Cuventul, iulie 1931 (Anul 7, nr. 2224-2254)

1931-07-28 / nr. 2251

ANUL AL VIX-lea.­­ No. MSI, REDACŢIA $1 ADMINISTRAŢIA: Bucureşti, Calea Victoriei 48, etajul I (Intr­ar­ea prin Pasagiu­ Imobiliara Scara B, dreapta) „ I 378/10 REDACŢIA TELEFON: 1 378 pg ADMINISTRAŢIA Fondator: TITUS ENACOVICI Director : NAE IONESCU___________ AN­UNC­IU­RILE ŞI PUBLIC­AŢIILE SE PRIMESC LA ADMINISTRAŢIA „CUVÂNTULUI“ şi prin toate agenţiile de publicitate Despre recenta criză pricinuită de situaţia dificilă a Germaniei se pot spune o mie şi una de lucruri; depinde de punctul de vedere sub care e privită. Un lucru însă a re­zultat din această mişcare, sigur, şi acela a fost solidaritatea, cel pu­ţin principială, a marilor state ca­pitaliste în faţa primejdiei unei Europe falimentare. Problemele care domină azi economia mondia­lă sunt grupate, toate, în jurul rap­p­orturilor multiple care izvorăsc din chestiunile datoriilor de război, cezarmărei şi reparaţiilor. O rezolvare a acestor chestiuni rămâne, pentru orice conferenţă, o imposibilitate technică. Ele cad în sarcina timpului, a vieţei, care nu se vrea prăbuşită, şi apoi, abia în rândul din urmă, urmând indicaţii­lor date de timp şi de viaţă, revin diplomaţilor. Nu e mai puţin ade­vărat că, totuşi, conferenţă de la Paris, şi cea de la Londra, au dat oarecare rezultate reale. Cea dela Paris mai întâi, a determinat gu­vernul francez la o adevărată ple­care în bloc la Londra. Ajutorarea financiară a Germaniei nu s’a dis­cut,­­ la Paris, și perspectivele unui împrumut german par a fi rămas în suspensie. Pricina nu este decât însăşi criza mondială. Anglia nu prea poate, America nu prea vrea, iar Franţa chiar dacă, până la un punct măcar, ar vrea ceva mai mult decât America, sau ar putea ceva mai uşor decât Anglia, are de ales între condiţii economice şi condiţii politice. De altă parte, împrumutul Young, şi multe alte operaţii simi­lare au determinat complexe pier­deri în economia mondială. Franţa, apoi, îşi are motivele ei de ordin politic, de suspiciune, printre care atmosfera că guvernul Bruening nu reprezintă efectiv Germania de azi, şi că însăşi alegerile din Septem­brie trecut, care au dus la actuala alcătuire guvernamentală germană au vădit, într'un fel lucrul acesta. Chestiunea «Anschlussului» apoi, construcţia proectată a un­ui nou qui rasat, atitudinea, cu aspecte pro­vocatoare pentru Paris, a Hittleriş­­tilor, dau, situaţiei interne a Ger­maniei, cel puţin când e privită franţuzeşte, o înfăţişare destul de îndoelnică. Discuţia sinceră însă între Ger­mani şi între Francezi, la Paris, a acestor probleme, în legătură cu criza germană, pare să fi dat ca prim rezultat politic o îndulcire a raporturilor franco-germane, care a mers până la posibilitatea unor reale iluzii pentru viitor. Proble­mei­­ economice fireşte nu le rezol­vă situaţiile sentimentale; nu e mai puţin adevărat însă că între popoa­­re, putinţa de a soluţiona, problema economică este­­ legată şi de starea reciprocă de încredere sau de neîn­credere. Evident că între Franţa şi Germania există suspiciuni destule. Pe de­asupra lor însă s'a format şi un curent de solidaritate, de teama comună, în faţa primejdiei care, ivindu-se într’o parte, ameninţă ne­apărat şi cealaltă parte. Suntem dar destul de departe pe calea unei înţelegeri, şi tot atât de