Cuventul, noiembrie 1933 (Anul 9, nr. 3061-3089)

1933-11-01 / nr. 3061

ANUL AL IX-lea.— No. 3001. Redacţia şi Administraţia BUCUREŞTI, Calea Victoriei 48, etajul I (Intrarea prin Pasagiul Imobiliara) 312/45 Direcţia TELEFON I Fondator: TITUS ENACOVICI I 378/10 Redacţia 378/09 Administraţie Director­­ NAE IONESCU ANUNCIURILE ŞI PUBLICAŢIILE se primesc la ADMINISTRAŢIA „CUVÂNTULUI» * p Şl prin toate agenţiile de publicitate Taxa de francare plătită în numerar conforn aprobărei Dir. Gen P. î. T. No. 69.196/932 8 PAGINI 3 LEI MIERCURI I NOEMBRIE 1933 PollfidaDi $1 Eipcrti Legea lui Gresham se aplică tot aşa de bine politicei ca şi circulaţiei mo­netare. Un mare defect al expertului este că nu ştia să judece pasiunile popii. Iar», REINTRAND HUSSEL Democraţiile noastre pun faţă în faţă, cu egală necesitate pe politicia­­ni şi pe experţi. Cei dintâi capabili să simtă pasiunile populare, să şi le însuşiască adesea, să le potenţeze atunci când le socoate utile partidu­lui său sau tovaărăşilor săi politici, să le potolească atunci când nu-i mai sânt utile, sau când, de-a dreptul îl ameninţă. In virtutea legii lui Gresham care, după cum explică a­şa de bine subtilul cugetător Ber­trand­ Russel într’o conferinţă asu­pra scepticismului în politică, se a­­plică n­oliticeî ca şi circulaţiei mo­netare, oamenii care urmăresc tot pe drumurile politicei scopuri ,nai nobile. In afară bine înţeles de îm­prejurările excepţionale de care nu ne ocupăm aici, când se stabileşte o unitate puternică între o mişcare a maselor şi realizarea unui ideal. Dar toate aceste defecte ale politi­cianului, care gr­eu îmbrăţişează o cauză dacă nu poate fi o cauză de partid, dacă cu ea nu poate divide naţiunea, şi prin ea nu se poate ri­dica el în defavorul partidelor ad­verse, el aduce în arena Politică şi un număr de elemente preţioase. Cel pe care-l voi semnala aici este for­mat din necesitatea pe care o are politicianul de a transforma doctri­nele, atitudinile şi principiile în i­­dei simple şi clare. El are nevoie de aceasta pentru propagandă, pentru a forma din ele instrumente de lup­tă şi de convingera în mijlocul haosului ideilor, a complicaţiilor la care se dedau în genere teoreticianii şi experţii, po­liticianul este obligat să se orien­teze şi cu el societatea. Cu atât mai line dacă ideile ce trebuiesc a fi simple şi clare nu sunt simpliste; şi dacă claritatea lor nu este sim­plă goliciune. Aceasta depinde de nivelul general al culturei oame­nilor politici­­şi al întregii societă­ţii, peste aceasta nu putem face ni­mic. După cum fie­ce societate au Poli­­ticianii pe care-i merită, are şi ex­perţii la nivelul ei. Expertul e în genere un om de temperament foarte deferit de poli­tician, căutând, în genere, alte sa­tisfacţii având şi ale ambiţii decât el. Uneori din pricina unei nepu­­tinţi de exteriorizare a pasiunilor ce-i frământa, adesea chiar din pricina unei speciale structuri spi­rituale. Având din viaţa practică, sau din studii, cunoştinţe aprofundate în unele domenii, uneori chiar o mare experienţă a inacţiunilor lor, a limitelor lor de rezisten­ţă sau de înţelegere, aduce în viaţa statului mai cu seamă o metodă, care «se preocupă, în special, de la­tura folositoare a lucrurilor, de­cât de faptul dacă ele­­vor fi populare sau nu» (citez tot din Bertarand Russe). Ei trebuiesc să fie ascultaţi în o­­pera legislativă ca şi, în genere, în activitatea administrativă a Statu­lui, mai ales când cunoştinţele teeh­­nice aliază acea experienţă a