Dimineaţa, februarie 1935 (Anul 31, nr. 10093-10120)

1935-02-01 / nr. 10093

Vineri Februarie IS33 dimineața armată internaţională din lume, in Sarre Cum a fost formată şi cum s’a comportat această forţă nouă a Ligii — Dela trimisul nostru special — PUŢINĂ ISTORIE Armata internaţională! Iată o noţiune care nu este destul de nm- 0. uituite uituiOr, ce ştie prea bine că armata este o instituţie de ordin strict naţional, deoarece menirea ei unică este să apere teritoriul ţării contra atacurilor din afară. Deci, o armată internaţională este greu de înţeles, dacă ne plasăm din acest punct de vedere. In ultimul timp însă, adică nu chiar recent de tot, a fost lansată în doctrina păcii teoria unei armate a Ligii Naţiunilor, cu efectiv furnizat de toate statele. Rolul acestei armate trebuia să fie deosebit de important In momentul în care un stat oarecare ar fi atacat un membru al Ligii Naţiunilor, armata internaţională ar fi intervenit, paralizând forţele atacantului. Războiul ar fi fost deci evitat sau limitat, prin puterea militară a Ligii. ^Contra acestei soluţii de pace s’au ridicat numeroase critici. In primul rând proectul era socotit ca utopic, adică de domeniul visului. Nimeni nu-şi putea închipui că se va realiza o armată destul de puternică pentru a executa ordinele de apărare ale Ligii. Apoi, se ridicau obiecţiuni cu privire la modul de recrutare a eleve o întindere de 1921 de kilo zile, până în momentul când, aproame tri patra , soarta a dat nu numai o ploaie de mine şi de fabrici, nu numai un rău devenit astăzi celebru şi o populaţie chemată la cel mai pasionant plebiscit — ci mai presus de toate o armată internaţională. Nu este deci vina gazetalor dacă s-a stabilit că unii dinei au transmis din Sarrebruck, orele respective, în 13 zile de cuvinte. Circumstanţelesi de asa natura si evenimentele s’au complăcut, într’o concentrare atât de substanţială, încât Sarre poate fi considerat cel mai interesant petec de pământ de pe Acum şi plebiscitul s’a epuizat şi problemele franco-germane de ordin financiar sunt pe cale de rezolvare principală. Cu alte cuvinte, interesul începe să scadă şi dacă n’ar interveni isprăvile sângeroase ale naţional-socialiştiior deslănţuiţi, poate că s’ar coborî şi asupra acelui ţinut cu populaţie deasă pacea binefăcătoare. Deocamdată mai rămâne însă în Sarte armata internaţională. Liga Naţiunilor nu a dat ordinele de retragere şi armata aceia pare că nu şi-a împlinit compiect misiunea de a păzi un teritoriu german contrar exceselor germane, din nenorocire atât de periculoase. Fiindu-se plebiscitul din Sarre, consiliul Ligii a fost alarmat de eventualitatea unor conflicte în acea regiune. Germania nu ascundea intenţia sa de a ocupa Sarre cu forţa, in cazul când i s’ar fi părut că cineva îi calcă interesele, franţa, la rândul ei, prin autoritatea tratatelor de pace, avea datoria de a asigura ordinea în Sarre, până după plebiscit. Se credea mai mult decât sigur că imediat ce Franţa ar fi intrat în Sarre, indiferent sub ce pretext, fie oricât de întemeiat, Germania va trimite şi ea trupe acolo. Ciocnirea acestor două forţe ar fi dus la un conflict de proporţii mari şi datoria Ligii era să evite în primul rând tensiunea francogermană. Ajutorul a venit, după cum era de aşteptat, din partea Franţei, ale cărei intenţii pacifiste sunt din fericire absolut loiale. Prin ministrul său de externe, d. Laval, Franţa a propus Ligii Naţiunilor să creeze o armată internaţională pentru menţinerea ordinei în Sarre. Propunerea, foarte fericită, a fost primită de Ligă în mod favorabil şi ceea ce este mai remarcabil, a primit adeziunea imediată a Angliei, prin delegatul său, lordul sigiliului privat, Eden. Privind chestiunea mai de aproape, se poate vedea însă că armata trimeasă în Sarre nu are tocmai -.