Cuventul, iulie 1931 (Anul 7, nr. 2224-2254)
1931-07-28 / nr. 2251
ANUL AL VIX-lea. No. MSI, REDACŢIA $1 ADMINISTRAŢIA: Bucureşti, Calea Victoriei 48, etajul I (Intrarea prin Pasagiu Imobiliara Scara B, dreapta) „ I 378/10 REDACŢIA TELEFON: 1 378 pg ADMINISTRAŢIA Fondator: TITUS ENACOVICI Director : NAE IONESCU___________ ANUNCIURILE ŞI PUBLICAŢIILE SE PRIMESC LA ADMINISTRAŢIA „CUVÂNTULUI“ şi prin toate agenţiile de publicitate Despre recenta criză pricinuită de situaţia dificilă a Germaniei se pot spune o mie şi una de lucruri; depinde de punctul de vedere sub care e privită. Un lucru însă a rezultat din această mişcare, sigur, şi acela a fost solidaritatea, cel puţin principială, a marilor state capitaliste în faţa primejdiei unei Europe falimentare. Problemele care domină azi economia mondială sunt grupate, toate, în jurul rapporturilor multiple care izvorăsc din chestiunile datoriilor de război, cezarmărei şi reparaţiilor. O rezolvare a acestor chestiuni rămâne, pentru orice conferenţă, o imposibilitate technică. Ele cad în sarcina timpului, a vieţei, care nu se vrea prăbuşită, şi apoi, abia în rândul din urmă, urmând indicaţiilor date de timp şi de viaţă, revin diplomaţilor. Nu e mai puţin adevărat că, totuşi, conferenţă de la Paris, şi cea de la Londra, au dat oarecare rezultate reale. Cea dela Paris mai întâi, a determinat guvernul francez la o adevărată plecare în bloc la Londra. Ajutorarea financiară a Germaniei nu s’a discut, la Paris, și perspectivele unui împrumut german par a fi rămas în suspensie. Pricina nu este decât însăşi criza mondială. Anglia nu prea poate, America nu prea vrea, iar Franţa chiar dacă, până la un punct măcar, ar vrea ceva mai mult decât America, sau ar putea ceva mai uşor decât Anglia, are de ales între condiţii economice şi condiţii politice. De altă parte, împrumutul Young, şi multe alte operaţii similare au determinat complexe pierderi în economia mondială. Franţa, apoi, îşi are motivele ei de ordin politic, de suspiciune, printre care atmosfera că guvernul Bruening nu reprezintă efectiv Germania de azi, şi că însăşi alegerile din Septembrie trecut, care au dus la actuala alcătuire guvernamentală germană au vădit, într'un fel lucrul acesta. Chestiunea «Anschlussului» apoi, construcţia proectată a unui nou qui rasat, atitudinea, cu aspecte provocatoare pentru Paris, a Hittleriştilor, dau, situaţiei interne a Germaniei, cel puţin când e privită franţuzeşte, o înfăţişare destul de îndoelnică. Discuţia sinceră însă între Germani şi între Francezi, la Paris, a acestor probleme, în legătură cu criza germană, pare să fi dat ca prim rezultat politic o îndulcire a raporturilor franco-germane, care a mers până la posibilitatea unor reale iluzii pentru viitor. Problemei economice fireşte nu le rezolvă situaţiile sentimentale; nu e mai puţin adevărat însă că între popoare, putinţa de a soluţiona, problema economică este legată şi de starea reciprocă de încredere sau de neîncredere. Evident că între Franţa şi Germania există suspiciuni destule. Pe deasupra lor însă s'a format şi un curent de solidaritate, de teama comună, în faţa primejdiei care, ivindu-se într’o parte, ameninţă neapărat şi cealaltă parte. Suntem dar destul de departe pe calea unei înţelegeri, şi tot atât de superioare», pentru a ne exprima departe, deci, de spiritul care stă-jj astfel, a insului din public, adică a pânea lumea imediat după încheierea păcei In Europa deci se frământa să ia naştere o nouă concepţie politică, determinată de necesităţile economiei internaţionale. Este drept, totuşi, că spiritul acesta îşi face joc, printre artificiile fără însemnătate ale primirilor oficiale din gări, sau ale recepţiunilor protocolare, cu foarte mare greutate. Au fost la