superioare», pentru a ne exprima departe, deci, de spiritul care stă-­jj astfel, a insului din public, adică a pânea lumea imediat după încheie­rea păcei In Europa deci se frământa să ia naştere o nouă concepţie politică, determinată de necesităţile econo­miei internaţionale. Este drept, to­tuşi, că spiritul acesta îşi face joc, printre artificiile fără însemnătate ale primirilor oficiale din gări, sau ale recepţiunilor protocolare, cu foarte mare greutate. Au fost la început prea mari neîncrederi, al­ternând cu idilice iluzii, pentru ca şovăita de o parte şi de alta, pentru ca teamă de necunoscut a fiecăruia, să nu cumpănească hotărâtor în procesul natural de dezvoltare al do­rinţei generale de înţelegere. Reali­tăţile de fiecare zi însă ale unei lumi întemeiate exclusiv pe operaţii de credit, pe circulaţia liberă a ca­pitalului, şi pe schimbul de fiece clipă al produselor de tot felul, nu puteau rămâne la infinit ineficace. Astăzi conferinţa de la Londra a avut darul să clarifice ceva din a­­ceastă situaţie. Franţa şi Germania s-au prezintat acolo fără problemele de litigiu politic dintre ele. Anglia pare să-şi fi rezervat rolul de a ve­­ghia ea să nu se producă între aceste două state operaţii cămătăreşti din aranjarea chestiunilor în discuţie. Era, de altfel interesul ei, manifes­tat prin entuziasmul cu care a şi salutat propunerea Hoover. Anglia, într’adevăr, are temeinice cuvinte pentru a ţine America în legătură cu Europa, fie oricât de slabă a­ceastă legătură, şi în acelaş timp, de a ţine Europa departe de Rusia Sovietică. Acesta a fost cel mai im­portant punct luminos în situaţia Germaniei la conferenţa dela Lon­dra. Germania, este drept, totuşi, nu s’a întors prea satisfăcută dela Lon­dra. I s’a prelungit totuşi un cre­dit de o sută de milioane dolari, şi i s’a trecut pe sub ochi nădejdea unor împrumuturi viitoare. îmbunătăţirea relaţiilor franco­­germane însă constitue, efectiv, marele câştig al statelor partici­pante la conferenţa de la Londra. Sentimentul acesta, înlocuind cu timpul vechile sedimente de neîn­­credere îndelungată dintre cele două state, poate să ducă singur la rezol­varea crizei economice a Europei de azi. N. Davidescu Cislftali_aSlil­i... Din gazete, cetitorii au putut con­stata cu surprindere iar cetitoarele nu fără un firesc fior de groază care le fac mai delicioase, că în ciuda rapidităţii cu care «ne civili­zăm» (strigătul ăsta al tuturor sa­tisfăcuţilor se aude astăzi pe toate potecile), neamul respingător al canibalilor nu a dispărut de tot. O telegramă din Capetown a transmis următoarele: «Un comisar alb mimit Ballot, fiind trimes în anchetă într’un sat de indigeni, lângă Leopold viile, pentru a cerceta o agresiune, a fost asasinat, iar cada­vrul său fript și mâncat de indigeni»... Fireşte, o soartă nu tocmai feri­cită aceasta a sărmanului comisar Ballot. Dar, fiindcă toate lucrurile pe lumea asta (poate pe ailaltă o fi altfel, dar aici) sunt relative, iar pe de altă parte—şi la fel de axioma­tic — omul e de la natura lui egoist şi se gândeşte numaidecât la el des­pre orice ar fi vorba, ne-a amustat oricât de tristă în fond era întâm­plarea, comentariul unui cetăţean El pretindea anume că în definitiv, nu trebue să se uite amănuntul a­­cest­a esenţial: Ballot a fost întâi asasinat şi numai pe urmă, cada­vrul lui, a fost