Dreptatea, ianuarie 1928 (Anul 2, nr. 64-87)
1928-01-01 / nr. 64
fl No. bH • Duminică 1 ianuarie 1928 4 PAGINI Dreptatea A B O N AM ENTE 3 Li! I N TARA Un an o luni . • A luni . • • * • • « •1000 „ 50» 250 DUBLU In STRAIN AT ATE iMVAl&raX PRtflF 9 SATEN Un an 750 6 luni ..... 375 5 luni . . 200 REDACTIA Sl ADMINISTRAȚIA: BUCUREȘTI. — Qaleăi Victoriei 78, Etaj. » ■ ' v4-' ■ Ej-TELEFON No. 38/60 ANUNCIURI COMER Sm primesc direct la ad-tia Z aru u •a e adent ile de pudicitate din Dacă aş deveni republican nu pe calea unei declaraţii fiiul unui ziar st străin aşi face cunoscută eceastă schimbare de atitudine. IULIU MANIU in declaraţia făcută la Cluj uliu Maniu Cine e Iuliu Maniu ? Ne-o spun eroiii guvernatei de azi. D. Stelian Popescu, cel cu mica publicitate, declară grav : ,.e tun svăpăiat şi un amărât“. Pietenul său, dr. Lupu, cel cu mica popularitate e şi mai categoric. ..e un personagiu trist şi ridicol“. „ ..E un om cu idei fixe!“ spune d. Argetoianu, a cărui mobilitate de gândire l-a pus in slujba, rând pe rând, a lui Nicu Filipescu, Al. Marghiloman, Take Ionescu, general Averescu, Aron Schuller, Niculai Iorga, Iuliu Maniu, Barbu Ştirbey, Ion Brătianu şi I. G. Duca. Ne-o spun şi străinii în presa franceză, informaţi de d. Diamondy şi reproduşi deviador“. Ne-o spune în ,,La Victotre" d. Hervé, fost anarhist, antitmitarist şi puşcăriaş, azi znare ziarist, mare capitalist şi anare patriot ca şi d- Stelian Popescu: „Iuliu Maniu are o tristă stare de spirit". Propaganda naţională are In Sfârşit un ţel. Direcţia presei are in sfârşit o ocupaţie. Dovada trebue făcută, pretutindeni, in presa liberală, „independentă“ şi străină că şeful partidului naţional-ţărănesc e revoluţionar, republican şi bolşevist-Universul1“ II denunţă Siguranţei „Aurora“ gata să-i cedeze toate fondurile dela Moscova. ..Viitorul“ să înăbuşe de patriotică şi dinastică indignare. Toate sufletele reale“ sunt în fierbere. Partidul liberal, moştenitorul ideilor generoase dela „paşopti, amicul ,soborului“, agentul provocator a atâtor răscoale agrare, democrat la oraşe, revoluţionar la ţară, republican la Ploeşti, antisemit la Oradea-Mare, conspirator în culisele Palatului, de la Cuza Vodă şi până azi, partidul liberal înfierează în faţa lumei întregi pe nesupusul Iuliu Maniu. De ce această nobilă, această sinceră expresie de indignare ? Fiindcă d. Lucien Bourgues I de la ..Petit Parisien* a reprodus în mod fantezist o conversaţie pe care a avut-o cu şeful partidului naţional-ţărănesc. Mai important decât cuvintele „auzite“, greşit auzite şi precis desminţite, ne par impresiile culese de ziaristul parizian. Ele reflectează propria lui stare de spirit când s'a apropiat de Iuliu Maniu şi după ce a vorbit cu dânsul. ..Se crede — zice d. Bourgues — că d. Maniu e capabil de lovituri revoluţionare“Se crede... Cine crede? Nimeni, dar absolut nimeni în România, unde toţi cunosc cinstea sufletească, legalismul şi scrupulozitatea lui Iuliu Maniu. O spun Insă propagandiştii guvernului Ziaristul francez a fost deci lustruit, la .,Interne“ sau la ,,Externe“ dacă nu chiar la Siguranţă, despre i.ce se crede*' in România. A aflat că d. Iuliu Maniu trece drept un periculos revoluţionar. După cum a aflat probabil — nu o spune, dar au spus-o alţii tot atât de bine informaţi — că partidul naţional-ţărănesc, exponentul instinctului naţional, care a împins la război şi la victorie, e ..germanofil“, adversar al Franţei, inamic al Antantei 1 I Bar d. Bourgues, după ce a ascultat pe d. Maniu, şi-a revizuit informaţiile culese la „Interne" la ,,Externe‘‘ şi la Siguanţă, , D. Maniu nu este un conspirator. (Era nevoe ca publicul parizian, informat de d. l.lamandy să ştie că şeful partidului naţional-ţărănesc nu e un criminal !) El este un patriot român. Acest om, care mulţi ani dearândul a fost hărţuit şi urmărit de către unguri a ştiut să însufleţească