Dimineaţa, iulie 1928 (Anul 24, nr. 7742-7772)
1928-07-01 / nr. 7742
Duminică 1 Iulie 1928. T-4* • "»-1-C"LITERATUR ARTMIȘTIIMȚĂ CARTEA IN DESPERARE Se vor vinde cârti pe străzile Bu-nu numai pentru a consola pe domcureştilor timp de trei zile, aşa cum u nul profesor Gusti şi pe organizaţion’ acum s’au vândut flori de hâr-rii diferitelor Atenee. Dar, între vite s’au broşe emblematice de tini- tenţii bune şi realizări. Intervine mai chea. Un atac original se dă astfel totdeauna diavolul. Conferinţa lasă, atenţiei pietonilor de pe străzile Ca-i obişnuit, în spiritul mulţimii a sculpitatei, şi a călătorilor cu tramvaiul sătătorilor, o linişte plină de mulţumi Cei din automobile rămân la odăre, se gândeşte omul că lecturile vapost, acum ca şi pururea şi în orice,riate ale conferenţiarului ar rămâne Ceia ce, în oraşele apusene, practic osteneală absurdă, dacă e vorba să că de zeci de ani „Armata Mântuirii“ fie ascultătorul obligat a lua, după cu foile sale de populară evlavie, ce la conferinţă, o carte în mână. Contece la noi, de scurtă vreme, încearcă frinţa, tocmai, slujeşte să ne dispenpărntele Dionisie Lungu cu „Glasul Monahilor“, se întreprinde acum pentru terminul modest de trei zile, dar în stil îndrăzneţ, cu tot felul de cârţi. O îndrăzneală care par a ascunde în ea desnădejde, scze de lectură proprie... Şi se miră încă, şi se necăjesc scriitorii noştri că librarii, editori şi ceilalţi, sânt pesimişti, apatici, şi iacă.să debitul cărţilor în voia Domnului. Dar ce alta decât fatalism rezignat împotriva ceţitului a stat totdea-îş’ar putea naşte în sufletul negustoria, în România, un teribil obstacolurilor de cărţi, faţă cu formidabila copasiv: analfabetismul. De câţiva ani, operaţie a sportului cu analfabetiss’a ridicat şi concurenţa dârză şi ac-*mul şi conferinţa?tivă a sportului. Sportul şi analia! Din fericire omul actual nu cubetismul au format, dela sine, o înnoaşte descurajarea durabilă, ţelegere cordială. Şi mi-e teamă că Nu vrea să vie omul la carte? A această alianţă s’a întărit, acum în atunci cartea o să porneasc şi o să urmă, cu un element mai puţin prej dea la om pe stradă. Şi încă purtată văzut, conferinţa, — şi cartea arde picioarele neobosite ale bravelor rămas încercuită mortal, prinsă la mijloc de către această triplă înţelegere. Fără îndoială, conferinţa cuprinde, în intenţie, trezirea interesului pentru lecturi bune. Spun aceasta, de carte, pentru că ie adevăr necontestat, şi cohorte sportive. Cel puţin cartea se răzbună umoristic. Aceasta o va face poate, pentru trei zile măcar, simpatică trecătorilor, căror le arde — Doamne, Doamne! — de altele decât PAUL ZARIFOPOL Poetul A. Toma sărbătorit printr’o agapă colegială ,pe" ' Raan....— instituția „Adevărului" a, sărbătorit .Tot seară, printr’o agapă în grădina restaurantului „Luzana”,—pe poetul A. Toma, diriguitorul minunatei biblioteci „Lectura“. La sărbătorirea aceasta — organizată cu prilejul premierii, de către Academia Română, a volumului de Poezii al d-lui A. Toma, au participat — pe lângă câţiva dinamicii d-sale, scriitorii Jean Bart, Demetru Nanu, Tudor Teodorescu-Branişte, M. Sevastos — şi cei mai mulţi dintre colaboratorii ziarelor noastre In frunte cu directorii instituţiei şi al publicaţiunilor noastre literare. A toastat d. N. Batzaria, directorul revistei „Dimineaţa Copiilor“, insistând cu deosebire asupra excepţionalelor merite ale lui A. Toma pe tărâmul pedagogiei , dar nu al celei severe, ci al pedagogiei senine din publicaţiile scoase de poet: „Amicul copiilor“ şi „Steaua copiilor“. D-l Const. Graur, director