Dreptatea, februarie 1928 (Anul 2, nr. 88-112)
1928-02-01 / nr. 88
!»*m 89 S4e. 88 s Miercuri 1 Februarie 1928 @ m mm Dreptatea 3 Lil ABONAMENTE: N TARA 1 DUBLU î MW**1 PBEOp Si SATE»! Un an ...... 1000 | 1 Un an.........750 6 luni ...... 500 I IVATATR I 6 ,un* » • • • • 375 3 luni 250 1 STRĂINĂTATE I 3 luni.........200 REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI - ~i jla » Victoriei 78, t£ta1. TELEFON s No. 38/60 Un discursul ANUNCIURI COffiE Se primesc direct la adoua Ziaru ca e ageni’me de publicitate Libertatea naţională, dreptatea socială şi democraţia, sunt numai mijoace pentru realizarea scopurilor noastre. Pe aestor instituţii naţionale, voim să produce^ tfc de materială mulţumitoare pentru toate clad^^^Mătoare ale ţării. IwLHanlu l\osea populară dela Iaşi Pentris ,US Crtate|Adunarea de la Iași * Până astăzi libertatea şi legalitatea au atârnat pe ziduri, până azi ele au existat numai în discursurile publice sau în toasturile particulare, până azi ele au fiinţat ca două admirabile cuvinte de teoria politică, dar niciodată nu au fost o realitate. După întrunirea dela Iaşi s’a statornicit credinţa ,că de azi înnainte libertatea şi legalitatea vin să-şi ocupe locurile lor bine definite, în desvoltarea democratică a ţării acesteia. Asta este situaţia prezentă, acesta este imperativul categoric al vremilor ce trăim. Orice încercare de camuflare a libertăţii şi a legalităţii încetează cu ziua de azi. Am trăit ani de-a rândul, fărăca mulţimea să-şi revendice aceste două drepturi în viaţa evolutivă a statului; am trăit în cea mai iubitoare contradicţiune dintre ceia ce aveam de drept şi ceia ce aveam în fapt; am trăit într’o deplină visare care diviza necontenit drepturile trăite de cele înscrise in legi. La Iaşi, poporul s’a pronunţat, în sensul că cea dintâi problemă a zilei de astăzi consistă în a reface armonia dintre drepturile pe hârtie ale masselor şi acelea de fapt pentru ca poporul să-şi poată alege liber conducătorii lui reali şi că, cu preţul oricăror jertfe, trebue să înceteze în România zilelor noastre minciuna atot stăpânitoare, confuziunea voită a îDe zece ani, guvernele ţării sunt nişte simulacre, iar viaţa politică un decor de circ. Aceasta din cauză că voinţa ţării a fost mereu nesocotită. Guvernele cari s au succedat deci, şi-au vândut nişte formule utopice în faţa naţiunei, ca unic mijloc de salvare a ţării, în timp ce ele îşi urmăreau interesul de partid. Rezultatul a fost că astăzi, ţara cea mai bogată în averi naturale este alături de cel mai groaznic şi mai ruşinos faliment Guvernele postbelica au întins mâna să ceară puterea şi fiindcă li s’au acordat această putere împotriva voinţei ţării, am ajuns la prăbuşirea şi prăpădul ce ne paşte. La Iaşi, partidul care s’a identificat cu poporul a spus deschis factorilor răspunzători din stat . „Ţara nu poate trage foloase decât pe urma guvernărilor legale, acelea cari vin la cârmă cu asentimentul şi încrederea masselor, fiindcă numai acelea pot deţine autoritatea fără de care nimic real nu se poate dobândi în stat. * Rezoluţiile de la Iaşi au caracterul legal. Ele coincid nu numai cu prescripţiunile constituţiei noastre, dar mai coincid şi cu voinţa necontenit mărturisită a masselor populare, care, într’un stat constituţional şi democrat, constitue o a doua constituţie. Aşadar, intrarea în legalitate cerută de popor la Iaşi şi prevăzută în textul constituţiei noastre ca un bun pozitiv, nu poate fi refuzată de înalţii ocârmuitori, pentru niciun fel de considerent. A refuza o asemenea hotărâre încadrată în dictonul latin