Dimineaţa, august 1906 (Anul 3, nr. 892-922)

1906-08-01 / nr. 892

Marțj^-L Aiiggst......... Comerțul de carne vie lo Capitală îr- Amănunte senzaționale asupra modului cum sunt ademe­nite copitele­­— •­­ ' Ultimele cercetări ale poliției Capita­ ceagă... Acum dacă te măriți, îți va riei ați ridicat un colț­ al vălului mișto- trebui.. Aoi, ce ascunde corupția Capitalei aceste cercetări ne-au îndemnat­ și pe lo­c să facem paralel o anchetă. Ancheta noastră a fost sugerată și de faptul, că o copilă de 13 ani, care a fost pângărită și de al cărei caz se ocupă acum parchetul, ne-a declarat că fusese ademenită într’o casă de rendez-vous. Cum se poate ademeni o copilă într’o casă de rendez-vous? Cum poate fi atrasă în cur­să o fată la o vîrstă, cind ea în­cepe a pricepe lumea și a-și da seamă de oameni și de lucruri? Cineva îmi spunea zilele trecute, că aceste fete, cari cad, așa zisele „victime“ ale caselor de rendez-vous, nu merită nici un interes, deoarece desigur că dacă nu ar fi voit, nu ar fi căzut... Totuși ancheta, pe care am făcut-o m­’a convins, că lucrurile nu sînt atît de simple, după cum par la prima ve­dere. Desigur, că printre frecventatoa­rele unei case de rendez-vous se­­ vor găsi și multe ființe frivole, dar sunt și nenorocite cari au fost ademenite în cursă prin procedee din cele mai rafi­nate, cari au fost smulse din sînul fa­miliilor lor și aruncate apoi în prăpas­tia rușinos și a pierzărei. Aceste nefericite merită atenția noas­tră, cu atît mai mult cu cit prin des­­tăinurile ce le fac, previn nenorocirea în alte familii, și prin lacrimile pe cari le-ați vărsat și­ a fi ispășit crima de a fi ofensat morala..., sau mai exact de a nu fi avut destulă iprecrizie și abilitate pentru a trăi astfel în lume ca să pară ea sînt cele mai severe păzitoare ale legilor moralei.... Iată povestirea unei „decăzute“ și pe care rugăm pe cetitorii noștri să o as­culte cu bunăvoință. O Idilă __ Eram lucrătoare în­tr’un magazin de mode... Tatăl meu­ stătuse bine odinoară, dar perduse averea și în urmă căpătă o boală grea.... eu și cu o soră a mea a trebuit să ne căutăm de lucru. Părăsi­răm școala.... Soră-mea se angaja ca vînzătoare la o prăvălie în str. Lipscani, iar eu am intrat la o modistă. Lucram de dimineață pînă tîrziîi noaptea, dar eram bucuroasă să-mi cîș­­tig în mod cinstit existența. Tata mer­gea cu boala tot mai rău și într’o zi muri... Râmasem orfană, trebuind a întreține și pe mama și să plătesc unele datorii din timpul boalei și de la înmormînta­­rea tatei... Viața mi­ era grea, căci a­­veam o patroană cicălitoare și nervoasă... Totuși căutam să-mi mențin slujba, căci aveam răspundere și obligație... Intr’o zi însă se păru că cerul se deschise pentru mine... Un tînăr­­... «I-l cunoscusem mai de mult în casa unei prietene, tînăr pentru care mărtu­risesc că aveam simpatie, îmi mărturisi­m­ cuvinte pline de căldură dragostea lui... El mă aștepta regulat la eșirea de la atelier și mă conducea pînă în apro­pierea casei... In afară de asta avurăm cite­va întîlnirî la șosea și în Cișmegiu­ cînd îmi făcu cele mai duioase jură­minte de dragoste. Mărturisit mamei această iubire, dar ea nici nu voia să audă despre dînsa, căci—spunea ea — tînărul acesta-i face impresie foarte rea... și are informații detestabile cu privire la dînsul. Mama rămase neînduplecată în hotă­­rîrea ei și refuză să primească în casă pe acela cu care mă logodisem în taină, fuga de acasă Ochii plini de foc ai tînărului X... și strângerile lui pătimașe de miînt fnră mai convingătoare pentru mine, decît vorbele blinde și sfaturile înțelepte ale mamei. Fugii cu dînsul.... Zicea că ne vom cununa după ce vom obține învoirea părinților. Deocamdată visa nu voia să mă lase să mă chinuesc la atelier și mă duse la o „mătușă“ a lui, din strada Izvor... Această „mătușă“ se îndeletni­cea însă cu cea mai groaznică ocupație. La casa de rendez-vous Dela început au pricepui în ce casă mă aflam—își urmează povestirea victima. Mi se dăduse o odae, pe care zicea iubitul meu că o luase cu chiria de la mătușe-sa... și care avea odăi mo­bilate de închiriat. Nici nu eșeam din casă de rușine. Așteptam mereu, ca să vie mama să mă­ caute. Ea insă biata nici nu știa unde mă aflam. A doua zi veni un croitor, să-mi ia măsură de rochie, pentru care deocam­dată garanta „mătușa iubitului meu“. Avui o mare mare bucurie... Mai ales a­­cum cînd mă simțeam fericită... în ajun de a fi complect fericită... mulțumeam în gîndu­l meu­ iubitului, că avusese a­­ceastă delicateță sufletească de a-mi satisface cochetăria... ambiția de a purta odată o rochie cum se cade. — Poți să-ți faci și o rochie de casă ! mă încuraja „mătușa“ cu o voce dur-Eram orbită și primeam toate cu bu­curie... veselă­ și mulțumită.. Nu-mi dădeam seamă că aceasta însemna condamnarea mea... Și pe­deapsa era să vie mai repede decît s’ar fi crezut. Puține zile în urmă acela, în care a­­vusesem toată încrederea, mă părăsi. N­ așteptai... îi scrisei la o adresă ce mi-o dăduse, dar nu căpătai nici un răspuns. Plînsea plină de amărăciune, zdrobită de nenorocirea ce mă lovise, și pe care o credeam neîntrecută. Dar vai, mă aș­tepta asta cu mult mai mare. Voii să plec... Insă mă opri „mătușa” — Cum, fetice, vrei să te duci? Dar cine-mi plătește chiria odăeî in care ai stat și rochiile ? Ce-mi pasă mie dacă te-a părăsit iubitul­! îmi datorești peste 300 de lei. Să știi că nu te las să pleci pînă ce nu-mi dai banii mei... îmi căzu ca un văl de pe ochi. De unde era să iau atiția bani ? Și apoi nici nu puteam pleca, căci rochia pe care o purtam era a ei, iar modesta mea rochită fusese dăruită... Doamne ! In ce casă mă aflam și cine era această femee ?