început prea mari neîncrederi, alternând cu idilice iluzii, pentru ca şovăita de o parte şi de alta, pentru ca teamă de necunoscut a fiecăruia, să nu cumpănească hotărâtor în procesul natural de dezvoltare al dorinţei generale de înţelegere. Realităţile de fiecare zi însă ale unei lumi întemeiate exclusiv pe operaţii de credit, pe circulaţia liberă a capitalului, şi pe schimbul de fiece clipă al produselor de tot felul, nu puteau rămâne la infinit ineficace. Astăzi conferinţa de la Londra a avut darul să clarifice ceva din această situaţie. Franţa şi Germania s-au prezintat acolo fără problemele de litigiu politic dintre ele. Anglia pare să-şi fi rezervat rolul de a veghia ea să nu se producă între aceste două state operaţii cămătăreşti din aranjarea chestiunilor în discuţie. Era, de altfel interesul ei, manifestat prin entuziasmul cu care a şi salutat propunerea Hoover. Anglia, într’adevăr, are temeinice cuvinte pentru a ţine America în legătură cu Europa, fie oricât de slabă această legătură, şi în acelaş timp, de a ţine Europa departe de Rusia Sovietică. Acesta a fost cel mai important punct luminos în situaţia Germaniei la conferenţa dela Londra. Germania, este drept, totuşi, nu s’a întors prea satisfăcută dela Londra. I s’a prelungit totuşi un credit de o sută de milioane dolari, şi i s’a trecut pe sub ochi nădejdea unor împrumuturi viitoare. îmbunătăţirea relaţiilor francogermane însă constitue, efectiv, marele câştig al statelor participante la conferenţa de la Londra. Sentimentul acesta, înlocuind cu timpul vechile sedimente de neîncredere îndelungată dintre cele două state, poate să ducă singur la rezolvarea crizei economice a Europei de azi. N. Davidescu Cislftali_aSlili... Din gazete, cetitorii au putut constata cu surprindere iar cetitoarele nu fără un firesc fior de groază care le fac mai delicioase, că în ciuda rapidităţii cu care «ne civilizăm» (strigătul ăsta al tuturor satisfăcuţilor se aude astăzi pe toate potecile), neamul respingător al canibalilor nu a dispărut de tot. O telegramă din Capetown a transmis următoarele: «Un comisar alb mimit Ballot, fiind trimes în anchetă într’un sat de indigeni, lângă Leopold viile, pentru a cerceta o agresiune, a fost asasinat, iar cadavrul său fript și mâncat de indigeni»... Fireşte, o soartă nu tocmai fericită aceasta a sărmanului comisar Ballot. Dar, fiindcă toate lucrurile pe lumea asta (poate pe ailaltă o fi altfel, dar aici) sunt relative, iar pe de altă parte—şi la fel de axiomatic — omul e de la natura lui egoist şi se gândeşte numaidecât la el despre orice ar fi vorba, ne-a amustat oricât de tristă în fond era întâmplarea, comentariul unui cetăţean El pretindea anume că în definitiv, nu trebue să se uite amănuntul acesta esenţial: Ballot a fost întâi asasinat şi numai pe urmă, cadavrul lui, a fost fript şi mâncat de negri. Cetăţeanul nostru adăoga : De, între două rele, trebue să alegi pe cel mai bun... — Cum adică ? Vam întrebat. — Păi, ce să mai zicem noi, exclamă omul cu cruzime, dar şi cu năduf dela inima lui apăsată, care ierte-ne Dumnezeu o ducem poate şi mai prost! Ila a fost mâncat de canibali, baremi... Şi, încă, după ce l’au omorât de tot mai întâiu (vezi bine, zice că era cadavru — să fie la ei acolo ce gust au!) Da’ noi, veret Că ne-au fript şi ne-au mâncat,uite-aşa de vii! Şi nu canibalii ăia... Monologul e redat pe cât mi-a fost posibil mai autentic. Vă rog să mă credeţi, n’am adăogat prea mult. Aluzia cetăţeanului meu e dealtminteri destul de transparentă şi obiectul ei destul de precis. Au nu avea dreptate? Exagera cu ceva situaţia de pre-Prea credincios jertfitor pe altarul «intereselor vai de bietului Rumân săracul? Comentarul ăsta, adus să sune ca un arcuş strein pe coardele propriilor