al ziarelor „Adevărul“ şi „Dimineaţa“, vorbind de strălucita participare a lui A. Toma la campania culturală purtată — acum mai bine de trei decenii — de „Lumea Nouă“ şi „Lumea Nouă literară“, a arătat cum poetul a avut parte de timpuria recunoaştere din partea lui Const. Dobrogeanu-Gherea. Mult l-a apreciat, deasemeni, şi Caragiale. Iar după apariţia tălmăcirilor lui A. Toma din poeziile Carmen Sylvei, Ioan Nădejde şi Sofia Nădejde au scris documentate şi entuziaste cercetări cu privire la traducător şi la contribuţia lui pentru înaintarea limbii şi literaturii române. Printre entuziaştii admiratori ai lui A. Toma, d. Const. Graur citează pe D. A. Teodoru a cărui figură politică şi cărturărească o schiţează în câteva trăsături repezi. Inchee parafrazând un vechi toast în versuri al sărbătoritului. . D. Barbu Lăzăreanu vorbeşte de A. Toma „statuar în bronzul şi în marmura cuvântului“, îl arată poet de o profundă cugetare şi vibrator în formele-i impecabile. Urmăreşte meticulozitatea şi cizelarea lui de adevărat Benvenutto Celtini al versului românesc, până şi în carnetele rimate de acum 32 de ani, şi arată originalitatea chiar şi a traducerilor şi a prelucrărilor lui A. Toma. In numele personalului tehnic, a vorbit, emoţionat, d. Matei Năstăsescu, şeful atelierelor noastre. A răspuns sărbătoritul cu o cuvântare, care a fost o magistrală profesie de credinţă şi care a stârnit ovaţiile asistenţii. D. A. TOMA Moartea unui aviator francez Un grav accident de avion s’a întâmplat în Franţa, pe aerodromul dela Coulaitz. Un aviator care voia să se înalţe, s’a ciocnit cu un avion ce ateriza. Unul din avioane a fost complect sfărîmat şi cunoscutul aviator Frouval a fost ucis. Cereţi la toate librăriile STELE SUB NORI Un elegant volum de versuri, datorit poetului AL. TERZIMAN Epidemia turbării la câinii In anticamera Institutului antirabic dimineața „Falimentul sionist“ Criticele d-lor Radmid Cohen şi Cezar Petrescu Mişcarea sionistă, in faza ei actuală de realizări practice, constituie un experiment social extrem de interesant, care pe zi ce trece deşteaptă tot mai mult curiozitatea generală. In ultimul timp s-a vorbit in presă de „falimentul sionismului“. D. dr. A. Mibashan, un fruntaş al sionismului, ne trimete două articole în care exprimă un punct de vedere cu totul opus. Faptele şi argumentele expuse de d. Mibashan vor folosi deopotrivă amicilor ca şi adversarilor sionismului, căci înainte de toate trebuiesc cunoscute datele problemii. Iată primul articol al d-lui Mibashan : In două numere din ziarul „Curentul“ (24 și 25 iunie) a apărut un articol al cunoscutului literat d. Cezar Petrescu, intitulat „Falimentul sionist“. Autorul, luând ca bază un studiu cu acelaș nume, apărut în „Mercvre de France“ de la 1 iunie 1928, studiu datorit d-lui Radmid Cohen, face o severă și ironizantă critică a sionismului, subliniind în deosebi faptul, că datele furnizate de d. Cohen nu pot să nu fie autentice, deoarece acesta semnează: „fost elev al liceului din Tel-Aviv“. Având în vedere interesul pe care întreaga lume civilizată şi forurile competinte din această ţară, îl poartă mişcării sioniste, credem că datorăm cetitorului român oarescari rectificări şi puneri la punct a afirmaţiunilor şi concluziilor d-lui Radmid Cohen şi, implicit, şi a d-lui Cezar Petrescu. Ţinem să reamintim în primul rând că sionismul, ca şi socialismul şi ca şi toate curentele şi mişcările mai importante din ultimele decenii, au fost şi sunt în permanenţă obiectul studiilor critice de diferite nuanţe, căci însuşi faptul existenţei şi dăinuirii