oame­­­nilor şi împrejurărilor care duce la dozarea măsurilor şi la echilibrarea lor. Căci odată cu calităţile experţii aduc şi defectele lor, adesea mari. Dacă ar fi să ascultăm pe toţi ex­perţii, fie­care cu specialitatea lor, am înăbuşi viaţa normală a Socie­tăţii prin exagerări. Expertul caută să convingă numai când este la începutul carierei şi atunci, încă numai pe câţi­va, pe miniştrii respectivi de pildă. Dar în ce priveşte massele iubeşte grozav metodele dictatoriale. El nu se preo­cupă de joc de propagandă, nu se o­­bicinuește cu gândul că măsurile administrative au nevoie de atmos­feră simpatică pentru a se putea realiza în plinătatea lor, nu lasă acestor măsuri marginea suficien­tă, elasticitatea necesară pentru­­modificările pe care psichologia masselor le va cere în cursul apli­caţiilor. Orice am face, nu putem lăsa Statul numai pe mâna experţilor, ci trebuie să le asociem pe polti­­cianii împotriva cărora avem a­­tâtici prevenţii. Căci ei singuri sunt vne măsură să moduleze şi să pună pasiunile populare faţă de care experţii sunt foarte dezar­maţi. Cu aceste reflecţii, în faţă, mă gândesc, ce greşită este ideia ex­­perţilor-controlori străini, cărora li se lasă î­n seamă fixarea liniilor esenţiale ale politiei noastre econo­mice şi financiare. Străini de atmosfera noastră, ne­cunoscători ai reacţiunilor masse­lor noastre, de formaţie spirituali a politicienilor noştri cu care nu se pot înţelege — vizitele trecute şi indiscreţiile ce n’au putut lipsi, au arătat-o în­deajuns — ei vor pro­voca acele valuri de nemulţumire care nu pot aduce de­cât neplăceri. Să rămânem clar, înţelepţeşte, cu experţii noştri naţionali, şi cu poli­­ticianii noştri. Poate tot vom scoate-o la capăt. Dacă va fi nece­sar schimbând ceva şi în funcţiu­nea unora şi în a celorlalţi. Octav Onicescu trei partide revendica puterea Dumineca — precum, a'a mai spus — a încetat de a mai f­i zi de odihnă. Nu pentrucă nu s'ar mai prididi de atâta lucru, nu că economia ar ab­sorbi energiile şi n’ar mai da oame­nilor răgaz, ci pentrucă funcţionea­ză, fără întrerupere, pe întreg în­­tinsul ţării, turbinele retorice. Nu există mahala întunecată, din Ca­pitală, nu există târg necăjit ,­ ui­tat de Dumnezeu, în care să nu se ţină, dacă nu o întrunire în toată regula măcar o consfătuire. Să nu cuvinte, o duzină de frun­taşi şi să nu fie supuşi unui regim de comprimare cetăţenii. Lozincile militare sunt oarecum la ordinea zilei şi fronturile de tot soiul, sunt în mare trecere. Se ţin adunări de către oameni amărâţi cari îşi închi­puie că se răcoresc, dacă vorbesc despre suferinţele lor. Dar ţin în­truniri şi oameni cari nu suferă decât de mâncărime de limbă, boci­toare obiective cari îşi oferă servi­ciile, ca să plângă suferinţa altora. In Dumineca sfârşitului de oc­tombrie, trei partide serioase — din zecile — au ţinut adunări în di­verse regiuni ale ţării. Au cu­vântat fruntaşii între fruntaşi. De­spre desmăţul administrativ, despre foarte multe, mărunte şi mari pro­bleme actuale. Şi în toate cuvân­tările a revenit, ca un refren-o­bse­­sie, revendicarea puterii. Cei mai mulţi dintre fruntaşii cari au revendicat puterea, au mai fost miniştri, au mai guvernat. Prea mare lucru n'au făcut. In o­­poziţie, precum e firesc, omul e dis­pus la generozitate, e mai sprinten şi mai aproape de masse. Deaceia, cuvântarea lui, ar putea s’o ţină o­­ricare anonim din sală. Altceva este când omul se aşează într'un fotoliu ministerial. Bunele intenţii se uită iar indignarea se e­­vaporă Puterea limitează energia, când n’o paralizează.. Totuşi, deşi situaţia este mai difi­cilă ca ori­când, trei par­tide care şi-au experimentat programul în trecut, revendică din nou puterea. Este un divertisment al reprezen­taţiilor hebdomadare. Un accent nou şi o limbă nouă care se vor­beşte la aceste reprezentaţii teatra­le. Trei partide vor să fericească ţara, precum au mai fericit-o şi al­tădată. Politica se foloseşte din ce în ce mai mult de simbolurile poe­ţilor. 