Dreptatea, iunie 1928 (Anul 2, nr. 186-211)
1928-06-01 / nr. 186
ARUL iS 1TISS * Vineri 1 iunie 1928 4 PAfUM I 3 Lei A B TAftA Un an 'fS^SW.MO0 b iun! « • . V. * 5®^ 3 luni . • .... 250 NAMEN DUBLU ^ în m STRĂINĂTATE REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI. — Calea Victoriei 49, Etaj. faţă de adele de prigoane ale guvernului făcute prin administraţie şi Jandarmeria împotriva cetăţenilor cari îşi manifestează neîncrederea în acest regim, partidul constată necesitatea organizării imediate a rezistenţei cetăţeneşti, face apel la solidaritatea cetăţenilor şi va da instrucţii pentru apărarea în comun împotriva bătăii, maltratării şi arestărilor ilegale. $ Din comunicatul partidului naţional-ţărănesc. ANUNCIURI COMERCIALE Sa primesc direct la Ad fia Zierului ci la toate agenţiile de publicitate din ţară . Lit „Educaţia ţărănimei“cum o înţeleg liberalii Cu câteva luni înainte de a-şi închide pentru totdeauna pleoapele, fostul şef al partidului liberal într-o consfătuire a majorităţilor sale parlamentare, îşi sfătuia partizanii să meargă în rândurile ţărănimei, să explice acesteia ideia votului obştesc şi roadele pe care trebuie să le tragă ţăranii din această mare reformă, cu alte cuvinte să facă educaţia politică a ţărănimei. Mulţi au surîs, închipuindu-şi numai, pe unii liberali de talia d-lor Rusu-Abrudeanu, Bârsan, Ianculescu, Florian, Mişu Alexandrescu, Episcopescu şi alţii pornind pe meleagurile ţărei şi încercând să facă educaţia politică a ţărănimeiromâneşti, după ce furase, voturile acestei ţărănimi, prin cele mai inimaginabile şi mai intolerabile procedee. Unii însă, s’au dus cu gândul mai departe şi au stat să aprecieze idealismul dacă nu naivitatea lui Ion Brătianu, care ridicapână la conştiinţa lui senină o treapă liberală instruită la şcoala celor doi constantineşti, atunci cândputea gândi la posibilitatea unei■asemenea educaţii politice făcută grănimei de un organism viciat aşa cum era parlamentul liberal de atunci. I . ! Dorinţa de atunci a şefului partidului liberal a rămas, trebuia să rămână deci, o simplă iluzie deşartăa acestuia, iar opinia publică româească îşi păstra cu o îndărătnică statornicie credinţa, că partidul lieral postbelic este incapabil de o tare operă şi că mai curând el a aluneca pe panta unei propagane primejdioasă pentru această ţrănime Şi astăzi, când avem înţă mărturia clară a procedeielor insane utilizate de guvern pentru a grăbi desăvârşirea educaţiei politice şi cetăţeneşti a ţărănimei noastre, nu este greu să vedem că nu opinia publică a fost aceia care s-a înşelat când nu a pus nici o nădejde în realizarea dorinţei lui Ion Brătianu. Căci, în locul educaţiei pe care o preconiza fostul şef al partidului liberal, ne este dat astăzi să constatăm tendinţa partidului liberal de a perverti printr-o propagandă de presă abject de trivială, sufletul curat şi neprihănit încă al acestei ţărănimi. In ziarul „Poşta Ţăranului“ scris de liberali pentru a educa ţărănimea şi a o informa, găsim în ultimul număr o sumă de lucruri imprudent de primejdioase pentru cunoştinţele ţăranilor şi absolut inutile tot deodată, menite a creia o stare de descurajare în rândurile acelei ţărănimi. Se vorbeşte, acolo, în „Poşta Ţăranului“, că tatăl actualului Rege şi fiul Reginei văduve Maria „a primitbani de la bolşevici pentru a deslipi Ardealul de la România şi a-i da peşcheş