Dimineaţa, februarie 1906 (Anul 3, nr. 714-741)

1906-02-01 / nr. 714

Nouii suverani ai Danemarcei ALUZI: ȘI Ianuarie (13 Februarie) 18Q6 Calend­ra.î­: OICTODOX: L-ții Ciru și loan „ CATOLIC: Eunignus Soarele răsare 7 ore 24 m„ amine 5 ore 37 m. Lapoviță î.și ninsoare, însoțită de viscolul­­ care începuse alaltă orî, a continuat pînă ori noapte în toată Muntenia și parte di­n Dobrogea. Acum ninge și plouă în unele părți. Crivățul a mai slăbit. In Moldova n’au căzut de loc presiuni atmosferice în ulti­mele 24 de ore. Timpul liniștit și posomorit. In localitățile de cîmpie, a fost apă în cantități mari, și pe alocuri a fost apa de 30 mm. Prea puțin îngheț, noaptea, numai in Moldova și la munte. Temperatura a fost cuprinsă între plus 5 gr. ziua la Brăila și Galați și —6 gr. noaptea la Todireni (Dorohoi­). Barometrul a mai scăzut de la 4 la 5 mm. Starea măreî la Constanța e fioroasă. Trim­iil l­îîtilțiîiîi se vor juca • Năpasta, drame în 2 acte de I. L. Caragiale și IiSu- lai l­ad­wilul o noapte furtunoasă, comedie în 2 acte tot de Caragiale. T-Păd­’lul Í tipin Reprezentație extraordinară dată de trupa teatrului francez L’oeu- Pon 5 Mi LiS Iu­vre, cu concursul d-nei Suzanne Després. Se vor juca : Phedra, tragedie în 5 acte de Racin și Poil de Carotte, comedie de Jules Renard. Circul Sidoli : In toate serile representații alese.— Sala coloseului Uffbiol Uu Ulu Oppler: In fiecare seară concerte date de o orchestră sub conduce­rea capelmaistrului Strauss, taiascu La Sala Dacia: In fiecare Mercur­ și Vineri bal mascat Parlamentare: Camera și Senatul țin șe­dință. Expoziții: In Pasagiu­l român, expozi­ția de pictură a d-lui Nicolae Vermont. — Expoziția de pictură a d-lor P. Ioa­­nid, D. Mihăilescu și E. Sperlich în pala­tul Ateneului. HERKÜKTO Toate autoritățile sunt Autorități deschise. Judiciare, deschise. Instanțele judecătorești din schimbul final de note din tratatul cu Germania. La articolul 3, s’a adăugat un nou a­­liniat relativ la dreptul supușilor unui stat, de a sta în justiție ca și națio­nalii ; dacă o asemenea dispozițiune lip­sește în mod expres din convențiunile comerciale actuale, ea se găsește in con­venția consulară cu Italia (art. 2), ca și în convenția comercială cu Anglia din 24 Martie (5 Aprilie) 1880. La art. 4, unde se vorbește de scu­tirea de sarcinile militare sau civile o­­ficiale, s’a prevăzut, după cererea gu­vernului britanic, ca supușii romîni în Britania și Irlanda să nu fie scutiți de a funcționa ca jurați, atunci cînd va fi cazul, pentru că în Anglia și străinii pot fi chemați a îndeplini asemenea ca­lități; s'a înscris, în urma cererea gu­vernului român, ca supușii englezi în Ro­­mînia să nu poată invoca calitatea lor de străini pentru a cere scutirea de a funcționa ca tutori, atunci cînd ar fi numiți în astă sarcină de autoritățile judecătorești locale. Amândouă cererile s'a fi primit de o parte și de alta, fiind bine înțeles că amindouă calitățile au a fi regulate de legea interioară a fiecăreia­­din țări. 2. Dispozițiuni relative la tratamentul mărfurilor: import, export, tranzit, in­­trepozit, taxe interioare. Tratamentul convențional actual este menținut prin aceste dispozițiuni. Dispozițiunile art. 5 din convențiunea adițională cu Germania relative la pro­hibiți­uni au primit în textul art. 5 din convențiunea cu Anglia o formă mai largă. 3. Dispozițiuni relative la tratamentul bastimentelor : intrarea și oșirea basti­mentelor din porturi, operațiunile lor, taxele de port, oprire silită, înnămolire, naufragiu Toate aceste dispozițiune se regăsesc în tratatul actual cu Germania. Singura osebire ce este, este art. 15, relativ la arestarea și extrădarea dezer­torilor din marina comercială, adică din echipagiul unui bastiment sosit în port. Aceasta este o măsură de poliție folo­sitoare, îndeobște admisă între State­­ntre cari și România, prin convențiunile consulare cu Italia (art. 28), Belgia (art. 12) și Statele­ Unite ale Americei­ de­ Nord (art. 12) ; iar convențiunile co­merciale din perioada I, 1876—1886, în convenția cu Anglia din 24 Marte (5 Aprilie 1880 (art­ X). 4. Prin art. 16 s’a menținut, ca și în tratatul cu Germania, dreptul pentru statele contractante de a introduce mo­dificări în tratatul încheiat atunci cînd se va simți nevoie. 