--.au.; iöi yo uüliaíc püSa la dispoziţia Ligii pentru orice eventualitate, ci este mai curând o unitate militară neutră, cu caracter de forţă poliţienească. Apoi, durata acestei armate sau poliţii, cum vreţi să o numiţi, este limitată. Imediat după ce se va lichida chestiunea Sarre, contingentele vor fi înapoiate la ele acasă şi cine ştie dacă vor mai fi utilizate curând. Dar pe lângă interesul acesta principial, expus până acum, armata internaţională din Sarre mai prezintă şi un interes de natură practică şi chiar puţină curiozitate. Am urmărit, tot timpul cât am locuit în Teritoriul Sarre operaţiile militare ale unităţilor şi viaţa de cazarmă. Armata Internaţională din Sarre era formată din circa 4000 de soldaţi şi ofiţeri. Cea mai mare parte din contingent revenea trupelor engleze, celebrii şi tinerii rodaţi de elită ai Angliei, abia scoşi de pe băncile şcolilor şi expediaţi în Sarre cu aerul că au plecat într’o călătorie de agrement. In toată lumea, soldaţii englezi au fost porecliţi „Tommies“, poreclă transformată in renume şi dealtfel tot atât de dulce cum este porecla „bobbyes“, mantelor, la procurarea bugetului, adresată poliţiştilor englezi, etc. Un loc de seamă îl ocupau şi argumentele de ordin strategic. Intr’adevâr, unde anume ar fi trebuit să se instaleze ceasta? Amândouă dovedesc simpatia publicului şi dacă ar fi să judecăm după exemplarele trimese în Sarre, armata a-’simpatia aceasta este perfect justificată Obiecţiile de mai sus şi multe ! Afară de englezi au mai fost trialtele de culise, cum ar fi de pildă meşi în Sarre soldaţi şi ofiţeri ltaopoziţia anumitor industrii de ar-.hemi, suedezi şi olandezi, în număr moment sau de furnituri militare mai redus, adică vreo câteva sute au dat proectului o lovitură putere de fiecare muică. Armata internaţionala a rămas o ideie generoasă, păstrată în cartoanele Ligii pentru cine ştie ce generaţii mai puţin bătăioase decât ale noastre. ARMATA DIN SARRE nu se poate şi cu preciziune care dintre unităţile de acolo şi-au făcut mai bine datoria, dar un lucru este sigur: cei mai la înălţime au fost italienii şi asta nu la figurat, ci la propriu. Nu ştiu ce impresie o fi făcut Şarre asupra statului major italian, când i s’a cerut contingentul respectiv, dar fapt este că au fost adunaţi cei mai înalţi soldaţi şi ofiţeri din toată Italia. Nu aşi putea spune dacă italienii, luaţi în general sunt oameni înalţi sau scunzi. Dar credem nu se poate să existe o armată în care să se găsească indivizi mai lungi decât soldaţii, italieni din Sarre. Şi cum pare probabil că fascismul a exagerat simţul , ierarhiei, ofiţerii erau mai înalţi cu un cap decât, trupa, iar comandantul suprem, un locotenent-colonel, depăşea cu o lungime tot anturajul său. Câţiva ofiţeri semănau cu Balbo. Nici unul cu Mussolini, ceea cedovedeşte că ducele nu a făcut victime, ca Hitler de pildă, care a introdus în Germania moda mustăţilor a la Chariot şi freza pe o parte a frunţii, linsă şi pleoştită. Pentru înălţimea lor, soldaţii italieni aveau uniforme destul de modeste, la tancurile uşoare, pe