Dreptatea, februarie 1928 (Anul 2, nr. 88-112)

1928-02-01 / nr. 88

!»*m 89 S4e. 88 s Miercuri 1 Februarie 1928 @ m mm Dreptatea 3 Lil ABONAMENTE: N TARA 1 DUBLU î MW**1 PBEOp Si SATE»! Un an ...... 1000 | 1 Un an.........750 6 luni ...... 500 I IVATATR I 6 ,un* » • • • • 375 3 luni 250 1 STRĂINĂTATE I 3 luni.........200 REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI - ~i jla » Victoriei 78, t£ta1. TELEFON s No. 38/60 Un discursul ANUNCIURI COffiE Se primesc direct la adoua Ziaru ca e a­geni’me de publicitate Libertatea naţională, dreptatea socială şi de­mocraţia, sunt numai mijoace pentru realizarea scopurilor noastre. Pe aestor instituţii naţi­onale, voim să produce^ tfc de materială mulţu­mitoare pentru toate clad^^^Mătoare ale ţării. IwLHanlu l\os­ea populară dela Iaşi Pentris ,US Crtate|Adunarea de la Iași * Până astăzi libertatea şi legali­tatea au atârnat pe ziduri, până azi ele au existat numai în dis­cursurile publice sau în toastu­­­rile particulare, până azi ele au fiinţat ca două admirabile cuvin­te de teoria politică, dar niciodată nu au fost o realitate. După întrunirea dela Iaşi s’a statornicit credinţa ,că de azi în­­nainte libertatea şi legalitatea vin să-şi ocupe locurile lor bine definite, în desvoltarea democra­tică a ţării acesteia. Asta este situaţia prezentă, a­­cesta este imperativul categoric al vremilor ce trăim. Orice încercare de camuflare a libertăţii şi a legalităţii încetea­ză cu ziua de azi. Am trăit ani de-a rândul, fără­­ca mulţimea să-şi revendice a­­ceste două drepturi în viaţa evo­lutivă a statului; am trăit în cea m­ai iubitoare contradicţiune din­tre ceia ce aveam de drept şi ceia ce aveam în fapt; am trăit într’o deplină visare care diviza necon­tenit drepturile trăite de cele în­scrise in legi. La Iaşi, poporul s’a pronunţat, în sensul că cea dintâi problemă a zilei de astăzi consistă în a re­face armonia dintre drepturile pe hârtie ale masselor şi acelea de fapt pentru ca poporul să-şi poată alege liber conducătorii lui reali şi că, cu preţul ori­căror jertfe, trebue să înceteze în România zi­lelor noastre minciuna a­tot stă­­pânitoare, confuziunea voită a î­De zece ani, guvernele ţării sunt nişte simulacre, iar viaţa politică un decor de circ. Aceasta d­in cauză că voinţa ţării a fost mereu nesocotită. Guvernele cari s au succedat deci, şi-au vândut nişte formule utopice în faţa na­­ţiunei, ca unic mijloc de salvare a ţării, în timp ce ele îşi urmă­reau interesul de partid. Rezulta­tul a fost că astăzi, ţara cea mai bogată în averi naturale este ală­turi de cel mai groaznic şi mai ruşinos faliment Guvernele postbelica au întins mâna să ceară puterea şi fiindcă li s’au acordat această putere îm­potriva voinţei ţării, am ajuns la prăbuşirea şi prăpădul ce ne paşte. La Iaşi, partidul care s’a iden­tificat cu poporul a spus deschis factorilor răspunzători din stat . „Ţara nu poate trage foloase de­cât pe urma guvernărilor legale, acelea cari vin la cârmă cu asen­timentul şi încrederea masselor, fiindcă numai acelea pot deţine autoritatea fără de care nimic real nu se poate dobândi în stat. * Rezoluţiile de la Iaşi au carac­terul legal. Ele coincid nu numai cu prescripţiunile constituţiei noa­stre, dar mai coincid şi cu voinţa necontenit mărturisită a masselor populare, care, într’un stat con­stituţional şi democrat, constitue o a doua constituţie. Aşa­dar, intrarea în legalitate cerută de popor la Iaşi şi prevă­zută în textul constituţiei noas­tre ca un bun pozitiv, nu poate fi refuzată de înalţii ocârmuitori, pentru niciun fel de considerent. A refuza o asemenea hotărâre încadrată în dictonul latin Sub lege