Cuventul, septembrie 1930 (Anul 6, nr. 1926-1955)
1930-09-15 / nr. 1940
ANUL AL VI-lea REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Bucureşti, Str. Const. Mille (Sărindar), 14 Etajul III. TZT TIT.... / 378/10 REDACŢIA TELEFON : 378/1 ADMINISTRAŢIA Fondator TITUS ENACOVICI Director NAE IONESCU MCIURILE ŞI PUBLICAŢIILE ADMINISTRAŢIA „CUVÂNTULUI“ şi prin toate agenţiile de publicitate SE PRIMESC LA Saptfimfina Nici duşmanilor d-sale — şi slavă Domnului, şi-a făcut destui — nu le-aş dori să fie azi în pielea d-lui Maniu, din care de altfel chiar d-sa personal ar evada cu entuziasm şi i-ar lăsa-o bucuros... de pildă d-lui Mihalache, în chip de cadou perfid la desfacerea tovărăşiei guvernamentale. Numai că d. Mihalache refuză cu îndârjire, fiindcă ştie — cum ştie toată lumea — că pielea prezidenţială a d-lui Maniu este astăzi un fel de cămaşă a lui Nessus: arde pe imprudentul care ar consimţi s’o îmbrace, dovadă că până şi stăpânul ei s’a ars. Refuzul acesta nu trebue să surprindă: e greu să se lase păcălit tocmai d. Mihalache în materie de cămaşă, numai de dragul d-lui Maniu care nu ştie pe unde s’o scoată... ..•Aşa că aparenţele au rămas să fie salvate tot de formula «concediilor». D. Maniu îl doreşte mai lung, d. Vaida, care-şi schimbă părerile ca pe o simplă moşie, îl doreşte la fel şi amândoi sunt pentru întâia oară de acord cu sentimentul ţării, fiindcă şi ţara li-l doreşte cât mai lung, chiar veşnic. E de altfel şi cum nu se poate mai meritat. Să fim drepţi şi să recunoaştem deschis că nimeni până astăzi nu s’a istovit întru binele şi fericirea naţiei ca dumnealor cari au mers cu cheltuirea de sine până la sacrificii de energie încă necunoscute, putând să se laude cu drept cuvânt că au realizat un tur de forţă unic prin aceea că au reuşit să exercite două guvernări deodată: prima şi ultima. Poate că de asta concediu sună la fel cu concediere.... Dar indiferent cum va fi botezată retragerea cu coada între picioare a d-lui Maniu, fapt este că de astădată eventualitatea schimbării regimului n’a mai produs panica pe care am înregistrat-o cu diverse alte prilejuri analoage. Toţi îşi păstrează calmul şi nădăjduesc liniştiţi până în ultimul moment, unii că au să rămână la putere fiindcă n’are cine să le ia locul, ceilalţi că numai ei pot să vină, fiindcă nu e nimeni să-i concureze. Asta pentru că d. Titulescu, pericolul galben al tuturor oamenilor noştri politici, a fost ales preşedinte al Ligii Naţiunilor, înţelegeţi, găsindu-i-se peste graniţă o ocupaţie durabilă pe care nu o poate refuza, a fost scos din circulaţie în ţară măcar pentru un timp de, încetând astfel să mai fie un coşmar de fiecare clipă şi o primejdie permanentă. De aceea e poate întâia oară când un succes al d-sale, altădată producător de invidii şi migrene, a reunit de data asta într’o duioasă şi unanimă satisfacţie pe toţi marii şi micii cancelari indigeni; atât de adevărat este că à quelque chose nudheur est bon... Ocazia e într’adevăr unică; altfel nu s’ar explica de ce toţi corijenţii politici s’au repezit să profite unii dând chiar semne că şi au ieşit din minţi de grabă şi de bucurie , de pildă liberalii, cari, pierzând sensul cuvintelor odată cu ultima rămăşiţă de obraz, au avut cutezanţa dementă să ceară puterea pentru ei, asigurând Coroana că numai conducerea — citez — «unuipartid de competințâ şi LOIALITATE poate fi fecundă în reuitate». In principiu, fireşte că toată lumea e de acord cu această formulă. Dar pornind de la d- Duca şi revendicând pentru sine şi ai săi monopolul competinţei şi mai ales al loialităţii, asta întrece toate limitele. Iţi stă mintea în loc şi nu ştii