Dimineaţa, mai 1913 (Anul 10, nr. 3288-3318)
1913-05-01 / nr. 3288
M Anni X.—Ho. 3288—O 9 6-0-10-12 PAGINI M*rpmr! I Hoi« 1041 Ca cele din urmă știr: din lumea întreagă Director: CONST. MINLE __ Blutourile ziarului: Str. Sărindar No. 11. București On an Lei 20.— Bluui Lei 11 3 luni Lei 6. — Feutira «train» care prețul este îndoit PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIVĂ AGENȚIEI DE PUBLICITATE CAROL SCHULDER & Comp. Strada Doamnei No. 8, Etaj I.—Telefon 3/ Retragerea unui artist Zilele acestea artistul Ion Niculescu s-a retras de pe scena teatrului Național. După o activitate neîntreruptă și glorioasă de peste 25 de ani, după ce a dat Teatrului Național tinerețea, munca și talentul său mare, Ion Niculescu, părăsește acest teatru în plină vigoare a talentului săi, atunci cînd mai putea să dea încă viață la multe personaje și să răspîndească veselia adevărată și admirația spectatorilor. Și dacă toate reprezentațiile de retragere au ceva trist în ele fiindcă și public și actori se gîndesc la ce a fost odată cel ce părăsește teatrul, la reprezentația de adio a lui Ion Niculescu se vedea numai regretul că un artist în plină putere a talentului lui, se retrage de pe o scenă pe care avea un loc ce anevoie va putea fi umplut. Cu o vervă îndrăcită și cu un talent neîntrecut Niculescu a făcut să trăiască pe prima noastră scenă tipuri pe cari spectatorul nu și le poate închipui întrupate de un alt artist, Argan din „Bolnavul închipuit“, Georges Danclin, Boer Sbierea din „Răzvan și Vidra“, Polonius din „Hamlet“, Pălărienul din „423*", Toma Necredinciosul, Tatăl din „Nepoțelul“, Gațavencu din „Scrisoarea pierdută“, au făcut să rida generații întregi întrupate cu talentul așa de spontan și așa de original al lui Ion Niculescu. . Ion Niculescu n’avea un talent de compoziție. Era destul să apară el pe scenă și înainte de a face un gest, de a spune o mișcare, întreaga sală se înveselia, fiindcă Ion Niculescu era din artiștii născuți, nu făcuți. Talentul său specific național a făcut să trăiască cu o extraordinară amploare, să ia proporții de epopeie figura așa de romînească a lui Cațavencu din „Scrisoarea pierdută“. Anevoie se va mai găsi un artist care să întrupeze cu atîta naturaleță și cu așa bogăție de mijloace pe acest politician, unul din cele mai geniale tipuri ale marelui Caragiale și una din cele mai de seamă creațiuni ale marelui Niculescu. Dar să sperăm că despărțindu-se de teatrul Național, Irim Niculescu nu va putea să se despartă și de publicul care îl așteaptă și de rolurile pe cari le-a întrupat cu atîta măestrie. Retragerea sa de la Teatrul Național, nu înseamnă probabil și retragerea din viața artistică. A iubit prea mult această viață și i-a dat prea multă strălucire ca să consimtă s-o părăsească atîta vreme cit ar putea să mai urce treptele scenii. Și Niculescu nu e încă la vîrsta cînd scena e prea sus. De aceia, toți admiratorii săi nădăjduesc că nu e departe ziua cînd va face din nou sălile pline să rîdă cu hohot și să-l aplaude din toată inima. 