3. cg. Suveranii Bulgariei și Româiniei, urmați de suită, trecând în revistă compania de cracare la Ramadan Evenimentele din vremea urmă au învederat şi celor sceptici existenţa în Balcani a unei înclinări manifeste către înţelege­­gere şi pase. Sătule de o ură care a pricinuit tuturor naţiunilor din această parte a cont­ientului pre­judicii grave, ele încep — se pare — să dea ascultare poruncilor is­toriei şi geografiei, cari amândouă pledează pentru o colaborare strân­să şi pentru o organizare în comun a liniştei şi a bunei stări necesare popoarelor balcanice. Această tendinţă dovedită nu nu­mai de conducătorii responsabili ai ţărilor respective ci şi de orga­­nele de presă prin care se rostesc sentimentele şi voinţele masselor nu poate decât să mulţumească pe toţi câţi îşi dau seama ce nume­roase şi esenţiale condiţiuni ple­dează pentru realizarea unei ase­menea opere de cooperare în ciuda unor divergenţe cam­ oricât de a­­cute au numai un caracter efemer. Vizita M. S- Regelui Alexandru la Euxinograd, Istambul şi Corfu, călătoria d-lui N. Titulescu la So­fia, Ankara şi Atena, apoi între­vederea Suveranilor României şi Bulgarei nu pot fi socotite decât ca etapele hotărâtoare ale acestei voinţe de înţelegere şi colaborare. Presa din statele respective a în­soţit cu comentariile cele mai fa­vorabile aceste evenimente politice. In numărul său din 28 octombrie, marele ziar bulgar «Mir», ocupân­­du-se de întâlnirea dintre M. S- Re­gele României şi Suveranul Bul­gariei, scrie: «Această întâlnire a­­daugată la cea de la Euxinograd vă­deşte că cei trei monarhi iau parte activă la reglementarea raporturi­lor de bună vecinătate. In această operă a lor nu sunt singuri: gestul lor este întărit de opiniile publice de ţările respective şi este întâm­pinat cu bucurie de toţi câţi doresc menţinerea păcii europene». Iar mai departe: «Avem motive să ne aşteptăm că discuţiunile dintre cei doi regi se vor purta într’o atmosfe­ră de încredere şi de sinceritate prietenească de pe urma cărora se din pot nădăjdui consecinţe neapărat mai binefăcătoare». * Rezultă deci din toate aceste ma­nifestări o dorinţă de apropiere din partea vecinilor noştri de la sudul Dunării, dorinţă care încearcă deopotrivă pe coniducători şi opinie publică- înregistrăm cu o satis­facţie adâncă noul curs pe care se vrea angajată politica bulgară, singura care, sunt puterea amără­ciunilor trecut­e .:* se păstra pân­ă acum într’o poziţie de izolare în Balcani. Iată, însă, că odată cu aceste ne­­îndoelnice dovezi de fericită schim­bare în atitudiena sufletească a po­porului şi diriguitorilor bulgari, se produc fapte stranii mergând dea­­dreptul împotrva tendinţei de a­­propiere interbalcanică. Incidentele de frontieră provocate de comitagii bulgari în Cadrilater şi aten­tetele cu bombe de la graniţa bulgaro—iu­goslavă şi bulgaro—greacă săvâr­şite de organizaţiile teroriste ma­­cedonene aruncară o umbră sinis­­tră şi pătară din nou cu sânge ma­nifestaţii de cordialitate atât