Dreptatea, septembrie 1928 (Anul 2, nr. 265-290)

1928-09-15 / nr. 277

ANUL II No. 277 • Sâmbătă 15 Septembrie 1928 4 3 LEI ABONAM­EN fi** I DUBLU Un an.................... 1000 m 6 luni........ . *001 3 luni................ 2501 STRĂINĂTATE T E i învățători, prosti si săteni Un an.....................750 8 Iuni .......................375 3 luni......................200 REDACŢIA $1 ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI.­Calea Victoriei 49. Etaj TELEFON: No. 38/80 ANUNŢURI COMERCIALE Se primesc direct la Ad-dra ziarului,­­i la toata agenţiile de publicitate din ţară. 3 LEI Ticăloasa guvernare liberală Sfârşeşte un mocirlă. Era singurul sfârşit ce se aştepta pen­­tru acest partid care zeci de ani de zile fură cu neruşinare ţara. Cu cinism Vintilă Brătianu numeşte a­­ceasta... consolidarea ţării. Să demisioneze! Actualul guvern provizoriu, pro­venit dintr’un guvern de uzurpaţiu­­ne, seamănă cu poliţa unui rău de­bitor — care cerşeşte prelungiri peste prelungiri. Prima prelungire i s’a acordat cu prilejul discuţiei bugetara A doua — cu împrumutul şi stabili­zarea. Cum votarea bugetului este o chestie urgentă, partidul naţional­­ţărănesc a suspendat câtva timp lupta politică , aşteptând ca gu­vernul, după votare, să plece. Guvernul însă, luând din pro­gramul naţional-ţărănesc împrumu­tul şi stabilizarea, a cerut Regenţii o nouă prelungire pentru realiza­rea acestor operaţii — împotriva cărora d. Vintilă Brătianu dusese o susţinută campanie. Partidul naţional-ţărănesc nu pu­tea tolera acest sistem. Când pro­gramul unui guvern a dat faliment, guvernul se retrage, nu adoptă programul opoziţiei. Altfel am a­­vea un singur guvern — cu toate programele... Un program nu se poate pune în aplicare, cu succes, decât de oamenii care l-au compus, care s’au identificat cu dânsul, ca­re se bucură de prestigiu și de în­credere în țară ca şi în străină­tate. Apoi programul e ceva uni­tar. Nu se pot fura două puncte de program străin şi intercala într’un program diametral opus celuilalt. In afară de aceasta, un guvern inpopular — cari se menţine la pu­tere prin intrigi de culise, prin jan­darmerie, armată şi poliţie secretă — nu poate căpăta, fiind la aman, decât un împrumut de cămătari. Vedem însă că liberalii nici un astfel de împrumut nu pot încheia. Liberalii, de aproape un an de zile, s’au mărginit să pregătească drumul împrumutului ce va să vi­nă. D. Vintilă Brătianu în zadar îl aşteaptă la scară, împrumutul nu mai soseşte. Emisarii guvernului au cutreerat lumea. Au bătut la toate porţile. S’au gheboşat pe sub arcadele, pe care d. Vintilă Brătianu vroia, odi­nioară, să le sfarme cu fruntea. România a recunoscut datorii peste datorii — în sumă egală cu împrumutul vânat. S’a făcut şi un proect de împrumut... votat de par­lamentul generalului Davidoglu. S’a hotărât chiar un avans. Dar nici măcar avansul n’a sosit până acum pentru uşurarea vieţii economico­­financiare. In acest timp (cum la noi alege­rile nu-s un criteriu de indicaţie al voinţii naţionale), poporul s’a întru­nit în toate centrele ţării, făcând şi două demonstraţii: la Bucureşti şi la Alba Iulia, în care s-au afirmat neîncrederea şi ostilitatea masse­­lor l­, guvernul liberal şi dragostea nemărginită pentru partidul naţio­nal-ţărănesc. Ziariştii englezi, care au asistat la marea demonstraţie