Cuventul, noiembrie 1933 (Anul 9, nr. 3061-3089)
1933-11-01 / nr. 3061
ANUL AL IX-lea.— No. 3001. Redacţia şi Administraţia BUCUREŞTI, Calea Victoriei 48, etajul I (Intrarea prin Pasagiul Imobiliara) 312/45 Direcţia TELEFON I Fondator: TITUS ENACOVICI I 378/10 Redacţia 378/09 Administraţie Director NAE IONESCU ANUNCIURILE ŞI PUBLICAŢIILE se primesc la ADMINISTRAŢIA „CUVÂNTULUI» * p Şl prin toate agenţiile de publicitate Taxa de francare plătită în numerar conforn aprobărei Dir. Gen P. î. T. No. 69.196/932 8 PAGINI 3 LEI MIERCURI I NOEMBRIE 1933 PollfidaDi $1 Eipcrti Legea lui Gresham se aplică tot aşa de bine politicei ca şi circulaţiei monetare. Un mare defect al expertului este că nu ştia să judece pasiunile popii. Iar», REINTRAND HUSSEL Democraţiile noastre pun faţă în faţă, cu egală necesitate pe politiciani şi pe experţi. Cei dintâi capabili să simtă pasiunile populare, să şi le însuşiască adesea, să le potenţeze atunci când le socoate utile partidului său sau tovaărăşilor săi politici, să le potolească atunci când nu-i mai sânt utile, sau când, de-a dreptul îl ameninţă. In virtutea legii lui Gresham care, după cum explică aşa de bine subtilul cugetător Bertrand Russel într’o conferinţă asupra scepticismului în politică, se aplică noliticeî ca şi circulaţiei monetare, oamenii care urmăresc tot pe drumurile politicei scopuri ,nai nobile. In afară bine înţeles de împrejurările excepţionale de care nu ne ocupăm aici, când se stabileşte o unitate puternică între o mişcare a maselor şi realizarea unui ideal. Dar toate aceste defecte ale politicianului, care greu îmbrăţişează o cauză dacă nu poate fi o cauză de partid, dacă cu ea nu poate divide naţiunea, şi prin ea nu se poate ridica el în defavorul partidelor adverse, el aduce în arena Politică şi un număr de elemente preţioase. Cel pe care-l voi semnala aici este format din necesitatea pe care o are politicianul de a transforma doctrinele, atitudinile şi principiile în idei simple şi clare. El are nevoie de aceasta pentru propagandă, pentru a forma din ele instrumente de luptă şi de convingera în mijlocul haosului ideilor, a complicaţiilor la care se dedau în genere teoreticianii şi experţii, politicianul este obligat să se orienteze şi cu el societatea. Cu atât mai line dacă ideile ce trebuiesc a fi simple şi clare nu sunt simpliste; şi dacă claritatea lor nu este simplă goliciune. Aceasta depinde de nivelul general al culturei oamenilor politicişi al întregii societăţii, peste aceasta nu putem face nimic. După cum fiece societate au Politicianii pe care-i merită, are şi experţii la nivelul ei. Expertul e în genere un om de temperament foarte deferit de politician, căutând, în genere, alte satisfacţii având şi ale ambiţii decât el. Uneori din pricina unei neputinţi de exteriorizare a pasiunilor ce-i frământa, adesea chiar din pricina unei speciale structuri spirituale. Având din viaţa practică, sau din studii, cunoştinţe aprofundate în unele domenii, uneori chiar o mare experienţă a inacţiunilor lor, a limitelor lor de rezistenţă sau de înţelegere, aduce în viaţa statului mai cu seamă o metodă, care «se preocupă, în special, de latura folositoare a lucrurilor, decât de faptul dacă elevor fi populare sau nu» (citez tot din Bertarand Russe). Ei trebuiesc să fie ascultaţi în opera legislativă ca şi, în genere, în activitatea administrativă a Statului, mai ales când cunoştinţele teehnice aliază acea experienţă