Dimineaţa, martie 1914 (Anul 11, nr. 3589-3619)
1914-03-01 / nr. 3589
AMU Xl.—Mo. 8589.— € 0-8-10-12 PAGINI Sün grap «S@ aNMned ia Burats© irazzo să-și aclame suveranii și să-și vadă visul cu ochii. Albania nu e numai o țară nouă, un mic regat independent și mândru, aere, «înt și suflete noui, tinere, pline de vini și dragoste pentru pământul frămintat cu sîngele eroilor, ilustrația noastră luată după natură reprezintă un grup de albanezi, adunați la sfat și la odihnă în așteptarea suveranilor cari călătoresc spre Durazzo. ,Albania își va vestea regele! Poporul albanez . In sărbătoare, un rege mândru și o regină grațioasă, le-a fost dăruită de soartă, de mari și grele încercări. Din munții strceniți, din văile adânci și răsunătoare, poporul se îndreaptă cu voe bună spre orașul Du■f Au Mr ' iifericaa Sf Bistiteffe| | ------------------------------------- Acordul și raporturile normale dintre partide compromit soarta reformelor După prima afunțare a articolelor din Constituție cari vor îi supu"Se revizuire!, s’a dat loc în Cameră ți Senat la declaration solemne în numele celor trei partide de guvernămînt. Prin ele înșile, declarațiunile făcute nu constitue nimic nou. Partidele noastre se păzesc de gesturi spontane și nu fac nimic fără să fi cîntărit din vreme în cumpăna intereselor lor, atitudinea pe care afla o lua în vreo chestiune. Surprizele sînt deci excite și actul de guvernămînt ca și atitudinea din opoziție a partidelor, oglindesc în chip fidel întreaga stare de spirit a ocîrmuitorilor noștri. De pildă, acum: Din declarațiile făcute de guvern prin gura primului ministru, precum și din declarațiunile reprezentanților celor două partide din opoziție, reiese în mod limpede dorința păturei noastre conducătoare de a se cădea la o înțelegere în vederea revizuirei. Vor liberalii, pretinși cu idei înaintate, preconizatorii reformelor largi democratice, să tîrguiască un compromis cu partidul conservator, dușman al revizuirei Constituției. Și dorința aceasta este reciprocă. Opoziție și guvern, doresc să ia parte în comun acord în stabilirea bonii orînduiri constituționale. * Celor ce nu cunosc moravurile noastre politice, li s’ar putea părea că am atins idealul în ceea ce privește raporturile civilizate între adversarii politici. Cine a trăit însă afacerea tramvaiului știe ce se ascunde sub aceste raporturi civilizate și cunoaște mai cu seamă ce înseamnă la noi „raporturi normale“între guvern și opoziție. „Raporturile normale“ sunt paravanul care în vremuri liniștite ascunde murdăria vieții noastre publice, iar în vreme de hotărîri mari acoperă punerea la cale a compromisurilor cele mai monstruoase. „Raporturi normale“ este formula înșelătoare pe care suveranul fărcii aruncat-o în frământările vieții noastre publice, pentru salvarea aparenței de dezinteresare de care au nevoe ocîrmuitorii ca să poată continua monopolul conducerii destinelor Romîniei. Pentru salvarea acestor aparențe s’a aruncat și în cumpăna revizuirei greutatea formulei „raporturilor normale“ care se arată azi sub forma tendinței de-a se ajunge la un compromis între partide în vederea modificărei Constituției. Cu timp a fost vorba de reforme mari, radicale, cît timp se credea că guvernul intenționează într’adevăr să aducă la îndeplinire o expropriere largă și o reformă electorală democratică, adversarii revizuire nu au voit să audă de modificarea Constituției. Ei nu făceau decît concesia de a recunoaște necesitatea aplicărei loiale a legilor vechi și nevoia unei împropietăriri în cadrul împroprietăririlor din trecut. De îndată ce s-a dovedit însă că revizuirea nu implică schimbări radicale, tîrgul a început. Raporturile normale nu mai sunt amenințate și un acord între partide nu mai este exclus. Spunea un șef de partid ca numai un acord între partide va putea înfăptui revizuirea. Ei bine, acest acord nu va sluji la realizarea de mari reforme. Nici problema țărănească, nici cea electorală și și nici chestia