Cuventul, aprilie 1930 (Anul 6, nr. 1776-1803)

1930-04-01 / nr. 1776

­­ iiiiiiiiiiitopici unii (Continuarea articolului din pagina l­ap­ tul că Napolon a trăit acum o sută şi mai bine de ani).­­ . I Se va zice, poate, că şcoala va fi absolvită de un număr prea mare de ofiţeri şi nu toţi vor putea fi încadraţi şi întrebuinţaţi ca ofiţeri de Stat-major. Dar cine pretinde aceasta? Şi apoi, nici nu este nevoe, întâi, că nu se vor prezenta mai mult de 100—150 şi poate că va veni vremea să se prezinte şi mai puţini. Al doilea, se vor retrimite la corp cei dove­diţi, în timpul anului, neapţi pen­tru a mai putea urma şcoala şi, ast­fel, ar ieşi maximum 100 absolvenţi. Din aceştia se vor alege, fără a se simţi nimeni jignit şi cu drepturi e­­gale, buni comandanţi şi ofiţeri de front şi buni ofiţeri de stat-major. Cine ar putea să nege că aceasta nu este un adevăr? S’au văzut ofiţeri­i de stat-major, caii sunt foarte buni comandanţi de unităţi, dar cari nu tot astfel se prezintă în serviciul de stat-major; şi ofiţeri de Stat-major cari, la front, au nevoe de impuls exteri­or, (lucru nedemn şi jicnitor, din partea unui şef, să primească suges­­tiuni esenţiale şi mai ales de la cei mici), şi să fie foarte buni ofiţeri în serviciul de Stat-major, să con­cretizeze şi să cristalizeze cu deose­bită dibăcie şi claritate intenţiunile şefilor pe lângă cari sunt afectaţi. E foarte posibil, însă, ca cineva să fie tot atât de bun ofiţer de front ca şi în serviciul de Stat-major. Cu atât mai bine. Din aceştia se vor recruta şefii marilor unităţi şi tot aceştia se vor menţine şi vor fi destinaţi ca viitorii conducători ai oştirei. * Un ofițer '' t ' Mihaiu Viteazu şi Ardealul Spicuiri dintr’o conferinţă ţinută de d. Ioachim Cră­ciun, asistent universitar, la «Asociaţia asistenţilor universitari» din Cluj Marele Voevod Mihaiu Viteazu, nu s’a învrednicit până acum să aibă o monografie critică completă, aşa cum au Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Con­stanţa Brâncoveanu, etc. Studiile lui Bălcescu, Iorga şi Sârbu, s’au oprit la jumătatea sau la începuturile vi­jelioasei domnii a lui Mihaiu şi ni­meni nu s’a gândit, că Domnul celor trei ţări româneşti — al Ardealului, Moldovei şi Munteniei — ar merita măcar acum acest omagiu din partea istoricilor României întregite. O mare greutate în studierea domniei ardelene a Voevodului o constitue lim­ba documentelor şi cronicilor epocei, limba ungurească, care începe să se substitue celei latineşti. Cronicele, mai ales, nu sunt studiate de loc din punct de vedere românesc, ceea ce a făcut să se nege viteazului Mihaiu, orice a­­propiere faţă de elementul autohton al Ardealului, românii, şi a acestora faţă de Mihaiu. O răsfoire mai atentă, însă a acestor izvoare ne lasă să întrezărim un alt Mihaiu Viteazu, urât de Un­guri ca naţiune ungurească, şi primit cu bucurie de români, ca fiind „de ci­eeaş gintă", cu Voevodul. In cele patru cronici ungureşti stu­diate până acum — Szamosközy, Gyu­­­­laffy, Illéshazy şi Miko — se poate constata o ură neîmpăcată a maghia­rilor contra Valahului, ură manifestată nu numai prin atitudini cunoscute, ca acelea cunoscute cu ocazia luptei de la Mirislău — generalul ungur al lui Mi­­hai Viteazul, Andrei Barcsay, sloboade tunurile asupra taberei ungureşti a lui Csaky, astfel, că gloanţele să treacă peste tabără — ci şi expresii cu totul neaşteptate pentru veacul XVI-lea: „Va­lahi puturoşi” „să fie stârpit din ră­dăcină întreg neamul Valahilor”, „scâr­boasa şi reaua naţie valahă”, etc. Această conştiinţă naţională la un­guri a putut provoca, prin contrast, o conştiinţă naţională şi de partea ro­mânilor şi aceleiaşi cronici