Cuventul, iulie 1930 (Anul 6, nr. 1864-1894)

1930-07-01 / nr. 1864

ANUL AL VIea.­­ No. 1364. REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Bucureşti, Str. Const. Miile (Sărindar), 14 Etajul III. rrr. 1 *7 ca) / 178/1­1 REDACŢIA TELEFON­­ 37S/9 ADMINISTRAŢIA Fondator TITUS ENACOVICI Director NAE IONESCU AHUHCIURILE Şl PUBLICAŢIILE SE PRIMESC LA ADMINISTRAŢIA „CURANTULUI“ şi prin toate agenţiile de publicitate Legiferare şi afaceri , Parlamentul are azi în discuţie legea prin care se modifică unele dispoziţiuni ale statutului nostru administrativ. De acum încolo co­­misiunile interimare se vor bucura­­de aceleaşi drepturi în gospodărirea treburilor comunale ca şi consiile a­­lese. Modificarea este motivată de că­tre guvern prin aceia că din prici­na dispozițiunilor restrictive ale legii actuale, comisiunile interima­re sunt împiedecate în activitatea lor. Argument specios, fiindcă așa numitele comisiuni interimare sunt organe efemere menite să gireze afacerile curente ale administraţi­ei, fără a angaja interesele cetăţe­neşti în întreprinderi mari şi de durată, în spaţiul de timp dintre dizolvarea unui consiliu comunal şi alegerea şi constituirea unui nou consiliu. Acest răstimp este foarte scurt potrivit prescripţiilor legii şi nu­mai printr’un abuz dosit sub tot felul de chichiţe şi interpretări false, el este prelungit la infinit. Noi cari nu suntem democraţi so­cotim că sistemul actual d­e alegere şi de constituire al consiilor comu­nale nu este prielnic intereselor ob­şteşti şi mărturisim că n’avem în­credere în valoarea activităţii lor. Astfel că din acest punct de vede­re ne-ar putea fi egal cine se gă­seşte la conducerea comunei, consi­liul ales după criteriile individua­liste egalitare, mecanice şi abstrac­te ale sufragiului democratic orice misiune interimară numită de mi­nisterul internelor. Câtă vreme vom fi stăpâniţi de ideologia politică a perfectului democrat, crescut în spi­ritul revoluţiei franceze, vom su­feri toate nefastele consecinţe ale acestui sistem inadaptabil la via­ţa reală, dispreţuind natura deose­bită şi complexă a omenirii şi legi­le care poruncesc reacţiunile ei.­­ Dar modificarea recentă înseam­nă o contradicţie pentru un gu­­vern n, s’a afirmat a fi democrat. acestei contradicţii este interesan­t de lămurit.­­ Legea noastră administrativă este des­pre opera unei preocupări de demo­rat. La elaborarea ei a fost, e adevărat în discuţie şi rite­­ra de a se recreta prin noul statut posibilităţile de desvoltare pentru viaţa locală şi regională. Dar spiritul democratic esenţial­­mente unificator, egalitar şi irea­­list a dominat economia legii. Par­tilarist­­ele provinciale, specifi­cul regional şi local n’au fost ţinu­te în seamă. Nu lor s’a dat putinţă să se exp­rime. Pe tot cuprinsul ţă­rii viaţa ei diversă, modelată de ge­niile locale, a fost vârâtă cu dreasi­­la în ce setul aceluiaş sistem. Din această ricină instituţiile nu sunt fie a unor realităţi, ci e­xpresi creaţii. Şi Stf. St? y-i inocru­­­xează vieţii­­ vid­eu» instrumente biurocratice. :ă deci de acest spirit de­­legea administrativă fi­­elemente de conducere ale ile consiliile comunale, e­­a»­e iese prin sufragiu univer­sal du est, secret şi egal. Acest sis­tem ele­v stă la baza organizaţiei corn­u­­ . .De interesele obştei nu pot îngriji decât reprezentanţii ei, aleşi potrivit catech­ismului democratic. Bine