libertas, este, cum spune Du­­vergier de Hauvanne, a nu cunoa­şte natura umană, a lua oamenii ca abstracţiuni şi a da fără dis­cuţie semnalul revoluţiei. La Iaşi, poporul şi-a revendi­cat drepturile sale de libertate şi legalitate. Ocârmuitorii au luat cunoştin­ţă de ele şi trebue să le îndepli­nească. De nu vor face-o, a lor va fi şi răspunderea. Căci o naţiune căreia i se re­fuză drepturile ei sfinte, oricând are datoria să şi le tai IGNOTUS Şi 1890 caracter ilegal, abuziv şi tiranic. Ziarele vor spune tării ce a­deilor şi impunerea voinţelor cu fost­­a Iaşă. Autorităţile loiale vor raporta de­sigur ministerului de interne, cu toată sinceritatea, însufleţirea şi hotărârea partici­panţilor din întreaga ţară la ma­rea adunare a partidului naţio- Ital-ţărănesc Şi pe deasupra, nu ne îndoim, că înşişi factorii hotărâtori au luat cunoştinţă de rezoluţiunile pe cari, nu numai partidul na­­ţional-ţărănesc dar însăşi po­porul care s’a identificat cu a­­cest partid, le-a luat în această vie şi cu adevărat impresionan­tă adunare, cum poate nu a mai fost alta dela unirea principate­lor şi până azi. Inutil dar să mai tragem vre-o concluzie, pentru aceia cari nu pot rămâne nepăsători, — cari nu trebuie să rămână în afară,— de hotărârile marei adunări de la Iași, în care poporul s’a pronun­țat hotărât. devotată. In plus, a fost bun tată de familie, îndrumându-şi copiii pe căile muncii sănătoase şi cin­stite. Partidul nostru încearcă o mare pierdere prin stingerea din viaţă a preotului Ion Diaconescu. -­-Preotul Ion Diaconescu O telegramă ne aduce trista ve­dinţa, printr’o păstorie cinstită şi sie a încetării din via[ă a venera­bilului preot Ion Diaconescu din­­comuna Pucioasa, satul Diacone­­ş­ti, jud. Dâmboviţ a. O viea[ă întreagă — preotul Dia­­conescu se stinge în vârstă de 70 de ani — închinată unui ideal: idealul înălţării păturii ţărăneşti! Fire entuziastă, minte luminată printr’o bogăţie de studii şi prin­­tr’o vastă experienţă, preotul Dia­­­conescu, şi ca învăţător, şi ca păs­tor sufletesc al satelor, a lăsat ur­me neşterse în mijlocul oamenilor, cea cari a trăit şi a luptat. Tovarăş de luptă, al lui Dobres­­­cu-Argeş, preotul Diaconescu este mâna dreaptă a protagonistului ţărănist şi cel mai devotat adept şi organizator al nouilor concepţii Iţărăneşti, în jud. Dâmboviţa. De la întocmirea partidului ţără­nesc, de după război, preotul Dia­­­conescu îşi ia locul de luptător, în primele rânduri şi nu cruţă nici timpul, nici munca şi nici o jert­fă morală sau materială, învăluind în entuziasmul lui de apostol o credinţă politică aşa de încrustată în sufletul lui, din tinereţe. A fost preşedinte al primului Congres al partidului ţărănesc, la­­Bucureşti, şi era consultat şi as­cultat în toate momentele grele ale partidului. Călăuza scumpă a inimii lui, în Orientările vieţii era aceasta: „prie­teniei este­ un singur suflet în mai m­ul­te trupuri“. Pretutindeni o predica şi o socotea ca cel mai sin­cer îndreptar în tot ce vorbia şi în­­­făptuia. In satul lui a fost iniţiatorul, multor lucruri sănătoase şi lăuda­­bie: a dăruit loc pentru o şcoală şi a ajutat clădirea ei; a făcut coo­perative; a slujit ca exemplu pen­tru consătenii lui; a susţinut el.