Dimineaţa, iulie 1932 (Anul 28, nr. 9162-9192)
1932-07-01 / nr. 9162
Vineri 1 Iulie Curiozităţi din lumea largă DE-AIDREA ŞI DE AICI Geamia din Constanţa Aer, soare şi lumină pentru copii Fiecare mamă şi fiecare om — în special femee — iubitor de copii, nu poate decât să confirme cele spuse într’un articol de d-ra dr Raja Rabinovici, cu privire la felul cum îşi petrec micile vlăstare bucureştene zilele de vară în parcurile şi grădinile Capitalei, unde li se oferă un surogat de aer, soare şi lumină, surogat viciat încă prin vecinătatea imediată a oamenilor bolnavi, veniţi şi ei să se odihnească pe băncile din parcuri. Problema devine mai importantă astăzi, când familiile, silite de împrejurări, se mută din căsuţele gospodăreşti, singure în curte, unde copilaşul se juca în voie, în apartamente mici, semi-garsoniere, din clădiri-cazarmă. Aceste apartamente pot fi prevăzute cu confort ultramodern, dar e cert că nu oferă copiilor posibilitatea să respire un aer sănătos, să-şi expună trupuşoarele razelor binefăcătoare ale soarelui. Apartamentul din clădirea modernă e cel mult prevăzut cu un balconcuşca, ce nu poate satisface nici pe departe trebuinţele de aerisire a corpului. In alţi ani, când „criza“ era o noţiune teoretică, nu tradusă în fapt, ca acum, mamele plecau cu copiii în vilegiatură, toată vara şi se înapoiau în oraş abia spre toamnă. Anul acesta numeroase familii îşi pot permite cel mult luxul unei şederi foarte reduse la munte sau la mare; sunt de asemeni multe gospodării cari au desfiinţat servitoarea pricepută sau bona la copii, rămânând ca gospodina să vadă singură de menaj, cu ajutorul unei fetiţe mici, care, evident, nu poate dovedi toate. Rezultatul: Suferă copilul care nu poate fi lăsat de capul lui în aer, la soare. Dar, după cum foarte bine a expus chestiunea d-ra dr. Rabinovici, nici copiii bogaţi, cu guvernante, nu sunt mai favorizaţi, având în vedere promiscuitatea grădinilor. Iată de ce înfiinţarea unui cămin, unde copiii să rămână toată ziua (aşa zise „Tageskinderheim“ in străinătate), într’un cartier sănătos, ferit de praf, sub supraveghere şi îngrijire medicală, ar fi cât se poate de bine venit. Dintr-o convorbire pe care am avut-o cu d-ra dr. Rabinovici, am aflat că d-sa proectează înterneerea unui astfel de cămin la Şosea, întră grădină particulară, unde copiii vor avea plaje, fotolii de odihnă, mâncare substanţială aleasă, duşuri etc. Depinde de numărul înscrierilor, pentru ca acest cămin dătător de sănătate să ia fiinţă cât mai curând, şi în condiţiuni cât mai perfecte. Copiii vor pleca dimineaţa de acasă cu autobuze şi se vor înapoia seara. Eminentul doctor de copii profesorul Manicatidi, se interesează de acest proect, pe care-l va sprijini cu autoritatea, competinţa şi ştiinţa lui. Toţi acei, cari au interes pentru puericultură — şi toţi părinţii sunt datori să se intereseze de această problemă deosebit de importantă — nu pot decât să aprobe o iniţiativă atât de frumoasă. Vor fi admişi la cămin copiii de la vârsta cea mai fragedă şi bucuria mamelor de a-şi şti odraslele bine îngrijite, profitând de binefacerile aerului, luminei şi soarelui de vară, va compensa desigur regretul (egoist) de a nu avea copilul mereu sub ochi — între zidurile locuinţei-cuptor sau în „grădinile“ infectate de praf şi de germenii diferitelor boale. Trebue să ne împăcăm definitiv cu gândul socializării în evoluţia omenirii şi să fim mulţumiţi când această tendinţă se