5. Dispozițiuni relative la aplicabili­tatea tratatului față de coloniile și de posesiunile britanice (art 17 și decla­­rațiunea anexată, alin. 3). Administrația coloniilor și posesiunilor britanice fiind autonomă, s-au menținut dispozițiunile de pînă acum din trata­tele Angliei, că tratatul devine obliga­toriu între Romînia și coloniile și pose­­siunile britanice, atunci cînd aceste din urmă vor declara, pică într’un an deja data ratificarea tratatului, că aderă la dînsul. Obligativitatea aceasta poate fi complectă, adică pentru persoane, măr­furi și bastimente, sau să se mărginească numai la mărfuri. 6. Punerea in­­ aplicare a tratatului, durata lui, clauza de denunțare. -------—------------­gele strămoșilor noșt­ri, au un monu­ment de 5—6 metri, ecpiestru sau nu, decorativ sau nu, ar fi redeșteptat drumețului timpurile trecute și figura marelui Voevod. Mase mari de piatră și o siluetă pu­ternică pe un cer de asfințit trebue să vorbească aceluia care va străbate de acum acea cîmpie ; puterea acelui, Ge­nius locis trebue să vibreze prin masi­vitatea și sobrietatea architectonică și sculpturală. Ca un simbol al unui trecut glorios trebue ca acest monument în piatră sau bronz să spintece cu virfu­l norii, să vorbească timpurilor viitoare ca o piramidă egipteană sau ca o Athena Promachos de eroul de la 1595. Celor patru membrii care la 4 Fe­bruarie, vor decide sa incumbă sarcina de a da în păstrarea timpurilor un monument demn de cîmpia Călugăre­­nilor " ■ D. F. CAMERA Ședința de la 30 Ianuarie 1906— D. Triandafil deschide ședința la ora 2 și 20 na. La ordinea zilei o serie de proecte secondare și creditul pentru linia Bu­­curești-Olternița. D. I. Lahovary,''ministrul domeniilor, depune proectul elege privitor la crea­rea unei case de asigurare, țărănească, în contra lipsei de porumb. Asemenea depune proectul relativ la punerea în valoare a terenurilor băl­­toase și a pescăriilor. Mai depune proectul pentru înființarea unui institut geologic și proectul pentru cedarea unui teren Camerei de comerciu din București. D. Marian cere sporirea lefurilor în­vățătorilor. D. Gregoriade insistă pe lângă minis­trul domeniilor să i se satisfacă cererea făcută de mult de a i se da datele și cifrele asupra situației marei industrii de la noi, anume asupra veniturilor ei, pentru a putea învăta și apăra situația marilor industriași. D. I. Lahovary răspunde că va exa­mina cererea d-lui Gregoriade. D. C. Popovici întreabă guvernul ce se face cu țăranii cari, în jud. Botoșani, au fost deposedați de terenuri prin de­limitarea de frontieră. D. I. Lahovary a răspuns că chestia e rezolvată prin convenție. Se votează convenția comercială cu Anglia. In urma unei observațiuni a d-lui Gorgos la care răspunde d. Ion Laho­vary, se votează proectul pentru con­struirea liniei ferate Oltenița - Bucu­rești. Concesia iluminatului D. Cantacuzino, primul ministru, se urcă la tribună. Toți deputații fac roată în jurul d-sale. Primul-ministru citește mesagiul prin care se depune proectul de lege pentru prelungirea concesiunei iluminatului Ca­pitalei. (Aplauze). D. G. Gr. Cantacuzino, primul-mini­­st­ru cere urgența pentru această con­cesiune. D. Al. Marghiloman cere cuvîntul a­­supra urgenței lui, crede că această ce­rere se mărginește numai la urgența imprimării, iar Camera va avea tot tim­pul ca să studieze. D. Ionel Brătianu depune o petiți­­une a acelor cari au făcut oferta româ­­nească și prin care se spune că afară de caracterul național oferta romînea­­scă este și mai avantagioasă. Această ofertă nu a fost supusă consi­liului superior teh­nic și d. Brătianu cere ca ea să fie dată în studiul comitetul delegaților odată cu proectul depus. Voci : La comisia de petiții! La co­misia de petiții! Voci: Capitalul de unde l’ați luat ? De la Creditul rural? D. dr. Anghelescu. Asta e atitudinea de mameluci. D. Victor Ionescu. D-ta în parlamen­tul liberal ai fost mameluc. (Zgomot mare). Petiția depusă de d. Ionel Brătianu e semnată de d-ni. Costescu-Com­ăneanu, Lăscăruș Catargiu, Vintilă Brătianu, D. Dobrescu etc. D. l<md Brătianu răspunde că există oarecare temere de a se discuta oferta romînească în com­. deleg., că oferta s’a făcut după toate regulile că dacă con­siliul comunal n’a admis-o nu rezultă că Camera nu trebuie s’o discute în secțiuni și cere să fie tratată ca și pro­ectul guvernului. D. Pascal Ioncescu cerînd cuvîntul în chestie de regulament susține că con­si­li­ul comunal neprim­ind oferta romî­­nească ea nu poate fi luată în conside­rațiune alăturea de proectul depus, ci trebuește considerată ca o petiție și trimisă comisiunei de petițiunî. Voci.