Dreptatea, decembrie 1927 (Anul 1, nr. 39-63)
1927-12-01 / nr. 39
ANIN. I No. 39 Joi 1 Decembrie 1927 4 PAGINI 3 LIS ARON IN TARA Un an ...... 1000 in A Bl E ti DUBLU 3 lun!:::::: I străinătate TE INVATUIMl PREOţl 9 SĂTENI Un an .... . 750 b luni...........375 3 luni.............200 REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI. — Calea Victoriei 78, Etaj. 1 „Uniune sacră“, da. Dar dupa ce mai întâi ţara va fi reintrat în folosinţa drepturilor ei naturale. TELEFON NR. 36/60 ANUNCIURI COMERCIALE Sa primesc direct la itol-ţia Ziarui, şi ia ca e agenţiile de publicitate din ţară 3 LE Ultimul doliu cu tot neprevăzutul unui avertisment dintr'o lume nevăzută care parcă ne stăpâneşte, impune tuturora un examen de verificare politică a credinţelor şi poziţiunilor câştigate în luptă. Prévost-Paradol a spus odată câteva cuvinte, a căror înţeles trebue să apese greu partidul liberal, astăzi mai mult ca niciodată . ,,Orice guvern nu poate trăi fără să acţioneze şi a acţiona înseamnă, a creea satisfacţiuni care trec şi resentimente care rămân“ In bilanţul impunător al ţinut sfârşit de regim, mare prin merite şi greşeli, dorim ca partidul liberal să înţeleagă că resentimentele ce a provocat, nu înseamnă in ochii adversarilor săi nimic, faţă de criza pe Intre Stat şi Naţiune Jertfei care a dat întregirea ţării şi vitejeasca apărare a frontierelor, i se răspunde cu o dictatură politică, pe care nu o justifică nici puterea politică a celor care o impun, nici binele pe care pretind să-l aducă ţării. Partidul liberal a creeat statul modern cu sprijinul Naţiunii şi tot el l-a monopolizat, în lupta politică şi economică, contra Naţiunii. Partidul liberal a fost prima putere politică care a creeat legea şi tot prima care a călcat-o. Partidul liberal, ca ultimă manifestare a luptei între stat şi naţiune, a confundat „raţiunea de stat“* cu raţiunea de „jartîu“, pentru ca să se ştie de imnea toată, că nepoţii cărvunarilor nu mai cunosc din decare el a deschis-o , a luptei în claraţia urapturiior omului, de tre stat şi naţiune, cât art. 16: Statul, simbol juridic de pu-1 „Orice societate in caxe garantere al Naţiunii guvernându-iţia drepturilor unu-i asigurată, se prin ea însăşi, sau numai in aici separaţia pontriior deterregim de servicii publice urmând regula legii stabilită din voinţa ţării, a fost scos prin partidul liberal, din rosturile sale fireşti. Nimic nu poate să micşoreze această vină, economică şi politică. Istoria contimporană a cunoscut puterea de stat pusă în slujba economiei naţionale, pentru a-i cuceri peste frontiere un câmp larg de prestigiu, influenţă şi stăpânire. Dealungul lumii, statul a impus puterea de muncă a unui popor, capacităţile sale tehnice de organizare şi creaţie, mergând până la o hegemonie universală care întrecea cu mult dreptul legitim la viaţă şi prosperitate. * Chiar învins, acest imperialism economic d. stat a arătat ce poate însemna forţa unui popor, când — cu toate greşelile — statul ca putere de organizare, urmează Naţiunea ca putere de viaţă. La noi de un pătrar de veac, partidul liberal a pus puterea statului în luptă cu cerinţele fireşti ale economiei naţionale, strâmtorată şi chinuită de un ideal economic, care a fost totdeauna al partidului şi niciodată al ţârii, fiindcă nu se potriveşte ca înzestrările ei naturale. Puterea noastră de stat nu s’a războit economiceşte peste frontiere, dar confiscată de partidul liberal, s-a războit amară,nie cu naţionalii ei. Suntem neam de agricultori şi fără voia noastră am fost înzestraţi cu o