Dimineaţa, noiembrie 1937 (Anul 33, nr. 11087-11116)

1937-11-01 / nr. 11087

O profesiune puțin originală La Londra trăiește un individ, a­­nume Donald White, care in schim­­bul unei Însemnate retribuții. Își îm­prumută numele, actele de identi­tate, pașaportul, ba chiar carta sa de vizită amatorilor de anonimat. Ca om de afaceri conștiincios, mis­ter White ține cu grijă un registru de clienții săi. In acest registru in­teresant, se află numele următoare­lor personalități care au uzat de o­­ferta ingeniosului londonez: John Barrymore, Harold Lloyd, colonel Lindbergh, lord Baden-Powell, ducele de Warwick, regele Suediei, fiul pre­ședintelui Roosevelt, bancherul ame­rican Morgan, ducele de Cavadonga și politicianul francez Tardieu. RîMTNEATA Aparate de RADIO PHILIPS vint:1' Aparate de R­ADIO PHILIPS vinde MAGAZINUL — 14 Strada Doamnei (Blanduzia), telefon 4-1033 Modele 1938, condition­ de plata extrem de avantajoase. Toate modelele Philips de vânzare la Polcii Radio B-dul Elisabeta 1 * Furnizor al Casei Corpului Didactic In memoria lui I.G. Duca Un monument lui I. G. Duca este ofranda adusă amintirii unui mare luptător. Momentul ch­eamă in pra­gul luminos al conștiinței neamului, o pagină din cele mai dramatice ale m­ult încercatei noastre istorii. A căzut o victimă, apărând o idee, un sistem politic, un regim al vieții noastre naționale. Prea mare a fost nedreptatea ce i s’a făcut. Prea a fost asasinatul comis asu­pra lui I. G. Duca odios, laș și stu­pid. Odios a fost, fiindcă, în numele naționalismului țipat la răspântii, a fost suprimată una din eflorescen­tele cele mai bogat întrupate ale specificului national. Laș a fost, până la degradarea su­premă a asasinilor, fiindcă a întru­nit toate caracterele infamei crime: deliberată,­­calculată în amănunte, din timp, executată la comandă pe la spate. Stupid, fiindcă a pus în tristă lu­­mina in ochii străinătății caracterul unui neam care nu are în sânge în­demnul asasinatului, al executării sângeroase. A fost o mare­ rușine a neamului, în ochii străinătății, a­­cest asasinat, repet, odios,­­laș și stupid. " De aceia, ori de câte ori se va e­­voca pios amintirea lui I. G. Duca, stigmatul bulei publice se va aplica automat asupra acelor care au pus la cale ignominia și au înarmat mâna unor suflete de sclavi, cu urechi, cu instincte, dar fără perso­nalitate. Iată o dată când ar fi de regretat că blestemul e un fapt o simplă superstiție... Fiindcă in ei în­șiși, în ce s'ar putea numi conștiința lor,;; ău amuțit vocile remușcării probabil, de n‘au ajuns rău încă autorii asasinatului, — prea bine cu­noscuți nației ca să-i mai­ arătăm pe Hlumele lor, respingător amintirii noastre ca o inșirare de buboaie. Suntem plini de durere amintind de moartea lui I. G. Duca. . Dar suntem și plini de bucurie, în fata împrejurării că opinia publică ii păstrează vie amintirea și-i poartă recunoștință plină de melancolie, pentru ca a afirmat in lupta politică tărie de caracter, credință fermă in idealul legalității și al democrației, înălțarea chipului său in bronz dă mărturie că întrunește asupra-i, in eternitate, nu numai dragostea prie­tenilor care au stat ades sub farme­cul, cugetării sale, lucidă până la spaimă, nuanțată și rafinată până la virtuozitate, ci adună și bunele sen­timente, ardoarea pietății și recu­­noștințe, postume, ale celora care nu l-au avut pe aproape sau cunos­cut. I. G. Duca este victimă, dar este și Eroul unei cauze mari. Numele lui va rămâne proeminent în istoria de­mocrației române. Istorie care în­cepe să se