ungurilor“, şi altele. Asemenea insanităţi nu fac cinste nici ziarului, nici guvernului care-l patronează. Dacă în aşa fel înţelege partidul liberal şi guvernul d-lui Brătianu să facă educaţia ţărănimei româneşti apoi triste vremuri ne aşteaptă. Ceia ce este însă mai revoltător decât orice este lipsa de respect şi de milă — da, de milă d-le Brătianu înainte de orice — pe care oficioasele guvernului o arată faţă de micul Rege, faţă de maica sa şi faţă de Regina Maria, a căror inimă e sfârtecată zilnic.Credem că e momentul să se pună capăt odată pentru totdeauna unei asemenea ••• educaţii încercată de partidul liberal. Ce scopuri urmăreşte presa liberală ? IGNOTUS "Pentru a nu ştiu cătea oară, inseraţi in acest ziar întrebarea cu d. fMoreau, guvernatorul Băncii Frankeig somând pe d. V. Brătianu 111-lea fiautocratul României să vă răspundă ce calitate are acel domn, pentru a vorbi şi duce tratativele imprumutului român, in Italia, Germania şi nu mai ştiu unde. te Găsesc, domnul meu, insistenţa dv. şi indiscretă şi neconformă cu realitatea. Mai mult, credeam că, văzând olimpiana... tăcere a M. S. Spintila Brătianu al lll-lea, veţi tapeta cu acest supărător lucru care nu are nici un rost in viata politică la României. % . Înţeleg dacă aţi fi englezi ori elveţian, să vă puteţi permite a adresa întrebări capului Statului, dar viara de pe malul Dunării, proprietate exclusivă a luminatei familii rătianu, această persistentă a dv., aduce mult cu o... crima de lése majeste şi mă mir că şeful parchetuluimilitar nu s‘a considerat ofensat şi hsă vă poftească spre răcoreală şi *dumirire la fortul Jilava. ||Intr'adevăr, pe ce temei vă incurVietaţi să cereţi lămuriri? Ce? Vi te ştirbeşte demnitatea? Este un joc prestigiul tării dv.? te Cum, uitafi că tot ce mişcă 'n feuda asta, botezată din greşală din Brătieanu in România, este absolută proprietate a d-lor brătieni? Dv. nu ştiţi că averea şi onoarea dv. sunt lucruri inexistente şi că demnitatea şi patriotismul sunt excluzivile bunuri al M. S. d. Vintilă? Demnitatea României? Dar de când îşi poate această ficţiune revendica acest lucru, când Dumnezeu a hărăzit-o numai luminatei şi înălţatei familii Brătianu?. Ce vă priveşte pe dv.? Aţi contribuit cu ceva la zămislirea, întărirea şi existenţa Brătieniei? Dar, chiar dac'aţi fi olog, orb, proftizie din război, ce? aţi luptat pentru ceva al dv.? Intr'adevăr, regret că socotiţi, că tânteţi intr'o ţară constituţională, cu anumită ordine şi ierarhie ! A, Doamne, aş pricepe dacă aţi fi aşa- un oarecare consilier, la Casaţie şi 4% luni pe an prin străinătate sub formă de consilier, al M. S. Vintilă. Aş înţelege dac'aţi fi vr'un oarecare consilier, financiar al ministrului de externe... Da, aş înţelege, căci iluştrii rozători, ar putea întreba timizi şi cu spinările frânte. ..cu ce ţi-am greşit noi. Doamne, de ne plesneşti aşa urât şi peste dovleacurile noastre trimiţi pe acest domn Moreau, ca şi când am fi nişte simpli imbecili?“ Zeu e locul să zic: „nesfârşită-i mila ta Autocrate Vintilă III şi a ta Motocul Jilavei !