manifestă într’o formă atât de plăcută, ca o grădină de copii, în felul celei ce va lua fiinţă la Şosea. E. MARGHITA Opera fără cântăreţi Directorul Operei din New York, Leopold Stakovski, vrea să înfiinţeze o operă sintetică fără cântăreţi. Rolurile să fie interpretate de actori excelenţi, dar ariile respective să fie reproduse din plăci de gramofon adaptate la haut-parleur sau de către artişti cântăreţi disimulaţi în orchestră. Stakovski vrea să introducă această metodă, pentru că există foarte mulţi cântăreţi urâţi sau lipsiţi de calităţi scenice, având în schimb voci minunate. Pe de altă parte sunt mulţi artişti dramatici buni, cari nu au voce. De altfel ideia nu e nouă. In opera lui Stravinski „Priveghetoarea", compozitorul cere anume ca ariile să fie cântate de solişti aflători în orchestră iar acţiunea se desfăşoară concomitent pe scenă cu dansatori şi dansatoare de balet. E adevărat că opera n’a fost încă jucată în felul acesta. Concurenţa In Anglia s-au luat la întrecere un aeroplan şi 12 porumbei călători. Aeroplanul a ieşit învingător din acest concurs original, ajungând la destinaţie cu un sfert de oră mai devreme decât păsările. Şi raţele îşi fac curata mare DIMINEAȚA O nuntă tradiţionalistă Intr’un târguşor străvechiu, la poalele Tatrei, s’a celebrat zilele acestea nunta ficei marelui rabin Grunberg cu fiul marelui rabin dintr’o comună învecinată, Anton Iungreis. Ilonca, mireasa, e în vârstă de 18 ani,mirele, şi el mare rabin, în vârstă de 26 ani. Nunta a avut loc cu toate ceremoniile prescrise de ritualurile mozaice străvechi. Mireasa, un chip diafan de fată, nu şi-a văzut mirele decât o singură dată, la logodnă. Au fost logodiţi timp de cinci luni şi In acest răstimp nu s’au văzut de fel. La nuntă au venit rabini din toată Europa precum şi un mare rabin din Ierusalim. Mirii au trebuit să postească în ziua nunţii. Mireasa s-a aşezat în cele din urmă pe scaun îmbrăcată în mătase albă, iar mirele a adresat nuntaşilor o cuvântare în ebraică. Un cor răsuna de departe, şi la lumina lumânărilor aprinse, mireasa fu purtată de trei ori în jurul mirelui, simbol că va fi mereu alături de el. Apoi, mirele puse în degetul miresei veriga de aur; contractul de căsătorie fu citit cu glas tare în limba arabă. Perechea bău o înghiţitură de vin din unul şi acelaş pahar, apoi fu dusă într'o odaie, unde li se se oferi supă dintr’o farfurie comună. Seara târziu a avut loc ospăţul de nuntă. Au urmat dansuri la care mireasa trebui să participe, dar fără să fie atinsă de vreun dansator. Ea ţinea o basma albă în mână şi întindea capătul celălalt dansatorului. E singura legătură dintre ea şi ceilalţi bărbaţi. Circulaţia în Capitală O doamnă ne semnalează faptul, că agenţi de circulaţie nu ţin câtuşi de puţin seama de mamele şi bonele ce trec cu cărucioarele de copii. Ei schimbă „stopul" la răscruci, în timpul traversărei pietonilor, aşa că la un moment dat bietele femei se văd înconjurate de maşini ce claxonează cu furie. Copilaşii se zăpăcesc şi în loc ca circulaţia să fie reglementată o neorânduială mai mare. Cititoarea arată că în străinătate sergenţii de stradă au o deosebită atenţie faţă de copii şi că riscul unei plimbări cu un copilaş mic la Bucureşti este extrem de mare. La rândul nostru, semnalăm acestea d-lui prefect de poliţie, cu atât mai mult, cu cât doamna se plânge că ar fi fost într-o astfel de ocazie, victima invectivelor brutale ale agentului de circulaţie. O aventură nostimă