Dimineaţa, august 1906 (Anul 3, nr. 892-922)
1906-08-01 / nr. 892
Marțj^-L Aiiggst......... Comerțul de carne vie lo Capitală îr- Amănunte senzaționale asupra modului cum sunt ademenite copitele— • ' Ultimele cercetări ale poliției Capita ceagă... Acum dacă te măriți, îți va riei ați ridicat un colț al vălului mișto- trebui.. Aoi, ce ascunde corupția Capitalei aceste cercetări ne-au îndemnat și pe loc să facem paralel o anchetă. Ancheta noastră a fost sugerată și de faptul, că o copilă de 13 ani, care a fost pângărită și de al cărei caz se ocupă acum parchetul, ne-a declarat că fusese ademenită într’o casă de rendez-vous. Cum se poate ademeni o copilă într’o casă de rendez-vous? Cum poate fi atrasă în cursă o fată la o vîrstă, cind ea începe a pricepe lumea și a-și da seamă de oameni și de lucruri? Cineva îmi spunea zilele trecute, că aceste fete, cari cad, așa zisele „victime“ ale caselor de rendez-vous, nu merită nici un interes, deoarece desigur că dacă nu ar fi voit, nu ar fi căzut... Totuși ancheta, pe care am făcut-o m’a convins, că lucrurile nu sînt atît de simple, după cum par la prima vedere. Desigur, că printre frecventatoarele unei case de rendez-vous se vor găsi și multe ființe frivole, dar sunt și nenorocite cari au fost ademenite în cursă prin procedee din cele mai rafinate, cari au fost smulse din sînul familiilor lor și aruncate apoi în prăpastia rușinos și a pierzărei. Aceste nefericite merită atenția noastră, cu atît mai mult cu cit prin destăinurile ce le fac, previn nenorocirea în alte familii, și prin lacrimile pe cari le-ați vărsat și a fi ispășit crima de a fi ofensat morala..., sau mai exact de a nu fi avut destulă iprecrizie și abilitate pentru a trăi astfel în lume ca să pară ea sînt cele mai severe păzitoare ale legilor moralei.... Iată povestirea unei „decăzute“ și pe care rugăm pe cetitorii noștri să o asculte cu bunăvoință. O Idilă __ Eram lucrătoare într’un magazin de mode... Tatăl meu stătuse bine odinoară, dar perduse averea și în urmă căpătă o boală grea.... eu și cu o soră a mea a trebuit să ne căutăm de lucru. Părăsirăm școala.... Soră-mea se angaja ca vînzătoare la o prăvălie în str. Lipscani, iar eu am intrat la o modistă. Lucram de dimineață pînă tîrziîi noaptea, dar eram bucuroasă să-mi cîștig în mod cinstit existența. Tata mergea cu boala tot mai rău și într’o zi muri... Râmasem orfană, trebuind a întreține și pe mama și să plătesc unele datorii din timpul boalei și de la înmormîntarea tatei... Viața mi era grea, căci aveam o patroană cicălitoare și nervoasă... Totuși căutam să-mi mențin slujba, căci aveam răspundere și obligație... Intr’o zi însă se păru că cerul se deschise pentru mine... Un tînăr... «I-l cunoscusem mai de mult în casa unei prietene, tînăr pentru care mărturisesc că aveam simpatie, îmi mărturisim cuvinte pline de căldură dragostea lui... El mă aștepta regulat la eșirea de la atelier și mă conducea pînă în apropierea casei... In afară de asta avurăm citeva întîlnirî la șosea și în Cișmegiu cînd îmi făcu cele mai duioase jurăminte de dragoste. Mărturisit mamei această iubire, dar ea nici nu voia să audă despre dînsa, căci—spunea ea — tînărul acesta-i face impresie foarte rea... și are informații detestabile cu privire la dînsul. Mama rămase neînduplecată în hotărîrea ei și refuză să primească în casă pe acela cu care mă logodisem în taină, fuga de acasă Ochii plini de foc ai tînărului X... și strângerile lui pătimașe de miînt fnră mai convingătoare pentru mine, decît vorbele blinde și sfaturile înțelepte ale mamei. Fugii cu dînsul.... Zicea că ne vom cununa după ce vom obține învoirea părinților. Deocamdată visa nu voia să mă lase să mă chinuesc la atelier și mă duse la o „mătușă“ a lui, din strada Izvor... Această „mătușă“ se îndeletnicea însă cu cea mai groaznică ocupație. La casa de rendez-vous Dela început au pricepui în ce casă mă aflam—își urmează povestirea victima. Mi se dăduse o odae, pe care zicea iubitul meu că o luase cu chiria de la mătușe-sa... și care avea odăi mobilate de închiriat. Nici nu eșeam din casă de rușine. Așteptam mereu, ca să vie mama să mă caute. Ea insă biata nici nu știa unde mă aflam. A doua zi veni un croitor, să-mi ia măsură de rochie, pentru care deocamdată garanta „mătușa iubitului meu“. Avui o mare mare bucurie... Mai ales acum cînd mă simțeam fericită... în ajun de a fi complect fericită... mulțumeam în gîndul meu iubitului, că avusese această delicateță sufletească de a-mi satisface cochetăria... ambiția de a purta odată o rochie cum se cade. — Poți să-ți faci și o rochie de casă ! mă încuraja „mătușa“ cu o voce dur-Eram orbită și primeam toate cu bucurie... veselă și mulțumită.. Nu-mi dădeam seamă că aceasta însemna condamnarea mea... Și pedeapsa era să vie mai repede decît s’ar fi crezut. Puține zile în urmă acela, în care avusesem toată încrederea, mă părăsi. N așteptai... îi scrisei la o adresă ce mi-o dăduse, dar nu căpătai nici un