­­ — Scrie cuiva să-ți dea bani... — zise ea cu răceală—vreunui cunoscut... Sau dacă n’ai pe nimeni, îți recomand eu pe cineva... un bun prieten... Haha... Dar acum începutul s’a făcut... Să știi, că altfel nu eșî de aci, decît după ce-mi vei fi achitat datoria... In acea noapte n’am mai dormit și am plîns mereu... A doua zi „mătușa“ îmi porunci să nu mai stau închisă în casă ca o pustnică, ci să fac cunoștință și cu celelalte chiriașe ale ei. Mă supuiei. Glasul ei nu mai era dulceag,­ci po­runcitor. Mă ținea în mînă... și mă stă­­pînea.... Și în zilele următoare am aflat de la celelalte nenorocite,—spre groaza mea— că mă aflam într’o casă de speculă... că patrona acestui stabiliment avea agenți cîțîva tineri cari faceau curte și atră­geau fete... Acela pe care, o­­ neno­rocire... îl iubisem în naivitatea mea, era cel mai vrednic de dispreț, căci avea această meserie infamă, de a corupe copilele și de a le arunca apoi ca pe o marfă acestei femei mizera­bile... Aceasta este povestirea, pe care ne-a făcut-o una din victimele casei de ren­dez-vous din str. Izvor. Dacă autorită­țile doresc nume proprii, suntem­ la dis­poziție. Dar vom continua. Mi. DE ALE SANATATEI Primul leac Uu prieten, care­ suferă de atrofia nervilor acustici, mă întreba or­, dacă nu l’aș putea vindeca cu ultimul leac, cu electricitate. Și deși în această în­trebare, se ascundea o ușoară ironie i-am răspuns, că terapia, în general n’are pretenția să învieze morții și că electro­­terapia, nu este mai puțin modestă. De altminteri, urechia atinsă de a­­trofia nervului ei, este de obicei o surdă la orice tratament, dar origina acestei afecțiuni nu trebue căutată numai în ureche, ci în diferite boale constituțio­nale agonisite și mai ales moștenite și cutarisirea ei trebuia începută cel puțin acum 50 de ani la părinții acestui prieten. Dar să revenim la ultimul leac în di­ferite alte afecțiuni, unde se obțin cu siguranță cele mai frumoase și cele mai sigure rezultate. Marele public este încă stăpînit de credința că fiecare boală are leacul ei corespunzător. Și totuși cine nu știe că la dureri de cap, se opun din toate tim­purile, un număr nesfîrșit de medica­mente și toate, cu sau fără succes. Și lucrul e firesc. Durerile de cap vin dintr’o mulțime de cauze. In cele mai multe cazuri, un purgativ va face mi­nuni , în altele somnul va face același efect. Am luat un exemplu tipic, dar acestea s’ar putea înmulți la infinit. Orice suferință fizică­ este rezultatul unui atac din afară asupra unui organ sau a mai multor organe deodată. Frigul prea mare, căldura exagerată tulbură echilibrul organelor, tot așa e invaziune de microbi din aerul ce-l inspirăm, din apa ce o bem și din mîncarea ce o luăm. Aceste atacuri dau naștere la o luptă între organele atacate și elementele a­­gresive și după legile mecanice, cel mai tare ess învingător. In cele mai multe cazuri organele în­ving și corpul se vindecă. Dacă insă aceste atacuri se repetă și dacă se re­petă mai des, organele perd o parte din energia lor și devin mai puțin rezis­­tente chiar la atacuri mai slabe. Oa­menii bolnăvicioși intră în această ca­tegorie, căci la ei elementele singelui nu mai au puterea hrănitoare normală, clemintele nervilor nu mai sun­t în stă­­pînirea întregei lor energii. Un artile­­rist încercat stă neclintit in mijlocul salvelor de tunuri pa câtă vreme un neurastenic se cutremură la descărcarea unei petarde inofensive. In această lipsă de rezistență trebue căutată origina tuturor boalelor și du­rata mai mult sau mai puțin lungă a vieței unui om. Copilul intră în viață cu o rezistență foarte slabă și este cel mai expus boa­lelor. Bătrînul ese din viața prin scă­derea treptată a rezistenței și este tot atît de expus de a se îmbolnăvi. Omul matur dispune de maximul rezistenței, dacă n­ o cheltuește fără socoteală, și boalele îl ating nul cu greu. Păstrarea acestei puteri de rezistență este singurul mijloc de a ne feri de boli și recăpătarea acestei pu­teri este unicul leac spre a ne vindeca de boli. Cu toată cheltuiala zilnică de putere, corpul o compensează prin hrana ra­țională, prin odihna corpului și prin toate distracțiunile recreative ale sufle­tului fără să uităm aerul, care ne in­­treț­ie viața. Cînd însă toate aceste mijloace sunt insuficiente a ne reda pu­terile perdute, găsim în electricitate un mijloc admirabil spre a le recăpăta. Dacă paraliticul regăsește în cele mai multe cazuri mișcările sale în acest a­­gent fizic incomparabil, necum organele neparalizate, ci numai slăbite, văd în scurt timp puterile lor revenind.