dacă trebue să-i zici inconştienţă sau neruşinare. Mâine poimâine o să-l vedem pe acelaş domn Duca bătându-se dramatic cu pumnii în piept şi jurându-se că n’a avut Restauraţia susţinător mai fierbinte şi luptător mai aprig decât pe el, autorul broşurilor infame, colportorul calomniilor celor mai imunde, «patriotul» pentru care crima dela 4 Ianuarie era evanghelie şi sărbătoarea dela 7 iunie aventură, domnul care pentru a nu se «dezonora» recunoscând noua stare de lucruri, clama la toate răspântiile că preferă să-şi îngroape cariera politică... Şi greaţa ar trebui să aibă margini... Dealtfel există o justiţie divină pentru toate lucrurile omeneşti —■ în privinţa asta ştie şi d. Madgearu ceva. Fiindcă recentul răspuns al lui «Westminster Bank» o fi lăsând el drumurile noastre tot cum le-am apucat, dar l-ar putea lăsa și pe d-sa pe drumuri.. ...Dacă n’am trăi în țara românească, evident. Interim * Dominica Se cade să ne oprim puţin asupra unui act de rar, frumos şi salvator curaj al Prea Sfinţitului Visarion, episcopul Hotinului. In memoriul publicat, acum două zile, în acest ziar, Prea Sfinţia Sa — membru al Sinodului — nu se sfieşte să declare că acest Sinod este alcătuit «dintr’o treime de elemente aproape octogenare, deci trăind mai mult în lumea amintirilor, o treime de figuranţi şi o treime de elemente cari ar da unele nădejdi de muncă, dar a cărora concentrare şi pregătire pentru nevoile superioare ale bisericii nimeni nu le-o înlesneşte». Este vreme îndelungată de când noi scriem, aci, acelaş lucru. Am fost învinuiţi, chiar şi de unii oameni de bună credinţă, că mărturisind adevărul, înfăţişând pe unii sinodali aşa cum sunt ei, lucrăm la dărâmarea prestigiului bisericii. Ca şi cum dacă, toţi «figuranţii», toţi cei ce trăesc «mai mult în lumea amintirilor», toţi mucaliţii foşti membri ai consistorului lui Ivan de la restaurantul «La împăratul Romanilor» din Sibiu, ar fi fost lăsaţi în pace să «lucreze», sau să doarmă, ar fi contribuit cu ceva la sporirea, sau la menţinerea capitalului de prestigiu al bisericii, existent la data invaziei lor. Iată acum că unul din mijlocul lor, unul din prea puţinii cari se simt înnăbuşiţi de atmosfera acelei tovărăşii, spune lucrurilor pe nume. Şi fără îndoială, o spune nu cu inimă uşoară. Insă îşi dă seamă că s’a ajuns acolo de tinde nu se mai poate ieşi decât printr’o măsură radicală, printr’o primenire totală, impusă de interesele supreme ale bisericii. Fiindcă nu aceste interese au adus în sinod: baci, negustori, figuranţi, haiduci, ori... ofiţeri. Ci alte interese. Dar fără o voinicească scuturare, nu se poate ieşi din criză. Vremea acestei scuturări noi credem că a sosit. La crearea atmosferei prielnice acestui act de afirmare a vitalităţii unei biserici, vom fi adus şi noi o modestă parte de contribuţie. Iar când inevitabilul se va fi produs, când figuri distinse, astăzi fără întrebuinţare, vor fi aduse, cu cinste, să ocupe un scaun episcopal, cu prestigiul scoborât de ocupantul de tristă memorie, vor afla început de vindecare şi celelalte neajunsuri de care vorbeşte memoriul P. S. Visarion, precum: starea de complectă părăginire, sub toate raporturile, în care sunt lăsate mănăstirile; situaţia nefirească a şcolilor teologice, cari astăzi nu aparţin bisericii, etc Cât despre lipsa de organizare a unei conduceri centrale, despre lipsa sfetnicilor «pe cari actualul patriarh Miron nu-i doreşte, deşi are foarte multă nevoe de ajutorul lor» — puţină răbdare; funia se apropie de par. Numai un bob zăbavă. G. Racoveanu ------000X000———— In consfătuirea care a avut loc la d. Brătianu acasă, s’a hotărât ca partidul liberal, după