care le plimbau toată ziua prin Sarrebruck nu ajungeau să adăpostească suficient talia excesivă a soldaţilor, ceea ce prezenta un neajuns serios. Incolo, volubili şi supli, se deosebeau de ceilalţi prin zâmbetul puţin ironic, puţin amuzant pe care-l fluturau pe buze. O singură dată au avut prilejul să se manifeste în public, pentru a vedea, toata lumea cât sânge rece au, la aducerea urnelor din provincie. Drepţi pe autocamioane sau cabraţi pe motocicletele cu mitraliere, italienii au trecut marţiali prin oraş şi umbrele nopţii proectau pe obrazul prelung, al meridionalilor reflexe virile. In restul timpului, au stat la frontiera germană şi au dovedit, prin supărarea pe care o arătau mereu, că fasciştii italieni nu sunt deloc convinşi de superioritatea dictatorială a colegilor germani. Chestie de concurenţă«, soldata nordului Cei mai sobri dintre soldaţii internaţionali din Sarre au fost incontestabil olandezii, deşi suedezii le puteau răpi oricând titlul acesta. Primul soldat olandez pe care l-am întâlnit am crezut că este surdomut şi blond. In realitate, numai culoarea părului era adevărată. Restul, placiditatea extraordinară cu care a primit salutul, întrebările şi insistenţele mele, traduse până la urmă în limbajul expresiv al gesturilor, nu erau decât rezultatul unei discipline foarte severe, unită cu un temperament fără pereche. Adică, mai corect, cu o singură pereche: suedezii Aceleaşi priviri albastre şi reci, devenite aproape cenuşii, în ochii care se fixau fără expresie asupra mea, şi nu lăsau aparenţa vreunui gând. Se pare că un român sau un francez, când te priveşte adânc în ochi şi nu spune nimic, te înjură. Soldaţii olandezi şi suedezi care au fost în carte probabil că nu au descoperit nici virtuţile calmante ale înjurăturii, nici resemnările unei conversaţii, în faţa unui pisălog. Ei sunt taciturni şi neutri, cu inima de ghiaţă ca în poveştile nordice şi cu statura turnată în bronz, pentru lupta dârzâ cu o natură prea puţin amabilă. Ofiţerii lor, invizibili şi cenuşii, nu erau mai abordabili Cu un detaşament de olandezi sau de suedezii în gardă, poate fi închis fără grijă vântul înaripat, sau banditul Coroi. Nu scapă, niciunul, cu toate meşteşugurile lor. O întrebare m’a chinuit totuşi, în Sarrebruck: soldaţii aceia, nu mâncau, nu dormeau, nu se plimbau? Cine ştie? Poate că erau automaţi, fiindcă niciodată nu au lipsit din gardă şi niciodată nu s’au mişcat din loc. La frontiera franceză, poliţiştii fac controlul vamal al bagajelor refugiaților din Sarre * ITALIENII, LA INALTLME Nimic nu putea fi mai amuzant si mai pitoresc decât comparaţia între aceste trupe, din care o bună parte aparţineau nordului, iar alta ţineasă reprezinte sudul cursa-Chestiunea nu mai era la ordineaximum de demnitate. Intr’adevăr s Insularii Mai mult mobili, infinit mai mobili, soldaţii englezi au umplut literal- mente oraşele, pe tot timpul zilei şi al nopţii. Când, înainte de Crai viwii uut vilii al iaai c Ufl ULI1J L.UI1**1 dra s’a dat ordin ca nici un soldat englez să nu se căsătorească în Sarre, am crezut ca şi dvs. că este o glumă britanică şi am râs. In realiate, măsura era foarte serioasă şi dovedea cât de mult cunosc ofiţerii englezi psihologia soldaţilor pe care îi comandă. Sarre era o excursie pentru domnişorii de la Eton. După război, tineretul englez a început să invadeze continentul, părăsind izolarea de pânăatunci. Invaziunea a provocat senzaţie. S-a