Dimineaţa, iunie 1936 (Anul 32, nr. 10573-10602)

1936-06-01 / nr. 10573

Mai 9336 Şedinţa solemnă de omi a Academiei Române * Discursul de recepţie al d-lui D. Panpu.­Răspunsu­l d-rei dr. Ch. Marinessu Eri. Vineri, şi-a rostit discursul de recepţie la Academia Română d. prof. D. Potmpeiu, distinsul mate­matician. Este al doilea discurs de recepţie de săptămâna aceasta. „Nemurito­rii „s’au obişnuit — pare-se — cu activitatea această „intensă“, căci şi eii au asistat în număr mare. Se aflau astfel de faţă d-nii Al. Lapedatu, preşedintele Academiei. Membru în secţia ştiinţifică în locul regretatului prof. dr. Ioan Cantacuzino, d. prof. Pompeiu a a­­vut sarcina de a vorbi despre pre­decesorul său. D-sa a început prin a arăta că pentru un om de ştiinţă un asemenea discurs este o grea (►problemă, căci cei deprinşi in a cu­­­­geta sunt mai puţini exercitaţi în eleganta exprimare a gândului lor. De aceia un discurs de recepţie este o probă la care omul de ştiinţă se supune cu jenă. Când un savant matematician a rostit, mai anii tre­cuţi, la Academia franceză, discursul său de recepţie, acest discurs a fost calificat de „liniar“ şi n’a putut place. De aceea astăzi, când mă văd supus la o grea încercare, recunoş­tinţa mea stă mult mai presus de anevoioasa rostire, la care mă supune regulamentul Academiei, — spune d. Pompeiu. După această introducere în for­mă de o scuză, d. D. Pompeiu a a­­rătat că predecesorul său prof. Cantacuzino trebuia să facă d­in discursul de recepţie pe care moar­ta lui prematură l-a împiedicat să ţină­­­ portretul lui P. Poni, al cărui loc l-a ocupat. De aceia d. Pompeiu îşi ia sarcina de a nu lăsa fără cuvinte de pioasă amintire pe marele făcător de bine, omul sen­sibil şi discret, duios şi totuşi hotă­­rît care a fost P. Poni. Influenţa a­­cestuia, ca profesor, a fost una deo­sebită. El nu a condus şi îndrumat numai pe cei din jurul său, ci i-a modelat. Tot ca profesor a scris cărţi de şcoală,­­ într’o limbă mi­nunată. In viaţa publică, ca depu­tat, sau ministru, sau conducător de administraţie, a fost muncitor, ho­­tărît, ordonat până la meticulozi­tate. In­activitatea lui P. Ponl a fost însufleţit de o veşnica dorinţă de a ajuta la regenerarea naţională. Sentimentele sale de iubire pentru neam şi ţară le-a exprimat în răs­punsul său la decursul de recepţie al d-lui Ion Inculeţ în 1919, când a spus intre altele : „Cultul ştiinţei trebuie să fie totdeauna unit cu iu­birea de patrie". Dacă Ion Cantacuzino ar fi trăit — spune mai departe d. Pompeiu— în discursul de recepţie pe care l-ar fi rostit despre Poni s-ar fi În­tâlnit desigur cu acesta în ce pri­veşte sentimentele de iubire de ţară. Patriotismul lui a putut fi pus la îndoială cu toate că l-a manifestat în faptă şi în scris. Se credea că ataşamentul său pentru Franţa, care era pentru el o a doua patrie, îl făcuse întrucâtva să uite propria lui ţară. L-au preocupat totuşi pro­blemele naţionale şi sociale, proble­ma ţărănească în special. A scris despre aceasta în 1908. Atitudinea sa e perfect explicată şi legitimată atunci când se ţine seama de biografia lui. S-a născut în Bucureşti la 13 Noembrie 