a oamenilor şi împrejurărilor care duce la dozarea măsurilor şi la echilibrarea lor. Căci odată cu calităţile experţii aduc şi defectele lor, adesea mari. Dacă ar fi să ascultăm pe toţi experţii, fiecare cu specialitatea lor, am înăbuşi viaţa normală a Societăţii prin exagerări. Expertul caută să convingă numai când este la începutul carierei şi atunci, încă numai pe câţiva, pe miniştrii respectivi de pildă. Dar în ce priveşte massele iubeşte grozav metodele dictatoriale. El nu se preocupă de joc de propagandă, nu se obicinuește cu gândul că măsurile administrative au nevoie de atmosferă simpatică pentru a se putea realiza în plinătatea lor, nu lasă acestor măsuri marginea suficientă, elasticitatea necesară pentrumodificările pe care psichologia masselor le va cere în cursul aplicaţiilor. Orice am face, nu putem lăsa Statul numai pe mâna experţilor, ci trebuie să le asociem pe polticianii împotriva cărora avem atâtici prevenţii. Căci ei singuri sunt vne măsură să moduleze şi să pună pasiunile populare faţă de care experţii sunt foarte dezarmaţi. Cu aceste reflecţii, în faţă, mă gândesc, ce greşită este ideia experţilor-controlori străini, cărora li se lasă în seamă fixarea liniilor esenţiale ale politiei noastre economice şi financiare. Străini de atmosfera noastră, necunoscători ai reacţiunilor masselor noastre, de formaţie spirituali a politicienilor noştri cu care nu se pot înţelege — vizitele trecute şi indiscreţiile ce n’au putut lipsi, au arătat-o îndeajuns — ei vor provoca acele valuri de nemulţumire care nu pot aduce decât neplăceri. Să rămânem clar, înţelepţeşte, cu experţii noştri naţionali, şi cu politicianii noştri. Poate tot vom scoate-o la capăt. Dacă va fi necesar schimbând ceva şi în funcţiunea unora şi în a celorlalţi. Octav Onicescu trei partide revendica puterea Dumineca — precum, a'a mai spus — a încetat de a mai fi zi de odihnă. Nu pentrucă nu s'ar mai prididi de atâta lucru, nu că economia ar absorbi energiile şi n’ar mai da oamenilor răgaz, ci pentrucă funcţionează, fără întrerupere, pe întreg întinsul ţării, turbinele retorice. Nu există mahala întunecată, din Capitală, nu există târg necăjit , uitat de Dumnezeu, în care să nu se ţină, dacă nu o întrunire în toată regula măcar o consfătuire. Să nu cuvinte, o duzină de fruntaşi şi să nu fie supuşi unui regim de comprimare cetăţenii. Lozincile militare sunt oarecum la ordinea zilei şi fronturile de tot soiul, sunt în mare trecere. Se ţin adunări de către oameni amărâţi cari îşi închipuie că se răcoresc, dacă vorbesc despre suferinţele lor. Dar ţin întruniri şi oameni cari nu suferă decât de mâncărime de limbă, bocitoare obiective cari îşi oferă serviciile, ca să plângă suferinţa altora. In Dumineca sfârşitului de octombrie, trei partide serioase — din zecile — au ţinut adunări în diverse regiuni ale ţării. Au cuvântat fruntaşii între fruntaşi. Despre desmăţul administrativ, despre foarte multe, mărunte şi mari probleme actuale. Şi în toate cuvântările a revenit, ca un refren-obsesie, revendicarea puterii. Cei mai mulţi dintre fruntaşii cari au revendicat puterea, au mai fost miniştri, au mai guvernat. Prea mare lucru n'au făcut. In opoziţie, precum e firesc, omul e dispus la generozitate, e mai sprinten şi mai aproape de masse. Deaceia, cuvântarea lui, ar putea s’o ţină oricare anonim din sală. Altceva este când omul se aşează într'un fotoliu ministerial. Bunele intenţii se uită iar indignarea se evaporă Puterea limitează energia, când n’o paralizează.. Totuşi, deşi situaţia este mai dificilă ca oricând, trei partide care şi-au experimentat programul în trecut, revendică din nou puterea. Este un divertisment al reprezentaţiilor hebdomadare. Un accent nou şi o limbă nouă care se vorbeşte la aceste reprezentaţii teatrale. Trei partide vor să fericească ţara, precum au mai fericit-o şi altădată. Politica se foloseşte din ce în ce mai mult de simbolurile poeţilor. 