“. I. N. Răvaşe inofensive BRATIENIA-ROMANIA COZELSCINA POKLEVSKA i D. Romulus .Voinescu, şeful Siguranței, scrie un articolaş în „Proilee Literare“ despre" „Moartea generaluluiWiranghel"*. „ In acest articol, şeful Siguranţei,care ştie desigur ceva în această schestie, spune printre altele: „In 1922 generalul Wranghel şi-a transcortat sediul activităţii sale la Beligrad, întinzându-şi raza de acţiune printre refugiaţii ruşi din Jugoslavia, Bulgaria şi România“, g?’D. Romulus Voinescu, nepriceput în ale literaturii, are fără îndoială unele informaţii asupra Străinilor din ţară. Şi d-sa declară— cu o angelică naivitate — că generalul Wranghel, la un moment mat, şi-a întins „raza de acţiune“ şi asupra ţării noastre. " jsg Nu s’a luat nici o măsură împotriva acestei acţiuni. Ea a fost decogplerată, poate şi încurajată de gu- Sternel fi române. Dar noi nu suntem în stare de războiu cu Republica Sovietică. Noi avem necazurile noastre cu Rusia. Este de isprăvit chestia Basarabiei, provincie românească alipită de Vechiul Regat în virtutea principiului de autodeterminare, adoptat și de bolșevici —* * dar nerecunoscut de ei în aplicarea practică... . 4.... In aceste condiţiunii, orice acţiuni contrarevoluţionare — Îngăduite pe teritoriul nostru — sunt condamnabile. ' . \ România trebue s& se ocupe numai de afacerile ei, fără să se amestece in treburile altora — fie direct, fie indirect... tolerând acţiuni de calibrul celei evangheliste. Orice act de provocare este o curată prostie. ^ l,. t i,**’ In rândul acestor acte este şi recunoaşterea de călifi SUvernele române a consulatelor ruseşti provincie şi din Capitală, într’un proces dela Iaşi, relativ la imobilul fostului consulat rusesc de pe strada Unirii, guvernul — prin ministerul de justiţie — a recunoscut existenţa consulatului rusesc. Aceste consulate nu se mărginesc la găzduirea foştilor slujbaşi ţarişti — ci... funcţionează. Biurourile de control ale străinilor cer ruşilor, ucrainienilor, etc. — viza consulatelor ruseşti. Şi aceste consulate primesc taxe, pun ştampile pe acte şi pe paşapoarte — iar auitorităţile româneşti le iau în serios. Trăim în plină operetă. Vechea Rusie, — Rusia ţaristă, cu acvilă, cu Ohrană, cu Rasputin, cu Poklevski-Coziel, etc.,—s’a pcitbuşit, a murit, s’a nimicit. H a mai rămas nici un fulg din acvilă, nie, un petec — ca nişte moaşte — din rasa Stareţului... (Doar Ohrana, subt alt nume, a supravieţuit!) . Gu această Rusie am avut legă- Am* »X.Krânî •—.jqaistând la dizolvarea frontului rus şi la pulverizarea Imperiului de Nord. Vechea Rusie pierind, reprezentanţii ei din celelalte ţări nu mai reprezintă pe nimeni, au devenit simpli particulari, membri ai tragicei „emigraţii ruseşti“ — umplând lumea cu suspina după trecut şi cu zâmbete spre restauraţia care întârzie. D. Poklewski-Coziel a reprezentat odinioară un ţar şi un imperiu. Ţarul a fost ciuruit de gloanţe. Imperiul s’a dărîmat. Viza pusă pe documente de d. Poklewski- Coziel — este oare dată la numele lui Neculai II, al Ţareviciului, al Marelui Duce îpinionat la Paris— sau în numeie d-sale personal, ca şef al izerii stat compus din câteva la Bucureşti, Iaşi, Galaţi, etc.? La serbările naţionale, la recepţii oficiale, la dineuri, banchete, „gustări“ — la cari iau parte miniştri străini — îl vedem şi pe d. Poklewski-Coziel, şeful unui stat apart«... cum să-i zicem ? Poate „Coaelşcina Pokrevska“.v.