Dreptatea, august 1928 (Anul 2, nr. 238-264)
1928-08-01 / nr. 238
ANUL n NO. 233 ° Mercuri 1 August 1923 4 Pirom In secolul al XX-Iea, o cenzură« oricât de nebunească ar fi — nu poate împiedica nici difuziunea ideilor, nici cunoașterea adevărului, nici lămurirea opiniei publice. IULIU MANIU (Din interviewul acordat ziarului „Gu vântul*) 3 LEI 1 ABONAMENTE: ŢARA I DUBLU 1 învăţători, preoţi şi săteni Un an ... .............1CQ01 in I Un an.......................753 1 4 luni.....................1001 1 6 luni ......... S75 1 3 luni ................... 26C| STRĂINĂTATE 1 3 luni____Ji#o I REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: I 1 BUCUREŞTI,Calea Victoriei49, Etaj | TELEFON: No. 38 SO Guvernarea d-lui Vintilă Brătianu E foarte comod, orice s’ar spune, să poţi guverna aşa cum şi-a impus d. Brătianu. Şi aşa cum nu s’a mai pomenit nicăeri, în largul lumei acesteia, cu excepţia dictatorilor cari, cel puţin au curajul sa mărturisească felul lor de guvernare, cu abrogarea legilor şi cu desconsiderarea voinţei tarei. E foarte comodă guvernarea d-lui Brătianu- Şi tot pe atât este şi de primejdioasă Căci dacă d. Brătianu prin utilizarea baionetei în ori şi ce împrejurare, îşi poate realiza azi cele mai năbădăioase gânduri cu despreţul opiniei publice a tarei, nu tot astfel se va întâmpla mâine, când d-sa va avea să răspundă de câtă batjocorire şi anarhie a adus tarei guvernarea sa nefastă.. După alcătuirea unui surogat de parlament cu mijloacele pe care le cunoaşte azi lumea întreagă —• şi la care alcătuire n’a lipsit colaborarea comandantului jandarmeriei şi aceia a unor magistraţi incorecţi, — un parlament care reprezintă orice în afară de Naţiunea româtă, d. Brătianu a început să legifereze tot ceia ce creierul său de ciudată structură patologică a putut imagina : legi economice cari au antrenat ţara spre faliment, legi de împrumut fără împrumut și de stabilizare fără stabilizare, legi de interes privat iar nu legi de interes general pentru tara încăpută pe povârnișul prăpădului. Pe deasupra, guvernarea d-lui Brătianu sprijinită interesat de surogatul de parlament liberal scos cu urne furate şi cu dispreţul voinţei masselor, a mai adăugat anarhizarea celor mai importante instituţii şi servicii de stat; o stare de asediu cu nimic justificată menită a alarma cu drept cuvânt străinătatea asupra stărei de lucruri de la noi; o idioată, Cenzură lipsită de orice scrupul, care face azi ce a desfăcut ieri şi vice versa , o generală ilegalitate proclamată ca normă de guvernământ şi susţinută cu ascuţişul baionetelor (căci din nefericire în afară de baionete armata nu mai are nimic altceva) iată, guvernarea de un an a d-lui Vintilă Brătianu. Căci în afară de ceia ce am notat mai sus, nu ştiu ca guvernarea d-lui Brătianu să mai fi realizat ceva. A ba da, uitasem ceva : guvernarea d-lui Brătianu a realizat între stabilizare şi împrumut o serie întreagă de panamale şi furtişaguri, de la afacerea cu terenurile petrolifere din Dâmboviţa, până la aceia cu revalorizarea rentelor române. Dar afacerile de soiul acestora, e drept, nu aparţin numai d-lui Brătianu exclusiv ; ele fac parte din patrimoniul liberalismului integral, din timpul lui Ion Brătianu-bătrânul care le-a inaugurat şi până în zilele noastre, când ele constituesc o moştenire pentru partidul liberal. Cu o asemenea „realizare“ de basm şi opereta, un alt guvern s’ar fi dus dracului. Ei bine, guvernul d-lui Brătianu întârzie. Întârzie parcă, pentru a face ţărei acesteia nefericite — căci nefericită este — tot răul cu putinţă, întârzie, pentru a cauza poporului toată suferinţa câtă poate îndura acest popor bun, blând şi îngăduitor