de promiţătoare. Evident, nu numai cercurile ofi­ciale bulgare ci şi presa din Sofia se grăbiră să osândească aceste fapte reprobabile. Ziarul «M.r» nu se sileşte chiar să ia atitudine ener­gică împotriva politicii organiza­ţiilor macedonene pe care o soco­teşte «neputincioasă şi răufăcătoa­re». Iar gazeta «Slovo» referindu-se cu deosebire la incursiunile bande­lor bulgare pe teritoriul iugoslav le condamnă aspru spunând că «ele reprezintă o ignobilă provocare, un act săvârşit cu întenţiuni crimi­nale, care n’are alt scop decât să învenineze raporturile dintre cele două state dar care nu-şi va atin­ge ţelul.­O asemenea atitudine din partea oamenilor cu răspundere şi a ga­zetelor cari se respectă vădeşte e­­xistenţa unui spirit de cuminţenie şi de conciliere. Cum se explică to­tuşi reluarea metodelor teroriste care au ereiat o atât de oribilă faimă moravurilor din Balcani? Ziarul «Politika» din Belgrad so­coteşte că aceste acte abominabile se datoresc acţiunii nefaste pe care anumite cercuri din afară de Bal­cani o desvoltă pentru a împiedica ad­­eresarea unei atmosfere de în­ţelegere şi conlucrare. Consternate de tendinţa şi de evenimentele cari vădesc voinţa şi posibilitatea unei pacificări a spiritelor în Balcani, zisele cercuri ar fi îndemnat cu vor­ba şi ar fi ajutat cu bani comitetul revoluţionar macedonean şi alte organizaţii teroriste ca să-şi con­­tinu­e opera de învrăjbire a po­poarelor balcanice. Sunt de mult dovedite intrigile pe care rivalităţile şi interesele de expansiune ale unora şi altora din­tre marile puteri le-au nutrit cu scopul de a contracara orice efor­turi de apropiere şi cooperare bal­canică. Că ele vor fi utilizat şi m­ijloacele de felul celora pe cari ie desvălue ziarul iugoslav, n’ar fi surprinzător. Noi, însă, credem — şi avem în această privinţă motive temeinice !— că acţiunea teroristă deşi într o scădere considerabilă, nu se găseşte la capătul ei­ In sânul macedoneni­lor strânşi în jurul organizaţiei revoluţionare ca şi în alte asociaţii similare stăpâneşte încă spiritul exaltat căruia îi sunt imputabile atâtea de crimele, atentatele şi tul­­burările câte au însângerat pămân­tul balcanic. Acest duh şi aceste metode nu pot fi nimicite cu desă­vârşire de pe o zi pe alta. Guver­nul bulgar — de a cărui realitate n’avem motive să ne îndoim — este strâns de atâtea dificultăţi interne şi nevoit să facă faţă unor împrejurări şi unei ambianţe atât de intim legată de o veritabilă tra­diţie anarchică şi teroristă, încât nu i se poate face o vină dacă nu este totdeauna în stare să stăpâ­nească şi să reprime acte de na­tura celor petrecute acum. Să-i facem deci credit şi să aştep­tăm cu încredere ziua în care ni­mic n’ar mai putea tulbura Bul­garia în voinţa ei de apropiere şi de cordială colaborare cu vecinii. Vladimir Ionescu PACEA IN BALCANI Umbre şi lumini Şcoala Română din Atena de MAC CONSTANTINESCU Nu există încă!­aStockholm, din nefericire surprins Ba greşesc... Institutul de cultură de moarte prea de timpuriu, fără menit să contribue cu aportul său­­ să-şi fi putut înfăptui pe deantre­­ştiinţific la prinosul de recun­oştin-­ gul opera de mecenate, clădirea a­ţă pe care toată lumea savantă îl aduce pe pământul sacru al Eliadei, există în speranţele multor români aflători în Atena şi ale grecilor fi­­lo-români, al căror număr este de­parte de a fi marea mic. Şi mai există — fapt de mare im­portanţă sub forma concretă a unui teren de o suprafaţă aproximativ de două mii de metri pătraţi, află­tor