Dreptatea, septembrie 1928 (Anul 2, nr. 265-290)

1928-09-01 / nr. 265

ANUL II No. 265 • Sâmbătă 1 Septembrie 1928 4 PAGSHS 3 LEI î ASI Un an . ... ..... 1000 6 luni.....................500 3 luni..................... 250 ABONAMENTE: DUBLU I învăţători, preoți şi săteni Ia I Un an .....................750 «RABATATE |S2 | |S REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI^ - Calea Victoriei 49, Etaj Meritul litic este TELEFON: No. 38/60 ANUNŢURI COMERCIALE Se primesc direct la Ad-dra ziarului, şi la toate agenţiile de publicitate din ţară. 3 LEI mare al omului po­­să prevadă şi să şi staa 1ar€ ritmului vremii ­n Din grădina lui Mihail Cantacuzino — Discupa Re­formelor — In şedinţa Camerei din 10 Iunie 1917 Mihail Cantacuzino, ca mi­nistru al justiţiei, cerea astfel uni­rea tuturor pentru îndeplinirea ma­rilor reforme : exproprierea şi vo­tul obştesc. Onorată Adunare, Am intervenit în aceste desba­­teri, în care nu aveam de gând să intervin pentru a aduce o notă mai senină care regret că le-a lipsit. Căci ar fi fost de dorit, — şi cred că aceasta este părerea celor mai mulţi dintre dv­ — ca unele refor­me de însemnătatea acelor ce le propunem să se înfăţişeze într’o altă atmosferă, o atmosferă de li­nişte şi de pace, de înălţare sufle­tească şi de seninătate care ar fi fost mai conformă cu marea şi greaua operă ce o încercăm ta­plomé). Această operă, Domnilor, — să nu o uităm, — implică mai întâi schimbarea unor părţi însemnate ale Constituţiei, adică schimbarea pactului fundamental care hotă­răşte raporturile între ţară şi Re­ge, care stabileşte legăturile poli­tice şi sociale ale cetăţenilor ace­­luiaş stat între dânşii. Schimbarea unui asemenea pact, ca şi pactul în sine nu poate fi înregistrarea părerei unilaterale a unei singure părţi, ea trebue să fie prin forţa lucrurilor un compromis, o rezul­tantă, o soluţie medie în care să se întâlnească părerile opuse. Iată deci un prim cuvânt pentru a cer­ceta cu cel mai larg spirit de conci­liaţiune, reformele ce le propu­nem. Dar aceste reforme urmăresc chiar ceva mai mult decât schim­barea unor părţi ale Constituţiei- Ele pun aşezământul României de mâine, unei Românii mari, unei Ro­mânii noui, pe care o vrem cu toţii nu numai mai mare dar mai bună, aşezată pe temelii mai largi şi nuci sănătoase, o Românie care să asi­gure tuturor fiilor ei, pe lângă o participare mai largă la viaţa pu­blică şi accesul la un trai mai bun şi la mai multă fericire. (Aplauze prelungite)­A spus-o Take Ionescu în nu­mele partidului Conservator încă din Decembrie trecut vorbind de­la această tribună: „Din ziua în care am cerut războiul, am înţeles şi unii şi alţii că România cea ma­re pe care o visam şi o urmăream, nu va putea fiinţa pe temeliile de până acum“. Am înţeles că acest neam care şi-a câştigat un loc de onoare în istoria omenirei, stând atâtea vea­curi dearăndui streajă înaintată şi primejduită a lumei civilizate şi creştine împotriva încălcărei Isla­mului, că acest neam care era să fie chemat acum să-şi verse din nou sângele din belşug