Dimineaţa, ianuarie 1912 (Anul 9, nr. 2811-2839)

1912-01-01 / nr. 2811

PUBLICITATEA: CONCEDATĂ EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER & Comp. Str. Doamnei» « Et. I»—Telefon 3/4 Birourile ziarului: ===== Str. Sărindar No. 11 București No 14/10 „ 34/73 „ 14 99 „ 12 40 APARE IN FIE­CARE DIMINEATA CU CELE DIN URMA ȘTIRI DIN TOATA LUMEA ISSIM minimăin Provincia . Străinătatea Duminică 1 Ianuarie 1912 Abonamente cu premii: V?B­ara 3>t 30.-------6 luni îjeS 3 -iatul . • • Doi 6.— pentru străinătate prețul este îndoit Dimineața cA>.»anfa.. Goana clipelor ! Răsfoiți ziarele și revistele care apar în ziua de Anul nou. Ilustrația pe care o vețî întîlni mai des este aceasta: un bătrîn gîrbov, istovit, cu barba albă, alungat de un tînăr, un copil zburdalnic și cu fata aurîzătoare. E închipuirea, cam grosola­nă, dar pi estici, pe care și-o face omeni­rea de succesiunea anilor. Printr’un foarte ciudat antropomorfism, ea perso­nifică vremea într’un copil care îmbătrî­­nește în scurgerea unui an, pentru ca a­­poi să întinerească iar. Și tot­ușî, cît e de falsă această imagi­ne. Vremea nu îmbătrînește nici odată și nu ren­ște nici odată. Venind din in­finit și punectată la infinit, ea-și scurge clipele veșnic aceleași, neștiutoare, nepă­­sătoare, implacabilă. Cel ce îmbătrîneș­te în această monotonă picurare de cli­pe, este omul și lucrurile materiale care îl înconjoară. Fiecare an, fiecare zi, fie­care clipă care trece îi scade puțin din forța cu care fusese aruncat în torentul vieței. Și iată acum explicarea imaginei de Anul nou Omul vede că îmbătrînește, vede că viața, nu e de­cît o fatală îndru­mare spre neființă, și simte trebuința de a «urma­, — sterea acestei îndrumări <și etape in cari să-șî dea iluzia reîntineriei, amăgirea începutului unei vieți noui. A­­nul nou­,­cu petrecerea de reveillon și cu veselia lui exuberantă, nu e de­cît o amă­gire... b dulce și nevinovată amăgire. , De fapt, cînd în noaptea aceasta, pînă și în casele cele mai modeste paharele se ciocnesc în mijlocul voioșiei și al rîsete­­lor, nu se sărbătorește, cum se obicînu­­ește a se spune, îngroparea anului celui vechiu. Etapa pe care o facem azi, nu o facem pentru a privi în urmă, unde nu am vedea, poate, de­cît ruină și dezamă­gire, o facem pentru a scruta, plini de speranță, viitorul. Ne agățăm toate iluzi­ile de anul ce vine, ca și jucătorul la lo­terie pe care nu-l susține, în dezamăgi­rea unei trageri nenorocoase, de­cît spe­ranța tragerea următoare. Anul 1912? Poate... cine știe?... I ?­­ Dar dacă am ales și am însemnat un chip deosebit o clipă din neîndurata goa­nă a clipelor veșniciei, pentru a cerceta de aci perspectiva viitorului, și dacă în această perspectivă fiecare poate zări a­­demenirea unui zîmbet, ce perspectivă ne deschide tuturora, colectivitatea noas­tre naționale, anul care vine? O perspec­tivă din cele mai tulburi. Anul politic care a trecut se închee sub amenințarea celei mai complecte desfășu­rări de patimi și a celor mai încordate lupte politice din dre s’au văzut la noi. Anul 1912 ne va aduce întruniri, mani­festații, campanii de stradă, turburări de tot soiul, frămîntarea adîncă a corpului nostru social. Cine știe ce dezastre, ce ca­tastrofe ne poate aduce campania ce se anunță . Și mai ales, cine știe cît de scump va plăti poporul acest vînt de ne­bunie războinică ce a cuprins pe condu­cătorii vieței noastre politice! Va aduce oare 1912, cel puțin pacea mult așteptată în biserică? E greu de nă­dăjduit Din potrivă­, chipul cum s’au desfășurat anul trecut incidentele din si­nal și din jurul Sinodului, înveninarea la care aceste incidente a dat foc, greutatea alegerea unui prelat pentru scaunul de primat, amestecul patimei politice și în această chestiune pur bisericească, toate acestea ne fac să întrezărim