organizare legislativă industrială, care dupâ trei ani de la promulgare este şi va rămâne inaplicabilă. Putem întregi o aşezare agrară, cu o burghezie cuminte şi muncitoare, clasă de mijloc care se poate ridica stăruitor odată cu ţara. Sub ochii noştri s-au ridicat numai o categorie de aventurieri, singura noastră victorie economică, prin politică la avere Cu avuţia statului, partidul liberal a plătit greşelile sale economice , nu şi în aceiaşi măsură creditorii statului, iar înăuntru ţării, mai puţini ca in afară. Statul monopolizat de partid contra Naţiunii, n'a dus la putere şi prosperitate nici pe producători, nici pe consumatori. In opt ani am ruinat Ardealul şi am dat înapoi cu mult o burghezie care ne trebue. Vechiul regat a rămas şi mai departe cu o ţărănime slab ajutată, care nu poate găsi un sprijin nici în amintirea unei prosperităţi trecute ; iar de Basarabia cine se mai ocupă ? Dacă a fost insultat şi lovit Pantelimon Halippa, nu s-a introdus ordinea contra anarhiei bolşeviste . Găgăuţul politic e mulţumit aceasta ajunge. înhămată pe căi nefireşti, puterea de stat s-a îndepărtat şi politiceşte de Naţiune. De la război încoace cu mici excepţii, an cu an, zi cu zi. Rezultatele nu se mai pot ascunde. Nici parlament cu autoritate legală, nici majorităţi guvernamentale recunoscute de ţară, nici guverne cumpănite, nici o viaţă normală între partide, nici un just raport între puterile statului sau clasele sociale, nimic nu este aşezat potrivit voinţei acestui popor, minată, nu are constituţie“. Este destul pentru ţară Se poate ca politica tradiţii îmbâcsită de viclenie să reclame cocoloşeli de ocazie , dar politica realismului, cumpănită la gândire şi hotărâtă la fapte, cere partidelor această indisia inţeiegeri a situaţii : mai întâi, descătuşarea puteri stat şi integrarea lor în ■iţei liber exprimaţi a Naţiunii. Şi aceasta, ca să întrebuinţăm cuvintele devotate către noul şef, al unui distins majoritar liberal, în sfârşit adaptat ,oricând, oricum şi prin orice mijloace“. M. GHELMEGEANU 11 ' —■ Omul si mârţoaga Cu dispariţia fulgerătoare şi, am zice destul de timpurie, a lui Ion Brătianu, s‘a Înregistrat de toţi pierderea încercată de ţară şi de partidul libera! mai cu deosebire, pierdere care cu greu va putea fi împlinită in persoana unuia de aceiaşi anvergură politică cu cel dispăr In lume totuşi nimeni nu este indispensabil. Şi Ţara şi paridul liberal cu siguranţă vor mai găsi în viitor oameni noi ştici de talia lui Ion Brătianu, diar dacă aceştia nu vor avea norocul sau predestinarea să prezideze fanta de măreţia şi de frumuseţea celor ce au fost de fostul şef al partidului liberal. Ar trebui chiar să desperăm de soarta poporului român şi de puterea lui de vitalitate dacă am încheia le Ton Brătianu vl«dos*» **«•?!'•*• bărbaţi de stat ai istoriei noastre. Un popor tânăr, un popor plin de vigoare, un popor care a avut o putere de creaţii de zece ori mai mare ca alte popoare — ţinând seama de timpul scurt în care s’a făcut aceste creaţii, — nu se poate să nu nască din sânul lui figu-i politice superioare, cum a născut atâtea glorii ştiinţifice şi literare, cum a născut atâţi inventatori celebri, atâţi maeştri în ale arte. Iată pentru ce, atât Ţara cât şi partidul liberal, nu trebuie, nu poate să dispere că murind Ion Brătianu, s’a dus odată cu el toată puterea creiatoare politică necesară acestei ţări. Omul — cine ar putea-o nega ? — a realizat. Şi a realizat mult. Soarta l’a favorizat din acest punct de vedere. Adversarii politici superiori l-au înţeles