­­ Un stomac dilatat și slăbit recapătă vigoarea lui da a’ță dacă Un reumatic simte cum organele lui devin iar elas­tice, însăși inima bolnavă și amenințată să se înece în valuri de singe, se în­viorează sub influența electricităței, cu atît mai lesne, cu cit suferința ei nu este prea veche. Și dacă stomacul digeră mai bine și inima pompează cu mai multă putere, toate organele sînt mai bine hrănite, rinichii filtrează mai complect și nervii devin mai rezistenți , ceea ce se traduce în ultimul rind printr’o dispoziție ge­­nerală bună. Iată, pe ce căi indirecte, electricita­tea redă veselia redînd puterea țesutu­rilor slăbite și îmbătrinite înainte de timp. Și aceste puteri nu sint efemere, ca efectele stimulante ale alcoolului, ci durează atît timp, pînă cînd omul nu începe iarăși, să risipească de prisos puterile sale. Și atunci nu are decît să recurgă la ea și va trage aceleași fo­loase. Majoritatea bolnavilor din generațiile trecute, nu recurgeau la îngrijirea me­dicală decît atunci cînd boala era ve­cină cu moartea. Omul modern însă s’a convins, că succesul vindecarea e cu a­­tît mai asigurat cu cît tratamentul va începe mai curind, cînd boala va fi mai la începutul eî și cînd puterile orga­nismului nu sînt încă sleite. Și în acest stadiu, electricitatea dă efecte repezi și surprinzătoare. Atunci din ultimul leac ea devine­­ primul, și meritele ei nu sînt pentru acest motiv mai micșorate. Dr. Erdraich Ziarele „Dimineața și „Adeverul" primase abonamente lunare de vile­giatură cu următoarele prețuri: Stei 1.50 în țară. Lei 3 în străinătate: Pentru abonamente combinate („A­­deverul“ și „Dimineața“) ! Lei 3 în țară. Lei 6 în străinătate: Un jubileu al suicidului De 400 de ani Anul acesta s-ar putea serba un foarte trist jubileu, jubileul de 400 de ani al suicidiului. Se pare că în evul mediu obiceiul de a-șî pune singur carat vieței, nu ar fi fost cunoscut: pe-atunci mai avea trecere principiul biblic, că omul nu are dreptul să-și ia viața, pe care nu și-a dat-o el însuși. Abea la începutul se­colului XVI s’au arătat primele cazuri de sinucidere. „După cum susține Arvin Schulz în cartea sa „Viața casnică a popoarelor culturale europene din evul mediu pînă la a doua jumătate a secolului XVIII“ cei mai mulți sinucigași sînt oameni sărmani cari n’au cunoscut cultura școa­­lelor superioare, de­și s’ar putea ad­mite că suicidul atît de admirat de greci și romîniî și-a creat drumul în cercul oamenilor culți odată cu huma­­nismul. Cele mai vechi sinucideri în Ger­mania Cele mai vechi cronici germane po­vestesc de un țesător care și-a tăiat gîtul în 1506, și de un altul care s’a înecat în 1508 în ambele cazuri cauza a fost nefericirea în căsătorie. In 1506 s’a spinzurat în Augsburg un băiat de 14 ani; acesta e primul caz cunoscut, de copil sinucigaș. Mai dese au fost sinuciderile în 1534. In Augsburg se spînzură, un om din mizerie, o femee la spînzură din des­perarea dragostei trădate, un țesător spînzură doi din copiii săi din cauza mizeriei, și a oprit cu forța da a pune capăt vieței în același chip celorlalți doi copii și nevestei sale. In Breslau se spînzură în 1513, după cum spune cronica, o sărmană femee „din cauza mizeriei și a foamei, pentru că moneda obicinuită fusese revocată, și ea ne­avîn­d de­cu­ bani nepermiș­i nu-șî putea cumpăra cole necesare“­In Drezda s’a spînzurat în 1553 un croitor „de teamă, fiind­că siluise pa soția unui om de seamă“. Oamenii culți sinucigași O­­amenii culți pari sași pue capăt vieții de bană voo­ia timpurile a cuiea sint mai rari. Cazul cel mai veriil cunoscut s’a în­­tim­plat la începutul secolului XVI in Viena, unde Johan Vv­aldnar, cancelarul lui Frederic al III și al lui Maximilian, s’a spînzurat. Un alt caz s’a întimplat ciți­va ani mai târziu­ în Augsburg. Sinucigașul se num­lea Wegflier, și era medic. Cronica spune de dînsul ca a fost „azi bărbat învățat și marea să­răcia sa adus în disperare. In 1580 »a produs o adîncă impresii­ in Drezda sinuciderea unui înalt func­ționar, care s-a înjunghiat fără să poată afla cauza. Obiceiul de a se refuza sinucigașilor oficiarea serviciului divin funerar își are origina din acele timpuri, fiind in­stituit de autorități ca o măsură pentru împuținarea sinuciderilor. Lupta în contra” opiumului Importanța crescînd a comerțului din O­,­ium­ în China provoacă sentimente de neliniște printre stunejii claselor supe­rioare. Tang-Chao-­Ti, a declarat că este ne­exact că în lumea oficială se face o imp­ortantă consumație de opium. Foarte puțini înalți funcționari din Peking o­­bicinuesc a fuma opium, și între toți viceregii și guvernorii imperiului nu se află nici unul după afirmarea lui Tang- Chao-Ji. China a modificat tariful opiumului Chinez, și sa cere guvernul Indiilor o reducere anuală a împăratului de opi­um indian în China, fapt care va avea ca rezultat stingerea acestui comerț în timp de 10 ani. Ca o probă de a buna credință, guvernul ch­inez va lansa un ordin imperial, interzicind primirea in funcțiunile statului a acelora cari obici­­uiesc opiumul. Curiozități Palatele milionarilor din How- York.