Dreptatea, decembrie 1927 (Anul 1, nr. 39-63)

1927-12-01 / nr. 39

ANIN. I No. 39 Joi 1 Decembrie 1927 4 PAGINI 3 LIS ARON IN TARA Un an ...... 1000 in A Bl E ti DUBLU 3 lun!:::::: I străinătate T­E INVATUIMl PREOţl 9 SĂTENI Un an .... . 750 b luni...........375 3 luni.............200 REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI. — Calea Victoriei 78, Etaj. 1 „Uniune sacră“, da. Dar dupa ce mai întâi ţara va fi reintrat în folo­­sinţa drepturilor ei naturale. TELEFON­­ NR. 36/60 ANUNCIURI COMERCIALE Sa primesc direct la itol-ţia Ziaru­­i, şi ia ca e agenţiile de publicitate din ţară 3 LE Ultimul doliu cu tot neprevă­zutul unui avertisment dintr'o lume nevăzută care parcă ne stăpâneşte, impune tuturora un examen de verificare poli­tică a credinţelor şi poziţiuni­­lor câştigate în luptă. Prévost-Paradol a spus oda­tă câte­va cuvinte, a căror în­ţeles trebue să apese greu par­tidul liberal, astăzi mai mult ca niciodată . ,,Orice guvern nu poate trăi fără să acţioneze şi a acţiona înseamnă, a creea satis­facţiuni care trec şi resenti­mente care rămân“ In bilanţul impunător al ţi­nut sfârşit de regim, mare prin merite şi greşeli, dorim ca par­tidul liberal să înţeleagă că re­sentimentele ce a provocat, nu înseamnă in ochii adversari­lor săi nimic, faţă de criza pe Intre Stat şi Naţiune Jertfei care a dat întregirea ţării şi vitejeasca apărare a frontierelor, i se răspunde cu o dictatură politică, pe care nu o justifică nici puterea politică a celor care o impun, nici bi­nele pe care pretind să-l aducă ţării. Partidul liberal a creeat sta­tul modern cu sprijinul Naţiu­­nii şi tot el l-a monopolizat, în lupta politică şi economică, con­tra Naţiunii. Partidul liberal a fost prima putere politică care a creeat le­gea şi tot prima care a călcat-o. Partidul liberal, ca ultimă manifestare a luptei între stat şi naţiune, a confundat „raţiu­nea de stat“* cu raţiunea de „jartîu“, pentru ca să se ştie de imnea toată, că nepoţii cărvu­narilor nu mai cunosc din de­car­e el a deschis-o , a luptei în­­ claraţia urapturiior omului, de tre stat şi naţiune, cât art. 16: Statul, simbol juridic de pu-1 „Orice societate in caxe garan­tere al Naţiunii guvernându-iţia drepturilor unu-i asigurată, se prin ea însăşi, sau numai in aici separaţia pontriior deter­regim de servicii publice ur­­mând regula legii stabilită din voinţa ţării, a fost scos prin partidul liberal, din ros­turile sale fireşti. Nimic nu poate să micşore­ze această vină, economică şi politică. Istoria contimporană a cu­noscut puterea de stat pusă în slujba economiei naţionale, pentru a-i cuceri peste frontie­re un câmp larg de prestigiu, influenţă şi stăpânire. Dealun­­gul lumii, statul a impus pute­rea de muncă a unui popor, capacităţile sale tehnice de or­ganizare şi creaţie, mergând până la o hegemonie universa­lă care întrecea cu mult drep­tul legitim la viaţă şi prospe­ritate. * Chiar învins, acest imperia­lism economic d.­ stat a arătat ce poate însemna forţa unui popor, când — cu toate greşe­lile — statul ca putere de or­ganizare, urmează Naţiunea ca putere de viaţă. La noi de un pătrar de veac, partidul liberal a pus puterea statului în luptă cu cerinţele fireşti ale economiei naţionale, strâmtorată şi chinuită de un ideal economic, care a fost tot­deauna al partidului şi nicio­dată al ţârii, fiindcă nu se po­triveşte ca înzestrările ei natu­rale. Puterea noastră de stat nu s’a războit economiceşte peste frontiere, dar confiscată de par­tidul liberal, s-a războit amară,­nie cu naţionalii ei. Suntem neam de agricultori şi fără voia noastră am fost înzestraţi cu