văzut că spre deosebire de părerea celebră a caricaturiştilor, Englitera posedă şi exemplare masculine remarcabile ca frumuseţe şi că tipul clasic, zâmbat, roşu şi lung, lung de tot este mai degrabă o excepţie plină de humor, decât un model de englez. Tommi din Sarre puteau să prezinte toatefarmecele dragostei pentru tinerele sarreze. Şi prudenţa comandanţilor de a interzice orice căsătorii este perfect justificată. Fără această măsură, tinerii din colegiile engleze, înrolaţi anume pentru expediţia din Sarre ar fi revenit pe insulă cu cele mai urâte soţii Şi ar fi fost păcat. Prea treceau frumoşi, rubiconizi şi veseli pe străzi, cu uniforma elegantă, cu şapca expresiv plecată pe o sprânceană blondă şi cu o crăvaşe cavalerească sub braţ. Insă nu darurile fizice au impresionat pe spectatorii care asistau zilnic, lângă gara din Sarrebruck la micile exerciţii militare. Ci aerul degajat, disciplina consimţită în mod liber, care reieşea din toate gesturile soldaţilor englezi Un ofiţer scoţian dădea comenzile cu glas asurzitor. Trupa le executa calm. Ofiţerul mai striga odată, la interval destul de lung. Iar o mişcare. Apoi un soldat ieşea din rânduri, schimba sentinela din postul cel mai apropiat, fără nicio ceremonie. Sentinela intra îa frâu. Ofiţerul mai comanda ceva. Trupa pleca în pas liber, fără vreo formaţie precisă. Pleca să, facă sport. Un ofiţer englez care JOCUia lângă mina aceasta este metoda engleză de a obţine disciplina reflectată a soldaţilor. Nici un efort excesiv, nici un gest care ar pune soldatului probleme de nesupunere sau care i-ar revolta spiritul de om civilizat, responsabil şi cavaler. La instrucţia, bazată pe sport, fiecare soldat, execută numai exerciţiile care nu-i obosesc. Nu poartă decât raniţa care i se pare uşoară. Cu timpul, după ce se va antrena în mod serios şi treptat, va fi un adevărat campion, format prin bunăvoinţă şi stimulare. Nici un exerciţiu nu i se va părea greu, iar raniţa nu va exprima vreo greutate, fiindcă el însuşi va fi gata să o încarce cu tot ce poate duce. O simplă chestie de confort îmi pare rău că nu am putut asista şi la un exerciţiu de război al trupelor engleze. Făceau, adesea, trageri, prin imprejurimile Sarrebruckului. Pocniturile enervau pe localnici mai mult decât tancurile care defilau zilnic pe străzi. Ofiţerul pe care l-am întrebat mi-a spus că exerciţiile de tragere se fac din buna plăcere a soldaţilor, care nu vor să piardă deprinderea... Dealtfel, mai toată armata din Sarre era, dacă nutem spune aşa, o armată de plezirişti. La englezi se pleca din cazarmă în modul cel mai simplu ce se poate imagina. Cine nu era de santinelă, îşi lua cravaşa şi ieşea în oraş, până la ora la care ştia că va fi de folos unităţii sale. In tot timpul nopasuri noarre nu au provocat nici un incident, deşi atmosfera era încărcată, deşi înainte da venirea trupelor se iscaseră mici conflicte, cu revolvere. In fine, pe tot timpul popasului, nu s’a căsătorit nici unul. Omagiu adus disciplinei tber consimţite, dacă nu...