răspuns. Plînsea plină de amărăciune, zdrobită de nenorocirea ce mă lovise, și pe care o credeam neîntrecută. Dar vai, mă aștepta asta cu mult mai mare. Voii să plec... Insă mă opri „mătușa” — Cum, fetice, vrei să te duci? Dar cine-mi plătește chiria odăeî in care ai stat și rochiile ? Ce-mi pasă mie dacă te-a părăsit iubitul! îmi datorești peste 300 de lei. Să știi că nu te las să pleci pînă ce nu-mi dai banii mei... îmi căzu ca un văl de pe ochi. De unde era să iau atiția bani ? Și apoi nici nu puteam pleca, căci rochia pe care o purtam era a ei, iar modesta mea rochită fusese dăruită... Doamne ! In ce casă mă aflam și cine era această femee ? — Scrie cuiva să-ți dea bani... — zise ea cu răceală—vreunui cunoscut... Sau dacă n’ai pe nimeni, îți recomand eu pe cineva... un bun prieten... Haha... Dar acum începutul s’a făcut... Să știi, că altfel nu eșî de aci, decît după ce-mi vei fi achitat datoria... In acea noapte n’am mai dormit și am plîns mereu... A doua zi „mătușa“ îmi porunci să nu mai stau închisă în casă ca o pustnică, ci să fac cunoștință și cu celelalte chiriașe ale ei. Mă supuiei. Glasul ei nu mai era dulceag,ci poruncitor. Mă ținea în mînă... și mă stăpînea.... Și în zilele următoare am aflat de la celelalte nenorocite,—spre groaza mea— că mă aflam într’o casă de speculă... că patrona acestui stabiliment avea agenți cîțîva tineri cari faceau curte și atrăgeau fete... Acela pe care, o nenorocire... îl iubisem în naivitatea mea, era cel mai vrednic de dispreț, căci avea această meserie infamă, de a corupe copilele și de a le arunca apoi ca pe o marfă acestei femei mizerabile... Aceasta este povestirea, pe care ne-a făcut-o una din victimele casei de rendez-vous din str. Izvor. Dacă autoritățile doresc nume proprii, suntem la dispoziție. Dar vom continua. Mi. DE ALE SANATATEI Primul leac Uu prieten, care suferă de atrofia nervilor acustici, mă întreba or, dacă nu l’aș putea vindeca cu ultimul leac, cu electricitate. Și deși în această întrebare, se ascundea o ușoară ironie i-am răspuns, că terapia, în general n’are pretenția să învieze morții și că electroterapia, nu este mai puțin modestă. De altminteri, urechia atinsă de atrofia nervului ei, este de obicei o surdă la orice tratament, dar origina acestei afecțiuni nu trebue căutată numai în ureche, ci în diferite boale constituționale agonisite și mai ales moștenite și cutarisirea ei trebuia începută cel puțin acum 50 de ani la părinții acestui prieten. Dar să revenim la ultimul leac în diferite alte afecțiuni, unde se obțin cu siguranță cele mai frumoase și cele mai sigure rezultate. Marele public este încă stăpînit de credința că fiecare boală are leacul ei corespunzător. Și totuși cine nu știe că la dureri de cap, se opun din toate timpurile, un număr nesfîrșit de medicamente și toate, cu sau fără succes. Și lucrul e firesc. Durerile de cap vin dintr’o mulțime de cauze. In cele mai multe cazuri, un purgativ va face minuni , în altele somnul va face același efect. Am luat un exemplu tipic, dar acestea s’ar putea înmulți la infinit. Orice suferință fizică este rezultatul unui atac din afară asupra unui organ sau a mai multor organe deodată. Frigul prea mare, căldura exagerată tulbură echilibrul organelor, tot așa e invaziune de microbi din aerul ce-l inspirăm, din apa ce o bem și din mîncarea ce o luăm. Aceste atacuri dau naștere la o luptă între organele atacate și elementele agresive și după legile mecanice, cel mai tare ess învingător. In cele mai multe cazuri organele înving și corpul se vindecă. Dacă insă aceste atacuri se repetă și dacă se repetă mai des, organele perd o parte din energia lor și devin mai puțin rezistente chiar la atacuri mai slabe. Oamenii bolnăvicioși intră în această categorie, căci la ei elementele singelui nu mai au puterea hrănitoare normală, clemintele nervilor nu mai sunt în stăpînirea întregei lor energii. Un artilerist încercat stă neclintit in mijlocul salvelor de tunuri pa câtă vreme un neurastenic se cutremură la descărcarea unei petarde inofensive. In această lipsă de rezistență trebue căutată origina tuturor boalelor și durata mai mult sau mai puțin lungă a vieței unui om. Copilul intră în viață cu o rezistență foarte slabă și este cel mai expus boalelor. Bătrînul ese din viața prin scăderea treptată a rezistenței și este tot atît de expus de a se îmbolnăvi. Omul matur dispune de maximul rezistenței, dacă n o cheltuește fără socoteală, și boalele îl ating nul cu greu. Păstrarea acestei puteri de rezistență este singurul mijloc de a ne feri de boli și recăpătarea acestei puteri este unicul leac spre a ne vindeca de boli. Cu toată cheltuiala zilnică de putere, corpul o compensează prin hrana rațională, prin odihna corpului și prin toate distracțiunile recreative ale sufletului fără să uităm aerul, care ne intreție viața. Cînd însă toate aceste mijloace sunt insuficiente a ne reda puterile perdute, găsim în electricitate un mijloc admirabil spre a