de­ la Alba Iulia, au declarat că în Anglia a­­ceastă manifestaţie — rară în isto­ria politică — ar fi prăbuşit guver­nul şi ar fi adus la putere opoziţia­, în timpul material cât îi trebuie te­legramei să ajungă de la locul de­monstraţiei până în Capitală şi în­dărăt. Totuşi, guvernul nu vrea să se clintească — încercându-se, cu si­la, să contracteze datorii pentru câteva generaţii şi să pună sarcini nouă asupra poporului. Aceste încercări durează de a­­proape un an. Cât mai vrea guver­nul să le prelungească? Până la complecta mizerie a ţării? In Basarabia, oamenii mănâncă pâine de orz, n’au seminţe, n’au credite. Din Ardeal ţăranii se pre­gătesc să plece la lucru în altă par­te — ba chiar să emigreze. La Con­stanţa ţăranii vagabondează şi cer­şesc pe străzi. Iar în Maramureş câţiva săteni au murit literalmente de foame. Nu mai vorbim de mun­citori, de funcţionari, etc.­­Numai într’o ţară cu producţia dezorganizată, o secetă de câteva luni poate aduce la sapă de lemn un popor. In prima jumătate de an, statul a avut un deficit la încasări de pa­­tru miliarde şi jumătate. De unde se vor strânge impozite — nu pen­tru acoperirea acestui deficit, dar pentru acoperirea prevederilor bu­getare pe a doua jumătate de an? Nu se va adăuga oare deficit la de­ficit? D. Vintilă Brătianu a luat, într’a­­devăr, o nouă măsură: extinderea tobei şi în Ardeal — acest mijloc primitiv de execuţie la popoarele de analfabeţi. Ardealul trecuse de vrâsta tobei. Liberalii îl întorc spre trecut şi spre sălbătăcie. Dar au autoritate morală liberalii să zmulgă pâinea zilnică din casa cetăţenilor, cu toba şi cu revolve­rul? Impozitele sunt în mare parte părăduite sau prădate. Cine le dă , le aruncă în baltă... Şi când impozitele nu-s destule pentru îndestularea partizanilor,­­ atunci aceştia se aruncă asupra te­renurilor, pădurilor, bălţilor din ţa­ră... Şi dacă suprafaţa pământului este istovită, profitorii politicii se scoboară în subsol. Marile fraude cu terenurile petrolifere, săvârşite de politiciani prin intermediul politicii — sunt ultmul capitol de ruşine al regimului liberal. Inculpaţi, apărători şi justiţiari — o bandă de drumul mare — ocupă de câtva timp atenţia opiniei publi­ce. Pe deasupra meschinăriilor şi răz­bunărilor politice manevrate cu mâini murdare de ministrul justi­ţiei, printre argumentaţiile avocaţi­lor Xeni, Istrati Micescu, etc. (care au transformat avocatura în samsar lâc ordinar şi care se ridică acum, cu cinism, în justiţiari), peste de­putaţi, senatori, prefecţi, subsecre­tari de stat şi miniştri, cointeresaţi cu fraudatorii, — circulă fierul roşu al justiţiei. Această justiţie ademenită şi te­rorizată de atâtea ori de politiciani, are prilejul să se reabiliteze. Să treacă cu fierul roş pretutindeni, pârlind bărbile şi solzii justiţiarilor — şi sfârâind în osânza fraudato­rilor! In atmosfera de execuţie cu fie­rul roş, pe timp de foamete, sub cenzură şi a stării de asediu, umi­lit peste graniţă, şi urât în ţară, — guvernul­­liberal, cu bugetul şi cu împrumutul în aer, n’are decât o eşire: să plece! Să demisioneze cât n­ai repede — câtă vreme desnă­­dejdea încă n’a înebunit minţile. M.SEVASTOS „Un ministru“ Am arătat în numerele trecute, cum d. C■ Argetoianu — ministru al Domeniilor — a luat cunoştinţă încă din 20 Noembrie 1927 de frau­dele cu