necazuri nu e lipsit de un grăunte — dacă numai de un grăunte — de consistent adevăr. Decât numai, vedeţi, d. Maniu tocmai de acolo, de la Bădăcini unde aşteaptă să-i cânte cucu ’n vie, nu-l aude, fireşte... Cicerone Theodorescu ANCHETE POLITICEI Prietenii d-lui Gh. Brătianu, în urma rezultatelor strălucite din alegerile generale, au hotărât ca în cursul vacanţei să organizeze partidul şi să-l prepare pentru orice evenimente care s’ar putea produce. Sarcina ce şi-au luat-o nu este prea grea, fiindcă acţiunea d-lui Gh. Brătianu este urmărită cu multă simpatie de liberalii rămaşi încă sub şefia d-lui I. G. Duca. Reorganizarea cadrelor Acţiunea întreprinsă de d. Duca pentru coruperea cadrelor care au urmat pe d. Gh. Brătianu a reuşit în parte, înainte de alegeri. Mulţi liberali georgişti, de teamă ca să nu fie sdrobiţi materialiceşte de băncile cari sunt încă sub influenţa d-lor Duca et Go., au părăsit pe d. Gh. Brătianu şi s’au întors la vechia matcă. Este inutil să spunem că sufleteşte, mai toţi au rămas ataşaţi de tânărul şef şi că ei nu aşteaptă decât un moment favorabil să-l părăsească din nou pe d. Duca. Marea criză economică şi ispititoarele posibilităţi de finanţare din partea băncilor duciste, au dezorganizat în parte partidul d-lui Gh. Brătianu. De aceia amicii săi caută să-l reorganizeze şi în acelaş timp să recruteze alte cadre noui şi valoroase. Greşelile d-lui Duca La întărirea partidului de sub şefia d-lui Gh. Brătianu contribue într-o foarte mare măsură chiar d. Duca prin atitudinea înceată ce o are în toate problemele politice. De altfel marele succes obţinut în alegeri de d. Gh. Brătianu, i-au îndepărtat d-lui Duca până şi simpatiile bătrânilor liberali care-şi dau seama că acesta nu poate nici să facă faţă situaţiei şi nici să reziste atacurilor adversarilor, d-sa fiind prea vulnerabil. Duelul oratoric pe care l-a avut cu d. Octavian Goga în Cameră, din care d. Duca a ieşit complect sdrobit, a fost o dovadă deplină, că a făcut atâtea greşeli, încât abilitatea nu-i mai poate servi la nimic. D. Duca este pe panta greşelilor. Membrii partidului liberal, oricât ar dori să-l urmeze, nu o vor face, fiindcă îşi dau seama că d-sa le pregăteşte o sinucidere în massă. Lupta între grupările liberale Lupta între cele două grupări liberale se va da cu prilejul alegerilor comunale. Atunci se va şti dacă partidul îl urmează pe d. Duca sau pe d. Gh. Brătianu. Cine va ieşi biruitor în această bătălie, acela va fi şeful partidului liberal. D. Gh. Brătianu ştie aceasta şi de aceea îşi reorganizează de pe acum partidul. La succesul său contribue într’o foarte mare măsură atitudinea precisă ce o are faţă de guvern şi politica lipsită de machiavelisme ce o face. Va continua d. Brătianu pe calea apucată ? Va renunţa d. Duca la politica nehotărâtă ce o face ? Evenimentele din toamnă ne vor răspunde la aceste întrebări. Reorganizarea partidului liberal de sub preşedenţia d-lui Gh. Brătianu Cum se va desfăşura lupta dintre drapările liberale D. GH. BRATIANU „Opoziţia“ d-lui Duca In stilul anodin al comunicatelor nării. Căci part»...un il-sala putând cîile solo iniţiale, indicate de caracsale oficioase, d. Duca face să se să se creadă măcar cu un deget la ferul şi de structura sa. Partidele publice în «Viitorul» de deunăzi o guvern, nu se mai uitau la dreapta ■ de asemenea se găsesc faţă de el şi nouă notă prin care se declară opo- ori la stânga în căutarea unui ajj între ele în aceiaşi situaţiune. In zant. Este al nu ştiu câtelea comadăpost politic barem atâta vreme consecinţă, ceiace l’a îndrumat pe duncat dat de şeful clubului din ca- cât un lesne explicabil şi prea ohiş-jjDuca să adopte atitudinea iniţială unut oportunism se găsea, chiar nu-l dăinueşte cu aceeaşi putere