fript­ şi mâncat de negri. Cetăţeanul nostru adăoga : De, în­tre două rele, trebue să alegi pe cel mai bun... — Cum adică ? Vam întrebat. — Păi, ce să mai zicem noi, ex­clamă omul cu cruzime, dar şi cu năduf dela inima lui apăsată, care ierte-ne Dumnezeu o ducem poate şi mai prost! Ila a fost mâncat de canibali, baremi... Şi, încă, după ce l’au omorât de tot mai întâiu (vezi bine, zice că era cadavru — să fie la ei acolo ce gust au!) Da’ noi, veret Că ne-au fript şi ne-au mân­cat,uite-aşa de vii! Şi nu caniba­lii ăia... Monologul e redat pe cât mi-a fost posibil mai autentic. Vă rog să mă credeţi, n’am adăogat prea mult. Aluzia cetăţeanului meu e dealt­­minteri destul de transparentă şi obiectul ei destul de precis. Au nu avea dreptate? Exagera cu ceva situaţia de pre-Prea credin­cios jertfitor pe altarul «intereselor vai de bietului Rumân săracul? Co­­mentarul ăsta, adus să sune ca un arcuş strein pe coardele propriilor necazuri nu e lipsit de un grăunte — dacă numai de un grăunte — de consistent adevăr. Decât numai, vedeţi, d. Maniu tocmai de acolo, de la Bădăcini unde aşteaptă să-i cânte cucu ’n vie, nu-l aude, fireşte... Cicerone Theodorescu ANCHETE POLITICEI Prietenii d-lui Gh. Brătianu, în urma rezultatelor strălucite din a­­legerile generale, au hotărât ca în cursul vacanţei să organizeze par­tidul şi să-l prepare pentru orice e­­venimente care s’ar putea produce. Sarcina ce şi-au luat-o nu este prea grea, fiindcă acţiunea d-lui Gh. Brătianu este urmărită cu mul­tă simpatie de liberalii rămaşi în­că sub şefia d-lui I. G. Duca. Reorganizarea cadrelor Acţiunea întreprinsă de d. Duca pentru coruperea cadrelor care au urmat pe d. Gh. Brătianu a reuşit în parte, înainte de alegeri. Mulţi li­berali georgişti, de teamă ca să nu fie sdrobiţi materialiceşte de băn­cile cari sunt încă sub influenţa d-lor Duca et Go., au părăsit pe d. Gh. Brătianu şi s’au întors la ve­chia matcă. Este inutil să spunem că sufleteşte, mai toţi au rămas ata­şaţi de tânărul şef şi că ei nu aş­teaptă decât un moment favorabil să-l părăsească din nou pe d. Duca. Marea criză economică şi ispiti­toarele posibilităţi de f­inanţare din partea băncilor duciste, au dezor­ganizat în parte partidul d-lui Gh. Brătianu. De aceia amicii săi cau­tă să-l reorganizeze şi în acelaş timp să recruteze alte cadre noui şi va­loroase. Greşelile d-lui Duca La întărirea partidului de sub şe­fia d-lui Gh. Brătianu contribue în­­tr-o foarte mare măsură chiar d. Duca prin atitudinea înceată ce o are în toate problemele politice. De altfel marele succes obţinut în a­legeri de d. Gh. Brătianu, i-au în­depărtat d-lui Duca până şi simpa­tiile bătrânilor liberali care-şi dau seama că acesta nu poate nici să fa­că faţă situaţiei şi nici să reziste a­­tacurilor adversarilor, d-sa fiind prea vulnerabil. Duelul oratoric pe care l-a avut cu d. Octavian Goga în Cameră, din care d. Duca a ieşit complect sdrobit, a fost o dovadă deplină, că a făcut atâtea greşeli, încât abilitatea nu-i mai poate ser­vi la nimic. D. Duca este pe panta greşelilor. Membrii partidului liberal, oricât ar dori să-l urmeze, nu o vor face, fiindcă îşi dau seama că d-sa le pregăteşte o sinucidere în massă. Lupta între grupările liberale Lupta între cele două grupări li­berale se va da cu prilejul alegerilor comunale. Atunci se va şti dacă