terenurile petrolifere. Pe actul care divulga fraudele, d-sa a şi pus o rezoluţie drastică, invi­tând organele Departamentului său să ia de urgenţă toate măsu­rile pentru apărarea intereselor superioare­ După divulgarea fraudelor, după „drastica” rezoluţie a ministerului , nici un organ nu s’a clintit în Departamentul Domeniilor, iar sta­tul a încheiat peste puţin timp tranzacţia cu Eldorado”­ Tran­zacţia poartă şi iscălitura d-lui Argetoianu-Cum se explică lucrul? Ce fel de ministru e d. Arge­toi­anu­? Scrie o rezoluţie furios, cu pă­rul pe tâmple în erecţie, bătând cu pumnul în biuroui şi înjurând plas­tic — cum numai cuconu Costică ştie să stnlue..- Şi — nimic! Ni­meni nu se sperie- Nimeni nu dă curs rezoluţiei-Dar d. Argetoianu nu ia nimic în serios, a compuns Ministerul. Habar nare de ce-a cercetat şi „rezolvat"- Iscăleşte, peste puţin timp, ceva diametral opus rezolu­ţiilor d-sale. Aceasta-i ipoteza cea mai favo­rabilă-Dar dacă după rezoluţie, d. Ar­getoianu a fost „lucrat" — ca s’o lase mai moale? Dar dacă „lucră­tura” s'a întins şi asupra tran­zacţiei d­intr'o vastă panama, în care milioanele şi demersurile politice au circulat în toate direcţiile, ne putem aştepta la orice. Atunci exploziile d-lui Argetoia­ni ar fi datorite cinismului-Oricum, situaţia Ministrului de Domenii este tulbure. Judecătorul de instrucţie poate şi-o explică-Opinia publică însă, după datele de până acum, este în drept să creadă că d. Argetoianu este sau paiaţă- sau om necorect- Rufele murdare Partidul aşteaptă venirea d-lui Vi. Brătianu care s’a dus întâi la Mi­­hăeşti - Vinti-Lina, spălătoreasă: — Duhoarea lo­r a trecut peste toate gra­niţele Europei!... Fraude, fraude pretutindeni Uimirea generală astăzi în țară este mare din cauză că s’au desco­perit im nou soiu de fraude, cu pe­rimetrele petrolifere, cari nu se fac de oficialitatea liberală cu forme după legi, ci cu falsuri și escrocherii calificate, fraude ai căror autori sunt în prim loc parla­mentarii liberali. Şi în America s’au făcut astfel de fraude, astfel că vedem că şi fraudatorii noştri... s’au americanizat. Noi însă întrecem în fraude pe orice naţie din lume, căci liberalii au dat drumul tuturor infractorilor, aflaţi printre ei, pentru a săvârşi orice, numai să se îmbogăţească. Nu există barieră pentru toţi bor­faşii liberali, mari şi mici, orice­­i s’a permis. Nu sunt însă fraude numai la perimetrele petrolifere, ci dulcea Românie poate fi numită, pe drept cuvânt, paradisul delicvenţilor şi criminalilor, atâta vreme cât va dăinui regimul liberal, până va veni profilaxia naţional-ţărănistă, care va stinge epidemia liberală, ce ameninţă şi avutul tare­ şi al particularilor, şi sănătatea morală a neamului. Sunt fraude pretutindeni. Ori­unde banul public este mânuit, el este prevaricat. La furnituri este o jale. Licitaţiile cu cheie sunt tradi­ţia şi orice cumpără Statul este plătit îndoit sau chiar intreit şi este şi de calitate proastă. Până şi hrana soldatului şi îmbrăcămintea lui sunt speculate şi furate. împroprietărirea este, în între­gime aproape, o fraudă. Toate or­ganele Statului pare că au fost creiate pentru a fura pe săteni. Ori li se iau pământurile de agronomi în arendă, fără plată, ori li se iau bani ca să li se dea pământ, se provoacă robirea lor agenţilor Sta­­tului pe ani şi ani. Colonizarea