Dimineaţa, iunie 1913 (Anul 10, nr. 3319-3348)

1913-06-01 / nr. 3319

Anal X.—No. 3319—C 6-8-10-12 PAGINI Bimbátá 1 Iunie 101$ Director: CONST. MILLE Birrourile ziarului: Str. Sărindar No. 11 — București TELEFON 4 LINII No., 14/10. 34 73. 14.99. 19/40 PUBLICITATEA concedată exclusiv AGENȚIEI DE PUBLICITATE CAROL SCHULDER ® Comp. Strada Doamnei No. 8. Etaj 1.—Telefon Ca cele din urmă știri din lum­ea intreagă ABONAMENTE CU PREMII: Un an Lei 30.—­ 6 luni Lei 11 3 luni Lei 6. — Pentru străinătate pretul este tadelt Noul oraș romînesc VEDESI DIN SILISTRA LA STÂNGA: Școala pedagogică? Portul; Nouile cazărmi. — LA MIJLOC: Str. principală; Moscheia; Prefectura poliției. LA DREAPTA: Poșta; Vama. fa FOIȚA ZIARULUI „DIMINEAȚA“ (24) Masca Ucigașului •**­ Mare roman dramatic și de senzație CAP. XVIII De ani întregi, răspunse ne­gustorul care se cam trecuse cu băutura. De ani întregi și să mă crezi pe mine, d-le Freyberger, nu cred ca acest om să fi comis o cri­mă, dacă nu cumva o fi înebunit. — Pentru ce? !— Fiindcă n’avea nici ochii, nici obrajii, nici degetul unui asasin. — Ah, și d-ta ești partizanul a­­celor teorii... — Nu, nu, îl întrerupse Antonia­de, nu, dar am văzut multă lume. Sir Anthony Gyde... D-zeu să mă ierte... I-am vîndut odată un Corot ce... Dar asta n-are a face. Ce spu­neam odinioară? Oh, da! Asasinii mai toți sunt cu ochii albaștri, ochi de un albastru șters. Asasinul are umerii obrajilor proeminenți și largi. Ogde n’are nici unul din stigmatele acestea. Degetele cele mari dela mîini, erau normale. Tropmann avea degetul enorm de lat, căci trebue să știi că cel încli­nat spre omor are degetul cel ma­re cu totul altfel decât al celorlalți oameni. Eu pot recunoaște pe asasini nu­mai, după degetele lor. Mai dă-mi puțină benedictină rogu-te. Mulți asasini vin în prăvălia mea, nu în toate zilele, dar adese­ori. Dragul meu­ prieten, lumea e pli­nă de astfel de oameni. Vei întreba atunci de ce se co­mit atît de puține crime? Fiindcă puțini au prilej sau o cauză puter­nică. Deși am trăit greu­, nu-mi pot aduce aminte cînd o crimă mi-ar fi putut folosi la ceva sau s’o fi putut face și să fiu sigur că voi fi scăpa de pedeapsă. Da, da, lipsa de motive și tea­ma de ștreang: iată ce face pe mulți asasini-născuți să comită crime... Dar asta e prima cauză ce... Freyberger plăti consumația și lăsîndu-l p­e bătrîn să fumeze și să bea benedictină, se întoarse la prefectură. Simțea că făcuse un pas în mun­ca grea ce începuse și se grăbea să înainteze. Pentru ce ținuse Kolberger la dînsul, bustul lui Gyde, bust ce mai mult ca sigur că fusese sculp­tat chiar de dînsul. Și pentru ce l’a sfărîmat? Aceste erau­ numai întrebări mici printre altele mai mari și mai gre­le de dezlegat în afacerea asta. Freyberger însă simțea că în primele două întrebări erau în­chise tainele cele mai însemnate. Mintea aceea tainică și diavo­lească încurcase atît de bine ițele acestei afaceri încît fiece nou in­diciu nu ajuta decît la încurcarea ei. Totuși în momentele aceste ori­ce urmă,, ori cît de mică putea lu­mina enigma asta, cum ar face-o o scînteie electrică, sau un amestec de oxigen și hidrogen s’ar combina dînd o citim de apă curată. Directorul primi pe Freyberger și’l lăudă