D-ra Alice Diploracos, fermecătoarea brunetă care a fost aleasă regina frumuseţii în Grecia în 1930 şi căreia i s’a conferit în urmă la Paris titlul de Miss Europa e în vârstă de 23 ani şi este acuzată de următorul delict original: îmbrăcată in haine bărbăteşti, s’ar fi urcat intr’un avion şi ar fi descins în mijlocul călugărilor de pe sfântul munte Athos, care după cum se ştie au precepte religioase extrem de severe. Nu le este îngăduit nici măcar să zărească de departe vre-o D-RA ALICE DIPLORACOS femeie. Mănăstirea e cu totul izolată şi regulamentul acestor monahi merge atât de departe încât nu admite nici măcar ţinerea de animale domestice femele. Tot ce e de sex femenin este pentru sfinţii părinţi operă diavolicească, de care trebue să se ferească, şi a cărei simplă prezenţă ar însemna o spurcare a locaşului de închinăciune, ocrotit de Dumnezeu. E deci lesne de înţeles, câtă vâlvă şi indignare a stârnit gestul îndrăsneţ al reginei frumuseţe, deghizată în bărbat pentru circumstanţă. D-ra Diploracos desminte însă această ştire pe care o declară de domeniul fanteziei. — „Sunt mult prea credincioasă şi am prea mult respect pentru religie spre a comite o asemenea fără de lege, spune ea.” Dar se pare că ştirea nu este cu totul lipsită de temei. Un grup de grecoaice îndrăsneţe au încercat aventura. Miss Europa neagă să fi fost printre ele, vor fi mult mai practici decât cei de piatră. Deasemeni construcția prezintă mari avantagii căci materialul se construeşte gata în fabrică şi nu rămâne decât să fie aşezat acolo unde trebue. Un nou narcotic: sărutul Un medic din New-York, d-rul Wortis, crede a fi descoperit o nouă boală pe care o denumeşte narcolepsie. El a vorbit despre această boală la deschiderea congresului societăţii americane de psihiatrie la Philadelfia. Această boală cuprinde după el în special tineri pătimaşi care adorm după ce au sărutat, de pildă, o fată, în maşină. Vctimele narcolepsiei sunt cuprinse pentru câteva clipe de o absolută cerinţă de somn când sunt cu nervii excitaţi. Şi după auzirea unei povestiri dramatice se poate ivi o criză de narcolepsie. * Zgârie nori din metal O firmă din Chicago intenţionează să construiască zgârie-nori, în întregime din oţel. Pereţii exteriori nu vor avea decât o grosime de trei ţoli, aşa încât greutatea clădirii va fi redusă. Pentru izolare va fi întrebuinţată pluta şi asbestul, iar în loc de tencuială în interior pereţii vor fi căptuşiţi cu muşama. Aceşti pereţi Fructe fără sâmburi Cultivatorii de fructe şi legume se ocupă cu partenocaria, arta de a produce fructe fără sâmburi (fecunditate virgină). S’au obţinut roade excelente de castraveţi şi banane. In California se cultivă şi prune, pere şi mere fără sâmburi. Pentru aceasta a fost nevoe de o muncă îndelungată și sistematică. Jocul de şah în şcoală In comuna germană Stroebeck, de lângă Vemnigerode, toţi locuitorii chiar şi copiii joacă cu frenezie şah şi jocul e introdus şi în şcoli ca materie facultativă. Acum obiectul s’a introdus în planul de lucru oficial al şcolilor cu autorizaţia ministerială, căci pentru elevii din Stroebeck e o chestie de ambiție să fie maestru în jocul de șah. _ Garajul armonică Este o nouă creaţie a industriei automobilistice. Cine n’are loc pentru un garaj la el acasă sau vrea să economisească cheltuelile, îşi va cumpăra un asemenea garaj armonică, adăpostit Intr’un şopron, sau chiar fixat de zidul casei. Când proprietarul maşinii se