Dimineaţa, iulie 1928 (Anul 24, nr. 7742-7772)

1928-07-01 / nr. 7742

Duminică 1 Iulie 1928. T-4* • "»-1-C"L­ITERATUR ARTMIȘTIIMȚĂ CARTEA IN DESPERARE Se vor vinde cârti pe străzile Bu-nu numai pentru a consola pe dom­­cureştilor timp de trei zile, aşa cum u nul profesor Gusti şi pe organizaţi­on’ acum s’au vândut flori de hâr-­rii diferitelor Atenee. Dar, între v­­­ite s’au broşe emblematice de tini-­ tenţii bune şi realizări. Intervine mai chea. Un atac original se dă astfel­ totdeauna diavolul. Conferinţa lasă, atenţiei pietonilor de pe străzile Ca-i obişnuit, în spiritul mulţimii a scul­­pitatei, şi a călătorilor cu tramvaiul să­tătorilor, o linişte plină de mulţumi­ Cei din automobile rămân la odă­­re, se gândeşte omul că lecturile va­­post, acum ca şi pururea şi în orice,­riate ale conferenţiarului ar rămâne Ceia ce, în oraşele apusene, practic osteneală absurdă, dacă e vorba să că de zeci de ani „Armata Mântuirii“ fie ascultătorul obligat a lua, după cu foile sale de populară evlavie, ce la­ conferinţă, o carte în mână. Conte­­ce la noi, de scur­tă vreme, încearcă f­rinţa, tocmai, slujeşte să ne dispen­părntele Dionisie Lungu cu „Glasul Monahilor“, se întreprinde acum pentru terminul modest de trei zile, dar în stil îndrăzneţ, cu tot felul de cârţi. O îndrăzneală care par a ascunde în ea desnădejde, scze de lectură proprie... Şi se miră încă, şi se necăjesc scri­itorii noştri că librarii, editori şi­­ ceilalţi, sânt pesimişti, apatici, şi ia­că.­­să debitul cărţilor în voia Domnului.­­ Dar ce alta decât fatalism rezignat împotriva ceţitului a stat totdea-îş’ar putea naşte în sufletul negusto­­ria, în România, un teribil obstacolu­rilor de cărţi, faţă cu formidabila co­­pasiv: analfabetismul. De câţiva ani, operaţie a sportului cu analfabetis­­s’a ridicat şi concurenţa dârză şi ac-*mul şi conferinţa?­tivă a sportului. Sportul şi anal­ia­! Din fericire omul actual nu cu­­betismul au format, dela sine, o în­­noaşte descurajarea durabilă, ţelegere cordială. Şi mi-e teamă că Nu vrea să vie omul la carte? A­ această alianţă s’a întărit, acum în atunci cartea o să porneasc şi o să urmă, cu un element mai puţin pre­j dea la om pe stradă. Şi încă purtată văzut, conferinţa, — şi cartea ar­de picioarele neobosite ale bravelor rămas încercuită mortal, prinsă la mijloc de către această triplă înţe­legere. Fără îndoială, conferinţa cuprin­de, în intenţie, trezirea interesului pentru lecturi bune. Spun aceasta,­­ de carte, pentru că ie adevăr necontestat, şi­ cohorte sportive. Cel puţin cartea se răzbună umoristic. Aceasta o va fa­ce poate, pentru trei zile măcar, sim­patică trecătorilor, căror le arde — Doamne, Doamne! — de altele decât PAUL ZARIFOPOL Poetul A. Toma sărbătorit printr’o agapă colegială ,pe" ' Raan....