şiau dat concursul neprecupeţit la îndeplinirea marelui ideal românesc al unirei. Este insă cineva, pentru care moartea lui Ion Brătianu este cu adevărat ireparabilă, Ireparabilă, pentru motivul că întreaga lui existenţă r»ustică, se rezuma în însăşi existenţa fostului şef al partidului Ueral. Este mârţoaga. Cu moartea lui Ion Brătianu s’a închis pentru totdeauna, pentru această mârţoagă politică, orice persnactivă de viitor orice nădejde într-o întâmplare fericită ce va să fie accidental, orice speranţă de pesre orice vis, orice iluzie, orice. Mârţoaga trăia şi ea, din braţul de fân pe care îI aducea în răstieaţrari fostul şef al partidului liberal; trăia din importanţa pe care Lo dedea omul care domina situaţia: trăi din atenţia pe care lor Brătianu i-o arăta când şi când şi din ajutorul pe care-l privea dela acesta dintr'ui calcul de partid, sau dintriun intere politic pe deasupra priceperei sale. Şi astfel, susţinută de bună voinţa fostului şef al partidului liberal, mârţoaga începuse să creadă şi ea că este o figură politică fără de care ţara nu poate trăi, începuse să se încreadă in forţele sale inexistente, în capacitatea sa politică rămasă de pomină, în taleriul său de conducere care făcea amuzamentul cercurilor politice, in autoritatea pe care cu sprijinul omului îşi închipuia că în adevăr o are. A venit însă neaşteptata moart a lui Ion Brătianu. Moarte brutală daca vreţi pentru partidul liberal, care avea dreptul să vadă în fostul şef pe dens ex machina al vieţei noastre politice. Brutală însă mai ales pentru mârţoaga partidului liberal rămasă în mijlocul drumului singură şi descoperită. Căci dacă omul a murit, pe urma lui Insă a rămas un întreg trecut de muncă, de patriotism şi de energie care va alcătui un capitol în istoria ţarei, un capitol de care se va vorbi in veci vecile, A murit doar omul, au rămas însă faptele. Cine a murit însă politiceşte odată cu Ion Brătianu, este morţ MSR partidului liberal. Pierdută pe uliţă ea îşi recaută stăruitor stăpânul care-i aducea din când în când câte un braţ de fâa, ii dedea in răstimpuri iluzia că reprezintă ceva în viaţa politică a ţărei, o antrena la câte-un act şi apoi o cravaşa sângeros, dar mârţoaga nu zicea nimic încredinţată că »S» ’ la nevoie o va m * utiliza în anumite Împrejurări Mârţoaga partidului liber rămas singură. Moartea lui Ion Brătianu a năucit-o. I se pare că căeşte acu» într’un oraş mort unde s’au stins toate nădejdile, unde nu mai palpită un suflet şi pentru ea, unde nu m- i bate o inimă tugătoare şi unde a dispărut orice bunăvoinţă şi orice speranţă. Singură şi puşti, amărâtă şi neconsolată, mârteaga îşi întoarce acum capul în toate părţile in căutarea unui nou stăpân pe care nu-1 mai află şi e gata să „primească orice cornsalvatoare. HPtra ti««« d. '»»«areviei îi suflă la ureche versurile lui Verlaine : Somn negru s'a ‘ntins Pe’ntranffa»cu fiinţă, Orice vis s’a stins. Dormi, orice dorinţă. IGNOTUS Consultarea corpului electoral Discuţiile din presă in jurul crizei politice se învârt în jurul unui punct : consultarea (bineînţeles liberă) a corpului electoral — lucru ce liberalii, după părerea elementelor initiate, nu admit în ruptul capului. Iată o discuţie cu caracter specific românesc. Nici un străin n'ar putea înțelege nimic din ciorovăiala noastră. Străinul n'ar putea pricepe discuția despre libertatea alegerilor. Cum ? Alegerile ar putea fi altfel decât libere ? Despre falsificări nici nu mai vorbim. Străinul ne-ar crede nebuni. In Anglia s’a petrecut un cat ciudat. Guvernul s’a