Sub lege libertas, este, cum spune Duvergier de Hauvanne, a nu cunoaşte natura umană, a lua oamenii ca abstracţiuni şi a da fără discuţie semnalul revoluţiei. La Iaşi, poporul şi-a revendicat drepturile sale de libertate şi legalitate. Ocârmuitorii au luat cunoştinţă de ele şi trebue să le îndeplinească. De nu vor face-o, a lor va fi şi răspunderea. Căci o naţiune căreia i se refuză drepturile ei sfinte, oricând are datoria să şi le tai IGNOTUS Şi 1890 caracter ilegal, abuziv şi tiranic. Ziarele vor spune tării ce adeilor şi impunerea voinţelor cu fosta Iaşă. Autorităţile loiale vor raporta desigur ministerului de interne, cu toată sinceritatea, însufleţirea şi hotărârea participanţilor din întreaga ţară la marea adunare a partidului naţio- Ital-ţărănesc Şi pe deasupra, nu ne îndoim, că înşişi factorii hotărâtori au luat cunoştinţă de rezoluţiunile pe cari, nu numai partidul naţional-ţărănesc dar însăşi poporul care s’a identificat cu acest partid, le-a luat în această vie şi cu adevărat impresionantă adunare, cum poate nu a mai fost alta dela unirea principatelor şi până azi. Inutil dar să mai tragem vre-o concluzie, pentru aceia cari nu pot rămâne nepăsători, — cari nu trebuie să rămână în afară,— de hotărârile marei adunări de la Iași, în care poporul s’a pronunțat hotărât. devotată. In plus, a fost bun tată de familie, îndrumându-şi copiii pe căile muncii sănătoase şi cinstite. Partidul nostru încearcă o mare pierdere prin stingerea din viaţă a preotului Ion Diaconescu. --Preotul Ion Diaconescu O telegramă ne aduce trista vedinţa, printr’o păstorie cinstită şi sie a încetării din via[ă a venerabilului preot Ion Diaconescu dincomuna Pucioasa, satul Diaconeşti, jud. Dâmboviţ a. O viea[ă întreagă — preotul Diaconescu se stinge în vârstă de 70 de ani — închinată unui ideal: idealul înălţării păturii ţărăneşti! Fire entuziastă, minte luminată printr’o bogăţie de studii şi printr’o vastă experienţă, preotul Diaconescu, şi ca învăţător, şi ca păstor sufletesc al satelor, a lăsat urme neşterse în mijlocul oamenilor, cea cari a trăit şi a luptat. Tovarăş de luptă, al lui Dobrescu-Argeş, preotul Diaconescu este mâna dreaptă a protagonistului ţărănist şi cel mai devotat adept şi organizator al nouilor concepţii Iţărăneşti, în jud. Dâmboviţa. De la întocmirea partidului ţărănesc, de după război, preotul Diaconescu îşi ia locul de luptător, în primele rânduri şi nu cruţă nici timpul, nici munca şi nici o jertfă morală sau materială, învăluind în entuziasmul lui de apostol o credinţă politică aşa de încrustată în sufletul lui, din tinereţe. A fost preşedinte al primului Congres al partidului ţărănesc, laBucureşti, şi era consultat şi ascultat în toate momentele grele ale partidului. Călăuza scumpă a inimii lui, în Orientările vieţii era aceasta: „prieteniei este un singur suflet în mai multe trupuri“. Pretutindeni o predica şi o socotea ca cel mai sincer îndreptar în tot ce vorbia şi înfăptuia. In satul lui a fost iniţiatorul, multor lucruri sănătoase şi lăudabie: a dăruit loc pentru o şcoală şi a ajutat clădirea ei; a făcut cooperative; a slujit ca exemplu pentru consătenii lui; a susţinut el. In Pag. Ilia Ţara cere la Iași libertate şi legalitate fT - -'iiiiii ii fiifiBrKliT? ■■ . O lecţie de diiansui ci consfanta lui Maniu O întrunire politică a partidului naţional-ţărănesc dela Iaşi s’a schimbat într’o viguroasă afirmare a conştiinţei cetăţeneşti din întreaga ţară Discursurile şi ovaţiile dela Iaşi nu s’au oprit în dealurile bătrânei capitale şi ecoul lor a ajuns viu ca o chemare până in colţurile cele