­— instituția „Adevărului" a, sărbăto­rit .Tot seară, printr’o agapă în grădi­na restaurantului „Luzana”,—pe poe­tul A. Toma, diriguitorul minunatei biblioteci „Lectura“. La sărbătorirea aceasta — organi­zată cu prilejul premierii, de către Academia Română, a volumului de Poezii al d-lui A. Toma, au participat — pe lângă câţiva din­amicii d-sale, scriitorii Jean Bart, Demetru Nanu, Tudor Teodorescu-Branişte, M. Sevas­­tos — şi cei mai mulţi dintre colabora­­torii ziarelor noastre In frunte cu directorii instituţiei şi al publicaţiu­­nilor noastre literare. A toastat d. N. Batzaria, directorul revistei „Dimineaţa Copiilor“, insis­tând cu deosebire asupra excepţiona­lelor merite ale lui A. Toma pe tărâ­mul pedagogiei , dar nu al celei se­vere, ci al pedagogiei senine din pu­blicaţiile scoase de poet: „Amicul co­piilor“ şi „Steaua copiilor“. D-l Const. Graur, director al ziare­lor „Adevărul“ şi „Dimineaţa“, vor­bind de strălucita participare a lui A. Toma la campania culturală pur­tată — acum mai bine de trei dece­nii — de „Lumea Nouă“ şi „Lumea Nouă literară“,­­ a arătat cum poe­tul a avut parte de timpuria recu­noaştere din partea lui Const. Dobro­­geanu-Gherea. Mult l-a apreciat, deasemeni, şi Caragiale. Iar după apariţia tălmă­cirilor lui A. Toma din poeziile Car­men Sylvei, Ioan Nădejde şi Sofia Nădejde au scris documentate şi en­tuziaste cercetări cu privire la tra­ducător şi la contribuţia lui pentru înaintarea limbii şi literaturii ro­mâne. Printre entuziaştii admiratori ai lui A. Toma, d. Const. Graur citează pe D. A. Teodoru a cărui figură politică şi cărturărească o schiţează în câte­va trăsături repezi. Inchee parafra­zând un vechi toast în versuri al sărbătoritului. . D. Barbu Lăzăreanu vorbeşte de A. Toma „statuar în bronzul şi în marmura cuvântului“, îl arată poet de o profundă cugetare şi vi­brator în formele-i impecabile. Urmăreşte meticulozitatea şi cize­larea lui de adevărat Benvenutto Cel­­tini al versului românesc, până şi în carnetele rimate de acum 32 de ani, şi arată originalitatea chiar şi a traducerilor şi a prelucrărilor lui A. Toma. In numele personalului tehnic, a vorbit, emoţionat, d. Matei Năstăse­­scu, şeful atelierelor noastre. A răspuns sărbătoritul cu o cu­vântare, care a fost o magistrală profesie de credinţă şi care a stârnit ovaţiile asistenţii. D. A. TOMA Moartea unui aviator francez Un grav accident de avion s’a întâmplat în Franţa, pe aerodro­mul dela Coulaitz. Un aviator care voia să se înal­ţe, s’a ciocnit cu un avion ce ateri­za. Unul din avioane a fost com­plect sfărîmat şi cunoscutul avia­tor Frouval a fost ucis. Cereţi la toate librăriile STELE SUB NORI Un elegant volum de versuri, da­torit poetului AL. TERZIMAN Epidemia turbării la câinii In anticamera Institutului antirabic dimineața „Falimentul sionist“ Criticele d-lor Radmid­ Cohen şi Cezar Petrescu Mişcarea sionistă, in faza ei ac­tuală de realizări practice, constituie un experiment social extrem de in­teresant­, care pe zi ce trece deşteaptă tot mai mult curiozitatea generală. In ultimul timp s-a vorbit in presă de „falimentul sionismului“. D. dr. A. Mibashan, un fruntaş al sionis­mului, ne trimete două articole în care exprimă un punct de vedere cu totul opus. Faptele şi argumentele expuse de d. Mibashan vor folosi de­o­potrivă amicilor ca şi adversarilor sionismului, căci înainte de toate tre­buiesc cunoscute datele problemii. Iată primul articol al d-lui Miba­shan : In două numere din ziarul „Cu­rentul“ (24 și 25 iunie) a apărut un articol al cunoscutului literat d. Ce­zar Petrescu, intitulat „Falimentul sionist“. Autorul, luând ca bază un studiu cu acelaș nume, apărut în „Mercvre de France“ de la 1 iunie 1928, studiu datorit d-lui Radmid­ Co­hen, face o severă și ironizantă cri­tică a sionismului, subliniind în de­osebi faptul, că datele furnizate de d. Cohen nu pot să nu fie autentice, deoarece acesta semnează: „fost elev al liceului din Tel-Aviv“. Având în vedere interesul pe care întreaga lume civilizată şi forurile competinte din această ţară, îl poar­tă mişcării sioniste, credem că dato­răm cetitorului român oarescari rec­tificări şi puneri la punct a afirma­­ţiunilor şi concluziilor d-lui Radmid­ Cohen şi, implicit, şi a d-lui Cezar Petrescu. Ţinem să reamintim în primul rând că sionismul, ca şi socialismul şi ca şi­ toate curentele şi mişcările mai importante din ultimele decenii, au fost şi sunt în permanenţă o­­biectul studiilor critice de diferite nuanţe, căci însuşi faptul existenţei şi dăinuirii unei mari mişcări popu­lare, dă loc la frământări ideologice şi la discuţiuni teoretice de orice fel. Faptul însă că studiul din „Mercure de France“ provine de la un fost sionist, care a găsit potrivit să dea criticei sale un titlu atât de... suges­tiv, nu poate „alarma“ pe nimeni. Cine nu cunoaşte critici foarte se­vere asupra socialismului, scrise de foşti adepţi ai teoriilor marxiste sau atacuri foarte violente date ele foşti democraţi, deveniţi apoi susţi­nători ai regimurilor absolutiste, în contra propriilor lor concepţiuni şi păreri, profesate cu câţiva ani mai înainte ? * Dar să vedem cum­ sunt argumen­tele autorului evreu al „Falimentu­lui sionist“. Nu mă pot opri, din capul locului, de a-i reproşa o flagrantă lipsă de logică în construcţia întregului său­­ edificiu critic. D. Cohen îşi dă toată­­ silinţa şi întrebuinţează toate argu­mentele, chiar şi unele cari sunt pure naivităţi, pentru a dovedi în mod „irefutabil“ falimentul­­ defini­tiv şi neizbânda eclatantă şi mani­festă a sionismului. Lucrul acesta el nu încetează de a-l accentua pe toa­te tonurile şi cu lux de date statis­tice, ad hoc alese şi interpretate. Pe de altă parte însă, acelaş autor cu aceiaş bogăţie de argumente, ajunge, în ultimele trei pagini, la uimitoa­rea concluzie: „In afară de asimila­rea naturală, care nu este posibilă decât acolo unde populaţia evreias­că este mai puţin compactă, ce mai rămâne ? Sionismul, nimic alt decât sionismul, dar un sionism, a cărui conducere ar fi în întregime în mâi­nile evreilor occidentali...“ Vasăzică, deşi sionismul, ca mişcare, ca ideo­logie şi ca rezultate practice, a dat cel mai dezastruos faliment, el este totuşi, cu o mică reformă mai mult exterioară, unica şi singura soluţie a chestiei evreeşti, — după părerea d-lui Kadmid-Cohen! Odată acest lucru stabilit, să ve­dem cam de ce se plânge domnul Kadmid-Cohen cu atâta amărăciune şi sarcasm. Din lectura studiului d-sale re­zultă că, în aversiunea sa nemărgi­nită contra conducerei sioniste ac­tuale, el vede catastrofa sionismului în trei cauze principale, asupra că­rora revine în câteva rânduri cu su­blinieri şi accentuări foarte impre­sionante pentru cei neiniţiaţi. Anu­me, insuccesul sionismului în Pales­tina, lipsa