­­ Clădirea cea mai scumpă din New­ York apar­ți­ne regelui cuprului, se­natorul Clark, care cheltuește lunar ba­gatela de 6 milioane și care a fost odi­nioară un biet negustor, ambulant. Aco­perișul palatului este de cupru iar pereți de marmoră. In subsol se află băi rusești și turcești și galeria artistică din etajul II conține zeci din cele mai scumpe ta­blouri. Palatul cu tot ce se află într’însul reprezintă o valoare de 35 milioane. A­­poi vin palatele lui Carnegie și Charles Schwab, evaluate la cîte 20 milioane și acel al lui Henry Philip 15 milioane. A­­ceștia 3 sunt­­ regii hotelului. O lucrare importantă BOTOȘANI, 31 Iulie.—Darea de seamă asupra starei econom­ice a județelor Bo­toșani, Dorohoi­î și ’Suceavă 1­906 ’(tipogra­fia „Reînvierea”- Botoșani) o laborioasă lu­crare scrisă de d-na Lăzu­r Theodor, se­cretarul Camerei de comerciu din Boto­șani, fost inspector domenial și director al serviciului comercialul și industrial de la ministerul domeniilor, e incontestabil o lucrare de mare valoare care prezintă nu numai un interes local ci și un inte­res general atît politic, cît și economic, social și național. Deși lucrarea tratează despre starea economică a Moldovei de sus, totuși ori­cine va consulta această carte, va putea avea o oglindă fidelă despre starea ge­nerală a întregei țări. Lucrarea scrisă, și menită pentru expo­ziția jubilară ne arată, prin statistici și date comparative, starea lucrurilor de la 1866 și pînă azi. Vom vedea și admira cu bu urie, normele progrese ce a făcut țara romînească, în timp de 40 ani, la toate ramurile, un progres uimitor­: căi ferate, agricultură întinsă și rațională, industrie mare și mică, comerciü de im­port și export întins, instituții mari de credit etc. etc., dar ceea ce cu durere vom constata, e că starea țăranului rom­n „talpa țârei, majoritatea acestei țări care produce și consumă, nu s’a schimbat mult de aceea de acum 40 ani, ba adesea chiar e și mai rea și mai tristă. Fără pămînt, fără școli, locuințî neigienice, hrană proas­tă și neîndestulătoare, rol de pelagră și alte boli—fără ajutor medical—a căror copii, pînă la vîrsta de 5 ani, mortalita­tea e­ste la sută, muncind din greu și fără folos, exploatat adesea de proprietar neomenoși și arendași hrăpăreți starea lui e adesea inferioară de acuma 40 ani și lucrarea d-lui Theodor, nu e de­cât, încă un strigăt de alarmă al unui bun roman care vede clar că starea lucrurilor de azi nu mai poate să bănuiască mult, și o în­dreptare se impune pentru acela ca duce tot greul întregului nostru edificiu social. D-nu Theodor e adesea crud în refle­xiile sale, dar n’o face aceasta prin fraze mari și frumos tih­nite, ci ne prezintă date și cifre reci, a căror dureroasă eloc­vență­ nu sufere nici o desmințire. * Lucrarea d-lui Lazăr Theodor, e îm­părțită în trei mari părți: I) Agricultura cuprinzînd și pădurile, creșterea vitelor, agricultura, sericicultura etc. 11) Industria, o*ts cuprinzînd industria mare, mijlocie, mică și casnică in­­ Comercial, cuprinzînd și căile de comunicație, instituțiuni da ná­dit etc. Mă voi opri asupra pâr­ței celei mai însemnate, asupra agriculturei, ramura de producere cea mai întinsă în țară și de care depinde și majoritatea populației acestei țări. Înainte de aceste mă voi opri, și asupra unui interesant capitol și anume al populației județelor Botoșani, Dorohon­î și Fălticeni de unde­­ sa va pu­tea vedea o prea tristă stare de lucruri asupra copiilor născuți nelegitimi și gă­siți, asupra m­arei mortalități a copiilor de la țara și a descreștere! populației din orașele Botoșani și Fălticeni de la 1806 încoace. Așa orașul Botoșani înscriere în 1866, număra 37594 locuitori în anul l1­04 nu­măra 33206; orașul Fălticeni care în 1866 număra 12584 locuitori în 1904 număra numai 9889. Numai în orașul Dorohoi­. Se observă o creștere a populației în acești din urmii 38 ani. Asupra copiilor ilegitimi și găsiți, gă­sim următoarea car­acteristică statistică pe anul 1904. Din 9­8 copii născuți vii, în orașul Bo­toșani 385, au fost nelegitimi, găsiți, a­­rm­­ați, cea ce reprezintă 407% din to­talul născuților. In orașul Dorohon­î din 487 născuți vii 138 au fost copii nele­gitimi și găsiți, cea ce reprezintă 30% din totalul născuților, la orașul Fălticeni din 268 născuți vii 60 au fost copii ne­legitimi găsiți adecă 26 % din totalul născuților. Aceasta ne arată enormul număr de concubinare și prin urmare o stare mo­rală nu tocmai înfloritoare. Dar mai înspăimântător e statistica pe 19­4, asupra mortalităței copiilor atît la orașe cît mai cu seamă la țară : ast­fel din tabelele morților din comunele urbane și rurale, observăm că numărul copiilor pînă la 5 ani împliniți, secerați din viața, s’a ridicat la 46796 "dintre cari 785 morți în cele 6 comuni urbane ale regiunei și 3895 în comunele rurale, așa­dar „din numărul total al morților din sate copii pînă la 5 ani împliniți repre­zintă 42­5 la sută în jud. Botoșani, 42­5 la sută în jud. Dorohoi­î și 50 la sută în jud. Suceava. Din aceste procente peste 20 la sută din copiii născuți vii la țară, mor în primul an și aceasta din cauză de lipsă de îngrijire și din alăptarea ne­suficientă și defectuoasă și mai departe din cauza defectuoasei alimentații a ma­mei și prin urmare a copilului.