—La comisia de petițiunî ! La comisia de petițiunî ! D. Grigore Triandafil, care prezi­dează, declară că regulamentul Came­rei dispune trimiterea petițiilor la co­misia de petițiunî, dar ținînd seama de CHESTIA GRECEASCĂ ! Toată țara se agită și e preocu­pată de chestia grecească. Deodată s’au deschis pare că ochii tuturor și fiecare se felicită de îndrăzneala ce au avut grecii, pentru că fără dînsa nici pînă astăzi nu ne dădeam sea­mă de pericolul politic ce creșteam prin indulgența noastră. Este evident că pericolul grecesc are la noî rădăcini istorice. Cînd o țară a fost stăpînită 150 ani de membrii unui popor străin,—acesta a avut vreme să’șî creeze relațiunî atît de adîncî tocmai cu clasele stă­­pînitoare ale țărei, în­cît un secol,— și atîta n’a trecut încă de atunci, nu este suficient pentru a șterge cu totul legăturile de rudenie și cele de comunitate de simțimînt. Legă­turile acestea însă în cazul special sunt excepțional de tari, fiindcă și patriotismul grecilor, este excepțio­nal de mare! Din acest punct de vedere trebue să le acordăm toată admirația noastră și să dorim nu­mai ca și noi să dăm dovadă de a­­ceeași putere de dragoste și devota­ment pentru patria și națiunea ro­mina de oriunde s'ar afla ea! Dar toată această admirațiune pen­tru patriotismul grecesc, nu trebue și nu poate să ne împedice de a ve­dea acum clar primejdia politică ce’l constitue pentru noî! Am putut ve­dea că toleranța noastră după 150 de ani de suferințe de nedescris din partea grecilor, — a fost totuși atît de mare, în­cît porțile cetățeniei ro­mânești nu s’au deschis nimănui a­­tît de larg ca grecilor, toleranța noa­stră a fost atît de mare încîte cele mai înalte demnități, ba chiar dem­nitatea de reprezentanți ai națiune! s’a acordat unor greci abia în ajin împământeniți. Nu voim să cităm nume, dar gurile rele—cari în acest moment devin bune — vorbeau de 1. Dispozițiune relative la persoane , noi se cuprind dispozițiuni obișnuite în convențiuni relative la stabilirea per­soanele dintr'un stat în altul, la exer­cițiul comerțului și al industriei, drep­turile și datoriile lor. Aceste dispozițiuni, afară de oarecare primăria unui* mare" oraș “românesc facțiuni de­ text sunt indentice cu unde nu se vorbea decit­ grecește, dinoattma­la din trata­ți bine, să ne dăm seamă ce s’ar fi putut întîmpla d­acă ani de zile mai treceau și această stare de lu­cruri se perpetua. Nu că grecii ne-ar fi deznaționalizat, dacă în timp de K00 de anî, cu cari coincide cea mai mare decădere a sentimentului non­dispozițiunile din tratatul cu Germania, încît nu e de nevoie a face pentru fie­care articol o expunere amănunțită, ci ajunge a ne opri la ceea ce este mai osebit. Așa, articolul 3, relativ la dobîndire de proprietăți, a primit o redacție nouă, mai propriu subiectului, c­ondensîndu-se în el rezervele din articolul adițional și tru național,—romînii au­ rămas ro­mâni și au mai găsit puterea pentru o splendidă regenerare națională cum afară de unguri nici un popor n’o poate arăta,—nici aceasta a doua imigrațiune grecească în timpul nos­tru de progres nu ne-ar fi putut zdruncina naționalicește. Dar o pri­mejdie pentru noî în momente grele cînd armele ar fi trebuit să vorbească și marile noastre idealuri naționale ar fi fost în joc—grecii tot ar fi fost. Ei care la noî fiind și folosindu­-se nu numai de­­ toate drepturile, dar și de nenumărate favoruri, continuau să fie cu sufletul la patria lor, pentru care trăiau și erau gata să se sacrifice ! De aceea să fim recunoscători grecilor că s’au dat de gol acum. Să luăm notă de această lecție a faptelor și să nu ne mai lăsăm or­biți de miragiul unoi pretinse pri­mejdii naționale, pînă într’atîta, în­cît pe cea adevărată, care se vede acum că a fost cea grecească, să­ nu o vedem. Convenția cu Anglia Erî s’a­ distribuit la Cameră raportul comitetului delegaților privitor la pro­­ectul de lege pentru încheierea convenției cu Anglia. Am publicat de mult tariful adițional de la această­­ convențiune. Cre­dem interesant să reproducem noi păr­țile principale din raportul d-lui Nicu Lahovary.