şi acum, mai sub forma unor speranţe, sa-i E chiar sigur că nici pentru viitor disfăcut. Cartelul electoral a fost deci o soluţie provizorie de natură a conserva d-lui Duca şefia şi a întârzia pulverizarea ultimelor veste a Victoriei în aceeaşi chestiune. Repetarea aceasta în forme foarte neprecise a unei declaraţii care, invariabil, începe prin formularea unei atitudini pentru a se desfăşura apoi cu tot felul de rezerve şi de îndulciri, mărturiseşte singură şi îndemnurile şi scopurile din care a izvorât precum desvăluie în acelaş timp incapacitatea totală a oricărei acţiuni politice efective din partea grupării daciste. Căci, iată, partidele cari pot sta pe poziţii franc şi hotărât adverse guvernului nu sa dedau la atari declaraţiuni. Fiindcă desigur n’au nevoie. Atitudinea lor rezultă în chip firesc şi organic din acţiunea politică pe care au desvoltat-o dela început şi pe care o urmează şi astăzi. Ele se bucură de ei de libertatea necesară pentru a putea milita împotriva guvernului. Această libertate n’o are însă gruparea d-lui Duca. N’o are, între altele, pentrucă între ea şi guvern s’a încheiat acel cartel electoral prin graţia căruia vreo optzeci de amici mai mult sau mai puţin personali ai d-lui Duca au izbutit să forţeze uşile ParlamentuluiRezultatul acestei înţelegeri a fost plătit însă cu o abdicare a vechiului partid liberal nu numai de la prestigiul său, ci şi de la putinţa oricărei libertăţi de acţiune. Evident, faptul încheierii acestei tranzacţii aparţine d-lui Duca, a cărui situaţiune personală îi poruncea să accepte orice umilinţă pentru a se păstra, cel puţin formal, la şefia partidului şi pentru a împiedica totala dezagregare a gruim se întrevede nici o modificare a conjecturilor politice în aşa măsură încât să redea d-lui Duca putinţa de a păşi la o acţiune efectivă. Dimpotrivă, cu fiece zi care trece, rolul de anexă palidă şi inactivă a grupării sale nu face decât să se accentueze. In clipa când d. Duca ar încerca în fapt să ia o atitudine potrivnică guvernului, d-sa se va găsi handicapat de d. George Brătianu, în jurul căruia acţiunea de polarizare a tuturor forţelor liberale, ţinute astăzi pe loc de consideraţiuni de oportunism, ar intra imediat într-o mişcare accelerată şi irezistibilă. Se poate de asemeni prevedea că în cazul când gruparea d-lui Duca ar realiza efectiv o schimbare de front — lucru de altfel cu neputinţă şi fiindcă i-ar lipsi o bază serioasă pentru iniţierea unei acţiuni de opoziţie — partidele celelalte şi cu deosebire cel naţional-ţărănist s’ar vedea puse în situaţia de a’şi revizui atitudinea lor faţă de guvern. Astfel stând lucrurile fondările copilăreşti ale d-lui Duca nu pot fi interpretate decât drept acte de donquijotism. Ele n’au nici cel puţin farmecul unei temerităţi care s’ar cheltui eroic chiar în gol. Fiindcă temperamentul îl reţine pe d. Duca dela atari manifestatului şi fără intervenţia salvatoare a comitetului său de direcţie, turi din ce a fost odată partidul liberal. Modificatu-s’a în vreun fel oarecare situaţia politică şi înăuntrul ei poziţiunea grupării d-lui Duca pentru că ceea ce a ordonat atunci să-şi mutileze individualitatea şi putinţa de a se mişca liber în câmpul politic, să înceteze de a mai exercita aceeaşi presiune ? După câte ştie şi vede toată lumea, nimic nu s’a schimbat în raporturile de forţă dintre factorii cari participă la viaţa noastră publică. Guvernul stă pe pozi Vladimir Ionescu MARȚI 28 IULIE 1931 (Citiți continuarea în pag. 2-a) Sfârşitul lui Dada -----polioo----- In «La Nouvelle Revue Frangaise» Duncan, fratele Isadorei Duncan şi pe Iulie, G. Ribemont-Dessaignes 'alţiicontinuă ancheta despre începutul şi sfârşitul lui Dada, curent literar suprarealist născut la Zürich în 