sau rău, asta este altă socotea­lă. Acesta este principiul legii. Iată însă că guvernul modifică statutul existent recunoscând comisiunilor interimare aceleaşi drepturi ca şi consiliilor comunale alese. Dar asta înseamnă o răsturnare a principiu­lui legii administrative care dă nu­mai or­ganelor ALESE dreptul de a hotărî şi a priveghea asupra gos­podăriei comunale. Iar dacă expe­rienţa a dovedit că sistemul electiv nu e bun în administraţie, atunci el să fie eliminat cu totul şi în toate consecinţele sale. Căci dacă se recu­noaşte comisiunilor interimare un drept egal consiliilor alese, implicit li se recunoaşte şi o capacitate cel puţin egală. In cazul acesta de ce să mai pierdem bani şi vreme cu a­­legerile? Ca să ne sgăim ochii la a­­fişele electorale prin care d-nii Do­­brescu şi Costinescu se congratulea­ză în cel mai desăvârşit stil de su­burbie? Care este deci rostul, care este ex­plicaţia modificării legii în sensul transformării comisiunilor interi­mare în instrumente cu puteri de­pline asupra destinelor comunale? Căci, dacă principiul electiv este dăunător, atunci să se facă o altă lege. Să nu se vină doar cu o modi­ficare graţie căreia gospodăria ora­şelor şi satelor este pusă la discreţia oamenilor numiţi de puterea cen­trală. E mai bun sistemul acesta? Să fie extins şi perpetuat. Să se des­fiinţeze prin lege consiliile comu­nale. Astfel însă cum s’au aranjat dis­poziţiile legii se trădează meschini, interese de coterie şi de persoane. De ce s’a făcut modificarea? Pentru afaceri. Legea oprea coarsiunile in­terimare de la anumite operaţiuni fi­nanciare. Şi sunt oameni în ele care ard de nerăbdare să înclece cât mai e timp unele fructuoase angajamen­te băneşti. Peste bord, deci, cu de­mocratismul, cu principiile, cu preo­cuparea de interesele generale. E atât de simplu şi mai ales atât de murdar! Vladimir leneseit Clientela Clientela, sistem de relaţii şi de arivism, este cel mai bun semn că ne tragem direct din Râmleni. Am păstrat patronul, sistemul cliente­lar cu sfinţenie. June cu «diplomă» şi «talent» în zadar căută de lucru, devine repede clientul unui patrician, îndatoririle tale vor fi cele clasi­ce, ale anticei Rome,­dis de dimi­neaţă, du-te la uşa Patronului. Plecându-te adânc în faţa dom­niei sale care cască încă de somn şi se plânge că, a avut o indigestie, fiindcă a fost invitat la un banchet prea suculent, spune-i «Omagii» Cucoane!» Aceasta este prima ta îndatorire. Priveşte-l cum se înfruptă din cai, macul cafelei cu frişcă, şi pandiş­­pan şi fii încântat dacă, la urmă, îşi va oferi o ţigare «Carpafi», în timp ce el îşi aprinde « Lucky « Strike». Ascultă apoi pe patron cum e de plictisite de atâtea consilii de admi­nistraţie, etc. Când vine ora ca să se urce în li­muzină memorează conştiincios co­misioanele, ce le ai de făcut până la ora 1 şi fum, pentru care patronul îţi dă întâlnire, făcăndu-ţi bezele din maşina care demarează umplân­­du-te de gaze. La ora zisă, vino şi dă raportul, ca un bul­ client, şi suferă mustră­rile pe care ţi le face patronul obo­sit de atâta muncă, pentru că ai uitat să îndeplineşti cine ştie ce ne­însemnată lucrare. De aburii sufrageriei, desparte­­te cât mai repede, căci fii sigur că nu vei f­i invitat la masă. După masă, nu uita să te prezinţi pentru noui însărcinări, pe care, nu patronul ti le dă, ci tu însuti ti le a­­sumi cu bucuria de a-l servi. "­■ până în noapte, fii umbra dis­cretă, fără plată, bine înţeles, a pa­­tronului tău. Intre timp, patronul ajunge mare, cu viaţă aparentă, simple iar tu rămâi tot mic, fiindcă, prin­­inc­tvvTnnntn hi,,vnnrot5„o tie comisioanele şi micile însărci­nări pe care ţi le iei spre a descăr­ca pe patronul care e prea încărcat, sunt chiar şi volume de scris, ser­vicii importante de efectuat în nu­mele patronului, şi alte diverse ba­gatele şi filme. Iar tu fii mulţumit, dacă, la urmă, vei căpăta şi tu o slujbă de 5000 lei pe lună, prin altcineva decât pa­tronul­ Paul Steriau IN PAG. IV.as O îndrăzneaţă escroche­rie cu „marele meeting de aviaţie din Capitală“ După Salonul Oficial, pavilionul de la Şosea a dat ospitalitate unui ansamblu de artă atât de interesan­tă şi de instructivă, încât nu se pu­tea găsi o expoziţie mai nimerită pentru încheerea sezonului plastic. Exemplarele minunate ale unei arte viguroase purtând pecetea decora­tivă a orientului îndepărtat şi afi­nităţi atât de mari cu stilul aflător în arta vechilor noastre biserici, presară în suflete, d­upă siuciumul unui an plin de eforturi istovitoare, liniştea dătătoare de puteri şi învă­ţăminte bogate în nădejdi. Cu toată nobila discreţie, în care au căutat s’o învăluiască organiza­torii, expoziţia armeană din vara a­­ceasta, constitue un eveniment din­ RUBRICA PLASTICA de MAG CONSTANTINESCU ---0000-------­ tre cele mai mari, de­oarece este nu numai prima expoziţie armeană în România, ci şi cea dintâiu în Euro­pa. Pentru noi, cu atât este mai dem­nă de interes cu cât majoritatea o­­biectelor expuse face parte din co­lecţii aflătoare în România. Experienţa încercată de Institu­tul de Studii Sud-Est European cu prezentarea acestei arte pline de subtile calităţi, poate fi repetată fără teamă în marele centre de cul­tură ale occidentului unde va găsi acelaş cald entusiasm de care inte­lectualitatea bucureşteană a dat do­vadă. Iniţierea începe cu reproduceri fo­tografice după cele mai importante opere de arhitectură religioasă ar­meană din trecut. Biserica din Te­­cor, zidită în anul 486, pare să fie cea mai veche biserică armeană ce s’a păstrat până în zilele noastre. Interiorul său cu abside şi bolţi în plin cintru susţinute de coloane ge­mene terminate în capiteluri orna­mentate este de o mare frumuseţe, faţada bisericii din Agtamar (a. 915) serveşte de fond numeroaselor reprezentări plastice: sfinţi «dese­naţi» în piatră, medalioane în baso­relief direct inspirate din caligrafia manuscriselor. Friza sculptată cu viţă şi struguri printre cari se as­cund sau aleargă animale stilizate, au o forţă decoratvă excepţională. O curioasă stilizare heraldică a vul­turului bicefal se află sculptată pe faţada bisericii din Tadev (sec. X). Din secolul al Xll-a influenţa a­­rabă prinde să se arate pe faţadele bisericilor armene, adăugând vechi­lor motive reţeaua fantezistă a geo­metriei. Pietrele mormântale se prezintă sub trei aspecte. Date în formă de aco­perământ de sarcofag, cu antrela­curi, cruce şi rozetă cu inscripţii marginale, stele funerare cu faţa transformată într’o adevărată dan­telă de Armenia de cea mai abilă execuţie tehnică şi în sfârşit «mo­numentul» reprezentarea în trei di­mensiuni a «mielului» cu trupul sti­lizat şi coarnele involute de un pri­mitivism savuros, cu elemente deco­rative gravate pe trup şi picioare, prezintă pentru arta statuară ani­malieră