ce se va întruni comitetul de direcţie, să se adreseze ţarei printr’un manifest prin care să-i aducă la cunoştinţa noul program. De obicei partidul liberal, când avea loc vr’o întrunire de proporiţiile celei care a avut loc în casele d-lui Vintilă Brătianu, «şeful» redacta un lung memoriu pe care-l prezenta Regelui sau Consiliului de Regenţă. Un manifest către ţară De data aceasta, partidul liberal, deşi pretinde că a reluat raporturile normale cu Palatul, n’a mai redactat tradiţionalul memoriu şi nu şi-a mai trimis şeful să se ducă la Rege, ci a luat deciziunea să se adreseze ţarei printr’un manifest. Schimbarea de procedură este bine să fie însemnată, fiindcă ea arată în mod destul de clar ce fel de raporturi sunt între Coroană şi par D. VINTILA BRATIANU titlul liberal. Conform teoriei d-lui Duca, partidul liberal în loc să se adreseze Coroanei, ca până acum se adresează ţarei, ca prin ea să cucerească puterea Partidul şi Coroana Partidul liberal deşi a renunţat la atitudinea adoptată la 7 şi 9 iunie, a păstrat faţă de Coroană o rezervă care i-a fost fatală- Văzând că este pe punctul de a se destrăma, d. V. Brătianu a cerut celor care au luat parte la întrunire, acte de loialitate faţă de Coroană, după ce, în prealabil, luase hotărârea să se adreseze ţărei prin manifest iar nu Regelui prin memoriu ca până acum-Nu trebue să scăpăm din vedere că aceasta atitudine loială partidul liberal trebuia s’o adopte din clipa când şeful lui a urcat treptele palatului, iar nu acum când i-a fost impusă de ţară B. ANCHETE POLITICE Liberalii, ţara şi Coroana ------------ mK'&tâătr- -V ■©—------------- D. V. Brătianu nu se mai adresează Palatului, ci țarii Am afirmat în editorialul nostru de alaltăieri consacrat scrutinului de la Geneva că alegerea d-lui Titulescu se datoreşte prestigiului, serviciilor strălucite pe care marele bărbat de stat le-a adus fără întrerupere cauzei înfrăţirii popoarelor şi reconsolidării mondiale — dar şi importantei poziţiuni în care România s’a plasat în ansamblul european din ziua Restauraţiunii monarhice. Extrase din presa europeană — cele dintâi sosite la Bucureşti, ne îndreptăţesc să spunem că am văzut just. Marile cotidoane franceze «le Temps», «le Journal des Debate» — acesta prin pana cunoscutului ziarist Auguste Gauvain — discută şi aşează fenomenul în adevărata lui lumină. — «Tot deodată ne este permis să credem că un anumit număr de membri au dorit să încurajeze,prin alegerea d-lui Titulescu pe Regele Carol 11-lea spre a se stărui astfel la îmbunătăţirea stării economice a României. De altfel, această dovadă de simpatie FATA DE TANARUL SUVERAN CARE A ÎNCEPUT O OPERA MARE la realizarea căreia s’au adunat în jurul său toate partidele inclusiv cel liberal, este perfect îndreptăţită. Fie ca Regele Carol al II-lea să se simtă întărit de alegerea de azi, în voinţa sa de a munci la adăpostul intrigilor PENTRU ÎNDEPLINIREA MISIUNII SALE NECESARA PĂCII şi ECHILIBRULUI ECONOMIC AL EUROPEI. Iată ce nu seamănă cu nimic din tot ce s’a scris în presa europeană in ultimii patru ani cu privire la România!.. Un alt sunet de clopot şi-a făcut drum în atmosfera internaţională, al cărui ecou este de natură să înăbuşe discordantele accente ale unei prese amatoare de senzaţional şi care atunci când nu-1 descoperă, îl născoceşte. Intr’adevăr, ultimiiuni n’au cunoscut eveniment european mai considerabil decât acela al reîntoarcerii M. S. Regelui Carol. Campaniile scelerate pornite din ţară şi întreţinute peste hotare cu virulenţă, calomniile, şoaptele, loviturile caramboleşti ,regisate de către negaţiunea din Paris, acreditaseră, chiar printre oamenii de