elementelor occidentale (a „elitei evreeşti“, cum­ spune d. Co­hen) în condu­ierea sionismului, şi felul de a strânge fondurile desti­nate reclădirii Palestinei. Să începem cu acest din urmă ar­gument, care în aparenţă, după su­blinierile d-lui Cohen (şi după d-sa, ale d-lui Petrescu) este foarte puter­nic. Cum ? întreg viitorul unei miş­cări şi al unei naţiuni să fie clădit numai pe donaţiuni benevole, sau, ca să întrebuinţăm expresia mai drastică a domnilor Cohen şi Petres­cu, pe cerşetorie ? Iată — socotesc domniile lor ceva incomprehensibil. In orice caz nescuzabil, fundamental greşit şi condamnabil. Oamenii, cuminţi şi culţi nu plătesc dări decât de teama executării judiciare, şi bugetele de stat nu se alcătuesc de­cât din venituri votate după multe insistenţe şi presiuni mai mult sau mai puţin dulci din partea guvernan­ţilor. Că există o putere morală în stare să impue la sute de mii de oa­meni supremul sacrificiu , plata be­nevolă de impozite pentru un buget de stat în formaţiune, fără ca să fie nevoie de o impunere coercitivă , iată într-adevăr o crimă în contra bunelor moravuri politice şi sociale existente ! Se vede însă că mai sunt şi oa­meni cari cugetă altfel în privinţa auto-impunerei. Nu mai departe de­cât cu vreo trei ani în urmă, dom­nul Lloyd George, cunoscutul om de stat englez, i-a exprimat d-rumui Weizmann, preşedintele organizaţiei sioniste mondiale, nemărginita sa uimire faţă de faptul într’adevăr u­­nic în istoria politică a lumii, ca o mişcare să fie in stare să adune, fără jandarmi şi tobă, milioane de lire, pentru trebuinţele unui întreg aparat colonizatorul, într’o ţară nouă. „La noi, în Anglia, acest lu­cru ar fi absolut inimaginabil“, a spus Lloyd George. Lipsa „elitei evreeşti“ din mişca­rea sionistă? Dar începând de la Eins­tein şi până la Alfred Mond, de la Os­car Wasserman, directorul lui Deuts­che Bank, şi până la Léon Blum, lea­­derul socialist francez, de la primul judecător al Sf­atelor­ Unite, Bran­­deis, şi până la baronul Edmond Rothschild, toţi aceştia, şi mulţi, mulţi alţii, cari aderă, sprijină şi în­curajează opera şi ideologia sionis­tă, nu fac oare parte din „elita evre­iască“, din „evreimea occidentală", pentru care se încălzeşte atâta d­ rul Cohen ? Atunci cine mai este, după d-sa, elită şi evreu occidental? Dar în con­ducerea însăşi a mişcării sioniste nu vedem alături de savantul şi inven­tatorul Weizmann, şi pe colonelul Kisch, ale cărui servicii în timpul războiului au fost atât de mult a­­preciate de patria sa engleză, apoi pe advocatul şi jurisconsultul emi­nent Sacher, fost mult timp avocat de stat în Anglia, sau pe expertul financiar olandez, Van Vriesland, şi pe atâţia alţii ? * D. Radmid Cohen caută apoi să diminueze valoarea succeselor sio­niste în Palestina, incurcându-se în afirmaţiuni şi negaţiuni cari se bat cap în cap, şi tratând cu o super­ficialitate fără pereche uriaşa, gran­dioasa încercare de a coloniza o ţară pe baze sociale mai drepte şi mai o­­menoase decât în coloniile africane sau în gospodăriile feudale ale o­­rientului. Neînţelegând rostul ade­vărat al sublimei experienţe cu co­lonizarea muncitorească din Pales­tina, el crede că