ungureşti ne arată, de pildă, pe Theodosie Rudea­­nu, logofătul lui Mihaiu Vodă — ca „fiind răutăcios cu ungurii”, ca pe unul care a sfătuit pe Voevod „să taie pe Unguri”, iar Banul Mihalcea că a îndemnat şi el pe Mihaiu să taie nobi­limea maghiară, „căci... din pricina ei va pieri”. Din aceleaşi izvoare contemporane ungureşti mai reese, că la venirea lui Mihaiu Vodă în Transilvania „românii ardeleni” făcură conspiraţie, în cre­dinţă că au să capete un domn „din ginja lor” şi că „se uniră cu străinii de acelaş neam” — cu românii veniţi cu Mihaiu — împotriva ungurilor. Insuş Voevodul acordă, prin unele articole din hotărârile dietei ardelene din iu­lie 1600, păşunat liber ţăranilor ro­mâni şi se îngrijeşte de o soartă mai bună a preoţilor ortodoxi. După acest început fericit în prote­jarea elementului românesc din Ardeal, urmează, însă, dezastrul dela Mirislău, campania cancelarului polon Zamoisky în ţara românească, şi plecarea Voevo­dului la împăratul Rudolff II la Pra­­ga. După întoarcerea dela Praga în Ardeal şi lupta dela Guruslău, reîn­cep rivalităţile dintre el şi Basta, cari se isprăvesc cu uciderea viteazului Domn la Turda. Evenimentele s’au pre­cipitat atât de vertiginos, încât Mi­haiu Vodă n’a mai avut timp să con­tinue a se ocupa de ţăranii săi români, aşa cum a făcut cu două luni înainte de Mirislău. O domnie îndelungată şi liniştită în Ardeal, ar fi dus, după toate probabili­tăţile, la o adâncire a legăturilor din­tre Voevod şi români, şi trebue ri­dicată osânda de pe capul glorios al lui Mihaiu Viteazul, că adică nu s’ar fi gândit deloc la românii săi ardeleni. Izvoarele ungureşti, atâtea câte s’au putut studia până azi, ne schimbă pă­rerile de până acum asupra simţămin­­telor lui Mihaiu şi a boierilor săi, iar acelea ce se vor studia în viitor, ne vor reînvia, poate, un Mihaiu Viteazul, nebănuit până acum. Astăzi «Salonul francez» şi-a pierdut mult din importanţa de altă dată. Saloane noi, născute din rân­durile nemulţumiţilor au ieşit la iveală: Salon d’Automne, des In­­dépendants, des Tuilliers, etc., dacă nu sunt oficiale în felul salonului şoc. artiştilor francezi sunt totuşi cele mai cotate şi singurele cari re­prezintă într’adevăr arta contim­porană. Prestigiul salonului oficial francez nu mai este decât un slab ecou al vremurilor de glorie; meda­liile sale sunt din ce în ce mai şterse; ele nu mai pot impresiona­­decât pe iubitorii de artă zaharisiţi cari, din păcate, se mai găsesc încă pretutindeni într’un număr destul de important. Salonul oficial românesc, cu mult prea tânăr faţă de matusalemica vârstă al celui francez (născut în 1673) e fatal să aibă ideile mult mai proaspete şi să procedeze larg şi lo­gic în alcătuirea expoziţiei sale, dând astfel posibilitate de manifes­tare credincioşilor tuturor curente­lor atunci când lucrările lor pre­zintă cu adevărat interes. O astfel de alcătuire din lucrări de artă atât de felurite ca mentali­tate şi tehnică, bine­înţeles, nu poa­te avea un aspect unitar, face însă mult mai tineresc şi mai vesel adu­când pe panourile expoziţiei un ritm de viaţă care dispune. Din acest punct de vedere, Salo­nul nostru oficial se aseamănă mai mult cu Salon d’Automne ceea ce înseamnă un punct bun pentru plas­tica românească. Manifestarea aceasta, importantă din viaţa artistică românescă a anu­lui, ar da şi mai bune roade dacă organizatorii săi ar asocia plastici­lor şi pe ceilalţi artişti instituind pe tot timpul expoziţiei în localul Salonului, şedinţe de un ceas pe zi de literatură, teatru, muzică, co­regrafie, modă şi cinematograf, du­pă un program întocmit în concor­danţă cu spiritul expoziţiei, după cum se realizează la Salonul