unul dintre cele mai cu­rioase exemple. Obiectele de cult lucrate în metal preţios, cu reprezentări antropomor­­fice şi pur decorative în procedeul filigram şi metal bătut, executate de vechii meşteri armeni din Constan­­tinopole şi Asia­ Mică, precum şi ti­parele de anafură gravate în lemn de preotul Ghevont Papazian, fac să ne dăm seama de enormul simţ de­corativ al acestor meşteri orientali şi de marea lor influenţă în orna­­mentica bisericească răsăriteană. Draperiile de altar pictate sunt ne­îndoios printre cele mai importante piese expuse. De mari dimensiuni, aceste bucăţi de pânză au un chenar marginal decorativ, în felul covoa­­relor ce încadrează compoziţia de medalioane şi scene religioase din care se detaşează în mod deosebit două trei figuri mai importante din iconografia creştină. La mijloc Isus pe cruce; în stânga Maica D-lui cu Isus copil în braţe; în dreapta Ur­carea la cer a Fecioarei sau altă scenă religioasă. Asemănătoare ca tehnică drape­riilor religioase Tibetane (Muzeul Etnografic din Berlin prosedă câteva preţioase exemplare) mult mai colo­rate însă, aceste draperii sunt im­primate după tipare în lemn, gra­vate anume cu figuri şi inscripţiile cuvenite pentru biserica ce a făcut comanda. Catalogul expoziţiei ne spune că această artă a înflorit în secolele XVI, XVII şi XVIII-a, dra­periile expuse aparţinând biserici­lor armeneşti din Moldova, afară de una singură ce provine din Veneţia. Cităm în­deosebi o draperia execu­tată pe la anul 1700 provenind de la biserica din Focşani. Pe fond indigo închis, dispuse pe trei registre ori­zontale suprapuse, sunt pictate sce­ne din viaţa lui Isus, în tonuri gris deschis accentuat discret de roşu. Fiecare scenă este înscrisă într’o arcadă cu colonete gemene în tor­­sadă, de un efect decorativ gran­dios. Miniaturile manuscriselor armene (evanghelii, psalmi, missele etc), sa pot asemăna celor mai frumoase e­­xemplare bizantine. Coloritul in care domină roşul, albastrul, un ton grizatru şi aurul de fond, este dozat cu multă sensibilitate, caligrafia de­senului este meşteşugită iar motive­le marginale de flori şi păsări au o savoare nespusă. In felul acesta se prezintă manuscrisul din 1331 cali­grafiat de călugărul Sarchis Bidzag reprezentat îngenuchiat în hainele mohorâte de umil slujitor al Domnului la picioarele celui Prea înalt. Caracterul literilor, frumuseţea decorativă a capitalelor şi intensi­tatea durabilă a cernelei contribue (Citiţi continuarea în pagina H-a). Naţionalii - ţărănişti şi regimul parlamentar Potopul fie legi. Câteva date statistice Unul din obiectivele luptei pe care a dat-o partidul naţional-ţără­­nesc în timpul opoziţiei, a fost şi înfăptuirea unui real regim parla­mentar în ţara noastră. Cetăţenii vroiau să fie conduşi în conformitate cu legile şi Constitu­ţia de reprezentanţii lor fireşti, iar nu de impostori! Regimul parla­mentar făcea pu­rte din acele aspi­­raţiuni ale ţării, pe care naţiona­­lii­ ţărănişti şi le-au însuşit la timp cu folos. Debutul furiei legislative Veniţi la cârma statului în luna Noembrie şi fiind forţaţi să facă alegerile la mijlociul lui Decembrie, ca să nu conpromită tratativele ce se duceau pentru stabilizarea leului, au fost nevoiţi să voteze bugetul pe anul 1929, în câteva zile. Nici cei mai mari duşmani ai guvernului, nu i-au reproşat d-lui Iuliu Maniu această grabnică, votare a bugetu­lui. Interesele