noui și gra­ve tulburări în biserică, tulburări cari vor contribui și mai mult la frămîntarea lumei civile. Perspective negre ne înfățișează apoi spectrul holerei, care timp de trei ani ne-a bătut granițele, pentru ca în anul al patrulea să le treacă și să se încuibeze in țară, amenintând să izbucnească la vară cu toată furia. Și pentru ca tabloul să fie și mai ne­gru, avem amenințarea complicațiilor in­ternationale. Morile anului 1912 sînt zori însîngerate. Regele, așa de cumpătat la vorbă, și-a exprimat teama de război cî și diplomația vede focul, aproape cu certitu­­dine, în Balcani. Tată în fața căror perspective vom cioc­ni în noaptea asta paharele, iată anul pe care-l vom primi cu exuberanță veselie la noapte. Și totuși, vom fi veseli. Veseli, baci nu știm ce ne ateaptă poate, după cum nici francezii cînd salutau cu bucurie întîia zi a anului 1870, nu banuiau că sa­­lutaț anul dezastrului de la Sedan. îosp Nădejde Numărul ciîter @3 „Dîmî­­n­esei" apare Harii­ia era obișnuită. An Nou, tu n’ai nici barbă. Ca Moș Crăciun,­­i­-iti ! Nu eș un om, căci nimeni Un trup de om nu-ți dete< Cum s -ți vorbesc, dar. tu e^ Și ce-­ i putea să-ți spun? Tu nu­­ ie vii cu daruri, Zîmbinzî, ca Moș Crăciun! Tu ești numai un nume Cînd s­ nă ceasu­ți — C’a­ma trecut o vreme Și noi­­ îmbătrînim. Dar, vezi, nedrept, eu, totuși N’ași vrea să fiu cu tine . Crăciunul de e darnic. Nu-i pentru orișicine. Tu nu ești bun — cu unii­­ Ca bunul &oș Crăciun. Ești rău, — dar rău cu toții, Și’n asta tu ești bun! O, tu — cînd ceasu-ți sună Și-apare pe cadran, Pămîntu’ntreg atuncea A'mpătrînit cu’n an. Simțim, or-i drept, că A^oart^ă Vrăjește mai aproape. Dar nu pot nici chiar regii De legea ta să scape. Simțim că Moartea vine Cu-ar­me­ c­ei mari — Dar o simțim cu toții, Și-o așteptăm mai tari. An nou, deci, slavă ție, Acum și’n viitor — Tu singur faci în lume Dreptate tuturor! B. NEJUEIfANU nevrute brute CU SORCOVA! Dintre toate obiceiurile și dolinele săr­bătorilor, cel mai frumos mi se pare u­­râtul copiilor cu sorcova O mînută mi­că, degerată pe bătut împletit frumos,, agită buchetul de flori de­ hîrtie, în care predomină albul și roșul, cele două cu­lori cari vorbesc mai mult sufletului. Pe stradă, in ziua Anului nou, cînd zăpada înghețată are sclipiri de diamant sub razele unui „soare cu dinții" și se în­fige deodată in fată, o căciulă țuguiată din care răsare un născior înghețat și doi ochișori în cari licărește o speranță care așteaptă de la sine împlinirea. Și florile de hîrtie încep să te bată. Vezii bătaia e un lucru absurd și neplă­cut, mai cu seamă cin­* r'e aplici­tul To­tuși, două lucruri mi-au plăcut totdea­una să mă bată­ sorcova și... norocul! In bătaia aliniătoare a sorcovei e și o evo­care a bătaiei celeilalte: a norocului. Sorcova, vesela Să trăiți, să îmbătrîniți Ca un măr Ca un păr ca un fir de trandafir ,Și? poate urare mal. : *­o­­rocoasă urare ca aceasta? Să traești și să îmbătrinești ca un măr, ca un Măr­ domnesc mai ales ? In primă­vara vietei să ai podoaba de flori albe a mărului. Mai apoi să dai roade, după cum mărul dă acele fructe într-adevăr domnești, cu rotunjimea minunată, cu fermecătoarea culoare rozalba. Tu să dai roadele tale pe orice teren de muncă, fie chiar numai pe terenul.. paternităte! Vă mg să mă credeți: de cite ori îmi răsare in cale un copil cu sorcova. în ziua cînd se rupe cea dintîiu filă din calen­dar, și aud urarea spusă pe același ritm monoton. Ca un măr . Ca un păr de chip ori aud această urare, ași prea să mă prefac aevea într’un mâr domnesc sub ale cărui flori să se adăpostească primă­vara îndrăgostiții, ale cărui roade să le... culeagă toamna ștrengarii cari sar gar­durile, și care, iarna, în crengile osoase și păturile de zăpadă să simtă furnicarea vieței din primăvara viitoare. Vi se