Dimineaţa, septembrie 1912 (Anul 9, nr. 3051-3080)
1912-09-01 / nr. 3051
Anul #X. — JHp. 3051 — a Sîmbata 1 Septembrie 1012 PUBLICITATEA I CONCEDATA EXCLUSIV I AGENȚIEI DE PUBLICITATE CAROL SCHULDER ® Comp. Strada Doamnei No 8, Etaj I —Telefoo 3L Cu cele din urmă știri din lumea întreagă Director: CONST. MILLE Biurourile ziarului: Str. Sărindar No. 11. — București Un an Lei 30.— 6 Inni Lei 11 15 Inni Lei 6.— Pentru străinătate prețul este îndoi © .font/musese I&omămia D-na Percy Bennett Fiica d-lui F. C. Youll din axați, soția d-lui Percy Bennett, funcționar la ministerul de externe din Londra, fost atașat comercial englez la Viena, Roma și Athena. D-na Bennett este foarte cunoscută la Londra și în societatea de pe continent și este o bună prietenă a principesei Maria a Romîniei. Revista engleză The Tatter publică ilustrația de mai sus, însoțită de notițe elogioase asupra acestei distinse doamne din Romînia. O începând de mâine, Sâmbătă 1 Septembre, IMINEATA inanirnza al 5'lea Concurs eu premii pentru cititorii sai, în valoare de peste DOUA MII DE LEI CITIȚI AMĂNUNTE IN CORPUL ZIARULUI NUVELELE Deșteaptă-te Române“ de V. DEMETRIUS Musafirii începuseră să vină de pe la patru. Brațele îndoite ale cuerului stăteau să se desdoiască sub greutatea paltoanelor; pe jos, în sală, și era mare amestec de șoșeri bărbătătești și de damă. Gazda nu mai întîmpina lumea în ușa sălii, o lăsa stă intre în salon, unde vorba începu să o ținea locului. Cel sărbătorit, Ibarbatu-san, sta și el la taifas cu scrietenii, bucuros că i-a venit ziua fonomastică și că veneau să-l felicite ■toți cunoscuții. Cucoanele, cînd intrau pe ușa salonului, bălăbăneau prin cap, ca niște cai de dric, și își spuneau în mare fierbere toate penele ■îmbrobodite cu ștergare , păstraseră împodobite cu ștergare, păstraseră ■portul de acasă. Ini îi se pupau pe figură cu Anica, vrîndu-l să-i trăiască bărbatul, apoi cu celelalte dintre ■cucoane pe carre le cunoșteau. Bărbații le scrutau mîinile și, în sfîrșit,poftite să șadă, își întindeau sub dorsuri rochiile, ca să nu le botească, și se așezau. Ne mai fiind locuri pe scaune, copiii musafirilor se orînduiseră pe pat, căci Ioniță Lupea era bm sărac, și salonul lui era și odacă de dormit. Alte camere nu avea decit Ibucătăria și sala. secet-încet, musafirii se răriră și rămaseră numai unele din neamuri poftite să benchetuiască seara cu gazda. Erau de față Ghiță Pricu, nevastă-sa și copilul lui ca de opt ani, Avram Ghimpeșeanu, mustăcios, dulce la vorbă și ager la primire, și el cu nevasta, pentru că era însurat; Traian Pruncu, tăbăcar de meserie, bărbat inimos și pe care socotea Ioniță să-l dea de bărbat soră și, care nu era de față, ci la Brașov ; și mai era și Letiția, vară primară a lui Iomiță, cu neamța ei, Wilhelm Femei, franzelar de meserie. Copii nu erau decit doi, băețașul lui Pricu și băiatul ca de doisprezece ani al gazdei. Ceilalți oameni însurați toți aveau copii, dar îi lăsaseră acasă cu bunicile. Afară geruia ca de Bobotează, crivățul chiuia și-și izbea oștirile de casele mărunte, tărînd asupră-le nămeți pînă la acoperiș. In casa lui Ioniță, mai ales de cînd plecaseră musafirii ceilalți, nimeni nu da ascultare gemetelor și miniei viscolului. Două damigene de vin roșu, erau hărăzite să se facă străvezii și ușoare. După gîsca pe varză au plecat înșiși Ioiniță și Avram printre brumurile viscolului, ca s’o aducă rumenită bine de la simigerie. După mîncare, au rămas cu paharele pe masă. Femeile abia goliau cu cîte un sfert, paharele de cite o litră, cînd bărbații lăsați cu răsunet paharele goale diniainte le, însuflețirea era mare și cîntecele începură. Femeile ședeai una lingă alta, bărbații tot așa. Ele vorbeau puțin între ele , ascultați. Anica, ostenită și fericită, zîmbea către toți, ca omul ce-a eșit cu cinste dintr’o zi așteptată cu grije. Ioniță întinsese brațele și cuprinsese de gramajî pe Avram și pe Ghită ; Ghită cuprinsese și el pe Ioniță și pe Femei, pe neamț . Avram care ședea între Ioniță și Traian făcuse tot așa. Frățietatea și veselia erau mari, cîntau cu toții, acelaș cîntec, bineînțeles, repezindu-și și sfîrșindu-șî fiecare puterea vocii, fără meșteșug,pînă lla slebre, dar din toată inima. Cîntece vestite, de acasă din Ardeal, soseau unul după altul, din munții Abrudului, și Maramureș, de pe Olt toate de dragoste și de veselie. Wihelm Femei, neamțul ,căsătorit cu o româncă, nu se da la o parte, cînta și el, pe cînd nevastă-sa îi zîmbea