infiripe tot mai temeinic, de vreme ce își are o martirologie, în care la loc de cinste­, cu apoteoză cuvenită, stă preaslăvit în efigie chipul celui ucis mișelește pe pero­nul gării Sinaia. Cu I. G. Duca țara a pierdut o energie de mare forță organizato­ric, Coroana un sfetnic prețios­­ și prețuit, massele populare o îndrep­tățită speranță în mai binele lor, in sporul justiției sociale în genere. Dintre bărbații politici ai partidelor noastre de guvernământ, a fost printre cei dintâi care a pus proble­ma reformelor sociale, în cadrul unor preocupări democratice de or­din practic. Nu a fost încă fixat în istorie — până la epuizare — rolul său de traducător în fapt a multora din gândurile idealistului social Spi­­ru Haret, acel denumit de conserva­tori la 1907 „Ministrul școalelor și al răscoalelor“. Acestui, denumit în acelaș timp „starostele socialiștilor“, i-a fost I. G. Duca emul și continua­tor.­­ Continuator, pe o linie ideologică atât de progresistă, că își însușea în scris pe la 1906 programul avan­sat de reforme sociale al primului ministru al muncii, francez, neîntre­cutul inspirat al cuvântului. Viviani, de care îl apropiau și climatul doc­trinar­ și vădite afinități de sensibi­litate artistică. Pe liniile aceluiași radicalism și promițător început de democrație socială și-a îndrumat I. G. Duca orientarea politică, teore­tică­ și practică. Ce mare i-a fost bu­curia de a-l căpăta la un moment idat, alături pe C. Stere, n’a bănuit-o * poate I. Brătianu,­ de la care — cu forțe unite,— de timpuriu sperau să obțină cele două mari reforme: votul universal și împroprietărirea. Le-au obținut, desigur, luptând împreună din greu să amortizeze protestele celora care în partidul liberal repre­zentau acea „doză farmaceutică“ de 0.09 din populația țării, dârză în a se împotrivi exproprierii. Ca si C. Stere n’a cedat o clipă in lupta cu reacțiunea. I-a stăvilit un văl înspumat în cele mai otrăvite murdării. Cu I. G. Duca democrația româ­nă s‘a angajat într’o luptă de su­premă încordare, împotriva demo­crației se scruta o lovitură de­ gra­ție. De pe o zi pe alta. In stil,, ma­re. Se vizau pârghii de rezistență ale organismului de stat. Se în­cerca instaurarea unui regim nou. Al dictaturii, al terorismului câtor­va. Dictatura și terorismul unei minorități — minoritară din toate punctele de vedere... I. G. Duca a respins încercarea, cu vehemență, cu fanatism, fiindcă simțul său po­litic descifrase în actualitate și o clipă de șovăire a instinctului de apărare al nației. A reușit să bareze calea teroris­mului. Grupul minoritar al răufă­cătorilor nu ...și-au putut impune * i­­ legea violentei lor, n’au putut schimba formele vieții de stat, în­locuind siguranța cetățenilor și su­veranitatea legilor, prin despotis­mul dictaturii. Victoria a fost deplină după ce I. G. Duca s-a dat ofrandă m­ortii! In preajma monumentului care va cinsti memoria celui căzut vic­timă, în suprem asalt, metodelor huliganice și fasciste, am dori să se împlinească legământul celora care i-au fost tovarăși de luptă, an­­gajându-se solemn și sincer să promoveze idealurile democrației la guvern ca și în opoziție. Em. Seraschie Una din acele după- amieze in care bătăliile parlamentare obligă „che­stura” să apere Dealul Mitropoliei cu baionetele, in fața valului de curio­zitate publică. Tribunele înțesate. In cele de Jos, high-life-ul, care face strălucirea tu­turor spectacolelor de gală. In tri­bunele de sus, lume pestriță. Incin­ta tixită. Toți senatorii au venit la Cameră. Chestorii asudă, ușierii se