Dimineaţa, septembrie 1912 (Anul 9, nr. 3051-3080)

1912-09-01 / nr. 3051

Anul #X. — JHp. 3051 — a Sîmbata 1 Septembrie 1012 PUBLICITATEA I CONCEDATA EXCLUSIV I AGENȚIEI DE PUBLICITATE CAROL SCHULDER ® Comp. Strada Doamnei No 8, Etaj I —Telefoo 3L Cu cele din urmă știri din lumea întreagă Director: CONST. MILLE Biurourile ziarului: Str. Sărindar No. 11. — București Un an Lei 30.—­­ 6 Inni Lei 11 15 Inni Lei 6.— Pentru străinătate prețul este îndoi © .font/musese I&omămia D-na Percy Bennett Fiica d-lui F. C. Youll din­­ axați, soția d-lui Percy Bennett, funcționar la ministerul de externe din Londra, fost atașat comercial englez la Viena, Roma și Athena. D-na Bennett este foarte cunoscută la Londra și în so­cietatea de pe continent și este o bună prietenă a principesei Maria a Romîniei. Revista engleză The Tatter publică ilustrația de mai sus, însoțită de notițe elogioase asupra acestei distinse doamne din Romînia. O începând de mâine, Sâmbătă 1 Septembre, IMINEATA inanirnza al 5'lea Concurs eu premii pentru cititorii sai, în valoare de peste DOUA MII DE LEI CITIȚI AMĂNUNTE IN CORPUL ZIARULUI NUVELELE Deșteaptă-te Române“ de V. DEMETRIUS Musafirii începuseră să vină de pe la patru. Brațele îndoite ale cueru­­­­lui stăteau să se desdoiască sub gre­­­utatea paltoanelor; pe jos, în sală, și era mare amestec de șoșeri bărbă­­tătești și de damă. Gazda nu mai în­­­tîmpina lumea în ușa sălii, o lăsa stă intre în salon, unde vorba începu­ să o ținea locului. Cel sărbătorit, Ibarbatu-san, sta și el la taifas cu scrietenii, bucuros că i-a venit ziua fonomastică și că veneau să-l felicite ■toți cunoscuții. Cucoanele, cînd in­­­trau pe ușa salonului, bălăbăneau­ prin cap, ca niște cai de dric, și își spuneau în mare fierbere toate penele ■îmbrobodite cu ștergare , păstraseră împodobite cu ștergare, păstraseră ■portul de acasă. Ini îi se pupau­ pe figură cu Anica, vrîndu-l să-i trăias­­­că bărbatul, apoi cu celelalte dintre ■cucoane­­ pe carre le cunoșteau­. Băr­­b­ații le scrutau mîinile și, în sfîrșit,­­poftite să șadă, își întindeau sub do­­rsuri rochiile, ca să nu le botească, și­­ se așezau. Ne mai fiind locuri pe­­ scaune, copiii musafirilor se orîndui­­­seră pe pat, căci Ioniță Lupea era b­m sărac, și salonul lui era și odac­ă de dormit. Alte camere nu avea decit Ibucătăria și sala. secet-încet, musafirii se răriră și­­ rămaseră numai unele din neamuri­­ poftite să benchetuiască seara cu­­ gazda. Erau de­­ față Ghiță Pricu, ne­­­vastă-sa și copilul lui ca de opt ani,­­ Avram Ghimpeșeanu, mustăcios, dul­­­ce la vorbă și ager la primire, și­ el­ cu nevasta, pentru că era însurat; Traian Pruncu, tăbăcar de meserie, bărbat inimos și pe care socotea Io­­niță să-l dea de bărbat soră­ și, care nu era de față, ci la Brașov ; și mai era și Letiția, vară primară a lui Iom­iță, cu neamța ei, Wilh­elm Fe­mei, franzelar de meserie. Copii nu erau decit doi, băețașul lui Pricu și băiatul ca de doisprezece ani al gaz­dei. Ceilalți oameni însurați toți a­­veau copii, dar îi lăsaseră acasă cu bunicile. Afară geruia ca de Bobotează, cri­vățul chiuia și-și izbea oștirile de casele mărunte, tărînd asupră-le nă­meți pînă la acoperiș. In casa lui Ioniță, mai ales de cînd plecaseră musafirii ceilalți, nimeni nu da as­cultare gemetelor și miniei viscolu­lui. Două damigene de vin roșu, e­­rau hărăzite să se facă străvezii și ușoare. După gîsca pe varză au ple­cat înșiși I­oiniță și Avram­­ printre brumu­rile viscolului, ca s’o aducă rumenită bine de la simigerie. După mîncare, au rămas cu paha­rele pe masă. Femeile abia goliau cu cîte un sfert, paharele de cite o li­tră, cînd bărbații lăsați cu răsunet paha­rele goale diniainte­ le, însufle­țirea era mare și cîntecele începură. Femeile ședeai­ una lingă alta, băr­bații tot așa. Ele vorbeau puțin între ele , ascultați. Anica, ostenită și feri­cită, zîmbea către toți, ca omul ce-a eșit cu cinste dintr’o zi așteptată cu grije. Ioniță întinsese brațele și cu­prinsese de gramajî pe Avram și pe Ghită ; Ghită cuprinsese și el pe Io­niță și pe Femei, pe neamț . Avram care ședea între Ioniță și Traian fă­cuse tot așa. Frățietatea și veselia erau mari, cîntau cu toții, acelaș cîntec, bine­înțeles, repezindu-și și sfîrșindu-șî fiecare puterea vocii, fără meșteșug,­­pînă lla slebre, dar din toată inima. Cîntece vestite, de a­­casă din Ardeal, soseau unul după altul, din munții Abrudului, și Ma­ramureș, de pe Olt toate de dragoste și de veselie. Wihelm Femei, neam­țul ,căsătorit cu o românc­ă, nu se da la o parte, cînta și el, pe cînd nevas­­tă-sa