le recăpăta. Dacă paraliticul regăsește în cele mai multe cazuri mișcările sale în acest agent fizic incomparabil, necum organele neparalizate, ci numai slăbite, văd în scurt timp puterile lor revenind. Un stomac dilatat și slăbit recapătă vigoarea lui da a’ță dacă Un reumatic simte cum organele lui devin iar elastice, însăși inima bolnavă și amenințată să se înece în valuri de singe, se înviorează sub influența electricităței, cu atît mai lesne, cu cit suferința ei nu este prea veche. Și dacă stomacul digeră mai bine și inima pompează cu mai multă putere, toate organele sînt mai bine hrănite, rinichii filtrează mai complect și nervii devin mai rezistenți , ceea ce se traduce în ultimul rind printr’o dispoziție generală bună. Iată, pe ce căi indirecte, electricitatea redă veselia redînd puterea țesuturilor slăbite și îmbătrinite înainte de timp. Și aceste puteri nu sint efemere, ca efectele stimulante ale alcoolului, ci durează atît timp, pînă cînd omul nu începe iarăși, să risipească de prisos puterile sale. Și atunci nu are decît să recurgă la ea și va trage aceleași foloase. Majoritatea bolnavilor din generațiile trecute, nu recurgeau la îngrijirea medicală decît atunci cînd boala era vecină cu moartea. Omul modern însă s’a convins, că succesul vindecarea e cu atît mai asigurat cu cît tratamentul va începe mai curind, cînd boala va fi mai la începutul eî și cînd puterile organismului nu sînt încă sleite. Și în acest stadiu, electricitatea dă efecte repezi și surprinzătoare. Atunci din ultimul leac ea devine primul, și meritele ei nu sînt pentru acest motiv mai micșorate. Dr. Erdraich Ziarele „Dimineața și „Adeverul" primase abonamente lunare de vilegiatură cu următoarele prețuri: Stei 1.50 în țară. Lei 3 în străinătate: Pentru abonamente combinate („Adeverul“ și „Dimineața“) ! Lei 3 în țară. Lei 6 în străinătate: Un jubileu al suicidului De 400 de ani Anul acesta s-ar putea serba un foarte trist jubileu, jubileul de 400 de ani al suicidiului. Se pare că în evul mediu obiceiul de a-șî pune singur carat vieței, nu ar fi fost cunoscut: pe-atunci mai avea trecere principiul biblic, că omul nu are dreptul să-și ia viața, pe care nu și-a dat-o el însuși. Abea la începutul secolului XVI s’au arătat primele cazuri de sinucidere. „După cum susține Arvin Schulz în cartea sa „Viața casnică a popoarelor culturale europene din evul mediu pînă la a doua jumătate a secolului XVIII“ cei mai mulți sinucigași sînt oameni sărmani cari n’au cunoscut cultura școalelor superioare, deși s’ar putea admite că suicidul atît de admirat de greci și romîniî și-a creat drumul în cercul oamenilor culți odată cu humanismul. Cele mai vechi sinucideri în Germania Cele mai vechi cronici germane povestesc de un țesător care și-a tăiat gîtul în 1506, și de un altul care s’a înecat în 1508 în ambele cazuri cauza a fost nefericirea în căsătorie. In 1506 s’a spinzurat în Augsburg un băiat de 14 ani; acesta e primul caz cunoscut, de copil sinucigaș. Mai dese au fost sinuciderile în 1534. In Augsburg se spînzură, un om din mizerie, o femee la spînzură din desperarea dragostei trădate, un țesător spînzură doi din copiii săi din cauza mizeriei, și a oprit cu forța da a pune capăt vieței în același chip celorlalți doi copii și nevestei sale. In Breslau se spînzură în 1513, după cum spune cronica, o sărmană femee „din cauza mizeriei și a foamei, pentru că moneda obicinuită fusese revocată, și ea neavînd decu bani nepermiși nu-șî putea cumpăra cole necesare“In Drezda s’a spînzurat în 1553 un croitor „de teamă, fiindcă siluise pa soția unui om de seamă“. Oamenii culți sinucigași Oamenii culți pari sași pue capăt vieții de bană vooia timpurile a cuiea sint mai rari. Cazul cel mai veriil cunoscut s’a întimplat la începutul secolului XVI in Viena, unde Johan Vvaldnar, cancelarul lui Frederic al III și al lui Maximilian, s’a spînzurat. Un alt caz s’a întimplat cițiva ani mai târziu în Augsburg. Sinucigașul se numlea Wegflier, și era medic. Cronica spune de dînsul ca a fost „azi bărbat învățat și marea sărăcia sa adus în disperare. In 1580 »a produs o adîncă impresii in Drezda sinuciderea unui înalt funcționar, care s-a înjunghiat fără să poată afla cauza. Obiceiul de a se refuza sinucigașilor oficiarea serviciului divin funerar își are origina din acele timpuri, fiind instituit de autorități ca o măsură pentru împuținarea sinuciderilor. Lupta în contra” opiumului Importanța crescînd a comerțului din O,ium în China provoacă sentimente de neliniște printre stunejii claselor superioare. Tang-Chao-Ti, a declarat că este neexact că în lumea oficială se face o importantă consumație de opium. Foarte puțini înalți funcționari din Peking obicinuesc a fuma opium, și între toți viceregii și guvernorii imperiului nu se află nici unul după afirmarea lui Tang- Chao-Ji. China a modificat tariful opiumului Chinez, și sa cere guvernul Indiilor o reducere anuală a împăratului de opium indian în China, fapt