1863, fiu al lui I. Cantacuzino, fost mini­stru de justiţie şi al d-nei Cantacu­­zino, născută Mavros, fiica genera­lului Mavros, fost secretar și ajutor al lui Kisseleff. Primele studii le face în țară. In 1879 pleacă la Pa­ris pentru a face studii clasice. Este admis numai­decât în clasa a şasea a liceului Louis le Grand, unde este coleg cu Joseph Bédier, Victor Bé­­rard, Romain Rolland, Henry de Regnier, etc. Se distinge de pe atunci şi anume la concursuri de versuri latine. In Martie 1885 îşi ia licenţa în filozo­fie. S’a întors in ţară, unde îşi face armata. Apoi se întoarce în Franţa unde studiază ştiinţele naturale şi medicina. îşi ia doctoratul în 1894. D. POMPEIU după care­­ se dă suplinirea cate­drei de morfologie animală la Iaşi. După doi ani se Întoarce la Paris şi lucrează vreme de cinci ani la In­stitutul Pasteur. In 1901 e chemat ca titular la catedra de medicină experimentală din Bucureşti, nou creată. In continuare, d. Pompeiu vor­beşte despre cealaltă latură a acti­vităţii lui Ion Cantacuzino, anume de talentul lui de organizator. In această calitate, ca director al ser­viciului sanitar, d-rul Cantacuzino a înfiinţat sanatorii, laboratorii re­gionale de bacteriologie şi a făcut legea de organizare a acestui ser­viciu. In războiul din 1913 şi în cel din 1916—18 a fost de cel mai mare fo­los, îngrijind de starea sanitară a trupelor. Apoi, la Paris, ca membru în comitetul naţional, şi-a servit ţara prin cuvântul şi relaţiile sale. A semnat ca prim delegat tratatul de la Trianon. După războiu, condu­ce Institutul ce-i poartă numele, iar în 1931 e ministru în cabinetul Iorga.­­ Peste doi ani firul atât de armo­nios împletit al acestei vieţi s’a rupt, — închee d. Pompeiu. Canta­cuzino şi-a îndeplinit cu prisosinţă datoria către strămoşi. Nu numai pentru Academie, în sânul căreia era iubit şi admirat, ci pentru ţara noastră, pentru ştiinţa universală, el a fost o podoabă rară, piaticelor la analiza funcţiunilor organelor vii. Şi acuma să urmărim firul vieţei dvs. din care se desprinde persona­litatea şi aptitudinile — a continuat d. dr. Marinescu. Să vă facem a­­namneza, cum zicem noi medicii, ea este interesantă de cunoscut. V-aţi născut, la 22 Septembrie 1873, in comuna Broscăuţi Judeţul Dorohoiu. Anii copilăriei i-aţi petre­cut in casa părintească din comuna Dimocheni care a fost dăruită mai târziu de familie ministerului de in­strucţie şi azi e un frumos local de şcoală. Tatăl dv. Dimitrie G. Pom­peiu, din ascendenţi basarabeni, era un mic proprietar, insă, spirit avid de cultură, cititor pasionat, avea o bibliotecă aleasă, în care figura ln locul de onoare „Dacia literară" a lui M. Kogălniceanu şi „România li­terară“ a lui V. Alexandri. El se in­teresa şi de cărţi de higiena şi de medicină ca să-şi poată creşte copiii în mod sănătos. Totdeodată, împins de dorul curiozităţei, înjgheba expe-Vedem în sură de unire între ştiinţele naturale şi fizice propriu zise. Mama, se trăgea din neam de preoţi cărturari; fraţii ei erau ade­văraţi intelectuali, căci găsim pe u­­nul profesor de limba greacă, altul procuror la Curtea de Apel şi al trei­lea oculist