mai ascunse aie ţării. Ior din toate oraşele, târgurile şi satele, acea conştiinţă cetăţenească ce n’a putut îi adormită sau înecată de valul imoralităţii politice care guvernează — a răspuns înîr’o aprobare unanimă puternicului ecou de la Iaşi. De aceea adunarea populară din capitala Moldovei este o înviorătoare pildă şi ne îngădue cele mai optimiste gânduri pentru viitorul ce se limpezeşte şi se apropie. Scepticii cari se îndurau de existenţa unei pulsaţii circe în neamul acesta şi acei obişnuiţi să judece grăbit vitalitatea morala a naţiune! — au suferit o desminţire îmbucurătoare. Mai există, în ciuda insanităţii guvernamentale, în ciuda operei de lentă corupţie şi în ciuda unei odioase oprimări — mai există o conştiinţă cetăţenească trează în splendida ei sănătate. Preşedintele partidului naţional-ţărănesc, d. Iulu Maniu era indicat să prezideze o asemenea demonstraţie cetăţenească şi era predestinat să-l consemneze într’un discurs ridicat deasupra actualităţii stricte — întreaga însemnătate. D. Maniu reprezintă printre factorii politici de astăzi, însăşi întruparea acelei conştiinţe civice ce s’a desfăşurat atât de amplu la Iaşi şi în preşedintele partidului naţional-ţărănesc se rezumă clar toate aspiraţiile adânci ale naţiei formulate d© d-sa în „dreptatea sc —■---- ■ ......——— Admirabila lecţie de moralitate politică ţinută de preşedin ţel© partidului naţional-ţărănesc a fost bine încadrată în pentru ciată“ şi ..legalitate“—formare-1 de-a fi un element de ordin. şi cari închid toată setea de saai pace în acest colţ de lume. Nea bine a ţării. Omul românesc trebue să aibă ultimele schimbări de guvern parte hotărâtoare în serviciul acestei idei“, cu nesocotirea făţişă a voinţei populare şi falsificarea de la obârşiea celor două reforme, electorală şi agrară, precum şi opera de sărăcire a masselor producătoare patronată de guvrnele liberale sau interpuse — au fost recapitulate în lumina rece a faptelor şi cu sublinisarea tuturor răspunderilor. Preşedintele partidului naţional-ţărănesc a exprimat apoi lapidar doleanţele ţării a cărei avuţie e nedrept exploatată în folosul unui partid poxiviile întereselor ei. ..Suntem întrebaţi ce vrem să facem? Vrem să stabilim o ordine legală şi dreptatea socială, pentru ca ştim că civilizaţia nu poate răsări decât în ordine'*. Acea prăpastie creată de regimurile abuzive între Stat şi Naţiune, trebue să dispară dând loc unei unităţi perfecte între cele două realităţi ,.De ce am ajuns aci? Fiindcă la noi sunt deosebite două lucruri cari ar trebui să fie umil singur: Statul şi poporul. Intre stat şi popor există un abis din care rezultă toată nenorocirea de azi“. Guvernele liberale conduse de politica de izolare economică a d-lui Vintilă Brătianu, au ajuns să aducă România la starea de azi,când noi nu se putem da contribuţia suficientă la progresul civilizaţiei europene. D. Maniu a rezumat această stare, punând-o faţă în faţă cu menirea pe care ar trebui s-o aibă astăzi România: „Poporul român nu trăeşte ca o fiinţă izolată. El nu e un organism aparte în lumea civilizată, ci face parte dintr'un complex d© neamuri, în sânul cărora are menirea sa, aceea discursurile celorlalţi fruntaşi ai partidului. Prin mulţimea care a luat parte la demonstraţie, prin spiritul entuziast al acestei mulţimi venite împotriva încercărilor disperate de a stăvili, prin nivelul înalt al discursurilor ţinute, manifestaţia de la Iaşi se alătură ca cmn moment însemnat mai mult în desfăşurarea politică a României. UN OSTIT In colţul palatului de Justiţie, abia târându-şi paşii, se