4. Artistul Ion Niculescu NUVELELE „DIMINEȚII" .Familia germană Frederic Petersohn, directorul marei fabrici „Scînteia” avea un singur copil, un băiat de aproape șaptesprezece ani, crescut mare, nalt cu tatăl lui și semănindu-i la glas, la mers, leit . Tată, mamă și copil erau vecini. Împreună de cum aveau răgaz. II puteai vedea. In serile de vară limpezi, stînd de vorbă în jurul unei mese, ca niște prieteni vechi ce’și istorisesc amintirile, plimbîndu-se pe alee sau făcind gimnastică. Avea la grădină tot felul de aparate și de greutăți și se distrau de minune umflîndu’șî piepturile, intărindu’șî mușchii, și sorbind cu lăcomie aerul. Pînă și mama, femee de treizeci și șase de ani, risca unele mișcări gimnastice, ușoare. Cinele lor, de oameni sănătoși, și ostenit doar atîta cu să le fie foamea mai ageră, părea fi totdeauna ospețe. Fiecare fel de mîncare era primit cu mulțumire, cu exclamație. Se bucurau unul pentru altul. — Ciuperci papa ! care-ți plac așa de mult ! striga Emil. — Compot de piersici Clotilda se înveselea Frederic, pentru nevastă-sa. Uneori cerințele gospodăriei opreau pe mumă acasă. Frederic pleca cu feciorul sau, ca doi colegi. In fiecare dimineață, după un duș rece nelipsit. Îmbrăcat, gata de plecare, papa intra în camera lui Emil, pe care 1l găsea deschizînd pleoapele, își săruta copilul și. Incîntat pleca la fabrică. Dacă 11 găsea dormind, il privea hing. Își ducea degetul la buze și trimitea o sărutare, iar ca să nu’l deștepte se strecura frumos, tot mulțumit. Emil părea că are douăzeci de ani, începuse să i se ivească tube de mustăți, ochii ii căpătaseră o strălucire puternică bărbătească. După ce băețanul își luă noapte bună, părinții lui vorbeau câte un ceas de frumusețea, de tinerețea și de grabnica dezvoltare a fiului lor. Emil deși mii de ani era stäcân zdravăn și trebuia de timpuriu, îndemnat pe calea sănătoasă a plăcerilor. La școală putea să audă, să vadă lucruri unice și păgubitoare. Cîteva cărți, iscălite de doctori renumiți, I deslușiră și mai bine ce păcate bîntite Intre adolescenți din cauza lipsei lor de Învățător ,de prieten cu experiență, și ci de stricătoare sănătății erau rătăcirile acestea. Frederic și Clotilda erau pe deplin înțeleși. El își avea de mai înainte părerile făcute, ea trebuia să înțeleagă însemnătatea și venirea vremii lor. O servitoare tînără și frumoasă, pe care nainte de a o aduce la casă, să o supună amănunțitei cercetări a medicului, avea să fie mîntuirea și bucuria la timp venită și pe drept câștigată a adolescentului. Cînd servitoarea a venit la casa lui Patersohn, papa i-a ținut o scurtă cuvântare ln patru ochi. S-a spus între altele că numai ea va servi pe „domnișorul”, dar fără să caute a fi arbătoare, dar nici neînduplecată. Familia germană își trăia viața de liniște și de belșug ca și mai înainte. Numai Intr’ascuns, sar cu doctorul casii, șopteau, întrebîndu-se, surizînd. Rozina, servitoarea, era vecinie în bluze subțiri, cu gîtul gol, curată ca o lebedă. Rîsul ei nesfiit, ca al unui copil al casii, răsuna totdeauna cam de pe unde se afla domnișorul. Iar Emil, deja un timp, începuse să se răsnească, să caute a rămîne singur cu ea, pe cînd părinții împletareau într’un capăt al aleei. Cînd domnul Freedric Petersohn o Întreba din ochi, Rozina răspundea tot cu privirile „Nu încă”. Intr’o dimineață, venind ca de obiceiu ca să-și sărute copilul, Frederic văzu, de cum intră pe ușe, că o perdea, se clătină ca și cum cineva se ascundea după ea. Bănuind cine putea să fie, Frederic se îmbujoră la față, dar, tot se îndreptă către pat. Se aștepta să găsească pe pernă ca întotdeauna capul, fata rumenă a lui Emil. Băiatul lui însă își pusese plapuma în cap, se cocoloșise tot, și tremura. Tatăl voi să dea la o parte plapoma, dar copilul o ținea sub el. Cu o smuncitură puternică, Frederic reuși să tragă plapoma. Cu obrazul în mîini, tot ghemuit, Emil plîngea, de rușine. Papa, pricepînd, emoționat, fericit, oarecum, izbucni