3. cg. Suveranii Bulgariei și Româiniei, urmați de suită, trecând în revistă compania de cracare la Ramadan Evenimentele din vremea urmă au învederat şi celor sceptici existenţa în Balcani a unei înclinări manifeste către înţelegegere şi pase. Sătule de o ură care a pricinuit tuturor naţiunilor din această parte a contientului prejudicii grave, ele încep — se pare — să dea ascultare poruncilor istoriei şi geografiei, cari amândouă pledează pentru o colaborare strânsă şi pentru o organizare în comun a liniştei şi a bunei stări necesare popoarelor balcanice. Această tendinţă dovedită nu numai de conducătorii responsabili ai ţărilor respective ci şi de organele de presă prin care se rostesc sentimentele şi voinţele masselor nu poate decât să mulţumească pe toţi câţi îşi dau seama ce numeroase şi esenţiale condiţiuni pledează pentru realizarea unei asemenea opere de cooperare în ciuda unor divergenţe cam oricât de acute au numai un caracter efemer. Vizita M. S- Regelui Alexandru la Euxinograd, Istambul şi Corfu, călătoria d-lui N. Titulescu la Sofia, Ankara şi Atena, apoi întrevederea Suveranilor României şi Bulgarei nu pot fi socotite decât ca etapele hotărâtoare ale acestei voinţe de înţelegere şi colaborare. Presa din statele respective a însoţit cu comentariile cele mai favorabile aceste evenimente politice. In numărul său din 28 octombrie, marele ziar bulgar «Mir», ocupându-se de întâlnirea dintre M. S- Regele României şi Suveranul Bulgariei, scrie: «Această întâlnire adaugată la cea de la Euxinograd vădeşte că cei trei monarhi iau parte activă la reglementarea raporturilor de bună vecinătate. In această operă a lor nu sunt singuri: gestul lor este întărit de opiniile publice de ţările respective şi este întâmpinat cu bucurie de toţi câţi doresc menţinerea păcii europene». Iar mai departe: «Avem motive să ne aşteptăm că discuţiunile dintre cei doi regi se vor purta într’o atmosferă de încredere şi de sinceritate prietenească de pe urma cărora se din pot nădăjdui consecinţe neapărat mai binefăcătoare». * Rezultă deci din toate aceste manifestări o dorinţă de apropiere din partea vecinilor noştri de la sudul Dunării, dorinţă care încearcă deopotrivă pe coniducători şi opinie publică- înregistrăm cu o satisfacţie adâncă noul curs pe care se vrea angajată politica bulgară, singura care, sunt puterea amărăciunilor trecute .:* se păstra până acum într’o poziţie de izolare în Balcani. Iată, însă, că odată cu aceste neîndoelnice dovezi de fericită schimbare în atitudiena sufletească a poporului şi diriguitorilor bulgari, se produc fapte stranii mergând deadreptul împotrva tendinţei de apropiere interbalcanică. Incidentele de frontieră provocate de comitagii bulgari în Cadrilater şi atentetele cu bombe de la graniţa bulgaro—iugoslavă şi bulgaro—greacă săvârşite de organizaţiile teroriste macedonene aruncară o umbră sinistră şi pătară din nou cu sânge manifestaţii de cordialitate atât de