retras dela putere cu câteva luni înainte de împlinirea legislaturii, lăsând pe seama opoziţiei şi alcătuirea guvernului, şi facerea alegerilor. Opoziţia s’a indignat. De ce n’a mai stat guvernul la putere încă douâ-trei luni ! Să fi prezidat el alegerile ! De ce ne dă nouă pe cap buclucul alegerilor ? De ce ne face mizerii ? Etc. Aceste lamentări — pentru noi — par straniu In mintea Englezilor nu există insă nici teamă de falsificări, dar nici de influenţarea corpului electoral de către guvern. Guvern neutru şi alegeri libere — este o cerință atât de elementară, încât numai refuzarea ei arată gradul de bun plac și samavolnicie în care trăim. Putregaiul este la temelie. Acolo trebue de intervenit Consilierii comunali din Capitală, opoziţionişti, se retrag din consiliu Astăzi la Geneva prima şedinţă a comisiunei de dezarmare. Toate statele şi-au trimis reprezentanţi, inclusiv Rusia Sovietică". Telegrama filtrată de guvernul român spune că s’au luat „măsuri special pentru paza reprezentanţilor sovietici". De ce, dacă e vorba de... dezarmare? * Tot în legătură cu conferința dezarmării, guvernul român a trimis ca expert militar pe d- general Iliescu cunoscut sub numele de Turtucaia. D. g-ral Iliescu a reușit să desarmeze armata regală română înainte de a intra în războiu,l a pregătit dezastrul. Era indicat deci să He trimis de guvernul liberal la conferinţa dezarmării* D. general Averescu şi-a adunat ori comitetul executiv la club ca să constate că dacă i se prelungeşte şefia nu i se admite să urmeze pe liberali, cărora s’a oferit graţios. Dece s’a oferit nimeni nu pricepe, mai cu seamă după campania liberală, împotriva lui, când a fost înfăţişat de liberali ca o biată cârpă svârtă la gunoi. Consilierii comunali din opoziţie ai Sectorului II Negru, s’au retras din consiliu, după ce d. dr. Ilie Rădulescu a cetit un protest pe care îl publicăm în pag. III a ziarului. Retragerea a făcut o puternică impresie. Consilierii comunali din opoziţie se vor retrage şi din celelalte sectoare. Observăm că ziarul „Universul" nu a înregistrat protestul. * Ca o dovadă că tratatul italoalbanez nu e dirijat contra nimănui, că are, cu alte cuvinte, obiective pacifice. Italia a şi început, abia ratificat tratatul, să erijeze fortificaţii pe coasta albaneză. Adoptând ipoteza sincerităţii caracterului strict defensiv al tratatului d e cel puţin intempestivă măsura de precauţie luată de d. Mussolini, contra unui duşman care nu se vede, nu se aude. Ca din potrivă, manifestarea aceasta e de natură a creea în Marea Adriatică — şi chiar aiurea — curente şi gesturi în flagrantă contrazicere cu dezarmarea şi pacea. Iar Italia nu va fi cea din urmă să piardă din atari situații. COIttEQUENTA D. Argetoianu s’a înscris La liberali la cari declarase că înscrierea se face cu condicuţă. .«„mulţumesc lui Dumnezeu, că»mi îngMue să-mi sfârşesc zilele tnîr’o casă curată și cinstită”... (din scrisoarea către d-l Duca). De ce va pleca d.iînţăa Mea D. Guţă Tătărăscu se agită... Autor dramatic, — ca şi colaboratorul său dela siguranţa generală, d. Romulus Voinescu, — naivul prâslea al guvernului liberal se sbate ca să scape de urmările ultimei sale gafe. De şapte zile, de când ver dictat consiliului de războiu a arătat dictatura inutilitatea măsurilor extremiste în clipa în care ţara s’a hotărât să reacţioneze şi să-şi apere libertăţile constituţionale, — de şapte zile de când a pătruns panica, sol al judecăţii care se apropie,in alcovurile calde şi în calinelele negre ale trăgătorilor de sfori liberale, — de şapte