« femeilor sarveze. Mircea Grigorescu Curiozităţi din lumea largă Un graţios balet format din eleve din clasele primare ÎNSEMNĂRI PRINŢESA Descendentă a uneia din cele mai vechi familii din ţară, nu prea tânără, nu prea frumoasă, dar de o rară distincţie in gesturi şi maniere, aceia pe care o veselă trupă de teatru a Capitalei o numeşte cu nespusă dragoste „prinţesa", ascultă cu răbdare povestea micilor necazuri ale celei mai nostime „girl”. La sfârşit, după ce fetica blondă încheie cu un suspin, duhovnica improvizată, îi şterge ochii cu o batistă danteată, ii vâră în guriţă o bonboană imensă de la cel dintâi cofetar, apoi se duce să se aşeze pe un scaun, de o parte, lipită de un decor, să nu tulbure repetiţia. Şi în fiecare zi lucrul e la fel. Evadând din lumea ei franţuzită, din vechiul palat ornat cu moaşte aurite, strania făptură ce şi-a asumat rolul de Mecena al trepidantelor dansatoare din trupa celebrei reviste, vine punctual la repetiţiile ei, vine la spectacole, se agită cu o mamă cu zeci de puişori, găteşte pe una, consolează pe alta şi veşnic le întinde cu mâna ei aristocrată, flori, prăjituri şi bonboane. La poarta teatrului o aşteaptă regulat limuzina ei încăpătoare, în care niciodată poate nu răsună zgomotul unei sărutări, iar acasă, adesea, rude şi prieteni din lumea ei, au sfârşit de mult să se mai mire de patima prinţesa pentru teatru. Aseară, mai mult ca oricând, ea era afectată. Doar fetele ei aveau premieră. Deşi ştia că agilele lor picioruşe, se răsuciseră ore şi ore sub ritmul muzicii, că perfecţiunea pusese punctul ei final pe cel mai îndrăcit ansamblu de paşi aeriani, totuşi prinţesa avea trac şi ca niciodată nu se risipise dragostea ei mai mult, în sfaturi, încurajări şi bonboane. «.«, totul se petrecu cu bine. Iar la sfârşit, când ecoul ultimelor aplauze se ciocni murind, de friza cortinei, prinţesa îşi adună micile prietene, girlsurite, care din fluturi străluciţi redeveniseră cristalide cenuşii şi le luă la ea acasă. In sufrageria strămoşilor cu nume sonore, sub ochii încruntaţi ai portretelor in caftane şi giugumane boereşti, micile dansatoare mâncară din toate bunătăţile şi pe rând apoi, limuzina protectoarei lor le duse în depărtare, înfundate străduţe. Iar când, târziu, aristocrata ce nu mai era tânără, ce nu mai era frumoasă, rămase singură, dezgropa dintr'un vechiu sipet o rochie de tul cu zeci de volane, o făcu să alunece pe trupul slăbit de ani și trântită pe divan închise ochii. întreaga noapte visă că era o silfidă drapată în verde pe o pajişte de margarete, o silfidă, ca de mult. Dansase cu aprindere la un bal boeresc, la brațul unui iubit care insurănau-se cu alta, îi lăsase nemuritor în suflet gustul ritmurilor pasionate şi al dansului liber, al dansului nebun în mijloc de lumini, de veselie şi tinereţe. .. Halloman Acesta este numele pe care norvegienii, după multă bătaie de cap, l-au găsit pentru cei cari anunță programul la radio, nevrând să utilizeze cuvântul englezesc speaker. Femeile speaker sunt numite „hallodame". S’a recurs la acest nume prin faptul că speakerul anunţă programul cu cuvintele „hallo, veţi auzi!” Am mai arătat, de altfel, că în toate ţările nu prea se ştie cum să fie numiţi cei cari vestesc programul şi numai ţările anglo-saxone au rezolvat problema prin cuvântul speaker, care-şi găseşte cele mai ciudate forme feminine în diferitele limbi. Shanghai paradisul divorţurilor Dacă in America, San Remo e raiul candidaţilor la divorţ, pentru China paradisul divorţurilor este oraşul Shanghai. Pânâ de curând chinezii ignorau complect noţiunea desfacerii căsniciei în sensul european şi mai există şi acum, regiuni unde divorţul e necunoscut. In schimb printre chinezii moderni divorţurile sunt frecvente. Există la Shanghai un tribunal care pronunţă divorţurile in mod gratuit şi nici nu e măcar nevoie