Dreptatea, septembrie 1928 (Anul 2, nr. 265-290)
1928-09-15 / nr. 277
ANUL II No. 277 • Sâmbătă 15 Septembrie 1928 4 3 LEI ABONAMEN fi** I DUBLU Un an.................... 1000 m 6 luni........ . *001 3 luni................ 2501 STRĂINĂTATE T E i învățători, prosti si săteni Un an.....................750 8 Iuni .......................375 3 luni......................200 REDACŢIA $1 ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI.Calea Victoriei 49. Etaj TELEFON: No. 38/80 ANUNŢURI COMERCIALE Se primesc direct la Ad-dra ziarului,i la toata agenţiile de publicitate din ţară. 3 LEI Ticăloasa guvernare liberală Sfârşeşte un mocirlă. Era singurul sfârşit ce se aştepta pentru acest partid care zeci de ani de zile fură cu neruşinare ţara. Cu cinism Vintilă Brătianu numeşte aceasta... consolidarea ţării. Să demisioneze! Actualul guvern provizoriu, provenit dintr’un guvern de uzurpaţiune, seamănă cu poliţa unui rău debitor — care cerşeşte prelungiri peste prelungiri. Prima prelungire i s’a acordat cu prilejul discuţiei bugetara A doua — cu împrumutul şi stabilizarea. Cum votarea bugetului este o chestie urgentă, partidul naţionalţărănesc a suspendat câtva timp lupta politică , aşteptând ca guvernul, după votare, să plece. Guvernul însă, luând din programul naţional-ţărănesc împrumutul şi stabilizarea, a cerut Regenţii o nouă prelungire pentru realizarea acestor operaţii — împotriva cărora d. Vintilă Brătianu dusese o susţinută campanie. Partidul naţional-ţărănesc nu putea tolera acest sistem. Când programul unui guvern a dat faliment, guvernul se retrage, nu adoptă programul opoziţiei. Altfel am avea un singur guvern — cu toate programele... Un program nu se poate pune în aplicare, cu succes, decât de oamenii care l-au compus, care s’au identificat cu dânsul, care se bucură de prestigiu și de încredere în țară ca şi în străinătate. Apoi programul e ceva unitar. Nu se pot fura două puncte de program străin şi intercala într’un program diametral opus celuilalt. In afară de aceasta, un guvern inpopular — cari se menţine la putere prin intrigi de culise, prin jandarmerie, armată şi poliţie secretă — nu poate căpăta, fiind la aman, decât un împrumut de cămătari. Vedem însă că liberalii nici un astfel de împrumut nu pot încheia. Liberalii, de aproape un an de zile, s’au mărginit să pregătească drumul împrumutului ce va să vină. D. Vintilă Brătianu în zadar îl aşteaptă la scară, împrumutul nu mai soseşte. Emisarii guvernului au cutreerat lumea. Au bătut la toate porţile. S’au gheboşat pe sub arcadele, pe care d. Vintilă Brătianu vroia, odinioară, să le sfarme cu fruntea. România a recunoscut datorii peste datorii — în sumă egală cu împrumutul vânat. S’a făcut şi un proect de împrumut... votat de parlamentul generalului Davidoglu. S’a hotărât chiar un avans. Dar nici măcar avansul n’a sosit până acum pentru uşurarea vieţii economicofinanciare. In acest timp (cum la noi alegerile nu-s un criteriu de indicaţie al voinţii naţionale), poporul s’a întrunit în toate centrele ţării, făcând şi două demonstraţii: la Bucureşti şi la Alba Iulia, în care s-au afirmat neîncrederea şi ostilitatea masselor l, guvernul liberal şi dragostea nemărginită pentru partidul naţional-ţărănesc. Ziariştii englezi, care au asistat la marea demonstraţie de la Alba Iulia, au declarat că în Anglia această manifestaţie — rară în istoria politică — ar fi prăbuşit guvernul şi ar fi adus la putere opoziţia, în timpul material cât îi trebuie telegramei să ajungă de la locul demonstraţiei până în Capitală şi îndărăt. Totuşi, guvernul nu vrea să se clintească — încercându-se, cu sila, să contracteze datorii pentru câteva generaţii şi să pună sarcini nouă asupra poporului. Aceste încercări durează de aproape un an. Cât mai vrea guvernul să le prelungească? Până la complecta mizerie a ţării? In Basarabia, oamenii mănâncă pâine de orz, n’au seminţe, n’au credite. Din Ardeal ţăranii se pregătesc să plece la lucru în altă parte — ba chiar să emigreze. La Constanţa ţăranii vagabondează şi cerşesc pe străzi. Iar în Maramureş câţiva săteni au murit literalmente de foame. Nu mai vorbim de muncitori, de funcţionari, etc.Numai într’o ţară cu producţia dezorganizată, o secetă de câteva luni poate aduce la sapă de lemn un popor. In prima jumătate de an, statul a avut un deficit la încasări de patru miliarde şi jumătate. De unde se vor strânge impozite — nu pentru acoperirea acestui deficit, dar pentru acoperirea prevederilor bugetare pe a doua jumătate de an? Nu se va adăuga oare deficit la deficit? D. Vintilă Brătianu a luat, într’adevăr, o nouă măsură: extinderea tobei şi în Ardeal — acest mijloc primitiv de execuţie la popoarele de analfabeţi. Ardealul trecuse de vrâsta tobei. Liberalii îl întorc spre trecut şi spre sălbătăcie. Dar au autoritate morală liberalii să zmulgă pâinea zilnică din casa cetăţenilor, cu toba şi cu revolverul? Impozitele sunt în mare parte părăduite sau prădate. Cine le dă , le aruncă în baltă... Şi când impozitele nu-s destule pentru îndestularea partizanilor, atunci aceştia se aruncă asupra terenurilor, pădurilor, bălţilor din ţară... Şi dacă suprafaţa pământului este istovită, profitorii politicii se scoboară în subsol. Marile fraude cu terenurile petrolifere, săvârşite de politiciani prin intermediul politicii — sunt ultmul capitol de ruşine al regimului liberal. Inculpaţi, apărători şi justiţiari — o bandă de drumul mare — ocupă de câtva timp atenţia opiniei publice. Pe deasupra meschinăriilor şi răzbunărilor politice manevrate cu mâini murdare de ministrul justiţiei, printre argumentaţiile avocaţilor Xeni, Istrati Micescu, etc. (care au transformat avocatura în samsar lâc ordinar şi care se ridică acum, cu cinism, în justiţiari), peste deputaţi, senatori, prefecţi, subsecretari de stat şi miniştri, cointeresaţi cu fraudatorii, — circulă fierul roşu al justiţiei. Această justiţie ademenită şi terorizată de atâtea ori de politiciani, are prilejul să se reabiliteze. Să treacă cu fierul roş pretutindeni, pârlind bărbile şi solzii justiţiarilor — şi sfârâind în osânza fraudatorilor! In atmosfera de execuţie cu fierul roş, pe timp de foamete, sub cenzură şi a stării de asediu, umilit peste graniţă, şi urât în ţară, — guvernulliberal, cu bugetul şi cu împrumutul în aer, n’are decât o eşire: să plece! Să demisioneze cât nai repede — câtă vreme desnădejdea încă n’a înebunit minţile. M.SEVASTOS „Un ministru“ Am arătat în numerele trecute, cum d. C■ Argetoianu — ministru al Domeniilor — a luat cunoştinţă încă din 20 Noembrie 1927 de fraudele cu terenurile petrolifere. Pe actul care divulga fraudele, d-sa a şi pus o rezoluţie drastică, invitând organele Departamentului său să ia de urgenţă toate măsurile pentru apărarea intereselor superioare După divulgarea fraudelor, după „drastica” rezoluţie a ministerului , nici un organ nu s’a clintit în Departamentul Domeniilor, iar statul a încheiat peste puţin timp tranzacţia cu Eldorado” Tranzacţia poartă şi iscălitura d-lui Argetoianu-Cum se explică lucrul? Ce fel de ministru e d. Argetoianu? Scrie o rezoluţie furios, cu părul pe tâmple în erecţie, bătând cu pumnul în biuroui şi înjurând plastic — cum numai cuconu Costică ştie să stnlue..