Înapoiază, trage garajul afară şi-şi adăposteşte maşina. Când lipseşte de acasă, garajul se strânge ca o armonică şi se reazemă de zid, aşa încât curtea rămâne liberă. Călătorii de societate Prima călătorie de societate mai numeroasă, ce s’a făcut în jurul lumei, a pornit la 1 Octombrie 1813 dela Corsoer Danemarca, pe un vas cu pânze, special amenajat în acest scop. Costul acestei călătorii era în banii de astăzi circa 600.000 lei și in el se cuprindeau absolut toate cheltuelile, escursii pe uscat, mâncare și băutură, etc. Călătorii aleseseră un comitet de patru persoane, care conducea escursia sub comanda căpitanului. Arestarea unui danez bănuit de spionaj Se anunţă din Metz: Jandarmeria din Ottange a arestat pe un tâmplar, şomer de câtăva vreme, cu numele de Jansen şi de naţionalitate danez. Acest straniu şomerr care poseda o sumă de bani destul de importantă, a cărei origină refuza s’o indice, fotografia nouile fortificații. El a fost depus la închisoarea din Thionville. Cinematograf in gară La Paris s’a deschis în gara Saint Lazare un cinematograf, pentru ca pasagerii cari aşteaptă plecarea sau sosirea trenurilor, să aibe o distracţie între timp. Uşile acestui cinematograf se deschid automat, umbra persoanei in chestie loveşte o celulă fotoelectrică şi prin aceasta se pune în mişcare un aparat special, care deschide uşa. Călătorul care vrea să se distreze la cinematograf şi totuşi să nu piardă trenul, indică la cassa de bilete ce tren anume aşteaptă şi în schimbul unei sume mici, un servitor il chiamă la timp pe peron. Pagina 3-a " Antologia prostului gust (O INIŢIATIVĂ A PICTORULUI N. N. TONITZA) Căldură năbuşitoare. L’am găsit pe artist în atelierul său din patriarhalul Popa Soare — înotând intr’o uriaşă şi bizară arhivă de documente zugrăviceşti bizantine. Pe parchet, pe pereţi, pe poliţi, pe vastele planşete — pretutindeni, enorme valuri de hârtie cu uriaşe studii de arhangheli, prooroci, apostoli şi mucenici. — Va să zică tot e adevărat zvonul că, înduplecat de inzistenţele unor „colegi“ şomeri, ai abandonat, temporar, pictura de şevalet pentru exerciţiul frescelor bizantine?...“ In bluza lui rusească, de un roşu ecartat, meşterul are înfăţişarea unui corăbier bolşevic, demenându-se între pânzele caravelei. Surâde trist şi părul lui vâlvoi pare răscolit de uraganele mării. Răspunde tangenţial: DECORATIVUL MURAL — „Nu sunt la prima mea escapadă pe schelele turlelor de biserică. Ultima lucrare am executat-o acum câţiva ani, în tovărăşia prietenului Ştefan Dimitrescu, actualul rector al Academiei regale de Belle-Arte din Iaşi — un rafinat meşter al problemelor de decorativă bizantină. Decorativa murală, cu subtila euritmie a compoziţiilor ei şi larga ei muzicalitate cromatică, m-a pasionat întotdeauna. Cred că, dacă aş fi trăit în altă ţară, sau măcar sub alţi oameni, ori sub alte timpuri , tabloul de „genie“, portretul, nudul, peisagiul şi florile ar fi rămas (pentru mine) probleme de o secundară importanţă. La fel ar fi procedat — sunt sigur — toţi marii noştri colorişti. Fiindcă decorativul mural înseamnă, în primul rună, simfonizare coloristică. Mai ales în bizantin. Aici, artistul, neavând libertatea de a inventa pe tărîmul compoziţiei şi a stilului (grafic înţeles) se poate adânci, cu toate forţele lui complect disponibile, exclusiv în domeniul fără de hotare al acordurilor cromatice...