şi câtă poate oferi răutatea unui învechit în rele- Dar, ca şi fericirea, şi suferinţa are odată un sfârşit- Defectul cel mare al d-lui Brătianu este, că socoteşte eternă guvernarea sa de azi. Va veni ziua — şi vai ce aproape o vedem — când d. Brătianu se va convinge, că nici chiar guvernele nu sunt eterne şi că fiecare îşi are sorocul luiîncăpăţânarea d-sale însă de a rămâne la guvern chiar cu primejduirea ţărei, statorniceşte d-lui Brătianu un soroc special. Până acum, guvernele în neputinţă de a realiza ceva, îşi depuneau mandatul şi lăsau altora grija tărei. In acest fel, din momentul căderei, ele nu mai preocupau pe nimeni- Ou d- Brătianu însă chestiunea se schimbă, întârzierea sa vinovată de a ră- mâne la guvern cu primejduirea intereselor vitale ale ţărei, va necesită o preocupare pentru guvernul viitor. Căci dacă şi greşelile se plătesc, cu atât mai mult se pedepsesc crimele. Şi guvernarea de azi a dlui Brătianu, în cel mai academic limbaj, nu e mai mult dar nici mai puțin decât o crimă. —«nnwwn» -» «am»—-- ■ Favoritism municipal Domnul doctor Costinescu este fără îndoială o persoană distrată, deşi continuă să fie cel mai prost primar pe care la avut oropsita noastră Capitală. Dar d. doctor Costinescu are o pasiune mai veche : călcarea legilor şi regulamentelor, şi înlocuirea acestor inutilităţi cu bunul d-sale plac exprimat sumar cu „aşa vreau, aşa fac”. Există un regulament care stabileşte că depozitele de benzină nu pot fi instalate decât un anume locuri îndeplinind suficiente garanţii de securitate împotriva incendiilor. De obicei aceste depozite sunt instalate în locuri neîmprejmuite de locuinţe şi de preferinţă nu in centrele oraşului. Ei bine, acest regulament acceptat de toată lumea nu are destulă forţă spre a se impune in ochii d-lui doctor Costinescu, când e vorba să se acorde o autorizaţie de asemenea depozit d-lui Crizantema ofilită însemnări despre Samda Kassel Vaporul urnit din fața Niponului aluneca ușor pe apele Oceanului liniștit, argintate de soarele ce cădea în chindii. Pe întinderea nesfârșită de nesfârșite talazuri sidefii, el însemna un punct izolat, — o biată frunză in vânt ce-acu e aci, acum departe. Ţara crizantemelor rămânea în urmă, tot mai departe, cu ţărmurile ei plumburii, iar soarele în asfinţit ii trimetea ultimul sărut de pară, mai înainte de a se rostogoli în imensitatea apelor. Sub bolta cerului larg deschisă ,vasul se apleca înainte şi se ridica apoi în poziţia iniţială, de-ai fi zis că sub această uriaşe cupolă, el era un credincios izolat ce se apleacă în faţa Domnului, în smerită atitudine de închinăciune. Două suflete stinghere călătoreau pustii, pe puntea vasului alb, necând pe ape Ea de o nebiruită frumuseţe, el de o clasică distincţiune. Călătoreau purtând fiecare în suflet melancolia şi solemnitatea unui rămas bun. Ea, pentru ţara de sublimă frumuseţe, cu codri seculari şi ape liniştite, rămasă departe sub apăsarea unor cotropipitori haini, el, pentru patria-i sfârtecată de lupte şi prăpădită de jafuri şi crime. Ea, gândind la cântecul de coral ce tăia calmul înserărei în pragul asfinţitului, când talăngiie nu mai răsunau prin păduri, el, cu gândul la balalaica ce anima sufletele când trupurile istovite de muncă, se odihneau în preajma crâşmelor, pe înoptate. Ea îndurerată că nu-şi mai putea odihni ochii pe întinderile nesfârşite de verdeaţă, pe lanurile de grâu auriu sau pe luciul argintiu al apei unde îşi trecuse copilăria. El, mâhnit că nu mai putea revedea troica cu telegari cu zale şi auzi dangătul trist al clopotelor de vecernie, ce răsunau prelung în ajunul zilelor de sărbătoare. Şi în timp ce vasul luneca în imensitatea