meritos. Cum era şi firesc, împins de do­rinţa de a merge şi mai înainte, aţi plecat la studii în cetatea lumină, în urmă aţi obţinut licenţa în mate­matici speciale a lui Carlo Bourlet şi în urmă aţi obţinut licenţa in mate­matici. Neputând realiza dorinţa dv. de a deveni inginer de construcţii navale, v-aţi preparat pentru o teză de doctorat în ştiinţe matematice, având rara fericire de a lucra sub privigherea ilustrului Poincaré. Teza dv. de doctorat a avut un subiect care a atras atenţia matematicieni­lor asupra dv. şi aţi stârnit multe discuţii. La porţile teoriei funcţiunilor ana­litice, o chestiune grea rămăsese de­schisă deşi fusese atacată, fără suc­ces însă, de matematicieni de seamă. Ea a fost rezolvată efectiv de dv. Ca profesor aţi semănat idei fe­cunde, iar prin simplicitatea lumi­noasă ce aduceţi în expunerea teo­riilor celor mai delicate sunteţi a­­scultat cu interes şi plăcere. Nu voiu uita că aţi fost chemat să conduceţi desbaterile parlamen­tului în calitate de preşedinte al Ca­merei căreia, prin tactul, prin mă­sura cuvintelor şi a ordinei ideilor aduse în discuţie, i-aţi imprimat o directivă şi un nivel pe care nu l-a cunoscut prea deseori. Aţi arătat că ştiinţa cu metodele ei severe poate domoli patimile şi chiar aduce armonie şi linişte a­­tunci când se pare că furtuna se a­­rată la orizont. Ce bine ar fi dacă oamenii poli­tici ar avea o cultură solidă ştiin­ţifică ! Sunt convins că multe ano­malii sociale ar dispărea. Terminând, vă asigur de toată dragostea colegilor noştri şi a mea care suntem cu toţii fericiţi să avem printre noi o minte limpede, un coleg de o rară distincţie şi since­ritate. De aceia vă zicem din adân­cul sufletului: „Bine ai venit prin­tre noi" — a încheiat d. prof. dr. Gh. Marinescu. G. P. Marinescu, Brătescu Voineşti, gene­ral Rosetti, G. Maniu, I. Lupaş, prof. I. Nistor, ministrul muncii, An­drei Rădulescu, I. Petrovici, G. Taş­­că, Simion Mehedinţi, Şt. Ciobanu, C. Rădulescu-Motru, Sextil Puşca­­riu, Th. Capidan, Silviu Dragomir, părintele Nae Popescu, Grigore An­­tipa, I. Simionescu, David Emma­nuel,, membru onorar, N. Bănescu, prof Mrazec, prof. I. Ionescu, Voi­prof. N. Iorga, Ţiţeica, secretarul tinovici, Erbiceanu, prof. P. Rainer, general al Academiei, prof. dr. G. etc. Discursul de recepţie al d-lui D. Pompeiu .....­... , fram :...... ■ .... Răspunsul d-lui prof. dr. Gh. Marinescu ?: Scumpe coleg, După ce aţi făcut elogiul bine meritat şi în termeni atât de miş­cători ai regretaţilor noştri colegi dr. I. Cantacuzino şi P. Poni, îmi rămâne mie sarcina, pe cât de grea de do­­nimantă, ci să vorbesc V. Vi­­tail. VâAt&iM­KrOVU despre viaţa şi opera dv. Viaţa d-voastră se scurge ca un fluviu li­niştit şi nu-mi va fi greu s’o schiţez, dar opera dv. matematică are ceva transcendent pentru mine, că eu nu sunt decât un simplu neurologist, care nu s’a înălţat în sfera înaltă şi senină a cugetării matematice. Răspunsul meu va fi o caldă şi sinceră manifestare de simpatie pentru personalitatea dv. şi totodată o pledoarie pentru înfrăţirea ştiin­ţelor, atât de îndepărtate, de care ne ocupăm fiecare dintre noi. De când ne-am cunoscut, scumpe