par­tidul îl urmează pe d. Duca sau pe d. Gh. Brătianu. Cine va ieşi biruitor în această bătălie, acela va fi şeful partidului liberal. D. Gh. Brătianu ştie aceasta şi de aceea îşi reorga­nizează de pe acum partidul. La succesul său contribue într’o foarte mare măsură atitudinea precisă ce o are faţă de guvern şi politica lip­sită de machiavelisme ce o face. Va continua d. Brătianu pe calea apucată ? Va renunţa d. Duca la politica nehotărâtă ce o face ? Evenimentele din toamnă ne­ vor răspunde la aceste întrebări. Reorganizarea partidului liberal de sub preşedenţia d-lui Gh. Brătianu Cum se va desfăşura lupta dintre drapările liberale D. GH. BRATIANU „Opoziţia“ d-lui Duca In­ stilul anodin al comunicatelor nării. Căci part»...un­ il-sala putând cîile solo iniţiale, indicate de carac­­sale oficioase, d. Duca face să se să se creadă măcar cu un deget la ferul şi de structura sa. Partidele publice în «Viitorul» de deunăzi o guvern, nu se mai uitau la dreapta ■ de asemenea se găsesc faţă de el şi nouă notă prin care se declară opo- ori la stânga în căutarea unui a­jj între ele în aceiaşi situaţiune. In zant. Este al nu ştiu câtelea coma­­dăpost politic barem atâta vreme consecinţă, ceiace l’a îndrumat pe d­­uncat dat de şeful clubului din ca- cât un lesne explicabil şi prea ohiş-jjDuca să adopte atitudinea iniţială unut oportunism se găsea, chiar nu-l dăinueşte cu aceeaşi putere şi acum, mai sub forma unor speranţe, sa-i E chiar sigur că nici pentru viitor disfăcut. Cartelul electoral a fost deci o soluţie provizorie de natură a conserva d-lui Duca şefia şi a întârzia pulverizarea ultimelor ves­te a Victoriei în aceeaşi chestiune. Repet­ar­ea aceasta în forme foarte neprecise a unei declaraţii care, in­variabil, începe prin formularea u­­nei atitudini pentru a se desfăşura apoi cu tot felul de rezerve şi de îndulciri, mărturiseşte singură şi în­demnurile şi scopurile din care a iz­vorât precum desvăluie în acelaş timp incapacitatea totală a oricărei acţiuni politice efective din partea grupării daciste. Căci, iată, parti­dele cari pot sta pe poziţii franc şi hotărât adverse guvernului nu sa dedau la atari declaraţiuni. Fiindcă desigur n’au nevoie. Atitudinea lor rezultă în chip firesc şi organic din acţiunea politică pe care au desvol­­tat-o dela început şi pe care o ur­mează şi astăzi. Ele se bucură de ei de libertatea necesară pentru a pu­tea milita împotriva guvernului. A­­ceastă libertate n’o are însă grupa­rea d­-lu­i Duca. N’o are, între alte­le, pentrucă între ea şi guvern s’a încheiat acel cartel electoral prin graţia căruia vreo optzeci de amici mai mult sau mai puţin personali ai d-lui Duca au izbutit să forţeze uşile ParlamentuluiRezultatul aces­tei înţelegeri a fost plătit însă cu o abdicare a vechiului partid libe­ral nu numai de la prestigiul său, ci şi de la putinţa oricărei libertăţi de acţiune. Evident, faptul încheie­rii acestei tranzacţii aparţine d-lui Duca, a cărui situaţiune personală îi poruncea să accepte orice umilin­ţă pentru a se păstra, cel puţin for­­mal, la şefia partidului şi pentru a împiedica totala dezagregare a gru­im se întrevede nici o modificare a conjecturilor politice în aşa măsu­ră încât să redea d-lui Duca putinţa de a păşi la o acţiune efectivă. Dim­potrivă, cu fiece zi care trece, rolul de anexă palidă şi inactivă