promiţătoare. Evident, nu numai cercurile oficiale bulgare ci şi presa din Sofia se grăbiră să osândească aceste fapte reprobabile. Ziarul «M.r» nu se sileşte chiar să ia atitudine energică împotriva politicii organizaţiilor macedonene pe care o socoteşte «neputincioasă şi răufăcătoare». Iar gazeta «Slovo» referindu-se cu deosebire la incursiunile bandelor bulgare pe teritoriul iugoslav le condamnă aspru spunând că «ele reprezintă o ignobilă provocare, un act săvârşit cu întenţiuni criminale, care n’are alt scop decât să învenineze raporturile dintre cele două state dar care nu-şi va atinge ţelul.O asemenea atitudine din partea oamenilor cu răspundere şi a gazetelor cari se respectă vădeşte existenţa unui spirit de cuminţenie şi de conciliere. Cum se explică totuşi reluarea metodelor teroriste care au ereiat o atât de oribilă faimă moravurilor din Balcani? Ziarul «Politika» din Belgrad socoteşte că aceste acte abominabile se datoresc acţiunii nefaste pe care anumite cercuri din afară de Balcani o desvoltă pentru a împiedica aderesarea unei atmosfere de înţelegere şi conlucrare. Consternate de tendinţa şi de evenimentele cari vădesc voinţa şi posibilitatea unei pacificări a spiritelor în Balcani, zisele cercuri ar fi îndemnat cu vorba şi ar fi ajutat cu bani comitetul revoluţionar macedonean şi alte organizaţii teroriste ca să-şi continue opera de învrăjbire a popoarelor balcanice. Sunt de mult dovedite intrigile pe care rivalităţile şi interesele de expansiune ale unora şi altora dintre marile puteri le-au nutrit cu scopul de a contracara orice eforturi de apropiere şi cooperare balcanică. Că ele vor fi utilizat şi mijloacele de felul celora pe cari ie desvălue ziarul iugoslav, n’ar fi surprinzător. Noi, însă, credem — şi avem în această privinţă motive temeinice !— că acţiunea teroristă deşi într o scădere considerabilă, nu se găseşte la capătul ei In sânul macedonenilor strânşi în jurul organizaţiei revoluţionare ca şi în alte asociaţii similare stăpâneşte încă spiritul exaltat căruia îi sunt imputabile atâtea de crimele, atentatele şi tulburările câte au însângerat pământul balcanic. Acest duh şi aceste metode nu pot fi nimicite cu desăvârşire de pe o zi pe alta. Guvernul bulgar — de a cărui realitate n’avem motive să ne îndoim — este strâns de atâtea dificultăţi interne şi nevoit să facă faţă unor împrejurări şi unei ambianţe atât de intim legată de o veritabilă tradiţie anarchică şi teroristă, încât nu i se poate face o vină dacă nu este totdeauna în stare să stăpânească şi să reprime acte de natura celor petrecute acum. Să-i facem deci credit şi să aşteptăm cu încredere ziua în care nimic n’ar mai putea tulbura Bulgaria în voinţa ei de apropiere şi de cordială colaborare cu vecinii. Vladimir Ionescu PACEA IN BALCANI Umbre şi lumini Şcoala Română din Atena de MAC CONSTANTINESCU Nu există încă!aStockholm, din nefericire surprins Ba greşesc... Institutul de cultură de moarte prea de timpuriu, fără menit să contribue cu aportul său să-şi fi putut înfăptui pe deantreştiinţific la prinosul de recunoştin- gul opera de mecenate, clădirea aţă pe care toată lumea savantă îl aduce pe pământul sacru al Eliadei, există în speranţele multor români aflători în Atena şi ale grecilor filo-români, al căror număr este departe de a fi marea mic. Şi mai există — fapt de mare importanţă sub forma concretă a unui teren de o suprafaţă aproximativ de două mii de metri pătraţi, aflător