Dimineaţa, decembrie 1913 (Anul 10, nr. 3502-3530)
1913-12-01 / nr. 3502
Anul X.—No. 3502O I PUBLICITATEA I CONCEDATÄ EXCLUSIV ț AGENȚIEI DE PUBLICITATE CAROL SCHÜI JER © Comp. Str. Karageorgevica 9, Etaj I.—Telefon */ 6-8-10-12 PAGINI Ca cele din urmă știri din lumea întreagă Director: CONST.MILLE Biurcurile ziarului : Str. Sărindar No. 11. — București Vara.Lei 20, suna Lei 20.— 6 luni Vel 11 . * 3 luni Lei O. — I Pentru streinătate prețul este Îndoit* TELEFON 4 LINII No.. 14 1.9. 34 73; 14/99; 12/40 STATELE BALCANICE AU CIȘTIGAT DREPTUL DE A DECIDE SINGURE DE SOARTA LOR Cancelarul Germaniei a redeschis discuția asupra ideii revizuitei pacei de la București. Desigur, nu mai este acum vorba de aducerea la îndeplinire a acestei idei așa cum a fost propusă și susținută la început — la aceasta s’a renunțat de mult— ci de o motivare a punctului de vedere pe care l’a reprezentat Germania în această chestiune-Se știe că în chestia revizuirea pacei din București au fost interesate nu majoritatea statelor balcanice, ci o putere străină care era departe de dezinteresarea care i-ar fi putut da autoritatea necesară pentru înfăptuirea propunerea ei. Interesată a fost numai Austro-Ungaria care avea motive să sprijinească Bulgaria împotriva tuturor celorlalte state semnatare are tratatului de pace din București. Monarhia de la Dunăre a susținut cererea de revizuire. A făcut aceasta, cu toate riscurile. Chiar cu riscul de a pierde pentru totdeauna prietenia Romîniei. Nu mai vorbim de riscul de a provoca o tulburare cu consecințe grave în Europa și o prelungire a stărei de război în Balcani, întrucît nu este exclus ca într’un moment dat o Putere să aibă tocmai interesul de a provoca o stare tulbure. In chestia revizuirei a fost în joc în primul rînd un mare principiu. Era vorba de-a se ști dacă statele balcanice pot sa îi nu decide de soarta lor fără să mai aibă nevoe de sancțiunea puterilor. Era vorba de a se rupe cu trecutul în care amintirea rearobiei turcești dădea Europei dreptul de tutelară a statelor din Balcani. Prima manifestare de indedependență desăvîrșiită a fost pentru statele balcanice conferința din Capitala noastră unde aveau să decidă singure de soarta lor. Și precedentul creat, principiul „Balcanii ai popoarelor balcanice“ își primia consacrarea hotărîtare. Pare că tocmai acest principiu n’a fost pe plăcul Austro-Ungariei. Și dacă ea a făcut totul ca să înăbușe manifestarea aceasta de neatîrnare a statelor balcanice este evident că interese mari au împins-o la aceasta. intre aceste interse, este în primul rînd libertatea și autoritatea amestecului politic și economic al împărăției habsburgice în pennsula balcanică. Stabilindu-se odată pentru totdeauna că statele balcanice au și dreptul și iputința de-a decide ele înșile de soarta lor, s’a făcut un pas înainte pentru neatîrnarea neamurilor din Balcani. Și, de această neatîrnare se va folosi și Bulgaria care încă se agită pentru revizuirea păcei. hotărîrea Romîniei și atitudinea energică a Greciei și Serbiei au făcut ca ideea revizuirei să nu fie tratată de Puteri, cu ușurință. S’a văzut că pacea de la București are mai mult decît niște apărători diplomatici. Și aceasta a fost destul ca nu numai puterile din tripla înțelegere, favorabile alianței balcanice, ci și o putere din tripla alianță să respingă ideea revizuirei. Diplomației germane îi revine meritul de a fi știut să intervină la timp și să consacre un drept pe care zadarnic s-ar mai fi încercat cineva să-l conteste. Diplomația germană a creat Germaniei o atmosferă priincioasă tocmai fiindcă a știut să sprijinească într-un moment hotărîtor revendicarea cea mai scumpă a popoarelor balcanice. Germania a știut să tragă