din Pa­ris şi Salon d’Automne. Dificultăţile de tot soiul se vor ivi de la început însă nu vor fi imposi­bil de înlăturat... întrerup aceste gânduri ca să le reiau cu ocazia deschiderii salonu­lui oficial românesc pe care toţi îl aşteptăm cu nerăbdare. Mac Corestantinescu * Cinematograf cu totul estetic, în­cercări de realizare superioară după scenarişti români, cu artişti şi cu regi­zori români. Organizarea directoratului regional Cernăuţi CERNĂUŢI­ — Directoratul re­gional din Bucovina, în a cărui competinţă cad cinci judeţe ale Bucovinei şi judeţele Fălticeni şi Doroh­oi, a început să funcţioneze oficial. Totodată s’a făcut şi instalarea d-lui inspector general Pruda. Prin această centralizare se vor face mari înlesniri celor şapte ju­deţe cari până acum erau nevoite să se adreseze numai Bucureştiu­­lui. Toate petiţiile se vor soluţio­na şi rezolva la direcţiunea regio­nală din Cernăuţi, urmând ca di­rectoratul să le trimeată oficial la centru. Intr’o conferinţă recentă care a avut loc între directorul regional dr. Sauciuc Săveanu, d. inspector general Cereavschi şi şeful de ca­binet dr. Saghin, s’a hotărât ca fiecare petiţie să fie rezolvată cel mai târziu, în două zile. Se aşteaptă pe săptămâna vii­toare ordonanţa centrului, după care direcţiunea regională din Bu­covina va fi însărcinată cu achita­rea salariilor funcţionarilor şi ,va avea dreptul a face numiri şi a­­vansări de de funcţionari. S’au fixat două zile pe săptă­mână de audienţă: Lunia şi Vine­­rea, în care petiţionarii vor fi pri­miţi de directorul regional. In cursul săptămânii trecute au fost primite la directora­tul regio­nal delegaţii ale funcţionarilor, pensionarilor negustorilor şi mici­lor industriaşi, cari şi-au expus doleanţele. -pession,----­ ------m Qoo---i—« CUVÂNTUL ■MSB—N­ JBJLJJH Episcopul acuzat că face politică liberală şi colaborează cu comuniştii ORADEA.­­ Alegerile comunale din oraşul nostru au dat loc la o complicaţie ciudată, menită să zdrun­cine situaţia guvernatorului apos­tolic Anton Mayer, actualul condu­cător al episcopiei catolice din Ora­dea, candidat la postul de episcop al Episcopiei din Nordul Ardealu­lui. Se ştie că la alegerile comunale s-a produs şi o listă liberală, pe care figurau şi câţiva comunişti şi baptişti, în frunte cu M. Balint şi Kocsis şi baptistul Bale. Al doilea pe listă era d. Zitzmann, fost func­ţionar la administraţia financiară, tatăl preotului catolic, secretarul E­­piscopiei catolice din Oradea- Preo­tul Zitzmann având vaste legături în cercurile catolice, s-a pretat la o intensă propagandă electorală în fa­voarea listei liberalo-comunisto-bap­tiste pe care candidase şi tatăl său. PARTIDUL MAGHIAR PROTES­TEAZĂ Propaganda zeloasă a secretaru­lui episcopiei catolice a surprins în primul rând partidul maghiar, care se credea până acum şi reprezi­ntar­­ul bisericii catolice. Biserica cato­lică maghiară «aristocrată» şi Aris­tocraţii sunt stâlpii partidului ma­ghiar. Episcopia catolică a sus­ţinut totdeauna partidul maghiar, care i-a apărat interesele. Deci, în ale­gerile de acum partidul maghiar a fon­tat pe sprijinul bisericii catolice şi pe voturile catolicilor, De­ateea a rămas surprins văzând că secre­tarul episcopiei catolice, d. Zitz­mann, a desfășurat o vastă propa­gandă în favoarea listei liberale­­comuniste, fără ca d. Mayer, guver­natorul apostolic, să-i fi interzis a­­ceasta. Partidul maghiar consideră că superiorul este responsabil de faptele inferiorului, când nici nu le împiedică, nici nu le sancţionează. Din această cauză, între partidul maghiar şi biserica catolică s’a ivit un conflict, car a dat foc unei com­­plicaţiuni foarte grave, cu urmări