheim ca pedagog cu care Stoian a însoţit traducerea d-sale, încă un punct care sporeşte utilitatea lucrării. Cartea nădăjduim să pătrundă mai ales în lumea învăţătorilor în contact cu viaţa satelor noastre, unde au prilejul, — sub sugestiile lui Durkheim, — să-şi învioreze principiile pedagogice învăţate la şcoală cu observaţiile asupra felului cum s’a făcut şi se face transmiterea valorilor din generaţie în generaţie, în şcoala socială vie a satului nostru. o. C. Junszat- cu începere de la 1 Aprilie, se reiau cursele de avioane ale companiei internaţionale de navigaţie aeriană. Cursele se fac din Bucureşti spre Belgrad, Viena, Budapesta, Praga, Nurenberg, Strassburg, Paris şi Constantinopole şi înapoi. Serviciul va fi făcut zilnic, afară de Duminici, când nu va fi făcut între Bucureşti-Paris şi Bucureşti- Constantinopole. Pentru Bucureşti-Constantinopole şi Bucureşti-Viena, plecarea şi sosirea se face în aceiaşi zi; pentru celelalte oraşe după Viena sosirea va fi în ziua următoare. Aceasta numai până la 15 Mai, după această dată se va sosi şi în celelalte oraşe , inclusiv Parisul în ziua plecărei. Vor fi prescurtate haltele în celelalte oraşe şi astfel, pasagerul plecat dimineaţa din Bucureşti va fi seara la Prias şi cel plecat dimineaţa din Paris, va fi înaintate la orele 7 seara la Bucureşti. In acelaş timp, cu începere de la 1 Mai, se va face şi transportul regulat al ziarelor, astfel că ziarele de dimineaţă din Paris, să fie distribuite în Capitală abonaţilor seara. Se primesc spre expediere cu avionul, scrisori, cărţi poştale, imprimate, precum şi colete în greutate de 1, 5, 10, 15 şi 20 kgr., pentru toate localităţile enumărate mai sus. Pentru aceste expedieri, pe lângă taxele obişnuite, se va percepe o suprataxă de avion. Taxele de călătorie ale pasagerilor cu avioane sunt următoarele: de la Bucureşti spre Belgrad lei 3000, Budapesta 6410, Viena 8220, Praga 10.450, Strasburg 14.800, Paris 17.950, Constantinopol 6.200, Sofia 6.410 şi Varşovia 14.700. Din Paris, sunt legături aeriene cu Londra, Berlin şi München. Cu începere de la 15 Aprilie vor fi reluate regulat cursele de avioane din ţară, având aceleaş itinerarii ca şi anul trecut. CURSE AERIENE IN TARA Cursele se vor face pe distanţele Bucureşti-Galaţi-Iaşi-Chişinău Bucureşti-Cernăuţi, Bucureşti-Cluj, etc. Taxele de călătorie pentru cursele duse ca cele din anul trecut, de avioane în ţară vor fi mai re- O anchetă internaţională asupra boalei „Drena“ --------oooo-------- Primim: La al doilea congres internaţional de Oto-Hino-Laringologie, ce se va ţine la Madrid în anul 1932, printre alte chestiuni, este pusă la ordinea zilei şi boala numită Ozena. Comitetul Internaţional mi-a făcut cinstea să fiu ales raportor al acestui subiect. Cum această boală este una din cele mai rele, care atacă nasul, având influenţă asupra întregului organism, şi cum s’a înmulţit foarte mult în populaţia noastră, ea interesează pe marele public şi pe toţi medicii. In acest scop, avem nevoe de concursul tuturor medicilor. Pentru aceasta, m-am adresat autorităţilor în drept, ca să intervie pe lângă organele sanitare, din subordinea lor. Pe calea publicităţii, rog pe confraţii, nefuncţionari şi pe cei de la instituţiile particulare (Uzine, Industrii, Mine de Cărbuni, Petrol, Reşiţa, etc., etc.) ca să-mi dea acelaş concurs. E necesar să se facă o anchetă generală în toată ţara, pentru a descoperi bolnavii atinşi de Ozenă. Confraţii, care vor găsi bolnavii suspecţi sau confirmaţi cu această afecţiune, sunt rugaţi a-i trimite medicilor specialişti, în boale de nas, gât şi urechi, din localitatea cea mai apropiată, cari vor complecta examinările, trecându-le pe o foaie de observaţie, Întocmită ad-hoc. Această foaie este uniformă pentru ţările din lumea întreagă. Medicii specialişti simt însărcinaţi cu strângerea tuturor datelor. Se face de asemenea cunoscut că Ministerul Sănătăţii a luat dispoziţia ca laboratoarele Statului să facă gratuit toate examinările de care medicii specialişti vor avea nevoe. D. profesor doctor Cantacuzino a pus la dispoziţie laboratorul d-sale cu personalul necesar, pentru facerea tuturor cercetărilor şi experienţelor ca să se poată cunoaşte origina şi cauza acestei boale. Confraţii specialişti se vor adresa deci acolo, pentru orice nevoe, în această direcţiune. Acelaş lucru îl vor putea face şi medicii din provincie. Cunoaşterea cât mai exactă a cazurilor după localităţi, este absolut necesară, de aceea ancheta socială trebue făcută cât mai riguros (etate, sex, felul ocupaţiei, etc.) Aceeaş anchetă socială se face In toată lumea pentru care s’a constituit un comitet internaţional pus tot sub preşedinţia subsemnatului. Cinstea ce mi s’a făcut mie se răsfrânge şi asupra ştiinţii medicale române şi asupra ţării noastre, de aceea cred că voiu avea concursul tuturor şi pentru care mulţumesc cu anticipaţie. Pentru orice alte lămuriri rog a se adresa subsemnatului. Raportor şi Preşedintele Comitetului Internaţional pentru studiul Ozcnei. Medic Primar la Spitalul Colţea Dr. Costiniu-Senior