­ In Pag. Ili­a Ţara cere la Iași libertate şi legalitate fT - -'iiiiii ii f­iifiBrKliT? ■■ . O lecţie de diian­sui ci consfanta lui Maniu O întrunire politică a parti­dului naţional-ţărănesc dela Iaşi s’a schimbat într’o vigu­roasă afirmare a conştiinţei cetăţeneşti din întreaga ţară­ Discursurile şi ovaţiile dela Iaşi nu s’au oprit în dealurile bătrânei capitale şi ecoul lor a ajuns viu ca o chemare până in colţurile cele mai ascunse aie ţării. Ior din toate oraşele, târgu­rile şi satele, acea conştiinţă ce­tăţenească ce n’a putut îi ador­mită sau înecată de valul imo­ralităţii politice care guvernea­ză — a răspuns înîr’o aprobare unanimă puternicului ecou de la Iaşi. De aceea adunarea populară din capitala Moldovei este o în­viorătoare pildă şi ne îngădue cele mai optimiste gânduri pen­tru viitorul ce se limpezeşte şi se apropie. Scepticii cari se îndurau de existenţa unei pulsaţii cir­ce în neamul acesta şi acei obişnuiţi să judece grăbit vitalitatea mo­rala a naţiune! — au suferit o desminţire îmbucurătoare. Mai există, în ciuda insani­tăţii guvernamentale, în ciuda operei de lentă corupţie şi în ciuda unei odioase oprimări — mai există o conştiinţă cetăţe­nească trează în splendida ei sănătate. Preşedintele partidului naţio­nal-ţărănesc, d. Iulu Maniu era indicat să prezideze o ase­menea demonstraţie cetăţenea­scă şi era predestinat să-l con­semneze într’un discurs ridicat deasupra actualităţii stricte — întreaga însemnătate. D. Maniu reprezintă printre factorii politici de astăzi, în­săşi întruparea acelei conştiin­ţe civice ce s’a desfăşurat atât de amplu la Iaşi şi în preşedin­tele partidului naţional-ţără­­nesc se rezumă clar toate aspi­raţiile adânci ale naţiei formu­late d© d-sa în „dreptatea sc —■---- ■ ......——— Admirabila lecţie de morali­tate politică ţinută de preşedin ţel© partidului naţional-ţără­­nesc a fost bine încadrată în pentru ciată“ şi ..legalitate“—formare-1 de-a fi un element de ordin.­ şi cari închid toată setea de saai­­ pace în acest colţ de lume. Nea bine a ţării. O­mul românesc trebue să aibă ultimele schimbări de guvern parte hotărâtoare în serviciul acestei idei“, cu nesocotirea făţişă a voinţei populare şi falsificarea de la o­­bârşie­­a celor două reforme, e­­lectorală şi agrară, precum şi opera de sărăcire a masselor producătoare patronată de gu­­vrnele liberale sau interpuse — au fost recapitulate în lumi­na rece a faptelor şi cu subli­­nisarea tuturor răspunderilor. Preşedintele partidului naţio­­nal-ţărănesc a exprimat apoi lapidar doleanţele ţării a cărei avuţie e nedrept exploatată în folosul­ unui partid po­xiviile în­tereselor ei. ..Suntem întrebaţi ce vrem să facem? Vrem­ să stabilim o ordine legală şi dreptatea soci­ală, pentru ca ştim că civilizaţia nu poate răsări decât în ordi­ne'*. Acea prăpastie creată de regimurile abuzive între Stat şi Naţiune, trebue să dispară dând loc unei unităţi perfecte între cele două realităţi ,.De ce am ajuns aci? Fiind­că la noi sunt deosebite două lucruri cari ar trebui să fie u­­mil singur: Statul şi poporul. Intre stat şi popor există un a­­bis din care rezultă toată neno­rocirea de azi“. Guvernele liberale conduse de politica de izolare economi­că a d-lui Vintilă Brătianu, au ajuns să aducă România la sta­rea de azi,când noi nu se pu­tem da contribuţia suficientă la progresul civilizaţiei euro­pene. D. Maniu a rezumat acea­stă stare, punând-o faţă în faţă cu menirea pe care ar trebui s-o aibă astăzi România: „Poporul român nu trăeşte ca o fiinţă izolată. El nu e un organism aparte în lumea ci­vilizată, ci face parte dintr'un complex d© neamuri, în sânul cărora are menirea sa, aceea discursurile celorlalţi fruntaşi ai partidului. Prin mulţimea care a luat parte la demonstraţie, prin spi­ritul entuziast al acestei mul­ţimi venite împotriva încercă­rilor disperate de a stăvili, prin nivelul înalt al discursuri­lor ţinute, manifestaţia de la Iaşi se alătură ca cmn moment însemnat mai mult în desfă­şurarea politică a României. UN OSTIT In colţul palatului de Justiţie, abia târându-şi paşii, se strecoară o