curajromânilor care gemeau sub jurrgul unguresc. El este protagonistul Transilvaniei care a pregătit şi a realizat întoarcerea ţărei sale în sânul patriei româneşti- Se spune că prestigiul său nu are limită în provincia sa natală. Şi el inspiră stimă tuturor românilor de buntă credinţă prin sinceritatea şi autoritatea sa“. Trecând apoi la descrierea literei a lui Iuliu Maniu, ziaristul francez scrie: „Faţa sa aspră şi arsă defVânt. Pare puţin lemnos, sub emn să ghiceşte însă oţelul. O lacără neîntreruptă internă îl animă şi îl electrizează“. Şi acum concluzia: ,, Se crede — aci fraza citată mai sus — că este capabil de lovituri reacţionare“. Aşa a fost informat d. Bourgues- Dar d. Bourgués nu crede aceasta. Iată ce crede el: „Eu îl cred mai mult înclinat de a uza, de a măcina, de a învinge prin încăpățânare și efort continuu“. O notă rea pentru propagandiștii guvernului- O notă bună pentru ziaristul francez. In ciuda informatorilor săi, d. Bourgués s’a apropiat de adevăr. Ţara întreagă e martoră cum prin încăpăţânare şi sforţare continuă — noi am zice prin credinţă statornică şi profundă — Iuliu Maniu a uzat, a măcinat, a învins, — da a învins ■— forţele politice care de zece ani de zile să străduesc să inăbuşească credinţa sa, mai temută, mai duşmănită decât el însuşi. Azi adversarii sunt la pământUltimele lor svârcoliri provoacă cel mult compătimire. Mâine, Iuliu Maniu va fi la putere. Va ajunge fără mişcări de stradă, cum ajungeau pe vremuri liberalii, fără intrigi de culise, cum ajung în zilele de azi. Se va impune prin credinţa sa şi a tovarăşilor săi, prin încăpăţânare şi efort continuu. Obârşia curată a puterii sale li va da o autoritate de guvernare, pe care nu a avut-o nici un şef de guvern, Celălat boi încoace Victoria superiorităţei morale e o revoluţie în moravurile şi în viaţa noastră politică. E singura revoluţie pe care o poate face Iusu Maniu. DE ANUL NOU „Dreptatea“ apare în 12 pagini CU UN BOGAT MATERIAL ECONOMIC, FINANCIAR, POLITIC SI LITERAR „Dreptatea“ VA PREZINTĂ CITITORILOR EVENIMENTELE ANULUI IN LUMINA OBIECTIVA A FAPTELOR „Dreptatea“ de Anul Nou APARE DUMINICA 1 IANUARIE 1928 IN PROVINCIE SI CAPITALA Excepţional acest Număr 5 Lei Un nou flagel: camăta Cazul de la Tribunalul Ifov Sec. I comercială Nu putem tăgădui legitimitatea dobânzii• E natural ca acel care după o viață de muncă a agonisit un capital să poată să se vadă pus la adăpostul nevoilor curente prin ceea ce capitalul său îl produce. Deasemenea această productivitate a capitalului are și un alt interes economic, anume de a încuraja pe cel care produce mai mult decât e necesar, să economisească în loc de a risipi surplusul, ademenit de productivitatea lui viitoare. Apoi industria, cornerul și celelalte ramuri de producpune vor putea să se desvolte mult mai uşor găsind capitaluri cari să li se ofere în schimbul unei dobânzi, mărind astfel producţiunea. Altfel, nu şi-ar da nimeni capitalul pentru a servi producţiunii, dacă n’ar avea interes s’o facă-Cea mai importantă instituţiune pentru propăşirea comerţului, ■industriei producţiunii în general, e fără îndoială creditul. Nu s’ar putea concepe azi o întreprindere, de orice natură ar fi ca, care să nu aibă în vedere încă dela înfiinţarea ei, ca suprem suport al activităţii sale, creditul. Vedem cu tofii — azi mai mult ca ori când fiindcă consecinţele ne izbesc direct — dezastrul lipsei de credit. De la cea mai modestă întreprindere comercială ori industială, de la micul meseriaş care lucrează în camera în care şi doarme şi până la Statul însuşi, criza de credit face să simii ravagiile de multe ori catastrofale Ori, care este mobilul creditului? Neapărat dobânda. Nu ne putem închipui credit fără dobândă in timpurile de concepţii materialiste pe cari le trăim. De aceea chiar dreptul, ştiinţa justului şi echitabilului, n’a putut trece cu vederea şi exclude această