este pusă la mezat. Săteanul îşi vinde vita ca să dea mită şi dă şi mită de două trei ori şi pământ tot nu ia. Mituirea şi furtul oficialilor a ajuns obiceiu sfânt şi la oraşe şi la sate, mai ales la sate, unde împila­rea şi jaful sunt mai impertinente. Grosul oficialităţii a ajuns o o­­roare pentru populaţiune. Toate aceste fraude de tot felul, izvodite din minţi perverse, nu au sancţiune. Viţiul, imoralitatea, tâl­­hărirea, sunt astăzi intrate în obi­ceiu, înrădăcinate şi pentru exter­minare trebue o operaţiune grea. Operaţiunea de extirpare însă trebue făcută. Cu curaj, ca pentru mântuire. Căci ori continuă frauda în toată viaţa publică şi atunci e vai de ţară, ori, dacă ţara trebue a trăi o altă viaţă, trebue ca din fundul tuturor rădăcinilor să fie stinse toate năravurile liberale, ce batjocoresc şi necinstesc astăzi Ro­mânia. Şi cum ţara trebue a trăi o altă viaţă, ca guvernarea ei să meargă pe calea cinstei, trebue ca partidul nostru să doboare pe liberalii fără de­legilor şi să creieze guvernul mântuirei. Curând şi sigur, o va face. EMIL ANDREI Lauda milogilor Milogii averescani nu pierd nici o ocazie pentru a spune că ei, când au fost la guvern, până la cărămi­da ce le-a căzut în cap, ar fi or­donat cercetări în afacerea frau­delor petrolifere. Totul este nea­devăr, căci nu au făcut nimic, absolut nimic, averescanii neavând obiceiul de a descoperi fraude, ci de a face fraude. De aceia nimeni nu-şi poate stă­pâni râsul când citeşte în îndrep­tarea că averescanii au o autori­tate morală, de a urmări ei pe frau­datori!”­ Cei învăţaţi sa cerşească iertare pentru ceia ce fac, să nu se mai laude, căci nu mai pot pro­voca milă, ci numai râs batjocori­tor. 0. Dim­­itriu a vorbit... despre fraude Ministrul Comunicaţiilor a eşit în cele din urmă din expectativă Timid în Bucureşti, d-sa devine belicos şi optimist­­ la Găeşti. Arestaţii de la Văcăreşti vor avea o tresărire de bucurie, o înfiorare de speranţă, auzind că nu au fost cu totul părăsiţi. Şi că gândul d-lui Dimitriu, ca şi cel al cetăţenilor liberali din Găeşti, se îndreaptă spre umeda lor închisoare. Cu o­­cazia unei festivităţi din urbea dămboviţeană, un învăţător a ata­cat procedarea ministrului justiţiei faţă de deputaţii liberali şi într’un elan de superb eroism, s’a decla­rat gata să pornească cu grupuri liberale la Bucureşti spre a dărâ­ma această a doua Bastilie a ro­mânismului. Văcăreştii, şi a elibe­ra pe deb­andatori­­Sublimul învă­ţător a fost temperat de ministrul comunicaţiei, care este un sfătui­tor al răbdării, cu asigurarea că: „judecătorii, vor avea să repare eroarea regretabilă ce s’a comis acum. „Să aveţi stimă pentru de­putaţii voştri şi, când îi veţi redo­bândi în mijlocul vostru să-i iu­biţi” — a conchis d. Dimitriu. Nu se poate spune că ministrul comunicaţiilor nu practică precep­­e creştineşte iubind şi îmbrăţişând pe cei ce păcătuesc! Ar putea fi aceasta cinism, dacă nu ar fi o profesie de credinţă, explicabilă. Napoleon şi hoţiile în armată de Gratien Argenty Cu neutralitatea începu şi epoca tâlhăriilor „sus-puşilor“, vorba Mi­nistrului de atunci V. Morţun. Ja­ful a fost împins tot mai departe luând proporţii fantastice. Se fura cu o frenesie turbată de par­că hoţii averei tatei şi a banului con­tribuabililor şi-ar fi zis şi ei „după noi potopul“ ştiind bine că