‘ Acest stat are la Bucureşti un organ central şi alte organe în provincie. Să admitem că supuşii statului „Cozelşcina Pokrevska“ au nevoe de vize şi de paşapoarte. Organul central nu-i de ajuns? Este nevoe şi de un consulat la Iaşi, fără consul, fără ruşi , condus de un secretar-translator, şef al unei cancelarii ? * După revoluţia rusească, emigranţii au luat drumul pribegiei. Toate ţările europene sunt pline de dânşii. Dacă au şi ei nevoie de consulate şi de paşapoarte, nu se poate găsi o altă soluţie, decât supravieţuirea organelor ţariste ? Nu poate înfiinţa, de pildă, Liga Naţiunilor un organ de control şi de asistenţă aparte ? Doar la consulatele ruseşti nu se prezintă numai ţarişti, ci şi cădeţi, social-revoluţionari, social-democraţi, ca şi oameni fără de nici un partid... Pentru ce să-i obligăm pe aceşti refugiaţi, ostili, ţarismului să-şi scoată pălăria în faţa consulatelor ţariste, să implore ştampila cu insignele imperiale şi să plătească taxe pentru întreţinerea unor instituţii ţariste? Trebue să ne deprindem cu dispariţia ţarismului şi să nu ne silim să-l tratăm cu baloane de oxigen. Muncă zadarnică... Rusia a făcut câţiva paşi de gigant. Se va retrage, desigur, în urmă — dar nu pe aceleaşi căi. O restitutio in integrum este imposibilă. S-au stabilit în Rusia alte rândueli agrare, care-s la baza vieţii ruseşti. Nici sufletul nu-i acelaş. Ţăranii cari au învins bolşevismul, vor crea Rusia de mâine — dar care, chiar dacă nu va semăna cu bolşevismul, nu va semăna nici atâta cu ţarismul. Ţarismul, un corp putred, îngropat pentru totdeauna în pământul fertil al Rusiei — îşi va avea un singur moştenitor pe lume: statul „Cozelşcina Poklevsca“ din România d-lor Vintilă Brătianu şi gen rol Averescu Ai SEVASTOS Statele Unite vor formula noui propuneri de pace Moţiunea partidului socialist francez.Nici o colaborare cu burghezii.Spania va avea regim constituţional SOCIALIţÎli FRANCEZI au tertă eră de înflorire, datorită unei minat desbateriie marelui lor, con-schimbări profunde în viaţa ei pogres de la Toulouse. După cum ,ultilitică, unele ştiri lăsau să se întrevadă, moţiunea adoptată este exprimarea fermei lor hotărâri de-a lupta Împotriva bolşevismului pe de-o parte, iar pe de alta, de-a nu cruţa de-o dârză opoziţie un guvern sprijinit de un bloc al dreptei sau de o majoritate de concentrare. * ACEASTA MOŢIUNE pare să fie o formulă care va garanta pentru moment cel puţin, unitatea partidului. La această formulă s-a ajuns însă foarte greu, după o dârză luptă numai. Ca în orice desbateri erau două fracţiuni cari se înfruntau, cu părerile lor opuse. Una din ele cerea colaborarea cu guvernul şi celelalte partide republicane de stânga, pe când fracţiunea extremistă găsea că scopurile socialismului francez se confundă cu idealul comunist, ceia ce ar facilita o colaborare cu acest din urmă partid. Aşa cum se prezintă moţiunea de azi, ea este o împăcare a ambelor tendinţe, sau mai bine zis o transacţie, cu concesiuni date ambelor fracţiuni. STATELE UNITE vor renunţa oare la integritatea primului lor pact de pace propus? Răspunsul pare a fi afirmativ. D. Kellog — secretarul de stat din Washington — este hotărât să trimită celor şase mari puteri interesate o nouă notă în chestiunea pactului contra războiului. Se afirmă că această notă va constitui o uşoară modificare a primului text, întrucât ’propune un preambul prin care să se garanteze respectarea obligaţiunilor internaţionale existente şi o anexă, specificând libertatea semnatarilor faţă de statele ce nu şi-ar respecta obligaţiunile luate prin pact. Ştiindu-se care a fost atitudinea Statelor Unite faţă de tratatele de la