ţarei din acel mo­ment o cerem. S-a redeschis apoi parlamentul după Crăciun, dar din Ianuarie 1929, până în Mai, şi-a pierdut vremea cu discuţii inuti­le. Cei mai m­uli dintre miniştrii dovedeau că nu erau pregătiţi pen­tru portof­oliile ce le aveau. Ţara a asistat la o tristă epocă de far­­ien­­te parlamentar. In schimb, în cursul lunilor iunie şi Iulie, miniştri na­ţionali ţărănişti au dat ţării impre­sia unei furii legislative. Fiecare avea câteva legi de trecut. Până şi legile administrativă şi de organi­zare ministerială, cari trebuiau apli­cate abia la 1 ianuarie 1930, s'au trecut tot în această sesiune esti­vală, fără să se ţină seamă de im­portanţa lor. Potopul de legi Acelaş lucru s’a întâmplat şi în sesiunea deschisă în toamna lui 1929 şi care se închide azi. Tot anul par­lamentarii au avut o singură grijă: să-şi încaseze diurnele. Precedând astfel, parti­dul naţional­ ţărăttesc, în loc să reabiliteze regimul parlamentar în faţa opi­niei publice, i-a dat o mare lovitură.­­ După o statistică oficia­lă, s-au votat in aceste două sesiuni 600 (şase su­te) de legi. Din acestea, 46 au fost modificate de două sau de trei ori, fiindcă n’au fost bine studiate atunci când au fost prezentate parl­ament­ul­u­i. Opinia publică a încercat o« nouă dezamăgire cu re­gimul parlamentar graţie partidului naţions»! »ţără­nesc şi care totuşi este pen­tru parlamentarism și îm­potriva dictaturei. „RECUNOAȘTEREA SITUAȚIUNII DE FAPT“ Pentru marea majoritate a opi­­­niei publice, manifestările din ulti­mele două săptămâni ale foștilor conducători ai partidului liberal în­seamnă o degradantă batere în re­tragere, o succesiune gâfâită de ac­te de lichelism, a căror imoralitate este pentru toată lumea de natură să-i scoată definitiv din viaţa poli­tică. Fiindcă este de neconceput pen­tru conştiinţa unanimă a ţării că in fapt­ei ele mai sus î s-ar putea corda vreodată o primă de încura­jare Ar însemna instaurarea şan­­tagiului ca armă de presiune asu­pra Coroanei, continuarea sub Res­­tauraţiunea monarhică a procedee­lor de intimidare şi de descreditare idilizate de d. Vi­tilă Brătianu cu atâta succes faţă de dem­neta re­genţă. Noi vedem însă în schimbarea de front a sateliţilor fostului preşedin­te al partidului liberal o nouă aro­ganţă, mai intolerabilă chiar decât cea care a prezidat la cele două şe­dinţe ale comitetului executiv din 7 şi 9 Iunie­­. Atunci, într’o serie de cuvântări al căror conţinut fusese in preala­bil supus aprobării d-lui I. G. Duca, s’au asvârlit dela tribuna clubului Arţăreanu grosolănii, s’au proferat insulte. Era o manifestaţiune care avea in ea ceva epileptic şi dezor­donat, când surpriza, necazul, în­cropite într’o ură ce nu voia să de­zarmeze şi biciuite de spaima zilei de mâine, s’au exprimat în accente vecine cu demenţa. O serie de «e­­şiri», cum au avut şi d- Madgearu et Co. şi care erau mai mult vizibi­le svârcoliri a unor dezafectaţi su­biţi din situaţii, onoruri, beneficii şi abuzuri. Absenţa oricărei sancţi­uni i-a plasat pe protestatarii îm­potriva actelor din 6 şi 8 iunie şi mai vârtos în ipostaza de irespon­sabili. Astăzi însă lucrurile se schimbă şi intrăm în faza periculoasă când rebeliunea capătă corp şi i se dă o etichetă. A fost nevoie de trecere de vreme pentru ca fosta conducere a partidului liberal să se fixeze a­supra caracterului de dat atitudinei sale definitive şi să-i