pentru în­făptuirea unităţei sale naţionale, nu-şi va putea asigur­a,în mod mai trainic viitorul decât prin legarea cât m­ii de aproape de pământul ţărei a unui cât mai mare număr al fiilor săi. (Aplauze prelungite). Am înţeles tot de pe atunci că cele patru milioane de Români de dincolo stăpânite de o ocârmuire străină, pentru care de ani de zile, ceream sufragiul universal, nu vor putea fi reduse la regimul nostru cenzitar odată ce ele ar deveni ce­tăţeni ai Statului Român­ Şi de a­­ceia, încă din ziua în care am­­ce­rut războiul, ne-am hotărât cu to­ţii laolaltă, Take Ionescu cu par­tidul său, noi cu partidul nostru, căci atunci încă nu eram fuzio­naţi, ne-am hotărât ca îndată du­pă terminarea războiului, să înfăp­tuim o largă împroprietărire ru­rală şi să introducem sufragiul u­­niversal cu reprezentarea propor­ţională. (Aplauze călduroase şi în­delung repetate). Această hotărâ­re am luat-o încă de pe atunci, din libera noastră iniţiativă şi nesiliţi de nimeni, într’un gând de înaltă prevedere politică iar nu din nu ştiu ce teamă sau calcul meschin, pe care ni-l atribuea un domn de­­­putat din această adunare. Aceas­tă hotărâre a fost deci vroită, nu impusă. (Aplauze). Şi a venit războiul, cu tot alaiul lui de dureri şi de jertfe mai cum­plite de­cât le putea prevedea ori­cine. Şi atunci când am văzut a­­vântul sufletesc puterea de jertfă şi bărbăţia acestui popor totdeo­dată inimos şi blând, inteligent şi nobil pe care Dumnezeu la hărăzit acestui colţ de pământ, când am văzut povara covârşitoare a sufe­rinţelor ce el le-a îndurat cu nobi­­la-i răbdare, am simţit că, pe lân­gă opera de prevedere politică, mai este de îndeplinit şi una de dreptate şi de înaltă împăciuire so­cială­ (Aplauze prelungite ova­­ţiuni). Un popor care într’o ase­menea încercare desvoltă aseme­nea însuşiri nu trebue lăsat in cre­dinţa că el este nedreptăţit, chiar dacă credinţa lui nu ar fi întemeiată. Un popor cu asemenea însuşiri de suflet şi de minte nu merită să fie dezbinat şi slăbit printr’o neînţe­legere socială. Şi de aceia, în mod voios şi conştient, am primit să dăm ceia ce credem că este nece­sar pentru uşurarea neînţelegerei, (aplauze entuziaste şi prelungite). Şi de aceia ştiu şi simt că toţi cei al căror suflet este la înălţimea îm­prejurărilor şi la înălţimea sufle­tului poporului nostru, vor judeca că jertfa ce li se cere, oricât de grea ar fi cântăreşte uşor faţă de jertfele făcute de cei mulţi şi că această jertfă o vor aduce bucu­ros. (Aplauze călduroase)­ Făcând aceasta, ei vor urma înalta pildă dată de Regele nostru care, îna­inte chiar de sfârşitul fericit al râz­boiului, care-L va consacra un ma­re rege, s’a dovedit de pe acum cu adevăr mare prin pildele repe­tate de uitare de sine ce le-a dat poporului său şi lumei întregi. (a­­plauze prelungite îndelung repe­tate)­In reformele ce le propunem,­, noi vedem deci o operă de greve-f­dere politică şi de întărire a aşe-­­zămăntului României de mâine,’, mai vedem în ele şi o operă de­ împăciuire socială şi de înfrăţire. Noi vrem ca România