în cartierul aristocratic de pe drumul Kephissiei la Psichice, în apropierea Colegiului American. Posesiunea unui teren, în inima Atenei închinat viitorului palat ro-românesc de cultură, se datoreşte sufletului generos al unui român macedonean, comerciantul Nicolau din cestui palat. Cu moartea lui Nicolau, de două ori regretabilă pentru noi, visul de a avea în Atena, un solid laborator de studii,, organizat ştiinţificeşte după modelul celor deja existente de la Roma şi Paris (Fontenay aux Roses), rămâne tot în starea sa imaterială, deşi necesitatea unor legături nu numai culturale cu oamenii şi pământul din care a radiat spiritul întregii civilizaţii de mai bine de treizeci de secole, se impune tot mai mult. Sunt totuşi nădejdi ! Norocul face să avem la Atena, în momentul de faţă un ministru pe cât de înţelept, pe atât de activ şi destoinic. ATENA Calităţile sale i-au adus cele mai înalte aprecieri şi simpatii în ţara şi în lumea în care ne reprezintă. După informaţii atât de binevoitor puse nouă la dispoziţie de către persoane de vază din colonia română din Atena şi după ultimele notiţe apărute în ziarele româneşti relative la eventuala înfiinţare a Şcoalei Române din Atena, se pare că domnul Langa-Răşcanu îşi face un punct de onoare din aducerea la bun sfârşit a acestei palpitante chestiuni. Cine a călătorit recent la Atena, îşi poate da seama de viaţa eftină pe care căderea drahmei a adus-o cu sine. Faţă de piaţa comercială bucureşteană, am putea spune că traiul la Atena revine aproape la jumătate. Eftinătatea nui se mărgineşte numai la articolele strict necesare, ci se extinde în toate ramificaţiile vieţii economice. Ar fi deci momentul să accelerăm realizarea, cu bani infinit mai puţini decât cei cheltuiţi la Roma (justificaţi printr’o scumpete triplă) Palatul României din capitala Greciei. Chestiunea este studiată în amănunte şi putem afirma după informaţii serioase, că planul clădirei este de pe acum tranşat. Edificiul ar cuprinde: a) localul propriu zis al şcolii cu sălile şi camerele de locuit ale membrilor, b) mici apartamente pentru profesorii şi învăţaţii români veniţi în călătorie de studii la Atena, c) sala bibliotecii, d) sala de conferinţe, e) sala de expoziţie care ar servi alternativ în prezentări temporare, operelor de artă românească contimporană, precum şi produselor industriei româneşti. Devizul studiat, se pare că realizarea totală al acestui important program arhitectonic n’ar depăşi la Atena, suma de zece milioane de lei, înglobând în această sumă și cheltuelile întregului mobilier necesar. Ne dăm seama de greutatea vremilor prin care trecem, de aceea optimismul nostru este suficient de (Citiţi continuam în pag. 11-a). Foto: Vac Constantinescu TEATRUL LUI DIONYSOS - Silen (sculptură decorativă la Proscellion. Regionalism bisericesc Trebuia să avem alegeri episcopale, — trei la număr, deodată—,pentru ca să se evidenţieze cât de nefirească este legea autonomiei bisericeşti în statul românesc, nu numai din punct de vedere strict bisericesc, ci şi din punct de vedere naţional. Să nu se uite, că statutul şagunian, — care stă la baza actualei legi de organizare a Bisericii ortodoxe române —, a făcut posibilă o mobilizare a poporului român ardelean, sub streaşină Bisericii, în contra statului maghiar. Acest caracter de opoziţie nu s’a putut şterge, chiar dacă acum avem stat naţional; căci dacă nu s’ar fi menţinut asemenea spirit, nu s’ar