în cartierul aristocratic de pe drumul Kephissiei la Psichice, în a­­propierea Colegiului American. Posesiunea unui teren, în inima Atenei închinat viitorului palat ro-r­o­m­ânesc de cultură, se datoreşte su­fletului generos al unui român ma­cedonean, comerciantul Nicolau din cestui palat. Cu moartea lui Nico­lau, de două ori regretabilă pentru noi, visul de a avea în Atena, un solid laborator de studii,, organizat ştiinţificeşte după modelul celor de­ja existente de la Roma şi Paris (Fon­tenay aux Roses), rămâne tot în starea sa imaterială, deşi necesita­tea unor legături nu numai cultu­rale cu oamenii şi pământul din ca­re a radiat spiritul întregii civili­zaţii de mai bine de treizeci de se­cole, se­­ impune tot mai mult. Sunt totuşi nădejdi ! Norocul face să avem la Atena, în momentul de faţă un ministru pe cât de înţelept, pe atât de activ şi destoinic. ATENA Calităţile sale i-au adus cele mai înalte aprecieri şi simpatii în ţara şi în lumea în care ne reprezintă. După informaţii atât de binevoitor puse nouă la dispoziţie de către per­soane de vază din colonia română din Atena şi după ultimele notiţe apărute în ziarele româneşti relati­ve la eventuala înfiinţare a Şcoalei Române din Atena, se pare că dom­nul Langa-Răşcanu îşi face un punct de onoare din aducerea la bun sfârşit a acestei palpitante chesti­uni. Cine a călătorit recent la Atena, îşi poate da seama de viaţa eftină pe care căderea drahmei a adus-o cu sine. Faţă de piaţa comercială bucureşteană, am putea spune că traiul la Atena revine aproape la jumătate. Eftinătatea nui se mărgineşte nu­mai la articolele strict necesare, ci se extinde în toate ramificaţiile vie­ţii economice. Ar fi deci momentul să accelerăm realizarea, cu bani in­finit mai puţini decât cei cheltuiţi la Roma (justificaţi printr’o scum­pete triplă) Palatul României din capitala Greciei. Chestiunea este studiată în amă­nunte şi putem afirma după infor­maţii serioase, că planul clădirei este de pe acum tranşat. Edificiul ar cuprinde: a) localul propriu zis al şcolii cu sălile şi ca­merele de locuit ale membrilor, b) mici apartamente pentru profesorii şi învăţaţii români veniţi în că­lătorie de studii la Atena, c) sala bibliotecii, d) sala de conferinţe, e) sala de expoziţie care ar servi alter­nativ în prezentări temporare, ope­relor de artă românească contimpo­rană, precum şi produselor indus­triei româneşti. Devizul studiat, se pare că reali­zarea totală al acestui important program arhitectonic n’ar depăşi la Atena, suma de zece milioane de lei, înglobând în această sumă și chel­­tuelile întregului mobilier necesar. Ne dăm seama de greutatea vre­­milor prin care trecem, de aceea op­timismul nostru este suficient de (Citiţi continuam în pag. 11-a). Foto: Vac Constantinescu TEATRUL LUI DIONYSOS - Silen (sculptură decorativă la Proscellion. Regionalism bisericesc Trebuia să avem alegeri episcopa­­le, — trei la număr, deodată—,pen­tru ca să se evidenţieze cât de nefi­rească este legea autonomiei bise­riceşti în statul românesc, nu nu­mai din punct de vedere strict bi­sericesc, ci şi din punct de vedere naţional. Să nu se uite, că statutul şagunian, — care stă la baza actua­lei legi de organizare a Bisericii ortodoxe române —, a făcut posibi­lă o mobilizare a poporului român ardelean, sub streaşină Bisericii, în contra statului maghiar. Acest caracter de opoziţie nu s’a putut şterge, chiar dacă acum avem stat naţional; căci dacă nu s’ar fi men­ţinut asemenea spirit, nu s’ar fi a­­juns la autonomie, car® tinde a lua un aspect de quasi-separaţie de stat. Ce rost să mai aibe menţinerea Congresului Naţional Bisericesc al Mitropoliei (?) din Ardeal, când a­­semenea corporaţie nu mai există în nici-o altă mitropolie. Ce fel de u­­nificare bisericească... cu excepţii în favorul unei singure mitropolii?.