de mâine sa­ fie mai bine închegată, mai sănă-­ toasă, mai unită ca cea de până acum. Aceste consideration! sin­gure ne-au călăuzit. Dar pentru a ne ajunge acest mare scop trebue ca, contrar de cum s’a procedat până acum, să înlăturăm din dis­­cuțiimea reformelor tot ce ne-ar putea dezbina, să consolidăm tot ce ne poate pune de acord. (Apla­uze). * #­ Moartea lui Mihail G. Cantacuzino Mihail G. Cantacuzino — Omul şi fapta — Din armătura politică a partidului naţional-ţărâ­nesc s’a frânt unul din ce­le mai tari scuturi. Şi de pe odăjdiile de glo­rie ale ţărei, a picat încă una din cele mai frumoa­se podoabe. Pare că o mână pi sm fi­şe şi rea a soartei pâneleş­te din umbră şi smulge Ţărei, dela o vreme în­coace tot mai des, pe cei mai buni fii ai ei. Cât Mihail Cantacuzino nu dispare numai un om politic care a prevăzut, a, simţit şi s’a încadrat în­totdeauna în ritmul Ţă­rei sale ; cu el dispare un mare român adevărat, un patriot înflăcărat şi sin­cer pentru cauzele mari româneşti, un om de ini­mă în cel mai înalt înţe­les al cuvântului şi mai presus de toate un mare filantrop dat­ fără recla­mă, ale cărui binefaceri ■numai el şi cei ajutaţi de el le-au cunoscut. Pe Mihail Cantacuzino îl va plânge Ţara pentr­u ai cărei fii, — el, unul din marii proprietari de pă­mânturi rurale — a fost aşa de neprecupeţit dar­nic,, atunci când intere­sele ţărei au cerut ma­rea reformă rurală, a ex­proprierei şi a­ improprie­tărirei ţăranilor. ...Şi nu trebuie să se uite că cu atât mai mare i­ a meritul acestei dăr­nicii, cu cât el a­vea ce­va din propriile lui bunuri, altora. II va plânge magistra­tura ţărei pentru al că­rei prestigiu şi indepen­denţă, Mihail Cantacuzi­no a luptat sincer şi din răsputeri atât de mult. Mulţumită lui, în cea mai mare parte, magistra­tura românească are azi inamovibilitatea necesa­ră oricărei ramuri de ac­tivitate publică, pentru a putea prospera şi evolua. II va plânge deaseme­­nea ţărănimea şi în spe­cial ceai ialomiţeană, pe care el a iubit-o desinte­­resa­t şi a ajutat-o totdea­una la timp şi fără re­zerve. II va plânge partidu­l naţional-ţărănesc la a că­rui înjghebare a contri­buit într’o largă măsură, pentru cauza căruia a muncit sincer şi absolut desinteresat şi căruia i-a rămas devotat până în ultima clipă a vieţei, — soldat credincios întot­deauna la postul de răs­pundere. II va plânge, în sfârşit, acea nenumărată lume a­nonimă de sărmani — pe care numai el singur a ştiut-o —, studenţi săra­ci, părinţi nevoiaşi, bolna­vi fără ajutor şi fără nă­dejde, pentru care Mihail Cantacuzino a fost tot­deauna o lumină o mân­gâiere şi o bucurie de nespus. «• Orator de strânsă logi­că, alegea totdeauna par­tea trainică pe care să-şi clădească vederile sale largi şi mari. Duşman ne­împăcat al frazeologiei deşarte şi al verbiajului ieftin şi inutil, Mihail Can­tacuzino a expus totdea­una adevărul pe care l-a susţinut din toate pute­rile lui,­­ a rămâne în patrimo­niul istoriei, caldele lui cuvântări în chestia re­formelor şi acelea ţinute cu prilejul pregătirei po­porului