care va avea ca rezultat stingerea acestui comerț în timp de 10 ani. Ca o probă de a buna credință, guvernul chinez va lansa un ordin imperial, interzicind primirea in funcțiunile statului a acelora cari obiciuiesc opiumul. Curiozități Palatele milionarilor din How- York. Clădirea cea mai scumpă din New York aparține regelui cuprului, senatorul Clark, care cheltuește lunar bagatela de 6 milioane și care a fost odinioară un biet negustor, ambulant. Acoperișul palatului este de cupru iar pereți de marmoră. In subsol se află băi rusești și turcești și galeria artistică din etajul II conține zeci din cele mai scumpe tablouri. Palatul cu tot ce se află într’însul reprezintă o valoare de 35 milioane. Apoi vin palatele lui Carnegie și Charles Schwab, evaluate la cîte 20 milioane și acel al lui Henry Philip 15 milioane. Aceștia 3 sunt regii hotelului. O lucrare importantă BOTOȘANI, 31 Iulie.—Darea de seamă asupra starei economice a județelor Botoșani, Dorohoiî și ’Suceavă 1906 ’(tipografia „Reînvierea”- Botoșani) o laborioasă lucrare scrisă de d-na Lăzur Theodor, secretarul Camerei de comerciu din Botoșani, fost inspector domenial și director al serviciului comercialul și industrial de la ministerul domeniilor, e incontestabil o lucrare de mare valoare care prezintă nu numai un interes local ci și un interes general atît politic, cît și economic, social și național. Deși lucrarea tratează despre starea economică a Moldovei de sus, totuși oricine va consulta această carte, va putea avea o oglindă fidelă despre starea generală a întregei țări. Lucrarea scrisă, și menită pentru expoziția jubilară ne arată, prin statistici și date comparative, starea lucrurilor de la 1866 și pînă azi. Vom vedea și admira cu bu urie, normele progrese ce a făcut țara romînească, în timp de 40 ani, la toate ramurile, un progres uimitor: căi ferate, agricultură întinsă și rațională, industrie mare și mică, comerciü de import și export întins, instituții mari de credit etc. etc., dar ceea ce cu durere vom constata, e că starea țăranului romn „talpa țârei, majoritatea acestei țări care produce și consumă, nu s’a schimbat mult de aceea de acum 40 ani, ba adesea chiar e și mai rea și mai tristă. Fără pămînt, fără școli, locuințî neigienice, hrană proastă și neîndestulătoare, rol de pelagră și alte boli—fără ajutor medical—a căror copii, pînă la vîrsta de 5 ani, mortalitatea este la sută, muncind din greu și fără folos, exploatat adesea de proprietar neomenoși și arendași hrăpăreți starea lui e adesea inferioară de acuma 40 ani și lucrarea d-lui Theodor, nu e decât, încă un strigăt de alarmă al unui bun roman care vede clar că starea lucrurilor de azi nu mai poate să bănuiască mult, și o îndreptare se impune pentru acela ca duce tot greul întregului nostru edificiu social. D-nu Theodor e adesea crud în reflexiile sale, dar n’o face aceasta prin fraze mari și frumos tihnite, ci ne prezintă date și cifre reci, a căror dureroasă elocvență nu sufere nici o desmințire. * Lucrarea d-lui Lazăr Theodor, e împărțită în trei mari părți: I) Agricultura cuprinzînd și pădurile, creșterea vitelor, agricultura, sericicultura etc. 11) Industria, o*ts cuprinzînd industria mare, mijlocie, mică și casnică in Comercial, cuprinzînd și căile de comunicație, instituțiuni da nádit etc. Mă voi opri asupra pârței celei mai însemnate, asupra agriculturei, ramura de producere cea mai întinsă în țară și de care depinde și majoritatea populației acestei țări. Înainte de aceste mă voi opri, și asupra unui interesant capitol și anume al populației județelor Botoșani, Dorohonî și Fălticeni de unde sa va putea vedea o prea tristă stare de lucruri asupra copiilor născuți nelegitimi și găsiți, asupra marei mortalități a copiilor de la țara și a descreștere! populației din orașele Botoșani și Fălticeni de la 1806 încoace. Așa orașul Botoșani înscriere în 1866, număra 37594 locuitori în anul l104 număra 33206; orașul Fălticeni care în 1866 număra 12584 locuitori în 1904 număra numai 9889. Numai în orașul Dorohoi. Se observă o creștere a populației în acești din urmii 38 ani. Asupra copiilor ilegitimi și găsiți, găsim următoarea caracteristică statistică pe anul 1904. Din 98 copii născuți vii, în orașul Botoșani 385, au fost nelegitimi, găsiți, armați, cea ce reprezintă 407% din totalul născuților. In orașul Dorohonî din 487 născuți vii 138 au fost copii nelegitimi și găsiți, cea ce reprezintă 30% din totalul născuților, la orașul Fălticeni din 268 născuți vii 60 au fost copii nelegitimi găsiți adecă 26 % din totalul născuților. Aceasta ne arată enormul număr de concubinare și prin urmare o stare morală nu tocmai înfloritoare. Dar mai înspăimântător e statistica pe 194, asupra mortalităței copiilor atît la orașe cît mai cu seamă la țară : astfel din tabelele morților din comunele urbane și rurale, observăm că numărul copiilor pînă la 5 ani împliniți, secerați din viața, s’a ridicat la 46796 "dintre cari 785 morți în cele 6 comuni urbane ale regiunei și 3895 în comunele rurale, așadar „din numărul total al morților din sate copii pînă la 5 ani împliniți reprezintă 425 la sută în jud. Botoșani, 425 la sută în jud. Dorohoiî și 50 la sută în jud. Suceava. Din aceste procente peste 20 la sută din copiii născuți vii la țară, mor în primul an și aceasta din cauză de lipsă de îngrijire și din alăptarea nesuficientă și defectuoasă și mai departe din cauza defectuoasei alimentații a mamei și prin urmare a copilului.