1916, care constă într’o revoltă permanentă a individului contra artei, moralei şi societăţii şi al cărui act de naştere a fost publicat în acest locl). Mişcarea independenţilor s’a manifestat pe arena literară prin cele câteva manifeste revoluţionare. Anarhia lui Dada plăcea tuturor mai ales pentru libertatea pe care o profesa, dar cei mai mulţi, vedeau cu regret că nici o valoare nouă nu se mai produce. O şedinţă publică la Universitatea Populară din Fauburgul Saint-Antoine întări această presupunere, aşa că o continuare a acestor experienţe risca să facă din Dacia, o acţiune de propagandă, caprin poem, prin arta plastică şi prin edificată. Ca să împrăştie această at şedinţe publice. Reuniunile lui Da-mosferă demoralizantă, independenţa atraseră multe persoane domn-jţii organizară o altă manifestaţie, ce de a se instrui. Unii se declarară]Cu alt public, la Maison de l’Oeuvre în favoarea lui Dada, iar alţii îi , (1920), manifestaţie care reuşi degajă orice raţiune. Printre cei din- plin. Publicul explodă şi începu să tai erau oameni importanţi ca Hen-j se întrebe cine sunt aceşti tineri in Marx, Georges Pioch, Raymond cari revoluţionează cu atâta îndârjire arta. Dar entuziasmul nu ţinu 1) Vezi Cuvântul Nr. 2206 din 13 Iunie şi Nr. 2211 din 18 Iunie. miit, pentru că începură să se manifeste tendinţele individuale şi din clipa aceia destinul lui Dada fu pecetluit. In vremea aceia, reuniunile se ţineau regulat într'un bar din pasajul Operei şi atraseră noui aderenţi, ca Benjamin Peret şi Jacques Rigaut. Acesta din urmă, prin spiritul său dezorganizator, fu acela care împinse dadaismul spre faliment. «Şi el singur a fost acela care a avut dreptate», scrie Dessaignes care era şi el unul din fervenţii aderenţi ai lui Dada. Rigaut, după ce epuiza tot ceia ce putea să-i ofere viaţa, trebuia să sfârşească în 1929 printr-o sinucidere. Se mai întruneau încă la Prcabia, unde sub inspiraţia lui Marcel Duchamp scoaseră o publicaţie care apăru cu o reproducere a Giocondei purtând o pereche de mustăţi şi cu o pată de cerneală, intitulată «Sfânta Fecioară». In casa lui Prcabia se produse un fenomen ciudat cunoscut în arhivele lui Dada sub numele de Scrisori Anonime. Tristan Tzara primi într’o zi o scrisoare anonimă injurioasă care făcu pe toţi să creadă că e trimisă de cineva din grupul Litterature condus de André Breton şi Aragon, sau poate chiar de unul din mişcarea dadaistă. O vreme fu bănuit, Pierre Reverdy, poetul cubist, dar acesta ştiu să împrăştie magistral bănuiala. Scrisorile anonime se repetară. In aceste împrejurări se organiză în sala Gaveau un nou Festival Dada, cu un program artistic curios care trebuia să se termine cu un număr eclatant, toţi dadaiştii trebuind să-şi taie părul pe scenă experienţă, la care totuşi nici unul nu încearcă să se supună. Programul cuprindea: Celebrii iluzioniști de Soupault, Sexul lui Dada de P. Dernée, Maniere forte de P. Ernard, Festival manifest presbit de Prcabia, A doua aventură a d-lui Aa de Tzara, Danse frontiere de Dessaignes, Sistem DD de Aragon, Vaselina simfonică de Tzara, etc. Fuvoarea publicului atinse marginile şi pe scenă începură să sboare obiecte ciudate de al căror efect n’a fost scutit nici publicul. Acest fapt întări în conştiinţa dadaiştilor convingerea că Dada nu poate continua astfel. O aventură de senzaţie puse capăt oricăror speranţe în reuşita lui Dada. Fiind adunaţi mai mulţi dadaişti într-un bar din pasajul Jouffroy, unul din grup observă că băiatul de serviciu şi-a uitat portofelul cu câştigul din timpul zilei. O mare discuţie se angajă. După unii portofelul trebuia păstrat, deoarece unul din punctele de program ale lui Dada era revolta contra moralei şi restituirea portofelului însemna contrazicerea lui