“ Pentru plastica noastră modernă ar fi însemnat o incalculabilă pierdere, această dezertare, a strălucitorilor noştri colorişti, din câmpul picturii pure. Muzeele noastre n’ar mai fi numărat capo d’operile lui Luchian, Andreescu, Grigorescu şi alţii mai recenţi... Iar mişcarea noastră plastică din ultima vreme, nu numai că nu s’ar fi bucurat de măgulitoarele — (pentru întreg neamul românesc) — preţuiri ale juriilor internaţionale de artă — dar nici n’ar fi fost măcar înregistrată ca născută...“. MUZEELE Tonitza îşi aprinde pipa — şi ride cu toată gura, ca un matelot greu încercat, amuzat de nedibăciile unui „rameur“ debutant: — „Nu muzeele, — cu aglomeraţia lor promiscuă şi falsa lor atmosferă de ansamblu, — stabilesc, peste frontieră, reputaţia artistică a unui neam. Şi nici înlăuntrul ţării nu izbutesc să facă operă de educaţie şi afinare sufletească a masselor — atâta cât se crede, îndeobşte. Străinii de elită intelectuală — singurii cari cântăresc ceva în aprecierile lor asupra noastră — ştiu ce şi cât înseamnă un muzeu în genere — şi câtă ameţitoare distanţă este, de cele mai multe ori, între geniul creator al unei naţiuni şi „exemplarele,de artă, reprezentative“, care figurează în sălile muzeelor de pretutindeni, colecţionate după preferinţele, gusturile şi criteriile unei oficialităţi eteroclite şi ignare. Indeobşte muzeele au fost întotdeauna sub nivelul artistic al unui neam. Adică, într’o perpetuă întârziere faţă de evoluţia firească a creaţiunii estetice naţionale. Singurele piese revelatoare şi convingătoare — pentru turistul străin adânc văzător — numai monumentele publice de artă — (în pas cu vremea) — împrăştiate pe tot cuprinsul ţării şi trăind, neartificial, în propria lor atmosferă. Pentru educaţia şi afinarea sufletească a masselor — (cari habar nu au de existenţa muzeelor noastre) — tot această artă publică contează în chip efectiv: palatele autorităţilor, statuele oamenilor iluştri şi ale eroilor, dar mai cu seamă bisericile noastre, cu arta lor complexă, în cari se înfrăţesc sau s’ar cuveni să se înfrăţească într’o înaltă armonie, toate artele plastice surori: arhitectura, pictura, sculptura, orfevreria şi broderia. Bisericile vechi, moştenite din străbuni, ca şi bisericile recent înălţate de către ultimile generalii...“. — „E vre-o deosebire între ele?...“ EPIGONII Tonitza are o încruntare din sprincenele lui prematur ţepoase. Apoi o tresărire violentă în toţi muşchii feţei — şi exploadează răspicat: — „De aproximativ două secole nu mai avem pe acest tărâm de activitate artistică decât incompetinţă, farsă, ori deadreptul escrocherie. Excepţiile sunt atât de rare, încât trebuie să le socotim printre miracole. — „Care e pricina acestei cumplite decăderi?...“ — „Cauzele sunt numeroase şi îşi au izvorul în prea bruscele noastre schimbări politico-sociale, cari au zdruncinat din temelie fiinţa spirituală a statului nostru — şi a facilitat considerabil întronarea pospaiului, a dezordinei şi a haosului în atâtea domenii de muncă naţională, dar, specialmente, în artă...“ Artistul îşi trecu mâna albă prin părul rebel şi, după o clipă de ezitare, continuă: — „Trăim epoca trîndăviei spornic recompensare a parvenitismului facil — şi tocmai pentru aceasta elogiat. Trăim în cea mai jalnică şi mai degradantă zodie din câte a trecut nenorocitul nostru neam: lipsa de sinceră ataşare, de sinceră dragoste pentru meşteşugul mâinilor tăie, care te hrăneşte şi-ţi asigură astfel independenţa morală a vieţii. Una din recentele mele combinaţii PICTORUL TONITZA de muncă artistică, în devălmăşie, mi-a confirmat din nou — (de data aceasta într’un chip neobişnuit de dureros) — că nimic nu poate fi mai penibil decât conlucrarea cu... „camarazi“ cari ignorează A.