“ Iată și reflexiile ce le face d. Theodor asupra acestor grave chestiuni : ... „Atit mediul social urban cît și cel rural trebuesc bine studiate. Moravurile ușuratice dela orașe și mortalitatea dela țară sint îngrijitoare. Cînd dintr’o sută de copii ce se nasc într’un oraș ca Botoșanii, 400 sînt nelegitimi, sau găsiți, aruncați, și cînd dintr’o mie de morți la țară, 500 Sunt copii pînă la 5 ani împliniți, însemnează că organizația noastră socială și politică iasă foarte mult da dorit“. „Și pa cînd la orașe chestiunea aceasta este poate mai ușoară de rezolvit ținînd seamă de situațiunea tîrgoveților, la țară ea este chestiune vitală. Aici chestiunea mortalităței pare a fi chemată să stabilească echilibrul între mulțimea copiilor săteanului și mijloacele de existență ce le are la îndemină Buna stare materială a săteanului este cheia problemei. Numai ea va putea permite familiei săteanului hrană mai bună și locuința, mai higienică, chestiune vitală cum am spus, deoarece tot edificiul nostru social se reazimă pe populațiunea rurală, iar cel economic pe puterea ei de producție Vin , la partea cea mai însemnată a studiului d-lui Theodor, la agricultură. Aci se vor putea observa marele progrese ce le-a făcut agricultura în partea cea mai productivă a țareî, tot însă acest progres se constată la marii proprietari și arendași, la agricultorii mijlocii și în special la săteni, din cauza prea marei lor sărăcii, nici o urmă de progres nu se constată în exploatarea păaîntului, dacă ’l posedă, bine înțeles. Aici în Ralurile Siretului, Jijiei și Prutului cu bogatele lor pămînturi, produsele grînelor e aproape cea mai frumoasă și căutată din întreaga țară. Griul în special, din aceste regiuni, e un griu ideal și din punct calitativ, fiind foarte bogat in gluten, întrece aproape toate grinele din univers. Distigui la aceste cereale e foarte mare așa că marii agricultori în mare parte seamănă grîu. Astfel pe cînd în anul 1865 s'a semănat în acele 3 județe 149.680 hectare, tn anul 1905 semănătura s’a ridicat la 337.600 lit. Țăranul însă nu seamănă grîu, sin foarte puțin, rămănind la produsul lui de predilecție porumbul, de unde nu numai că nu scoate nici un venit, dar adesea nu-I ajunge să se hrănească ei cu ai săi. D-nu Theodor în ancheta agricolă ce o cere, îndeamnă pe marii agricultori cît în special pe țărani să nu se ocupe numai cu cultura cerealelor—și țăranul numai cu porumb— ce să se îndrepte și spre alte izvoare de bogăție cari s’ar putea trage din pămîntul nostru. Țăranul ar putea cultiva dacă ar vedea o îndrumare singură și un rezultat mai practic—în afară de polura și cultura plantelor leguminoase, cultura livezilor, cultura fructelor, a bulgăriilor, să se ocupe cu raționala creștere a vitelor etc. Căci în adevăr e foarte curios, ca o țară agricolă ca a noastră să importăm fructe din California, mazăre, cartofi, ținta ce sunt din Transilvania? să avem vite să nu avem carne de măcelărie etc. Ca să ne explicăm însă de ce țăranul nu cultivă decît porumb, e următoarea statistică a celor trei județe din nordul moldovei, unde se poate vedea căi țăranul fiind lipsit de pămînt, puținul cîtu l are și cît înclinează nu-l îngăduesc ca să cultive altceva decît porumb. Avem—după statistica din 1904—din această regiune 490 proprietari de pămînt de la 100 hectare în sus cu un venit de 9 milioane lei, 47815 cu mai puțin de 100 hectare din care 333787, cu mai puțin de 5 hectare iar locuitori rural fără pămînt erau de 33,733. Să vedem însă ce benefici trage țăranul din cultivarea pămîntului cu porumb pe ogorul său. Valoarea brută a recoltei unui hectar de porumb a fost în județul Botoșani de lei 130 53, pentru mari agricultori și de 85 lei pentru mici agricultori și săteni, un Dorohoi de 136,90, pentru mari și de £ 0,50 lei pentru micii agricultori din Suceava de 94,10 pentru mari și 60,50 pentru micii agricultori. Dacă socotim cheltuelele de cultivare de 73 lei de hectar și pentru țăranul fără pămînt de 100 lei da hectar, constatăm că unui sătean cu pămînt propriu i-a rămas în jud. Botoșani 12 lei venit, în Dorobotii lei 6.50 și în Suceava lei 12,50 de hectar. Unui sătean fără pămînt, casă a rămas dator în jud. Botoșani 15 lei, în Dorohoiu 19,50 și în jud. Suceava 1953 de fiece hectar. Iată starea deplorabilă a țăranului romín cînd dacă posedă sau nu posedă pămînt, cîtă vreme va fi silit, din cauza Sărăciei, să cultive numai porumb. Făcînd insă, aceleași calcula cu