apelor Oceanului îndepărtând mereu coastele pământului rămas în urmă, sufletele acestea stinghere se apropiau tot mai mult unul de altul, ca la o poruncă a destinului. Şi iată cum îndurerarea şi nostalgia fiecăruia, a prins să apropie tot mai mult pe romancierul Kessel de scumpa lui Sanda şi să-l unească mai târziu într’o înţelegere curată şi senină, cum numai aevea mai afli . Mai târziu, în Parisul ocrotitor al tuturor refugiaţilor, în Parisul nădejdilor, încurajărilor şi al biruinţei. Plin de speranţe, de talent şi de curaj, dar cu gândul mereu îndurerat pentru Rusia care murea, el se asvârlă în câmpul literilor pe cari le onorează cu o serie de romane, şi curând, numele lui devine cunoscut în întreaga lume. Ediţiile se succed la intervale scurte iar editorul nu mai poate aproape răspunde comenzilor ce-i vin de pretutindeni. Fiecare apariţie de roman constitue pentru ambele suflete fericite de acum, bucurii neaşteptate şi onoruri negândite. Intrarea lor anonimă în vre-un local, în vre-o grădină, într’o sală de expoziţie sau sub cupola unui teatru stârneşte atenţia tuturor şi freamătul ce se face, desluşeşte pentru ei amândoi o şoaptă: „Kessel”. Şi evident, nu era puţin lucru. Un Rus din mult îndepărtatul imperiu moscovit năruit şi o româncă din poalele Carpaţilor cunoscuţi acum în Franţa, în Elveţia, în Italia. Câţi s’au mai bucurat vreodată de această fericită situaţie? Şi când viaţa se desfăşura astfel fericită pentru amândoi, într’o seară liniştită de Mai din Bretania, Kessel face descoperirea care trebuia să mărească şi mai mult dragostea lui pentru Sanda: într-un caet cu îngrijire ascuns, el află câteva file scrise de ea — impresii fugare, note, gânduri, maxime. Ce uşor, i-a fost lui Kessel să descopere, în cuprinsul celor câteva file scrise de soţia sa, marele ei talent de scriitoare şi nebiruita ei putere de gândire ! Fericit de descoperirea făcută, el insistă pe lângă Sanda să scrie şi să publice. Dar, în gândul Sandei nu era dorinţa să devie ea însăşi scriitoare şi să câştige laurii talentului ei desăvârşit, ci să facă cunoscută în streinătate literatura ţării sale natale, romanele, nuvelele, poeziile româneşti. Şi cu gândul acesta mare a început să lucreze. Câţiva scriitori de talent, din ţară au fost rugaţi de ea să-şi trimeată lucrările pentru traducere. Unii s’au executat. Şi lucrul a început astfel. * Câteva luni a durat numai această mare mulţumire a Sandei Kessel, — căci se vede că nu este dat ca mulţumirea să fie eternă în viaţă. O boală care nu iartă şi-a găsit culcuşul tocmai în trupul fraged al acestei distinse femei, ca să năruie parcă şi un suflet mare cum arare ori întâlneşti şi o viaţă fericită, dumnezeiesc de frumoasă, cum numai marii artişti ar putea-o imagina. A durat o vreme nădejdea în însănătoşire. Visuri puse la cale de ea, făgădueli de viitor, planuri de realizat. Dar nădejdea aceasta se stingea zi după zi, chinuitor de dureros. Rugăminţile medicilor de a păstra o odihnă desăvârşită, îi da intuiţia că însănătoşirea nu va mai veni niciodată. Şi când boala a început să imprime trupului său simptomele sfârşitului, abia atunci a început pentru Sanda Kessel calvarul suferinţelor fără cuvânt care urca, în trupul ei ofilit acum, cu dureri mute şi adânci păreri de rău, aşa cum am avut prilejul să le vedem în fragmentul postum scris de ea pe patul de suferinţă, cu titlul: Maladie. Ar fi vrut o însănătoşire trecătoare cel puţin. O însănătoşire care să-i îngăduie măcar venirea in ţară. Ii era dor de pământul ţărei, de florile şi pădurile ei, de apele cristaline şi de gargarisitul pasărilor din grădini. Voia să mai vadă, să mai audă, să mai simtă măcar