necesitate cu aparente amorale. A considerat-o ca un rău necesar, a văzut că utilităţile întrec vădit neajunsurile şi tolerat-o încetul cu încetul Dela Romani, unde luarea de dobândă nu era permisă decât excepţional unor anumite persoane şi pentru anumite feluri de acte, această instituţie treptat s'a infiltrat în viaţa economică a individului şi a popoarelor pentru a ajunge azi dintr’o utilitate şi apoi o necesitate, o stăpână atotputernică a activităţii omeneşti. Atât de mare i-a devenit însemnătatea încât chiar legiuitorul s’a văzut obligat totdeauna a-i fixa în maximum legal. Astăzi, însă, când nimic nu este normal, când legea, graţie subtilităţii de argumentare şi procedare a celor ce vor s-o ocolească, începe să-şi piardă vădit însemnătatea, acest rău necesar care se chiamă dobândă tinde să-şi schimbe numele în acel — ruşinos altădată— de camătă. Criza de credit măreşte fireşte quantumul dobânzii; criza de omenie şi dorinţa de câştig prin speculă o trec deasupra, oricărei limite.N'aş fi amintit desigur cele de mai sus, dacă n’aş fi fost fală ieri la un cal care ar trebui să atragă răspunderea celor ce conduc această ţară răbdătoare. La Secţia comercială a tribunalului Ilfov, un domn Emil Schein, a declarat la interogator că a pretins şi primit, de la un nenorocit strâns cu uşa, dobânzi de 4 şi 5 la sută pe lună. Citiţi bine: patru şi chiar cinci la sută pe lună. Poate că nu vă va impresiona quantumul dobânzii pretins, fiindcă mulţi dintre d-voastră veţi fi plătit poate mai mult pe când eraţi la ananghie; ştiu, se plăteşte şi 10—12% pe lună, Dar ca acest njârşav gest de neomenie şi împietrire sufletească a cămătarului distrugător al nevoiaşului să cuteze să înfrunte puterea legii şi să se manifeste în faţa unei instanţe judecătoreşti întrece chiar lipsa de cuviinţă ce datorim autorităţii cit e menită să ne apere legile, indecenţa ministrului care confundă averea statului cu cea personală, aceia a făuritorilor de deputaţi din urne siluite, a celor cari îşi acoperă goliciunea incapacităţii de a guverna cu foaia de vilă a cenzurii şi stării de asediu şi aceia a lui Chilon Chilonides modern reprezentat prin d. Schein se fin mână în mână şi colaborează la filmarea stării de imoralitate post-belică în care ne sbatem în această țară nenorocită atotîndurătoare- V. A. P. Tratamentul funcţionarilor Ziarele au publicat o informaţie: „D. Const. Dimitriu, ministrul Comunicaţiilor, a a oferit un ceai funcţionarilor diţi administraţia centrală a acestui Departament". D. Dimitriu a spus slujbaşilor, că d-sa n'are de gând să ţină un discurs, ci „să stea de vorbă cu fiecare", „să-i cunoască mai de-aproape", stabilind astfel „o comunitate sufletească între colaboratori şi ministru“. Indeobşte funcţionarii, — pe lângă salarul de mizerie şi în afară de degradarea birourilor, — sunt trataţi de şefii supremi, ca o pecetluire a situaţiei lor umile, cu aceiaşi brutalitate cu care stăpânii răi se poartă cu argaţii beţivi şi leneşi. Un ministru îi invită pe slujbaşi la un ceai. Acei care, toată viaţa, au făcut „drepţi!" în faţa miniştrilor, care au bâlbâit şi au tumâne, pe dosare înaintea acestora , au stat jos, pe scaune, în jurul unei mese comune, au luat zahăr şi au amestecat ceaiul cu linguriţa ca acasă... simlindu-se, la un loc, oameni între oameni. Dacă ministrul ar fi luat contact cu subalternii într’o sală de recepţie, în picioare, mestecând în gură numai vorbe, — „comunitate sufletească" nu s’ar fi putut stabili. Ar fi fost numai o solemnitate în plus. Renunţarea însă la poza marţială, aşezarea slujbaşilor ca la o sindrofie şi mai ales oficierea „gustării“— o ocupaţie prin esenţă serioasă şi veche dela ince- I pulul lumii... iată ce a dat caracter intim consfătuirii de deunăzi. Ceaiul camaraderesc aduce relaţii omeneşti între slujbaşi şi ministru îşi umanizează raporturile dintre toate categoriile de