­ După ce în anul 1925 toate Bise­ricile româneşti, din Vechiul Re­gat, din Bucovina şi din Basarabia au făcut, pentru sfânta unire visa­tă de veacuri, sacrificiul­ de a adop­ta organizarea Bisericii aşa cum a fost în Ardeal, mitropolia respecti­vă stă mai departe ca o cetate a­­parte, în care nu e lăsat să pă­trundă niciun regăţean, în timp ce dincoace de Carpaţi au descălecat trei episcopi ardeleni! Acest regio­nalism a dat naştere regionalisam­lui basarabean, şi după cât se pare chiar l-a susţinut cu voturi! Asemenea rezultate sunt datorite autonomiei bisericeşti. Cât priveşte roadele bisericeşti ne e şi greu să vorbim despre toate. Vom da numai câteva exemple, pri­lejuite de recentele alegeri epis­copale: 1. La niciuna din cele trei alegeri nu s’a citit lista candidaţilor, ceea ce a lăsat să se înţeleagă, că lucru­rile erau oarecum aranjate! Este a­­c­esta cunoscutul sistem din adună­rile eparhiale, unde totul se aran­jează de mai înainte ,să meargă bine. Par’că mai multă sinceritate era în Biserica din Vechiul Regat, al cărei Sf. Sinod nu se sfia să publice desbaterile sale în revista oficială. Să sperăm, că oamenii politici au observat cu ocazia recentelor ale­geri episcopale câtă formă goală reprezintă haina autonomiei biseri­ceşti şi dece clerul de mir, care tră­­eşte zi de zi cu ea, cere în toate congresele anuale să se modifice legea urgent şi radical. 2. A doua zi Sf. Sinod întâi a vo­tat şi pe urmă s’a retras. Deîndată ce a acceptat să voteze, însemnea­ză că de fapt este o aparenţă de ac­ceptare a candidaturilor puse!? Au fost situaţii penibile nu atât pen­tru membrii sinodali, cât pentru Biserica însăşi, care trage toate po­noasele. Căci în definitiv s au mai făcut şi alte alegeri de episcopi în care s’a călcat legea ce era atunci în vigoare, — tot în ceea ce priveşte studiile candidaţilor! Rău atunci, rău acum! 3. Tot cu ocazia alegerii din ziua doua, s’a petrecut faptul grav, care va fi şi cel mai puternic argument Analele învăţământului nostru se­cundar şi-au crestat noui date festi­ve în răbojul şi până astăzi glorios al trecutului lor: semicentenarul li­ceului Traian din Turnu Severin şi centenarul liceului Carol I din Cra­iova. Onorate cu înalta prezenţă a ace­luia ce năzueşte să treacă în istorie drept Voevod al Culturii, sărbători­le acestea au depăşit cadrul unor bi­ruinţe locale■ Recunoaşterea pe care, cu atâta dărnicie, le-a adus-o Regele, face din şcolile şi fapta lor cente­nară sau semicentenară mai puţin două instituţii bătrâne, cât două al­tare vii, două vaduri de tradiţie şi lumină, pe unde cu atât mai mult vor trece de astăzi încolo, cu cât a­­tâţia au trecut şi până acuma Au spus-o în discursurile lor directorii celor două aşezăminte, d-nii Bărcă­­ciă şi Paulian, a ratificat-o şi înăl­ţat la grad de dogmă, oblădutorul faptelor de cultură, Regele, în două cuvântări ce vor aureolă deapururi nu numai frontoanele celor două şcoli sărbătorite dar chiar pe al în­văţământului secundar însuşi. Ridi­carea liceului din Craiova la gradul de Colegiul Carol I, reeditează şi în inima Olteniei acea favoare cu care a fost cinstit Colegiul Sf. Sava, din Bucureşti, mai anii