zile de când s’au înspăimântat lancrezii, stellarii şi igheducii partidului de speculare şi de sărăcire a ţării, — d. Guşă Tătărăscu ştie că i s’a pecetluit soarta: înainte de a se prâvăti guvernul, d-sa, autorul „complotului", marele regisor al siguranţei, — va trebui să plece din guvern. O cere d. Duca, pentru a salva pe el însuşi; o cere d. Stelian Popescu pentru a fi acoperit de „comunicatele" pe care i le-a sugerat guvernului; o cere d. Lituiescu pentru a dovedi opiniei publice din ţară şi din streinitate că altul şi nu d-sa a fost vinovat de caraghioslâcul procesului Manoilescu. Şi d. Guţă va trebui să plece. Inutile eforturile d-sale, — inutile şoaptele celor ce intervin, jenant, ta să-l salveze. Căci d. Guţă e un mare și incorigibil naiv, — care nu s’a lăsat numai antrenat de pofta „loviturilor uman, ca să complacă marelui vizir al țării; ci, — tc.o g Al om de teatru, — s’a lăsat convins de d. Romulus Voinescu, în afacerea Manoilescu. Se poate să fie chiar o răzbunare a șefului o tiraniei, — necăjit că d. Guță, evacuat dela ministerul de ir teme, — i s’a suit în cap, luând conducerea siguranței și jandarmeriei. Nici această ipoteză nu e exclusă, — cu atât ma mult cu cât oamenii cu care a lucrat d. Tătărăscu ca să... descopere „complotul", sunt toți simbriașii fondurilor secrete din bulevardul Pake. Ceiace e sigur însă, e că plecarea sa nu mai e cerută azi numai de miniştrii de justiţie şi de interne,— ci şi de către d. Titulescu, care nu vrea să plece în streinâtate înainte de a se ,fi clarificat situaţia: d. Guţă va trebui să-şi asume răspunderea gafelor, — mulţumindu-se să însceneze piese mai puţin sgomotoase şi cu eroi ceva mai modești loviturile de teatru în stil mare nu-l prind, și, mai ales, trezesc o explicabilă invidie la d. Romului Voinese P. Pa. (Urmare in pag. ll-a) Epidemiile Epidemiile se succed In România Mare ca actele unei piese de teatru. S’a metamorfozat In diverse moduri organizaţia centrală: Minister al Sănătăţii Publice, noua lege sanitară (1926) ca la periferie lucrurile să rămână cum erau, ba mai rău de cât erau căci lipsa materialului nu a fost complectată sau reparat, iar salarizarea e inferioară ca valoare absolută celei dinaintea războiului. Care sunt beneficiile acestor metamorfozări atât de radicale ? Le-am considerat un amănunt și ara constatat că progresul inerent spiritului nou modernizator, nu s’a simţit şi nu se va simţi încă mult timp în comunele rurale dacă nu s’a putut manifesta nici în cele urbane. Acest spirit nu a fost viabil căci i s‘a dat forme şi i s’a luat oxigenul ! Făuritorii transformărilor, se mândresc de câte ori li se prezintă ocazia, însă lumea se miră că suntem vizitaţi de atâtea epidemii iar noi ne mirăm că numai de atâtea când numărul lor ar putea fi regiune în lipsa totală de pregătire în care trăim. Perturbarea care a adus-o epidemia de paralizie infantilă e suficient de elocventă . Alarmare generală şi conciliabile fără sfârşit! A fost oare o epidemie a unei boli necunoscute ? Alte ţări dăduseră exemplul cum trebue procedat, mai era nevoe de tocmeală în consilii zilnice pentru a fixa apriori durata incubaţiei, durata contagiozităţei ? Dacă epidemia nu ar comporta gravitatea ei am puteaconsidera procedeul comic: prin toc-, meală să fixezi termene lucrurilor pe care spui că nu le cunoşti şi după care să ajungă fiecare a proceda cum crede de cuviinţă. De aceia unii ţineau bolnavii în servicii timp de 6 săptămâni, alţii trei ! Certurile competinţelor asupra conducerei serviciilor de paralizaţi ne aminteşte