foloase din criza prin care a trecut Turcia și nu și-a compromis interesele nici în statele fostei alianțe din Balcani.Aceasta desigur spre lauda politicei pe care a avut-o împărăția germană în timpul ultimelor evenimente și spre satisfacția statelor balcanice cari au reușit să-șî valideze dreptul sfînt pe care-l au de-a se conduce fără intervenții străine. Germania a fost fericită în politica , dar nu mai puțin fericită a fost hotărîrea pe care au pus-o statele balcanice în apărarea intereselor lor. M. SARATEANU Duminică * î decemvrie 1913 Mafisei Floarea otrăvitoare (Dragostea japonezei) Polițistul înmărmuri la vederea tinerei japoneze, Nankimura fusese asasinată. Iată un roman ce desigur va interesa mai ales pe cititoarele noastre. Viața femeilor japoneze e prea puțin cunoscută la noi și chiar în Europa întreagă. Numai în urma războiului ruso-japonez, cînd soldații Mikado-uui prin vitejia și devotamentul lor, au dovedit lumea întregi forța Japoniei, atențiunea civilizaților europeni s’a îndreptat citva timp asupra acestei țări pitorești cu moravuri bizare dar și frumoase în multe privinți. Poeții și dramaturgii, pictorii și compozitorii și-au ales modele din frumoasa țară a crisantemelor albe, unde femeile sînt micuțe și modeste, unde bărbații știu să se jertfească atît de frumos pentru patria și împăratul lor. Romanul „Floarea Otrăvitoare“ pe care cu începere de mime 11 va publica ziarul nostru descrie în culori vii și frumoase dragostea unei soții de samurai (aristocrat) pentru un tînăr japonez care se întoarce din Europa după ce a terminat la Paris și la Berlin studiile universitare. El nu e japonez supus tradițiilor păgîne, ci un civilizat care a studiat filozofia maeștrilor gîndirei din Europa și se întoarce în patrie cu gîndul de a deveni un reformator al iubitei sale patrii. Micuță și plăpîndă, Juma Bongalli, visează între perinile de mătasă la cel pe care îl iubește, dar despre care nu poate spune o vorbă nimănui. Intr’o noapte senină de vară, nî M <■! n nw<<! A îl exotice împrăștie doruri fericind in ■ sufletele îndrăgostite, ea pleacă pe furiș din casă pentru a vedea pe cel care întrupează idealul ei. Sfi•oasă ca o păsărică fugită din colii vie, ea rătăcește prin străzile din Tokio, urmărită de glumele trecătorilor îndrăzneți cari o iau drept , o gheishă pornită după aventuri. ■ In decorul fantastic al lampioanelor, Juma își revede iubitul, schimbat cu desăvîrșire în vorbă și la 1 port, nu mai e tînărul samurai de altă dată, ci un străin, cu fața palidă și gînditoare, stînd aplecat a»asupra unui vraf de hîrtie în chioșcul încununat de iederă înflorită. Pe masa lui este fotografia unei femei dar nu e chipul ei, încadrat în rama de argint, ci o străină cu părul zdrobită se întoarce acasă, unde ochii negri de rivată o pîndesc, unde omul de încredere al soțului ei o urmărește cu ura lui sălbatică, stîrlită de disprețul ce-i arată stăpîna. E o dramă adine zguduitoare vina acestei femei care trăește prizonieră în casa luxoasă a soțului stă în El o înșală cu frumoasele Gheile din cartierul Ioșioara, unde sînt apanarele din Tokio, unde desfrîuli crima se răsfață la soare, în suletele muzicilor, în hohotele zglobit ale femeilor libere cari și-au închinat viața plăcerilor și amorului. Și una din rivalele fumei care ține să-i ia locul de stăpînă, o urmărește, căutînd să-î afle taina... — Ai. nereți „Revista Modei“ Proecte de linii ferate în posesiunile germane Comitetul colonial care a avut loc la Berlin a făcut o serie de comunicări cu date și observațiuni culese de dînsul dintr-o recentă călătorie prin posesiunile germane din Africa, el a făcut cunoscut că programul căilor ferate nu e încă bine fixat ,din cauza