bună credinţă, opinia că Restauraţiunea românească va fi semnalul unor mari convulsii interne româneşti, a căror repercusiuni pentru liniştea şi echilibrul european nu se vor putea prevedea. § Ori s’a văzut imediat că nimic din ce se prevestea drept redutabil şi sângeros nu s’a împlinit. Atunci în cancelariile europene, în forurile internaţionale, acolo unde se înregistrează şi cele mai fine oscilaţiuni politice şi sociale, o mare quietndine a luat în cal alarmelor şi zi cu zi — ne ma-’iră «e Restauraţiunea se investea cu formele solemne ale legalităţii, se încununa ca radioasa unanimitate a adoraţiunei populare — o robustă încredere în nouile destine ale României, în rolul ei de factor determinant al consolidării mondiale, s’a acreditat definitiv. Marea presă mondială a făcut onorurile nouei Domnii cu toată amploarea şi scrupulozitatea necesare. Dar a rămas periferia, publicaţiunile frivole sau rău intenţionate, cari nu şi-au mistuit complect decepţia de a nu-şi putea umple paginile cu lungi şi duduitoare reportaje asupra stărilor româneşti— cari neadulmecând din văzduh nici un miros de praf de puşcă, s’au repezit la cutiile cu pudră Coty şi atunci am citit o serie de invenţiuni, fantezii, cele mai multe delicioase de vervă comică şi de imaginaţie ingenioasă — câteva grosolane. Anumite cercuri de la noi s’au arătat alarmate. «Restauraţiunea e denigrată în străinătate, creditul moral şi material al ţării suferă, trebuiesc luate măsuri energice pentru a corecta opinia «mondială». Care era doar a câtorva redacţii galante sau venale. Induioşătoare spaimă!... Alegerea pe care Areopagul popoarelor a făcut-o în persoana primului plenipotenţiar al M. S. Regelui Carol al II-lea şi comentariile marilor ziare franceze — aşteptând pe cele ce nu vor întârzia să ne parvină ale restului presei europene şi mondiale — sânt menite să dovedească încă odată prestigiul României şi al Suveranului ci acolo unde se fabrică reputaţiile şi ierarhiile, unde se fixează în universalitatea convingerilor opiniilor, curentelor, rangul statelor şi se ratifică valabilitatea politică şi spirituală, necesitatea etică a conducătorilor de popoare. Liga Naţiunilor, în vremurile acestea de contestare violentă din partea atâtor factori de dissoluţiune a principiilor de bază ale vieţii internaţionale, îşi caută puncte de razim în organizmele naţionale cari-i prezintă cele mai solide garanţii de stabilitate şi îşi plasează iniţiativele de împăcare mondială, de consolidare a stărilor rezultând din marele război, sub auspiciile câtorva expresiuni politice efective, însumând un maximum de ordine, de disciplină, de muncă activă şi civilizatoare. România şi M. S. Regele Carol al II-lea sânt în primul rând acest organism şi această supremă expresiune... împuterniciţii tuturor popoarelor lumii s’au convins despre adevărul acesta şi au manifestat opiniunea lor într’un chip care să fie evident pentru întreaga opinie a lumii. Marea presă s’a făcut cu entuziasm, răspânditoarea peste tot globul a solemnului verdict de la Geneva şi în mintea şi în sufletele a milioane de cititori imaginea României şi Restauraţiunii rămân asociate de azi înainte indisolubil cu nădejdile lor de linişte, de prosperitate, de înfrăţire, cele mai arzătoare. Alexandru Kiriţescu CRONICA fipiCAU Cursuri de perfecţionare pentru maeştrii de muzică din învăţământul secundar Congresul profesorilor de arte şi dexterităţi, ţinut de curând în Capitală, pare a-şi fi însuşit — cel puţin în mod tacit— ideia cursurilor de perfecţionare, propuse de noi la această rubrică. Este, de altfel, în interesul maeştrilor de aceste specialităţi şi este, să-i