neplăcute pentru candidatura d-lui Anton Mayer la scaunul episcopiei catolice din Nordul Ardealului. PARTIDUL MAGHIAR IN­TERVINE LA SF. SCAUN Catolicii de la noi au susţinut pâ­nă acum candidatura d-lui Anton Mayer la alegerea de episcop. Gu­vernul român trebue să ţie cont de voinţa credincioşilor cari urmau să fie păstoriţi de viitorul eppscop, cu toate că guvernul român avea alt candidat la această episcopie, pe canonicul Iosif Pop. O singură piedică era: opunerea credincioşilor catolici, reprezentaţi prin partidul maghiar. Dar iată că intervine ca­zul preotului Zitzmann şi lucrurile se schimbă. Acum, partidul maghiar n­u numai că nu mai susţine pe­­ Mayer, dar va interveni şi la­­Va­­tican, prezintându-l ca pe un sus­ţinător al comuniştilor şi baptişti­lor şi cerându-i să renunţe la nu­mirea lui ca episcop. Deoarece bi­serica catolică nu poate să susţie pe comunişti, intervenţia aceasta va avea efect, ştiindu-se atitudinea ce a luat-o Papa contra comunişti­lor, dând ordin ca bisericile cato­lice să ţină slujbe pentru martirii creştinismului din Rusia sovietică şi în predici să vestejească acţiu­nea antibisericească a comuniştilor. Ori, partidul maghiar susţine că secretarul episcopiei nu putea face propagandă pentru comunişti, ci trebuia să-i combată, mai ales ca executant al ordinului Sf. Scaun. A FOST SESIZAT ŞI GUVERNUL Cei nemulţumiţi de atitudinea gu­vernatorului apostolic şi a secreta­rului său, au sezizat şi guvernul, a­­rătând că actualii conducători ai bi­sericii catolice fac politică liberală şi comunistă. Au cerut d-lui Maniu să aibă în vedere acest lucru cu pri­lejul numirei episcopului catolic din Nordul Ardealului. Iată de ce situaţia este complicată pentru d. Anton Mayer. TIBERIUS unu finim mi O hotărâre nechibzuită a direcţiune! căilor ferate Direcţiunea generală a căilor fe­rate a hotărît ca la acordarea car­, netelor de reducere pe C. F. R. pentru funcţionari să se aibă în vedere criteriul de salarizare şi nu cel al intuaţiunei sociale a funcţio­narului. Acest fapt a produs o vie nemul­ţumire în rândurile funcţionarilor, din cauză că s’a dat loc unor situa­­ţiuni jignitoare. Astfel, direcţiunea C. F. R. a stabilit că toţi funcţionarii cari primesc un salariu până la 12­ 000 lei lunar vor putea călători cu preţ redus numai în clasa a H-a, cei ale căror salarii depăşesc a­­ceastă sumă, vor avea dreptul de a călători cu reducere la clasa I. Funcţionarii şi oamenii de ser­viciu, care nu au studii de cel pu­ţi­n patru clase secundare, vor că­lători în clasa a II-a. Această hotărâre prezintă urmă­toarele anomalii: întrucât ofiţerii inferiori nu au salarii care să atingă suma de 12 000 lei, vor călători în clasa a doua ap­ărare de reangajaţi. Vom vedea astfel un căpitan medic, a­lături cu prutonierii şi şefii de sec­ţii de jandarmi. E de menţionat faptul că la u­­nele departamente sunt şoferi care au la bază patru clase secundare şi primesc salarii mai mari de 12­ 000 lei. După criteriul adoptat de direcţiunea generală a C. F. R., aceşti şoferi au dreptul de a călă­tori în clasa I-a în compania se­cretarilor generali şi chiar a di­rectorilor regionali. In ceea ce priveşte corpul didac­tic, anomalia ia un aspect şi mai interesant. Vom vedea asistenţi u­­niversitari, cu o dipl­omă de doctorat, călătorind cu clasa a II-a în timp ce învăţătorii cu­ gradaţii vor călă­tori cu clasa I-a. Un institutor cu 24 de­­ ani de Serviciu (cu patru gradaţii) va călători în clasa a II-a, pe când un coleg al său cu 25 de ani de serviciu (cinci gradaţii) va călători în clasa I-a. Şirul acestor anomalii ar putea fi continuat. Fără îndoială că mă­sura luată de direcţiunea C. F. R. a fost — ca să întrebuinţăm un eu­femism — pripită. Să m­­­ăjda­m că ea se mai poat­e, încă, îndrepta. De la Asociaţia pretorilor din România D. dr. Ioan M. Popa, primpretor al plăşii Orăştie (jud. Hunedoara), preşedintele „Asociaţiei generale a pretorilor din România”, ne trimite o expunere cu privire la această aso­ciaţie. Extragem următoarele: In congresul ţinut în Bucureşti în zilele de 25, 26 şi 27 iunie 1929, pretorii au decis înfiinţarea „Aso­ciaţiei generale a pretorilor din Ro­mânia”. Asociaţia urmăreşte susţine­rea, apărarea şi promovarea intere­selor profesionale ale pretorilor. Primpretorii, pretorii şi secretarii de plasă, în situaţia creiată prin Le­gea pentru organizarea administra­­ţiunii locale, ca funcţionari de stat, au doleanţe, drepturi şi îndatoriri spe­ciale, cari diferă de cele ale funcţio­narilor judeţeni şi comunali. Dar calitatea de membru al Aso­ciaţiei pretorilor, nu exclude pe cea a asociaţiei funcţionarilor administra­tivi, etc. Aşa că, asociaţia pretorilor, adică încadrarea lor într-o organizaţie cu programul şi directivele ei, este lip­sită de orice tendinţe separatiste, e­­goiste, ori exclusiviste. Ei doresc să îşi apere în mod eficace şi intensiv interesele profesionale speciale, şi în deplin acord cu alte categorii de func­ţionarii organizaţi, să lucreze pentru promovarea intereselor profesionale generate, etc. Unicul motiv, care determină ac­ţiunea şi atitudinea pretorilor, este neclintita convingere ce avem că, sus­ţin o cauză dreaptă. In adresele de adeziune şi mulţu­mire ce se adresează asociaţiei pre­torilor, se vede o confirmare a faptului că, ei se găsesc pe drumul cel drept Este singurul motiv hotărâtor al li­niei lor de conduită şi asociaţia pre­torilor se declară străină d€ orice alte consideraţiuni. Asociaţia pretorilor, în sentimentul datoriei, de a servi în mod conştiin­cios interesele celor nedreptăţiţi, va găsi cuvenitele directive pentru ati­tudinea sa şi forţa morală pentru a combate relele şi nedreptăţile, fără să se ţină seamă de alte considerente. Tribunalul Ilfov, Secţia 1, C. C., prin sentinţa No. 102 din 7 No­­vembrie 1929, admiţând cererea fă­cută de „Asociaţia generală a preto­rilor din România” i-a acordat per­sonalitatea juridică. In consecinţă Asociaţia pretorilor poate proceda la executarea progra­mului său de înfăptuiri, în cadrul statutelor aprobate de ministerul de interne. Situaţia industrială din Ardeal LĂMURIRI OFICIALE ASUPRA CAUZELOR ŞOMAJULUI CLUJ. — Cu toate asigurările ce se dau că şomajul ar fi în descreş­tere în Ardeal, realitatea arată contrariul. Situaţia industriilor, după rela­­ţiunile oficiale ce ni se dau, este foarte gravă. In chip fatal, de si­tuaţia aceasta este legată şi soarta lucrătorilor. D. inginer Petrovici, şeful ins­pectoratului din Cluj, ne-a dat câ­teva lămuriri edificatoare. In cuprinsul acestui inspectorat toate întreprinderile au scăzut pro­ducţia la jumătate, şi în aceiaş măsură au fost concediaţi lucrăto­rii şi funcţionarii. Cauza este este criza prin care trecem. Contribue în special dobânzile exagerate ale băncilor, întreprinderile cari nu au capi­tal propriu, nu mai pot rezista, iar cele cari se bucurau de acest avan­taj, sunt foarte puţine. Informaţiuni din alte surse com­­plectează lămuririle inspectorului industrial din Cluj. Așa, cu toate că am intrat în sezonul de lucru, numărul șomerilor, în ultimele luni, a crescut la întreprinderile industriale cu 15—25 la sută. Impresionanta sinucidere din Dorohoi O DOAMNA SE ARUNCA ÎNA­INTEA TRENULUI DOROHOI. — O impresionantă sinucidere s’a întâmplat Vineri în localitate. In strada fişcală 28 se află lo­cuinţa soţilor Elvira şi Teofil