o organizare le­gislativă industrială, care du­pâ trei ani de la promulga­re este şi va rămâne inaplica­bilă. Putem întregi o aşezare agra­ră, cu o burghezie cuminte şi muncitoare, clasă de mijloc care se poate ridica stăruitor odată cu ţara. Sub ochii noştri s-au ridicat numai o categorie de aventu­rieri, singura noastră victorie economică, prin politică la a­­­vere­ Cu avuţia statului, partidul liberal a plătit greşelile sale economice , nu şi în aceiaşi măsură creditorii statului, iar înăuntru ţării, mai puţini ca in afară. Statul monopolizat de partid contra Naţiunii, n'a dus la pu­tere şi prosperitate nici pe pro­ducători, nici pe consumatori. In opt ani am ruinat Ardea­lul şi am dat înapoi cu mult o burghezie care ne trebue. Ve­chiul regat a rămas şi mai de­parte cu o ţărănime slab aju­tată, care nu poate găsi un spri­­jin nici în amintirea unei pros­perităţi trecute ; iar de Basara­bia cine se mai ocupă ? Dacă a fost insultat şi lovit Pantelimon Halippa, nu s-a in­trodus ordinea contra anarhi­ei bolşeviste . Găgăuţul politic e mulţumit aceasta ajunge. înhămată pe căi nefireşti, pu­terea de stat s-a îndepărtat şi politiceşte de Naţiune. De la răz­boi încoace cu mici excepţii, an cu an, zi cu zi. Rezultatele nu se mai pot as­cunde. Nici parlament cu au­toritate legală, nici majorităţi guvernamentale recunoscute de ţară, nici guverne cumpăni­te, nici o viaţă normală între partide, nici un just raport în­tre puterile statului sau clase­le sociale, nimic nu este aşezat potrivit voinţei acestui popor, minată, nu are constituţie“. Este destul pentru ţară­ Se poate ca politica tradiţii îmbâcsită de viclenie să recla­me cocoloşeli de ocazie , dar po­litica realismului, cumpănită la gândire şi hotărâtă la fapte, cere partidelor această indis­­ia inţeiegeri a situaţii : mai întâi, descătuşarea puteri stat şi integrarea lor în ■iţei liber exprimaţi a Naţiunii. Şi aceasta, ca să întrebuin­ţăm cuvintele devotate către noul şef, al unui distins majo­ritar liberal, în sfârşit adaptat­ ,ori­când, ori­cum şi prin orice mijloace“. M. GHELMEGEANU 1­1 ' —■ Omul si mârţoaga Cu dispariţia fulgerătoare şi, am zice destul de timpurie, a lui Ion Brătianu, s‘a Înregis­trat de toţi pierderea încercată de ţară şi de partidul libera! mai cu deosebire, pierdere ca­re cu greu va putea fi împlini­tă in persoana unuia de aceiaşi anvergură politică cu cel dispă­r In lume totuşi nimeni nu es­te indispensabil. Şi Ţara şi par­idul liberal cu siguranţă vor m­ai găsi în viitor oameni noi ş­tici de talia lui Ion Brătianu, d­iar dacă aceştia nu vor avea norocul sau predestinarea să prezideze fanta de măreţia şi de frumuseţea celor ce au fost de fostul şef al par­­tidului liberal. Ar trebui chiar să desperăm de soarta poporu­lui român şi de puterea lui de vitalitate dacă am încheia le Ton Brătianu vl«dos*» **«•?!'•*• bărbaţi de stat ai istoriei noas­tre. Un popor tânăr, un popor plin de vigoare, un popor care a avut o putere de creaţii de ze­ce ori mai mare ca alte popoa­re — ţinând seama de timpul scurt în care s’a făcut aceste creaţii, — nu se poate să nu nască din sânul lui figu-i po­litice superioare, cum a năs­cut atâtea glorii ştiinţifice şi li­terare, cum a născut atâţi in­ventatori celebri, atâţi maeştri în ale arte. Iată pentru ce, atât Ţara cât şi partidul liberal, nu trebuie, nu poate să dispere că murind Ion Brătianu, s’a dus odată cu el toată puterea creiatoare po­litică necesară acestei ţări. Omul — cine ar putea-o ne­ga ? — a realizat. Şi a realizat mult. Soarta l’a favorizat din acest punct de vedere. Adver­sarii politici superiori l-au