ei nu vor păţi nimic. Dar o epocă de viţiu se sfârşeşte totdeauna în istorie cu o tragedie. Regele Ludovic al 15-lea, care cel dintâi a spus „după mine potopul”, jefuind tezaurul Franţei cu 4 mi­lioane aur numai pentru o favorită, curtezana Pompadour, pregăti te­renul pentru „Marea Revoluţie“ de la 1789, care dărâmă regalitatea în Franţa, iar pe Regele Ludovic al 16-lea îl scoborî de pe tron, urcân­­du-l pe eşafod, unde fu ucis îm­preună cu desfrânata Regină Ma­ria Antoaneta. Veni „Marea Revo­luţie“ franceză, care ucise fără cru­ţare pe toţi curtezanii Regelui, pe­depsind şi pe ceilalţi jefuitori ai averei cetăţenilor francezi. Napoleon, continuatorul operei Marei Revoluţii, căci cum s’a ex­primat însuşi „Revoluţia e o idee, care şi-a găsit sprijin în baionete“, continuă opera de purificare a Franţei. Ca general comandant al arma­tei victorioase din Italia, Napoleon scria: „Contabilitatea armatei este într’o dezordine scandaloasă. Totul se vinde. Actriţele de seamă din Italia sunt întreţinutele intenden­ţilor armatei franceze. Legile nu dau o autoritate destul de mare generalului pentru ca să insufle o teroare salutară acestei armate de hoţi. In consecinţă, Napoleon cerea puteri excepţionale Directoratului pentru a pedepsi exemplar. Imediat ordonă ca să i se înainteze gene­ralul Solignac... vreau ca să îna­poieze până la o para... dacă nu dă înapoi cele 6 milioane furate, va fi osândit la pedeapsă infamantă“. Napoleon nu ciută nici pe marii generali victorioşi. „Eu nu trimit generaţii în Spania ca să se apuce de potlogării asupra Domeniilor naţionale ci pentru ca să cucereas­că şi să supună Spania... Spune-i generalului Kellermann adânca mea nemulţumire despre o purtare aşa de puţin delicată“. Despre Ducele de Padova şi Du­cele de Castiglione, Napoleon po­runceşte: „Nu trebuie ca să ia ni­mic şi să înapoieze banii primiţi“. In 1806, împăratul Napoleon strânse de gât pe furnizorul arma­tei franceze Ouvrard, care înşelase la furnituri cu 90 de milioane. Iată cum împăratul anunţă a­­ceasta fratelui său Iosef: „Slavă Domnului! iată-mă despăgubit... (cu multă trudă într’adevăr); îţi spun aceasta ca să vezi cât sunt de pot­logari oamenii... nenorocirile Fran­ţei totdeauna au venit de la aceşti mizerabili“. Şi cum la război trebuesc trei lucruri „bani, iarăşi bani şi numai bani“, cum ne învaţă tot Napoleon, acest zeu al războiului“, noi aceş­tia care vrem pacea, pregătind răz­boiul, să punem mâna pe toţi tâl­harii de la mic la mare, care de­ Avocat şi Vice-Preşedinte al Alianţei Universitara Franco-Române din Faria fuesc banii cetăţenilor daţi pentru armata ţârei şi să-i osândim fără milă“, lucru totuşi mai uşor decât a găsi un nou Napoleon. Să-i apli­căm reţeta măcar dacă vrem ca istoria să nu se repete cu Turtu­­caia, predarea Capitalei ţărei, ocu­paţia celor 3 provincii din 4 ale Regatului, prăpădul martirilor de cercetaşi, Coţofeneştii, etc. Dar pentru toate acestea să ne amintim de programul lui Dumitru Brătianu din 1889: „Hoţii la puşcărie şi oa­menii de treabă la guvern“ şi în­tr’adevăr că întemniţă pe 2 ani la puşcărie pe generalul Anghelescu, fostul ministru de război al guver­nului de 12 ani a­l lui Ion C. Bră­tianu. Iată un motiv mai mult de ordin naţional ca în interesul apărărei naţionale, guvernul nefast de sără­cire naţională al lui Vintilă