* Textul convenției se poate împărți în șense : BM8B33?mmmmssrnrnm Monumentul de la Călugăreni De un cîrd de vreme ziarele și re­vistele aduc știri despre concursul mo­numentului de la Călugăreni și publică articole cu descrierea proectelor pre­zentate. Sculptorii noștri se agită, protestează și sunt într-­o ferbere continuă, așteptînd rezultatul definitiv al comisiunei supra­­arbitrare. E un fapt îmbucurător că marele pu­blic este ținut în curent cu acest con­curs și se interesează de rezultatul lui. El pare-mi-se—prima dată cînd o ast­fel de chestiune devine publică și dă a­­cestui concurs aspectul celor din oc­cident. Concursul a fost publicat în țară, toți sculptorii au participat, și iată că în­­tr'o bună zi se pomenesc și cu un con­curent străin. Rare­ori se da artiștilor noștri pri­lejul de a se putea manifesta și nici atunci măcar cî nu pot avea liniștea sufletească că vreunul din afară nu le va pricinui o nedreptate și nu se va impune prin prietenia și protecțiu­­nea oamenilor influenți și iubitori ai exoticului. Juriul e influențat, sugestionat și străinul trece iar granița pentru a re­veni cu opera terminata spre a primi cununa de lauri, o medalie și sacul cu bani. De data aceasta cel puțin, o bună mențiune primului juriu giurgiuvean care a renunțat la verdictul dat și la nedreptatea făcuta artiștilor noștri și a primit supra arbitrajul a unui alt co­mitet ; de altfel nu e o favoare care se face sculptorilor romîni, căci ni se afir­mă că proectul d-lui Romanelli odată admis și executat, nici măcar ar fi co­respuns scopului, nu ar fi fost potrivit locului și nu ar fi putut avea efectul cerut un­ui astfel de monument. Pe cîmpia unde Mihai­ Viteazu a apă­rat creștinizmul și unde s’a vărsat sîn­ SSS233EU ® 5? urgența chestiunei, comisia de petiți­­uni va supune Camerei răspunsul ei cit mai curînd și Camera va decide. Se votează un credit de 5 mii de lei pentru ministerul de externe. D. G. Gr. Cantacuzino depune proectul­ pentru autorizarea orașului Ploești să contracteze un împrumut de 4.700. 00 lei. Ședința s’a ridicat la ora 3 și 30, depu­tații trec în secții.* Secțiunile Camerei s’au întrunit de urgență și au ales următorii delegați : St. Arion, Paul Negulescu, Radu Vă­­cărescu, dr. Thoma Ionescu, N. Gher­­ghel, Pascal Toncescu și N. Xenopol. Raportor a fost ales de Pascal­ Ton­cescu. A apărut fascicola No. 17 din emoționantul „Roman al preotului Capon” — 5 bani în toată țara — Bin Cirargiu Sosirea a trei soldați bulgari de­zertori Trei soldați din armata bulgară au de­zertat și au sosit azi dimineață aci. Ei se numesc Vladimir Smeiaki, Cristu Dumitru și Oiștea Petrof și fac parte din regimentul 2 infanterie din Rusciuk. Cristu Dumitru și Oiștea Petrof sunt copii de trupă și au fost la muzica regi­mentului, iar Vladimir Smelki este soldat recrutat anul acesta. Ei au fugit din cazarmă noaptea și a doua zi dimineața s’au suit într'o barcă și la ora ü jum. dimin. au sosit la Giur­giu­­. N’au tras barca în dreptul orașului, ci tocmai la pădurea de lîngă portul Ra­na­adan. Cum au ajuns în oraș s-au dus la ca­zarma regimentului 5 infanterie și au ce­rut să fie duși la colonelul regimentului. Cînd au fost prezentați d-lui colonel Tocilescu, ei au declarat că voesc să intre în armata romînă, căci este mult mai bine ca în armata bulgară. Ei se plîng de răul tratament din partea șefilor, care îi bate într’un mod îngrozitor, și de insuficiența mîncărei, care este foarte proastă. D. colonel Tocilescu înainte de a se pronunța asupra cererea lor, a voit să știe în mod pozitiv care este rostul venite­­lor aci și a dispus să fie prezentați auto­rităților noastre. Imediat a fi fost duși la poliție. Aci d. polițai și Ionescu s’a inte­resat de aproape de ei, interogîndu-i a­­supra venitei lor aci. Și de astădată ei au răspuns ferm că au fugit din ar­mata bulgară, de­oare­ce acolo se în­trebuințează pre mult bătaia și că voesc să intre în armata noastră unde știu ei că este mai bine. întrebați fiind de unde știu că este mai bine la noi în armată, ei au­ decla­rat că le-au scris bulgarii cari sînt înro­lați la noi și spun că sînt foarte mulțu­miți. Cînd li s-a spus că vor fi trimiși înapoi în Bulgaria, ei desperați au înce­put să se roage ca să fie lăsați aci, căci voesc mai bine moartea decit să se îna­­poeze acolo, unde îi așteaptă bătaia și închisoarea. Sunt foarte speriați de regi­mul milităresc al lor. Intrebînd pe d. po­lițai Ionescu ce va face cu acești dezer­tori mi-a declarat că pe cei doi, cari sînt copii de trupă. Îi va înainta la Rusciuk, el neputînd fi dați ca dezertori. Iar pe celalt, care este soldat, și deci dezertor îl va lăsa la noî aci. Spargeri.