fi ajuns la autonomie, car® tinde a lua un aspect de quasi-separaţie de stat. Ce rost să mai aibe menţinerea Congresului Naţional Bisericesc al Mitropoliei (?) din Ardeal, când asemenea corporaţie nu mai există în nici-o altă mitropolie. Ce fel de unificare bisericească... cu excepţii în favorul unei singure mitropolii?. După ce în anul 1925 toate Bisericile româneşti, din Vechiul Regat, din Bucovina şi din Basarabia au făcut, pentru sfânta unire visată de veacuri, sacrificiul de a adopta organizarea Bisericii aşa cum a fost în Ardeal, mitropolia respectivă stă mai departe ca o cetate aparte, în care nu e lăsat să pătrundă niciun regăţean, în timp ce dincoace de Carpaţi au descălecat trei episcopi ardeleni! Acest regionalism a dat naştere regionalisamlui basarabean, şi după cât se pare chiar l-a susţinut cu voturi! Asemenea rezultate sunt datorite autonomiei bisericeşti. Cât priveşte roadele bisericeşti ne e şi greu să vorbim despre toate. Vom da numai câteva exemple, prilejuite de recentele alegeri episcopale: 1. La niciuna din cele trei alegeri nu s’a citit lista candidaţilor, ceea ce a lăsat să se înţeleagă, că lucrurile erau oarecum aranjate! Este acesta cunoscutul sistem din adunările eparhiale, unde totul se aranjează de mai înainte ,să meargă bine. Par’că mai multă sinceritate era în Biserica din Vechiul Regat, al cărei Sf. Sinod nu se sfia să publice desbaterile sale în revista oficială. Să sperăm, că oamenii politici au observat cu ocazia recentelor alegeri episcopale câtă formă goală reprezintă haina autonomiei bisericeşti şi dece clerul de mir, care trăeşte zi de zi cu ea, cere în toate congresele anuale să se modifice legea urgent şi radical. 2. A doua zi Sf. Sinod întâi a votat şi pe urmă s’a retras. Deîndată ce a acceptat să voteze, însemnează că de fapt este o aparenţă de acceptare a candidaturilor puse!? Au fost situaţii penibile nu atât pentru membrii sinodali, cât pentru Biserica însăşi, care trage toate ponoasele. Căci în definitiv s au mai făcut şi alte alegeri de episcopi în care s’a călcat legea ce era atunci în vigoare, — tot în ceea ce priveşte studiile candidaţilor! Rău atunci, rău acum! 3. Tot cu ocazia alegerii din ziua doua, s’a petrecut faptul grav, care va fi şi cel mai puternic argument Analele învăţământului nostru secundar şi-au crestat noui date festive în răbojul şi până astăzi glorios al trecutului lor: semicentenarul liceului Traian din Turnu Severin şi centenarul liceului Carol I din Craiova. Onorate cu înalta prezenţă a aceluia ce năzueşte să treacă în istorie drept Voevod al Culturii, sărbătorile acestea au depăşit cadrul unor biruinţe locale■ Recunoaşterea pe care, cu atâta dărnicie, le-a adus-o Regele, face din şcolile şi fapta lor centenară sau semicentenară mai puţin două instituţii bătrâne, cât două altare vii, două vaduri de tradiţie şi lumină, pe unde cu atât mai mult vor trece de astăzi încolo, cu cât atâţia au trecut şi până acuma Au spus-o în discursurile lor directorii celor două aşezăminte, d-nii Bărcăciă şi Paulian, a ratificat-o şi înălţat la grad de dogmă, oblădutorul faptelor de cultură, Regele, în două cuvântări ce vor aureolă deapururi nu numai frontoanele celor două şcoli sărbătorite dar chiar pe al învăţământului secundar însuşi. Ridicarea liceului din Craiova la gradul de Colegiul Carol I, reeditează şi în inima Olteniei acea favoare cu care a fost cinstit Colegiul Sf. Sava, din Bucureşti, mai anii