Brătia­nu, părăsit de Titulescu şi compro­mis în hoţii homerice, să fie alun­gat fără întârziere. uw­­»-la „Vinovăţia guvernului“ Aşa se întreabă ziarul d-lui ministru al Justiţiei, pentru a-şi creia o ocazie de a încerca să a­­pere guvernul de ori­ce vină în afacerea petroliferă. încercarea este însă o auto­­laudă a d-lui Stelian Popescu şi atâta tot pentru că nici un ar­gument serios nu se aduce ,în sprijinirea guvernului, ci­ numai laude directorului ziarului. Nu putem primi asigurările „Universului“ că d. Vintilă Bră­tianu la plecarea d-sa de în străi­nătate ar fi spus: „HOŢII TOŢI LA PUŞCĂRIE !“ Şi nu le putem primi, pentru că constatăm ezi­tările justiţiei, influienţele politi­ce considerabile puse în joc, pen­tru ca justiţia să nu-şi poată fa­ce datoria şi faptul că în guvern se menţin tocmai cu scop de a se propti cercetările justiţiei mi­niştrii amestecaţi de-a dreptul în fraude, cum sunt d-nii C. Dumi­­triu, de la comunicaţii şi Cipria­­nu, sub­secretarul de la domenii. Ce fel de cercetări se pot fa­ce, cum se poate afla tot ade­vărul, când aceştia sunt încă un guvern, în stare deci de a face şi nu existe justiţie pentru ei şi pen­tru toţi ai lor ? Şi cum mai poate fi îndoială dacă vina guvernului e dovedi­tâ, când astăzi de la un cap la altul al ţărei este ştiut­­că­­guvernul ştia că se făcuse fraude cu con­solidările dar totuşi a făcut fai­­moasa tranzacţie cu „Eldorado“, care s-a votat în mod neregulat de Parlament ? Şi ce putem să mai adăugăm când iarăşi este cunoscut ca cel care a citit în Cameră mesajul pentru depunerea celebrei tran­zacţii a fost chiar directorul „U­­niversului“ d. Stelian Popescu ? Vinovăţia guvernului nu mai poate fi un punct de întrebare, ci o certitudine absolută. .... Toate decid astfel, fără putin­ţă de discuţiune. Acest guvern nu are nici cea mai mică autoritate morală pen­tru a prezida la descoperirea ta­(Continuare din pagina I-e) Cît îţi continuare in pagina II-a. F.I.D.A.C-U1 şi victimele războiului „Fidaci‘-ul, conştient de misiunea sa şi pentru realizarea scopului pre­văzut în statutele federaţiei şi-a dat seama că principala îndatorire cama­raderească de ajutor şi asistenţă o are faţă de acei, cari au plătit reali­zarea „Păcii“ cu trupul şi sângele lor — invalizii şi mutilaţii răsboiului — şi în aceeaş măsură o are faţă de văduvele şi orfanii, ai căror soţi şi părinţi şi-au jertfit viaţa pe câmpiile de luptă. In toate congresele sale, „Fidac“-ul a luat măsuri pentru ameliorarea soar­­tei acestor martiri ai răsboiului, reco­mandând principii şi regule după care să fie ajutaţi şi asistaţi, intervenind direct pentru realizarea acestor dezi­derate şi îndemnuri ale sale. *) Mâine Sâmbătă se deschide con­gresul Fidac, ale cărui lucrări vor ţine până Sâmbătă 22 Sept., după pro­gramul stabilit „Fidac"-ul, în toate congresele, a pus principiul, că ţările aliate să a­­dopte aceleaşi texte de legi, în tot ceea ce priveşte asistenţa victimelor din răsboiu. Astfel în congresele reu­nite la Varşovia în 1926 şi Londra 1927, a luat măsuri spre a se studia şi cunoaşte situaţia legislativă în di­versele ţări şi a lucra spre a se ajunge la o legislaţie unitară. I. „Congresul „Fidac", luând exem­plu de la câteva asociaţii naţionale, care au înfiinţat un Comitet Medico- Legal, cere ca Biroul „Fidac"-ului să institue un Comitet