să se prezinte părţile. Prezenţa avocatului e suficientă. E însă necesar ca ştirea divorţului să fie publicată intr’un ziar din Shanghai Divergenţa de cuvint e motivul cel mai frecvent de divorţ; adulterul şi bigamia nu figurează decât extrem de rar in cererile de desfacere a căsniciei. Avocaţii din Shanghai au acum o nouă sursă de venituri. . — Un bătrân concurent la acest Cros-Country la Bob de Vincennes concurs de alergare, la care au diat parte 2000 alergători la Cross-al • • roter amnor Pagina 3-a Câinele Toggo La Viena a fost „sărbătorit” de curând un câine poliţist anume Toggo, care a împlinit 6 ani. Animalul ar putea fi numit „câinele-record" deoarece deţine recordul arestărilor, împreună cu doi camarazi ai săi Diana şi Balg, a procedat la identitatea a opt sute de criminali şi delicvenţi în cursul uinui singur an. O teorie despre chelie Un savant susţine că părul nu are scop biologic decât la femei, ceea ce explică frecvenţa cheliei la bărbaţi. Acest scop biologic e pe deo parte acel de a servi de sprijin sugacilor şi pe de alta răspândirea unui parfum special care să ademenească pe bărbaţi. Dacă totuşi bărbatul are păr, acesta e un lux. Există şi sugaci cheli, adică copil cari prezintă simptomele cheliei. Acestă chelie a sugacilor se observă deopotrivă la băeţi şi la fete. Chelia nu este eriditara. Specialiştii moderni tratează chelia cu preparate hormonale şi în special cu hormoni feminini Deobicei bărbaţii cheliau braţele şi picioarele păroase, iar femeile cu păr pe trup au, părul capului foarte rar. - iarăş recordomanșa La Melbourne, un anume ,John Walk, a făcut un rămăşag că va marca 60 de ouă răscoapte. Mister Walk a mâncat într’adevâr oule şi se vede că era antrenat, deoarece nu s’a îmbolnăvit de pe urma acestui record. Un alt cetăţean, anume Bins, a patinat timp de 204 ore fără Întrerupere. El a căpătat o cupă drept premiu. Un alt bărbat deţine recordul scrisorilor de dragoste. In 30 de ani a scris 50.000 de asemenea scrisori. Ei drept că n’a făcut-o din recordomanie, ci din interes profesional. E vorba de un biet negustor ambulant care nu câştiga îndeajuns cu negoţul lui de mărunţişuri şi s’a hotărît atunci ca.in schimbul unei retribuţiuni modeste să dea o mană de ajutor fetelor ţi băieţilor dela ţară şi din micile târguşoare pentru compunerea răvaşelor de dragoste. Idela lui a prins şi in acest fel a ajuns la recordul de mai sus pomenit. Oameni prevăzători Pachebotul englez uriaş „Queen Mary" îşi va face voiajul de inaugurare în primăvara anului 1936. Entuziasmul englezilor pentru acest vas e atât de mare, încât s-au şi înscris 450 de persoane pentru a participa la această călătorie. Primul înscris şi-a asigurat cabina încă acum patra ani când s’a anunţat vestea construirii vaporului pe şantierul dela Clyde. Sunt oameni prevăzători, dar mai cu seamă optimişti pentru că în definitiv nu poţi şti ce survine intr’un interval de atâţia ani. Seninătate socratică . Când Xantipa, soţia lui Socrate, află sentinţa atât de nedreaptă prin care era să-şi piardă tovarăşul, s’a dus la închisoarea unde inculpatul aştepta verdictul. In hohote de plâns,ea comunică filosofului că judecătorii i! osândiseră la moarte. — Iar judecătorii, răspunse Socrate cu un desăvârșit calm, sunt condamnați la moarte de către însăși natura. — Dar ești condamnat pe nedrept strigă nenorocita femeie. — Ai fi preferat poate, spuse Socrate, să merit sentința? Citiţi „MAGAZINUL”