evreească nu-și vor găsi o soluție în urma acestui acord. Din potrivă, realizarea acordului a înlăturat posibilitatea înfăptuirea reformelor așteptate. Menținerea raporturilor normale între partide se face în detrimentul celor mulți. Țara va suferi de pe urma tîrgului tacit încheiat între fruntașii partidelor. Rămîne ca mai curînd sau mai tîrziu, experiența trecutului să demaște pentru totdeauna batjocura monstruoasă care se pune la cale sub paravanul acordurilor și raporturilor zise normale. M. SĂRĂȚEANU GÎNDURI SIMPLE Procesul Rosensberg Primesc epistole în chestia procesului Rosenberg în care acuzații după ce aui stat 2 ani în prevenție, au fost achitați. Zor nevoe, să afle în această rubrică întreaga Europă ce crede umilul lor cronicar, despre acest proces. Răspund: — Nu cred nimic. Am In al meu suflet o tainică simpatie pentru instituția poporului: jurații! Tot ce fac ei, pentru bine e bun și aprobat. Acuzații au fost achitați deși erau multe puncte negre contra lor. Dar jurații sunt oameni cari se tem de greșeli. Cine știe, poate, poate să fie alți vinovați ascunși pe undeva și odată, adevărul trebue să se afle. Da, și această crimă va fi pedepsită. Cînd ? Știe D-zeu. Dar ați văzut adeseori cum după ani și ani, pe patul morții, vinovatul se spovedește cerînd er tare. Aceste și alte multe dovedesc că în orice suflet există o conștiință ce arde și tremură ca o flacără. Conștiința a împiedicat verdictul afirmativ al juraților, dar cei cari au ucis un om nevinovat poartă încă ispășirea, iata ce cred eți despre acest proces fără rezultat. Veți șopti unii că au fost sentimente la mijloc? Oricare om civilizat nu va putea admite acest gînd și nici nu trebue admis, căci ar Însemna să dăm un vot de blam celei mai nobile instituțiuni populare. Punct. Stan Bolovan Un ziar englez despre principesa Maria In ultimul număr al unui mare ziar englez, găsim următoarele rânduri despre principesa Maria a Romîniei : „Cea mai grațioasă principesă a Europei” este un titlu pe care și l-a cîștigat Maria, soția principelui de Coroană al României. Positiva frumusețe a trăsăturilor sale este cîteodată disputată, deși acei cari au văzut-o nu pot avea nici o îndoială asupra acestei chestiuni, însă perfecțiunea învățășurei sale nimeni n-o tăgăduește. Orice atitudine a sa este un model de grație și fiindcă orice mișcare a sa este prin ea însuși o poză, deși nevoită, artiștii o găsesc ca cel mai dificil, ispititor și fascinant subiect de portret. Grația sa personală este mare, într’adevăr, însă nu numai printr’aceasta, principesa Măria a cîștigat inima poporului român. Naționalitatea sa amestecată pare, s’o fi înzestrat cu talente pe cari principesa le-a putut utiliza într’un mod deosebit spre folosul poporului român. Sentimentul și intuirea slavului combinate cu spiritul practic de executare al britanicului i-au fost de mare ajutor în munca consacrată Romîniei, o țară necunoscută ei pînă la măritișul cu principele Ferdinand, nepotul regelui Carol. Unul dintre cele dinüi lucruri asupra căruia principesa Maria a insistat în noua sa patrie a fost desființarea perioadelor exagerate de doliu pentru fiecare moarte regală întîmplată. Dansatoare pasionată și iubitoare de petreceri sociale, suspendarea acestor distracții însemna ruinarea sănătăței sale și deprimarea celor atașați Curiei regale. Intr’adevăr, înrudirea casei regale a Romîniei cu multe familii regale din Europa ar fi necesitat aproape un doliu permanent dacă principesa Maria n-ar fi pus piciorul în prag. ..Va trebui să mor și eu odată”, se spune despre dînsa că ar fi exclamat „dar nu mă face fericită gîndul că voi trebui prin faptul acesta să împiedic, pe cineva de la distracțiile sale’”. Principesa Maria a fost întotdeauna un călduros apărător al țărănimea; ea a încurajat industria casnică purtînd foarte adeseori costumul țărănesc. Cînd copiii săi erau mici, dînsa îi îmbrăca în ușorul și pitorescul costum al poporului de la țară. Atitudinea sa