—Era dimineață la ora 4 jum s’a comis o spargere la via d-lui Tănase Anghelescu, secretarul parchetului, furîn­­du-i-se 12 decalitri de vin. Se bănuiește a fi autorul Paraschiva Mi­ncu. D. subcomi­sar Ștefan Rădulescu cercetează cazul. — Tot ori dimineață s’a comis o spar­gere și la prăvălia lui Păduraru. Autorii acestei spargeri sînt minorii Gheorghe Io­­nescu și Raiciu. Ei s’au mulțumit a fura numai smochine, stafide și alte articole de băcănie. Au fost prinși și duși la po­liție. D. subcomisar O. Simionescu anche­tează faptul: Sosirea elevilor școalei militare.— Eiî au sosit aci 27 elevi al școalei militare de cavalerie de sub conducerea maioru­lui Simescu. Ei au plecat din București la ora 8 dim. și au sosit aci la ora 5 p. m-Idem A apărut No. 14 din mechem­a o ® © ® populară d-nului doctor EMCLIE­STEM Cu următorul sumar: Gimnastica în biserică.— Copacul uriaș din Japonia.-Surzenia la copiii de școală.­­Virginitatea femeei.—Etichete poștale an­ti-alcoolice— Chelia la femei.— Spălarea stomad­ului.—Aparatul digestiv.—Pentru mame. — Diabeticii pot mînca substanțe zaharoase, chiar zahăr—Despre pămînt.— Cronica hazlie : El și ea. — Magnetism și hipnotism.—Mușchii omului.—Un bun de­­sinfectant pentru instrumentele bărbieru­lui.—îngrijirea animalelor.— Miopia și si­filisul.— Feriți-vă de lovituri.— Foloasele exercițiului la orice vîrstă.—Despre boa­­lele molipsitoare : Vărsatul. — Ce nu tre­bue să spunem bolnavilor. Rețete : con­tra coșurilor.— Care este cel mai bun re­gim de hrană. — Nervii și excitația ner­voasă.—Varza acră și stomacul.—Ajutoare grabnice.— Sfaturi practice.— Consultații medicale.— Veștejiții : roman original. — Numeroase ilustrațiuni. 10 Bani număra! .......— = = Lei § anna! abonamentul • • • = Sub direcțiunea Dim­­ii N iiiAȚ­A AMANTE DE REGI — Ura IÎ>»sî"Jslan imperial — Resemnarea frumoasei miss Howard devenită contesă de Beauregard.— Amenințarea cu expulzarea.—Ple­carea la Florența.—întoarcerea la Paris.—Moartea cea misterioasă.­­Luxul dela Tii eri­.—Baluri somp­tuoase. Văzînd că totul e perdut, că e ne­putincioasă de a se opune lui Napoleon care-î promisese în mod solemn că o va lua de soție și acum își călcase cu­­vîntul și deoarece voia să-și asigure e­­xistența celor doi copii ce avusese cu dînsțil, un băiat și o fată, ea se supuse soartei și își înmormîntă disperarea în castelul Beauregard. Nici unul dintre curtenii cari, înainte se intreceau în lingușiri față de­ dînsa, nu venea s’o mîngîe sau să-i exprime regretul. Mai mult decît atît, ea mai avu să sufere durerea unei umiliri și mai mari, căci Eugenia, care era de o gelozie tur­bată, reuși să obție un decret de ex­pulzare împotriva ei. Decretul nu fu pus în aplicare, ci fu anulat de Napo­­leon pe care contesa de Beauregard reușise să-l vază și să-l vorbească pen­tru ultima oară. Cîteva luni după aceea, contesa de Beauregard părăsi da bună­ voe Franța, stabilindu-se la Florența unde-și construi un palat. Timp de zece ani ea trăi retrasă în acest plalat ocupîndu-se numai cu edu­­cațiunea copiilor ei, cînd deodată fu apucată de dorința de a revedea Pari­sul, unde se și întoarse, într’adevăr. In fie pe după amiază la ora trei, cînd Napoleon cu Eugenia părăseau Tuile­­riile pentru a face o plimbare la Champ- Elysées, miss Howard putea fi văzută, plecind și ea intr’un echipagiu splen­did și îmbrăcată într’o toaletă minu­nată. Eugenia turba de furie. Lucrurile merseră astfel un timp. Cînd însă frumoasa englezoaică avu îndrăzneala să vie într'o seară, acope­rită cu diamante, la opera italiană și, dintr’o lojă de vis-a-vis, să binocleze pe Eugenia, pe aceea care-o furase pe Napoleon, ea fu găsită cîteva zile mai tirziu gîtuită în patul ei.... Gura lumei spune multe în privința acestei crime. Eugenia era așa­dar ea și făcută pentru a se conforma gusturilor de lux și de splendoare a­e lui Napoleon. Serbare sa urma după serbare, care de care mai orbitor de strălucitoare, în timpul urnei la Tuilerie , iar în sezonul cald, în castelele de reședință. Luxul și risipa atinseră