unei mari mişcări populare, dă loc la frământări ideologice şi la discuţiuni teoretice de orice fel. Faptul însă că studiul din „Mercure de France“ provine de la un fost sionist, care a găsit potrivit să dea criticei sale un titlu atât de... sugestiv, nu poate „alarma“ pe nimeni. Cine nu cunoaşte critici foarte severe asupra socialismului, scrise de foşti adepţi ai teoriilor marxiste sau atacuri foarte violente date ele foşti democraţi, deveniţi apoi susţinători ai regimurilor absolutiste, în contra propriilor lor concepţiuni şi păreri, profesate cu câţiva ani mai înainte ? * Dar să vedem cum sunt argumentele autorului evreu al „Falimentului sionist“. Nu mă pot opri, din capul locului, de a-i reproşa o flagrantă lipsă de logică în construcţia întregului său edificiu critic. D. Cohen îşi dă toată silinţa şi întrebuinţează toate argumentele, chiar şi unele cari sunt pure naivităţi, pentru a dovedi în mod „irefutabil“ falimentul definitiv şi neizbânda eclatantă şi manifestă a sionismului. Lucrul acesta el nu încetează de a-l accentua pe toate tonurile şi cu lux de date statistice, ad hoc alese şi interpretate. Pe de altă parte însă, acelaş autor cu aceiaş bogăţie de argumente, ajunge, în ultimele trei pagini, la uimitoarea concluzie: „In afară de asimilarea naturală, care nu este posibilă decât acolo unde populaţia evreiască este mai puţin compactă, ce mai rămâne ? Sionismul, nimic alt decât sionismul, dar un sionism, a cărui conducere ar fi în întregime în mâinile evreilor occidentali...“ Vasăzică, deşi sionismul, ca mişcare, ca ideologie şi ca rezultate practice, a dat cel mai dezastruos faliment, el este totuşi, cu o mică reformă mai mult exterioară, unica şi singura soluţie a chestiei evreeşti, — după părerea d-lui Kadmid-Cohen! Odată acest lucru stabilit, să vedem cam de ce se plânge domnul Kadmid-Cohen cu atâta amărăciune şi sarcasm. Din lectura studiului d-sale rezultă că, în aversiunea sa nemărginită contra conducerei sioniste actuale, el vede catastrofa sionismului în trei cauze principale, asupra cărora revine în câteva rânduri cu sublinieri şi accentuări foarte impresionante pentru cei neiniţiaţi. Anume, insuccesul sionismului în Palestina, lipsa elementelor occidentale (a „elitei evreeşti“, cum spune d. Cohen) în conduierea sionismului, şi felul de a strânge fondurile destinate reclădirii Palestinei. Să începem cu acest din urmă argument, care în aparenţă, după sublinierile d-lui Cohen (şi după d-sa, ale d-lui Petrescu) este foarte puternic. Cum ? întreg viitorul unei mişcări şi al unei naţiuni să fie clădit numai pe donaţiuni benevole, sau, ca să întrebuinţăm expresia mai drastică a domnilor Cohen şi Petrescu, pe cerşetorie ? Iată — socotesc domniile lor ceva incomprehensibil. In orice caz nescuzabil, fundamental greşit şi condamnabil. Oamenii, cuminţi şi culţi nu plătesc dări decât de teama executării judiciare, şi bugetele de stat nu se alcătuesc decât din venituri votate după multe insistenţe şi presiuni mai mult sau mai puţin dulci din partea guvernanţilor. Că există o putere morală în stare să impue la sute de mii de oameni supremul sacrificiu , plata benevolă de impozite pentru un buget de stat în formaţiune, fără ca să fie nevoie de o impunere coercitivă , iată într-adevăr o crimă în contra bunelor moravuri politice şi sociale existente ! Se vede însă că mai sunt şi oameni cari cugetă altfel în privinţa auto-impunerei. Nu mai departe decât cu vreo trei ani în urmă, domnul Lloyd George, cunoscutul om de stat englez, i-a exprimat d-rumui Weizmann, preşedintele organizaţiei sioniste