zicem, o chestiune de tactică, pentru că orice revendicări de natură materială să fie justificate pe bază de tendinţe culturale, de perfecţionare tehnică şi ştiinţifică şi de progres artistic. Ţinând seamă de materia didactică ce urmează a fi predată, conform nouei programe analitice, obiectele de studiu ce ar urma să fie propuse la cursurile de perfecţionare pentru maeştrii de muzică din învăţământul secundar, ar fi următoarele: I) Introducere în studiul muzicei, în care, — pe lângă noţiunile generale asupra celor două posibilităţi artistică şi ştiinţifică, sub care se poate manifesta orice activitate referitoare la muzică, — se va tinde la o sistematizare metodologică a întregului domeniu de preocupare şi exerciţiu muzical. De aci s’ar putea înţelege importanţa fiecărei discipline muzicale faţă de prevederile programei analitica II) Un curs de folklor şi etnografie muzicală în care să se predea cu deosebită atenţiune chestiuni referitoare la cântecul popular românesc. Importanţa acestui curs se vădeşte nu numai avându-se în vedere rolul cântecului popular în nouile orientări de creaţiune muzicală românească, dar programa analitică prevede în mod categoric că orice pornire de educaţie muzicală românească trebue să se întemeieze pe cântecul popular românesc. Cum să predea maestrul de muzică melodia populară, dacă nu-i cunoaşte cu deamănuntul variatele-i game care sunt bazele melodiilor, modulaţiilor, etc?.. Cum să întrebuinţeze jocul românesc — care constitue elementul ritmic? Cum să predea la clasa V de exemplu: gamele vechi în legătură cu muzica religioasă ori liturgia ortodoxă, când el nu cunoaşte ca lumea ordinea tonurilor şi semitonurilor în gamele minore armonice şi melodice? Maestrul de muzică n’are cum şti valoarea cântecului religios, deoarece în Conservator n’a învăţat nimic în direcţia aceasta. Cum poate el deci să folosească, pentru desăvârşirea educaţiei mu a zicale a elevului şi cântecul religios? Programa cere de la clasa I—VII invenţiuni de melodii. Această programă cum tinde să deştepte puterile creatoare, nu se pretează la funcţiunile armonice ale diatonismului major sau minor. Trebue să se dea atenţie deosebită contrapunctului. Atât cât nu vedem prin linia melodică dată, substratul armonic, nu vom putea atrage acest element. E bine să se dea noţiuni elevilor şi de armonie, dar nu în felul cum înţeleg autorii de manuale didactice, copiind pur şi simplu din tratate străine, exemple stângaci alese. (E locul să amintim că maestrul de muzică habar n’are de contrapunct; n’a învăţat e doar, decât principii şi armonie!) La acest curs de muzică românească s’ar mai da fireşte cunoştnţe de culegere ale cântecului românesc precum şi noţiuni de folklo-muzical în legătură cu muzica populară a altor ţări. III) Instrumentaţia. Aşezaţi-vă de o curiozitate lângă un maestru de muzică, în timpul când se execută, de exemplu, o simfonie; întrebaţi-l la întâmplare cum se numeşte instrumentul de lemn cu patru coarde făcute de maţe de berbec, şi care mai are un gât la partea superioară precum şi o cutie de rezonanţă; o să-l vedeţi că nu ştie. Puneţi la patefon o compoziţie muzicală serioasă- Cântă toate instrumentele din orchestră. La un moment cântă numai oboiul. Intrebaţi-l cine cântă — nu va şti. (Nu cunoaşte maestrul în cor — sunt două până la patru voci — linia melodică, ideia melodică, — dar încă în orchestră!) Programa cere să se predea fad. III: noţiuni în legătură cu vocile şi instrumentele. Dacă nu are cunoştinţe de forma şi construcţia instrumentelor, cum să explice maestrul, întrebuinţarea lor în orchestră, în baza impresiunii şi efectului lor muzical, timbrul