- Şi — nimic! Nimeni nu se sperie- Nimeni nu dă curs rezoluţiei-Dar d. Argetoianu nu ia nimic în serios, a compuns Ministerul. Habar nare de ce-a cercetat şi „rezolvat"- Iscăleşte, peste puţin timp, ceva diametral opus rezoluţiilor d-sale. Aceasta-i ipoteza cea mai favorabilă-Dar dacă după rezoluţie, d. Argetoianu a fost „lucrat" — ca s’o lase mai moale? Dar dacă „lucrătura” s'a întins şi asupra tranzacţiei dintr'o vastă panama, în care milioanele şi demersurile politice au circulat în toate direcţiile, ne putem aştepta la orice. Atunci exploziile d-lui Argetoiani ar fi datorite cinismului-Oricum, situaţia Ministrului de Domenii este tulbure. Judecătorul de instrucţie poate şi-o explică-Opinia publică însă, după datele de până acum, este în drept să creadă că d. Argetoianu este sau paiaţă- sau om necorect- Rufele murdare Partidul aşteaptă venirea d-lui Vi. Brătianu care s’a dus întâi la Mihăeşti - Vinti-Lina, spălătoreasă: — Duhoarea lor a trecut peste toate graniţele Europei!... Fraude, fraude pretutindeni Uimirea generală astăzi în țară este mare din cauză că s’au descoperit im nou soiu de fraude, cu perimetrele petrolifere, cari nu se fac de oficialitatea liberală cu forme după legi, ci cu falsuri și escrocherii calificate, fraude ai căror autori sunt în prim loc parlamentarii liberali. Şi în America s’au făcut astfel de fraude, astfel că vedem că şi fraudatorii noştri... s’au americanizat. Noi însă întrecem în fraude pe orice naţie din lume, căci liberalii au dat drumul tuturor infractorilor, aflaţi printre ei, pentru a săvârşi orice, numai să se îmbogăţească. Nu există barieră pentru toţi borfaşii liberali, mari şi mici, oricei s’a permis. Nu sunt însă fraude numai la perimetrele petrolifere, ci dulcea Românie poate fi numită, pe drept cuvânt, paradisul delicvenţilor şi criminalilor, atâta vreme cât va dăinui regimul liberal, până va veni profilaxia naţional-ţărănistă, care va stinge epidemia liberală, ce ameninţă şi avutul tare şi al particularilor, şi sănătatea morală a neamului. Sunt fraude pretutindeni. Oriunde banul public este mânuit, el este prevaricat. La furnituri este o jale. Licitaţiile cu cheie sunt tradiţia şi orice cumpără Statul este plătit îndoit sau chiar intreit şi este şi de calitate proastă. Până şi hrana soldatului şi îmbrăcămintea lui sunt speculate şi furate. împroprietărirea este, în întregime aproape, o fraudă. Toate organele Statului pare că au fost creiate pentru a fura pe săteni. Ori li se iau pământurile de agronomi în arendă, fără plată, ori li se iau bani ca să li se dea pământ, se provoacă robirea lor agenţilor Statului pe ani şi ani. Colonizarea este pusă la mezat. Săteanul îşi vinde vita ca să dea mită şi dă şi mită de două trei ori şi pământ tot nu ia. Mituirea şi furtul oficialilor a ajuns obiceiu sfânt şi la oraşe şi la sate, mai ales la sate, unde