umbră pe lângă noi şi încet, ca un gând leneş, trece drumul de cealaltă parte a cheiului. Sub subţioară poartă o servietă învechită de vreme, pe cap o pălă­rie decolorată, pe umeri un palton ros şi soios şi — cine ştie — în suflet dureri nemărturisite cari s’au transpus pe faţă, transfigu­­rându-l. Cu capul plecat, bătrânul se aşterne drumului. Nimeni nu-l salută, toţi îl lovesc, foarte puţini ştiu cine este şi el singur abia dacă mai reflectează când şi când, la ceia ce a fost odinioară, la ceia ce este astăzi. II privim din urmă, cum urcă în sus, spre centru. Avocatul care mă însoţeşte dă din cap în semn de adâncă tristeţe şi prinde a-mi istorisi pe scurt viaţa bătrânului..­­contratati „Cu zeci de ani în urmă cine nu-l cunoştea în Bucureşti ? Avo­cat mare, cu frumos renume în cercurile intelectuale de pe a­­tunci, cu şi mai mare autoritate în lumea magistraţilor în mijlo­cul căreia a stat zeci de ani dea­­rândul, vezi, a rămas o viaţă în­treagă numai profesionist al drep­tului. N’a alergat după nici-o si­tuaţie alta, decât după îndeplini­­rea profesiunii sale; n’a făcut nici o politică, nu s’a avântat în diver­se întreprinderi gras remunerato­­rii ca atâţia alţii, n’a făcut nici un fel de „afacere“ şi cu atât mai pu­ţin vre-un samsariâc, căci toată viaţa sa, de când îl ştiu şi până astăzi — trebue să fi trecut de opt­zeci de ani — el n’a ştiut să se des­partă de furpea justiţiei adevărate­ Cu zeci de ani în urmă, din pli­­sul onorariilor ce primea din exe­cutarea profesiunei sale corecte, şi-a îngăduit scoaterea unei re­viste social-literare care a apărut un lung şir de ani şi unde spaţiile libere erau împlinite cu munca lui nocturnă, căci timpul liber din cursul zilei era închinat numai tribunalului. In coloanele revistei lui s’au în­tâlnit laolaltă, tot ceiace a făcut faima literară de acum treizeci de ani în urmă. Intre colaboratori au fost, din câte mi-aduc aminte, marele De­­lavrancea, Caragiale, Coşbuc, Vla­­huţă, Olănescu-Ascanic, Haşdeu, Basarabescu, Gane şi alţii atâţia, din cari cei mai mulţi au închis de mult ochii. Aoi singur, directorul revistei, a rămas să-şi târască zilele acum, într’o vreme care nu este a lui şi printre oameni neînvăţaţi să-i res­pecte nici munca lui de ani de zile, nici­ bătrâneţele-i zbuciumate. Ar fi putut să fie bogat, dar a fost leal. Ar fi putut să dispună de profunda lui ştiinţă — cum spune Delavrancea de un alt mare avo­cat, despre răposatul Cornea — ca. aâsgBssaiB&itf'A­­h la nevoie să întunece şi să ame­ţească. Dar bătrânul n’a despărţit credinţa de ştiinţă. Fugind de întorsături meschine, de surprinderi adesea ticluite, des­­preţuind succesele limbuţiei şi spirala nesfârşită a fineţelor pro­fitabile, el, a expus pururea ade­vărul, chiar atunci când era în contra lui, în drept şi în fapt. După cincizeci de ani aproape, de exercitare a profesiunei sale în tribunal şi în barou, bătrânul a­­gonisise o mică avere din care ar fi putut trăi restrâns, acum, la cei optzeci de ani cari i-au albit pă­rul. Singura lui avere reală era însă copiii pentru cari a înţeles să-şi jertfească ultimul ban, dându-le o aleasă instrucţiune în ţară şi în străinătate. — „Dar ce te vei face tu mai târziu“, au ripostat copilele, când tatăl lor Ie-a dat la căsătorie toţi banii agonisiţi. — „Vai!