“ Iată și reflexiile ce le face d. Theodor asupra acestor grave chestiuni : ... „Atit mediul social urban cît și cel rural trebuesc bine studiate. Moravurile ușuratice dela orașe și mortalitatea dela țară sint îngrijitoare. Cînd dintr’o sută de copii ce se nasc într’un oraș ca Boto­șanii, 400 sînt nelegitimi, sau găsiți, arun­cați, și cînd dintr’o mie de mo­rți la țară, 500 Sunt copii pînă la 5 ani împliniți, în­semnează că organizația noastră socială și politică iasă foarte mult da dorit“. „Și pa cînd la orașe chestiunea aceasta este poate mai ușoară de rezolvit ținînd seamă de situațiunea tîrgoveților, la țară ea este chestiune vitală. Aici chestiunea mortalităței pare a fi chemată să stabi­lească echilibrul între mulțimea copiilor săteanului și mijloacele de existență ce le are la îndemină Buna stare materială a săteanului este cheia problemei. Numai ea va putea permite familiei săteanului hrană mai bună și locuința, mai higien­ică, ches­tiune vitală cum am spus, de­oare­ce tot edificiul nostru social se reazimă pe popu­­lațiunea rurală, iar cel economic pe puterea ei de producție Vin , la partea cea mai însemnată a stu­diului d-lui Theodor, la agricultură. Aci se vor putea observa marele progrese ce le-a făcut agricultura în partea cea mai productivă a ț­areî, tot însă acest progres se constată la marii proprietari și aren­dași, la agricultorii mijlocii și în special la săteni, din cauza prea marei lor să­răcii, nici o­ urmă de progres nu se con­stată în exploatarea­­ păa­întului, dacă ’l posedă, bine înțeles. Aici în Ralurile Siretului, Jijiei și Pru­tului cu bogatele lor pămînturi, produ­sele grînelor e a­proape cea mai frumoasă și căutată din întreaga țară. Griul în special, din aceste regiuni, e un griu ideal și din punct calitativ, fiind foarte bogat in gluten, întrece aproape toate grinele din univers. Distigui la a­­ceste cereale e foarte mare așa că marii agricultori în mare parte seamănă grîu. Ast­fel pe cînd în anul 1865 s'a semănat în acele 3 județe 149.680 hectare, tn anul 1905 semănătura s’a ridicat la 337.600 lit. Țăranul însă nu seamănă grîu, sin foarte puțin, rămănind la produsul lui de pre­dilecție porumbul, de unde nu numai că nu scoate nici un venit, dar adesea nu-I ajunge să se hrănească ei cu ai săi. D-nu Theodor în ancheta agricolă ce o cere, îndeamnă pe marii agricultori cît în special pe țărani să nu se ocupe nu­mai cu cultura cerealelor—și țăranul nu­mai cu porumb— ce să se îndrepte și spre alte izvoare de bogăție cari s’ar putea trage din pămîntul nostru. Țăranul ar putea cultiva dacă ar vedea o îndrumare singură și un rezultat mai practic—în a­­fară de polura și cultura plantelor legu­minoase, cultura livezilor, cultura fruc­telor, a bulgăriilor, să se ocupe cu rațio­nala creștere a vitelor etc. Căci în adevăr e foarte curios, ca o țară agricolă ca a noastră să importăm fructe din California, mazăre, cartofi, ținta ce sunt din Transil­vania? să avem vite să nu avem carne de măcelărie etc. Ca să ne explicăm însă de ce țăranul nu­ cultivă decît porumb, e următoarea statistică a celor trei județe din nordul moldovei, unde se poate vedea căi țăranul fiind lipsit de pămînt, puținul cîtu l are și cît înclinează nu-­l îngăduesc ca să­­ cul­tive altceva de­cît porumb. Avem—după statistica din 1904—din a­­ceastă regiune 490 proprietari de pămînt de la 100 hectare în sus cu un venit de 9 milioane lei, 47815 cu mai puțin de 100 hectare din care 333787, cu mai puțin de 5 hectare iar locuitori rural­ fără pămînt erau de 33,733. Să vedem însă ce benefici trage țăranul din cultivarea pămîntu­lui cu p­orumb pe ogorul său­. Valoarea brută a recoltei unui hectar de porumb a fost în județul Bo­toșani de lei 130 53, pentru mari agricul­tori­ și de 85 lei pentru mici agricultori și săteni, un Dorohoi de 136,90, pentru mari și de £ 0,50 lei pentru micii agricul­tori din Suceava de 94,10 pentru mari și 60,50 pentru micii agricultori. Dacă soco­tim cheltuelele de cultivare de 73 lei de hectar și pentru țăranul făr­ă pămînt de 100 lei da hectar, constatăm că unui sătean cu pămînt propriu i-a rămas în jud. Botoșani 12 lei venit, în Dorobotii lei 6.50 și în Suceava lei 12,50 de hectar. Unui sătean fără pămînt, casă a rămas dator în jud. Botoșani 15 lei, în Dorohoiu 19,50 și în jud. Suceava 19­53 de fie­ce hectar. Iată starea deplorabilă a țăranului ro­mín cînd dacă posedă sau nu posedă pă­mînt, cîtă vreme va fi silit, din cauza Sărăciei, să cultive numai porumb. Făcînd insă, aceleași calcula cu cultura griului vedem că da fie­care hectar se