amicală către toate clasele sociale a făcut-o foarte populară și este cunoscută pretutindeni ca „favorita poporului“ cînd îmbrăcată ca o fiică a țărănimea cutreeră cîmpiile torcînd din furcă ca orice țărancă. In timpul recentelor operațiuni militare, principesa a fost neobosită. Spitale și clădiri de adăpost fură construite sub supravegherea sa, însă cum lupte încordate avură loc — bulgarii cedînd imediat — numai un mic număr de soldați au avut posibilitatea să-și permită luxul de a fi îngrijiți de o asemenea fermecătoare principesă. Sîmbătă î Martie 1914 NUVELELE „PIMINETEI* Horocul Lui Ciocîrdel f--------------*#------------ Cînd s?» văzut pe platforma unui vagon de clasa treia, pornind spre București, i se părea c’a isprăvit în toată vegetarea de mai înainte. Isprăvise de aci’ncolo cu nesfîrșitele contribuții la coșurile tuturor revistelor și ziarelor! Sfîșise și în pizma pietonilor din urbea lui natală, de care era să-și bată joc de-aci’ncolo. Parecă se și vedea ridicat în slavă de crotică, cu mutra popularizată prin reviste și vitrine de fotografi, iar versurile lui știute de rost, recitate la teatru, la Ateneu... în sfârșit, celebru! Celebritatea asta mult dorită, îl chinuia și îl silea să chinuiască pînă și pe bărbierii din „Ulița mare“. Nu-i mai era nici una pe plac. Nu știau cum să-i încrețească, să-i netezească pletele ce-i atîrnau țurțuri, ca la tăiețî, pînă pe umeri, de-i era gulerul totdeauna soios, lustruit, de atîtea veleități de glorie... Dar isprăvise cu toate. Sau, așa i se părea, pînă ce a dat piept cu toți directorii de ziare și reviste. Il întâmpinau cu o bună voință, la care nu simțea zîmbetele batjocoritoare, încheind-o fiecare aproape cu aceleași vorbe. — Cu plăcere, dar... vedeți... spațiul restrâns... gazetă de informații... poate mai tîrziu literatură... Noroc că, în urma unei bune proptele, pe lingă un om cu trecere, izbuti să fie numit copist clasa treia, într’o cancelarie. La cancelarie, altă pacoste ! Toți se legau de pletele lui: — Hei! poetul Bazma... pardon ! Ciocîrdel!... — Cum mai stăm cu muzele ? — Cînd te alege la Academie ?.. Ei, să moară și mai multe nu ! Dar se mângâia cu visul, cu speranța lui veche, o dată și o dată. Cereți „Revista Moâeî**! r Bucuria lui nu fu proastă, ci f dete, intr’o zi, la masa, literații de N. PORA , în cafenea, peste câțiva băefani cari pusese la cale să scoată o revistă... Manuscrise aveau ei, dar nu găseau parale... Și ce parale ?, O sută cinzeci die lei! > Ciocîrdiel se amestecă printre ei. Se spuse că ar găsi el banii, că... în sfîrșit... „Poeții“ îl luară pe sus aproape, sorbind, cît ai clipi, șvarțurile plătite de el, și înghițind fără să murmure poemoaiele lui de cîte trei sute și mai bine de versuri endecasilabice. " ; .. — Ura ! Trăiască Ciocîrdel ! ( Și apăru întâiul număr al „Paraginelor literare“. Pare că nu-i venea să ceadă, biet» Ciocîrdel! Semeț trecea pe trotuar, admirîndu-șî în treacăt, pletele bătute puțin de vînt, dar și de glorie îi sunase sorocul! Și, tîcîindu-i inima de bucurie, își pipăia teancul de reviste, strânse în buzunarul da la piept... . I Se oprea, rdin cînd în cînd, scoțând un număr, deschizând la pagina unde domnea el, așa cum era, cu figura lui de Dante și cu pletele de trubadur... Da, ca un trubadur, d’altă dată ! Și ce mai nume : Alibari! Murise Cocîrdel, batjocoritul și terfelitul în cancelarie și în toată urbea lui natală — nenorocitul Ciocîrdel, spaima crinilor și a copiilor din Drăgănești. • _ De-acu Alibari, pomposul și zanzibaricul, aproape spaniolul Alibari! Și întâlnind pe un „colega“ de la cancelarie, care se grăbise să-i spue că a fost... destituit, el, Ciocîrdel, umilitul scoase din buzunar un număr din „Paragini literare“ întinzîndu-l cu un zâmbet amicului: — Ia și citește și spue-le și alo» l’alțî! De-acu puțin îmi pasă... Și Ciocîrdel-Alibani se depărta’ semeț, fluturindu-și ■ pletele glorioase printre trecătorii care se uit— ei ca de altă pițigae... N. FORA