Medico-Legal, care să studieze raporturile şi dorin­ţele Comitetelor medicale a asocia­­ţiunilor „Fidac’'-ului . „Cu ocazia fiecărui Congres al „Fidac"-ului să se institue o Comi­­siune însărcinată cu chestiunile spe­ciale invalizilor, văduvelor, părinţilor celor morţi şi orfanilor de răsboiu, in t­imp ce alte comisiuni vor studia che­stiunile interesând pe foştii comba­tanţi". II. „Având în vedere interesul stu­diului textelor legislative, aplicate in ţările afiliate la „Fidac", pentru re­pararea daunelor corporale şi pentru situaţia foştilor combatanţi şi a victi­melor răsboiului: „Congresul dela Londra cere: „Ca asociaţiunile care vor mai adera la „Fidac" să furnizeze date tehnice şi legislative, care pot fi utile operii comune". III. „Congresul dela Londra al „Fi­dac"-ului îşi exprimă din nou ferma voinţă de a vedea adoptate de către diferitele State aliate textele identice de legi, care permit obţinerea inte­grală a dreptului de reparaţie. „Fidac ’-ul cere, ca înainte cu două luni de fiecare Congres, un delegat a fiecărei naţiuni, afiliată la­­Fidac" şi specialist în chestiunile interesând in­demnizaţiile victimelor de răsboiu, să fie însărcinat de către asociaţiunile ţării sale să rezume rezultatele câşti­gate de la data ultimului Congres. IV. „Având în vedere faptul luării de măsuri spre a favoriza recăsători­­rea văduvelor de răsboiu ; „Considerând că această chestiune a fost rezolvită in diverse ţări prin acordarea unei sume globale văduvei. „Fidac"-ul recomandă adoptarea unei soluţii analoge in ţările care n’au re­zolva încă această chestiune". RECIPROCITATE INTERALIATA Principiul unităţii legislative pus în rezoluţiunile de mai sus, era firesc să atragă după sine aplicarea princi­piului reciprocităţii în ţările aliate, în tot ceea ce priveşte asistenţa victime­lor răsboiului. In special chestiunile transportului şi a asistenţei medicale fiind posibile de soluţionat, „Fi­­dac“-ul a adus în ultimele două con­grese următoarele rezoluţiuni, pentru a căror realizare lucrează : I. „Având în vedere necesitatea unora dintre invalizii ţărilor aliate, de­ a se transporta pe teritoriul naţiu­nilor aliate pentru necesităţi supe­rioare de sănătate sau necesităţi fa­miliare : „Considerând, că unele ţări aliate, au instituit, începând cu anul 1919, în favoarea mutilaţilor pensionaţi car­­■ nete de reducere pe căile ferate, „Fidac"-ul cere, ca: Yi. „In baza prezentării certificatelor de invaliditate şi certificatelor moti­vate de autorităţile administrative, că au calitatea de invalizi de răsboiu, nevoiţi să călătorească pe teritoriul unei naţiuni aliate, să li se acorde la staţiunile de frontieră, aceleaşi re­duceri de tarife de care beneficiază proprii cetăţeni". II. „Conferinţa (de la Londra, 1927) ia act de tratatul Franco-Belgian de reciprocitate pentru asistenţa medi­cală a invalizilor . „Roagă guvernele aliate să ia act de această reciprocitate, pentru a sta­bili, in favoarea emigranţilor lor, având domiciliul de cel puţin şase luni pe teritoriul unui Stat aliat, be­neficiul reciprocităţii asistenţei medi­cale pentru victimele răsboiului", asistenta, propriu zisa Una din preocupările de căpetenie ale Congresului „Fidac“-ului şi Biu­­roului este să stăruească pe lângă Guvernele Ţărilor aliate, ca acestea să dea o efectivă, umanitară şi le­

Next