nenumăratelor discuții ce sunt asupra diferitelor aproecte și actualmente încă, guvernatorul coloniilor mai trimite comisiuni tehnice și administrative atît spre Ruanda cit și spre nordul provinciilor. Ultima expedițiune făcută în regiunea Ulanga-Udeche-Nyassa, expediție care reușit să exploreze o întreagă regiune pe unde s-ar putea construi o cale ferată care ar pleca din Mikesse și ar avea direcția spre lacul Nyassa; linia aceasta ar avea o importanță politică deosebită deoarece pe lîngă că ar fi un mijloc excelent de pătrundere al influenței și colonizărei germane în spre interiorul provinciei, dar ar fi și ca o contrabalansare pentru linia Anglo- Portugheză care pleacă din portul Beira și care are direcția spre portul Johnston,Nyassa și Rhodesia; ultima linie construită în aceste posesiuni a fost în Sindi guvernămînt reputat pentru marea cantitate de bumbac pe care o produce. Aci a fost construită o linie ferată în lungime de 18 km., cheltuelile necesitate de această linie au fost susținute de comitetul colonial care a contribuit cu suma de 22.500 rupii și de guvernul provinciei care a contribuit cu 50.000 rupii (o rupie valoreaza 1 marcă 35). — P. VRUTE ȘI NEVRUTE Atît de tineri! Frumoasă pereche. Pe el — soțul—ti știu că mai eri se juca cu zmeul și ținea calea fetelor de școală. Pe ea — soția — n’o cunosc de mai înainte, dar cred că nu sînt mulți ani de cînd a lăsat păpușa din brațe! Și acum, iată’n bărbat și nevastă, se sărută, se giugiulesc, vorbesc cipói, serioși, de ale gospodăriei lor, deși lui i-ar sta mai bine cu șapca de licean pe o sprinceană, iar pe ea ar prinde-o de minune o beretă de școlăriță ! Doi copii însurați, plini de viață, de voioșie, de frumusețe. Azi cînd cel care se însoară trebue să aibă fire argintii pe tîmple, să fie stors de nopțile pierdute și de excesele făcute și să poarte în suflet blazarea, dezgustul de femee, iar dînsa să cunoască — în teorie cel puțin — tot ceea ce trebue să afle mai tírziu ! — azi am prilejul să văd doi... puiandri cari aduc in căminul lor toată gingășia, toată vigoarea și tot parfumul unei tinereți care abea începe să înflorescă, să se dezvolte ca o floare sub razele calde ale soarelui. E frumos și e mișcător, și privind pe acești copii cari au pornit pe același drum, mînă’n mină, plini unul de altul, căci n'au avut încă timpul să,'și îngreuieze sufletul cu povara amară a amintirilor, privindu'l atît de tineri și atit de frumoși, mă gîndesc cu părere de rău la vremile de odinioară, la vremile bunicilor noștri. Așa era pe atunci, cînd lui ii mijea mustața, ,iar ei ii înfloreau sinii cînd nu aveau încă timpul de a fi dezgustați de viață, ca de prea multă și înfrigurată așteptare, el de belșugul celor gustate, tineri și cu tot sufletul îndreptat spre viitor, erau uniți sub binecuvîntarea înduioșată a părinților, toată'acolo, s'au cuibărit într'un colț și se sărută așa cum se sărută la 18—20 de ani. Pe onoarea mea, că’î invidiez! Să'mî iau pălăria să plec căci n'așî voi să pătez cu veninul invidiei mele un tablou atît de gingaș! . Maximin Gara cuMții Szwil Orașul Szeged ce se bucură actualmente de trei gări, dintre care gările Szeged-Bokus și Szeged servesc ca gări de persoane și mărfuri, va obține în curînd o gară mare centrală; construirea ei a devenit necesară în mod imperios din cauza mărirei excesive a traficului din cele două stațiuni, mai ales de cînd s’au construit și nouile poduri de peste Dunăre de la Baja și Gombos.Terenul necesar noei clădiri a și fost ales iar clădirile de pe dînsul expropiate. Deoarece însuși orașul Szeged sprijină cu toată stăruința terenului nouei stațiuni centrale, construirea ei va începe de îndată ce guvernul va acorda credite necesare.