cîștiga net­— după băieie din 1905 în Botoșani 152 50 lei, în Dorohoi 147 i.O și în Suceava 116,10 lei, de fie­ce hectar de grîü. Dar ca să vedem că cu toate că țăra­nul nu cultiva, în majoritatea lui, numai porumb nu are nici pentru hrana lui indestulătoară vom da următorul trist și real, tablon­. Producția întreagă de porumb în toate trei jchețe a fost în anul 19­05 de 18315 vagoane în valoare aproximativă de 15 milioane. Cultura mijlocie la agricultor a fost de 1165 kgr. pe hectar la țară de 810 kgr. pe hectar. Valoarea mijlocie brută a recoltei de porumb a fost pentru jud. Botoșani 131.50 lei pentru agricul­ori și 85 lei pentru săteni, pentru h­orohoții de 136­0 pentru agricultori și 80.50 pentru țărani, în Suceava de 04.10 pentru agri­cultori și C0.50 lei pentru săteni. Dar din această recoltă cu ce se alege țăranul pentru hrana lui și a familiei sale, fătă cum glăsuesc cifrele . Din 4278­­ 9, suflete ce trăesc la țară în aceste 3 județe, dacă socotim pe puțin 40 kgr. porumb pentru hrana unui locuitor pe timp de un an, țăranii din aceste 3 ju­dețe ar fi trebuit să aibă pentru hrană numai, o recoltă de 171.131.003 kgr. Pe cînd însă săteni au în realitate o recoltă de £ 8.100.000 kgr. porumb recol­tat, prin urm­are Ie-a lipsit din hrana strict necesară cantitatea de 83.131.000 kgr. po­rumb. Dacă mai puneți că arenda unei falce de prăm­înt a costat chiar 103 lei, se poate ușor vedea înspăimîntătoarea stare a ță­ranului român, după aceste cifre cari vor­besc mai mult ca orice. Ași mai putea cita sute de pagini din această laborioasă lucrare îmi rezerv dreptul de a reveni cit de curind — nu pot însă sfirși fără a mai menționa și ca­pitolul asupra arendărei moșiilor și abs­­enteism­ul proprietarilor de unde se va putea ușor vedea că absenteizmul pro­prietarilor, de ași cultiva singuri pro­prietățile lor se face absolut in dauna țăranilor. ‘ Astfel dat, din județul Botoșani în 1905 din numărul total de 133 moșii numai 34 în întindere de 39 hectare au fost culti­vate de proprietarii lor, iar restul de 89 moșii în întindere de ISSOOO- bé­ctare­ au fost date in arendă, ln jud. Dorohoiu din 157 moșii.­­­06 sunt date în arendă și în Suceava din 49 moșii, 57 sunt arendate. L în,adevăr trist acest absenteizm al proprietarilor, cari dau moșiile lor pe inimile arendașilor, al cărui singur scop e să caute a exploata și stoarce cît mai mult din pămîntul arendat. Sistemul de azi de exploatare al moși­ilor a ridicat enorm arenda, și dacă a­­ceasta poate mulțumi pe proprietar, pe țăran lasă uu, căci tot ei, săracii tre­­bue să plătească arenda urcată, căci a­­rendașul la rindul lui, va exploata pe sătean, htiodu-î cît mai mult pentru pă­­mîntul ce-l va arenda săteanului. Nu pot sfirși decît să îndemn pe fie­care, care se interesează de soarta aces­tei țări, să citească valoroasa lucrare a d-lui Theodor, de unde va putea trage mari și multe învățăminte. Albu Toți vizitat © TM Expoziției -----— sâ-sî procure BUCUREȘTII! otrăina CAPITALEI și a EXPOZIȚIEI • Primele indicațiuni, descrieri, viața, sport și petreceri, istoria orașului, planuri, numeroase instrucțiuni. — Ediția romînă și germană — A •»­ere în Capitala la toate librăriile, iar in provincie la depozitarii noștri! Prețul 1 Leu Căldurile din New-York Din New-York sosește știrea că sunt ac­tualmente călduri extraordinare. Șapte persoane au murit de insolație. In oraș au loc scene foarte curioase. Oamenii înăbușindu-se în apartamentele lor au părăsit casele și sau stabilit în grădini publice, și pe trotuare unde își petrec nopțile. Trustul gheței a mărit prețurile. Ia împrejurimile New­ York-ului oamenii disprețuind orice etichetă, își petrec zilele în costum de baie, și schimbă vizitele în această ținută sumară dar practică. Aceș­tia sînt privilegiați. Acei cari rămîn în oraș—adevărat cup­tor — nu mult de suferit. S’a permis co­piilor săraci să se scalde în bazinurile gră­dinilor publice. E un spectacol ciudat a­­cela care ți se desfășură înaintea ochilor la vederea acestor copii în costume de baie urmărind pe străzi trăsurile de stro­pit, pentru a prinde cîteva picături de apă răcoritoare. Cursurile se fac seara pe acoperișurile școalelor, îngrădite cu sîrme de fier pen­tru a împiedeca căderea copiilor. DIMINEAȚA m Un vapor de emigranți sosit la New­ York a trebuit să rămîie toată «iua în port în așteptarea vizitei sanitare. Neno­rociți­ au avut mult de suferit din­ cauza căldurei. Trei au murit și mai mulți sunt grav răniți. Termometrul s-a urcat în timp de 12 ore de la 20 ° la 36 ° umbră, centigrade la 0 expoziție originală Sub acest titlu, ziarul belgian „Le pe­tit bl­u” vorbește despre­­ proiectul unei expozițiu­ni internaționale evreiești care se va organiza la Haga cu prilejul inau­­gurărei palatului păceî. In această expo­ziție originală se vor expune numeroase tablouri, statistici cărți de istorie, ilus­­trațiuni cari vor arăta persecuțiunile gro­zave îndurate de evrei în cursul veacu­rilor trecute și mai ales în veacul acesta în împărăția rusească. Vor fi apoi