cultura griului vedem că da fiecare hectar se cîștiga net— după băieie din 1905 în Botoșani 152 50 lei, în Dorohoi 147 i.O și în Suceava 116,10 lei, de fiece hectar de grîü. Dar ca să vedem că cu toate că țăranul nu cultiva, în majoritatea lui, numai porumb nu are nici pentru hrana lui indestulătoară vom da următorul trist și real, tablon. Producția întreagă de porumb în toate trei jchețe a fost în anul 1905 de 18315 vagoane în valoare aproximativă de 15 milioane. Cultura mijlocie la agricultor a fost de 1165 kgr. pe hectar la țară de 810 kgr. pe hectar. Valoarea mijlocie brută a recoltei de porumb a fost pentru jud. Botoșani 131.50 lei pentru agriculori și 85 lei pentru săteni, pentru horohoții de 1360 pentru agricultori și 80.50 pentru țărani, în Suceava de 04.10 pentru agricultori și C0.50 lei pentru săteni. Dar din această recoltă cu ce se alege țăranul pentru hrana lui și a familiei sale, fătă cum glăsuesc cifrele . Din 4278 9, suflete ce trăesc la țară în aceste 3 județe, dacă socotim pe puțin 40 kgr. porumb pentru hrana unui locuitor pe timp de un an, țăranii din aceste 3 județe ar fi trebuit să aibă pentru hrană numai, o recoltă de 171.131.003 kgr. Pe cînd însă săteni au în realitate o recoltă de £ 8.100.000 kgr. porumb recoltat, prin urmare Ie-a lipsit din hrana strict necesară cantitatea de 83.131.000 kgr. porumb. Dacă mai puneți că arenda unei falce de prămînt a costat chiar 103 lei, se poate ușor vedea înspăimîntătoarea stare a țăranului român, după aceste cifre cari vorbesc mai mult ca orice. Ași mai putea cita sute de pagini din această laborioasă lucrare îmi rezerv dreptul de a reveni cit de curind — nu pot însă sfirși fără a mai menționa și capitolul asupra arendărei moșiilor și absenteismul proprietarilor de unde se va putea ușor vedea că absenteizmul proprietarilor, de ași cultiva singuri proprietățile lor se face absolut in dauna țăranilor. ‘ Astfel dat, din județul Botoșani în 1905 din numărul total de 133 moșii numai 34 în întindere de 39 hectare au fost cultivate de proprietarii lor, iar restul de 89 moșii în întindere de ISSOOO- béctare au fost date in arendă, ln jud. Dorohoiu din 157 moșii.06 sunt date în arendă și în Suceava din 49 moșii, 57 sunt arendate. L în,adevăr trist acest absenteizm al proprietarilor, cari dau moșiile lor pe inimile arendașilor, al cărui singur scop e să caute a exploata și stoarce cît mai mult din pămîntul arendat. Sistemul de azi de exploatare al moșiilor a ridicat enorm arenda, și dacă aceasta poate mulțumi pe proprietar, pe țăran lasă uu, căci tot ei, săracii trebue să plătească arenda urcată, căci arendașul la rindul lui, va exploata pe sătean, htiodu-î cît mai mult pentru pămîntul ce-l va arenda săteanului. Nu pot sfirși decît să îndemn pe fiecare, care se interesează de soarta acestei țări, să citească valoroasa lucrare a d-lui Theodor, de unde va putea trage mari și multe învățăminte. Albu Toți vizitat © TM Expoziției -----— sâ-sî procure BUCUREȘTII! otrăina CAPITALEI și a EXPOZIȚIEI • Primele indicațiuni, descrieri, viața, sport și petreceri, istoria orașului, planuri, numeroase instrucțiuni. — Ediția romînă și germană — A •»ere în Capitala la toate librăriile, iar in provincie la depozitarii noștri! Prețul 1 Leu Căldurile din New-York Din New-York sosește știrea că sunt actualmente călduri extraordinare. Șapte persoane au murit de insolație. In oraș au loc scene foarte curioase. Oamenii înăbușindu-se în apartamentele lor au părăsit casele și sau stabilit în grădini publice, și pe trotuare unde își petrec nopțile. Trustul gheței a mărit prețurile. Ia împrejurimile New York-ului oamenii disprețuind orice etichetă, își petrec zilele în costum de baie, și schimbă vizitele în această ținută sumară dar practică. Aceștia sînt privilegiați. Acei cari rămîn în oraș—adevărat cuptor — nu mult de suferit. S’a permis copiilor săraci să se scalde în bazinurile grădinilor publice. E un spectacol ciudat acela care ți se desfășură înaintea ochilor la vederea acestor copii în costume de baie urmărind pe străzi trăsurile de stropit, pentru a prinde cîteva picături de apă răcoritoare. Cursurile se fac seara pe acoperișurile școalelor, îngrădite cu sîrme de fier pentru a împiedeca căderea copiilor. DIMINEAȚA m Un vapor de emigranți sosit la New York a trebuit să rămîie toată «iua în port în așteptarea vizitei sanitare. Nenorociți au avut mult de suferit din cauza căldurei. Trei au murit și mai mulți sunt grav răniți. Termometrul s-a urcat în timp de 12 ore de la 20 ° la 36 ° umbră, centigrade la 0 expoziție originală Sub acest titlu, ziarul belgian „Le petit blu” vorbește despre proiectul unei expozițiuni internaționale evreiești care se va organiza la Haga cu prilejul inaugurărei palatului păceî. In această expoziție originală se vor expune numeroase tablouri, statistici cărți de istorie, ilustrațiuni cari vor arăta persecuțiunile grozave îndurate de evrei în cursul veacurilor trecute și mai ales în