Locarno, această informaţie înseamnă o schimbare de atitudine şi un succes al Franţei şi Angliei, cari cereau respectarea obligaţiunilor anterioare. Se mai desprinde din acestea că Statele Unite nu mai ţin, aducându-i modificări, ca pactul propus să fie un fel de crez intangibil al păcii mondiale. Primo de Rivera, asemeni, primului nostru ministru, vrea să se odihnească. El nu este, asemeni premierului nostru, obosit, ci dimpotrivă. Ar vrea numai să se retragă doi ani, în odihnă și liniște, ca orice nou căsătorit. Nunta care se va celebra în curând, dacă va însemna un eveniment important in viata sa va fi un eveniment capital in viata Spaniei Prin retragerea lui Primo de Rivera, noul succesor, desemnat în persoana contelui Guadalarode, va avea menirea, prin prezidarea unui cabinet de tranziţie, să prepare revenirea la regimul constituţional. D. VENIZELOS cu toată vârsta Înaintată, se socoteşte încă tânăr şi apt să înfrunte toate vicisitudinile la cari luptele de partidar putea supune. Desminţind svonul după care ar fi tinzând să devină preşedinte al Republicei, pe motiv să ,,este încă în stare să conducă luptele politice“, d. Venizelos ameninţă pe monarhişti că, în cazul în care nu vor recunoaşte definitiv actualul regim, d-sa va renunţa la rezerva pe care şi-o impune încă şi se va avânta în luptă.* SUNT ŞTIRI cari te lasă perplex, înregistrând zilnic telegrame, vorbeşti de diverse ţări şi sunt ţări despre cari eşti nevoit să vorbeşti zilnic. De câtva timp Spania dispăruse din actualitate, după cum odinioară nu se vorbea in presă decât de comploturile şi bombele din Spania. Azi, o telegramă ne vesteşte că Spania va avea o apropia- MIZERII STUDENŢEŞTI Tragic şi eroic tablou al vieţii, conturează existenţa de febră şi ammire a studenţilor români din Belgia. Lipsiţi de casă şi blană, tineri cari vor să înveţe dar cărora nepăsarea unui guvern şi dezinteresarea unei legaţii nu le dau mijloace de rezistenţă, sunt nevoţi să muncească in fabrici ca lucrători, să se facă şoteuri de noapte, sau salahori la finale. Desigur ar părea de necrezut. Ne deprinsesem să înregistrăm ecouri de scandaluri nocturne, de lovituri la baccara, sau de excroche, rii, In cari pseudo studenţi jucau roluri de prim plan. Când un scriitor ca Paul Horand schiţase intr'una din nuvelele sale, un student român care îşi câştiga umil şi demn existenţa ca soieur, spre a putea urma cursurile la Sorbona, — nuvela stârnise nedumerire in Franţa, ea trecând drept pură imaginaţie de scriitor, un fragment de realitate Intr'atât, atâţia conţi şi duci moldovalahi de ocazie, cu coroane brodate pe cămaşa de mătase, cu coapsele bine strânse într'un smoking impecabil, acreditaseră in cartierele de petreceri, ca şi in cele de viaţa universitară, postura românului student chefliu. Tabloul tragic al studenţilor din Belgia, vine ca o consolare. El ne arată că există încă tineret care ştie să muncească pentru a ajunge — care ştie să şufere, să şi martirizeze trupul, spre a da creerului un tribut. El ne arată că eroul lui Morand era o copie după natură, nu o frământare a imaginaţiei, şi de aş aceia cerem pentru aceste victime demne, cât mai rapidă remediare a soartei lor, cerem încetarea nepăsării unui corp diplomatic ocupat numai cu ceaiuri, mondene şi rapoarte fictive. Studenţii care vor să muncească, să Înveţe, nu trebuesc lăsaţi în situaţii umilitoare, de