Păun. Starea doamnei Pău se a­­gravase în ultimul timp din cauza deselor certuri ce le avea cu soţul ei. Vineri la orele 4, d-na Păun s’a dus spre linia ferată şi la canto­nul No. 2 s’a oprit, aşteptând tre­cerea trenului de Iaşi. In momen­tul când trenul s’a apropiat cre­zând că nu e observată de nimeni, ea s’a aruncat înaintea locomoti­vei. Roţile trenului au mutilat ori­bil corpul sinucigaşei. Trenul a fost imediat oprit, iar cadavrul trimis la institutul medico-legal. S’au gaoii dloxxo, posîaori într’un­ buzunar al hainei sinucigaşei, a­­dresate soţul­ui părinţilor ei. Din aceste scrisori rezultă că motivul principal care a determi­nat-o să-şi pue capăt zilelor, sunt neînţelegerile cu soţul ei. 394 m­. Bucureşti 12 kw. PROGRAMUL DE DUPĂ AMIAZA 17: Orch. Radio; Auber; Dominoul ne-1S. D. P. Prodan: Edmond Rostand pe gru,­uv.; Joh. Strauss: Trandafiri de toamnă; Puccini: Fantezie din «Boho­­ma»; Candid­o: Intermezzo; Moreno: Quintesontă, potp.; Dvorak: Canzonetta indiană, scena românească. 18.15: Jurnal vorbit. 18.80: Orch. Radio: Zihrer: Potp. din opereta «Vagabonzii»; Dvorak: La șeză­toarea torcătoarelor; Waldteufel: Cea mai frumoasă, vals. UNIVERSITATEA RADIO 19; D. I. M. Marinescu: Virgil.­­ 19.20: D. Ion Marin Sadoveanu: W. Shakespeare. 19.40: D. Alex. A. Philipide: Mistral şi mişcarea Felibrilor provensali. I PROGRAMUL DE SEARA­­ 20: Muzică românească (plăci de gra­mofon). 1. 21: D. Sigmund Seidmann, saxofon; Rudy Wiedoeft: Pomela, vals; Chopin Wiedoeft: Nocturnă; Kreislér-Gurenisch: Frumos rosmarin; Kamitz Schilkret: Lady divine; Baroll: «Laf’N Sax»; Wiest Nunta ţărănească. 21.20: D-na A. Bartfeld, violină; Mo­­zart: Concert re major. 21.40: D. Horia Furtună: Souvenirs i­­aedits sur Ed. Rostand. 21.55: D-ra Valentina Cretoiu de la O­­pera Română, canto; Tosti: Ninon; Tosti: Când cad frunzele; Fauré: Tran­dafiri din Ispahan; Johann Strauss: Glasuri de primăvară; Brăiloiu: Cântec de leagăn; Kiriae: Necredinciosul Io­nică.­­ 22.20: D. Iuliu Hertz, piano; Schubert: Allegretto; Chopin: Vals; Didia Saint- Georges: Dans popular românesc: Saner; Echo din Viena. 22.45. Jurnal vorbit. Cărfi-reviste A apărut: D. V. BHRNOSCHI, roman conţi­nând 370 pagini; Mărturisirea trupului „Neamul coţofănesc”. (Un spital de război. Un pojar de pomină). Editura „Cultura Românea­scă” prețul lei 100. Trad. de Iorgu Stoian. Traducerile din limba franceză au, la noi, o situaţie ciudată. Lucră­rile literare, al căror interes pă­trunde mai adânc în rândurile ce­titorilor noştri de literatură, sunt traduse relativ repede. Şi încă lite­ratura de o anume treaptă, pentru că cetitorii cu necesităţi spirituale mai rafinate, stăpânesc îndeajuns limba limba franceză pentru ea să poată merge deadreptul la original. Cu lucrările de filosofie se întâmplă la fel: se citesc în original. Deaceea, în afară de filosofia broşurilor de propagandă socialistă, nici nu avem, până acum cel puţin, traduse în ro­mâneşte lucrările fundamentale ale filosofiei franceze. Traducerea lor totuşi este mai mult decât folositoare; e necesară. Nu numai că în româneşte aceste o­­pere ar putea pătrunde mai adânc în massa cetitorilor, înălţând astfel încetul ca încetul nivelul intelec­tual al publicului cetitor, dar o tra­ducere, bună evident, aduce în schimbul scăderilor inerente tradu­cerilor, un avantaj pe care origina­lul nu-1 are pentru un cetitor străin, stârnește reflexiunea proprie. In fata originalului, cetitorul străin, oricât de bine ar poseda lim­ba şi spiritul poporului respectiv,ră­mâne într’o atitudine aproape pasi­vă, receptivă. Cetind în limba pro­prie însă, cetitorul trăeşte personal gândirea autorului, o reconstitue parcurgând