român pentru ma­rele războiu care a adus unitatea naţională. ...In laşul tuturor dureri­lor exodului, Mihail Can­tacuzino a fost unul din cei opt miniştri ai cabine­tu­lui războiului cari­e, cu prilejul ultimatului tri­mis de generalul rus. Cer baceff, guvernului ro­mân — a cerut dârz de­zar­marea oştilor ruseşti şi ducerea mai departe a războiului pe cont pro­priu­, pentru ca astfel ţa­ra să nu sufere umilinţa unei capitulări. ... Credincios Habotnic al religiei onestităţei şi partizan fanatic, al ideii d­e ordine, de legalitate şi dreptate socială, Mihail Cantacuzino va rămâne în istoria politică a Ro­mâniei ca un exemplu rar de nemărginit patrio­tism şi de sublim devota­ment. Partidul naţional-ţără­nesc, îndurerat profund de pierderea acestui ma­re român, îi trimite un duios adio iar familiei sale întristate, • mângâie­rea îndurerării lui. * I= L. m Născut la 1870 în Bucureşti, Mi­hail Cantacuzino a făcut primele studii secundare în Bucureşti şi le-a continuat apoi la Paris, unde a ur­mat şi dreptul, luând doctoratul in drept şi în ştiinţele politice. înapoiat În ţară a intrat — după dorinţa tatălui său regretatul fost şef al partidului conservator Gh. Gr. Can­tacuzino — în magistratură din care a eşit după un scurt timp intrând în viaţa politică. Ales deputat, Mihail Cantacuzino s-a distins în Cameră ca un orator de frunte şi cointersările sale pline tot­deauna de vervă, de logică, au fost unanim apreciate. Primar al Capitalei către începutul carierei sale politice, Mihail Canta­­cuzino a înfrumuseţat Capitala cu piaţa Bibescu Vodă, construcţie mo­dernă şi higienică ridicată pe un mai­dan insalubru care stăruia în poalele Dealului Mitropoliei­ De asemenea a tăiat bulevardul Maria din aripa dealului Mitropoliei şi a pus dealul Filaretului în directă legătură cu centrul oraşului. In Decembrie 1810, Mihail Cantacu­zino a primit portofoliul justiţiei în ca­binetul prezidat de părintele său, Gh. Gr. Cantacuzino. A fost apoi pentru a doua oară ministru prezidat de Titu ment, în guvernul prezidat de Titu Maiorescu, — guvern constituit în ziua de 15 Octombrie 1912 și din care au făcut parte : Take Ienesen, N. Fi­­lipescu, C. C- Arion, N. Xenopol, Al. Marghiloman, general Hârjeu și d- C. G. L­issascu. Sub guvernul acesta s’a anexat „Cadrilaterul’’ în urma păcii dela Bu­cureşti şi Mihail Cantacuzino, s’a o­­cupat cu organizarea justiţiei româ­neşti în noul ţinut de peste Dunăre. Când a isbucnit războiul mondial, Mihail Cantacuzino a avut meritul deosebit de a fi alături de Nicolae Fi­­lipescu şi Tache Ionescu şi de ceilalţi bărbaţi de stat patrioţi, cari au cerut intrarea în acţiune a României, ală­turi de aliaţi pentru înfăptuirea idea­lului nostru naţional. In timpul războiului, formându-se, la Iaşi, noul guvern de colaborare, sub preşedinţia lui Ion I. C. Brătianu şi vice-preşedinţia lui Take Ionescu.