trecuţi. Şi nu este lipsit de semnificaţie acest gest voevodal. Colegiul Sf- Sacontra actualei legi. Sinodul în Ava îşi are obârşia în acea academie frunte cu patriarhul ţării s’a văzut silit să părăsească turma alegătoare şi s’o lase — cum ziceau unii — în gura lupului. Toţi credincioşii ştiu că în biserica ortodoxă plinătatea harului de conducere o are sinodul. Ei bine, la această alegere era sinodul prezent şi voinţa lui n’a fost ascultată de majoritatea turmei! Spectacolul a fost penibil şi ar mai trebui încă unul, pentru a compromite grav autoritatea ierarhiei: un membru al Sf. Sinod prezida, altul sa alegea, iar toţi ceilalţi se retrăgeau, inclusiv cel dela biurou, al cărui loc l-a ocupat un... mirean. 4. In ziua 3-a d. dr. Lupu a spus în plină şedinţă, că sf. Părinţi s au şi bătut în sinoadele ecumenice. Acest neadevăr n’a fost drastic reprimat de prezidet (I. P. S. Mitropolit dr. N. Bălan), încât a rămas impresia pentru cei necunoscători, că... aşa a fost! Şi după atâtea acte şi fapte, — pe care le-a făcut posibile numai legea autonomiei bisericeşti —, cu ce credeţi oare că s’a închis utlima zi de Congres Naţional Bisericesc? (a nu se confunda cu cel al mitropoliei ardelene!). Cu laude pentru pomenita lege, pe care noul episcop de Caransebeş a declarat solemn, că o va apăra: — par’că i-ar fi cerut cineva un asemenea angajament! Acum vor înţelege oamenii politici ce greşală mare au făcut pentru unitatea sufletească a acestui popor, că nici de data aceasta n’au luptat să pătrundă un regățean în episcopatul Ardealului. Ba încă unii s’au luptat, ca nici în Basarabia să nu fie ales careva! Timpul apropiat nu va da complectă dreptate. O singură scăpare este pentru a face să înceteze frământările din Biserica strămoşească, ca să nu producă complicaţii şi în politica internă a ţării, prin caracterul lor regionalist, Legea autonomiei din anul 1925 să fie urgent şi radical schimbată, în sensul tradiţionalului raport dintre Biserică şi stat. Pr. Al. N. Constantinescu Şcoli Centenare de la Sf- Sava, fostă pe locul actualei Universităţi ,iniţiată de Şerban Cantacuzen şi de fratele său■ Stolnicul Constantin Cantacuzen, la care s’a adaos grija de cele sufleteşti ale lui Constantin Brâncoveanu, voevodul pe care-l invoacă necurmat Regele şi a cărui epocă de înforitoare cultură ţine să o restatornicească Dacă la începutul veacului trecut fosta academie grecească se altuia cu duhul lui Lazăr, Eliad, Petrache Poenaru şi ceilalţi, lucru acesta trebuia pus cu atât mai mult în lumină şi şcoala pornită în perspectiva celor două sute cincizeci de ani de activitate. Căci spiritul voevozilor a stat neîntrerupt de veghe, indiferent că uneori învăţătura era mai simplă, iar alte ori mai filosoficească-Liceul Carol I din Craiova a fost cinstit cu un nou titlu de onoare, pentru că cei o sută de ani de viaţă au făcut din el o vatră de tradiţie■ Aşa cum toate şcolile vor fi cinstite în măsura dăinuirei lor. Ceea ce se cuvine de asemeni reţinut, în-,să, peste onorurile acestea legate de vârstă, este, cred, recunoaşterea regală că astfel de instituţiuni n’au putut prospera fără de sacrificiul acelora cari au predicat pe amvoanele lor. Şcoala, s’a spus cu atâta adevăr, nu e numai zid şi bancă, şcoala e în primul rând suflet. Şi e bine că adevărul acesta a fost rostit din loc aşa de autorizat şi că l-au auzit atâtea mărimi de ieri şi de mâine ale administraţiei învăţământului. Perpessicius