odată, înainte de moarte, tot ceia ce a constituit frumuseţea copilăriei ei: verdeaţa plaiurilor Metedicului, cântecul izvoarelor Slănicului, aerul dulce al munţilor Buzăului. Cruzimea soartei a fost mai puternică însă decât toate rugăminţile ei fierbinţi. Boala o c Intuise definitiv locului fără putinţa măcar de mişcare. Aşa s’a stins dăunăzi, la Montreux, sufletul Sander Kessel, născută Polizu-Micşuneşti, departe de ţara care i-a fost atât de dragă şi pe care a dorit-o până’n ultima clipă a vieţii. Şi lacrimile cari au alunecat din ochii ei stinşi, în pragul morfei, s’au împărţit egal şi pentru soţul mut de durere care o iubise atât, şi pentru tara a cărei revedere o dorise din tot sufletul ei. LIVIUS —WWWsceKSJţfc ^ 45fcaSSJ3IUS*S^w»"'' Co conu Mitilă al ll-lea închizând parlamentul după ce a făcut afirmaţiile cele mai contrare evidenţei faptelor, — d- Vintilă Brătianu va pleca in străinătate... — Vezi ce orice i-a zis, cine i-a zis, cum i-a zis S.:„ Guvernul In plină de|C0teipunere c. l. TîSufescu a plect. O. C. Dumitru î$t pună «erfi.s a la dispoziţia «-lui Vintilu Brătianu. — Com*țied&rtti ubinetului «sta imposibili Tendinţa d-lui Vintilă Brătianu de a se crampona de putere, cât de mult, în dispreţul situaţiei reale politice şi financiare, ameninţă să transforme înfrângerea guvernului pe toate tărâmurile sale de activitate, într’o adevărată derută, îmbrăţişând, catastrofală, întreg partidul liberal. PLECAREA if-IJl TITULESCU Orişice răstălmăcire ar căuta liberalii să-i dea, retragerea d-lui ftî. TitulescU din guvern — astăzi fapt sBiäJepäkii'ä — constituie o desmisie. Formula „reluării postului de la Lorică a” este tot aşa de is ’asisparesită, cât şi aceLeibu Ghelbăr, care va vinde astfel la j 5® de „avans pe termen magazinul său de accesorii de automobile şi bidoane de benzină, în bulevardul Brătianu, Casa Crucei Roşii. In baza acestui precedent primejdios toate magazinele de automobile şi accesorii de pe Calea Victoriei ar putea cere şi chiar obţine autorizaţii de văn-5S‘ scurt" şi aifsîe bia legile împrismutului şi sta&sfă»sării, formule, prin care d. Vîjniilă Brătianu crede că mai poate tăinui proporţiile dezastruoase aSe ferrmdaSiiswlKi dssise e» zare a benzinei, regulamentul rămânând Ş®C financiar. literă moartă. D. N. Tîtoiescu a ticioi Calea Victoriei cu cele cincizeci de SÎOHSf, iar ruptura do sar10 depozite eventuale, ar deveni un imens CS liberaţii, este CU atât centru incendiar ceea ce ne-ar umple I mai acceituiată, CU cât mi de bucurie, dacă oraşul nar fi locuit, nistrul de Externe a plecăci pieirea prin foc a unei Capitale ujcat în Italia, neaşteptând râte ne-ar obliga să clădim alta In Consiliul de miniştri de condiţiuni mai acceptabile fără a mai azi, prin urmare, neînâiîi" fi siliţi să cerem autorizaţia d-lui du-ŞÎ măcar plictiseala Swartz pentru aliniere. Oricine ar ocroti pe d. Ghelbăr, trebue să înţeleagă că nu se poate tolera salvării aparenţelor sie pacifăcă despărţire. Ministerul d-saîe va răni depozit de benzină în B-dul B rămâne neocupat« D. Vinnitianu — şi d. dr. Costinescu s’ai do-j Să Brătianu, şi apoi d. C. vedi desinteresat retrăgând autorizaţia " Argetoîanii vor fine mie» pomenită. S. D. i rimatul. Campefitori sunt bereciset. De ce nu se comp.ecteazsr cabinetul ? _ Fiintica ti. Va.tiia Brăîniasiu tot mai are cocsiiiu »ionaiiceste această posifeâifcare. Guvernul d-sale este socotit in liclsitiiare, chisîr de «?