într’un rîs fals ! — A ! Emil! ești bărbat acuma! Să nu’ți fie de loc rușine. Asta însemnează că ești mare, că ești om, te pregătești pentru viață, pentru societate! îmi pare foarte bine! îmi pare foarte bine! — Papa dar să nu spui la nimeni! cuteză să morm îe flăcăul printre degete, stînd tot cocoloșii. — Dacă vrei tu să nu spun, îți promit. Dar e de prisos. A început de V. DEMETRIUS să-ți crească mustățile. Ar fi urîcîva să faci alte lucruri nefirești. Și apoi, pe cine’l interesează ce faci tu, atîta timp cit ești cinstit, vrednic la școală și sănătos ! Frederic trimise Îndată la doctor, pe care-l rugă să vie negreșit seara, ca să sărbătorească cu toți ai familiei prima zi de bărbăție a iubitului lui fiu, cu șampanie, cu flori și lumină multă ! V. DEMETRIUS Bandițți americani DUEL CU REVOLVERUL INTR’UN TREN In momentul cînd un tren se apropia de orașul Kansas City din Statele Unite, d. I. E. Short — un bogat posesor de mine, care se afla în vagonul de dormit — fu deșteptat din somn de un om mascat care îi ceru bani. D. Short îî dădu 1000 de dolari pe cari îi avea asupra sa, dar în momentul cînd banditul lăsă perdeaua cabinei, proprietarul minier trase cu revolverul prin perdea în contra banditului, care înapoia împușcătură la împușcătură. Ambii goliră astfel revolverele lor prin perdea. D. Short fu dus la spital cu trei gloanțe în corp, însă doctorii cred că nici una din rănile sale nu este mortală. Banditul sări jos din tren, lăsînd o dîră de singe, care dă speranță detectivilor că îî va conduce la prinderea lui. înainte de a prăda pe d. Short, banditul mai jefuise cîteva sute de dolari de la alte persoane aflate în acel tren. El mai prăda și o mare cantitate de giuvaericale. Tineretul german — CUM ÎL CARACTERIZEAZĂ UN FRANCEZ — D. André Franțois-Poncet publică în „L’Opinion“ concluzia la care a ajuns ca rezultat al unei ancheta discrete condusă la fața locului asupra mentalitate și exteriorului tinerimei — în special tinerimea universitară — a Germaniei. Verdictul său general este că tinerimea universitară de astăzi, vorbind în linii generale, nu este nici ageră, nici inteligentă, — asemenea dînsa se ocupă prea puțin de chestiunile contimporane. Citind și observînd puțin, tînărul este țanțoș, mulțumit de sine, fără prevedere, ignorant. Pe el se reazimă armata, fiind unul din stîlpii pe cari se clădește edificiul săi ierarhic. Scriitorul susține că tînărul student universitar formează o castă care se aseamănă cu casta militărească. Studentul imitează pe ofițer. El adoptă mersul său țanțoș, poartă mustața la fel, face complimente cu tocurile lipite. Această castă universitară este un susținător al guvernului, și al guvernului nu ca reprezentant al unor principii, ci pur și simplu e partizana oricărui guvern. Există în felul de a fi al germanului, în natura sa, nu voi spune o servilitate naturală, dar o tendință înăscută spre ascultare, un respect învederat pentru putere. Această atașare de guvern a tinerimei universitare și chiar a profesorilor, este datorită, fără îndoială unei convingeri sincere că de dînsa depinde mărirea națiunei. Dar această convingere este întărită de cunoștința avantagiilor ce poate trage prin această atitudine către orice putere. Strigătul stomacului este în armonie cu strigătul inimei. Studentul francez și cel englez stau mai presus de cel german în aceste mivinți. Tinerimea universitară a Germaniei de astăzi nu se aseamănă de fel cu cea de la 1830, care a luptat pentru libertate.