lor, etc. IV) Teoria formelor muzicale. In conservator maestrul de muzică nu a auzit de formele muzicale. Programa cere totuşi să se predea elevilor: oratoriu, sonată, etc. De unde să știe bietul om, dacă nu s’a cultivat singur, de exemplu, caracterul pieselor componente ale sonatei, etc. etc.? Programa mai cere și analize. Cum să facă el aceste analize? V) Estetică generală și muzicală. In conservator nu se face nimic. Să i se explice acum, măcar, legile frumosului muzical. Maestrul nu face, de obicei, decât technică, rolul estetic fiind cu totul redus, sau chiar înlăturat cu desăvârşire. Programa cere, imperios, la clasa VII, estetică-VI) Acustică. Programa analitică face, chiar din clasa I, aplicaţiunea cunoştinţelor de acustică, întemeind scrierea muzicală pe proprietăţile sunetului. Accentul se va pune fireşte, pe acustica psihologică. VII) Istoria muzicii. Origina şi desvoltarea sistematică a muzicii, apoi istoria literaturei muzicale .(Citiţi continuarea în pagina ll-a). LU?ifi 15 SEPTEMBRIE IS30 DM? lovar nec itbuis ultra ----—0030 Intre 1 şi 31 octombrie ţara noastră va adăposti un nou congres internaţional (al tăbăcarilor şi cismarilor din lumea largă), însoţit de o expoziţie internaţională de pielărie şi încălţăminte. Prospectul publicat în ziare invită în termeni cu deosebire călduroşi pe industriaşii români la această întrecere din Parcul Carol, care va constitui cel mai eficace mod de lărgire a debuşeurilor naţionale şi internaţionale. Serioase reduceri pe căile ferate dimpreună cu alte atracţiuni sunt trecute pe la nasul invitaţilor cari pot să ceară informaţiuni şi detalii de la d- comisar al guvernului, sau de la secretariatul general al expoziţiei, cu reşedinţa la Ministerul Industriei, etc. etc. Vă închipuiţi că nu pentru a face reclamă industriei noastre naţionale ne-am luat aerul acesta de publicitate. Industria noastră naţională a trecut de mult de faza aceia larvară în care o îmbăia retorismul caţavencesc. Dacă nu mai e aşa de admirabilă, ca pe vremea aceia, în schimb există. Ba chiar există aşa de mult, încât toate pervertirile sistemului nostru economic, mai periculoase mult, decât afecţiunile sistemului nervos, se datoresc încurajării excesive cu care a fost îmbrăţişată industria naţională. Dacă tratatele noastre economice îi zic sau nu pe nume, aceasta e o chestiune de convenţionalism lexical. Numai că, şi noi, ca şi contribuabilul de obşte, ştim din chiar experienţa noastră (sau, ca să fim în nota subiectului, pe pielea noastră de cetăţeni de povară), că protecţionism industrial e sinonim cu industrie parazitară. Ori, se chiamă altfel când plăteşti zahărul, hârtia şi benzina, ca să ne oprim la această trinitate de derivate mai scump ca peste graniţă? Luxul industriei naţionale ne ţine, precum se vede cam mult. Insă industria pielăritului, tăbăcăriei şi încălţămintei merită, după umila noastră părere, să fie încurajată. Breasla tăbăcarilor e una din cele mai vechi din ţara noastră. Istoria aminteşte multe succese în materie, în vremuri foarte îndepărtate când relaţiile internaţionale se reduceau la războaie şi afaceri comerciale. Poate, într’un fel, ca şi astăzi, minus însă mofturile diplomatice şi costisitoarele comisiuni volante. Pielea argăsită şi borangicul au constituit cele două mândrii ale industriei noastre primare. De aici poate ne-a şi rămas, până astăzi, obsesia gogoşilor şi predilecţia pentru pielea de taval Şi cu aceasta iată -ne în subiect. In subiectul de totdeauna, sau pe numele-i adevărat, politic. Intervenţiunea noastră nu urmăreşte decât să aducă o contribuţiune, naţională, pentru excelenta reuşită a expoziţiei