o culme ex­traordinară ; cu ele însă căzură mora­vurile la un nivel foarte jos. Exemplul Curteî îl urmară în curînd celelalte cer­curi ale societăței. Iată cum descrie un martor ocular un bal in sezonul carnavalului la Tui­­leriî, la care bogăția costumelor între­cea tot ce ne putem închipui: Femeile parveniților imperiului, cari, înainte de lovitura de stat, trăiau în mizerie, desfășurau acum un snx orbi­tor. Foști clienți ai închisorilor, din cauză de datorii, oameni cari trăiseră pe socoteala femeilor lor sau indivizi cari erî fuseseră în alt partid și acum trecuseră la cel napoleonist, străluceau­ în costumele lor aurite și acop­­reau pe femeile lor cu petre scumpe și diamante. Unul din ei, care, înainte de ur­carea pe tron a lui Napoleon, mu­rea de foame, dispunea de giuvaericale în valoare de peste o jumătate milion de lei. Costumele femeilor erau pe cît de bogata și elegante, pe atît de variate: împărăteasa venea îmbrăcată ca zeița Diana; ea purta cu o nesfîrșită grație arcuri și săgeți, împodobite cu petre scumpe; tolba în care ținea săgețile era acoperită cu petre așa de scumpe că avea o valoare de­ 5000.000 lei. Părul ei blond roșcat, pudrat cu ade­vărat praf de aur, care, în cursul dan­sului, cădea ca o adevărată ploae de aur în jurul ei, strălucea sub lumina orbitoare a policandrelor și o înconjura cu o aureolă de sfîntă. (Va urma) Palat justiției Perceptor delapidator. — Nu e zi aproape, în care să nu avem de înre­gistrat condamnarea vreunui agent fis­cal de al statului mai cu seamă din acei a căror activitate se desfășoară la sat­, și aceasta mai cu seamă din lipsa de control. De aceia aveam dreptate cînd acum cîteva zile zeflemiseam că cuvintele de „perceptor delapidator“ au devenit ne­despărțite. Pentru azi, e vorba de ono­rabilul Dincă Popescu, care fiind per­ceptor în comuna Lucian, jud. Dîmbo­vița, lua de la locuitorii împroprietăriți, bani, producte, vite în comptul ratelor ce trebuiau să plătească către stat pen­tru loturile ce li s'au împărțit. Pe lîngă aceasta încasa contribuțiunile datorate de săteni, fără să le elibereze chitanțe , toate acestea pînă fu descope­rit și dat pe mîna justiției. Tribunalul de Dîmbovița îl­ condamnă la 3 ani închisoare, 100 lei amendă și cîteva sute de lei despăgubiri civile către săte­nii frustrați , făcînd apel. Curtea secția II ÎI reduce pedeapsa închisoare­ la 2 ani. Agent necinstit.—Același cîntec, dar cu altă variantă ! Marin Gănescu îndeplinind funcțiunea de agent de control al fiscu­lui la fabrica de făină Lazăr Lobel din Roșioriî-de-Vede, falsifica chitanțele din cotor cînd elibera bilet de liberă trecere mărfurilor ce eșiau­ din fabrică.Cu chipul acesta și-a însușit peste 250 leî, pînă ce fu prins. Tribunalul de Teleorman îl condamna­se la 7 luni închisoare, iar Curtea I. III la care apelase, îî respinse erî apelul. Crimă din dragoste.—Flăcăul Ion Flo­­rea Berechet din comuna Poenarî (Vlaș­ca), avînd mare ură pe consateanul sau Ilie Radu, din cauza unei fetișcane pe care o iubeau amîndoi , aflindu-se la o horă din comuna Oinacu, sări asupra ri­valului și îl ucise cu o lovitură de cuțit. Tribunalul avînd în vedere că crimina­lul Ion Florea este minor, îl condamnase numai la 2 ani închisoare, însă Curtea de apel S. III. îî reduse erî pedeapsa la 5 luni. Acestea sînt consecințele școalei clasice penale . Furt din vagoane. — Amplaiați­ in­feriori ai trenurilor, Nicu Truțu și Decu Enache, profitînd că le erau date în pază mărfurile și pachetele din vagoane sustrăgeau sistematic pe fiecare zi cîte ceva. Dar urciorul n’a mers de multe ori la apă și s’a stricat­­ tribunalul și Curtea de apel s. III sî condamnară la 7 luni închisoare. Bandă de hoți precoci.­­In Capitală se organizaseră 4 minori din care unul Tă­­nase Dobra nu are decât 10 ani, spre a jefui tot ce vor putea. Activitatea le-a fost fructuasă și poate ajungeau să se perfecționeze, dacă poliția nu ar fi dat de urma lor. Tribunalul înaintea căruia fură traduși condamnă pe cei trei mai mărișori Paras­­chiv Christcescu zis Mimi, Vasile Georges­­cu zis Gimbiș și Ștefan Tunsu zis Fani, la cite 5 luni de pușcărie, iar pe mitite­lul Dobre la 1 an internare în penitenci­arul Mislea. Curtea de apel s. III reduse celor 3 pedeapsa la cîte trei luni, iar pe Do­bre îl dădu în îngrijirea părinților. Rolul gardistului.