_. ive for ariile su pe:soare, și ca atare, nu poate râvni la o compectare, care ar însemna, firoşie, remaniere. ALTE MICI CRIZE IN PERSPECTIVA Din această pricină chiar, diverşi colaboratori ai primului-ministru caută să forţeze situaţia, şantajându-l cu demisia pe d. Vintilă Ibrătianu, care nu mai ştie cum să se descurce. Aşa de pildă, d. Stelian Popescu a ameninţat cu demisia, în caz că se produce interpelarea Irimescu-Pândeşti ; pentru a evita un nou gol în guvern, d. Vintilă Brătianu a implorat pe d. Irimescu-Pândeşti să renunţi, iar d. Pândeşti a consimţit — magnanim — să amâne !.. Deabea s’a liniştit această afacere, şi iată că d. Vintilă Brătianu s’a trezit cu d. P. Dumitriu, ministrul comunicaţiilor, care i-a anunţat că demisionează, fiindcă — în afacerea terenurilor petrolifere, — organizaţia d-sale de Dămboviţa e mereu purtată pela parchet. Şi d. Vintilă Brătianu a alergat la d. Stelian Popescu, rugăndu-l s’o lase mai moale cu ancheta. După cum se vede, o» tiiliua primului-ministru» care începe astăseară, e bine meritată. Totuși, tie tihnii nu o să»i prea tihd iii ©S3§32 «Sa IN LIPSA D-LUI VINTILĂ BRA TI A NU In adevăr, plecând în străinătate, d. Vintilă Brătianu lasă o situaţie îngrozitoare. Criza financiară a ajuns la paroxism. De nicăeri, nu se vede nici un semn de ameliorare a ei, toate „înfăptuirile“ d-lui Vintilă Brătianu în această direcţie fiind pure invenţii, în scop de mistificare. In plus, recolta, pe care se punea atâta bază, este, din nenorocire, grav compromisă de timpul nefavorabil. Anarhia din partidul liberal, reputat odinioară prin disciplina lui, este de mari proporţii; o singură ideie întruneşte pe toţi liberalii, membri ai guvernului, ministeriabili, parlamentari: răsturnarea d-lui Vintilă Brătianu de la şefia partidului liberal. Cum aceasta nu se poate face decât în opoziţie, liberalii nemulţumiţi cer şi ei imediata retragere a guvernului. Iată sub ce sinisire a Mspîcii, pleacă în vacanţă, c3. Vintilă Brătiannu, vinovat de a mi se fi con*«'«s să plece tieîîniiiv după atâtea înfrângeri grele de ordin politic și ecnomic. REP. JINUNTURI COMERCIALE Se primesc direct la ediţia ziarului, pi la toate agenţiile de publicitate din ţară. 3 LEI CALOMNIATORII Dela război încoace simbriaşii scrisului liberal, puşi în slujba unor stăpâni mizerabili, n’au încetat o clipă să terfelească tot ceeace a fost mai bun, mai drept, mai de valoare, mai curajos şi mai cinstit in România zilelor noastre. Calomnia este, în spelunca imoralităţei româneşti — am numit prin asta partidul liberal — singura armă de luptă care, împreună cu tâlhăria banului public, formează noua religie a liberalismului ce moare. Cercetaţi colecţiile oficiosului liberal şi al tuturor ziarelor afiliate politicei de corupţiune şi de brigandaj patronată azi de d- Vintilă Brătianu şi veţi vedea că nimic din ceiace constitue mantia de glorie a ţărei acesteia n’a rămas ne-calomniat, ne-terfelit, ne-batjocorit şi ne-insultat. Pentru presa liberală Şi pentru partidul care o susţine d. profesor Iorga a fost rând pe rând când nebun, când vândut ovreilor, când un om care nu ştie ce vrea, când subvenţionatul băncei Marmorosch Blank, când în sfârşit „genial", „savant", „marele istoric", şi alte asemenea calificative, tot atât de slugarnice pe cât erau de insolente cele dintâi. Generalul Averescul şi Alexandru Marghiloman, au fost trădători de ţară după părerea aceleiaşi prese liberale. Al Văida-Voevod şi St- Ciceo Pop, două din cele mai luminate figuri politice de dincolo de CarPaţi, patrioţi încercaţi şi suflete de o înaltă moralitate politică, au fost pentru presa liberală doi promotori ai regionalismului ardelean, inventat şi acesta de mentalitatea maladivă a liberalilor- însuşi d- luliu Maniu, cea mai mare personalitate politică a României de azi şi care reprezintă încrederea necontestată şi de atâtea ori dovedită a 80 la sută din populaţia