— B. — C.-ul meseriei lor, sunt dezbrăcaţi de pasiunea cunoaşterii şi de râvna perfecţionării — dar rămân veşnic balonaţi de importanţa misiunii lor... „artistice“... — „Epigoni...“ — ,Botează-i cum vrei! N’are nici o importanţă. Important este faptul că, de atâtea lungi decenii, dar mai cu seamă dela război încoace, şi statul şi particularii s’au adresat aproape exclusiv acestei categorii de analfabeţi ai plasticii, pe cari i-au însărcinat cu înălţarea ori împodobirea celor mai importante lucrări de artă publică, — lucrări ce vor să rămână, peste veacuri, expresia „însușirilor creatoare“ a... neamului românesc". ORORILE PLASTICE Tonitza tăcu și peste masca lui, până acum severă, se ivi deodată o bizar diavolească expresiune. Apoi continuă: — „Acum câteva săptămâni, cu prilejul unei mese intime de prieteni — scriitori şi plastici — am hotărît să întocmim un album al ororilor plastice, pe cari ignoranţa, lipsa de gust — şi indolenţa oficială — le-au sămănat, cu o catastrofală îmbelşugare, pe tot cuprinsul acestei ţări nevinovate... Va fi, te asigur, unul din cele mai hilariante volume din câte au apărut în teascurile europene, de la bătrânul Gutemberg până azi.** — „In parlamentul larga se ventilase, după cât mi-aduc aminte, ideia unei legiferări în sensul vederilor d-tale — care ar fi prevăzut o serie de pedepse...“ „Singura pedeapsă, deocamdată, e aceia plănuită de noi: pe contra pagina fiecăreia din ororile reproduse în albumul ce proiectăm, se va imprima numele „artistului“ care a zămislit oroarea, precum şi numele tuturor persoanelor care au compus comitetul de iniţiativă şi de sprijinire pentru realizarea respectivei orori. Se vor vedea figurând astfel atâtea nume ilustre din viaţa noastră contemporană: miniştri, generali, prelaţi, etc. — alături de nevolnici imbecili, anonimi şi şterşi. Prostul gust înăscut şi egala ignoranţă în materie de frumos înrudindu-i pentru eternitate“. Meşterul se aplecă asupra valurilor de hârtie şi prinse a le rula, grăbit: — „Mă ierţi. Dar trebuie să-mi triez şi să-mi sistematizez studiile, căci plec la Constanţa — ca să dau zor la terminarea bisericii de acolo.„, pe care am început-o încă de anul trecut...“ •— „Şi când va fi gata, ca s’o vedem şi noi?.“ Tonitza oftează: — Nu atârnă numai de mine. Ci şi de hărnicia şi conştiinţa colaboratorilor mei — ca şi de orele pe cari vor bine voi să mi le lese disponibile, pentru lucru,... preoţii bisericii. — „Nu înţeleg...“ — .Muncesc în condiţii excepţionale: n’am voie să urc pe schele atâta timp cât preoţii oficiază...“ — „O biserică ce se zugrăveşte şi totuşi se slujeşte în ea!?...“ — Exact. Aşa prevede contractul, pe care l’am iscălit. Dar, ţi-o jur, n’am prevăzut, nu puteam să prevăd, că sunt aşa de multe sărbători, cari necesită slujbă bisericească. Sărbători!... atâtea sărbători!... *— de-ţi vine să crezi că neamul nostrul se află într’o perpetuă jubilare: naţională şi ortodoxă...