îi zîmbea cu dragoste, ca și cum îl îmbărbăta. O damigeana se golise la miezul nopții, cînd fură aduse uscățelele. Pentru pregătirea lor femeile pieri­seră în taină cu toatele la bucătărie, în vreme ce bărbații, deveniți se­rioși, scuturîndu-și scrumul beției ca­re începuse să le încenușeze mintea, cu coatele pe masă, vorbiră despre Ardeal, își ascultau unul altuia pă­rerea, dorul de alte împrejurări pen­tru patrie, se făceau tăceri lungi, paharele cu vin erau uitate, ochii mesenilor se întunecau, fulgerau și se înduioșau la toți deopotrivă. Numai Femei tăcea, dar simțea și el, aido­ma ca frații lui adoptivi. Viscolul de afară își trecea valu­rile uriașe peste casa măruntă, și bu­­ciumarea lui mânioasă înteția par­că dragostea de țară a transilvăne­nilor. Cînd maldărul de uscățele fu a­­dus pe masă și femeile, intrate în sfîrșit, se așezară la locurile lor, Ghiță Pricu umplu paharele și toți, bărbați și femei ciocniră și băută pentru propășirea neamului româ­­nesc. Un bîzîit ușor se auzea în odae, băiatul lui Pricu adormise pe un scaun, și acum era culcat în pat. Celalt copil al gazdei se făcuse și mai mic de cum era pe scaun și sor­bea cu lăcomie cuvintele patrioților­ lor. Traian Pruncu se ridică în pi­cioare, își șterse gura și mustățile de vin, își mai lărgi pieptul de uriaș și rosti, strîngînd cu putere cele două brațe vecine cu el, ale tovară­șilor , să cîntăm „Deșteaptă-te ro­mine“. Femeile Își traseră scaunele mai departe de masă și se rezem­ară de­speteze, cu ochii la bărbați; ei, băr­bații, se ridicară în­ picioare, plin! de respect, scoaseră piepturile în afară, și pregătiră în gîtlej vocea pentru cîntecul sfînt. La primele accente lumina lămpei tremură, și lampa fu­rată mai către femei. Femei cînta și el. Dacă el era neamț, cugeta omul, copilul lui era să fie roman ca femeea ce-i era dra­gă, ca prietenii aceștia cari îl pri­­meau printre ei, ca pe un frate. Ușa de către sală era deschisă și glasurile puternice bubuiau și aici. Viscolul de afară nu se mai auzea de >■­­nu lui nu.­țos. .putea străbate “‘pridire sun­eteie' multe și înfrățite cari uripleau casa mă­runtă. Cînd musafirii lui Ioniță Lupea a­­junseră la versul : „Jurăm că ni-om da mina,­­să fim în secol­ frați“, toa­te puternicele brațe se întinseră dea­supra mesei, și mîinile drepte ale tuturora se făcură ghem, se strîn­­seră și se încleștară. Lui Traian îi veneau lacrămî pînă în lungile lui mustăți. Femei simțea un nod în gît pe care se silea zadarnic să-l în­ghită. Băiatul lui Ioniță, care nu cu­tezase să-și întindă și dreapta lui ca să jure „vom fi în secol" frați" se sfredelea pe scaun, prada unei emo­ții fără pereche. In zori, cînd mesenii s’au despărțit de fratele Ioniță, a căruia zi o săr­bătoriseră, s’au sărutat și ei ca fe­meile. V. DEMETRIUS BOGĂȚII CARI SE PIERD nămolul Techir­ghiolului De șease ani, în fiecare an de-a rîn­­dul, de cite ori vin acî simt aceeași durere în suflet, văzînd cum mili­oane de kilograme de nămol ce se scot an cu an, se pierd depunindu-se pe o parte a malului din lac în locul apei care se retrage. Cu toate jghea­­burile de lemn, în loc de a fi dus printr’un singur canal­­ central ce ar s­trînge apa cu nămolul de la toate băile și­­ ar duce mai în centrul la­cului, în adîncitmea apei, unde să se regenereze, nămolul se pierde și ser­vește de plaje porcilor. Și cînd te gî­n­­dești că numai cîteva găleți din a­­cest nămol redau sănătatea atîtor nenorociți, te ia groaza unei astfel de nepăsări. D­ar ce le pasă oamenilor zilei în țara lui Hübsch de sănătatea și via­ța supușilor lor. Ei nu au știut decit să­­ speculeze prin taxa de 2 bani kilo­gramul de nămol (mai­­ scump decit sarca trimisă în Orient), pînă și boa­la locuitorilor ei, cari sufer, tac și plătesc. Acum cînd toată lumea mai cu dare de m­înă, a plecat și totul e­i m­ai­eftin, zeci de alți nenorociți, în cîrji, pe brînncî, de-­abia tîrîndu-șî corpuri­le, să le plângi de milă, mulți din ei ținuți din mila altora, oameni veniți aci cu ultimul rest de sănătate și de bani, sunt speculați de stat mai or­dinar ca cel mai hidos cămătar. Peste suma de un leu­, încasează numai statul pentru nămolul unei singure băi. Doi bani de kilogram de năm­ool în­casează statul numai pentru că te îmbăiezi în el, restituindu-l apoi. De pagubă­­ mare ar fi pentru statul român și pentru sănătatea publică, dacă în lunile Maiü și Septembrie, spre exemplu, locuitorii țârei ar fi scutiți de taxa nămolului, luîndu-se înțelegere cu antreprenorii, c­a să fixeze ministerul prețul băilor. Techirghiol, 27 August 1912. A. I..

Next