aproape întregul ei proces de geneză şi de cristalizare în sistem. Chiar dacă nu străbate drumul autorului şi nu ajunge e­­xact unde a ajuns el, cetitorul pro­fită totuşi de pe urma acestei sfor­ţări, provocată de traducere, de a reconstitui opera unui gânditor. Pentru cultivarea unui public a­­ceastă activitate nu este, fără în­doială, lipsită de urmări fructuoase Iată de ce este necesară traduce­rea operelor fundamentale ale lim­bii franceze, — fără să mai vorbim de ale limbii germane. Traducerea d-lui Iorgu Stoian mai are un merit pe deasupra: ea satisface necesităţi simţite în lu­mea oamenilor de şcoală: învăţă­tori, profesori, studenţi (ţineţi sea- Recenzi Casa Şcoalelor, 1930 mă că la Universitate, pedagogia este necesară tuturor candidaţilor la licenţă şi mai târziu, la capacita­te). Meritul acesta este de două ori îndreptăţit: întâi pentru că lucra­rea d-lui Stoian împlineşte o lipsă şi al doilea pentru că această lipsă este împlinită printr’o operă a lui Dürkheim, a cărui cunoaştere va aduce o înviorarea în atmosfera noastră didactică îmbibată cu pe­dagogia speculativă a cărţilor. Dürkheim vine cu o înţelegere so­ciologică a educaţiei: ea este tras­­miterea valorilor în societate de la o generaţie la alta, înţelegere care trebue să fie temeiul oricărui sis­tem educativ şi a oricărei speculaţii pedagogice. In deosebi, în domeniul educaţiei morale a aplicat Durkheim concep­ţia sa pedagogică. Scoţând din so­ciologia moravurilor esenţa faptu­lui moral şi a moralităţii: discipli­narea vieţii individului după indi­caţiile etice ale colectivităţii. Dürk­heim consideră educaţia morală menită a desvolta în individ tocmai aceste indicaţii etice de natură so­cială, pe care psihologul Ie desco­peră în sufletul copilului, spiritul de disciplină şi de ataşare la grup. Această concepţie vine, e drept, în opoziţie cu personalismul cre­ator al pedagogiei contimporane stăpâ­nită de cultul personalităţii,­­ dar se împacă de minune cu înţelegerea sociologică a personalităţii pe care o împărtăşeşte Dürkheim. Iată axa gândirii pedagogice a lui Dürkheim. Ţesătura documentării şi discuţia, ei se găsesc redate pe înţelesul general, în studiul intro­ductiv asupra lui Dürkheim ca pe­dagog cu care Stoian a însoţit tra­ducerea d-sale, încă un punct care sporeşte utilitatea lucrării. Cartea nădăjduim să pătrundă mai ales în lumea învăţătorilor în contact cu viaţa satelor noastre, unde au prilejul, — sub sugestiile lui Durkheim, — să-şi învioreze principiile pedagogice învăţate la şcoală cu observaţiile asupra felu­lui cum s’a făcut şi se face transmi­terea valorilor din generaţie în ge­neraţie, în şcoala socială vie a satu­lui nostru. o. C. Junszat- cu începere de la 1 Aprilie, se reiau cursele de avioane ale compa­niei internaţionale de navigaţie ae­riană. Cursele se fac din Bucureşti spre Belgrad, Viena, Budapesta,­ Praga, Nurenberg, Strassburg, Paris şi Con­­stantinopole şi înapoi. Serviciul va fi făcut zilnic, afară de Duminici, când nu va fi făcut între Bucureşti-Paris şi Bucureşti- Constantinopole. Pentru Bucureşti-Constantinopole şi Bucureşti-Viena, plecarea şi so­­sirea se face în aceiaşi zi; pentru celelalte oraşe după Viena sosirea va fi în ziua următoare. Aceasta numai până la 15 Mai, după această dată se va sosi şi în celelalte oraşe , inclusiv Parisul în ziua plecărei. Vor fi prescurtate haltele în cele­lalte oraşe şi astfel, pasagerul ple­cat dimineaţa din Bucureşti va fi seara la Prias şi cel plecat diminea­ţa din Paris, va fi înaintate la ore­le 7 seara la Bucureşti. In acelaş timp, cu începere de la 1 Mai, se va face şi transportul regulat al ziarelor, astfel că ziarele de dimineaţă