împilarea şi jaful sunt mai impertinente. Grosul oficialităţii a ajuns o oroare pentru populaţiune. Toate aceste fraude de tot felul, izvodite din minţi perverse, nu au sancţiune. Viţiul, imoralitatea, tâlhărirea, sunt astăzi intrate în obiceiu, înrădăcinate şi pentru exterminare trebue o operaţiune grea. Operaţiunea de extirpare însă trebue făcută. Cu curaj, ca pentru mântuire. Căci ori continuă frauda în toată viaţa publică şi atunci e vai de ţară, ori, dacă ţara trebue a trăi o altă viaţă, trebue ca din fundul tuturor rădăcinilor să fie stinse toate năravurile liberale, ce batjocoresc şi necinstesc astăzi România. Şi cum ţara trebue a trăi o altă viaţă, ca guvernarea ei să meargă pe calea cinstei, trebue ca partidul nostru să doboare pe liberalii fără delegilor şi să creieze guvernul mântuirei. Curând şi sigur, o va face. EMIL ANDREI Lauda milogilor Milogii averescani nu pierd nici o ocazie pentru a spune că ei, când au fost la guvern, până la cărămida ce le-a căzut în cap, ar fi ordonat cercetări în afacerea fraudelor petrolifere. Totul este neadevăr, căci nu au făcut nimic, absolut nimic, averescanii neavând obiceiul de a descoperi fraude, ci de a face fraude. De aceia nimeni nu-şi poate stăpâni râsul când citeşte în îndreptarea că averescanii au o autoritate morală, de a urmări ei pe fraudatori!” Cei învăţaţi sa cerşească iertare pentru ceia ce fac, să nu se mai laude, căci nu mai pot provoca milă, ci numai râs batjocoritor. 0. Dimitriu a vorbit... despre fraude Ministrul Comunicaţiilor a eşit în cele din urmă din expectativă Timid în Bucureşti, d-sa devine belicos şi optimist la Găeşti. Arestaţii de la Văcăreşti vor avea o tresărire de bucurie, o înfiorare de speranţă, auzind că nu au fost cu totul părăsiţi. Şi că gândul d-lui Dimitriu, ca şi cel al cetăţenilor liberali din Găeşti, se îndreaptă spre umeda lor închisoare. Cu ocazia unei festivităţi din urbea dămboviţeană, un învăţător a atacat procedarea ministrului justiţiei faţă de deputaţii liberali şi într’un elan de superb eroism, s’a declarat gata să pornească cu grupuri liberale la Bucureşti spre a dărâma această a doua Bastilie a românismului. Văcăreştii, şi a elibera pe debandatoriSublimul învăţător a fost temperat de ministrul comunicaţiei, care este un sfătuitor al răbdării, cu asigurarea că: „judecătorii, vor avea să repare eroarea regretabilă ce s’a comis acum. „Să aveţi stimă pentru deputaţii voştri şi, când îi veţi redobândi în mijlocul vostru să-i iubiţi” — a conchis d. Dimitriu. Nu se poate spune că ministrul comunicaţiilor nu practică precepe creştineşte iubind şi îmbrăţişând pe cei ce păcătuesc! Ar putea fi aceasta cinism, dacă nu ar fi o profesie de credinţă, explicabilă. Napoleon şi hoţiile în armată de Gratien Argenty Cu neutralitatea începu şi epoca tâlhăriilor „sus-puşilor“, vorba Ministrului de atunci V. Morţun. Jaful a fost împins tot mai departe luând proporţii fantastice. Se fura cu o frenesie turbată de parcă hoţii averei tatei şi a banului contribuabililor şi-ar fi zis şi ei „după noi potopul“ ştiind bine că ei nu vor păţi nimic. Dar o epocă de viţiu se sfârşeşte totdeauna în istorie cu o tragedie. Regele Ludovic al 15-lea, care cel dintâi a spus „după mine potopul”, jefuind tezaurul Franţei cu 4 milioane aur numai pentru o favorită, curtezana Pompadour, pregăti terenul pentru „Marea Revoluţie“ de la 1789, care dărâmă regalitatea în Franţa, iar pe Regele Ludovic al 16-lea îl scoborî de pe tron, urcându-l pe eşafod, unde fu ucis împreună cu desfrânata Regină Maria Antoaneta. Veni „Marea Revoluţie“ franceză, care ucise fără cruţare pe toţi curtezanii Regelui, pedepsind şi pe ceilalţi jefuitori ai averei cetăţenilor francezi. Napoleon, continuatorul operei Marei Revoluţii, căci cum s’a exprimat însuşi „Revoluţia e o idee, care şi-a găsit sprijin în baionete“, continuă opera de purificare a Franţei. Ca general comandant al armatei victorioase din Italia, Napoleon scria: „Contabilitatea armatei este într’o dezordine scandaloasă. Totul se vinde. Actriţele de seamă din Italia sunt întreţinutele intendenţilor armatei franceze. Legile nu dau o autoritate destul de mare generalului pentru ca să insufle o teroare salutară acestei armate de hoţi. In consecinţă, Napoleon cerea puteri excepţionale Directoratului pentru a pedepsi exemplar. Imediat ordonă ca să i se înainteze generalul Solignac... vreau ca să înapoieze până la o para... dacă nu dă înapoi cele 6 milioane furate, va fi osândit la pedeapsă infamantă“. Napoleon nu ciută nici pe marii generali victorioşi. „Eu nu trimit generaţii în Spania ca să se apuce de potlogării asupra Domeniilor naţionale ci pentru ca să cucerească şi să supună Spania... Spune-i generalului Kellermann adânca mea nemulţumire despre o purtare aşa de puţin delicată“. Despre Ducele de Padova şi Ducele de Castiglione, Napoleon porunceşte: „Nu trebuie ca să ia nimic şi să înapoieze banii primiţi“. In 1806, împăratul Napoleon strânse de gât pe furnizorul armatei franceze Ouvrard, care înşelase la furnituri cu 90 de milioane. Iată cum împăratul anunţă aceasta fratelui său Iosef: „Slavă Domnului! iată-mă despăgubit... (cu multă trudă într’adevăr); îţi spun aceasta ca să vezi cât sunt de potlogari oamenii... nenorocirile Franţei totdeauna au venit de la aceşti mizerabili“. Şi cum la război trebuesc trei lucruri „bani, iarăşi bani şi numai bani“, cum ne învaţă tot Napoleon, acest zeu al războiului“, noi aceştia care vrem pacea, pregătind războiul, să punem mâna pe toţi tâlharii de la mic la mare, care de Avocat şi Vice-Preşedinte al Alianţei Universitara Franco-Române din Faria fuesc banii cetăţenilor daţi pentru armata ţârei şi să-i osândim fără milă“, lucru totuşi mai uşor decât a găsi un nou Napoleon. Să-i aplicăm reţeta măcar dacă vrem ca istoria să nu se repete cu Turtucaia, predarea Capitalei ţărei, ocupaţia celor 3 provincii din 4 ale Regatului, prăpădul martirilor de cercetaşi, Coţofeneştii, etc. Dar pentru toate acestea să ne amintim de programul lui Dumitru Brătianu din 1889: „Hoţii la puşcărie şi oamenii de treabă la guvern“ şi într’adevăr că întemniţă pe 2 ani la puşcărie pe generalul Anghelescu, fostul ministru de război al guvernului de 12 ani al lui Ion C. Brătianu. Iată un motiv mai mult de ordin naţional ca în interesul apărărei naţionale, guvernul nefast de sărăcire naţională al lui Vintilă Brătianu, părăsit de Titulescu şi compromis în hoţii homerice, să fie alungat fără întârziere. uw»-la „Vinovăţia guvernului“ Aşa se întreabă ziarul d-lui ministru al Justiţiei, pentru a-şi creia o ocazie de a încerca să apere guvernul de orice vină în afacerea petroliferă. încercarea este însă o autolaudă a d-lui Stelian Popescu şi atâta tot pentru că nici un argument serios nu se aduce ,în sprijinirea guvernului, ci numai laude directorului ziarului. Nu putem primi asigurările „Universului“ că d. Vintilă Brătianu la plecarea d-sa de în străinătate ar fi spus: „HOŢII TOŢI LA PUŞCĂRIE !