funcţionari. Exemplul dat de d. ministru va fi urmat, în mod fatal, de directorii generali, de şefii de biurou, de inspectori, controlori, etc... Dorim introducerea omeniei şi a politeţa în instituţii. Dela superior la inferior. Intre egali. Şi — cine ştie ? —funcţionarii, deprinzându-se să fie politicoşi între dânşii, vor fi amabili şi cu publicul. Acest lucru trebue să-l înţeleagă slujbaşii de la sine. Căci d. ministru al Comunicaţiilor nu poate invita la ceai pe toată lumea care circulă... M. SEVASTOS FAPTEINTR’O NOAPTE. La depozitele aviaţiei a fost găsit într’o poziţie nepermisă de legile militare, adică culcat, soldatul Omer care făcea serviciu de planton. Soldatul de planton găsit adormit în timpul unei misiuni este pasibil de închisoare. Numai soldatul Omer scapă de rigorile regulamentelor printr’o circumstanţă excepţională, dormea definitiv. Împuşcat în ochi cu un glonte de revolver Steyr. Sunt şi drame tenebroase în cazărmile ţării. DISPĂRUT ! Sportul are diverse faţete, unele mai vesele altele mai triste. Se pare că un anume sport, a ajuns un eroism cotidian, spre deosebire de patinaj, de pildă, care e un sport mai convenabil şi mai puţin primejdios... Sportul acesta care s'ar putea numi la întrecere cu moartea de aviaţia. Nu acea aviaţie bineînţeles ce oboseşte în cabinete plăcute şi la conferinţe popularizatoare. Căci mai este o aviaţie. E aceea practicată de cei cari îşi iau sportul sau meseria in serios şisboară într’adevăr.. O astfel de sporismană a fost şi Mrs Grayson care s'a Înălţat cu amortul „Grows" şi apoi a coborit nu se ştie unde şi cum în imensitatea oceanului. Dirijabilul Los Angelles a căutat-o zadarnic treizeci și una de ore pe Mis Grayson cu avionul ei. Nimic ! 5000 DE PROCESE La judecătoria urbană din Oradea Mare, aşteaptă judecata numai 5000 de procese. Multe din aceste procese s'au prescris şi mulţi din împricinaţi au încetat din viaţă. Vine foarte greu, dreptatea... Tot aşteptând judecata la instanţa din Oradea Mare, solicitanţii au timp să ajungă la cealaltă judecată, la Marea judecată fără timbre, fără avocaţi, fără apel... MAI SUNT! Domnul Lloyd George a declarat unui ziarist, printre altele: "Nimeni nu a suferit chinuri mai crunte ca mine în timpul războiului". Foarte probabil ca d. Lloyd George să fi suferit foarte crunt, dar este exagerată opinia d-sale că nimeni nu sa egalat în suferinţă. De pildă, cei mutilaţi sau cei morţi pentru Marea Britaniei Imprumutu l. VlNTiLA BRATIANU. Si totusi nu-l pot realiza! Prolificitatea şi profilaxia poporului român Din când iu când, la epoce foarte tudepartute, somn* vorcicii, probabil atunci când nu va este nimic la ordinea zilei de discutat in parlament discuţii sesizate fie de către forur leun drept, fie de către presă sau particulari, că există şi o chestiune socială de mare importanţă: vitalitatea populaţiunii, balanţa natalităţii şi a mortalităţii acesteia. Şi cu o oarecare Îngrijorare sub lumina cifrelor edificatoare, miniştrii, presă, parlamentari sau particulari, se întreabă dacă nu e timpul suprem ca această chestiune, aşa de vitală pentru vitorul unei naţiuni, să fie soluţionată cât mai este vreme. Intr’adevăr, poporul român, prin firea sa, este un popor prolfic, din acest punct de vedere el stă între popoarele cele dintâi ale Europei, deşi starea sa fizică, higienică şi dlar economică, este cu mult inferioară ca a altor popoare, fie din acele ce-l Înconjoară, fe din acele ce se găsesc mai departe de el. Cu toate acestea, cu toată prolificitatea sa, poporul român, datorită unui complex de imprejurări, în mare parte de ordin cultural și economic, prezintă o mortal i tate Îngrijitoare, mai ales la primii ani ai copilăriei. Această mortalitate este atenuată Înaintând cu vârsta, pentru ca mai târziu elementele salvate ale populaţiunii să fie copleşite de alte calamităţi ca: alcoolismul, pelagra, boalele venerice, ftizia, subminând temelia naţiunii şi existenţa statului. Dacă poporul român are această însuşire fizică, prolificitatea, este o crimă neiertată, ci o partea forurilor un drept, ca să nu i se asigure, prin mijloacele pe care le are la îndemână ştiinţa modernă, profilaxia diferitelor boale de care el este bântuit, precum să i se asigure şi o stare culturală şi economică suficientă pentru rezistenţa, tăria şi perpetuarea sa. Intr’un mediu Înconjurător plin de ameninţări. ............ ......**** Mediul social al unor naţiuni se poate asemăna perfect cu celulele unui organism viu, cu cât acestea vor prezenta o temeinică formă de vitaitate, cu atât organsmul pe care ele îl alcătuiesc, va fi mai sănătos şi mai rezistent. Acelaş fenomen se petrece şi în mediul social, cu cât indivzii unei naţiuni vor prezintă însuşiri de ordin fizic, moral şi cultural, cu atât, acea naţiune înfăţişează caracterul de durabilitate, rezistenţă şi progres. La discuţia budgetului ministerului' sănătăţii pe 1928, titularul acelui departament, d. ministru Inculeţ, a relevat sub o atmosferă de unire generală a parlamentului, deşi faptul nu este nou, că din 600 mii de copii născuţi în întregul cuprins al ţării, 20% mor până la vârsta de un an, 20% până la vârsta de 10 ani, iar 20% din cei scăpaţi cu viaţă sunt improprii serviciului militar, astfel că din 600 mii copii rămân oameni vai iz. 250 mii inşi pe fiecare an, şi acesta, la rândul lor, având să lupte in viaţă, pe măsura propagării boalelor, cu ftizia, alcoolismul, boalele venerica etc. Despre aceasta mortalitate infantilă, aşa de răspândita In sânul poporului român, şi aşa de dăunătoare existenţei şi viitorului său, s‘a vorbit de multe ori, s‘a scris în diferite ocaziuni, dar fără să se recurgă la măsuri higenice şi profilactice intensive. Populaţiunea Capitalei, aceia care trebue să fie mai ocrotită în privnţa mortalităţii, dat fiind mijloacele de asanare mai deosebte decât în alte localităţi, totuşi ea nu stă mai bine faţă de restul ţării. Astfel medicul şef al comunei d. dr. Staicovici, întemeiat pe date statistice, arată că mortalitatea populaţiei Capitalei este Continuare în pag. II-al (Continuare în pact. II al Italia, ţara in care democraţia are rădăcini adânci şi, unde astăzi accidental libertăţile cetăţeneşti sunt suprimate prin întronarea unui regim de dictatură (fascismul), a cunoscut şi chiar şi a fost creat un început de tradiţii din postula lui ideii de libertate, Garibaldi şi Mazini, au fost promotorii ei. Datorită unor Împrejurări excepţionale (vechea-i civilizaţie), orice curent sau mişcare de idei găsise lesne aderenţi, creatori de doctrină şi opinii, cu tendinţe transformatoare de tradiţii Mişcările democratice (in specie socialiste), care formau apanajul caracteristic al sec. XIX, au găsit terenul repeziciune cu care industumită repeziciunei cu care industria mare începu să se desvolte (Italia de Nord) massele de muncitori porneau spre organizarea lor în sindicate sau corporaţiuni. Ceva curios se petrecu atunci, adevărate contigente de intelectuali se grăbeau a-i umple rândurile, prezenţa lor era un aport nepreţuit de mare. Mişcarea începea să prindă teren tot mai mult, iar intelectualii tiveau să-i furnizeze mai târziu cadrele de conducători a unui partid de 7-8 milioane de membrii, bine organizaţi. Fu un reviriment care începea să dea de gândit partidelor de dreapta întrucât însă elementul predominant al acestui partid ce avea să se cheme — Partidul Socialist Unitar — îl forma proletariatul din făbrici şi uzini. Ideologia Marxistă fu adoptată. Dar in faţa primejdiei oligarhia nu dezarmă, ci prin intrigi şi corupţie, fărâmiţă in trei acest partid, ce avea poate să conducă destinele unei ţări de 38 milioane de locuitori. Luase fiinţă în două partide : maximalist şi comunist Neînţelegerea dintre ele, facilitează conizarea extremei drepte care prin marșul