pentru ceea ce făcuse. — Aci n’am nimic nou­, zise el, decît doar atîta. Gyde s’a dus era la giuvaergiii Smith și Wilkinson în strada Regentului și a iscălit și re­tras un cec de doua sute cincizeci de lei. Pe la orele zece a fost a­colo, adică după ce a plecat de la banca Contis. — D-zeule, esclamă Freyberger. Cînd s’or sfîrși oare surprinderile? întă-î pe Gyde care pleacă de la Coutts unde ar fi putut ridica un cec de zece mii de lei și se duce la Smith să ia două sute cinci­zeci de lei! Să nu uităm că avem de aface cu un om care se știe urmărit de po­liție. Și-a adunat toate bijuteriile. E de crezut că va căuta să ridice cît mai mulți bani ce-i are depași. Totuși se arată aiurea, își scade singur șansele de fugă și asta nu­mai pentru 250 lei pe cari i-ar fi putut lua de la bancheri. E de ne­înțeles. — Da, răspunse directorul, dar faptul s’a petrecut. Directorul ca­sei Smith și Wilkinson a venit și mi-a spus-o azi dimineață. Dar d-ta te-aî putea duce pe la ei, să vezi de nu mai poți afla ceva. Freyberger n’avea nevoe de sfa­tul acesta. El fu imediat primit de către directorul casei Smith și Wilkinson. Era un om mîndru, vorbea scurt și limpede. El povesti detec­tivului cum pe la orele zece și un sfert dimineața, în ziua cea trecu­tă, sir Anthony Gyde, client cu­noscut de toți, venise la birou și ceruse să i se plătească un cec de două sute cincizeci de lei. El a răspuns: da. Sir Anthony a luat carnetul lui de cecuri din buzu­nar scrise unul de 250 lei. îl iscăli și-l dete lui Freeman care o plăti cu aur. — Ași vrea să văd cecul, zise Freyberger. Directorul Freeman i-i arătă: Nu era încă ștampilat. — Nu l’am­ prezentat încă ban­cherilor lui Gyde ca să-l achite ? întrebă detectivul —- Negreșit că nu, altfel n’ar mai fi aci. — S’ar putea totuși să fie... — Ce voiți să ziceți ? — Vreau să zic că se poate să fie fals. — Prostii! zise Freeman cu glasul disprețuitor și obraznic ce supără pe detectiv. — Haideți împreună la bancherii Contts, zise detectivul, vom ve­dea. — Da, vom vedea, răspunse Freeman. Se urcară într’o birjă și nu vorbi­ră nimic tot drumul. Freeman intră cel dîntîî ia ban­cheri și ceru să vorbească cu di­rectorul pentru o afacere impor­tantă. Freyberger,foarte modest, îl urmă fără a zice o vorbă, dar în gînd își zicea că tovarășul lui o să-și mai piardă curînd din o­­braznicie. Directorul, om cu înfățișarea foarte aristocratică, cu mîinile albe și subțiri, privi și cercetă cecul pe ambele părți. — Cecul e în regulă, zise el. — Acest domn nu prea credea, răspunse Freeman. — Știu, zise Freyberger, că nu cunosc tocmai bine scrisul lui An­thony Gyde, dar am și motive sa cred că iscălitura este falsă. — Scuzați-mă, zise directorul, dar în ce calitate vorbiți. — Sunt inspectorul de poliție Freyberger. — Ah ! Sună și porunci să fie chemat ca­­sierul-șef. — D-le Stoktone, zise el, avem aci un cec al lui sir Anthony Gyde. Fii bun și-l cercetează și spune-mi de I’ai fi achitat de ar fi fost pre­zentat ca de obicei. Casierul după ce privi cecul zi­se cu convingere: — L'ași fi achitat imediat. — E scrisul lui sir Anthony , Gyde ? — Da, d-le, — Mulțumesc, zise directorul Casierul plecă, iar Freeman scoa­se un oftat de mulțumire și dis­preț. Va urm­a

Next