ridiculizând-o, va face să reiasă mai clar „falimentul sionist“. Nu voi opune acestor argu­mentări puerile păreri proprii, cari ar putea fi suspectate de părtinire; mă voi mărgini să citez o autori­tate cel puţin tot atât de merituoasă ca autorul „falimentului sionist“. Vorbesc de colonelul Iestach Wedge­­wood, conducătorul laburist şi cerce­tătorul socialist moderat, membru în parlamentul englez, fost ministru de stat şi fost,­in diferite rânduri, deţinător de înalte demnităţi în ad­ministraţia coloniilor engleze. Wedgewood a scos de curând vo­lumul „The Seventh Dominion“ (Do­minionul al şaptelea), în care tra­tează problema dominionului anglo­­evreesc în Palestina. In articolul viitor vom arăta — Intre altele — și ce spune Wedge­wood. !­ ­ ...............■■ OM NECĂJIT Spre ziuă. Picolii frânţi de obo­seală aşează scaunele pe mese, gră­biţi să se culce. La o masă, doi prie­teni, in aşteptarea a două, marghilo­mane bine fierte şi cu rom, au co­mandat a patra baterie. — Bea. — Nu mai.... Zău, nu mai pune că nu beau. — Dacă ţii la mine. — Ţiu la tine, da, nu mai beau. — Încă un pahar, poftim. — Bine, da să ştii că-i ultimul. Nu te mai recunosc — pe onoarea mea (sughiţând). Ţii a tout prix să ne'mbătăm? — Vreau să mă’mbăt. — Ei, ce-ţi veni? — (cu limba împletită )Lua-mă cu sunt necăjit. — (cu o licărire de inteligenţă) Bine, tu eşti necăjit, da eu ce nevoe am să beau? Băete, adu un cognac. — Fincă eşti pretenul meu. — Fire-ai al dracului. Ei, să tră­­eşti. — Noroc, vin să te pup. Când a fost ploaia a mare... ţii minte... m'neata când ne-am sculat.... nevas­ta (arătând cu­ mâna) a picurat ni­ţel în antreu, ia aşa o pată.,,,, zice, s'a dus dracului... Nu mai merge —■ trebue neapărat să chemi un tini­chigiu și să zugrăvim... Avea drep­tate, nu zic.... unde este, este.... Ei cât crezi tu că m'a ținut pata aia din tavan?... — Sigur. Ai zugrăvit tot an­­treul... — Ce ? Pat:zeci de mii am chel­tuit. _ — (tâmpit.) Zău ? *■« w-y*:r- \ — Să facem și salonul, a zis ne­vasta, că tot ne-am apucat. Bine. Fă'l, zic. (sughiţând) Când vin seara la masă găsesc dormitorul mutat in biuroiu, d­ae peste grămadă. Ce-i dragă ? (sughiţând) Ne mutăm... Ce'nseamnă po­căria asta? Nici o po­cărie zice, dac'am făcut salonul, trebuia, să facem şi do­mitorul, şi dacă m'asculţi pe mine, zice facem şi biuroul tău.... Să vezi ce frumos are să fie când om aprinde electrica auzi. Paz’eci de mii, c'am pus şi electrică. (scutur­ându-şi palmele) Pfiu: S'a dus, par'c'a suflat vântul, Prraf s'a ales de ei. Leafă, econo­mii și de zeci de mii d’l „Petru Ra­­reș“. — Păi dobitocule, ce te-a apucat, în casele tale? (răcnind ca un leu). Asta-i domic, dumnăzăii... și dumnă­­zăii... Băete mai ad'una. — (moale) A­tămpără-te. — Dacă nu bei, te'njur. Băete, mai ad’una. — Nu se mai dă. — Ultima. Pe onoarea mea, ulti­ma. — Nu vrea jupcinul. — Ultima­, că sunt necăjit. GH. BRAESCU La 5 iulie a I­V-a tragere oricine se va abona la ziarul „DIMINEAŢA“ pe timp de un an, va primi în mod gratuit o obliga­ţiune a Primăriei Oraşului Bucu­reşti, care dă drept la premii de MILIOANE Vor fi în total 216 trageri. # '«’U* In afară de premiul de mai sus, pe care-1 acordăm abonaţilor, pe