­ Iui Mihail Cantacuzino i s’a încredin­ţat iarăşi ministerul justiţiei. După 1919, când România Mare s’a înfăptuit, Mihail Cantacuzino a urmat câtva timp politica lui Take Io­nescu şi apoi s’a înscris în partidul naţional-ţărănesc, la a cărui înjghe­bare a muncit din răsputeri imediat după moartea lui Take Ionescu, mai întâi, luptând pentru facerea fuziunei intre partidul democrat şi partidul naţional din Ardeal şi apoi prin uni­­rea partidului fuzionat cu partidul ţărănesc. Toate stăruinţele puse pe lângă el, ca să părăsească partidul naţional­­ţărănesc in clipa venirei guvernului Averescu la putere au rămas fără răspuns din partea lui Cantacuzino : el a rămas soldat credincios până în ultima zi a vieţei sale. Ctitoriile Cantacuzinilor în­ România Reproducem după studiul lui loan Filitti, membru corespondent al Academiei Romane următoarele ctitorii cu care familia Cantacuzi­nilor, — din care se trage regre­tatul Mihail Cantacuzino — a în­zestrat tara: 1. Comana, refăcută la 1742 de Serban Cantacuzino, fiul lui Dră­­ghici. Sunt îngropaţi acolo Radu Vodă Şerban, strămoşul prin fe­mei al Cantacuzinilor, Drăghici Cantacuzino spătarul şi fiul aces­tuia, Constantin paharnic —­ Por­tretele n’au fost fotografiate. — Vulturul bicefal pe morminte şi pe capitolele coloanelor. 2. Hurezul- Părvu Cantacuzino, fiul lui Drăghici, e ispravnic la zi­dire 1691—2. Portretele postelni­cului Constantin, cu soţia, copiii şi nepotul de fiu, Părvu. Acvila bi­cefală în chenarul uşii de intrare­ 3. Mănăstirea dintr’un lemn. — Mănăstirea a fost sfârşită de Şte­fan Vodă Cantacuzino. 4. Bolniţa mănăstirii Bistriţa. — Zugrăvită de Adriana vorniceasa Cantacuzino, născ­ Fălcoianu, la 1710- Portretele Adrianei şi soţului ei Şerban vornicul. 5. Hotărani. — Printre ctitori, ca rudă a Falcoenilor, Şerban vorni­cul Cantacuzino. A- Mărginenii----- Refăcuţi de Constantin post. Cantacuzino, ur­maş prin soţie al vechilor ctitori. Din vechea inscripţie s’a păstrat o parte din stema Cantacuzinilor , acvila bicefală. Acte patriarhiceşti din sec. XVII pentru Mărgineni, cti­toria Cantacuzinilor şi Filipeşti­­lor, în revista grecească VI- 102- — Hrisovul lui Nicolae Vodă Mavrocordat din 1724 pen­tru această mănăstire, ibid. 441.— Cf. doc. 202 a, în acest volum-7- Sf- Niculae Şelari. — Ctitor de al doilea Șerban Cantacuzino blA vel pah. fiia lui Drăghici, biv văr spătar, cu sofia sa Andriana Făl­­coianu, la 1708-8. Lespezi. — Portretele, tografiate, ale ctitorilor: Părvu Cantacuzino fiul lui Drăghici, so­ţia sa Elena; Drăghici vel spătar cu soţia sa Păuna; Const. Cant. vel căpitan cu jupâneasa Maria-9- Bascov, jud. Argeş. 10. Coiani. — Ctitori postelni­­ceasa Elina Cantacuzino cu fiii ei, Const, stolnic, Mihai spătar. Matei aga, Iordache cămăraş-11. Măgu­reni. — Păuna a răpo­satului Drăghici biv vel spătar Can­tacuzino, cu fiii Părvu Şi Constan­tin, 1671-12. Biserica dela Fântâna Bou­lui, în Bucureşti, metoh la Sărin­dar, pare a fi aceiaş cu biserica zisă a Doamnei, făcută de Doamna Maria a lui Şeitan Vodă Cantacu­zino la 1663 apoi de zid de Părvu III Cantacuzino vel vornic cu so­ţia sa Maria Palada, la 1761. 