mondiale, nemărginita sa uimire faţă de faptul într’adevăr unic în istoria politică a lumii, ca o mişcare să fie in stare să adune, fără jandarmi şi tobă, milioane de lire, pentru trebuinţele unui întreg aparat colonizatorul, într’o ţară nouă. „La noi, în Anglia, acest lucru ar fi absolut inimaginabil“, a spus Lloyd George. Lipsa „elitei evreeşti“ din mişcarea sionistă? Dar începând de la Einstein şi până la Alfred Mond, de la Oscar Wasserman, directorul lui Deutsche Bank, şi până la Léon Blum, leaderul socialist francez, de la primul judecător al Sfatelor Unite, Brandeis, şi până la baronul Edmond Rothschild, toţi aceştia, şi mulţi, mulţi alţii, cari aderă, sprijină şi încurajează opera şi ideologia sionistă, nu fac oare parte din „elita evreiască“, din „evreimea occidentală", pentru care se încălzeşte atâta d rul Cohen ? Atunci cine mai este, după d-sa, elită şi evreu occidental? Dar în conducerea însăşi a mişcării sioniste nu vedem alături de savantul şi inventatorul Weizmann, şi pe colonelul Kisch, ale cărui servicii în timpul războiului au fost atât de mult apreciate de patria sa engleză, apoi pe advocatul şi jurisconsultul eminent Sacher, fost mult timp avocat de stat în Anglia, sau pe expertul financiar olandez, Van Vriesland, şi pe atâţia alţii ? * D. Radmid Cohen caută apoi să diminueze valoarea succeselor sioniste în Palestina, incurcându-se în afirmaţiuni şi negaţiuni cari se bat cap în cap, şi tratând cu o superficialitate fără pereche uriaşa, grandioasa încercare de a coloniza o ţară pe baze sociale mai drepte şi mai omenoase decât în coloniile africane sau în gospodăriile feudale ale orientului. Neînţelegând rostul adevărat al sublimei experienţe cu colonizarea muncitorească din Palestina, el crede că ridiculizând-o, va face să reiasă mai clar „falimentul sionist“. Nu voi opune acestor argumentări puerile păreri proprii, cari ar putea fi suspectate de părtinire; mă voi mărgini să citez o autoritate cel puţin tot atât de merituoasă ca autorul „falimentului sionist“. Vorbesc de colonelul Iestach Wedgewood, conducătorul laburist şi cercetătorul socialist moderat, membru în parlamentul englez, fost ministru de stat şi fost,in diferite rânduri, deţinător de înalte demnităţi în administraţia coloniilor engleze. Wedgewood a scos de curând volumul „The Seventh Dominion“ (Dominionul al şaptelea), în care tratează problema dominionului angloevreesc în Palestina. In articolul viitor vom arăta — Intre altele — și ce spune Wedgewood. ! ...............■■ OM NECĂJIT Spre ziuă. Picolii frânţi de oboseală aşează scaunele pe mese, grăbiţi să se culce. La o masă, doi prieteni, in aşteptarea a două, marghilomane bine fierte şi cu rom, au comandat a patra baterie. — Bea. — Nu mai.... Zău, nu mai pune că nu beau. — Dacă ţii la mine. — Ţiu la tine, da, nu mai beau. — Încă un pahar, poftim. — Bine, da să ştii că-i ultimul. Nu te mai recunosc — pe onoarea mea (sughiţând). Ţii a tout prix să ne'mbătăm? — Vreau să mă’mbăt. — Ei, ce-ţi veni? — (cu limba împletită )Lua-mă cu sunt necăjit. — (cu o licărire de inteligenţă) Bine, tu eşti necăjit, da eu ce nevoe am să beau? Băete, adu un cognac. — Fincă eşti pretenul meu. — Fire-ai al dracului. Ei, să trăeşti. — Noroc, vin să te pup. Când a fost ploaia a mare... ţii minte... m'neata când ne-am sculat.... nevasta (arătând cu mâna) a picurat niţel în antreu, ia aşa o pată.,,,, zice, s'a dus dracului... Nu mai merge —■ trebue neapărat să chemi un tinichigiu și să zugrăvim... Avea dreptate, nu zic.... unde este, este.... Ei cât crezi tu că m'a ținut pata aia din