cu dragoste, ca și cum îl îmbărbăta. O damigeana se golise la miezul nopții, cînd fură aduse uscățelele. Pentru pregătirea lor femeile pieriseră în taină cu toatele la bucătărie, în vreme ce bărbații, deveniți serioși, scuturîndu-și scrumul beției care începuse să le încenușeze mintea, cu coatele pe masă, vorbiră despre Ardeal, își ascultau unul altuia părerea, dorul de alte împrejurări pentru patrie, se făceau tăceri lungi, paharele cu vin erau uitate, ochii mesenilor se întunecau, fulgerau și se înduioșau la toți deopotrivă. Numai Femei tăcea, dar simțea și el, aidoma ca frații lui adoptivi. Viscolul de afară își trecea valurile uriașe peste casa măruntă, și buciumarea lui mânioasă înteția parcă dragostea de țară a transilvănenilor. Cînd maldărul de uscățele fu adus pe masă și femeile, intrate în sfîrșit, se așezară la locurile lor, Ghiță Pricu umplu paharele și toți, bărbați și femei ciocniră și băută pentru propășirea neamului românesc. Un bîzîit ușor se auzea în odae, băiatul lui Pricu adormise pe un scaun, și acum era culcat în pat. Celalt copil al gazdei se făcuse și mai mic de cum era pe scaun și sorbea cu lăcomie cuvintele patrioților lor. Traian Pruncu se ridică în picioare, își șterse gura și mustățile de vin, își mai lărgi pieptul de uriaș și rosti, strîngînd cu putere cele două brațe vecine cu el, ale tovarășilor , să cîntăm „Deșteaptă-te romine“. Femeile Își traseră scaunele mai departe de masă și se rezemară despeteze, cu ochii la bărbați; ei, bărbații, se ridicară în picioare, plin! de respect, scoaseră piepturile în afară, și pregătiră în gîtlej vocea pentru cîntecul sfînt. La primele accente lumina lămpei tremură, și lampa furată mai către femei. Femei cînta și el. Dacă el era neamț, cugeta omul, copilul lui era să fie roman ca femeea ce-i era dragă, ca prietenii aceștia cari îl primeau printre ei, ca pe un frate. Ușa de către sală era deschisă și glasurile puternice bubuiau și aici. Viscolul de afară nu se mai auzea de >■nu lui nu.țos. .putea străbate “‘pridire suneteie' multe și înfrățite cari uripleau casa măruntă. Cînd musafirii lui Ioniță Lupea ajunseră la versul : „Jurăm că ni-om da mina,să fim în secol frați“, toate puternicele brațe se întinseră deasupra mesei, și mîinile drepte ale tuturora se făcură ghem, se strînseră și se încleștară. Lui Traian îi veneau lacrămî pînă în lungile lui mustăți. Femei simțea un nod în gît pe care se silea zadarnic să-l înghită. Băiatul lui Ioniță, care nu cutezase să-și întindă și dreapta lui ca să jure „vom fi în secol" frați" se sfredelea pe scaun, prada unei emoții fără pereche. In zori, cînd mesenii s’au despărțit de fratele Ioniță, a căruia zi o sărbătoriseră, s’au sărutat și ei ca femeile. V. DEMETRIUS BOGĂȚII CARI SE PIERD nămolul Techirghiolului De șease ani, în fiecare an de-a rîndul, de cite ori vin acî simt aceeași durere în suflet, văzînd cum milioane de kilograme de nămol ce se scot an cu an, se pierd depunindu-se pe o parte a malului din lac în locul apei care se retrage. Cu toate jgheaburile de lemn, în loc de a fi dus printr’un singur canal central ce ar strînge apa cu nămolul de la toate băile și ar duce mai în centrul lacului, în adîncitmea apei, unde să se regenereze, nămolul se pierde și servește de plaje porcilor. Și cînd te gîndești că numai cîteva găleți din acest nămol redau sănătatea atîtor nenorociți, te ia groaza unei astfel de nepăsări. Dar ce le pasă oamenilor zilei în țara lui Hübsch de sănătatea și viața supușilor lor. Ei nu au știut decit să speculeze prin taxa de 2 bani kilogramul de nămol (mai scump decit sarca trimisă în Orient), pînă și boala locuitorilor ei, cari sufer, tac și plătesc. Acum cînd toată lumea mai cu dare de mînă, a plecat și totul ei maieftin, zeci de alți nenorociți, în cîrji, pe brînncî, de-abia tîrîndu-șî corpurile, să le plângi de milă, mulți din ei ținuți din mila altora, oameni veniți aci cu ultimul rest de sănătate și de bani, sunt speculați de stat mai ordinar ca cel mai hidos cămătar. Peste suma de un leu, încasează numai statul pentru nămolul unei singure băi. Doi bani de kilogram de nămool încasează statul numai pentru că te îmbăiezi în el, restituindu-l apoi. De pagubă mare ar fi pentru statul român și pentru sănătatea publică, dacă în lunile Maiü și Septembrie, spre exemplu, locuitorii țârei ar fi scutiți de taxa nămolului, luîndu-se înțelegere cu antreprenorii, ca să fixeze ministerul prețul băilor. Techirghiol, 27 August 1912. A. I..