Dimineaţa, iulie 1914 (Anul 11, nr. 3708-3738)

1914-07-01 / nr. 3708

ADUI ai.—fl 0. 37 GB,— C ©-B-10-12 PAGINI PUBLICITATE A CONCEDATÄ EXCLUSIV AGENȚIEI DE PUBLICITATE CAROL SCHULDER $ Comp. Sír. Karageorgevsci 9, Etaj |.—Telefon 3/t Cu cele din m­iră știri din lumea întreagă Director: CONST. MILLE Biurourile ziarului: Str. Sărindar No. 11. — București ABONAMENTE CU PREMII: Un an Lei 18.—­ 6 luni Uei 9.50 3 luni Uei 5. *— Pentru străinătate prețul este Îndoit TELEFON 4 LINII 6; 34 7»; 14­90; 12/40 Pen­tru­ reforme lașii sunt leagănul ideilor mari. Aceasta este cel puțin faima fos­tei Capitale a Moldovei Clubul li­beral din Iași tinde să pornească acum din Iași o puternică agitație in favoarea reformelor. Nu este însă vorba de lupta mare pentru un principiu, ci de o mișcare de sprijinire a unui partid. Clubul li­beral tine să aducă guvernului po­pularitatea pe care n’a întîmpinat-o prin simpla enunțare a reformelor pe cari le va înfăptui. El cată să dea guvernului încrederea pe care n’a putut-o de nicăiri dobîndi fiind­că n’a făcut nimic pentru a o obți­ne. A spus doar d. Stere însuși că este operă de conspiratori aceea care cată să fie realizată fără par­ticiparea celor dinții interesați, În cazul revizuirei de acum, înseamnă conspirație ceea ce face guvernul liberal, care evită să dea orice lămurire asupra reformelor pe cari vrea să le înfăptuiască. In aceste condițiuni firește că nu poate fi vorba de participarea m­a­­sselor la realizarea reformelor. Mulțimea nu cunoaște abilitățile de strategie politică. Cei mulți cer preciziune atunci cînd sînt chemați să se jertfească luptînd. Și nici gu­vernul liberal, nici liberalii de la Iași nu au precizat nimic pînă acum. La Iași se vorbește de o ligă a reformelor. Și inițiatorii ligei au grijă să se declare soldați discipli­nați ai partidului liberal. Dar ce fel de ligă poate fi aceea care se prezintă masselor numai pentru a recruta, elemente trebuincioase pen­tru sprijinirea cu orice preț a unui partid? Pentru această operă foar­te puțin interesantă nu credem că­­ se vor găsi oameni cari să jert­fească ceva. Cel mult dacă s’ar en­tuziasma pentru o asemenea ligă, membrii cluburilor cari constitue clientela guvernului. Cu totul altfel ar fi fost dacă în Iași, leagănul­­ ideilor mari, spriji­nitorii reformelor și adversarii o­­perei de conspirație, ar fi desfășu­rat un program clar și precis care să dea loc la mai puțină suspecta­­re și la mai multa încredere în o­­pera revizionistă a guvernului. Dar și în Iași s’a făcut greșeala pe care guvernul a făcut-o fața de țara în­treagă. Și acolo unde este leagănul ideilor mari și unde mulțimea este obicinuită deci cu lansarea de idei, s'a enunțat principii fără să se spună un cuvînt asupra felului cum aceste principii vor fi aplicate. A­­celași sistem pe care îl întrebuin­țează guvernul în chestia revizui­rei, îl întrebuințează și „revoluțio­narii“ de la Iași. Și dacă guvernul n’a reușit să cîștige cu un aseme­nea sistem încrederea țărei o va dobîndi oare clubul liberal de la Iași? M. SARAȚEANU Atentatul din Sarajev. Interogatorul atentatorului Prinzip După ce a fost maltratat de poli­țiști și cetățeni, autorul atentatului care a răpus viața arhiducelui moș­tenitor Franz Ferdinand și a duce­sei de Hohenberg, a fost băgat în închisoare și apoi supus unui lung interogator. Din declarațiile atenta­torului Prinzip reiese că a avut nu­meroși complici și că atentatul a fost plănuit cu mult înainte de a fi fost comis. Unde a fost pus la cale atentatul, în Belgrad sau pe terito­riul austro-ungar, o vor stabili cer­cetările ulterioare. Fapt­e că nu sunt străine de atentat și persoane din Serbia. Aceasta