tavan?... — Sigur. Ai zugrăvit tot antreul... — Ce ? Pat:zeci de mii am cheltuit. _ — (tâmpit.) Zău ? *■« w-y*:r- \ — Să facem și salonul, a zis nevasta, că tot ne-am apucat. Bine. Fă'l, zic. (sughiţând) Când vin seara la masă găsesc dormitorul mutat in biuroiu, dae peste grămadă. Ce-i dragă ? (sughiţând) Ne mutăm... Ce'nseamnă pocăria asta? Nici o pocărie zice, dac'am făcut salonul, trebuia, să facem şi domitorul, şi dacă m'asculţi pe mine, zice facem şi biuroul tău.... Să vezi ce frumos are să fie când om aprinde electrica auzi. Paz’eci de mii, c'am pus şi electrică. (scuturându-şi palmele) Pfiu: S'a dus, par'c'a suflat vântul, Prraf s'a ales de ei. Leafă, economii și de zeci de mii d’l „Petru Rareș“. — Păi dobitocule, ce te-a apucat, în casele tale? (răcnind ca un leu). Asta-i domic, dumnăzăii... și dumnăzăii... Băete mai ad'una. — (moale) Atămpără-te. — Dacă nu bei, te'njur. Băete, mai ad’una. — Nu se mai dă. — Ultima. Pe onoarea mea, ultima. — Nu vrea jupcinul. — Ultima, că sunt necăjit. GH. BRAESCU La 5 iulie a IV-a tragere oricine se va abona la ziarul „DIMINEAŢA“ pe timp de un an, va primi în mod gratuit o obligaţiune a Primăriei Oraşului Bucureşti, care dă drept la premii de MILIOANE Vor fi în total 216 trageri. # '«’U* In afară de premiul de mai sus, pe care-1 acordăm abonaţilor, pe un an, mai acordăm atât acestor abonaţi, cât şi abonaţilor pe 6 şi 3 luni, în mod gratuit, o poliţă de asigurare asupra vieţii şi contra accidentelor cu amortizare lunară pentru suma de Lei 20.000 din partea Societăţii de Asigurare ,,Steaua României“ din Bucureşti, Bulevardul Elisabeta 10, cu prima rată complect achitată, aşa că poate primi în caz de amortizare, imediat întreaga sumă asigurată de lei 20.000. Costul abonamentului estede Lei 750 pe un an, Lei 300 pe 6 luni şi Lei 200 pe 3 luni. Aceste premii se acordă numai până la 1 iulie cor.Administraţia ziarului .DIMINEAŢA“, Bucureşti str. Sărindar No. 7—11. DR. A. MIBALHAN Nou raid transoceanic LONDRA, 28. — Din Horta, de pe insulele Azore se anunţă că aviatorul Courtney a sosit astă seară acolo. El a plecat azi dimineaţă la ora 8 din Lisabona şi a parcurs o distanţă de 900 de miile. După ce se va reaproviziona cu benzină, Courtney însoţit de un mecanic şi de un radiotelegrafist își va continua sborul spre America. * '■ r” LISABONA, 28.—Aviatorul francez Courtney a plecat azi dimineață în sbor spre insulele Azore, de unde vrea să treacă Oceanul în * America de Sud. Pagina 3-a Spre Polul Nord Expediţia lui Nansen 9 OCTOMBRIE. Pocnete surde în banchiză. Gheaţa este minată. Spre seară sfărâmăturile lasă un loc liber în jurul hramului. 11 OCTOMBRIE. Job, unul dintre cei mai buni câini, a fost sfâşiat de ceilalţi. Bietul de el zace fără suflare vegheat de bătrânul Suggen, care nu lasă câinii să vie să-i profaneze cadavrul. Ce monştri sunt câinii aceştia! Nici o zi nu trece fără lupte! De teama unor noi încăerări, bietul Barabas rămâne pe bord, nu mai îndrăzneşte să se aventureze pe gheaţă între tovarăşi. Şi astăzi am avut de Înregistrat presiuni din partea gheţei, dar graţie formei hramului, corabia nu are nimic de suferit. Zgomotul însă este foarte supărător. Orice alt vas ar fi fost sfărâmat de mult 12 OCTOMBRIE. Eri eram blocaţi, astăzi gheaţa la care suntem ancoraţi pluteşte într’un canal liber al cărui capăt nu se vede. Poate o să putem porni mai departe! Cerul e senin, un timp minunat de iarnă. Putem pescui şi scoatem o recoltă excelentă, deşi cu foarte mari greutăţi. Abea aruncăm năvodul într’o gaură a banchizei, şi gheţurile se strâng la foc şi ni-l fac