coleg, am simţit unul pentru altul o deosebită dragoste, mai mult decât aceia ce se observă între colegi ai aceleaşi instituţiuni; a fost un fel de efuziune spontană care ese din sufletul nostru şi se confundă într’o ioomunitate rifi şi sentimente. Neapărat că ştiinţele matematice ca şi cele biologice reprezintă în to­talitatea lor, o disciplină care pre­supune o conformaţie cerebrală spe­cială şi numai oameni superiori pot să le îmbrăţişeze deodată. Astfel unul dintre cei mai mari cugetători, Descrates, filozof admi­rabil şi matematician ilustru a în­ţeles legătura dintre medicină şi matematici şi a proclamat că medi­cina va îmbunătăţi soarta omenea­scă. Ce adânc adevăr! Mai mult chiar, ilustrul filosof şi matemati­cian mergea pe furiş să disece ca­davre, să studieze creerul şi să loca­lizeze în acea mică glandă cu funcţii oarecum enigmatice, puţin cunoscu­tă chiar azi, care se numeşte epi­­fiza, sufletul omenesc. Dar să cugetăm şi la complexita­tea fenomenelor nature­ şi ne vom da seama că sunt atâtea parametre pern una câte una. S’au descoperit şi analizat fenomene ca: tensiunea osmotică, diferenţa de potenţial e­­­­lectric şi rolul nebănuit de mare al diverselor radiaţiuni in fenomenele iveţei. S’adaog oare că mateamatici­­le nu au fost streine faţă de aceste progrese? . Cugetarea matematică şi cea bio­logică, departe de a se exclude din contra ele se unesc, şi­­fericit este matematicianul care pătrunde în domeniul fenomenelor biologice și biologistul care aplică datele mate- Săptămâna cărţii a înfăţişat ie­şirea din impasibilitate, în chip spontan şi enunţarea unor bucurii pământeşti, reale şi imediate, pe came neîndoios că scriitorul român, le doreşte, le aşteaptă şi le simte apăsat nevoia. Atenţii binevoitoare şi promisiuni de sinceră dragoste,­­ se dăruesc de câţiva ani încoa, înţelegerea pornită de sus iradia­­ză în jos, ecouri şi efluvii de simpa­­tie, în cari gânditorii naţiunii, se leagănă câteva zile ale anului. De la sărbătoarea cărţii din anul trecut până la cea de astăzi, literile româ­ne, au avut de înregistrat, multe şi nerăscumpăraite deliuri, în lumea a­­leasă a creaţiunii. Au murit timnuriu atâţia scriitori, de la care sperau mult tiparul româ­nesc. Şi moartea lor, nu înseamnă desfacerea în linişte a unei vieţi -------------------­­a­u trăite integral, ci o finalitate bru­in organismul nostru, care scapa tata, O sfâşiere dureroasă, în efor cunoştinţei noastre. Le vom desco­­ttlrite Su­pre­mului câştig de viaţă. Şi eforturile sunt multe şi grele, şi câştigul puţin şi umilitor. Dacă s’ar face un reportaj asupra relaţiunilor dintre carte şi câştig, a­­supra randementului literar şi cul­tural, care însemnează o puternică sursă de viaţă naţională şi asupra felului de existenţă a multor eroi ai scrisului, s’ar ceti desigur cu axcest prilej, cele mai palpitante informa­­ţiuni asupra unor stări de lucruri, neobservate de indiferenţa contem­porană. Poate că mulţi Înţeleg aceste se­­ lar­claratore ÎNSEMNĂRI CASA SCRIITORULUI crete. Iată pentru ce, de ziua cărţii, primarul general al Capitalei, a o­­ferit generos împroprietărirea a do­uăzeci de scriitori