nu înseamnă, fireș­te că oficialitatea sîrbească a fost complice la­ pregătirea atentatului din Sarajevo. Ceea ce s’a putut în­­tîmpla autorităților din Sa­rajevo cari n’au­ știut nimic despre cele ce aveau să se întîm­ple cu prilejul vi­zitei arhiducelui Franz Ferdinand în­ Bosnia, s’a putut întîmpla și au­torităților din Serbia dacă atentatul a fost pregătit pe teritoriul sîrb. Din declarațiile făcute pînă acum de atentatorul Prinzip nu reiese de loc ca în pregătirea atentatului ar fi amestecate și persoane oficiale sîrbe. Și totuși presa monarhiei chiar, și cea oficioasă, continuă să atace Serbia în legătură cu atentatul din Sarajevo. Este desigur aceasta o greșeală neiertată cu atît mai mult cu cit coincide cu terorizarea elementului sîrbesc din monarhie. S’ar spune că în monarhia vecină nu a mai rămas un singur om care să-și dea seama de prăpastia pe care o deschid împărăției nu duș­manii ei înșiși conducătorii ei. nar­l 1 mile sau NUVELELE „DIMINEȚEI* EROINA de MARIA PAMFILIF De cum i se făcuseră puii numai buni de joc, Milliuș ademenită de soarele frumos de afară, îi scoase în curte și începu să colinde locurile ca in vremea cînd era de capul ei. Așa s'a întâmplat nenorocirea mi­­tocilor ei zburdalnici, dar necunoscă­­tori în ale curselor vieței și așa s’a schimbat Minliuș albă și dolofană, cu ochii de aur și degetele de corali într’o eroină. In curtea mare de țarâi într’un colt Pito cu buruenî, se resfăcuse o crăpătură a pământului, într’un foc unde fusese o hasna și nimeni nu băgase de seamă acea cursă primej­dioasă; numai moțocii turbați după joc, o nemerită într’o zi nenorocită. Milliuș nu se deslipea de el, ci printre ochii pe jumătate închișii, îi urmărea fericită de soare, de bucă­țile de carne cu care era hrănită și de motanul curtenitor de pe acope­rișul vecin. Dar într’o zi, două miorlăituri grosnice o cutremurară, făcînd-o să se repeadă ca o săgeată în burueni. Puii ei se afundau cu o iuțeală în­grijitoare în gaura ascunsă de iarbă și pe măsură ce căutau să se agațe cu giarele de bulgării, de pe margi­ne, se cufundau în pămîntul afinat, pînă ce dispărură. Asta se petrecu într’o clipă. Milliuș vru să se repeadă după ei dar simțul vieții o opri pe marginea gropii. Aci își încleștă ghiarele tn pămîntul umed, se propti cum putu și începu să-l cheme întîi încet, apoi din ce în ce mai tare, mai sfîșietor. Din depărtare, de sub țarina pră­bușită îi ajungeau miorlăituri înfun­date, care-i intrau ca niște^ ace în­­ urechile ei fine și o SS-i iasă din fire. O noapte întreagă a chemat des­­nădăjduită, cu ultima putere ce-i mai rămăsese. Răspunsuri slabe Îi veneau din cînd în cînd, tot mai slabe, dar în spre dimineață Milliuș a înaintat frumos o labă roză și a pipăit locul; a înaintat și pe cealaltă și nici cu­­ai clipi din ochi se prăvăli în groa­pa vrăjmașă. Și atunci răsunară trei chemări diferite, cari nu se întindeau mai departe de gura gropii, trei chemări dintre care a lui Milliuș se deslușea­­ chinuitoare și plină de groază. Zilele trecură. Nimeni din ai casei nu-și dădură cu gîndul să caute în colțul acela plin de erburî, dar în­tr’o zi, Brezoi­an vechiu dușman a lui Milliaș se răsleți pe acolo și au­zind miorlăiturile slabe se opri mi­rat și bănuind pe dușmana lui, în­cepu să latre și lătra în furie, cu în­verșunare. Cineva din casă veni curios și pri­cepu mica dramă. Nu găsiră altceva de făcut decit să scoboare o prăjină lungă în deschi­zătura îngustă și așteptară. După puțină vreme lemnul începu să se clatine, apoi văzură cu groa­ză și uimire pe Milliuș cu unul din pui în gură, înaintînd, cînd fu afară, își așeză frumos puiul lingă ca și rămase ca moartă. Copii