strecoară o umbră pe lângă noi şi încet, ca un gând leneş, trece drumul de cealaltă parte a cheiului. Sub subţioară poartă o servietă învechită de vreme, pe cap o pălărie decolorată, pe umeri un palton ros şi soios şi — cine ştie — în suflet dureri nemărturisite cari s’au transpus pe faţă, transfigurându-l. Cu capul plecat, bătrânul se aşterne drumului. Nimeni nu-l salută, toţi îl lovesc, foarte puţini ştiu cine este şi el singur abia dacă mai reflectează când şi când, la ceia ce a fost odinioară, la ceia ce este astăzi. II privim din urmă, cum urcă în sus, spre centru. Avocatul care mă însoţeşte dă din cap în semn de adâncă tristeţe şi prinde a-mi istorisi pe scurt viaţa bătrânului..contratati „Cu zeci de ani în urmă cine nu-l cunoştea în Bucureşti ? Avocat mare, cu frumos renume în cercurile intelectuale de pe atunci, cu şi mai mare autoritate în lumea magistraţilor în mijlocul căreia a stat zeci de ani dearândul, vezi, a rămas o viaţă întreagă numai profesionist al dreptului. N’a alergat după nici-o situaţie alta, decât după îndeplinirea profesiunii sale; n’a făcut nici o politică, nu s’a avântat în diverse întreprinderi gras remuneratorii ca atâţia alţii, n’a făcut nici un fel de „afacere“ şi cu atât mai puţin vre-un samsariâc, căci toată viaţa sa, de când îl ştiu şi până astăzi — trebue să fi trecut de optzeci de ani — el n’a ştiut să se despartă de furpea justiţiei adevărate Cu zeci de ani în urmă, din plisul onorariilor ce primea din executarea profesiunei sale corecte, şi-a îngăduit scoaterea unei reviste social-literare care a apărut un lung şir de ani şi unde spaţiile libere erau împlinite cu munca lui nocturnă, căci timpul liber din cursul zilei era închinat numai tribunalului. In coloanele revistei lui s’au întâlnit laolaltă, tot ceiace a făcut faima literară de acum treizeci de ani în urmă. Intre colaboratori au fost, din câte mi-aduc aminte, marele Delavrancea, Caragiale, Coşbuc, Vlahuţă, Olănescu-Ascanic, Haşdeu, Basarabescu, Gane şi alţii atâţia, din cari cei mai mulţi au închis de mult ochii. Aoi singur, directorul revistei, a rămas să-şi târască zilele acum, într’o vreme care nu este a lui şi printre oameni neînvăţaţi să-i respecte nici munca lui de ani de zile, nici bătrâneţele-i zbuciumate. Ar fi putut să fie bogat, dar a fost leal. Ar fi putut să dispună de profunda lui ştiinţă — cum spune Delavrancea de un alt mare avocat, despre răposatul Cornea — ca. aâsgBssaiB&itf'Ah la nevoie să întunece şi să ameţească. Dar bătrânul n’a despărţit credinţa de ştiinţă. Fugind de întorsături meschine, de surprinderi adesea ticluite, despreţuind succesele limbuţiei şi spirala nesfârşită a fineţelor profitabile, el, a expus pururea adevărul, chiar atunci când era în contra lui, în drept şi în fapt. După cincizeci de ani aproape, de exercitare a profesiunei sale în tribunal şi în barou, bătrânul agonisise o mică avere din care ar fi putut trăi restrâns, acum, la cei optzeci de ani cari i-au albit părul. Singura lui avere reală era însă copiii pentru cari a înţeles să-şi jertfească ultimul ban, dându-le o aleasă instrucţiune în ţară şi în străinătate. — „Dar ce te vei face tu mai târziu“, au ripostat copilele, când tatăl lor Ie-a dat la căsătorie toţi banii agonisiţi. — „Vai!