a gru­pării sale nu face decât să se accen­tueze. In clipa când d. Duca ar încerca în fapt să ia o atitudine potrivnică guvernului, d-sa se va găsi handi­capat de d. George Brătianu, în ju­rul căruia acţiunea de polarizare a tuturor forţelor liberale, ţinute as­tăzi pe loc de consideraţiuni de o­­portunism, ar intra imediat într-o mişcare accelerată şi irezistibilă. Se poate de asemeni prevedea că în cazul când gruparea d-lui Duca ar realiza efectiv o schimbare de front — lucru de altfel cu neputinţă şi fiindcă i-ar lipsi o bază serioasă pentru iniţierea unei acţiuni de o­­poziţie — partidele celelalte şi cu deosebire cel naţional-ţărănist s’ar vedea puse în situaţia de a’şi revi­zui atitudinea lor faţă de guvern. Astfel stând lucrurile fondările copilăreşti ale d-lui Duca nu pot fi interpretate decât drept acte de donquijotism. Ele n’au nici cel pu­ţin farmecul unei temerităţi care s’ar cheltui eroic chiar în gol. Fi­indcă temperamentul îl reţine pe d. Duca dela atari manifestatului şi fără intervenţia salvatoare a com­i­tetului său de direcţie, turi din ce a fost odată partidul li­beral. Modificatu-s’a în vreun fel oare­care situaţia politică şi înăuntrul ei poziţiunea grupării d-lui Duca pentru că ceea ce­­ a ordonat atunci să-şi mutileze individualitatea şi pu­tinţa de a se mişca liber în câmpul politic, să înceteze de a mai exercita aceeaşi presiune ? După câte ştie şi vede toată lumea, nimic nu s’a schim­bat în raporturile de forţă dintre factorii cari participă la viaţa noas­tră publică. Guvernul stă pe pozi­­ ­ Vladimir Ion­escu MARȚI 28 IULIE 1931 (Citiți continuarea în pag. 2-a) Sfârşitul lui Dada -----polioo-----­ In «La Nouvelle Revue Frangaise» Duncan, fratele Isadorei Duncan şi pe Iulie, G. Ribemont-Dessaignes 'alţii­continuă ancheta despre începutul şi sfârşitul lui Dada, curent literar supra­realist născut la Zürich în 1916, care constă într’o revoltă per­manentă a individului contra artei, moralei şi societăţii şi al cărui act de naştere a fost publicat în acest locl). Mişcarea independenţilor s’a manifestat pe arena literară prin cele câteva manifeste revoluţionare. Anarhia lui Dada plăcea tuturor mai ales pentru libertatea pe care o profesa, dar cei mai mulţi, vedeau cu regret că nici o valoare nouă nu se mai produce. O şedinţă publică la Universitatea Populară din Fau­­burgul Saint-Antoine întări această presupunere, aşa că o continuare a acestor experienţe risca să facă din Dacia, o acţiune de propagandă, ca­prin poem, prin arta plastică şi prin edificată. Ca să împrăştie această at şedinţe publice. Reuniunile lui Da-­­mosferă demoralizantă, independen­ţa atraseră multe persoane dom­n-jţii organizară o altă manifestaţie, ce de a se instrui. Unii se declarară]Cu alt public, la Maison de l’Oeuvre în favoarea lui Dada, iar alţii îi , (1920), manifestaţie care reuşi de­gajă orice raţiune. Printre cei din-­­ plin. Publicul explodă şi începu să tai erau oameni importanţi ca Hen-­j se întrebe cine sunt aceşti tineri in­ Marx, Georges Pioch, Raymond cari revoluţionează cu atâta îndâr­jire arta. Dar entuziasmul nu ţinu 1) Vezi Cuvântul Nr. 2206 din 13 Iu­nie şi Nr. 2211 din 18 Iunie. miit, pentru că începură să se ma­nifeste tendinţele individuale şi din clipa aceia destinul lui Dada fu pe­cetluit. In vremea aceia, reuniunile se ţineau