frământă, deputații imploră „un loc” oriunde, pentru un prieten. Prea târ­­ziut Nu mai sunt locuri. In sala de așteptare, notabilități ofensate aș­teaptă inutil. Duca e la tribună. A sărit din ban­ca sa, când prezidentul i-a rostit nu­mele, cu acea sprinteneală plină de grație, care făcea farmecul sa­u per­sonal în freamăt în incintă și în tribu­ne. Un domn se Înghesuie, se îndea­să. Altul iși strivește ghetele. Își su­cește gâtul­ — ca să vadă, ca să audă— Duca vorbește. Vorbește cum știa dansul să vorbească. Sau mai precis, vorbește așa cum numai dânsul știa să vorbească. Cuvântul capătă nu știu ce stranie sonoritate. Clasul său era melodios și fluid, ca un lied. On­­dulațiile unui timbru muzical dădeau expresie și culoare, fiecărui cuvânt, fiecărei fraze. Nimic strident sau fals in pasagiile de atac, nici un ac­cent agresiv, când rostea cele mai dure lucruri. Daca găsea cuvântul care să nu răscolească pasiunile, să nu provoace tumulturi vulgare. A­­vea o grijă a ținutei, o știință a ges­tului care dezarma și adversarii pre­parați pentru scandal impunea, reducând atențiile re­calcitrante la ascultare. Era un abil in Înțelesul subtil al cuvintului Știa să lunece cu o uimitoare suple­­ță peste părțile care pot irita o ma­joritate adversară. Cunoștea secretul oratoriei care obligă pe adversarul atacat la eleganță și cavalerism. Lui Duca nu i se putea riposta cu o ex­presie tare, fiindcă el n’o provoca — și dacă un inamic zelos, puțin fa­­miliarizat cu regulile stricte ale due­lului, sărea din fundul băncilor, el era imediat admonestat de colegii, cari nu puteau suporta să se mnilu­­jească tabloul Duca era un îmblânzitor, chiar in deslănțuirile sălbatice din arena postbelică.­­ Fraza lui era impecabila. Sobră, fără imagini, fără digresiuni care să strice raționamentului construit după regulile clasice ale logice. De aceia, poate, uneori, era prea ab­stract. Pentru tribune oratoria sa era un joc minunat, care încânta până într’atât încât nu mai putea fi urmă­ri. Ce a spus? A spus prea mult sau prea puțin? A fost prea politic sau prea diplomat? Acestea toate se discutau târziu, după ce mirajul se risipea. In momentul acela, Duca era acolo, in fața lor și-i ținea sub pu­terea lui Nu m’a mirat că s’a impus, din primul moment, într'o epocă de stră­lucire parlamentară. Carp a făcut la debutul său o glumă rămasă celebră. Dar bătrânul estet nu și-a precupețit elogiile, pe cari le distribuia cu atâta zgârcenie. Duca a devenit astfel port-parteur­­ul partidului liberal. Nu era proces greu, nu era chestiune dificilă, nu se ivea ocazie rară, hotărâtoare pentru partid, ca Duca să nu fie Împins inainte. Un duel cu dânsul era pri­mejdios. Vorbitor facil, inventator de for­mule iscusite și de replici corosive în fond, dar totuși nesupărătoare, Duca punea lirism și fluiditate chiar numai pentru a răspunde unei comu­nicări. Eleganța era nota sa distinc­tă — și de acia poate nu reușea să fie ofensiv. Adversarii socoteau acea­sta ca o adevărată— scădere, dar Duca nu putea fi atras niciodată in acele schimburi de invective cari fac plăcere galeriei. El știa să expună limpede și meto­dic teza sa. Se mișca cu grație in lumea ideilor, fără să fie pretențios și doctoral Schițase doctrina libe­rală, așa cum trebuia Înțeleasă după crâncenul război care a răsturnat noțiunile clasice, dar nu făcea nici­odată supărătorul exces de „ideolo­gie” care dă unor desbateri actuale o notă de seminar academic. L-am văzut deseori „încolțit" de oratori brutali care nu știau ce e menajament.. Amicii săi se refu­­giau