­­ Farul Mitică Stănescu din Giurgiu își asigură protec­ția gardistului Ion Rădulescu, așa că opera fără a fi supărat, ba încă la a­­dăpostul oricărei surprinderi neplăcute, căci vigilentul gardist îl anunța la timp dacă era urmărit. Cîștigurile se împărțeau în proporția pe care o stabiliseră, dar cînd veni la judecată această proporție se pierdu cu totul. Astfel tribunalul de Vlașca con­damnă pe autorul Stănescu la 3 ani în­­chisoare, achitînd cu totul pe nobilul protector. Contra acestei nedreptăți făcu apel procurorul, după care Curtea con­damnă și pe Rădulescu la 3 luni. Altă ispravă a lui Stoicescu.— De cînd ingeniosul tinăr Mihail Stoicescu a început a fi depănat de justiție ies la iveală nouă și îndrăznețe excrocherii comise de el in timpul funcționării la ministerul instrucțiunii publice. Dat pe mîna instrucției pentru falsi­­ficarea unui mandat de 3 000 lei, d. judecător Lahovary descoperi că Stoi­cescu a falsificat o rezoluție ministeriala o petiție ticluită cu nume imaginare, așa că ambele cazuri formară o singură ordonanță de urmărire, dată acum­ trei zile, iar excrocul fu liberat. Fiind arestat din nou ca să poată fi prezentat astfel tribunalului corecțional spre judecare, se descoperă că­­ tot el dînd peste mandatul de plata lefei d-lui profesor Georgian de la liceul Sava, a fal­­sificat iscălitura profesorului încasînd ast­fel valoarea mandatului. Cu instrucția noului fals, a fost însăr­cinat de Biuolan de la cabinetul I. Inter. Conferința culturală evreească (Corespondență specială) Piatra I, 30 Ianuarie Eri Duminică 29 Ianuarie, ora 10 dimineața, s’a deschis, în sala teatrului, primul congres cultural evreesc din țară, convocat de către d. Rosenbaum, șeful­ federațiunei sioniste din țară. Un nu­meros public asistă la deschiderea a­­cestui congres printre care se observi un mare număr de doamne și d-șoarte din elita societăței izraelite. înainte de a se compune biroul, d. Șain din Galați dă citire următoarelor telegrame adresate regelui și reginei precum și d-lui Vlădescu, ministrul in­strucțiunei public?. M. S. Regelui și Reginei București Conferința culturală evreească întru­nită la Piatra ,„ trimite suveranilor iu­biți, ocrotitori ai tuturor supușilor lor salutul­ui de adînc devotament și de dra­goste nețărmurită. Trăiască Dinastia ! ...„ Trăiască Romînia ! *’$8 In numele conferinței culturale, i H. Rosenbaum " D-lui Vlădescu, ministrul instrucțiuni nei publice București Pr­ima conferință culturală evreeasc FOIȚA ZIARULUI „DIMINEAȚA“ 100 — mm bah MARE ROMAN ORIGINAL de doamna SOFIA NĂDEJDE PARTEA a IV-a XIV Acolo stătea ceasuri privind în neștire la copi­lul iubit. Prin ce minune a fire! se mutase această inimă de piatră ? Oare sentimentul de tată, neso­cotit, înlănțuit o viață întreagă nu se răzbuna crud? După ce-l făcu să zărească o clipă bucuria p nemurirea, trăind în copilul său,—calm­ răzbu­nător neîndurat, îî strigase : „Indărăpt, e prea tirziu Și Hristea rănase zdrobit de vraja farmecului neîntrecut, ca și nenorociții căror li se arată apele m­orților. Lili, îmbrăcat în haine de catifea albastră ca sem­nul cerului, sta cu mînuțele la piept în racla de argint cu capac de cristal. Ochii prăbușiți de greul boalei tăcute, fața ca de ceară, în umbra întunecată... părea că doarme somn de adîncă o­­dihnă! ■ €«ș­i sta Hristea cu privirile țintă la odorul scump. Avea extazul durere­;­cufundat în ea, pă­rea că n’o mai simte. Visa ce ar fi făcut din copilul ce nu mai era. Zărea bucuria unor fericiri, căror nu le-a fost dat să fie. Legătura di­ntre el și urmași pe veci era să fie ruptă. Aceasta nu i-o spunea gîndul, dar întreaga putere creatoare. Simțea nimicnicia în care avea să intre pe veci. Blestemul vieței știrbite, nimicirea întrei licăriri de viață, îl apăsa cu urgia forței eterne, pe dînsul care crezuse că va fi nemuritor prin avere. Moartea copilului însemna izgonirea neamului de la banchetul vieței. Acest om, în care, o viață toată, staseră înnă­­bușite de dorul îmbogățire! orice simțiri omenești, acum, la sfîrșit, ca’ntr’o criză de pe urmă, se tre­zise cel mai neîndurat sentiment: jalea lipsei de urmaș!, întocmai după cum la expatriații, cari, un vac de om, uită credință și limbă, dar, pe patul de moarte rostesc rugăciuni în graiul copilăriei, ru­găciuni remase ascunse în adîncimile tainice ale sufletului De multe ori s’a scos