enunţe for­mula. Aceasta este «RECUNOAŞTE­REA SITUAŢIU SEI DE FAPT». Lozinca întâlnită invariabil în toate cuvântările din ultimul timp al fruntaşilor, în toate declaraţiile, interviewurile. Astfel, d. I. G. Duca scrie în «le Journal»: — «In ce priveT' rmvinctul de ve­vToacj ixt paniuujîft iiueitu jLttTu ae întoarcerea Regelui Carol în Ro­mânia, partidul A RECUNOSCUT SITUAŢIUNEA DE FAPT». Iar la Buzău d. dr. Angelescu — neînfricatul paladin al legalităţii, care după ce şi-a terminat cuvânta­rea din comitetul executiv, se ruga de reporterii prezenţi «să n’o dea întocmai la gazetă, s’o mai îndul­cească...» — a citit următoarea mo­ţiune: — «Comitetul judeţean al orga­nizaţiei partidului naţional-liberal din judeţul Buzău, strâns unit în jurul preşedintelui său d. dr. C­­Angelescu declară că se solidari­zează cu atitudinea luată de condu­cerea centrală a partidului naţio­­nal-liberal, adică în sensul RECU­NOAŞTERII STAREI DE FAPT creiată prin proclamarea noului rege...» Formulă stereotipă, cuvânt de or­dine dat de d. Duca şi reprodus ai­doma la Buzău ca şi la Făgăraş, etc. Recunoaşterea stării de fapt! Adi­că, supunerea silnică în faţa con­tingenţei zilei, care nu are în ea ni­mic voluntar, acceptat. Capitulare­a învinsului în faţa unui triumfă­tor, care în aşteptarea unor conjec­turi ce nu vor întârzia să se produ­că şi de natură a răsturna complect poziţiunile iniţiale, refuză să recu­noască JURIDICEŞTE situaţiunea. Fiindcă aici este ignominia: Carol al II-a o fi de fapt Rege al Româ­niei, DE DREPT însă nu! Prin urmare... UZURPATOR!... O declară făţiş d. Vintilă Brătianu, d. I. G. Duca, d. dr. Angelescu, d. Guţă Tătărăscu. Acelaş leit-motiv, acelaş refren, acelaş ton. Iată de ce socotim refuzul de a a­­corda legitimitatea lui Carol al II­a moştenitorul Tronului I­omâniei şi şeful dinastiei Hohenzollernilor or­­todoxi căruia Adunările Naţionale i-au transmis prerogativele regale şi constituţionale, drept un act de rebeliune, o crimă de lege-Majesta­­te. Dinastia de la Florica se aşează din nou în postura de adversară a Coroanei româneşti şi competitoare a puterii supreme în statul român. Veleităţi până azi înăbuşite, com­ploturi de anticameră şi de buduar — --mm —-X . m .» vi*-îî-i.» / J 4 sprezece ani de zile, dar cami azi iau forme ameninţătoare. Numai cine e orb şi surd nu vede aceasta şi nu-i percepe sunetul alar­mant. Vintiliştii îşi pleacă spină­rile sub vântul unei adversităţi tre­cătoare- O situaţiune «de fapt» nu presupune nici o îndreptăţire de nici o categorie şi o «recunoaştere sub rezerva aceasta nu implică nici un angajament de ordin politic sau moral. Vor interveni noi raporturi în­tre ei şi factorul suprem, cu atât mai bine! Nimic nu-i obligă la rea­litate, fidelitate. Vor fi chemaţi să figureze într-o eventuală formaţiu­ne ministerială? Vor depune jură­mântul de credinţă cu rezerva min­tală impusă de necesităţile parti­dului. Acelea de a nu pierde contactul cu puterea, de a nu se dezagrega în elementele lui constitutive. Oportu­nism, da! face parte din arsenalul tuturor învinşilor momentani! Dar o colaborare sinceră, o devo­­tare totală şi fără gânduri crimi­nale pentru consolidarea Ţării şi prin aceasta a Tronului lui Carol al II-a? Asta nu! Ci sabotare îndrăcită, minare treptată şi susţinută a pres­tigiului Suveranului, a sforţărilor Sale pentru reconsolidarea Statului, pentru salvgardarea intereselor