regulat într'un bar din pasajul Operei şi atraseră noui a­­derenţi, ca Benjamin Peret şi Jac­ques Rigaut. Acesta din urmă, prin spiritul său dezorganizator, fu acela care împinse dadaismul spre fali­ment. «Şi el singur a fost acela care a avut dreptate», scrie Dessaignes care era şi el unul din fervenţii a­­derenţi ai lui Dada. Rigaut, după ce epuiza tot ceia ce putea să-i ofere viaţa, trebuia să sfârşească în 1929 printr-o sinucidere. Se mai întruneau încă la Prcabia, unde sub inspiraţia lui Marcel Du­champ scoaseră o publicaţie care a­­păru cu o reproducere a Giocondei purtând o pereche de mustăţi şi cu o pată de cerneală, intitulată «Sfân­ta Fecioară». In casa lui Prcabia se produse un fenomen ciudat cunos­cut în arhivele lui Dada sub nume­le de Scrisori Anonime. Tristan Tzara primi într’o zi o scrisoare a­­nonimă injurioasă care făcu pe toţi să creadă că e trimisă de cineva din grupul Litterature condus de André Breton şi Aragon, sau poate chiar de unul din mişcarea dadaistă. O vreme fu bănuit, Pierre Reverdy, poetul cubist, dar acesta ştiu să îm­prăştie magistral bănuiala. Scriso­rile anonime se repetară. In aceste împrejurări se organiză în sala Ga­­veau un nou Festival Dada, cu un program artistic curios care tre­buia să se termine cu un nu­măr eclatant, toţi dadaiştii trebuind să-şi taie părul pe scenă expe­rienţă, la care totuşi nici unul nu încearcă să se supună. Pro­gramul cuprindea: Celebrii ilu­­zioniști de Soupault, Sexul lui Da­da de P. Dernée, Maniere forte de P. Ernard, Festival manifest pres­­bit de Prcabia, A doua aventură a d-lui Aa de Tzara, Danse frontiere de Dessaignes, Sistem DD de Ara­gon, Vaselina simfonică de Tzara, etc. Fuvoarea publicului atinse mar­ginile şi pe scenă începură să sboa­­re obiecte ciudate de al căror efect n’a fost scutit nici publicul. Acest fapt întări în conştiinţa dadaiştilor convingerea că Dada nu poate con­tinua astfel. O aventură de senzaţie puse capăt oricăror speranţe în reuşita lui Dada. Fiind adunaţi mai mulţi da­daişti într-un bar din pasajul Jouf­froy, unul din grup observă că bă­iatul de serviciu şi-a uitat portofe­lul cu câştigul din timpul zilei. O mare discuţie se angajă. După unii portofelul trebuia păstrat, deoarece unul din punctele de program ale lui Dada era revolta contra mora­lei şi restituirea portofelului însem­na contrazicerea lui Dada. Discuţia continuă cu aprindere, dar portofe­lul tot fu restituit. Acest gest pu­nea capăt unei discuţii sterile care dovedea imposibilitatea lui Dada de a se manifesta pe un plan prac­tic. Dadaiştii nu pierd definitiv cura­jul şi organizează o nouă manifes­taţie care constă într’o escursie pe la cele mai însemnate puncte din Discuţii şi propuneri Gazetele ne-au dat numeroase in­formaţii asupra sincerităţii şi de­votamentului, cu cari a fost servită cauza exproprierii şi a împroprie­tăririi, de unii dintre aceşti specia­lişti. (de cari am vorbit în artico­lul precedent intitulat «Cum se risipesc banii Statului»). In aceste împrejurări era uşor de obţinut maximum de avantajii pen­tru agronomi şi la momentul opor­tun s’a făcut legea de organizare a corpului agronomilor. Aşa, ne-am pomenit într’o bună zi cu o ploaie de ingineri agronomi cu salarii spe­ciale, cu avantagii diverse, etc. Nu interesează ce serviciu îndeplineşte inginerul, ci numai faptul