prizonier. Repede trebue să-l scoatem, dacă nu vrem să-l pierdem. Seana chiar şi cele mai mici ochiuri de apă strălucesc de o lumină fosforescentă, datorită unor mici crustacee, probă că apele acestea nu sunt chiar aşa de lipsite de vietăţi 13 OCTOMBRIE. Noaptea trecută banchiza pe care sunt legaţi câinii a suferit o zguduitură teribilă. Câteva blocuri de ghiaţă au fost ridicate în sus, apoi au fost rostogolite în adjuncul mării, ducând cu ele ancora noastră, o parte din cablul de oţel, mai multe scânduri şi sănii lăsate afară. N’a lipsit mult să fie înghiţiţi şi câinii, dacă nu soseau oamenii la timp. Ini cele din urmă banchiza s’a crăpat în două. Dimineaţa, la lumina soarelui, scena aceasta de năruire face o impresie grozavă. La nord aceiaşi culoare închisă a orizontului arată că marea este liberă. In consecinţă dau ordin să se dea foc la căldare şi să stea sub presiune. Trebue să pornim spre nord şi să recunoaştem locurile. Presiunea gheţurilor este în strânsă legătură cu fluxul şi refluxul. Lupta blocurilor Unul contra altuia este un spetacol extraordinar. Te simţi în prezenţa unor torţe titanice, întâi ţi se pare că,, tot globul o să fie zguduit. La început este un fel de bubuit ca un cutremur de pământ foarte depărtat, apoi zgomotul se apropie şi zbucneşte în acelaş timp în diferite puncte. Ecourile pustiului până acum tăcut, repetă mugetul ca un bubuit de tunet... uriaşii naturii se pregătesc de luptă. Peste tot gheaţa porneşte, şi deodată te pomeneşti în mijlocul acestei lupte înspăimântătoare. Totul pocneşte şi mugeşte, gheaţa se înfioară sub picioare... din toate părţile, convulsiuni spăimântătoare. Printr’un semi-întuneric vezi blocurile urcându-se ca nişte creste înalte şi apropiindu-se unul de altul ca nişte valuri ameninţătoare. Blocuri groase de patru cinci metri sunt aruncate în aer, se urcă unele peste altele, sau cad la pământ prefăcute în praf... Acuma, de toate părţile, eşti învăluit de masse de gheaţă mişcătoare, gata să se repeadă asupra ta. Ca să scapi de strânsoarea lor ucigătoare, te pregăteşti să fugi, dar chiar în faţa ta, gheaţa cedează. O gaură neagră se cască largă şi apa, năvălind prin deschizătură, se răspândeşte în valuri. Vrei să scapi in altă direcţie, dar prin bntunerec deosebeşti altă creastă de blocuri, în marş asupra ta. Cauţi altă trecătoare, dar orice eşire este închisă. Un zgomot de tunet bubue fără încetare. Bubuitul acesta se apropie din ce în ce. Blocul pe care te-ai refugiat, împresurat şi izbit ca de lovituri de berbec, se frânge şi el; apa năvăleşte din toate părţile. Ca să scapi, nu ai alt chip decât să te urci pe una din aceste creste de gheaţă mişcătoare, şi să fugi in alta regiune a banchizei... Acuma, încetul cu încetul se face linişte, zgomotul se potoleşte, şi se stinge într'o tăcere de moarte. Lunile urmează după luni, anii după ani, dar niciodată lupta aceasta îngrozitoare nu se sfârşeşte. Peste tot locul banchiza este străbătută de crăpături, şi zburlită de creste produse de aceste clocote. Dacă ai putea îmbrăţişa cu o singură privire imensitatea acestui pustiu alb, ţi-ar apărea cadrilat de o reţea de creste. Unele au până la 10 metri înălţime. 14 OCTOMBRIE. Canalul liber se menţine în jurul nostru. Maşina este gata, mâine plecăm spre nord, unde marea se vede liberă. 15 OCTOMBRIE. Acuma, când suntem gata de plecare, banchiza rămâne unită în jurul nostru. Dimineaţa, ia primele indicii de destindere a gheţei, dau ordin să se aprindă focurile. Până atunci, mă duc să caut un urs pe care oamenii l-au rănit noaptea trecută şi care nu poate fi departe de corabie. La întoarcere, constat că gheaţa nu s-a mişcat din loc.17 OCTOMBRIE. Banchiza rămâne compactă. 