pu­blice şi particulare, — un nou cal al lui Ulysse introdus între zidurile Cetăţii cu pântecele plin de sper­juri, trădători, dinamitarzi şi in­cendiatori! Criminalii adulmecă gânduri ho­micide şi au curajul indescriptibil să o strige în toate vânturile. Alexandru Kiriţescu MARII I IULIE 1930 Pădurile Eparhiale de I. ZEICU Inginer inspector silvic ll Am vorbit în articolul precedent*) despre un procedeu din care rezultă o mulţime de greşeli cari pot aduce actualilor uzufructuari foloase dis­proporţionat de mari şi în acelaş timp o reducere de venituri pentru dece­niile următoare: Pentru a le evidenţia voiu arăta mai jos influenţa celor patru factori esenţiali cari determină oserlaţiuni mai mari sau mai mici veniturile anuale. 1) Vârsta exploatabili­taţii, care este egală cu­­numărul anilor din revoluţiunea admisă, poate să fie mai mică de­cât adevărata­­vârstă a arboretelor din pădurea redată epar­­hiei şi în acest caz, actualul chi­­riach exploatează cantitate de lemn cu valoare mult mai mare de cât i s’ar cuveni după o creştere normală. Sunt destule cazuri în cari revoluţiu­nea este de 80-100 ani, iar arboretele cele mai bătrâne sunt de 120—150 ani. Presupunem că d­in pădurea de 500ha, arborii de pe 50 ha au vârsta de 150 ani, iar restul de 60 ani. De unde rezultă că uzufructuarul pri­milor 10 ani va exploata arbori de 120—150 ani, câtă vreme cel ce-ar urma după perioada de 10 ani, ar beneficia de pădure cu vârsta de a­­bia 70 ani­ Ori, diferenţa de valoare este cel puţin 40—50 la sută. 2) Bonitatea solului este al doilea factor care influenţează pentru ace­iaşi suprafaţă şi aceleaşi arborele, producţia în volum. Pe un sol bogat în substanţe minerale şi profund, nu numai grosimea arborilor este mai mare la aceeaşi vârstă, în com­paraţie cu un sol sărac şi super­ficial, ci în special înălţimea arbo­rilor este mai accentuată, ceea ce de­termină o disproporţie esenţială a volumului de pe cele două soluri diferite. Şi prin modul realizării po­sibilităţii pe suprafaţa fără a se avea în vedere clasei de fertilitate a a sulului, c­oastrllltillbtt S(J i-ioale ino­duce venituri disproporţionale în diferiţi ani. 3) Consistenţa arbaletelor dease­­menea ar putea influenţa în plus şi minus cantitatea materialului lem­nos, detreminând a se găsi pe unele parcele, m­­ mare cantitate de ma­terial exploatabil, de­cât pe altele cu arbori de aceeaşi vârstă şi esen­ţă. Evident, conzistenţa mărită, dă un volum cu atât mai mare. Acest factor, am putea zice că pledează în defavorul uzufructuari­lor actu­ali, căci logic este, ca viitorul să ne dea progres şi să reuşim a con­duce desvoltarea din viitor al ar­boretelor, astfel ca ele să se apropie cât mai mult de conzistenţa plină. 4) Compoziţia speciilor este însă factorul esenţial care determină mari variaţiuni de preţuri chiar şi pentru vârste, sol şi conzistenţe egale. Se ştie că diferitele specii forestiere au anumite exigenţe faţă de sol, expoziţia terenului, etc­, şi deci, în prea rare cazuri sunt arbori de aceeaşi esenţă pe suprafeţe în­tinse. Iar în caz de amestec, el va­riază pas cu pas, încât găseşti par­cele cu arboret pur, alături de alt arboret pur, dar,de esenţă diferită. Ori, se ştie, că diferenţele de preţ faţă de brad şi fag, şi faţă de ste­­jar şi fag, ca să nu amintim de­cât cazurile cele mai frecvente, sunt foarte mari. Căci primele două esen­ţe dau procent