în­ţeles şi­­au dat concursul ne­precupeţit la îndeplinirea mare­lui ideal românesc al unirei. Este insă cineva, pentru care moartea lui Ion Brătianu este cu adevărat ireparabilă, Ireparabilă, pentru motivul că întreaga lui existenţă r»us­tică, se rezuma în însăşi exis­tenţa fostului şef al partidului U­­eral. Este mârţoaga. Cu moartea lui Ion Brătianu s’a închis pentru totdeauna, pentru această mârţoagă poli­tică, orice persnactivă de viitor orice nădejde într-o întâmpla­re fericită ce va să fie acciden­tal, orice speranţă de pe­sre orice vis, orice iluzie, orice. Mârţoaga trăia şi ea, din braţul de fân pe care îI adu­cea în răstieaţrari fostul şef al partidului liberal; trăia din im­portanţa pe care Lo dedea omul care domina situaţia: trăi din atenţia pe care lor Brătianu i-o arăta când şi când şi din ajutorul pe care-l pri­vea dela acesta dintr'ui cal­cul de partid, sau dintriun in­tere politic pe deasupra price­perei sale. Şi astfel, susţinută de bună voinţa fostului şef al partidu­lui liberal, mârţoaga începuse să creadă şi ea că este o figură politică fără de care ţara nu poate trăi, începuse să se în­creadă in forţele sale inexis­tente, în capacitatea sa politi­că rămasă de pomină, în taler­iul său de conducere care fă­cea amuzamentul cercurilor po­litice, in autoritatea pe care cu sprijinul omului îşi închi­puia că în adevăr o are. A venit însă neaşteptata moart a lui Ion Brătianu. Moarte brutală daca vreţi pentru partidul liberal, care a­­vea dreptul să vadă în fostul şef pe dens ex machina al vie­­ţei noastre politice. Brutală însă mai ales pentru mârţoaga partidului liberal ră­masă în mijlocul drumului singură şi descoperită. Căci dacă omul a murit, pe urma lui Insă a rămas un în­treg trecut de muncă, de patrio­tism şi de energie care va alcă­tui un capitol în istoria ţarei, un capitol de care se va vorbi in veci vecile­, A murit doar omul, au ră­mas însă faptele. Cine a murit însă politiceşte odată cu Ion Brătianu, este morţ MSR partidului liberal. Pierdută pe uliţă ea îşi recau­­tă stăruitor stăpânul care-i a­­ducea din când în când câte­ un braţ de fâa, ii dedea in răstim­puri iluzia că reprezintă ceva în viaţa politică a ţărei, o an­trena la câte-un act şi apoi o cravaşa sângeros, dar mârţoa­ga nu zicea nimic încredinţată că »S» ’ la nevoie o va m * utiliza în anumite Împrejurări Mârţoaga partidului libe­r rămas singură. Moartea lui Ion Brătianu a năucit-o. I se pa­re că căeşte acu» într’un oraş mort unde s’au stins toate nă­dejdile, unde nu mai palpită un suflet şi pentru ea, unde nu m- i bate o inimă tugăt­oare şi unde a dispărut ori­ce bună­voinţă şi orice speranţă. Singură şi puşti­, amărâtă şi neconsolată, mârteaga îşi în­toarce acum capul în toate păr­ţile in căutarea unui nou stă­pân pe care nu-1 mai află şi e gata să „primească orice corn­­salvatoare. HPtra ti««« d. '»»«areviei îi su­flă la ureche versurile lui Ver­laine : Somn negru s'a ‘ntins Pe’ntranffa»cu­ fiinţă, Orice vis s’a stins. Dormi, orice dorinţă. IGNOTUS Consultarea corpului electoral Discuţiile din presă in jurul cri­zei politice se învârt în jurul unui punct : consultarea (bine­înţeles liberă) a corpului electoral — lu­cru ce liberalii, după părerea ele­mentelor initiate, nu admit în ruptul capului. Iată o discuţie cu caracter spe­cific românesc. Nici un străin n'ar putea înțele­ge nimic din ciorovăiala noastră. Străinul n'ar putea pricepe dis­­cuția despre libertatea alegerilor. Cum ? Alegerile ar putea fi altfel decât libere ? Despre falsificări nici nu mai vorbim. Străinul ne-ar crede nebuni. In Anglia s’a petrecut un cat