într’o așteptare fricoasă, sub paza draperiilor cenușii și a ziduri­lor inflorite. Surprizele pot veni, la fiecare ceas, uluitoare. Partidul libe­ral a trăit în anii de șefie a lui Duca, ceasuri de derută, de neprevă­zut Era o atmosferă de vrăjmășie. Întreținută cu șoapte și svonuri, Duca se silea să-și mențină calmul — și ceea ce era mai anevoios — să mențină calmul partidului. De căte ori apărea, candid și neștiutor, deși avea de descurcat o mie și una de probleme și enigme. Știa să disimu­leze, îndărătul unui zâmbet, cheia situației, pe care a avut-o — val, nu­mai pentru o lună! — după ce a ri­sipit o extraordinară dibăcie. La tribună, nu incăerări cât de crâncene, n’avea de ce să se teamă. Știa să se ferească — și eu cât stil! — de capcanele întinse de cei mai temuți adversari, evita părțile dure­roase, iritante, întorcea fără să pară paradoxal sau nelogic argumentul ce i se arunca, ca o bombă gata să izbucnească, știa îndeosebi să est­ploateze părțile slabe ale adversaru­lui, să-l strângă ca iitriun clește de raționamente, spre a ajunge la o perorație, fără patetism, dar strânsă, logică, strictă. Și totdeauna argumentarea sa era luminată de o ideie centrală care dărea unor incidente neînsemnate valoarea considerațiunilor generale. L-am văzut ultima oară, cetind me­sajul în fața unor adunări alcătuite din adversari. Daca nu de pregătise dizolvarea brutală, supărătoare. A fost elegant, până in ultimul ceas. Era ecoul final al întâmplărilor, care s’au precipitat, minate de o con­jurație perfidă. Intre două șoapte. Intre două În­cruntări, glasul lui Duca vibra pen­tru ultima oară sub cupola Camerei. Era palid, transfigurat, timid în ges­turi și in ținută. Poata o prevestire a destinului, strecurată și In modula­țiile vocii A citit textul Regal, și, apoi, s'a Înclinat curtenitor. Zâmbetul său tăinuia o dramă. Adversarii s'au În­ghesuit să-i strângă mișcați mâna. Mâna care avea să înghețe pentru totdeauna. H. Soreanu ► • <41 I Duca­­ parlamentarul i ;* ■ Take Ionescu văzut de Duca .Take Ionescu a fost de două ori un mare orator, întâi, fiindcă natu­ra se Înzestrase cu un mare dar de vorbă și, in al doilea rând, fiindcă a­­vea deopotrivă toate elocințele, do­rința baroului, elocința parlamenta­ră, elocința întrunirilor publice, — până și elocința funerară. Era inegal Ducea de altfel o via­ță atât de intensă intre palatul de justiție, clientela politică, înalta di­plomație și mizeriile de partid, în­cât adesea simțeai că nu i-a fost hărăzit nici acel minimum de re­flecție care să-i permită măcar să știe precis despre ce se discută. Dar avea un dar de a prinde che­stiunile, de a le înfățișa, de a trec­­heja particular la general, de a înăl­ța orice subiect, care 1l salva și în cele mai disperate împrejurări. Când putea — și în orice caz în marile împrejurări întotdeauna — își pregătea discursurile cu îngriji­re. Așternea pe hârtie scheletul lor și se plângea întotdeauna că in fo­cul discuției a uitat o bună parte din ceea ce voia să spue. Când era mai grăbit, înainte de a lua cuvân­tul, se plimba nervos în lung $i ' lat, concentrându-și gândurile prin­­tr’o impresionantă sforțare. Parcă ii văd în vechea Cameră, până ce îi venea rândul, cu mâinile la spa­te, îngândurat și pripit, circulând in dosul băncii opoziției ca să se recu­­leagă in liniștea relativă a acelui colț, ferit de indiscreția generală. Nimeni n'a fost mai nedrept cu »l decât Carp când a spus că: „Întot­deauna pfectează o cauză, niciodată nu apără o convingere”. De­sigur, eclectismul lui Take Io­nescu