români până la viitoarea festivitate a cărţii. Peste un an deci, douăzeci de meş­teri ai gândului şi ai scrisului, se vor putea bucura într’un cămin propriu, de cinstita iubire pe care le-o hă­răzeşte naţiunea. Problema unei case proprii, atârnă greu în balan­ţa rezolvărilor cotidiane în această vrem de înspăimântătoare scumpi­re, de impozite nemiloase şi de în­curajări platonice. Acest gest de ocrotire constructivă deschide o perspectivă luminoasă, în calea creatorilor idealişti cari trăesc şi mor, în cultul cuvântului şi al scrisului românesc, şi de la cari, pur­cede spre conştiinţă lumii, cristali­zarea sufletului etnic al româniei! Dacă până acum, numai moartea le dăruia celor mai mulţi scriitori, un local de pace şi de siguranţă, de azi încolo ei pot nădăjdui un colţ de pământ sub soarele vieţii. Salutând începutul unei ere nouă, de recunoaştere şi răsplată, pentru munca şi creaţiunea superioară a scriitorului, subliniem sărbătoarea cărţii, în anul acesta, cu o piatră albă, de pace şi de încredere vii­toare. CLAUDIA MILU­AN Abundenta de materie obligându-ne la unele sacrificii, vom publica în numărul de Duminică, a­ zsatruiea reportaj din seria senzaţionalelor reve- Etei „EU IIAM ARATAT PE DIULINGER“! In acest reportaj se evocă acea epoca a gangs­terilor din Chicago, care a precedat apariţia lui Diilinger. Pentru a înţelege împrejurarea ce a determinat contactul „Femeii în roşu“ cu „Snastii­­cul public No. I“, fi necesar acest istoric. D­I­M­INEATA Este pur şi simplu ridicolă situa­ţia „Universului”: acum două săp­tămâni, a pornit să... ne distrugă, cu nu ştiu ce documente teribile şi misterioase! Şi iată, au trecut cele două săptămâni... Noi am publicat în fiecare zi o nouă piesă autentică, din dosarul lui Stelian Popescu. la f­ei, în tot acest timp, repetă papaga­liceşte: „comunişti... comunişti!” Eri, monitorul falsului naţionalism ■ mai lamentabil decât oricând,— aduce aceiaşi îngăimare: „comu­nişti”... Este singura apărare — dacă a­­ceasta poate fi o apărare — a in­culpatului Stelian Popescu. Am spus . . . . ■ • s-o de zeci de ori: suntem comu­nienţe smple mecanica­ şi fizică, nişti fiindcă stăm de partea ţărani­­aceasta ascendenţa o fia lor j­efuiţi de Stelian Popescu la Drajna şi Măineasca? IMPRUDENTA Dar „Universul” este mereu im­prudent. Zilele trecute a pomenit de „Gazeta Bucureştilor”. I-am răspuns prompt: Stel­­ar­ Popescu, actual­mente „mare român“, a colaborat în lunile iunie şi iulie ISIS, sub ocupaţiu­­nea germană, la „Gazeta Bucureştilor“, publicând aci mai multe scrisori şi interviewuri. Mai mult, Stelian Popescu a predat „Gazetei Bucureştilor“ do­sarul unei anchete, pe ca­re fusese însărcinat să o facă în calitate de ofiţer mobilizat. Şi , ca să fim mai precişi, S­telian Po­pescu l-a acuzat de necin­ste pe Vintilă Brătianu prin „Gazeta Bucureşti­lor“. Sunt patru zile de când am­ făcut aceste afirmaţii de­ o excepţională gravitate pentru ,,marele român". De ce face Stelian Popescu? De ce nu suflă un cuvânt? Dar „marele român” face o nouă imprudenţă: vorbeşte de atitudinea noastră faţă de principiul monarhic. Atitudinea noastră in această