trecuţi. Şi nu este lipsit de semnificaţie acest gest voevodal. Colegiul Sf- Sa­contra actualei legi. Sinodul în A­va îşi are obârşia în acea academie frunte cu patriarhul ţării s’a vă­zut silit să părăsească turma ale­gătoare şi s’o lase — cum ziceau u­­nii — în gura lupului. Toţi credincioşii ştiu că în bise­rica ortodoxă plinătatea harului de conducere o are sinodul. Ei bine, la această alegere era sinodul prezent şi voinţa lui n’a fost ascultată de majoritatea turmei! Spectacolul a fost penibil şi ar mai trebui încă unul, pentru a compromite grav au­toritatea ierarhiei: un membru al Sf. Sinod prezida, altul sa alegea, iar toţi ceilalţi se retrăgeau, in­clusiv cel dela biurou, al cărui loc l-a ocupat un... mirean. 4. In ziua 3-a d. dr. Lupu a spus în plină şedinţă, că sf. Părinţi s au şi bătut în sinoadele ecumenice. Acest neadevăr n’a fost drastic re­primat de prezidet (I. P. S. Mitro­polit dr. N. Bălan), încât a rămas impresia pentru cei necunoscători, că... aşa a fost! Şi după atâtea acte şi fapte, — pe care le-a făcut posibile numai legea autonomiei bisericeşti —, cu ce credeţi oare că s’a închis utlima zi de Congres Naţional Bisericesc? (a nu se confunda cu cel al mitro­poliei ardelene!). Cu laude pentru pomenita lege, pe care noul epis­cop de Caransebeş a declarat so­lemn, că o va apăra: — par’că i-ar fi cerut cineva un asemenea anga­jament! Acum vor înţelege oamenii poli­tici ce greşală mare au făcut pentru unitatea sufletească a acestui po­por, că nici de data aceasta n’au luptat să pătrundă un regățean în episcopatul Ardealului. Ba încă u­­nii s’au luptat, ca nici în Basarabia să nu fie ales careva! Timpul apropiat nu va da com­plectă dreptate. O singură scăpare este pentru a face să înceteze fră­mântările din Biserica strămoşeas­că, ca să nu producă complicaţii şi în politica internă a ţării, prin ca­racterul lor regionalist, Legea au­tonomiei din anul 1925 să fie urgent şi radical schimbată, în sensul tra­diţionalului raport dintre Biserică şi stat. Pr. Al. N. Constantinescu Şcoli Centenare de la Sf- Sava, fostă pe locul actua­lei Universităţi ,iniţiată de Şerban Cantacuzen şi de fratele său■ Stol­nicul Constantin Cantacuzen, la ca­re s’a adaos grija de cele sufleteşti ale lui Constantin Brâncoveanu, voevodul pe care-l invoacă necurmat Regele şi a cărui epocă de înforitoa­­re cultură ţine să o restatorniceas­­că­ Dacă la începutul veacului tre­cut fosta academie grecească se al­tuia cu duhul lui Lazăr, Eliad, Pe­tr­ache Poenaru şi ceilalţi, lucru a­­cesta trebuia pus cu atât mai mult în lumină şi şcoala pornită în pers­­pectiva celor două sute cincizeci de ani de activitate. Căci spiritul voe­­vozilor a stat neîntrerupt de veghe, indiferent că uneori învăţătura era mai simplă, iar alte ori mai filoso­­ficească-Liceul Carol I din Craiova a fost cinstit cu un nou titlu de onoare, pentru că cei o sută de ani de via­ţă au făcut din el o vatră de tradi­ţie■ Aşa cum toate şcolile vor fi cin­stite în măsura dăinuirei lor. Ceea ce se cuvine de asemeni reţinut, în-,­să, peste onorurile acestea legate de vârstă, este, cred, recunoaşterea re­gală că astfel de instituţiuni n’au putut prospera fără de sacrificiul acelora cari au predicat pe amvoa­­nele lor. Şcoala, s’a spus cu atâta adevăr, nu e numai zid şi bancă, şcoala e în primul rând suflet. Şi e bine că adevărul acesta a fost ros­tit din loc aşa de autorizat şi că l-au auzit atâtea mărimi de ieri şi de mâine ale administraţiei învăţă­mântului. Perpessicius

Next