era infinit și, prin aceasta înseși convingerile lui succesive și trecătoare. Dar Take Ionescu era u** entuziast, un emotiv și un romantic. Credea în ceea ce spunea, credea până la naivitate și de aceea o spu­nea ca o neprefăcută sinceritate și cu o patimi comunicativă. In elocința lui era un amestec de avânt, de sprinteneală intelectual, de profetică viziune, de logică și de intuițiune, care interesa totdeauna și înflăcăra de cele mai multe ori. Vocea ii era ingrată, dar cuvinte­le curgeau atât de armonios, încât porecla pe care Craiovenii i-au dat­­la începutul carierei sale — „gură de aur” — i-a rămas până la mor­mânt. Vorbirea îi era întotdeauna de o mare claritate, dar fraza lăsa adesea de dorit. Cu toate acestea când își d­ădea osteneala, știa aibă pasagii demne de antologii Cuvântarea pe care a rostit-o la înmormântarea lui Alexandru Laho­vary e una din cele mai frumoase pagini ce s’au rostit în limba noa­stră, iar cu sfârșitul discursului său „Instinctul național” literele române se vor putea făli de a pururea. Replica la întreruperi era partea lui slabă. O știa și mărturisea fără înconjur că nimeni nu-l deconcerta mai mult intr’o desbatere parlamen­tară,decât Carp cu spiritele și Panu cu săgețile lui înveninate. Fiind un sensitiv, Take Ionescu era fatal un impresionabil De aceea de câte ori vorbea avea emoții și tot de aceea, afară de rare excepții, vorbea mai bine când era susținut de aplauzele unei săli simpatice, decât atunci când grăia intr’o atmosferă nepăsă­­toare sau ostilă. Spre deosebire de atâția alții, era tot atât de stăpân pe analiză ca și pe sinteză, pe ofensivă ca și pe de­fensivă, pe abstracțiuni ca și pe a­­mănunte prozaice, așa încât poate că România contimporană să fi cu­noscut oratori ce au atins culmi mai înalte decât Take Ionescu, nici unul însă nu l-a întrecut în varietate și în îmbelșugare. Take Ionescu a fost fără îndoială cel mai bogat, dacă nu cel mai mare din oratorii noștri”. »—­—­------ mm • să Pagina t W.1s CARTEA ROMANEASC B-dul Regele Carol I­­o. 3-5, oferă toate modelele Philips în condițiuni avantajoase. In 18 rate lunare găsiți toate modelele aparatelor Philips la GRAMOFONUL București, B-dul Brătianu I (fost C­olței) Telefon 3.38.24 Librăria „Principele Carol“­ ION AL. MIHAILESCU Strada Doamnei 18-20. Telefon 3-34.20 vinde aparate Philips, modele 1938, In 18 rate lunare. nsa SERIA PÂNĂ LA In urma intervenției Societății de Radiodifuziune, am stabilit prețuri SIMFONICĂ foarte reduse pen­.u.0aPa­n­ele de radio pentru sezonul 1937/38. . . „ Oricine își poate cumpăra acum un­­ aparat cu renume mondial PHILIPS, toatele modele: C0 $e poate obține până în PHILETTE 18 RATE LUNARE MATADOR II SERENATA* CANTATA SIMFONIA Pentru baterii: BARCAROLA BALADA mum Superheterodyna cu 4+1 lămpi roșii Miniwatt, recepție perfectă pe toate lungimile de unde. A mon­­tat cu reacție inversă și cu șasiul în trei blocuri, avan­d ECHIPATE CU RENUMITELE LAMPI^PHILIPS UM­WATT­§S DE VÂNZARE C+1 LA ELECTRO-UNIC Strada Regală 19. Telefon 3.22.98 Depozit permanent pentru vânzarea în rate Philips Radio Salon Strada Regală 19, t­elefon 4.98.05 Prețuri originale Depozit permanent de vânzare în rate ELECTRO-TRIUMPH Strada Smârdan 43. Telefon 4.42.84 ELECTRO-VOLT Strada Smârdan 22 Aparatele Philips, vânzarea în rate lunare Toate modelele Philips de vânzare la ODEON Strada Sf. Dumitru 2 — Strada Smârdan 13 Toate aparatele Philips găsiți la magazinele de specialitate: RADIO-EXC­ELSIOR Calea Victoriei 83 — Telefon 4.99.42 RADIO-MONDIAL Strada Matei Millo No. 2

Next