pri­vinţă — ca în toate privinţele — este clară. Cititorii o cunjosc. Vrea Stelian să amintim campa­nia infamă dusă prin „Universul” înainte de 1930? Vrea Stelian să amintim anume manifeste imprimate recent în ate­lierele „Universul” şi pentru care a avut să dea explicaţii lamentabile la parchetul militar? Aşteptăm un răspuns precis. DIN NOU, LA DRAJNA Până atunci, să ne oprim încă un moment asupra operaţiunilor lui Stelian Popescu în codrii Drajnei. începem publicând următoarea scrisoare a d-lui avocat C. D. Vasi­­lescu-Popa, apărătorul moşnenilor Pânţeşti împotriva soc. exploatatoa­re Drajna. In faţa anchetei parlamentare, instituită în urma propunerilor de­putatului de Prahova Ionel Creţoiu, am invitat pe d. Stelian Popescu, să răspundă prin Universul, dacă înţelege, să compară, pentru a se stabili contradictoriu: 1) Care este averea mobilă şi imo­bilă a fiecăruia dintre noi? 2) Cine a obtinut FARA NICI UN TITLU VALID DE PROPRIETATE, întreg masivul păduros de pe „Va­lea Teleajenului”, în suprafaţă de circa 23 mii pogoane? 3) Câţi bani costă pe Societatea Drajna a d-lui Stelian Popescu, tă­cerea Inginerului silvic asupra VAN­­ CALICELOR EXPLOATĂRI ALE A­­CESTUI MASIV? Au trecut două luni şi, la invita­ţia făcută, ni s’a răspuns cu mor­­mântala tăcere. La campania crudă, dar moralizatoarea campanie întreprinsă, de cele mai serioase şi răspândite zia­re româneşti Dimineaţa“ şi „Adevărul“, pe chestia jafului de la Drajna, pa­tronul cel cu două babe din spelunca Brezoianii, ne opune două diversi­uni: pericolul comunist şi afacerea juridică Alfoi­­nari. La prima diversiune ai­ răspuns cu prisosinţă „Di­mineaţa“ şi „Adevărul“, cari credincioase tradiţiei lui Beldiman şi Miile, a­­pără pe ţărani împotriva expl­oatatori­l­or. La a doua, care ne priveşte, să răspundem noi: In nordul jud. Prahova, Statul — după lovitura din 1864 — se substi­­tue călugărilor greci din monasti­­rile: Căldăruşani şi Sfântul Gheor­­ghe Nou, la folosinţa câtorva stân­jeni devălmaşi înfundaţi, donaţi de autorii moşnenilor, în pădurile lor din Albînari. Din suprafaţa lor totală de circa 3000 ha. câştigată în 1929 definitiv şi în excutare până la I. C. Cas. S. I. de către d. avocat Aurelian Ben­toiu, după cum se dovedeşte cu Dec. 21­929, statul înstrăinează abu­­siv cam de trei ori peste pretinsele sale drepuri, adică supr. de 2000 pogoane la clăcaşii din 1864 şi la di­verşi locutori din Ariceşti-Zeletin­­iar restul de una mic­­­agoane ste­jar din trupul pădurii „Alibinari“, aflată la punctul „Predealul-Să­­rari“, este cedat deghizat marelui patriot Stelian Popescu, la preţuri derizorii.­­Ace este deci, sursa din care se inspiră desîntere­­sata campanie a gangste­rului Popescu, dusă cu a­­tâta furie contra ţărani­lor din Albinari şi al buclu­caşului avocat Aurelian Bentoiu, angajat şi al Moşnenilor din Drajna. Vezi dos. 443-927 Trib. Ilfov S. III c. c. cu ter­men la 16 Denie 1936). ACTELE FALSE ALE SOC. „DRAJNA“ Actele false, in baza cărora soc. acaparatoare exploatează fără mi­lă, — ignorând regimul silvic legal— codri de pădure, proprietatea stră­bună a Pânteștilor din corn.: Draj­na de Sus, Drajna de Jos, Cerașul, Ogretinul, Homorîciul, Teişani, Mă­­neciul Pământeni, Măneciul Un­gureni, Slonul şi Vălenii de Mur­e, sunt singurele acte folosite, cu bună ştiinţă, la întocmirea şi aprobarea sceleratului amenaj­ament al soc. „Drajna“, de care organele silvice de pe vremuri vor fi făcute respon- Scibile ENUNŢAREA TITLURI­LOR DE PROPRIETATE ALE SOC. „DRAJNA“ Prin jud. Trib. Ilfov S. III c. c.