“ ♦ • • •• • • * • Cu aceste vorbe, de o crâncenă ironie actuală , convorbirea noastră luă sfârşit. A. C. G. CÂRŢI NOUI Cărţi de călătorie Am intrat în epoca favorabilă incursiunilor dincolo de zidurile oraşului, când fieşte care se gândeşte încotro s’o apuce, spre a se bucura in tihnă de câteva zile de odihnă. Mulţi, din ce în ce mai mulţi, încep să fie cei ce vor să întreprindă călătorii mai lungi, spre a-şi cunoaşte ţara. Iar pentru acei ce doresc să vadă „Ţara codrilor de fagi”, frumoasa Bucovină, nu li s’ar putea găsi şi o călăuză mai bună decât cartea căp. Aurel I. Gheorghiu „Privelişti din Bucovina pitorească”. Vedem, aevea, „cununa Moldove’ lui Ştefan cel Mare’’ cu toate fermecătoarele ei privelişti, descrise de un mare înţelegător al pitorescului ţării, şi tot deodată un viu observator care notează tot ce-i caracteristic şi demn să ne atragă atenţia. Colindăm astfel prin vechile cetăţii bucovinene. Vedem măreaţa Suceava şi ne oprim pioşi lângă cenotaful Voevodului care îşi doarme somnul la Putna, cum trecem rând pe rând, peste tot, pe unde a trecut aprigul şi bunul Domnitor. Toate ctitoriile lui ştefan cel Mare, ca şi acela ale celorlalţi cucernici Domni moldoveni le vedem, cu horbota lor de podoabe străvechi, cum ni le-a redat autorul acestei cărţi. Vedem şi târgurile mari şi pe cele mărunte. Şi satele şi cătunele mititele, in care, însă, stăruie sufletul acela de viguroasă rezistenţă al plăeşilor lui ştefan. Cu toate apele, şi codrii, şi munţii ei, ni se arată, astfel, Bucovina, în paginile acestei cărţi, cinstit scrisă, adevărata călăuză pentru drumeţul dornic de a-şi cunoaşte ţara. Iar ilustraţia ce o smălţează, de la început până la sfârşit, face din această carte preţioasă de călătorie şi una din cele mai atrăgătore lecturi. In rândul aceloraşi cărţi bune de citit, spre a ne cunoaşte ţara, trebuie pusă şi „Dobrogea — o ţară din poveşti” de prof. I. Simionescu. In pagini de o magistrală frumuseţe sunt descrise frumuseţile ţinutului românesc dintre Dunăre şi Mare, cu o frăgezime de nuanţe ce dă pe faţă evlavia cu care se ocupă autorul de tot ce-i al pământului acesta. Tot ce-i mai caracteristic ca pitoresc şi ca însemnătate istorică, in Dobrogea, ni se arată, astfel, în opera aceasta datorită unuia din cei mai pasionaţi cunoscători ai ţării noastre. Această minune care-i „Delta Dunării“ ne apare, cu infinita-i bogăţie de intr’aripate ce şi-au aflat aci adevăratul lor .Paradis terestru“ — într’o serie de imagini fixate cu măestria unui mare scriitor. De aceia „Dobrogea — o ţară din poveşti“ poate fi socotită ca un adevărat imn de slăvire a acestui colţ de pământ românesc, de care nu se poate lipsi nici un călător, dornic de a cunoaşte cum se cuvine această fermecătoare parte din ţara noastră. N. P. "★ 0 criză de guvern în Spania MADRID, 28 (Rador). — In cercurile politice circulă insistent svonul despre o apropiată demisie a primului ministru Azana. D. Lerroux, fostul ministru de externe și actualul șef al partidului radical, a declarat că in cazul când s’ar produce o criză de guvern d-sa va lua succesiunea actualului prim ministru şi va încerca să constitue un guvern de uniune a tuturor partidelor republicane, cu excepţia socialiştilor. 114 S-a amânat procesul profesorului Forţi Cercul profesorilor secundari din Braşov a votat o moţiune prin care se declară deplin solidar cu profesorul Fortu, dat în judecată pentru discursul rostit la congresul din 29 Mai. Preşedintele cercului Braşov, prof. Eftimie Mărculescu, care este şi avocat, îl va asista în proces. * Judecarea procesului urma să înceapă aseară la ora 7, dar s‘a amânat pentru ziua de 5 iulie deoarece d. inspector general Longinescu, desemnat să susţină acuzarea, este bolnav şi nu s‘a putut prezenta în instanţă. -■ ^ ■« I—I