un an, mai acordăm atât acestor abonaţi, cât şi abonaţilor pe 6 şi 3 luni, în mod gratuit, o poliţă de a­­sigurare asupra vieţii şi contra ac­cidentelor cu amortizare lunară pentru suma de Lei 20.000 din partea Societăţii de Asigurare ,,Steaua României“ din Bucureşti, Bulevardul Elisabeta 10, cu prima rată complect achitată, aşa că poate primi în caz de amortizare, imediat întreaga sumă asigurată de lei 20.000. Costul abonamentului este­­de Lei 750 pe un an, Lei 300 pe 6 luni şi Lei 200 pe 3 luni. Aceste premii se acordă numai până la 1 iulie cor.­­Administraţia ziarului .DIMI­NEAŢA“, Bucureşti str. Sărindar No. 7—11. DR. A. MIBALHAN Nou raid transoceanic LONDRA, 28. — Din Horta, de pe insulele Azore se anunţă că a­­viatorul Courtney a sosit astă sea­ră acolo. El a plecat azi dimineaţă la ora 8 din Lisabona şi a parcurs o distanţă de 900 de miile. După ce se va reaproviziona cu benzină, Courtney însoţit de un mecanic şi de un radiotelegrafist își va conti­nua sborul spre America. * '■ r” LISABONA, 28.—Aviatorul fran­cez Courtney a plecat azi dimi­neață în sbor spre insulele Azore, de unde vrea să treacă Oceanul în * America de Sud. Pagina 3-a Spre Polul Nord Expediţia lui Nansen 9 OCTOMBRIE. Pocnete surde în banchiză. Gheaţa este minată. Spre seară sfărâmăturile lasă un loc li­ber în jurul hramului. 11 OCTOMBRIE. Job, unul dintre cei mai buni câini, a fost sfâşiat de ceilalţi. Bietul de el zace fără su­flare vegheat de bătrânul Suggen, care nu lasă câinii să vie să-i pro­faneze cadavrul. Ce monştri sunt câinii aceştia! Nici o zi nu trece fără lupte! De teama unor noi încăerări, bietul Barabas rămâne pe bord, nu mai îndrăzneşte să se aventureze pe gheaţă între tovarăşi. Şi astăzi am avut de Înregistrat presiuni din partea gheţei, dar graţie formei hramului, corabia nu are nimic de suferit. Zgomotul însă este foarte supărător. Orice alt vas ar fi fost sfărâmat de mult 12 OCTOMBRIE. Eri eram blocaţi, astăzi gheaţa la care suntem anco­raţi pluteşte într’un canal liber al cărui capăt nu se vede. Poate o să putem porni mai departe! Cerul e senin, un timp minunat de iarnă. Putem pescui şi scoatem o recoltă excelentă, deşi cu foarte mari greutăţi. Abea aruncăm năvo­dul într’o gaură a banchizei, şi gheţurile se strâng la foc şi ni-l fac prizonier. Repede trebue să-l scoa­tem, dacă nu vrem să-l pierdem. Seana chiar şi cele mai mici o­­chiuri de apă strălucesc de o lumi­nă fosforescentă, datorită unor mici crustacee, probă că apele acestea nu sunt chiar aşa de lipsite de vietăţi 13 OCTOMBRIE. Noaptea trecută banchiza pe care sunt legaţi câinii a suferit o zguduitură teribilă. Câte­va blocuri de ghiaţă au fost ridicate în sus, apoi au fost rostogolite în a­­djuncul mării, ducând cu ele ancora noastră, o parte din cablul de oţel, mai multe scânduri şi sănii lăsate afară. N’a lipsit mult să fie înghiţiţi şi câinii, dacă nu soseau oamenii la timp. Ini cele din urmă banchiza s’a crăpat în două. Dimineaţa, la lumina soarelui, scena aceasta de năruire face o impresie grozavă. La nord aceiaşi culoare închisă a orizontului arată că marea este li­beră. In consecinţă dau ordin să se dea foc la căldare şi să stea sub