— dos. 443-27 — cu No. 13473 din 19 Mai 1927, reci. obştea Pânteşti din comunele amintite, se constată a­ fi asistată de av. Bentoiu şi Vasilescu (Popa). Avocatul Popescu-Necşeşti, pentru pân­ta Soc. for. „Drajna” arată că părţile nu şi-au putut adunai toate actele, cari sunt foarte vechi şi cere ultim termen pentru aceasta. Prin pet. reg. la No. 40996 din 29 Noemb. 1927 — aflată la acelaşi do­sar ,procuratorul Soc. Drajna Pre­da Niculescu, depune 14 ACTE. Prin jum. No. 409 din 24 Febr. 1928 Obștea reclamantă cere ter­men, av.­ei Bentoiu fiind ocupat. Mai cere ca să se invite Soc. Draj­na a depune cele 115 acte ridicate dela Arhivele Statului, pentru­ a a­­lege actele, ce-i privesc. D. av. Preda — azi decedat — răspunde că în acest proces nu­ se mai serveşte de alte acte, afară de cele 14 acte mai sus menţionate (de­puse la dosar) şi cari sunt tocmai actele Moşnenilor, întocmite şi con­servate prin vehilul şi arendaşul lor, Marele Lugoj, Al. N. Jilipescu, bunic­­cul Creţuleascăi şi autorul Soc. Ce cuprind cele 14 acte folosite de vehil şi depuse de zisa soc. la des. causei, cum şi cele 101 acte, cari poartă ştampila falsităţii, vom vedea în toate consecinţele penale, intr’un număr viitor. Cu mulţumiri anticipate, C. D. VASILESCU-POPA Apărătorul Moşnenilor Pân­teşti ! Iată dar, o nouă afacere veroasă a lui Stelian Po­­pescu, pe care ne-o dea­­value d. avocat Vasilescue­ Popa. Eroul de la Drajna a cit­ Citind in ziarul dv. rând cu rând şi văzând că se mai găsesc oameni cu inimă bună, cari ne iau apărarea, vă rugăm să publicaţi aceste rân­duri. Sunt născută în com. Isvoarele din jud. Prahova. Tatăl meu, astăzi dece­dat, are 32 pogoane de pădure, de pe care nu a­­vem­ dreptul să luăm nici un bat de lemn. Toţi moşnenii din a­­ceastă comună stau cu ca­sele desvelite, fără uluci şi cumpără lemne tot de la soc. Draj­na, care ia speculează. Când vă gândiţi, domnu­le director, că avem atâta pădure şi noi cumpărăm, aici, lemne cu kilogra­­mul! Cum nu se gândeşte Ste­lian Popescu, patriotul, pit, în mod deghizat şi una mie pogoane pădure de stejar din trupul Albinari, la Predealul­ Sărari. Acesta este un capitol nou în biografia gangste­rului din Brezoianu. II vom cerceta cu toată atenţia şi, intr’unul din numerile viitoare, îl vom expune pe larg, până în cele mai mici detalii, aşa cum am procedat şi cu ce­lelalte afaceri veroase ale „marelui român“... atâta lume? Vă rog, d-le director, primiţi res­­pectele mele. Ecat. Negoiţă născută ECAT. PANAITESCU Acest strigăt de jale va impre­siona orice suflet de om. Numai sufletul hain al lui Stelian Po­pescu va rămâne, mai departe, împietrit. Nicio durere, nicio su­ferinţă nu află ecou In inima je­fuitorului. In tovărăşia capitaliştilor nemţi al căror