ta­blouri, cifre și explicațiuni cari­ vor de­monstra rolul evreilor în dezvoltarea ci­viliza­țiunei, artei, literaturei și industriei. Expoziția a­cea va fi și un muzeu al al progresului, menit să arate­­ ce urme de geniu a lăsat poporul lui Iznel in is­toria altor popoare cu toate suferințele indurate-Toți artiștii evrei vor fi invitați să sa manifesteze la această mare sărbătoare­, pictorii și sculptorii vor trimite lucrările lor, compozitorii vor lua parte la execu­tarea operelor lor di­­ătre diferite or­chestre. Se vor ține apel numeroase con­grese științifice la care vor lua parte sa­­vanții și cugetătorii vrei. Evreii cele­brii morți vor fi reprezentați la această expoziția prin portretele lor. Ziaru­l „Le pu­it bleu" încheie acest ar­ticol în form­a de telegramă trimisă din Haga—În următoarele cuvinte In Olanda va avea loc această­xpoziție, deoarece refugiații evrei au contribuit c­u mult la dezvoltarea acestei țări. Luminătorii sailor Modeștii învățători Joia sate­li, s’a zis cu drept cuvine luminători aî satelor ; de fapt li sa cere acestora de multe ori curaj și sacrificiu de sine pentru­­ a să ducă facla civilizației în cele mai perdute un­­ghiuri ala țarei. Și spre cinstea lor trebue să mărturisim, că sunt mulți dintre a­ceștia, cari nu consideră activitatea lor numai ca un simplu mijloc de a-și c Iștiga exis­tența, ci își iau rolul în serios, făcînd mai mult decit li se cere pentru a fi păstrați la postul lor. Unul dintre aceștia e și Economul Al. Popescu-Cernica. Acest preot, care se dis­tinge prin cultura sa, a știut să-și cîștige cele mai mari simpatii atît în Cernica, unde funcționează ca învățător, cît și în împrejurimi, unde figura ea e populară, căci îl cunosc și copiii și oamenii în vîrsă, cărora le dă la toți povețe bune. Acum primim la redacție un­ volum de versuri intitulat „Valurile Lumei“, dato­rite aceluiaș preot, versuri cari constituie o lectură întăritoare, prin moralitatea lor, mai ales pentru tineret Economul Alexan­dru Popescu-Cernica taăr­e și autorul altor lucrări interesante, dintre cari cităm::„Spi­cuire din trecutul țărilor române*,­ cu pri­vire la viața și suferințele poporului român la sate, „Legende din istoria roâínilor*, etc etc. Să mai adăugăm că acest învățător model și care merită cu prisosință laudele ce i se aduc­ e și un neobosit propagan­dist la sate pentru chestia școlilor. B. © Ies­tins in Criza, ministerială im Rusia Ziarele din străinătate au publicat di­ferite informațiuni cu privire la "­Tizul mai mu­tor personaje politice de a intra in cabinetul Siblypine. Iată un co­municat oficial relativ la aceiași ches­tiune: După disolvarea Domul­ui a raspân­­direa manifestului imperial care a anun­­țat voința împăratului de a realiza re­forme,guvernul găsit de cuviință să se adreseze oamenilor politici (cari au­ pus în programul lor chestiunea reali­­ză­ror reformelor pa calea legala) ca să primească locurile vacante din m­iister. Guvernul credea că va putea forma u­n cabinet cu programul politic pe căre l-a ales , dar combinațiunea aceasta a întîm­pinat multe piedici cari nu depin­­deau de voința guvernului. Oamenii po­litici voiau să formeze un grup care trebuia să intre în noul cabinet. . Dar­,ei n’au reușit. Lwolf și Sutebkom­ au fost primiți de țar care le-a acordat o lungă audiență. Ei au declarat că în ce pri­vește reformele, va fi mai de folos ca să se mobilizeze toate forțele sociale moderate. Guvernul însă voește să restabilească ordinea in chip formal și energic. Po­­sedind puterea și mijloacele îndestulă­toare pentru ajungerea țintei sale, gu­vernul sa pregătește pentru aceasta, și va realiza imediat, în limitele dreptu­ jgaa FOILETONUL ZIARULUI „DIMINUATA“ CRIMA ȘI IUBIRE MARE ROMAN DE SENZAȚIE FASTEA ÎNTÂIA Dar tatăl ei îî arătase cine e pre­tendentul,­­ explicase că decit să stea mereu singură cu o guvernan­tă, mai bine să stea la casa ei cu un soț care o iubește. Și după o lungă convorbire, ple­case spunînd că va anunța pe d. Pierre d’Aubier că logodna se va face în curing. Cînd Ștefan aflase vestea grozavă nu avusese nici o putere, ca să ia vr’o hotărîre, dar mama lui îi dă­duse o speranță: ea va scrie fra­telui ei, îî va arăta starea lucruri­lor și, cum el e un om foarte bo­gat, spera să-l înduioșeze și să-i zm­ulgă o suma mare de bani. A doua zi Ștefan era vestit că va fi numit subdirectorul unei a­­genții maritime și tot în ziua aceea mai înainte ca să fi apucat mama lui ca să trimită scrisoarea proec­­tată, el primise pe aceea a mătu­șei sale. Atunci luase o hotărîre supremă. Se dusese la d-șbara Ch­arfeu, îî mărturisise dragostea lui în ge­nunchi și pu­rgînd, îi arătase scri­soarea primită și-i ceruse voia să o ceară tatălui ei. Ea îi explicase că trebue să se mărite cu un altul, de­oarece așa vrea tatăl ei, dar că-l­ iubește, că o să-l iubească în­totdeauna Ștefan îi povestise atunci scena petrecută în casa lor cu magistra­tul d’Aubier. Ea, revoltată îl încuviințase să încerce a o cere de la tatăl ei, asi­­gurindu-i că, în orice caz, ea nu va lua