13. Schitu Măgureanu din Bucu­reşti, cu hramul 40 mucenici, me­toh la epscopia Râmnic. Portretele ctitorilor : Părvu I Cantacuzino cu sofia sa Ilinca; Matei Cant- vel ban cu Păuna, fiica lor Maria Far­căşanu; Ianache Văcărescu vel agă, cu soţia sa Stanca fiica lor­ Cojescu; lor­dache Crefulescu, vel vornic, cu­ sofia sa domniţa Safta Brăncovean­u; Const. Văcărescu vel go, cu sofia sa Maria, fiica lui Iordache Creţulescu; Mihai Cant, vel vistier (genealogistul) cu sofia sa Elena Văcărescu; Maria Vă­tafi ; Păuna Cant­; Zm­aranda Ca­tar­o ; Luxandra Melisino, cele pa­tru fiice ale ltd Mihai Cant-14. Afumaţii şi Fundenii Doam­nei­ — Ctitoria lui Mihai spătarul Cantacuzino Şi a ginerelui său Du­­mitraşco Racoviţă. La intrare, scul­ptată, stema Cantacuzinilor: vul­turul bicefal. Portrete, nefotogra­­fiate : Mihai spătarul, Morga ; Du­­mitraşco Racoviţă vel hatman al Moldovei cu soţia sa Elena Can­tacuzino ; Dumitraşco Racoviţă spătar, Despa, Sultana (copil) ; Constantin Nicolae Voevod Mavro­cordat, doamna Ecaterin. 15­ Cotrocenii. —■ Șerban Voda Cantacuzino, Maria doamna; Ghe­orghe, Smaranda, Casandra, Bic­lasa- 1670. 16. Costea. — Stema Contacu­­zinilor săpată în piatră. Ctitori : Mihai C. vel spătar cu Marga ; fiul lor Mihai; fiica lor Safta; Şer­ban Voevod C­, Maria doamna, fiica lui Ghenţea clucer, sârb dă neam din Nicopole. 1715. : 17. Poiana. — Vezi doc. 2(P) în această colecţie.­­ 18- Biserica Banului din Buzău. — Refăcută de Adriana Fălcoia­­nu, văduva lui Şerban C­­vornicul. 19. Sf. Apostoli din Bucureşti, zisă şi Arhimandritu, ctitoria Im Ştefan Vodă Cantacuzino, lângă vechile case ale Cantacuzinilor­. Pizania zice că biserica a fost fă­­cută de Matei Vodă şi refăcută de Şt­ef­an Vodă „fiind enoriaş la dăm, sa luminatul împărătesc neam al Cantacuzineştilor“ 1715 Iulie 1°­­Ctitori: Ştefan Vodă, Păuna doam­na, Const- C. vel stolnic, Mariaj Drăghici spătar, Mihai spătar, Ma­tei aga, lordache vel spătar. * 21­. Turbaţii­ lângă Znagov. 21. Titirecii, la Ocne• Ctitori ■’:­ Mihai spătar C. cu sofia sa Marga­ şi fiul lor Mihai, ispravnic fiind­ Panaiot cămăraşul- Ctitori de al doilea, la 1747. Cernovodenii■ — Nefotografiati.­­ 22. Biserica stolnicului din Târ­t­­­govişte, ctitoria lui Const- stolnicul­ C. la 1705.­­ 23- Mănăstirea din R. Sărat,­ ctitoria spătarului Mihai C. şi al lui Const. Vodă Brâncoveanu­ ( 24. Sinaia. 25- Filipeştii de târg- Ctitori: Const, post- C. cu soţia sa Elena;; Dumitraşco stolnicul Filipescu cu soţia sa Voica şi fiul lor Pană­log.­ cu soţia sa Preda. 26- Filipeştii de pădure, ctitoria,, la 1688, a Băla­şei, văduva lui Ma-­ tei C­ biv vel agă, şi a fiului lor­. Toma. 27- Ludeşti, ctitoria lui Stoica. Ludescu, omul de casă al Cantacu-­­­zinilor, cu ajutorul lui Șerban Vo­i­dă C., 1682. 28. Biserica de la livada Văcă-­­ rescului (Ateimd de azi)­ zidită de­ Mihai C- genealogistul și afierosită) metoh episcopiei de Râmnic- Palatul Cantacuzino din Capitală în care a fost de­pus aseară corpul defunctului Citiți în pag. Ill.a: Regim zdrobit.­­* Ar­hitectul Slerindes s’a­ înecat la Techirghiol. Criza politica.­­ Con­flictele între miniștri. O nouă manevră li­berală.

Next