veacul acesta în împărăția rusească. Vor fi apoi tablouri, cifre și explicațiuni cari vor demonstra rolul evreilor în dezvoltarea civilizațiunei, artei, literaturei și industriei. Expoziția acea va fi și un muzeu al al progresului, menit să arate ce urme de geniu a lăsat poporul lui Iznel in istoria altor popoare cu toate suferințele indurate-Toți artiștii evrei vor fi invitați să sa manifesteze la această mare sărbătoare, pictorii și sculptorii vor trimite lucrările lor, compozitorii vor lua parte la executarea operelor lor diătre diferite orchestre. Se vor ține apel numeroase congrese științifice la care vor lua parte savanții și cugetătorii vrei. Evreii celebrii morți vor fi reprezentați la această expoziția prin portretele lor. Ziarul „Le puit bleu" încheie acest articol în forma de telegramă trimisă din Haga—În următoarele cuvinte In Olanda va avea loc aceastăxpoziție, deoarece refugiații evrei au contribuit cu mult la dezvoltarea acestei țări. Luminătorii sailor Modeștii învățători Joia sateli, s’a zis cu drept cuvine luminători aî satelor ; de fapt li sa cere acestora de multe ori curaj și sacrificiu de sine pentru a să ducă facla civilizației în cele mai perdute unghiuri ala țarei. Și spre cinstea lor trebue să mărturisim, că sunt mulți dintre aceștia, cari nu consideră activitatea lor numai ca un simplu mijloc de a-și c Iștiga existența, ci își iau rolul în serios, făcînd mai mult decit li se cere pentru a fi păstrați la postul lor. Unul dintre aceștia e și Economul Al. Popescu-Cernica. Acest preot, care se distinge prin cultura sa, a știut să-și cîștige cele mai mari simpatii atît în Cernica, unde funcționează ca învățător, cît și în împrejurimi, unde figura ea e populară, căci îl cunosc și copiii și oamenii în vîrsă, cărora le dă la toți povețe bune. Acum primim la redacție un volum de versuri intitulat „Valurile Lumei“, datorite aceluiaș preot, versuri cari constituie o lectură întăritoare, prin moralitatea lor, mai ales pentru tineret Economul Alexandru Popescu-Cernica taăre și autorul altor lucrări interesante, dintre cari cităm::„Spicuire din trecutul țărilor române*, cu privire la viața și suferințele poporului român la sate, „Legende din istoria roâínilor*, etc etc. Să mai adăugăm că acest învățător model și care merită cu prisosință laudele ce i se aduc e și un neobosit propagandist la sate pentru chestia școlilor. B. © Iestins in Criza, ministerială im Rusia Ziarele din străinătate au publicat diferite informațiuni cu privire la "Tizul mai mutor personaje politice de a intra in cabinetul Siblypine. Iată un comunicat oficial relativ la aceiași chestiune: După disolvarea Domului a raspândirea manifestului imperial care a anunțat voința împăratului de a realiza reforme,guvernul găsit de cuviință să se adreseze oamenilor politici (cari au pus în programul lor chestiunea realizăror reformelor pa calea legala) ca să primească locurile vacante din miister. Guvernul credea că va putea forma un cabinet cu programul politic pe căre l-a ales , dar combinațiunea aceasta a întîmpinat multe piedici cari nu depindeau de voința guvernului. Oamenii politici voiau să formeze un grup care trebuia să intre în noul cabinet. . Dar,ei n’au reușit. Lwolf și Sutebkom au fost primiți de țar care le-a acordat o lungă audiență. Ei au declarat că în ce privește reformele, va fi mai de folos ca să se mobilizeze toate forțele sociale moderate. Guvernul însă voește să restabilească ordinea in chip formal și energic. Posedind puterea și mijloacele îndestulătoare pentru ajungerea țintei sale, guvernul sa pregătește pentru aceasta, și va realiza imediat, în limitele dreptu jgaa FOILETONUL ZIARULUI „DIMINUATA“ CRIMA ȘI IUBIRE MARE ROMAN DE SENZAȚIE FASTEA ÎNTÂIA Dar tatăl ei îî arătase cine e pretendentul, explicase că decit să stea mereu singură cu o guvernantă, mai bine să stea la casa ei cu un soț care o iubește. Și după o lungă convorbire, plecase spunînd că va anunța pe d. Pierre d’Aubier că logodna se va face în curing. Cînd Ștefan aflase vestea grozavă nu avusese nici o putere, ca să ia vr’o hotărîre, dar mama lui îi dăduse o speranță: ea va scrie fratelui ei, îî va arăta starea lucrurilor și, cum el e un om foarte bogat, spera să-l înduioșeze și să-i zmulgă o suma mare de bani. A doua zi Ștefan era vestit că va fi numit subdirectorul unei agenții maritime și tot în ziua aceea mai înainte ca să fi apucat mama lui ca să trimită scrisoarea proectată, el primise pe aceea a mătușei sale. Atunci luase o hotărîre supremă. Se dusese la d-șbara Charfeu, îî mărturisise dragostea lui în genunchi și purgînd, îi arătase scrisoarea primită și-i ceruse voia să o ceară tatălui ei. Ea îi explicase că trebue să se mărite cu un altul, deoarece așa vrea tatăl ei, dar că-l iubește, că o să-l iubească întotdeauna Ștefan îi povestise atunci scena petrecută în casa lor cu magistratul d’Aubier. Ea, revoltată îl încuviințase să încerce a o cere de la tatăl ei, asigurindu-i