pre­siune. Trebue să pornim spre nord şi să recunoaştem locurile. Presiunea gheţurilor este în strân­să legătură cu fluxul şi refluxul. Lupta blocurilor Unul contra altuia este un spetacol extraordinar. Te simţi în prezenţa unor torţe titanice, întâi ţi se pare că,, tot globul o să fie zguduit. La început este un fel de bu­buit ca un cutremur de pământ foar­te depărtat, apoi zgomotul se apropie şi zbucneşte în acelaş timp în dife­rite puncte. Ecourile pustiului până acum tăcut, repetă mugetul ca un bubuit de tu­net... uriaşii naturii se pregătesc de luptă. Peste tot gheaţa porneşte, şi deodată te pomeneşti în mijlocul a­­cestei lupte înspăimântătoare. Totul pocneşte şi mugeşte, gheaţa se în­­fioară sub picioare... din toate păr­ţile, convulsiuni spăimântătoare. Printr’un semi-întuneric vezi blo­curile urcându-se ca nişte creste în­alte şi apropiindu-se unul de altul ca nişte valuri ameninţătoare. Blo­curi groase de patru cinci metri sunt aruncate în aer, se urcă unele peste altele, sau cad la pământ prefăcute în praf... Acuma, de toate părţile, eşti învă­luit de masse de gheaţă mişcătoare, gata să se repeadă asupra ta. Ca să scapi de strânsoarea lor ucigătoare, te pregăteşti să fugi, dar chiar în faţa ta, gheaţa cedează. O gaură nea­gră se cască largă şi apa, năvălind prin deschizătură, se răspândeşte în valuri. Vrei să scapi in altă direcţie, dar prin bntunerec deosebeşti altă creas­tă de blocuri, în marş asupra ta. Cauţi altă trecătoare, dar orice eşire este închisă. Un zgomot de tunet bu­­bue fără încetare. Bubuitul acesta se apropie din ce în ce. Blocul pe care te-ai refugiat, împresurat şi iz­bit ca de lovituri de berbec, se frânge şi el; apa năvăleşte din toate păr­ţile. Ca să scapi, nu ai alt chip decât să te urci pe una din aceste creste de gheaţă mişcătoare, şi să fugi in alta regiune a banchizei... Acuma, încetul cu încetul se face linişte, zgo­motul se potoleşte, şi se stinge într'o tăcere de moarte. Lunile urmează după luni, anii du­pă ani, dar niciodată lupta aceasta îngrozitoare nu se sfârşeşte. Peste tot locul banchiza este străbătută de crăpături, şi zburlită de creste pro­duse de aceste clocote. Dacă ai putea îmbrăţişa cu o singură privire imen­sitatea acestui pustiu alb, ţi-ar apă­rea cadrilat de o reţea de creste. U­­nele au până la 10 metri înălţime. 14 OCTOMBRIE. Canalul liber se menţine în jurul nostru. Maşina este gata, mâine plecăm spre nord, unde marea se vede liberă. 15 OCTOMBRIE. Acuma, când sun­tem gata de plecare, banchiza rămâ­ne unită în jurul nostru. Dimineaţa, ia primele indicii de destindere a gheţei,­ dau ordin să se aprindă fo­curile. Până atunci, mă duc să caut un urs pe care oamenii l-au rănit noaptea trecută şi care nu poate fi departe de corabie. La întoarcere, constat că gheaţa nu s-a mişcat din loc.17 OCTOMBRIE. Banchiza rămâne compactă. 18 OCTOMBRIE. Dimineaţa Johan­sen a ucis un urs care dădea târcoale chiar pe lăngă corabie. După amiază Henriksen abate altul. Timpul este foarte senin. Deschiză­tura care se întindea zilele trecute spre nord, s’a închis şi ea. In schimb im timpul nopţii s’a format o nouă massă de apă lângă Fram. 25 OCTOMBRIE. Vântul suflă din­spre sud-est. Moara, gata de mai multe zile funcţionează astăzi pentru prima dată. Incercar­ea este cât se poate de fericită. Deşi vântul este slab, avem lumină puternică. Lumi­na exercitează mare influenţă asu­pra moralului, de aceea la masă ve­selia este generală. 