feciorul leșinat din bolta mormîntului. Se stingea în mijlocul bogăției de dorul ochi­lor ce nu se maî oglindeau în aî săî. Servitorii șopteau : „N­ chiamă copilul“. Otrava supărare­ îi învenina zilnic. Camera lui Lili era neatinsă cum regăsese după moarte. Pătișorul nestrins, cearșaful cu întipări­­turile ce făcuse trupșorul cald­ încă. Plăpănioara trandafiri e sta aruncată la o parte, periua,d­e­ dan­­iele par’că’l aștepta să vie. Ceasuri se uită Hristea la locul unde zăcuse Lili. Acum și după zilele în cari bolise îî părea rea că nu se mai repetă. Atunci îl putea vedea și a­­ștepta o minune! Jucăriile stau aruncate­ pe masă, cum le lăsase în ziua cînd l’a prins boala. Adesea Hristea avea halucinația că-i vede stînd la măsuță, clădind cu lemnișoare o casă, pe care o începuse, fiind bolnav. Le tot dase de grijă : — „Să n’o stricați! O s’o isprăvesc, cînd mă fac sănătos !“ Cu inima sîngerată se privea Hristea, gîndind : — „Minutele lui le-au așezat toate cu răbdare! Peste cîteva luni de la moartea lui Lili, palatul bancherului era din nou în mare doliu. Galben, cu ochii prăbușiți în văgăune, cu fața liniștită, numai cu gura oferită de jale, sta Hri­­ștea pe catafalc, înconjurat de nenumărate coroane. I se împlinea cea de pe urmă dorință să-l ducă alături de copilul iubit ®* Coroane tot mai multe și mai bogate sporeau în juru-i. Privindu-le frumuseța, aducătoare de jale, le asemănai bogăției lui Hristea, care, în loc de feri­cirea cerută, i-a adus suferință și păcate ! Murise străin, cum a trăit străin. Nici o lacrimă fierbinte de jale nu i-a încălzit o clipă fața rece pe veci! Nime, să-i dea sărutarea de pe urmă din sutele de oameni, cari îl petreceau la locuința de veci, nici unul nu venise mînat de jale. I s’a îm­plinit vorba : „că singur banul nu se ’nșeală“, eî și-au făcut datoria, înlesnindu-i doliul de porun­­ceală. Iar moartea, dornică, neobosită stăpînă, Fa dă­ruit cu liniștea de veci! XVI Simona îmbrăcă doliul cel mare......... Chiar a treia zi consultă un advocat renumit dacă nu poate strica testamentul. Cum, ea, nevasta milionarului Hristea, să se a­­leagă numai cu neînsemnata zestre ce-i consti­tuise ? Advocatul îî făgădui că, deși chestia e grea, dar își va da toate silințele, să-i scoată un sfert, ca unei femei sărace, față de milioanele lui Hristea. Aurel se’ntorsese de la Paris, bogat în cuno­­știnți și speranțe. Făcuse descoperiri asupra boa­­lelor m­inței. Avea dovezi că multe, foarte multe boli de nervi sunt, o autointoxicație, asemănă­toare otrăvirea cu alcool, opiu ori alte otrăvi. Deo­sebire că la acești bolnavi, organismul, din pri­cina unei funcționări proaste e singur producător de veninuri, cari otrăvesc creerii. Idealul lui era: să [aibă un spital, unde să fie a­totputernic, avînd mijloace îndestulătoare să poată Întrebuința o dietă și-o­ higiena cu totul nouă, de la care era încredințat că va căpăta re­zultate bune, dînd întrămate societățeî și familiilor atâtea ființă..... Pe Lucia o găsi mai frumoasă și mai iubitoare de­cît o lăsase. Dînsa îl prezentă părinților c*J pe logodnicul ei. Peste cîte­va zile de la venirea lui, cucoana Ana se pomeni cu o adresă de la orfelinat, în care o întreba să dea informații ce s’a făcut co-­­pilul Aurel, pe care’l înfiase. De astă dată întrebarea la orfelinat venise din partea tribunalului de Ilfov și direcția trebui să răscolească prin condicele din beciuri. Cucoana Ana presupuse că-i caută unchiul ori că i-a lăsat ceva prin testament. Nu spuse nimic lui Aurel, dar respunse că satul înfiat prin tribunal și Curtea de apel cu ace l­tul No. 788, trăește și e doctor sub numele de­ Aurel Armașu.­­ Bătrîna era de-o veselie neobicinuită. Avea să-și vază copilul deplin fericit, și, încredințat că nu l’a mințit despre nașterea lui.... j Peste cîteva săptămîni primi Aurel adresa tri­­bunalului, prin care era vestit că e moștenitorul unei jumătăți de miikm, lăsat prin testament dali unchiul sau Hristea Pandele. Citind adresa, Aurel remase un moment nedat, merit, mai citi din nou, se’ncredință că spusele 1 bătrîneî fuseseră adevărate. , Imbrățișîndu-și muma adoptivă, zise: — Dragă mamă, tot ce mi-am spus era adevăratei Unchiul îmi lasă jumătate de milion. j Cucoana Ana cu lacrimi de bucurie, îngîna, sb­­rutîndu-i . . ! — Pe lîngă minte, Du­marrezeu ți-a dăruit și #* vere. —J? IN E-

Next