ciudat. Guvernul s’a retras dela putere cu câteva luni înainte de împlinirea legislaturii, lăsând pe seama opoziţiei şi alcătuirea gu­vernului, şi facerea alegerilor. Opoziţia s’a indignat. De ce n’a mai stat guvernul la putere încă douâ-trei luni ! Să fi prezidat el alegerile ! De ce ne dă nouă pe cap buclucul alegerilor ? De ce ne face mizerii ? Etc. Aceste lamentări — pentru noi — par straniu In mintea Englezilor nu există insă nici teamă de falsificări, dar nici de influenţarea corpului elec­toral de către guvern. Guvern neutru şi alegeri li­bere — este o cerință atât de ele­mentară, încât numai refuzarea ei arată gradul de bun plac și sama­volnicie în care trăim. Putregaiul este la temelie. A­­colo trebue de intervenit Consilierii comunali din Capitală, opoziţionişti, se retrag din consiliu Astăzi la Geneva prima şedinţă a comisiunei de dezarmare. Toate statele şi-au trimis repre­zentanţi, inclusiv Rusia Sovietică". Telegrama filtrată de guvernul român spune că s’au luat „măsuri special pentru paza reprezentan­ţilor sovietici". De ce, dacă e vorba de... dezar­mare? * Tot în legătură cu conferința de­zarmării, guvernul român a trimis ca expert militar pe d- general Ilie­scu cunoscut sub numele de Tur­tu­caia. D. g-ral Iliescu a reușit să desar­­meze armata regală română îna­inte de a intra în războiu,­l­ a pre­gătit dezastrul. Era indicat deci să He trimis de guvernul liberal la conferinţa de­­zarmării­* D. general Averescu şi-a adu­nat ori comitetul executiv la club ca să constate că dacă i se prelun­geşte şefia nu i se admite să ur­meze pe liberali, cărora s’a oferit graţios. Dece s’a oferit nimeni nu pricepe, mai cu seamă după campania li­berală, împotriva lui, când a fost înfăţişat de liberali ca o biată câr­pă svâr­tă la gunoi. Consilierii comunali din opozi­ţie ai Sectorului II Negru, s’au re­tras din consiliu, după ce d. dr. Ilie Rădulescu a cetit un protest pe care îl publicăm în pag. III a ziarului. Retragerea a făcut o puternică impresie. Consilierii comunali din opoziţie se vor retrage şi din celelalte sec­toare. Observăm că ziarul „Universul" nu a înregistrat protestul. * Ca o dovadă că tratatul italo­­albanez nu e dirijat contra nimă­nui, că are, cu alte cuvinte, obiecti­ve pacifice. Italia a şi început, abia ratificat tratatul, să erijeze forti­ficaţii pe coasta albaneză. Adop­tând ipoteza sincerităţii caracteru­lui strict defensiv al tratatului d e cel puţin intempestivă măsura de precauţie luată de d. Mussolini, contra unui duşman care nu se ve­de, nu se aude. Ca din potrivă, manifestarea a­­ceasta e de natură a creea în Marea Adriatică — şi chiar aiurea — cu­rente şi gesturi în flagrantă con­trazicere cu dezarmarea şi pacea. Iar Italia nu va fi cea din urmă să piardă din atari situații. COIttEQUENTA D. Argetoianu s’a înscris La liberali la cari declarase că înscrierea se face cu condicuţă. .«„mulţumesc lui Dum­nezeu, că»mi îngMue să-mi sfârşesc zilele tnîr’o casă curată și cinstită”... (din scrisoarea către d-l Duca). De ce va pleca d.­iînţăa Mea D. Guţă Tătărăscu se agită... Autor dramatic, — ca şi colabo­ratorul său dela siguranţa generală, d. Romulus Voinescu, — naivul prâslea al guvernului liberal se sba­te ca să scape de urmările ultimei sale gafe. De şapte zile, de când ver dictat consiliului de războiu a arătat dictatura inutilitatea măsurilor extremiste în clipa în ca­re ţara s’a hotărât să reacţioneze şi să-şi apere libertăţile constituţiona­le, — de şapte zile de când a pă­truns panica, sol al judecăţii care se apropie,­in alcovurile calde şi în cal­inelele negre ale trăgătorilor de sfori