că, în orice caz, ea nu va lua pe Pierre d'Aubier. Și ea făcuse tot posibilul sâ înlăture logodna, iar cînd văzuse că tatăl e neînduplecat și din ce in ce mai stăruitor, îi declarase adevărul, că iubește pe Ștefan. Mînia tatălui ei nu e miricoșă. Ea pîndea de dimineață pînă tîrziu noaptea la fereastra locuinței ei, care era în fața casei lui Ștefan, ca să-l vadă trecînd, să-i zărească din fugă chipul lui iubit. Și astfel ea văzu pe d’Aubier intrînd devreme, zăbovind puțin, apoi la zece minute după plecarea lui, limbile de foc. Și cînd Ștefan și mama lui fuseseră arestați, ea înțelesese toată intriga mișelească, care adusese arestarea. Dar ce putea face ? Recuza pa d’Aubier nu era ușor. Ș’apoi n’ar fi fost nevoită, să mărturisească în public dragosta ei? Și se gîndea la urmări, la tatăl ei, care ar fi ucis’o fără milă, dacă ar fi făcut vreo mișcare în acest fel. D. Charreu făcuse pe delicatul, nu-i povestise nimic da afacerea Desvignes, dar ii lăsase toate ziarele tari umpleau coloane întregi pe lona asta. La útevaily după darea în judecată a celor doi nenorociri, d. Charfeu se prezintă la fiica sa și spuse cu autoritate că voința lui e ca să se logodească pînă într’o săptămînă cu d’Aubier. Fata rămase cîtva timp pe gînduri, apoi, ca și c'md ar fi luat o hotărîre extraordinară, vorbi: — Bine, tată, te voi asculta. „Vreau însă mai întâia să vorbesc singură cu d. d’Aubier, vreau să mă conving dacă el mă iubește. Tatăl dădu din umeri. — Te iubește, sunteu sigur de asta, dar pot să ți-l trimit, dacă vrei. — Chiar astăzi, tată, te rog. D’Aubier fu înștiințat despre dorința fetei. Veni liniștit, zîmbitor, ascunzîndu-șî răceala într’o, afabilitate manierată și impetuoasă. Copila de șaispre geneani îl primi cu gravitate, îl invită să se dă și vorbi cu hotărire : — D-le, m’ați cerut tatălui meu, dar eu nu vă iubesc. — Dar... — Vă rog, nu mă întrerupețî..... „Eu iubesc prin altul, pe Ștefan Duvignes. — Cum? Pe acel incendiator.. — D-le, vă rog !... „Nu. Ștefan Devignes nu-i un incendiator și hoț, cum ați vrut a spune, incendiatorul e altul și eu îl știu. Magistratul zîmbi cu răceala lui înspăimântătoare. •— Dv. îl știți ? Atunci, foarte bine, o să fiți de folos justiției. De ce nu l’ați declarat ? — O, d-le !... făcu fata cu o groază disprețuitoare. Apoi, continuă: — N știți, dar nu-l vom declara decît într’un singur caz. „Ascultați, vă rog. »Dv. doriți a mă lua în căsătorie. Nu știu ce mă îndeamnă la aceasta, deoarece sunt convinsă că nu din iubire mă luați. ..Dar, în fine, admit să fiț soția dv., dar eu o condițiune: să vă retragem plingerea adresată parchetului și să liberați pe Ștrian și mama lui. — Eu nu pot face nimic, d-ră. „Afacerea e pe mina parchetului și orice intervențiu nu e zadarnică. — Aceasta poate fi adevărat pentru un altul, pentru dv. nu. „Dealtfel lucrul nu mă privește. „Dacă în doua zile cei doi Desvignes nu sînt eliberați, eu nu voia fi nicioda ă soția dv. Magistratul păru că să pe ginci urî,•u iui mic zmb-t vag, răspuns ®: — "Vom încerca, fiindcă vă iubesc. Peste două zile, Ștefan Desvignes și cu mama lui, bolnavă de inimă, erau liberi și părăseai Nantes pentru o direcție necunoscută, săraci lipiți și dezonorați Peste o lună după aceasta d-ra Leonora Charteu deveni doamna d’Aubier. Căznicia acestor doi oameni n’a fost niciodată cunoscută în intimitățile sale. Se zvonise că soțul considera pe frumoasa lui nevastă ca pe o mașină de plăcere și că în acest scop o luase așa de tânără. La trei ani după căsătorie alergă vestea unui scandal, unui adulter. La al patrulea an de căsătorie, Leonora născu un băiat, pe Lucian. Cinci luni după nașterea acestuia magistratul d.Aubier căzu într’o boală gravă, care-l amuți graiul și-l duse într’o săptămînă la mormint. Cei patru ani de căznicie fuseseră o dramă îngrozitoare, continuă, pe care cititorii o vor înțelege din cursul povestirei. VI A doua zi după cele ce am povestit, Lucian se plimba singur și gânditor pe plaja cea mare, în apropierea locului pe unde porneai înotătorii spre marea largă; împrejurimea era populată de o mulțime de bărbați și femei, cari veniseră cu gindul să se scalde, dar nu mai hidrazneau din cauză că marea era turburată și vînătă. Întreg orășelul știa despre atentatul comis împotriva lui Ludian și persoana lui forma un obiectiv neonimat de curiozitate, fiecare privind cu o ciudată admirație pe frcest curios erou al unui glonț ce nu-l atinsese. Lucian se plimba nepăsător de curiozitatea la care dădea loc și pa care o simțea strînsă de pașii lui. Cu toată aparența sai pacinică, inima îî ardea într’o flacăre de turburări și nervii i se rupeau în corp , de groaznica lor dilatare. Privind marea cu priviri fixe, dindul lui Îi zicea : — Tu urății pe toți aceia carii manifestă puțin entuziasm și puțină simțire, pentru că tu nu lu poți avea. «Tu urăști pe toți aceia cari nu iubesc, pentru că tu nu poți iubi. „Menirea ta pe lume e să creezi dureri aoo unde tu sunt. (Va urma) au