“ răspunse el. „Nu voi munci ca şi până acum“» Şi aşa a şi fost. Bătrânul munceşte şi astăzi, zi de zi, ceas de ceas, la Curte, tribunal sau judecătorie pentru a duce greul zilelor de azi. In răstimpuri, ca o arătare, se strecoară la un cunoscut editor, ca să se intereseze, de s’a mai vândut „ceva“ din volumele sale de drept publicate înainte de război şi după ce îşi primeşte răspunsul aproape stereotip: „n’avem nimic“, el pleacă aşa cum a venit, liniştit, gânditor, cu capul plecat ca un osândit, cu spinarea adusă ca o cobiliţă“. După ce mi-am părăsit prietenul, am luat drumul pe urmele bătrânului avocat şi nu mi-a fost greu să-l ajung. Mă gândeam, ce se va fi petrecând în mintea lui astăzi, când desconsiderarea generală, îl înconjură aşa de stăruitor. Unor studente cari l’au lovit în graba lor, îmi venea să le spun tare, aşa ca să aucă lumea întreagă : „Fiţi mai atente, nu invili ne bătrânul acesta care s’a bucurat de prieteniile celor mai mari învăţaţi ai ţarei acesteia, care a scris pentru voi şi pentru toţi, şi care poartă în spinarea sa 50 de ani de muncă istovitoare“. M’am gândit totuşi, că gripa mitocăniei postbelice bântuie prea insistent la noi, pentru ca să fac pe moralistul public fără a cădea în ridicul. Bătrânul avocat, uitat de vremi şi uitat de lumea care nu mai este a lui, rămas singur într’o epocă nouă, ca un beduin în mijloc de pustiu, a apucat după un colţ de stradă şi s’a dus încet, înainte. Atitudinea lui resemnată mă durea ca o romanţă de demult. Şi privindu-l cum se strecura ca o umbră prin lumea care mişuna, fără să ştiu şi mai ales fără să vreau îmi reveni în minte celebrul vers din Infernul lui Dante: „Nu sunt dureri mai mari decât atunci când omul îşi aduce aminte în nenorocire, de vremile ferice de odinioară“. ION LIVIANN ————«» 0 6* ..........—■ Mici măcar jurist Dacă priceperea politică a d-lui Istrate Micescu a lipsit complectamente din interpelarea sa, nici măcar priceperea juridică nu a putut compensa această lipsă. Avocatul liberal a cerut sancţiuni ,,severe“, fără a se sprijini pe un text de lege, care să îngâdue pomi Gonică mistificării 90HO“ „Independenţa ««“ de Sâmbătă un editorial, în care denaturează complet desbaterea, care a avut loc Vineri în parlament, provocată de interpelările d-lor Micescu şi Madgearu. Independenţa îîornâîşi continuă astfel meseria de a mistifica opinia publică din afară. Ceiace ar fi trebuit să spună „Independenţa“ înainte de orice, este că distrate Micescu sia făcut de râs prin acuzaţiile ridicate contra d-lor Madgearu şi Mihai Popovici. Intr'adevăr, pe d. Madgearu, la acuzat, că într'un interview a spus, că nu se poate face stabilizarea monetară, într-o ţară, în care nu există stabilitate politică. Adevăr simplu, care a fost dovedit până la evidenţă de d. Madgearu, care a arătat că tcp experţii #if?afBcâaa*î străini, psassi ca o condiţie esenţială pentru stabilisarea monetară, un re gisîi politic stabii. Nu mai departe decât d. Gaston Joze, profesorul de finanţe, de la Paris, care ne-a vizitat ţara, ca invitat al d-lui Vintila brătianu, a declarat următoarele în faţa consiliului institutului de ştiinţe administrative: ca străin nu mă pot amesteca în afacerile d-stră interne, dar ca specialist, nu mă pot reţine să vă sfătuesc, ca în vederea stabilizărei monetare, să vă înţelegeţi şi să realizaţi un regim politic stabil, că stabilizarea monetară presupune aplicarea unui program economic şi financiar de lungă durată, întocmai ceea ce a cerut şi d. Madgearu. In ce priveşte acuzaţia, ridicată împotriva d-lui M. Popovici, că ar fi făcut declaraţii exagerate în bomă- chestia actelor de la Orapublică din Mare, ea sia spulberat în cel mai complet ridicol. „Independenţa“, în loc să tacă, încearcă o diversiune, ban pour l’étrastger. Susţine anume că, constrânşi de atmosfera din parlament, d-nii Madgearu şi Popovici au revenit la ,,sentimente hune■“ şi au negat că