internaţionale dintre 1—31 octombrie. Nu ne îndoim că ea va fi desăvârşită. Străinii vor admira o încălţăminte şi durabilă şi elegantă. Talpa de carton presat a încetat de mult să mai fie un apanagiu românesc, iar în privinţa formelor, nu degeaba Barcelona ne-a decernat medalii de aur. Dacă a doua zi după raidul lui Lindberg aţi putut admira ghete de modelul intrepridului aviator, de astădată veţi remarca ghetele Costes şi Bollonte. Fără să mai amintim de acel iscusit cismar-ortoped, de pe urma căruia un bun amic al nostru s’a ales cu călcâiul amputat. Tocmai pentru aceasta secţiunea românească a expoziţiei trebue să fie şi completă. Ea va trebui să cuprindă toate speciile de piei, câte le cunoaşte fiecare dintre d-voastră, de la pielea de deputat, din opoziţie şi guvern, până la câte piei scoate Statul de pe contribuabil. Dar mai ales să nu lipsească tovalul căruia noi i-am spus Nec-plus-ultra şi căruia istoria îi va spune fără de ocol: toval liberal. Sunteţi în curent, desigur, cu schimbările de epidermă ale istoricului partid, d la înscăunarea Regelui şi până astăzi. Dacă d-voastră aţi fi tratat, nu pe Rege, dar pe un simplu particular, cu vorbele şi gesturile domniilor lor, cu ce obraz aţi mai fi dat ochii cu dânsul? Sub mască şi n’aţi fi îndrăsnit. Or d-lor se prezintă în persoană, cu aceiaşi piele de obraz, de totdeauna şi cer audienţe după audienţe. Bine a zis, dacă a zis, cine a zis, că politica e industria tovalului. P'IIW ■■ I HIHIHI IIIILIUBI—IILI im................ Perpessîcius —---000------ Un străin care învăţase să citească gazetele româneşti făcea odată remarca: — Este fantastic cât de mult se reorganizează la dv.! Se reorganizează mereu: poşta, poliţia, comptibilitatea statului, toate instituţiile de stat se reorganizează. Ca şi cum ar fi desăvârşit organizate şi n’ar trebui decât puse la punct, integrate în ritmul noutăţii. Oridecăteori deschid o gazetă românească nu dau decât de reorganizări. Şi mă întreb cu mirare de ce nu se organizează niciodată nimic. Se vede că toate stau la dv. pe temelii de granit, întreprinderile nu au nevoie decât de mici reparaţii anuale. Eu sunt technician. Lucrez de aproape un sfert de veac în întreprinderi româneşti; mi-am putut dar da seama cât de puţin organizate sunt. De aceia mă desgustă farsa aceasta care — nici măcar de bun gust nu este — a reorganizărilor permanente, întâi ar trebui disciplinat, specializat materialul omenesc şi apoi s’ar putea vorbi de organizare. Dar de reorganizare nu încape vorbă într’un moment al evoluţiei unui popor când nu exista elemente administrative pregătite. De diatriba străinului ne-am adus aminte acum, când partidul liberal vintilist «se reorganizează». Cu cine şi cu ce mijloace vrea să se reorganizeze acest partid? Cu d-nii Duca, Argetoianu, Vintilă Brătianu? Vestesc aceşti domni, nărăviţi în rele, că-şi vor revizui programul politic şi economic. Politic? Sinceritate faţă de Coroană şi faţă de ţară Dar cine mai crede, cine mai poate crede în sinceritatea lor ? Să-şi revizuiască programul economic, ca să se impresioneze străinătatea? Parcă străinătatea nu i-ar cunoaşte şi n’ar şti cât preţ se poate pune pe angajamentele vintiliste. Ce să se mai «reorganizeze» un partid care nu mai are rost, de a exista în forma sa actuală şi cu elementele ce-l compun? Revizuiască şi programul, revizuiască-şi cadrele, faptul nu înseamnă mai mult decât dacă d. Brătianu şi-ar confecţiona un cap de Lincoln, D. Vintilă Brătianu rămâne egal cu sine însuşi, chiar dacă s’ar strădui să fie sincer — adică prefăcut şi diplomat. G. In pag. IV la Declaraţiile d-lui C. Goga asupra situaţiei politice