“ răspunse el. „Nu voi munci ca şi până acum“» Şi aşa a şi fost. Bătrânul munceşte şi astăzi, zi de zi, ceas de ceas, la Curte, tri­bunal sau judecătorie pentru a duce greul zilelor de azi. In răstimpuri, ca o arătare, se strecoară la un cunoscut editor, ca să se intereseze, de s’a mai vân­dut „ceva“ din volumele sale de drept publicate înainte de război şi după ce îşi primeşte răspunsul aproape stereotip: „n’avem ni­mic“, el pleacă aşa cum a venit, liniştit, gânditor, cu capul plecat ca un osândit, cu spinarea adusă ca o cobiliţă“. După ce mi-am părăsit priete­nul, am luat drumul pe urmele bătrânului avocat şi nu mi-a fost greu să-l ajung. Mă gândeam, ce se va fi petre­când în mintea lui astăzi, când desconsiderarea generală, îl încon­jură aşa de stăruitor. Unor studente cari l’au lovit în graba lor, îmi venea să le spun tare, aşa ca să auc­ă lumea întrea­gă : „Fiţi mai atente, nu invili ne bătrânul acesta care s’a bucurat de prieteniile celor mai mari în­văţaţi ai ţarei acesteia, care a scris pentru voi şi pentru toţi, şi care poartă în spinarea sa 50 de ani de muncă istovitoare“. M’am gândit totuşi, că gripa mitocăniei postbelice bântuie prea insistent la noi, pentru ca să fac pe moralistul public fără a cădea în ridicul. Bătrânul avocat, uitat de vremi şi uitat de lumea care nu mai este a lui, rămas singur într’o epocă nouă, ca un beduin în mijloc de pustiu, a apucat după un colţ de stradă şi s’a dus încet, înainte. A­­titudinea lui resemnată mă durea ca o romanţă de demult. Şi privindu-l cum se strecura ca o umbră prin lumea care mişuna, fără să ştiu şi mai ales fără să vreau îmi reveni în minte cele­brul vers din Infernul lui Dante: „Nu sunt dureri mai mari decât atunci când omul îşi aduce amin­te în nenorocire, de vremile ferice de odinioară“. ION LIVI­ANN­ ————«» 0 6* ..........—■ Mici măcar jurist Dacă priceperea politică a d-lui Istrate Micescu a lipsit complecta­­mente din interpelarea sa, nici mă­­car priceperea juridică nu a putut compensa această lipsă. Avocatul liberal a cerut sancţiuni ,,severe“, fără a se sprijini pe un text de lege, care să îngâdue pomi­ Gonică mistificării 90­HO“ „I­ndepend­en­ţa ««“ de Sâmbătă un editorial, în care dena­turează complet desbate­­rea, care a avut loc Vineri în parlament, provocată de interpelările d-lor Mi­cescu şi Madgearu. Independenţa îîornâ­­îşi continuă astfel meseria de a mistifica o­­pinia publică din afară. Ceiace ar fi trebuit să spună „Independenţa“ înainte de orice, este că d­­istrate Micescu sia fă­cut de râs prin acuzaţiile ridicate contra d-lor Mad­gearu şi Mi­hai Popov­ici. Intr'adevăr, pe d. Mad­gearu, la acuzat, că în­­tr'un interview a spus, că nu se poate face stabiliza­rea monetară, într-o ţară, în care nu există stabilita­te politică. Adevăr simplu, care a fost dovedit până la evidenţă de d. Mad­gearu, care a arătat că tcp experţii #if?afBcâaa*î străini, psassi ca o condiţie esenţială pentru stabili­­sare­a monetară, un re­ gisîi politic stabii. Nu mai departe de­cât d. Gaston Joze, profesorul de finanţe, de la Paris, ca­re ne-a vizitat ţar­a, ca invitat al d-lui Vintila b­rătianu, a declarat ur­mătoarele în faţa consi­liului institutului de şti­inţe administrative: ca străin nu mă pot ameste­ca în afacerile d-stră in­terne, dar ca specialist, nu mă pot reţine să vă sfă­­tuesc, ca în vederea stabi­­lizărei monetare, să vă înţelegeţi şi să realizaţi un regim politic stabil, că stabilizarea monetară presupune apli­carea unui program eco­nomic şi financiar de lun­gă durată, întocmai ceea ce a cerut şi d. Madgearu. In ce priveşte acuzaţia, ridicată împotriva d-lui M. Popovici, că ar fi făcut declaraţii exagerate în b­omă- chestia actelor de la Ora­­publică din Mare, ea sia spulberat în cel mai complet ri­dicol. „Independenţa“, în loc să tacă, încearcă o diver­siune, ban pour l’étrast­­ger. Susţine anume că, constrânşi de atmosfera din parlament, d-nii Mad­gearu şi Popovici au re­venit la ,,sentimente hu­ne■“ şi au negat că au fă­cut propagandă