au făcut propagandă contra împrumutului, mai mult chiar, ei au declarat, că dacă guvernul ar încheia un împrumut, ei s-ar angaja să recunoască valabilitatea lui. In fapt, fruntaşii naţional-ţărănişti n‘au spus in parlament, decât ceea ce au declarat şi în străinătate. Si anume : 1) Guvernul nu are îndreptăţirea legală de a încheia vre un împrumut ; 2) fia că-1 va încheia, chiar în termeni oneroşi — singura formă în care acest guvern ar fi capabil să obţină bani din afară,—partidul naţional-ţărănesc, nu va imita exemplul partidului liberal care a compromis creditul ţării în străinătate prin nerespectarea angajamentelor luate de guvernele neliberale în numele statului, ani de-arândul, ci va trage guvernul liberal la răspundere pentru un act ilegal şi oneros pentru ţară, dar va respecta obligaţiile contractuale ale statului, ori care ar fi ele. 3) tocmai de aceea, partidul naţional - ţării*e* cm grija de a păstră trăitul statului, a socru ,f. a sa datorie să facă o acţiune de prevenire a c. pi. bHşlilor străini. Avum „Independenţa“ îşi poate continua acţiunea de înşelare a străinătăţii. Noi însă îi promitem tist lucru : ttom pune continuu lucrurile la punct. Martiriul d-lui Popescu Judecătorul Frink din Deva înlocuit Iacă acum două luni am publicat tin articol insolit de sdrobitorul document din care reeşea că un domn Alexandru Frâncu, juna unei acţiuni ce■ s a avut ca r.r. (jec^(Qr ) Deva, e una şi aceeaş unuia cu a sancţiune. ’ c y ’ Acelaş avocat — mare jurisconsult până erit — vrând să dea definiţia defăimării a spus: ,,Defăimare este stalegaţiunea unui fapt care ar pil- tea să atingă reputaţia sau creditul unei persoane sau corp social Foarte bine dar juristul nostru a omis — din ignoranţă sau rea credinţă, nutim — să adaug© „faptul“ despre care se face alegaţiunea, trebue să fie inexact, MINCINOS. Altfel, dacă unui hoţ condamnat definitiv, i-ar spune hoţ, el ar avea dreptul să se plângă de defăimare? Această omisiune — intenţionată sau nu — şi care era esenţială din desvoltarea temei sale, a confirmat amicilor şi adversarilor din Cameră, impresia definitivă că poţi fi avocat cu onorarii mari, fără a fi câtuşi de puţin ,,leader“ , parlamentar sau ,fruntaş politic“ cu pretenţii ministeriale, persoană cu Sándor Frinkl condamnat de tribunalul din Budapesta la doi ani temniţă grea pentru fals (în repetate rânduri). Odată cu articolul nostru s’a produs şi interpelarea d-lui dr. Aurel Vlad în Parlament, privitoare la aceeaş chestiune. Deputatul naţional-ţărănist, a citit urechilor d-lui Popescu (vai, ministru de justiţie !) sentinţa originală prin care d. Sándor Frink fusese osândit Şi a întrebat pe d. Popescu dacă este posibil ca acelaş Frink Sándor să împartă dreptatea la Deva. Vă amintiţi răspunsul d-lui Popescu ? In loc să făgăduiască imediata demitere a lui Sándor Frink, în loc să demonstreze Camerii că numai datorită unei orori numitul Frink funcționa ca judecător, d. Popescu a găsit mai comod să răspundă luând apărarea domnului Frink Sándor. Domnul Frink, protejatul d-lui Popescu nu era condamnat pentru fals repetat, nu era un delicvent comun nedemn de a fi judecător român, ci dimpotrivă, d. Frink Sándor fusese osândit de judecătorii maghiari numai pentru ca nutrea sentimente româneşti — deci d. Frink Sándor era, pur şi simplu, un martir al cauzei naţionale, unul din acei eroi necunoscuţi cari şi-au plătit sentimentele cu temniţă. Mărturisim, că deşi afirmaţia aceasta venea de la d. Popescu, dar pentru că respectul nostru pentru martiraj e nelimitat — am avut o îndoială. (Continuare în pag. l1a)