pe Pierre d'Aubier. Și ea făcuse tot posibilul sâ în­lăture logodna, iar cînd văzuse că tatăl e neînduplecat și din ce in ce mai stăruitor, îi declarase adevărul, că iubește pe Ștefan. Mînia tatălui ei nu e m­iricoșă. Ea pîndea de dimineață pînă tîr­­ziu noaptea la fereastra locuinței ei, care era în fața casei lui Ște­fan, ca să-l vadă trecînd, să-i ză­rească din fugă chipul lui iubit. Și astfel ea văzu pe d’Aubier in­­trînd de­vreme, zăbovind puțin, a­­poi la zece minute după plecarea lui, limbile de foc. Și cînd Ștefan și mama lui fu­seseră arestați, ea înțelesese toată intriga mișelească, care adusese a­­restarea. Dar ce putea face ? R­ecuza pa d’Aubier nu era u­­șor. Ș’apoi n’ar fi fost nevoită, să măr­turisească în public dragosta ei? Și se gîndea la urmări, la tatăl ei, care ar fi ucis’o fără milă, dacă ar fi făcut vreo mișcare în acest fel. D. Charreu făcuse pe delicatul, nu-i povestise nimic da afacerea Desvignes, dar ii lăsase toate zia­rele tari umpleau coloane întregi pe l­ona asta. La­­ úteva­­­­ily după darea în ju­decată a celor doi nenorociri, d. Charfeu se prezintă la fiica sa și­­ spuse cu autoritate că voința lui e ca să se logodească pînă într’o săp­­tămînă cu d’Aubier. Fata rămase cîtva timp pe gîn­­duri, apoi, ca și c'md ar fi luat o hotărîre extraordinară, vorbi: — Bine, tată, te voi­ asculta. „Vreau însă mai întâia să vor­besc singură cu d. d’Aubier, vreau să mă conving dacă el mă iubește. Tatăl dădu din umeri. — Te iubește, sunt­eu sigur de asta, dar pot să ți-l trimit, dacă vrei. — Chiar astăzi, tată, te rog. D’Aubier fu înștiințat despre do­rința fetei. Veni liniștit, zîmbitor, ascunzîn­­du-șî răceala într’o, afabilitate ma­nierată și impetuoasă. Copila de șaispre gene­ani îl pri­mi cu gravitate, îl invită să se­ dă și­­ vorbi cu hotărire : — D-le, m’ați cerut tatălui meu, dar eu nu vă iubesc. — Dar... — Vă rog, nu mă întrerupețî..... „Eu­ iubesc pr­in altul, pe Ște­fan Duvignes. — Cum? Pe ac­el incendiator.. — D-le, vă rog !... „Nu. Ștefan De­vignes nu-i un incendiator și hoț, cum ați vrut a spune, incendiatorul e altul și eu îl știu. Magistratul zîmbi cu răceala lui înspăimântătoare. •— Dv. îl știți ? Atunci, foarte bine, o să fiți de folos justiției. De ce nu l’ați declarat ? — O, d-le !... făcu fata cu o groa­ză disprețuitoare. Apoi, continuă: — N­ ști­ți, dar nu-l vom­ declara decît într’un singur caz. „Ascultați, vă rog. »Dv. doriți a mă lua în căsăto­rie. Nu știu ce mă îndeamnă la a­­ceasta, de­oarece sunt convinsă că nu din iubire mă luați. ..Dar, în fine, admit să fiț soția dv., dar eu o condițiune: să vă re­tragem­ plingerea adresată parche­tului și să liberați pe Șt­rian și mama lui. — Eu nu pot face nimic, d-ră. „Afacerea e pe mina parchetu­lui și orice intervențiu nu e zadar­nică. — Aceasta poate fi adevărat pen­tru un altul, pentru dv. nu. „Dealtfel lucrul nu mă privește. „Dacă în doua zile cei doi Des­­vignes nu sînt eliber­ați, eu nu voia fi nicioda ă soția dv. Magistratul păru că s­ă pe gin­ci urî,•­u iui mic zm­­b-t vag, răspuns ®: — "Vom­ încerca, fiindcă vă iu­besc. Peste două zile, Ștefan Desvig­­nes și cu mama lui, bolnavă de i­­nimă, erau­ liberi și părăseai­ Nantes pentru o direcție necunoscută, să­raci lipiți și dezonorați Peste o lună după aceasta d-ra Leonora Charteu deveni doamna d’Aubier. Căznicia acestor doi oameni n’a fost niciodată cunoscută în intimi­tățile sale. Se zvonise că soțul considera pe frumoasa lui nevastă ca pe o ma­șină de plăcere și că în acest scop o luase așa de tânără. La trei ani după căsătorie alergă vestea unui scandal, unui adulter. La al patrulea an de căsătorie, Leo­nora născu un băiat, pe Lucian. Cinci luni după nașterea acestuia magistratul d.Aubier căzu într’o boală gravă, care-l amuți graiul și-l duse într’o săptă­mînă la m­ormint. Cei patru ani de căznicie fuseseră o dramă îngrozitoare, continuă, pe care cititorii o vor înțelege din cursul povestirei. VI A doua zi după cele ce am po­vestit, Lucian se plimba singur și gânditor pe plaja cea mare, în a­­propierea locului pe unde porneai înotătorii spre marea largă; împrejurimea era populată de o mulțime de bărbați și femei, cari veniseră cu gindul să se scalde, dar nu mai hidrazneau din cauză că marea era turburată și vînătă. Întreg orășelul știa despre aten­tatul comis împotriva lui Ludian și persoana lui forma un obiectiv neoni­mat de curiozitate, fiecare pri­vind cu o ciudată admirație pe fr­cest curios erou al unui glonț ce nu-l atinsese. Lucian se plimba nepăsător de curiozitatea la care dădea loc și pa care o simțea strînsă de pașii lui. Cu toată aparența sai pacinică, inima îî ardea într’o flacăre de tur­­burări și nervii i se rupeau în corp , de groaznica lor dilatare. Privind marea cu priviri fixe, dindul lui Îi zicea : — Tu urății pe toți aceia carii manifestă puțin entuziasm și pu­țină simțire, pentru că tu nu lu poți avea. «Tu urăști pe toți aceia cari nu iubesc, pentru că tu nu poți iubi. „Menirea ta pe lume e să creezi dureri a­o­o unde tu sunt. (Va urma) au

Next