liberale, — de şapte zile de când s’au înspăimântat lancrezii, stellarii şi igheducii partidului de speculare şi de sărăcire a ţării, — d. Guşă Tătărăscu ştie că i s’a pe­cetluit soarta: înainte de a se prâ­văti guvernul, d-sa, autorul „com­plotului", marele regisor al sigu­ranţei, — va trebui să plece din gu­vern. O cere d. Duca, pentru a salva pe el însuşi; o cere d. Stelian Popescu pentru a fi acoperit de „comunicatele" pe care i le-a suge­rat guvernului; o cere d. Lituiescu pentru a dovedi opiniei publice din ţară şi din streinitate că altul şi nu d-sa a fost vinovat de caraghios­lâcul procesului Manoilescu. Şi d. Guţă va trebui să plece. Inutile eforturile d-sale, — inutile şoaptele celor ce intervin, jenant, ta să-l salveze. Căci d. Guţă e un mare și incorigibil naiv, — care nu s’a lăsat numai antrenat de pofta „loviturilor u­man, ca să complacă marelui vizir al țării; ci, — tc.o g Al om de teatru, — s’a lăsat con­vins de d. Romulus Voinescu, în afacerea Manoilescu. Se poate să fie chiar o răzbunare a șefului o tiraniei, — necăjit că d. Guță, evacuat dela ministerul de ir teme, — i s’a suit în cap, luând conducerea siguranței și jandarme­riei. Nici această ipoteză nu e ex­clusă, — cu atât ma mult cu cât oamenii cu care a lucrat d. Tătă­răscu ca să... descopere „complo­tul", sunt toți simbriașii fonduri­­lor secrete din bulevardul Pake. Ceiace e sigur însă, e că plecarea sa nu mai e cerută azi numai de miniştrii de justiţie şi de interne,— ci şi de către d. Titulescu, care nu vrea să plece în streinâtate înainte de a se ,fi clarificat situaţia: d. Gu­ţă va trebui să-şi asume răspunde­rea gafelor, — mulţumindu-se să însceneze piese mai puţin sgomo­­toase şi cu eroi ceva mai modești l­oviturile de­ teatru în stil mare nu-l prind, și, mai ales, trezesc o explicabilă invidie la d. Romului Voinese P. Pa. (Urmare in pag. ll-a) Epidemiile Epidemiile se succed In Româ­nia Mare ca actele unei piese de teatru. S’a metamorfozat In diver­se moduri organizaţia centrală: Minister al Sănătăţii Publice, noua lege sanitară (1926) ca la pe­ri­ferie lucrurile să rămână cum erau, ba mai rău de cât erau căci lipsa materialului nu a fost com­plectată sau reparat, iar salariza­rea e inferioară ca valoare absolu­tă celei dinaintea războiului. Care sunt beneficiile acestor metamorfozări atât de radicale ? Le-am considerat un amănunt și ara constatat că progresul inerent spiritului nou modernizator, nu s’a simţit şi nu se va simţi încă mult timp în comunele rurale dacă nu s’a putut manifesta nici în cele urbane. Acest spirit nu a fost via­bil căci i s‘a dat forme şi i s’a luat oxigenul ! Făuritorii transformărilor, se mândresc de câte ori li se prezin­tă ocazia, însă lumea se miră că suntem vizitaţi de atâtea epidemii iar noi ne mirăm că numai de a­­tâtea când numărul lor ar putea fi regiune în lipsa totală de pregă­tire în care trăim. Perturbarea care a adus-o epide­mia de paralizie infantilă e sufi­cient de elocventă . Alarmare ge­nerală şi conciliabile fără sfârşit! A fost oare o epidemie a unei boli necunoscute ? Alte ţări dădu­seră exemplul cum trebue proce­dat, mai era nevoe de tocmeală în consilii zilnice pentru a fixa aprio­ri durata incubaţiei, durata conta­­giozităţei ? Dacă epidemia nu ar comporta gravitatea ei am putea­­considera procedeul comic: prin toc-, meală să fixezi termene lucruri­lor pe care spui că nu le cunoşti şi după care să ajungă fiecare a proceda cum crede de cuviinţă. De aceia unii ţineau bolnavii în ser­vicii timp de 6 săptămâni, alţii trei ! Certurile competinţelor asupra conducerei serviciilor de parali­zaţi ne