pare poate cam curioasă, cam barocă dorința aceasta? A­ți putea spune că, în privința mere­lor, e mai preferabil să le ai pe masă în­tr’un coșuleț elegant și, răsturnat pe spe­teaza fotoliului, după un dejun bogat, să te cureți agale cu un cuțit de argint aș­teptând ca, spre a-ți complecta­meni­ul, să muști și din... mărul Evei?... Da, într'adevăr, în zilele noastre, aces­ta e idealul tuturor acelora cari mai au un... ideali­­l meu e însă acela pe care vi fam a­­rătat, și miine cînd vor răsări iarăși în calea mea căciulele țuguiate și ochișorii în cari va străluci speranța care așteaptă de la mine împlinirea, — vom­ simți din nou părerea de rău anuală, că urarea sorcovei va rămîne și de astă dată un sim­plu... deziderat zadarnici Maxim­in Ani mulți • ••e Banale și stereotipa, în ziua Anului nod apar pe buzele tuturor celor cari se întîlnesc, cuvintele: — La mulți ani! Dorești fiecăruia să mai trăiască mulți ani încă, mulți, mulți de tot, nesfîrșit. Orî­cît de ticăloasă și de deșartă i-ar fi viața, oricît­ de fără rost și fără senz, ori cît de răufăcătoare, ca să se­e prelungească, motorul vietei să se desgdișască cit mai tirziu sau chiar nici odată! Pornită deseori numai din buze, nea­­vînd îndărătul ei căldura și adincimea sincerității, urarea aceasta: ș"i mulți ani" e primită totuși de cei ma­i multi cu plăcere, cu bucurie, fără să an­a­l­­­leze da­că, raportată la viata lor, ea nu e, de fapt, de­cît o ironie sau o înfierare. O viată de muncă cinstită, o viaț­ă sin­ceră și dreaptă, o asemenea viată poate fi centrul spre care să se îndrepte, avântate, toate urările de continuare ci­ mai depar­te, tot mai departe» Asemenea vieți sunt atît de binefăcătoa­re, pentru întreaga omenire, în­cît în prelungirea lor stă și desvoltarea tuiui bun comun, cu atît mai prețios cu cît el e­­maî Tar. In fata unor asemenea vieți cu­vintele­ banale de urare capătă întregul și pionii iot­­ini» esti^?!>i­si revarsă toa­ts recunoștința și iubirea acelora pentru ■cari cum­l­ezenta vietei celei adevărate se rezumă în moară, adevăr, sinceritate. Și oriunde, s’ar găsi aceste existențe : în fundul satelor, sau în zgomotul uzine­lor, în laboratoriu sau în birouri, pe am­von sau pe scenă, cei cari le înțeleg ura așteaptă puțin interesantul prilej al ,,A­­nului nou" pentru a ura prelungirea a­­cestor forțe absolut necesare tuturor ; pentru cei cari le înțeleg orice clipă e „Anul nou“, pe buzele acestora trăește vecinic urarea cea adevărată. Aci obicinuitul „la mult­ ani“ nu su­nă ca o ironie, și mai puțin ca o înfiera­re. Dar ce mulți, ce imens e numărul a­­celora pentru calt urarea aceasta sună astfel! Ce mult! sunt acei cari ar trebui să roșească dacă, pe cînd în urechi se tre­mură, cu muzica lor dulceagă, cuvinte­le „la mu­li ani“, în fața ochilor, ca pe o pînză de cinematograf, li ,s’ar prnecta toate roadele neîndurărei, vicleniei sau stîrpiciunei lor sufletești, cărora li se u­­rează ca o bătae de joc, să continue încă mult­ timp tot așa de puțin binefăcătoare! Dacă o clipă de conștiință ar putea lumi­na, ca un far uriaș, viața întreagă a tu­turor oamenilor, în ziua aceasta căreea o­­mul i-a dat atîta însemnătate — o, ce mult­ ar cere nu o continuare mai de­parte a vieței lor, ci o reîntoarcere la în­ceputurile ei, ca de acolo s’o desfășure așa fel în­cît „la mulți ani“ să nu se ră­sune ca o ironie, ci ca un îndemn și ca o răsplată ! Dar această clipă celor mai multe nu le apare nicî­odată, aproape nimeni nu face, în pragul Anului Nou, o socoteală aspră și dreaptă a tuturor faptelor sale, căci cine are tăria să se vadă așa cum e, în lu­mina neîndurată a adevărului ? E o tă­rie de apostol aceasta pentru zilele noa­­tre, și vremea noastră nu mai cunoaște a­­postoli !... G Mii Hen O fi bat c,olindarul ? Cum să nu fie, dacă e pe 1912 /.

Next