18 OCTOMBRIE. Dimineaţa Johansen a ucis un urs care dădea târcoale chiar pe lăngă corabie. După amiază Henriksen abate altul. Timpul este foarte senin. Deschizătura care se întindea zilele trecute spre nord, s’a închis şi ea. In schimb im timpul nopţii s’a format o nouă massă de apă lângă Fram. 25 OCTOMBRIE. Vântul suflă dinspre sud-est. Moara, gata de mai multe zile funcţionează astăzi pentru prima dată. Incercarea este cât se poate de fericită. Deşi vântul este slab, avem lumină puternică. Lumina exercitează mare influenţă asupra moralului, de aceea la masă veselia este generală. 26 OCTOMBRIE. Aniversarea lansării hramului este celebrată cu mare pompă. Avem patru feluri de mâncare la masă şi după masă permisiunea de a fuma în salon. Gândurile mi se îndreaptă fără voe la scena lansării. Revăd pe scumpa mea soţie care a botezat vasul. Am strâns cu putere mâna ei într’a mea şi mi-au venit lacrimile în ochi. Nici unul nici altul nu furăm în stare să spunem o vorbă. Acuma, suntem separaţi de marea întinsă. Pentru cât timp? De bună seamă pentru foarte mult timp. Vreau să mă smulg acestor gânduri triste. Astăzi soarele ne spune adio, începe noaptea de iarnă. Unde o să fim când o să reapară astrul vieţii? Ca să ne mângâe de plecarea lui, luna străluceşte cu o lumină extraordinară. Dacă ar începe să bată un vânt dinspre sud, şi ne-ar împinge spre nord, descurajarea ar face repede loc speranţei! A doua zi omorâm o vulpe albă. De mai multe ori văzusem urme de vulpi în jurul corăbiei. Ce naiba pot face animalele astea aşa de departe de uscat! In definitiv, nu-i de mirare, căci s’au găsit asemenea urme şi lângă Spitzberg. Un mare scandal în înalta societate din Varşovia Numeroase bijuterii dispărut la recepţiile aristocraţiei.: O tânără pereche e bănuită de aceste furturi VIENA. — Ziarele poloneze povestesc că, în ultimul timp, în mai multe case ale înaltei aristocraţii din Varşovia, au fost furate proprietarilor lor, cu prilejul diverselor recepţiuni şi baluri, bijuterii de foarte mare preţ, şi anume în împrejurări cari îngăduie să se bănuiască, că e vorba aci de un mare scandal de societate, deoarece nu mai încape nici o îndoială, că bijuteriile dispărute, cari reprezintă în total o valoare de mai multe milioane dolari, au putut fi furate numai de persoana invitate la aceste petreceri. Cu cercetarea acestei afaceri au fost însărcinaţi cei mai dibaci poliţişti secreţi, iar pentru descoperirea urmelor hoţilor a fost fixat un foarte mare premiu. Cercetările au rămas însă până acum fără rezultat. Iată insă că ziarul guvernamental „Glos Prawdy” află acum că o puternică bănuială apasă asupra unei tinere şi distinse perechi, care se bucură de întinse relaţiuni şi obişnuieşte a fi primită în saloanele cercurilor celor mai exclusiviste. - -4000- Numitul ziar anunţă pentru zileler acestea publicarea unor senzaţionale amănunte asupra acestui caz puţin banal. Demisia ministrului de justiţie al Austriei VIENA, 29 (Rador). — Consiliul de miniştri s’a întrunit aseară şi s’a ocupat cu cererea de demisie a ministrului de justiţie Dinghoffer, care deşi anunţată încă cu câteva zile mai înainte de ziare, a parvenit de abia ori după amiază cancelarului Seipel. Cererea este trimisă din Karlsbad, unde d. Dinghoffer îşi urmează cura. Cancelarul Seipel a telegrafiat ministrului de justiţie că nu voeşte să aprobe demisiunea, fără a avea mai întâiu o explicaţie personală, pe care o speră şi o doreşte cât mai apropiată. — -