procurator este, el lasă satele româneşti în mizerie, ca să-şi rotunjească averea cu be­neficii hoţeşti, îşi construeşte ca­stel de vânătoare şi piscină la, Drajna, dar nu dă un băţ de lemn moşnenilor bătrâni şi vă­duvelor nenorocite din satele Drajna de sus, Drajna de jos, Ce­raşul, Ogretinul, Homoriciul Teişanii, Mâneciul Pământeni, Măneciul Ungureni, Slonul şi Vă­lenii... Laba patriotului s’a întins peste toate aceste comune. Pădu­rile moşnenilor trebue să-l îmbo­găţească pe Stelian şi pe tova­răşii Ilii, capitaliştii nemţi acţio­nari ai Drajnei. Iar în sate, stă­pâneşte mizeria cea mai cumpli­tă. Iată opera „marelui român”, cum se intitulează Stelian Popescu. Moşnenii drăjneni sunt moţii ve­chiului regat. Munţii lor aur poartă, dar ei trebue să cerşească din poartă’n poartă,­­ din cauza pa­triotului de la „Universul”. DOSARUL STELIAN POPESCU La Prafita, printre moţii vechiului regat O scrisoare «ţintă şi o nouă afacere (la Predeal) a gangsterului de la „Universul“ O scrisoare emoţionantă de căruia suferă soli de mulţumire de la sătenii carii văd — în sfârşit — că licăreşte şi pentru el nădejdea dreptăţii. Oricât ne-ar calomnia şi ne-ar in­sulta Stelian, cu furia lui neputin­cioasă, noi găsim In aceste scrisori cea mai înaltă satisfacţie sufletea­scă pentru opera de sancţionare, pe care o împlinim. Desprindem din aceste scrisori, una singură: ULA. ICO.-tr Atr /. ..t. DOMNULE DIRECTOR, D. Ribbentropp in Anglia LONDRA, 29 (Rador). — D. von Ribbentrop a părăsit azi după a­­miază aerodromul din Croydon, ple­când la Belfast. Ambasadorul german va petrece sărbătorile Rusaliilor la proprieta­tea din Irlanda de Nord a lordului Londonderry. Lordul Londonderry a părăsit de­­asemeni Londra, cu avionul, câteva momente după d. von Ribbentrop Pagina Camera Comunelor discută creditele pentru marină Viguroasa intervenţie a d-lui Winston Churchill la Singapore. .Această bază navală, a spus d-sa, nu poate să constituie vre-o ame­ninţare oarecare faţă de vre-o pu­tere străină, întrucât ea se înfiin­ţează numai pentru nevoile reale ale Marinei britanice“. Ocupându-se de chestiunea, cru­­cişetoarele, lordul civil al Amiraltă­­ţei a declarat că „Anglia preferă să respecte tratatele chiar dacă ar fi să fie socotită că are o politică în­vechită“. Camera Comunelor a respins cu 192 voturi, contra 95, amendamentul laburist prin care se cerea reduce­rea creditelor suplimentare. Prin respingerea amendamentului creditele suplimentare pentru ma­organizarea l­arei navale del rină au fost confirmate de Cameră LONDRA, 29. (Rador). — Camera Comunelor a continuat discuţia a­­supra creditelor suplimentare cerute de guvern pentru marină. Intr’o viguroasă intervenţie, d. Winston Churchill a protestat în contra faptului că pe baza tratatu­lui naval încheiat în 1930 la Lon­dra vor fi scufundate cinci cruci­­şetoare. Oratorul a declarat că după opi­nia d-sale aceste vase pot să fie menţinute faţă de dispoziţiile clau­zei de „salvgardare“ din tratatul na­val de la 1930. Lordul civil al Amiralitate!, d. Kenneth Lindsay, a vorbit ultimul arătând în numele guvernului bri­tanic care sunt planurile întocmite

Next