contra împrumutului, mai mult chiar, ei au declarat, că dacă guvernul ar încheia un împrumut, ei s-ar an­gaja să recunoască vala­bilitatea lui. In fapt, fruntaşii naţio­­nal-ţărănişti n‘au spus in parlament, decât ceea ce au declarat şi în străină­tate. Si anume : 1) Guvernul nu are în­dreptăţirea legală de a încheia vre un împrumut ; 2) fia că-1 va încheia, chiar în termeni oneroşi — singura formă în care acest guvern ar fi capa­bil să obţină bani din afa­ră,—partidul naţional-ţă­rănesc, nu va imita exem­plul partidului liberal care a compromis credi­tul ţării în străinătate prin nerespectarea anga­jamentelor luate de gu­vernele neliberale în nu­mele statului, ani de-a­­rândul, ci va trage guver­nul liberal la răspunder­e pentru un act­ ilegal şi oneros pentru ţară, dar va respecta obligaţiile contractuale ale statul­ui, ori care ar fi ele. 3) tocmai de aceea, par­­tid­ul naţional - ţării*e* cm grija de a păstră tr­ăitul statului, a socr­u ,f. a sa datorie să facă o ac­­ţiune de prevenire a c.­ pi. b­Hşlilor străini. Avu­m­ „Independenţa“ îşi poate continua acţiu­nea de înşelare a străină­tăţii. Noi însă îi promitem tist lucru : ttom pune con­tinuu lucrurile la punct. Martiriul d-lui Popescu Judecătorul Frink din Deva înlocuit Iacă acum două luni am publi­cat tin articol inso­lit de sdrobito­­rul document din care reeşea că un domn Alexandru Frâncu, ju­na unei acţiuni ce­■ s a a­vut ca r.r. (jec^(Qr ) Deva, e una şi aceeaş unuia cu a sancţiune. ’ c y ’ Acelaş avocat — mare jurisconsult până erit — vrând să dea definiţia defăimării a spus: ,,Defăimare este stalegaţiunea unui fapt care ar pil- tea să atingă reputaţia sau credi­tul unei persoane sau corp social Foarte bine dar juristul nostru a omis — din ignoranţă sau rea cre­dinţă, nu­­tim — să adaug© „faptul“ despre care se face alegaţiunea, tre­bue să fie inexact, MINCINOS. Alt­­fel, dacă unui hoţ condamnat defi­nitiv, i-ar spune hoţ, el ar avea drep­tul să se plângă de defăimare? Această omisiune — intenţionată sau nu — şi care era esenţială d­in desvoltarea temei sale, a confirmat amicilor şi adversarilor din Cameră, impresia definitivă că poţi fi avo­cat cu onorarii mari, fără a fi câ­tuşi de puţin ,,leader“ , parlamentar sau ,fruntaş politic“ cu pretenţii mi­nisteriale, persoană cu Sándor Frinkl con­damnat de tribunalul din Buda­pesta la doi ani temniţă grea pen­tru fals (în repetate rânduri). Odată cu articolul nostru s’a produs şi interpelarea d-lui dr. Au­rel Vlad în Parlament, privitoare la aceeaş chestiune. Deputatul na­­ţional-ţărănist, a citit urechilor d-lui Popes­cu (vai, ministru de justiţie !) sentinţa originală prin care d. Sándor Frink fusese osân­dit Şi a întrebat pe d. Popescu dacă este posibil ca acelaş Frink Sándor să împartă dreptatea la Deva. Vă amintiţi răspunsul d-lui Po­pescu ? In loc să făgăduiască imediata demitere a lui Sándor Frink, în loc să demonstreze Camerii că nu­mai datorită unei orori numitul Frink funcționa ca judecător, d. Popescu a găsit mai comod să răs­­pundă luând apărarea domnului Frink Sándor. Domnul Frink, protejatul d-lui Popescu nu era condamnat pen­tru fals repetat, nu era un delic­vent comun nedemn de a fi jude­cător român, ci dimpotrivă, d. Frink Sándor fusese osândit de judecătorii maghiari numai pen­tru ca nutrea sentimente româneşti — deci d. Frink Sándor era, pur şi simplu, un martir al cauzei na­ţionale, unul din acei eroi necu­noscuţi cari şi-au plătit sentimen­tele cu temniţă. Mărturisim, că deşi afirmaţia a­­ceasta venea de la d. Popescu, dar pentru că respectul nostru pentru martiraj e nelimitat — am avut o îndoială. (Continuare în pag. l1­a)

Next