ultimele clipe ale Byzantului I Câte discuţii, câte propuneri irealizabile, câte declarări răutăcioase la adresa colegilor cu care nu erau de acord în consilii, ca clipă ele să apară atâta marfă da savintloc ieftin ! Dezorientarea şi dezorganizarea constatată în această împrejurare , datorită grijei speciale a organizaţiei centrale care are la dispoziţia sa consilii de tot felul, ba chiar superioare. Războiul nu se duce cu imprăştieri de ştiri alarmante, care demoralizează, ci pun muncă şi rezistenţă tenace, dar e probabil ca această alarmă să fi avut şi substanţe mai delicate din care s au putut împărtăşi numai alarmişti pe câtă vreme aceia care au fost încărcaţi cu atribuţii speciale şi suplimentare au fost chiar amputaţi în salariu. Ministerul Sănătăţii are un budget însemnat (poate neîndestulător pentru suprapopulara birocratică şi a funcţiilor superioare inutile) budget, care nu are acţiune asupra Capitalei, care e în seama Comunei, de ce în acest caz toate judeţele îşi trimet bolnavii la Bucureşti în spitalele Eforiei sărăcite şi chiar desconsiderată în mod public de primar ? întrebarea e naturală şi cei în drept care dispun de banul public adunat din impozite nemiloase ar trebui să răspundă, dar suntem siguri că nu vor face-o. Lucrul cel mai elementar într-o organizaţie sanitară e procedarea pentru combaterea epidemiilor şi pentru aceasta e nevoie de spitale de izolare complect amenajate, care să poată funcţiona imediat ce se iveşte o epidemie. Materialul necesar desinfecţiilor şi transportului bolnavilor trebuie de asemenea să fie pregătit şi în stare de funcţiune. Atunci când vom avea acest deziderat, care pentru orice ţară cu pretenţia de cultură e un imperativ categoric, vom vedea Încetând . jĂRiflE pe distante de sute de kilometri improvizând desinfecţii sumare ale vagoanelor de căi ferate In alte vehicule rămânând fără nici un fel de stropire cu apă desinfectantă. Dacă în toate celelalte preocupări sociale putem rămâne la superficialitatea care ne-a imprimat-o viaţa politică în materie sanitară însă, care e prima garanţie a viitorului naţiunei, trebuie să avem preocupări serioase, căci vedem că după paralizia infantilă a urmat scarlatina şi după aceasta va veni alta şi fiecare cere jertfe şi lasă infirmi ! Ritmul accelerat al treburilor Ministerului Sănătăţei Publice a fost imprimat de fostul director general cu castele dr. Bordea de care presa s’a ocupat în parte la timp, apoi a venit interegnul averescan în care d. Goga şi-a plasat prietenul în funcţia de secretar general, care din situaţia politică temporară voia să facă salt la o catedră universitară. Arivismul at de Facultatea de Medicină, şantajul cu legea catedrelor noi care a fost amânată pentru a cere compensaţie pentru secretarul general a fost dejucat de evenimente, care au isgonit guvernul. Administraţia intereselor serviciului sanitar a suferit în acest timp din cauza acestor preocupări lăturalnice ale d. Dr. G. Banu iar insistentele disculpări publice ale părintelui Lupan n’au putut reabilita persoanele lor. Comenzile făcute în comptul reparaţiilor în Germania au dat mult de gândit şi urmaşilor în funcţii şi opiniei publice, care era destul de revoltată de darurile de ultimă oră în familie şi lor însăşi pentru voiajuri de agrement, recte opere ştiinţifice (7), care probabil nu vor exista niciodată cu acest titlu. Sistemul a fost practicat şi la alte departamente şi era deci legitim !? Inutilitatea materialului comandat se poate ilustra din cele 12.000 laringoscoape, care dovedesc că