că pri­meşte salariul gradului său. Pe baza acestui principiu, d-nii ingineri agronomi au ajuns să re­zolve unul din cele mai importante principii ale economiei politice şi anume: «cu minimum» de sforţare, maximum de beneficiu». De aceea găsim în organizarea ministerului de domenii, ingineri agronomi in­spectori îndeplinind servicii de sub­­şef de biurou sau de impiegat, re­tribuiţi cu salarii imense. Aşa, la direcţia agriculturei, un inginer a­­gronom şef clasa I cu salariu de 14.250 face serviciu de subşef de bi­rou pentru care e prevăzut un post de 6.250 lei şi 8.000, supliment spe­cial, cuvenit gradului. La aceeaşi direcţie, un inginer agronom ins­pector clasa I, cu salariu de 22.150 lei, face serviciu de şef de biurou, iar un inginer agronom clasa I face serviciu de impiegat. După aceste norme, ar urma să vedem un profesor universitar fă­când serviciul de învăţător şi pri­mind salariul de profesor universi­tar. Această anomalie provine din oficină, că s’a inn­plut­ tara­­da «b­urh­­teri agronomi» şi neavând­ nici o întrebuinţare în agricultură, care a ajuns la cea mai înfloritoare situa­ţie, s-au plasat la minister, unde fac serviciu de copist cu leafă de inginer. Salariul trebue acordat în raport cu serviciul indeplinit, nu cu titlul. Titlul să se aibă în vedere la încadrarea funcţiunilor. De ex.: şeful de biurou trebue să aibă un titlu universitar sau la ministerul de domenii, primul grad de «ingi­ner agronom». Nu trebue admis ca inginerul inspector general consi­lier să facă serviciu de șef de biu­rou și să ia salariu de 33400 lei, când acest post poate fi îndeplinit cu 9.100 lei. Dacă inginerul inspec­tor general consilier n’are o între­buinţare potrivită gradului şi pre­gătirii pe care o are, să se desfiin­ţeze postul, nu se cuvine să se de­valorizeze şi omul şi gradul, dând unui consilier inginer atribuţii de impiegat. Cu chipul acesta, s’ar res­pecta şi pricipiul de autoritate şi s’ar realiza şi o economie impor­tantă. S’ar evita situaţia ridicolă care este la directoratul Iaşi, unde şef de secţie este un inginer agronom clasa I şi are subaltern, ca şef de biurou, un inginer inspector gene­ral. Iau din bugetul ministerului do­meniilor sumele acordate ca spor special, în bugetul pe 1931, ingine­rilor agronomi, care primesc leafa gradului, nu a postului pe care îl îndeplinesc. In afară de salariile posturilor pe cari le ocupă, d-nii ingineri a­­gronomi mai primesc un spor care într’un an de zile, se ridică la suma de 24.328.000 lei. Se va spune de cei interesaţi că nu cu asemenea economii se echili­brează un buget cu deficite de mi­liarde. Eu răspund că orice econo­mie, cât de mică, este salvatoare. Nu se pot reduce de la un singur post miliarde. Această măsură ar dezor­ganiza cele mai importante institu­ţii de Stat. Dar dela a­gronomi 24 de milioa­ne, dela inginerii propriu zişi, altă sumă, dela maeştrii, cari în ciuda tuturor consideraţiilor de pregătire, muncă şi dreaptă răsplătire, au a­­juns cu lefuri de profesori secun­dari cu câte 4-5 gradaţii, fără nici un examen sau vre-o selecţionare, s’ar aduna sume importante. Pe lângă alte consideraţii, cari se pot desprinde din cele de mai sus, eu cred că este necesar să se facă şi o revizuire a titlurilor, căci să te ferească D-zeu să ai de-a face cu un agronom din ceştia mai tineri şi să nu-i