Dada. Discuţia continuă cu aprindere, dar portofelul tot fu restituit. Acest gest punea capăt unei discuţii sterile care dovedea imposibilitatea lui Dada de a se manifesta pe un plan practic. Dadaiştii nu pierd definitiv curajul şi organizează o nouă manifestaţie care constă într’o escursie pe la cele mai însemnate puncte din Discuţii şi propuneri Gazetele ne-au dat numeroase informaţii asupra sincerităţii şi devotamentului, cu cari a fost servită cauza exproprierii şi a împroprietăririi, de unii dintre aceşti specialişti. (de cari am vorbit în articolul precedent intitulat «Cum se risipesc banii Statului»). In aceste împrejurări era uşor de obţinut maximum de avantajii pentru agronomi şi la momentul oportun s’a făcut legea de organizare a corpului agronomilor. Aşa, ne-am pomenit într’o bună zi cu o ploaie de ingineri agronomi cu salarii speciale, cu avantagii diverse, etc. Nu interesează ce serviciu îndeplineşte inginerul, ci numai faptul că primeşte salariul gradului său. Pe baza acestui principiu, d-nii ingineri agronomi au ajuns să rezolve unul din cele mai importante principii ale economiei politice şi anume: «cu minimum» de sforţare, maximum de beneficiu». De aceea găsim în organizarea ministerului de domenii, ingineri agronomi inspectori îndeplinind servicii de subşef de biurou sau de impiegat, retribuiţi cu salarii imense. Aşa, la direcţia agriculturei, un inginer agronom şef clasa I cu salariu de 14.250 face serviciu de subşef de birou pentru care e prevăzut un post de 6.250 lei şi 8.000, supliment special, cuvenit gradului. La aceeaşi direcţie, un inginer agronom inspector clasa I, cu salariu de 22.150 lei, face serviciu de şef de biurou, iar un inginer agronom clasa I face serviciu de impiegat. După aceste norme, ar urma să vedem un profesor universitar făcând serviciul de învăţător şi primind salariul de profesor universitar. Această anomalie provine din oficină, că s’a innplut tarada «burhteri agronomi» şi neavând nici o întrebuinţare în agricultură, care a ajuns la cea mai înfloritoare situaţie, s-au plasat la minister, unde fac serviciu de copist cu leafă de inginer. Salariul trebue acordat în raport cu serviciul indeplinit, nu cu titlul. Titlul să se aibă în vedere la încadrarea funcţiunilor. De ex.: şeful de biurou trebue să aibă un titlu universitar sau la ministerul de domenii, primul grad de «inginer agronom». Nu trebue admis ca inginerul inspector general consilier să facă serviciu de șef de biurou și să ia salariu de 33400 lei, când acest post poate fi îndeplinit cu 9.100 lei. Dacă inginerul inspector general consilier n’are o întrebuinţare potrivită gradului şi pregătirii pe care o are, să se desfiinţeze postul, nu se cuvine să se devalorizeze şi omul şi gradul, dând unui consilier inginer atribuţii de impiegat. Cu chipul acesta, s’ar respecta şi pricipiul de autoritate şi s’ar realiza şi o economie importantă. S’ar evita situaţia ridicolă care este la directoratul Iaşi, unde şef de secţie este un inginer agronom clasa I şi are subaltern, ca şef de biurou, un inginer inspector general. Iau din bugetul ministerului domeniilor sumele acordate ca spor special, în bugetul pe 1931, inginerilor agronomi, care primesc leafa gradului, nu a postului pe care îl îndeplinesc. In afară de salariile posturilor pe cari le ocupă, d-nii ingineri agronomi mai primesc un spor care într’un an de zile, se ridică la suma de 24.328.000 lei. Se va spune de cei interesaţi că nu cu asemenea economii se echilibrează un buget cu deficite de miliarde. Eu răspund că orice economie, cât de mică, este salvatoare. Nu se pot reduce de la un singur post miliarde. Această măsură ar dezorganiza cele mai importante instituţii de Stat. Dar dela agronomi 24 de milioane, dela inginerii