indolenţa anui guvern şi a unor diplomaţi de saloane. ?. Împotriva invalizilor După războiu, prima datorie a tarilor participante la conflagraţia mondială era repararea pagubelor suferite de invalizi, orfani şi văduve. „Reparare" — şi nu milă, pomană.. Principiul reparării a fost admis pretutindeni de jurişti, oameni de Stat, instituţii, guverne Prin urmare s-a stabilit dreptul invalizilor, orfanilor şi al văduvelor de a pretinde despăgubiri şi — în trăsături generale — chiar quantumul acestor despăgubiri , echivalentul pagubei suferite în războiu. La noi, călcându-se în picioare principiul juridic (şi nu mai vorbim de principiile morale, sociale, patriotice, naţionale, etc.). Statul a considerat pe invalizi, orfani şi văduve nu ca părţi cu drepturi — ei ca o turmă de cerşetori, vrednici de milă Deaceia invalizii, orfanii şi văduvele de războiu au fost trecuţi la Asistenţa Socială — alături de cerşetori şi vagabonzi» Şi în vreme ce aturi invalizii primesc anual zeci de mii de lei (în Franţa, ni se pare, vreo 60-700 lei), — la noi ei primesc, chiar, invalizii din prima categorie, vre-o 4200 lei pe an. Deci nu-i vorba de-o ,,reparare”, ci de o pomană. Iar, dacă ne gândim la formalităţile cerute pentru stabilirea calităţii, la verificări şi para-verificări, la revizii peste revizii, ne dăm seama că şi această pomană este iluzorie. Pe lângă pomana de câteva zeci de lei acordată de ,,Asistenţa Socială“ numai unora dintre invalizi, orfani şi văduve —, statul a fixat câteva avantaje, de care se poate bucura un număr încă şi mai mic de victime ale războiului : restaurante, regii, chioşcuri, etc. Acum şi aceste infime avantagii sânt în primejdie. Astfel primăria Capitalei a hotărît desfiinţarea chioşcurilor, în cari invalizii şi văduvele de războiu vând produsele Regiei. Un protest în această privinţă, semnat de cei interesaţi, a apărut in numărul de eri al ziarului nostru. Direcţia Regiei comunică ziarelor că, din partea ei, proprietarii chioşcrilor nu vor avea nici un dezagrament. Dar chiar dacă Regia furnizează mai departe produse invalizilor şi văduvelor, ce pot face ei — când primăria le interzice funcţionarea chioşcurilor . Vrea primăria să transforme pe invalizi în vânzători ambulanţi de ţigări şi chibrituri — prin restaurante sau la colţul străzilor ! D- primar al Capitalei, în lipsă de lucru, poate găsi ocupaţie în alte domenii. Nu are decât să se intereseze, de pildă, de depozitele de gunoai din centrul oraşului, de gropile de peştili, de turmele care pasc prin cimitire sau în parcul Bonaparte. Să lase însă în pace pe invalizi, orfani şi văduve — cărora, dacă nu le-a putut face vreun bine, şă nu le facă cel puţin nici rău. M. S. V. Concesiile pentru stabilizare Cronica externă EchiLibiuU și guvernului. Mica înţelegere, arbitrul păcii In jur a „conversaţiilor“ Kellogg-Brianct- Chamberlain de DRAGOŞ PROTOPOPESCU Prin cele „câteva state europene cu care participanţii sunt deja în strânse legături de tratate“ propunerea engleză înţelege, vădit, Polonia şi Mica înţelegere. Neaprobând universalitatea pactului, dar cerând alăturarea la cele şase puteri participante — America, Anglia, Franţa, Belgia, Italia şi Japonia şi a acestor state, Anglia nu face numai punte, cum s-a spus, ci cedează complet punctului de vedere francez. Căci înţelege oare prin universalitate Franţa altceva decât această alăturare ? Evident