mare de lemn de lucru, foarte căutat şi bine plătit, pe când fagul, carpenul, plopul etc­, dau numai lemn de foc și în cele *) Vezi «Cuvântul» cu data de 28 Iu­­nie 1930. mai bune cazuri, un mic procent de lemn de lucru, al cărui preț, în­să, stă în toate cazurie, departe de­ ­espo­ (Citiţi continuarea în pagina 11-a) Banii înapoi­. Traficul de influenţă se numeşte comerţul de imponderabile. Vinzi promisiuni ţi se plătesc bani. Co­­merţul cu trafic de influenţă este destul de răspândit. Graţie regimu­lui parlamentar şi înmulţirea poten­taţilor de voinţa cărora depinde soarta cetăţenimei, traficul de influ­enţă a devenit un comerţ destul de ispititor. Cu un simplu capital de prietenie sau relaţiuni ajungi să câştigi cât nu câştigă un producă­tor de valori reale. O bună parte din populaţie flotantă a politicei nu are altă îndeletnicire decât acea a tra­ficului de influenţă. Numai că înde­letnicirea aceasta a început să aibă şi oarecari riscuri. Dacă nu-l ser­veşti pe cetăţean — dacă nu-l ser­veşti pe deplin — este în stare să-ţi ceară banii înapoi. Cum s’a întâm­plat d-lui deputat Rădulescu. Căru­ia, un cetăţean i-a făcut, prin por­tărei, o notificare care merită inte­gral reprodusă pentru simplicitatea ei plină de tâlc, pentru ingenuita­tea ei pilduitoare ■■ «Aţi convenit cu mine ca în calitatea de advocat şi deputat să-mi obţineţi de la Primăria Capitalei dreptul de a lua şi instala un aparat de limonadă în Calea Griviţei intrarea în Gara de Nord, colţul unde este Poşta, în mod permanent pe cel puţin 5 ani de zile, iar pentru acest serviciu mi-aţi pre­lins suma­ de: 185..000 lei, sumă pe care v-am­ dat-o.Spre surprinderea mea am văzut că d-voastră mi-aţi dat o conce­siune provizorie pe care şi aceasta mi-aţi dat-o pe numele unui invalid, pretinzând, c că astfel ,de­finitive se dau numai pe numele inva­lizilor, spre mirarea mea după ce ins­talez şi fac cheltueli cu instalarea a­­paratului. Primăria îmi ridică chioş­cul, şi l-a adus în altă parte la alt corp de stradă. Am venit şi m’am plâns d-voastră, şi aţi spus că-mi restitui suma ce v’am dat’o, dându-mi în două rânduri suma de 13.000 lei, iar pentru rest mă amânaţi fără nici un motiv. In această situaţiune, vă somez ca în termen de trei zile dela primirea sau lăsarea acesteia la domiciliul d-voastră, să-mi restituiţi restul iar în caz con­trariu voi fi silit a supune cazul Le­­gaţiunei Elene al cărui supus sunt, ca pe cale diplomatică să intervină la gu­­vernul român să mi se achite restul. Deasemenea voi reclama cazul şi Ba­roului de Ilfov, întru­cât d-voastră sunteţi şi advocat». Deci, pentrucă d. Radidescu nu s’a ţinut de cuvânt, cetăţeanul îi cere banii înapoi. §i bine face. §i mai a­­les, bhie a procedat dând publicităţii notificarea prin portărei. Este un început de distrugere a comerţului de imponderabile, de sugestii şi de iluzii. Este o pildă ce se dă tuturor ca să îndrăznească a şi cere un drept fără a mai plăti diverse comi­sioane, ci mod absolut inutil. Nădăjduim că într’un viitor nu tocmai îndepărtat — când se vor e­­chilibra într’adevăr lucrurile în via­ţa socială a României — toate înde­letnicirile parazitare vor fi stârpite. Nădăjduim că nu este îndepărtat timpul când numai producătorii de valori vor avea cuvânt în viaţa so­cială, iar paraziţii vor dispărea. Ca să nu se mai publice notificări ru­şinoase cum este cea de mai sus. I. H.

Next