propriu zişi, altă sumă, dela maeştrii, cari în ciuda tuturor consideraţiilor de pregătire, muncă şi dreaptă răsplătire, au ajuns cu lefuri de profesori secundari cu câte 4-5 gradaţii, fără nici un examen sau vre-o selecţionare, s’ar aduna sume importante. Pe lângă alte consideraţii, cari se pot desprinde din cele de mai sus, eu cred că este necesar să se facă şi o revizuire a titlurilor, căci să te ferească D-zeu să ai de-a face cu un agronom din ceştia mai tineri şi să nu-i spui «D-le inginer» sau cu vreun maestru de la şcoalele de meserii şi să nu-i spui «D-le profesor» — e caz grav. GriB„ Specialiştii“ exproprierii şi al împroprietăririi Statistica şi teoria cunoaşterii In «Arhiva pentru Ştiinţa şi reforma socială», de curând apărută,« găsim un studiu interesând deopotrivă pe statistician, sociolog şi filosof, intitulat : «Statistica şi sociologia», datorit d-lui prof. Octav Onicescu, director al şcoalei de statistică. Tofi cei cari s'au ocupat cu cercetările de înaltă statistică, precum şi cei ce au avut de a face cu rezultatele acestei vwits tip o-o, «« o* iti/ » t 6«, fi" «i* chile baze ale statisticei, limite hotărâte trebuiau trase posibilităţilor acesteia de investigaţie. Amintim, astfel, criticile aduse de sociologul Duprat statisticei, într’un articol al său:«Structures sociales et statistique». Duprat observa că cercetările statistice suferă de două mari lipsuri, mai ales în sociologie: imposibilitatea determinării omogeneităţii unităţilor şi pretenţia de a găsi, în dosul corelaţiilor, nepusuri cauzale nejustificate suficient. Pentru a înţelege, însă, şi mai bine însemnătatea cercetării amintite a d-lui prof. Onicescu, trebuie să aducem înnainte, mai ales, insuficienţele pe care americanii, statisticieni emeriţi, le simt in metodele lor de lucru. Astfel, în timpul din urmă, s’au făcut cercetări asupra previziunilor statistice în viaţa economică. S'a ajuns astfel la concluzia că trebueia aduse noui îmbunătăţiri statisticei, spre a o scoate din Umilele inerente ei până azi. Iar aceste îmbunătăţiri, aceasta este părerea americanilor, nu vor putea fi aduse decât printr’o investigaţie teoretică, metodologică a statisticei, de noui orientări în teoria cunoaşterii, precizăm noi. Articolul publicat de d. prof. Onicescu în «Arhiva» are marele merit de a ne oferi pentru prima oară, o astfel de investigare teoretică, pipăind cu multă fineţe încheeturile clasificării, şi structurii ştiinţelor, în legătură cu metodele statisticei. Studiind tipologia statistică, natura valorilor medii, structurile şi fluctuaţiile statistice, din acest înnalt punct de vedere, d. profesor Onicescu deschide o perspectivă mai largă, statisticei, decât cea obicinuită. De cel mai mare interes, este felul în care d-sa săvârşeşte această revizuire, in ce priveşte sociologia. Prin ajutorul clinicei valorilor medii, ajunge la chestiunea tipurilor normate. A angrena valorile medii de tipurile normale, a găsi acel nexus cauzal care le uneşte, a determina acest, miracol care face ca în dosul valorilor medii calculate de statistician şi al regularităţilor aflate, să se găsească un tip real normal, şi o lege ştiinţifică, iată care este, obiectul teoriei cunoaşterii, precizat, de astădată, în termeni clari. D. profesor Onicescu a răspuns strălucit obiecţiunilor lui Duprat şi a satisfăcut cerinţele statisticienilor americani. Dorim ca studiul d-lui profesor Onicescu, care a făcut obiectul unei comumunicări la Institutul social, să fie amănunţit într’un viitor cât mai apropiat. Statisticienii şi sociologii, pe bazele acestui studiu, ocupăndu-se cu câte o chestiune limitată din cele puse cu atâta pregnanţă, de d. prof. Onicescu,vor putea lărgi, în chip rodnic câmpul investigaţiilor lor. Paul Sterian