casei începură să plîngă, ci­neva alergă după puțin lapte și în fine Milliuș deschise ochii, dar ce Mit­iiuș mai rămăsese din ea l­a o umbră sburlită, cu un bot ascuțit și lung, cu ghiarele însingerate, cu­ ochii largi și nebuni. Puiul care supsese în toată ’vre­mea asta, căci se pare că căzuseră într’o firidă a hasnalei, începu să ți­pe, iar Milliuș își aduse aminte că mai are un pui. Fără s’o poată cineva opri, se co­bori din nou pe prăjină și cîtăva vreme se auziră chemări plângătoare, omenești, apoi se ivi din nou, zdro­bită, cu celalt pui în gură, acesta însă mort. Intîmplarea asta a trecut, mitul norocos scăpat de mama lui s’a fă­cut mare; numai Milliuș nu s’a mai îndreptat. Blana ei albă s’a ciufulit și a cres­cut urîtă, tăioasă; degetele fine și roze s’au prefăcut în ghiare murda­re și botul gingaș nu s’a mai Rotun­jit ca altădată. Milliuș a stămat năucă și sălbatică, cu ochii măriți ca de o frică continuă. Copii se păzesc de ea și eu auzind această întîmplare mă gîndesc la­ o alta, unde eroina e o femee, care și-a lăsat copilul să moară încet, încet, de foame și de frig. MARIA PAMFH.E GÎNDURI SIMPLE Birourile de servitor In Capitala noastră avem macat­ una sută de birouri, dar sigur nu sunt, pot fi mai multe, sau mai line, principalul e că nu avem servitoare. In birouri stat 5—6 agenți pe tro­tuare și prin piele statt gru­puri de femei, dar servitoare, ioc 1 1 Stăm cu indexul la front și ne în­trebăm: Ce face poliția? — E bine, mersi și mai mult ni­mic! Veti răspunde d-v. cei cari colin­dați birourile și străzile căutând o perlă — pardon o senioare! Apoi noi iarăși întrebăm: — Pentru ce toleream poliția gru­purile de femei prin pete și străzi? De ce nu le face să circule, ca bie­ții olteni cu coșurile cu fructe cari n'au voe să se odihnească un minut pe trotuare. Fiindcă ori acești femei își văd de meserie, sau să stea pe laviță a­­casă și să nu-și baă joc de publicul care vine să le ttrebe în ce condi­­țiuni vor să se feriească. Nu că ar fi cinei­ Ue ce reformă dar ar avea un rost sărmanele birouri de plasare unde agenții sufăr da spleen din cauz­­apsei de activitate. Unde mai punii col.și moravurile acestor femei si­ ° urup în promiscu­itatea din piețà Publice. Dar am uitată poliția nu e făcu­tă pentru comaterea imoralităței, altfel de mul?AM fi luat măsuri pentru repramarea acestui servi­ciu. Jean Bolovan FOIA ZIARULH DIMINEAȚA 16) DOMNITA DIN BAbCUTA :: :: Tainele și ororile Mei :: :: - ftfer © roman diaursitic de actualitate — CAP. IN FAȚĂ IN FAȚA El făcu un pas încercînd din nou să o coprindă în brațe, dar ea îl res­pinse și se așeză pe un scaun. El zise rîzîn­d : — Toate femeile sînt subjugate­­ le Maxwell, socotindu-l drept cel mai desăvîrșit cavaler; știu asta de mult. Dar (se lovi cu palma în piept) eu sínt adevăratul încolo. Viclenia mea a reușit de minune, ești aci, vei fi a mea. — Nu, n’am să fiu ! exclamă fa­ta cu minte. — Ah, iată, ca recunosc­e Pame­la, de astă dată ! La figură te-ai schimbat de nu te-așî mai fi recu­noscut, îmi ziceam , eu că o să­ te înfurii cumplit cînd vei descoperi viclenia mea. Dar ■ orice mînie trece cu tim­pul. — Nu, nici odată. Soția d-tale nu voiu fi. — Dar drăguțo, ce-țî mai rămî­­ne de făcut aci, zise el stînd mîn­­dru în fața ei. Linștește-te, să vobrim ca oame­nii cuminți.