din Paris, să fie distribuite în Capitală abonaţilor seara. Se primesc spre expediere cu avio­nul, scrisori, cărţi poştale, imprimate, precum şi colete în greutate de 1, 5, 10, 15 şi 20 kgr., pentru toate lo­calităţile enum­ărate mai sus. Pentru aceste expedieri, pe lângă taxele o­­bişnuite, se va percepe o supra­taxă de avion. Taxele de călătorie ale pasageri­lor cu avioane sunt următoarele: de la Bucureşti spre Belgrad lei 3000, Budapesta 6410, Viena 8220, Praga 10.450, Strasburg 14.800, Paris 17.950, Constantinopol 6.200, Sofia 6.410 şi Varşovia 14.700. Din Paris, sunt legături aeriene cu Londra, Berlin şi München. Cu începere de la 15 Aprilie vor fi reluate regulat cursele de avioa­ne din ţară, având aceleaş itinera­­rii ca şi anul trecut. CURSE AERIENE IN TARA Cursele se vor face pe distanţele Bucureşti-Galaţi-Iaşi-Chişinău Bucu­­reşti-Cernăuţi, Bucureşti-Cluj, etc. Taxele de călătorie pentru cursele duse ca cele din anul trecut, de avioane în ţară vor fi mai re- O anchetă internaţională asupra boalei „Drena“ --------oooo--------­ Primim: La al doilea congres internaţional de Oto-Hino-Laringologie, ce se va ţine la Madrid în anul 1932, printre alte ches­tiuni, este pusă la ordinea zilei şi boala numită Ozena. Comitetul Internaţional mi-a făcut cinstea să fiu ales raportor al acestui subiect. Cum această boală este una din cele mai rele, care atacă nasul, având influ­enţă asupra întregului organism, şi cum s’a înmulţit foarte mult în popu­laţia noastră, ea interesează pe marele public şi pe toţi medicii. In acest scop, avem nevoe de concur­sul tuturor medicilor. Pentru aceasta, m-am adresat autori­tăţilor în drept, ca să intervie pe lângă organele sanitare, din subordinea lor. Pe calea publicităţii, rog pe confra­ţii, nefuncţionari şi pe cei de la institu­ţiile particulare (Uzine, Industrii, Mine de Cărbuni, Petrol, Reşiţa, etc., etc.) ca să-mi dea acelaş concurs. E necesar să se facă o anchetă gene­rală în toată ţara, pentru a descoperi bolnavii atinşi de Ozenă. Confraţii, care vor găsi bolnavii sus­pecţi sau confirmaţi cu această afec­ţiune, sunt rugaţi a-i trimite medicilor specialişti, în boale de nas, gât şi ure­chi, din localitatea cea mai apropiată, cari vor complecta examinările, trecân­­du-le pe o foaie de observaţie, Întocmită ad-hoc. Această foaie este uniformă pentru ţările din lumea întreagă. Medicii specialişti simt însărcinaţi cu strângerea tuturor datelor. Se face de asemenea cunoscut că Mi­nisterul Sănătăţii a luat dispoziţia ca laboratoarele Statului să facă gratuit toate examinările de care medicii spe­cialişti vor avea nevoe. D. profesor doctor Cantacuzino a pus la dispoziţie laboratorul d-sale cu per­sonalul necesar, pentru facerea tuturor cercetărilor şi experienţelor ca să se poată cunoaşte origina şi cauza acestei boale.­­ Confraţii specialişti se vor adresa deci acolo, pentru orice nevoe, în aceas­tă direcţiune.­­ Acelaş lucru îl vor putea face şi me­dicii din provincie. Cunoaşterea cât mai exactă a cazuri­lor după localităţi, este absolut necesa­ră, de aceea ancheta socială trebue fă­cută cât mai riguros (etate, sex, felul ocupaţiei, etc.) Aceeaş anchetă socială se face In toată lumea pentru care s’a constituit un comitet internaţional pus tot sub preşedinţia subsemnatului. Cinstea ce mi s’a făcut mie se răs­frânge şi asupra ştiinţii medicale româ­ne şi asupra ţării noastre, de aceea cred că voiu avea concursul tuturor şi pen­tru care mulţumesc cu anticipaţie. Pentru orice alte lămuriri rog a se a­­dresa subsemnatului. Raportor şi Preşedintele Comitetului Internaţional pentru studiul Ozcnei. Medic Primar la Spitalul Colţea Dr. Costiniu-Senior

Next