26 OCTOMBRIE. Aniversarea lan­sării hramului este celebrată cu ma­re pompă. Avem patru feluri de mân­care la masă şi după masă permisiu­nea de a fuma în salon. Gândurile mi se îndreaptă fără voe la scena lansării. Revăd pe scum­pa mea soţie care a botezat vasul. Am strâns cu putere mâna ei într’a mea şi mi-au venit lacrimile în ochi. Nici unul nici altul nu furăm în stare să spunem o vorbă. Acuma, suntem separaţi de marea întinsă. Pentru cât timp? De bună seamă pentru foarte mult timp. Vreau să mă smulg acestor gânduri triste.­­ Astăzi soarele ne spune adio, înce­pe noaptea de iarnă. Unde o să fim când o să reapară astrul vieţii? Ca să ne mângâe de plecarea lui, luna străluceşte cu o lumină extra­ordinară. Dacă ar începe să bată un vânt dinspre sud, şi ne-ar împinge spre nord, descurajarea ar­ face repede loc speranţei! A doua zi omorâm o vulpe albă. De mai multe ori văzusem urme de vulpi în jurul corăbiei. Ce naiba pot face animalele astea aşa de departe de uscat! In definitiv, nu-i de mira­re, căci s’au găsit asemenea urme şi lângă Spitzberg. Un mare scandal în înalta societate din Varşovia Numeroase bijuterii dispărut la recepţiile aristocraţiei.­: O tânără pereche e bănuită de aceste furturi VIENA. — Ziarele poloneze poves­tesc că, în ultimul timp, în mai multe case ale înaltei aristocraţii din Varşovia, au fost furate pro­prietarilor lor, cu prilejul diverse­lor recepţiuni şi baluri, bijuterii de foarte mare preţ, şi anume în îm­prejurări cari îngăduie să se bănu­iască, că e vorba aci de un mare scandal de societate, deoarece nu mai încape nici o îndoială, că biju­teriile dispărute, cari reprezintă în total o valoare de mai multe mili­oane dolari, au putut fi furate nu­mai de persoana invitate la aceste petreceri. Cu cercetarea acestei afaceri au fost însărcinaţi cei mai dibaci poli­ţişti secreţi, iar pentru descoperirea urmelor hoţilor a fost fixat un foar­te mare premiu. Cercetările au ră­mas însă până acum fără rezultat. Iată insă că ziarul guvernamen­tal „Glos Prawdy” află acum că o puternică bănuială apasă asupra u­­nei tinere şi distinse perechi, care se bucură de întinse relaţiuni şi o­­bişnuieşte a fi primită în saloanele cercurilor celor mai exclusiviste. - -4000- Numitul ziar anunţă pentru zileler acestea publicarea unor senzaţiona­le amănunte asupra acestui caz pu­ţin banal. Demisia ministrului de justiţie al Austriei VIENA, 29 (Rador). — Consiliul de miniştri s’a întrunit aseară şi s’a ocupat cu cererea de demisie a mi­nistrului de justiţie Dinghoffer, care deşi anunţată încă cu câteva zile mai înainte de ziare, a parvenit de abia ori după amiază cancelarului Seipel. Cererea este trimisă din Karlsbad, unde d. Dinghoffer îşi urmează cura. Cancelarul Seipel a telegrafiat mi­nistrului de justiţie că nu voeşte să aprobe demisiunea, fără a avea mai întâiu o explicaţie personală, pe care o speră şi o doreşte cât mai apro­piată.­­ — -

Next