electorală a ţărei acesteia, — n’a scăpat de sudălmile Şi injuriile presei liberale. De curând, furia presei colectiviste se deslănţuie cu precădere asupra a trei fruntaşi ai vieţei politicei româneşti: împotriva d-lor Mihai Popovici, fost ministru, deputat Virgil Madgearu şi profesor C. Rădulescu-Motru. Care este scuza acţiunei deşănţate, pe care presa liberală o desfâşură împotriva acestor trei fruntaşi ai vieţei noastre politice? Pentru cine este în curent cu politica de căpătuială, de fraudă, de abuz, de ilegalitate şi de crasă prostie a actualului regim, orice explicaţiune este de prisos. Pentru marea masă cetăţenească însă este nevoie de o lămurire. Liberalii atacă cu înverşunare, cu patimă, cu răutate chiar, utilizând minciuna, intriga şi mişelia, pe toţi aceia cari le stau împotrivă şi le demască intenţiile lor păgubitoare pentru Stat, ba uneori chiar criminale. In ultimul timp atât dl Popovici, cât şi d- deputat Madgearu şi mai în urmă d■ Rădulescu-Motru şi-au luat sarcina să arate opiniei publice falimentul politicei financiaro-economice a d-lui Vintilă Brătianu, faliment consacrat acum Prin imposibilitatea actualului regim de a încheia un împrumut extern și de a face stabilizarea monetară — singure scuze invocate de d. Brătianu pentru a păstrai nimic; puterea până acum, deși nu-i da dreptul la aceasta. insuccesul politic financiar al d-lui Brătianu, — iată adevărata cauză a calomniilor insane pe care presa liberală le aruncă împotriva d-lor Madgearu, Popovici şi Rădulescu-Motru. Noroc însă că opinia publică mai înţeleaptă ştie mai dinainte, că orice atac din partea presei liberale împotriva cuiva este un titlu de încredere şi de respect pe care, acesta şi-l câştigă în faţa opiniei publice. De aceia calomniatorii pot urma, murdara lor îndeletnicire, căci nimeni nu-i crede. Dar asta nu înseamnă, că de câte ori vor încerca să-şi arate dinţii împotriva oamenilor de treabă,nu le vom da peste bot. ] La zece ani după unire, în anul jubiliar al desrobirei naţionale, situaţia politică şi sufletească din provincia carpatină nu poate să fie caracterizată mai bine decât prin acest singur fapt: suntem nevoiţi să ne întoarcem la titlurile şi dacă vreţi, la clişeele gazetăreşti din vremea stăpânirii ungureşti. Titlul acestor rânduri, Calvarul, ne trezeşte amintiri astăzi scumpe şi glorioase, ne evocă file de ziare îngălbenite pe cari s’a aşternut, praful atâtor lupte , prefaceri. Sunt vreo patruzeci de ani de, când politica de maghiarizare a lui Coloman Tisza (tatăl contelui Ştefan Tisza) i-a raportat porecla de „zdrobitor al naţionalităţilor” din Ungaria. Loviturile cele mai grele date cu sete şi cruzime au căzut nu asupra sârbilor şi slovacilor, ci asupra „naţionalităţii“ celei mai numeroase şi dârze, asupra românilor. In perioada de zece ani (Citiţi continuarea în pag. NI-alţiijTAsri gag—mmm sas Calvarul Ardealului d ie Gh. Popp dintre 1884—1894 în 27 proces de „agitaţiune“ şi de presă, 86 acuzaţi au fost osândiţi de tribunale maghiare la 51 ani de temniţă , 9590 fiorini amenzi. In vremea marilor agitaţiuni ale Memorandulu „Calvarul“, lista acestor osândi şi pedepselor a format una din principalele învinuiri aduse regimului unguresc de partidul naţional român. „Calvarul“ Transilvaniei era o dovadă grăitoare can demonstra în faţa străinătăţii două lucruri în aceeaş vreme: că românii din Transilvania şi Banat, sun supuşi unui regim nedrept de asuprire prigonitoare din partea guvernelor ungureşti, şi că, departe de a se resemna şi de a consimt cu o politică de desnaţionalizare românii erau în plină rezistenţă activă, hotărâţi la jertfele martiriului pentru limbă şi naţionalitate .