spui «D-le inginer» sau cu vre­un maestru de la şcoalele de me­serii şi să nu-i spui «D-le profesor» — e caz grav. Gri­B„ Specialiştii“ exproprierii şi al împroprietăririi Statistica şi teoria cunoaşterii In «Arhiva pentru Ştiinţa şi reforma socială», de curând apărută,« găsim un studiu interesând deopotrivă pe statis­tician, sociolog şi filosof, intitulat : «Statistica şi sociologia», datorit d-lui prof. Octav Onicescu, director al şcoa­­lei de statistică. Tofi cei cari s'au ocupat cu cercetări­le de înaltă statistică, precum şi cei ce au avut de a face cu rezultatele acestei vwits tip o-o, «« o* iti/ » t 6«, fi" «i* chile baze ale statisticei, limite hotărâte trebuiau trase posibilităţilor acesteia de investigaţie. Amintim, astfel, criticile a­­duse de sociologul Duprat statisticei, în­­tr’un articol al său:«Structures sociales et statistique». Duprat observa că cercetă­rile statistice suferă de două mari lip­suri, mai ales în sociologie: imposibili­tatea determinării omogeneităţii unită­ţilor şi pretenţia de a găsi, în dosul co­relaţiilor, nepusuri cauzale nejustificate suficient. Pentru a înţelege, însă, şi mai bine însemnătatea cercetării amintite a d-lui prof. Onicescu, trebuie să aducem în­­nainte, mai ales, insuficienţele pe care americanii, statisticieni emeriţi, le simt in metodele lor de lucru. Astfel, în tim­pul din urmă, s’au făcut cercetări asu­pra previziunilor statistice în viaţa e­­conomică. S'a ajuns astfel la concluzia că trebueia aduse noui îmbunătăţiri statisticei, spre a o scoate din Umilele inerente ei până azi. Iar aceste îmbunătăţiri, aceasta este părerea americanilor, nu vor putea fi a­­duse decât printr’o investigaţie teoreti­că, metodologică a statisticei, de noui o­­rientări în teoria cunoaşterii, precizăm noi. Articolul publicat de d. prof. Onices­cu în «Arhiva» are marele merit de a ne oferi pentru prima oară, o astfel de investigare teoretică, pipăind cu multă fineţe încheeturile clasificării, şi struc­turii ştiinţelor, în legătură cu metode­le statisticei. Studiind tipologia statistică, natura valorilor medii, structurile şi fluctua­ţiile statistice, din acest înnalt punct de vedere, d. profesor Onicescu deschide o perspectivă mai largă, statisticei, de­cât cea obicinuită. De cel mai mare interes, este fe­lul în care d-sa săvârşeşte această revizuire, in ce priveşte sociologia. Prin ajutorul­­ clinicei valorilor medii, ajun­ge la chestiunea tipurilor normate. A angrena valorile medii de tipurile nor­male, a găsi acel nexus cauzal care le uneşte, a determina acest, miracol care face ca în dosul valorilor medii cal­culate de statistician şi al regularităţi­lor aflate, să se găsească un tip real normal, şi o lege ştiinţifică, iată care este, obiectul teoriei cunoaşterii, pre­cizat, de astădată, în termeni clari. D. profesor Onicescu a răspuns stră­lucit obiecţiunilor lui Duprat şi a sa­tisfăcut cerinţele statisticienilor ame­­ricani. Dorim ca studiul d-lui profesor Oni­cescu, care a făcut obiectul unei comu­­municări la Institutul social, să fie a­­mănunţit într’un viitor cât mai apro­piat. Statisticienii şi sociologii, pe ba­­zele acestui studiu, ocupăndu-se cu câte o chestiune limitată din cele puse cu atâta pregnanţă, de d. prof. Onicescu,vor putea lărgi, în chip rodnic câmpul in­vestigaţiilor lor. Paul Sterian

Next