că nu. Ea n’are alte interese aiurea şi cuvântul „universalitate“ a fost întrebuinţat de dânsa ca o joculţune diplomatică în stare să ocolească adevărul. Anglia, mai aproape de Franţa a ştiut să pipăie acest adevăr şi, pus pe tapet, el se arată de o gravitate ce-l face mai vrednic de discutat decât de evitat. Prin tratatul de la Locarno Franţa, cu renunţarea definitivă a Gerrmaniei la Alsacia şi Lorena şi la vreo agresiune pe tema aceasta, rămâne istoric asigurată la hotarul ei de răsărit- Franţa însă nu poate fi liniştită dinspre Germania atâta timp cât graniţele de la Est ale Europei nu sunt la fel de asigurate. Cu eşuarea unui Locarno bipartit — adică şi pentru acest front european — Franţa a făcut singură pacte de garanţie cu Polonia şi ţările Micii înţelegeri obligându-se să împiedice violarea noilor lor graniţe de către Germania sau alte puteri centrale. E de fapt, la mijloc un Monroe european, o problemă de inviolabilitate europeană, singura de care se poate prevala Franţa redusa la resurse numai continentale, pentru menţinerea echilibrului european, în faţa neprieteniei italiene şi ameninţătoarei cârdăşii germanoruse. Acest Monroe european, al unor fel de State Unite europene, care astfel şi-ar lua fiinţa mult visată, e pentru Franţa nu o ambiţie, mai puţin o toană militarista. E o problemă de viaţă şi moarte. De aici consecvenţa lucidă cu care şi-a afirmat-o în toate discuţiile pacifiste a celor zece ani trecuţi, de aici grija cu care a ştiut să o pună, în patru puncte diferite, în conversaţia Kellogg-Briand : 1) universalitatea pactului; 2) menţinerea războiului defensiv ; 3) Deslegarea participanţior de orice angajamente faţă de agresor ; 4) menţinerea Ligii, Locarno-ului şi celorlalte tratate. Sub forma deghizată expusă mai sus Anglia a încuviinţat câte patru punctele. De aici bucuria produsă în cercurile diplomatice franceze de nota Chamberlain „Le Temps“ aprobând doctrina Monroe ca foarte legitimă şi pentru Anglia, e fericit şi de toate celelalte rezerve ale lui Sir Austen. De asemenea „Journal des Debats“, la toată presa radicală şi de dreapta, ca să nu vorbim de cea de stânga, mult prea încrezătoare în propunerea americană şi îmbrăţişând-o de la început, fără rezerve. Bucuria americană şi chiar engleză au fost însă numai de o zi. 111 America a urmat îndată scepticism, iar în presa Rothermer stă aserţia clară că, în ciuda aparenţelor, Anglia, făcând mai mult jocul Franţei, n’a avansat problema păcei cu nimic. Ne întrebăm atunci, de ce, acest scepticism în America şi o parte a opiniei engleze când ambele ţări îmbrăţişează deopotrivă trei din punctele franceze, iar al patrulea îl resping numai cu o foarte uşoară diferenţă: alăturarea Micii Înţelegeri şi a Poloniei la pact. E fiindcă în această chestiune foarte măruntă problema păcei e atinsă în vechiul ei punct nevralgic. 41 Evitarea din partea Germaniei ca să nu mai vorbim de alte foste puteri centrale — de a da garanţii pentru menţinerea graniţelor esteuropene, cum şi atâtea manifestări şi campanii recente, arată la adversari o politică ce nu se poate mulţumi cu simpla pace. Pentru nimic în lume însă — cel puţin să o nădăjduim — Franţa nu poate şi nu trebuie să facă concesii pe acest front european. Liga, Locarno şi celelalte tratate trebuie să rămână în picioare. Cu simpatia și interesul ei pentru Germania (Urmare în neg.ție.) .