asupra Romei, întronează fascismul, regim ce pune în afară de lege orice adversar politic. D. Roberto Michels, un semi-adept al noului regim inaugurat în Italia (profesor la Universitatea din Torino), expune într'un volum de 430 pag. intitulat: „Il partito politico nella democrazia moderna“, destul de documentat, pe alocuri cam tendenţiose) despre partidul poliţie în faza socială de azi a omenirei. Principiile politice care călăuzeau statele până în urmă cu câteva decenii, având în ele ceva confuz Epoca de tranziţie prin care trebuia să treacă orice stat, adică părăsirea concep-1) Din felul cum îşi disecă problema, se remarcă privind mai atent, reaua clorinţă mai ales în ce priveşte concluzia ţiei absolutiste pentru cea democrată a găsit în partide mijlocul cel mai potrivit ca printr-o evoluţie scurtă (monarhia constituţională) să se acomodeze bine sau rău, cu adevărat sau numai superficial, la ideea de Stat democrat, consecinţa prezenţei neîntrerupte a unor partide care concomitent cu mişcările de idei, propagau şi încercau chiar să realizeze ceva din postulatele Marxismului. Şi aceasta cu preţul unor grele lupte, nelipsite de sacrificii. Adaptându-se uneori — mediului— aristocraţia îmbracă haina democraţiei, căreia continua să-i opue obstacole şi greutăţi. Natura însă nu face salturi. Societatea nu se poate deda la experienţe problematice ca rezultat, încercând a pune în aplicare reforme prea radicale şi cari ar putea da naştere de perturbaţiuni sociale. De aici necesitatea de sacrificiu a câtorva generaţii, pentru ca democraţia să nu rămână un simplu deziderat ci o realitate. Or cărui partid ca să existe, să trăiască şi să se impue i se cer două condiţii — sine qua non — ca să se sprijine pe masse cât mai compacte şi să corespundă neîncetat intereselor «! Era doct şi firesc şi logic ca partidele conservatoare să-şi revizuiască (cu părere de rău) programul şi tendinţele, măcar de formă. Descrierea amănunţită a structuţrii organice a unui partid democrat ocupă aproape două sute de pag., din volumul d. Roberto Michels. Când un partid ignorează voit *) interesele massei electorale, încrederea acordată îi este retrasă cu ocazia primelor alegeri (ex. partid, poporului). Prin multiplele organizaţii ce şi le creează, prin contactul neîntrerupt cu ele, prin strângerea de fonduri având presa sa, un partid poate să se menţie şi să guverneze. Focarul de atracţie 11 formează programul, şefii lui nu sunt decât exponenţii acelei mulţimi care îngroaşă rândurile şi se numesc membrii partidului. Cu cât reuşeşte ca prin ramificaţiile organizaţiilor sale să nu lase nici un colţ de ţară liber, cu cât ideile şi programul pătrund tot mai adânc în masse cu care ţine neîntrerupt contact, cu atât acel partid devine puternic şi nu întârzie să se afirme ca partid de guvern.D Când este la putere, vaânt mai ales ţinând seamă şi de cele două condiţii esenţiale, ce leam expus mai sus 1). Congresele provinciale, regionale şi generale, afirmă unitatea de vederi şi armonie în conducerea şi dirijarea unui partid de masse. Psichologia masselor ca s-o pătrunzi şi să-i cunoşti geneza, e un lucru de care conducătorii oricărui partid trebuie să ţină seamă, şi tacă mult. Şefii partidului sunt uneori un simbol pentru masse, concretizând voinţa ei. Presa înlocueşte prezenţa conducătorilor, acolo unde dânşii nu pot fi la tot momentul Rangul pe care, şefii, îl ocupă în erarhia partidului, răspunderea ce apasă asupra lor, încrederea oarbă ce le este acordată, nu sunt totdeauna scuze plauzibile dacă nu faţă de massa, anonimă cu atât mai puţin, faţă de pătura suprapusă (intelectualii), care formează elita unui partid şi, din care neîncetat se recrutează cadrele conducătoare şi organizatoare, pentru ca şefii să abuzeze de poziţia c 1) La noi partidul naţional ţărănesc. BIUtNZIi Partidul politic In democraţia modernă de Roberto Michels