­­—Sunt foarte liniștită.. — Tiției nu-i plac fetele tinere mai ales cînd e vorba să stea­ mult în casa ei , știi, e cam geloasă, da­că sînt frumoase cum ești tu. După multe stăruinți a binevoit să te tina la ea o săptămînă. Unde o să te duci, dacă nu vrei să te măriți ? Deci, drăguță Pamele fii fată in­teligentă , îți făgăduesc că voia fi un soț bun și devotat. Jur că-mi voiu schimba purtările — Cum adică ? El se roși îngînîna. — Ah, bătrîna nu ți-a spus ni­mic ? Ce privire ai Pamele! Pare că ai fi o regină, pe onoarea mea ! Văd însă că e mai bine să-ți spun acum tot adevărul, căci de n’o fac eu, o va face vreun prietin bun. Află că mi-a cam plăcut băutura, a­­dăugă el privind în jos rușinat. Fata nu zise nimic, astfel că el a­­dăugă . India e o țară afurisită draga mea. Baba de acasă, mi-a scris că neapărat trebue să mă însor. Pamela îl privea în tăcere. Era acelaș cum îl știa : blind, sincer, îngăduitor ,cu defectele lui. Dar a­­cele defecte erau acum viciu și nici­de­cum greșeli trecătoare. Ea nu fu înduioșată ci sentimen­tul disprețului se întări în sufle­tul ei. — Baba mi-a scris că-mi va gă­si o fată, frumoasă, veselă și vred­nică, modestă, care nu va cere lux nici petreceri. Te-a ales pe tine — și iată-te ! — Da, sunt aci, n’am ce zice. — Vei vedea Pamele, ce bine vom trăi noi doi..Ah, ești de mii de ori mai frumoasă decit mă aștep­tam ; vei întrece pe toate femeile de aci. Cum se vor minuna toți văzînd ce juvaer am găsit eu ! Ce mutră vor face cînd te vor vedea ! — Da, mai ales cînd nu mă vor mai vedea, răspunse fata încet. — Avem vecini la o distanță de un sfert de oră, casa noastră. Am să-ți cumpăr o trăsurică și un pony; întotdeauna am fost băiat bun. Banii ți-i voiu da ție să-l păs­trezi și să faci pe gospodina după plac. Pamela nu-șî putu reține un zîm­­bet. Apoi un gînd îi trecu prin minte. — Dar scrisorile d-tale? zise ea. Cum de mi le-ai scris ? Nu mi-ai spus de loc că-țî place băutura. — Ah, scrisorile­­ acelea­­ excla­mă Watty rîzînd. Așa-i că erau pi­ramidale ? Odată ce am început a face măr­turisiri îți voiu spune totul. Da ? — Negreșit. Te rogi . — Scrisorile erau fenomenale ! zise el frecîndu-șî palmele. Ruthen­ford l­e-a scris: Băia*ul acesta locuia în camera mea, era logodit, dar fata n’a mai vrut să-l ia și i-a trimis toate scrisorile înapoi. El sărmanul a suferit cumplit. Rum­aghery, plantația noastră, e o localitate afurisită, pustie, mai ales în sezonul ploilor și într’o dimi­neață, cînd am eșt pe verandă, l’am găsit spînzurat. T— Bietul om­­ șopti Pamela. — Mai tîrziu, cînd i-am­ adunat lucrurile, continuă Wally cu limbu­­ție, am găsit corespondența lui. El pusese pe hîrtie toată văpaia m­a­mei lui plină de amor și eu am ales ce era mai frumos acolo, le-am­ transcris și ți le-am trimes. Ce să fac, n’am talent de scrii­tor, dar el a exprimat tocmai ceea ce simțiam și eu. Înțelegi dragă Pamele ? — Da, da înțeleg — înțeleg to­tul! răspunse fata repede. Dar tot mai bine tîrziu decit nici odată. — Ah, iat-o pe Pamela cea săl­batică! Ci­ de bine te recunosc a­­cum ! Dar de ce să te înfurii atît de rău ? Lanțurile căsniciei, sînt făurite nu mai poți scăpa! adăugă el !­­înd. — încă nu ! strigă Pamela si­r­cepu a sePl­toba agitată prin ca­meră. —. Dar acuța, n’ai nici un ban la tine și nu­ nu cunoști suflet de om în India,zise Watty călcîndu-i pe urme. Mul­te fete ți-ar lua cu plăcere locul. I gîndește-te bine. Și apoi dacă steri pe Titia o să fie a nai­­beî de’ea cu tine, să știi, dragă ! Ți-a tăiat puntea, înapoi nu te mai vii duce și nici nu poți în­­frunti până familii. Acru1i India, nu e loc priincios, peni o fată frumoasă, lipsită de banii­ de adăpost; om, rău cum sînt trebue să te mulțumești cu ce­v• . Nu, nu trebue, exclamă fata cu mînie.­­ Dar unde vrei să te duci, ci­­ă Pamele ? zise el cu blîndețe ci și cu oarecare batjocură în as. — O să mă spînzur și eu ! — Pam ! Pentru D-zeu, fii fată aminte, nu vorbi așa ! — Și apoi nu sînt în India chiar atît de stingheră cum crezi... Se făcu tăcere. 1 (Va urma)

Next