aminteşte ultimele clipe ale Byzantului I Câte discuţii, câte propuneri irealizabile, câte decla­rări răutăcioase la adresa colegilor cu care nu erau de acord în consi­lii, ca clipă ele să apară atâta mar­fă da savintloc ieftin ! Dezorientarea şi dezorganizarea constatată în această împrejurare , datorită grijei speciale a orga­nizaţiei centrale care are la dispo­ziţia sa consilii de tot felul, ba chiar superioare. Războiul nu se duce cu imprăştieri de ştiri alar­mante, care demoralizează, ci pun muncă şi rezistenţă tenace, dar e probabil ca această alarmă să fi avut şi substanţe mai deli­cate din care s au putut împărtăşi numai alarmişti pe câtă vreme a­­ceia care au fost încărcaţi cu atri­buţii speciale şi suplimentare au fost chiar amputaţi în salariu. Ministerul Sănătăţii are un bud­get însemnat (poate neîndestulă­tor pentru suprapopulara birocra­tică şi a funcţiilor superioare inu­tile) budget, care nu are acţiune a­­supra Capitalei, care e în seama Comunei, de ce în acest caz toate judeţele îşi trimet bolnavii la Bu­cureşti în spitalele Eforiei sără­cite şi chiar desconsiderată în mod public de primar ? întrebarea e naturală şi cei în drept care dis­pun de banul public adunat din impozite nemiloase ar trebui să răspundă, dar suntem siguri că nu vor face-o. Lucrul cel mai elementar într-o organizaţie sanitară e procedarea pentru combaterea epidemiilor şi pentru aceasta e nevoie de spitale de izolare complect amenajate, care să poată funcţiona imediat ce se iveşte o epidemie. Materialul necesar desinfecţiilor şi transpor­tului bolnavilor trebuie de aseme­­nea să fie pregătit şi în stare de funcţiune. Atunci când vom avea acest deziderat, care pentru orice ţară cu pretenţia de cultură e un imperativ categoric, vom vedea În­cetând . jĂRiflE pe distante de sute de kilometri improvizând desinfecţii sumare ale vagoanelor de căi ferate In alte vehicule rămânând fără nici un fel de stropire cu apă desinfec­­tantă. Dacă în toate celelalte preocu­pări sociale putem rămâne la su­perficialitatea care ne-a impri­­mat-o viaţa politică în materie sa­nitară însă, care e prima garanţie a viitorului naţiunei, trebuie să a­­vem preocupări serioase, căci ve­dem că după paralizia infantilă a urmat scarlatina şi după aceasta va veni alta şi fiecare cere jertfe şi lasă infirmi ! Ritmul accelerat al treburilor Ministerului Sănătăţei Publice a fost imprimat de fostul director general cu castele dr. Bordea de care presa s’a ocupat în parte la timp, apoi a venit interegnul ave­­rescan în care d. Goga şi-a plasat prietenul în funcţia de secretar general, care din situaţia politică temporară voia să facă salt la o catedră universitară. Arivismul a­t de Facultatea de Medicină, şantajul cu legea cate­drelor noi care a fost amânată pen­tru a cere compensaţie pentru se­cretarul general a fost dejucat de evenimente, care au isgonit guver­nul. Administraţia intereselor ser­viciului sanitar a suferit în acest timp din cauza acestor preocupări lăturalnice ale d. Dr. G. Banu iar insistentele disculpări publice ale părintelui Lupan n’au putut rea­bilita persoanele lor. Comenzile făcute în comptul re­paraţiilor în Germania au dat mult de gândit şi urmaşilor în funcţii şi opiniei publice, care era destul de revoltată de darurile de ultimă oră în familie şi lor în­săşi pentru voiajuri de agrement, recte opere ştiinţifice (7), care pro­babil nu vor exista nici­odată cu acest titlu. Sistemul a fost practi­cat şi la alte departamente şi era deci legitim !? Inutilitatea materialului coman­dat se poate ilustra din cele 12.000 laringoscoape, care dovedesc că

Next