“ Şi nu le putem primi, pentru că constatăm ezitările justiţiei, influienţele politice considerabile puse în joc, pentru ca justiţia să nu-şi poată face datoria şi faptul că în guvern se menţin tocmai cu scop de a se propti cercetările justiţiei miniştrii amestecaţi de-a dreptul în fraude, cum sunt d-nii C. Dumitriu, de la comunicaţii şi Ciprianu, subsecretarul de la domenii. Ce fel de cercetări se pot face, cum se poate afla tot adevărul, când aceştia sunt încă un guvern, în stare deci de a face şi nu existe justiţie pentru ei şi pentru toţi ai lor ? Şi cum mai poate fi îndoială dacă vina guvernului e doveditâ, când astăzi de la un cap la altul al ţărei este ştiutcăguvernul ştia că se făcuse fraude cu consolidările dar totuşi a făcut faimoasa tranzacţie cu „Eldorado“, care s-a votat în mod neregulat de Parlament ? Şi ce putem să mai adăugăm când iarăşi este cunoscut ca cel care a citit în Cameră mesajul pentru depunerea celebrei tranzacţii a fost chiar directorul „Universului“ d. Stelian Popescu ? Vinovăţia guvernului nu mai poate fi un punct de întrebare, ci o certitudine absolută. .... Toate decid astfel, fără putinţă de discuţiune. Acest guvern nu are nici cea mai mică autoritate morală pentru a prezida la descoperirea ta(Continuare din pagina I-e) Cît îţi continuare in pagina II-a. F.I.D.A.C-U1 şi victimele războiului „Fidaci‘-ul, conştient de misiunea sa şi pentru realizarea scopului prevăzut în statutele federaţiei şi-a dat seama că principala îndatorire camaraderească de ajutor şi asistenţă o are faţă de acei, cari au plătit realizarea „Păcii“ cu trupul şi sângele lor — invalizii şi mutilaţii răsboiului — şi în aceeaş măsură o are faţă de văduvele şi orfanii, ai căror soţi şi părinţi şi-au jertfit viaţa pe câmpiile de luptă. In toate congresele sale, „Fidac“-ul a luat măsuri pentru ameliorarea soartei acestor martiri ai răsboiului, recomandând principii şi regule după care să fie ajutaţi şi asistaţi, intervenind direct pentru realizarea acestor deziderate şi îndemnuri ale sale. *) Mâine Sâmbătă se deschide congresul Fidac, ale cărui lucrări vor ţine până Sâmbătă 22 Sept., după programul stabilit „Fidac"-ul, în toate congresele, a pus principiul, că ţările aliate să adopte aceleaşi texte de legi, în tot ceea ce priveşte asistenţa victimelor din răsboiu. Astfel în congresele reunite la Varşovia în 1926 şi Londra 1927, a luat măsuri spre a se studia şi cunoaşte situaţia legislativă în diversele ţări şi a lucra spre a se ajunge la o legislaţie unitară. I. „Congresul „Fidac", luând exemplu de la câteva asociaţii naţionale, care au înfiinţat un Comitet Medico- Legal, cere ca Biroul „Fidac"-ului să institue un Comitet Medico-Legal, care să studieze raporturile şi dorinţele Comitetelor medicale a asociaţiunilor „Fidac’'-ului . „Cu ocazia fiecărui Congres al „Fidac"-ului să se institue o Comisiune însărcinată cu chestiunile speciale invalizilor, văduvelor, părinţilor celor morţi şi orfanilor de răsboiu, in timp ce alte comisiuni vor studia chestiunile interesând pe foştii combatanţi". II. „Având în vedere interesul studiului textelor legislative, aplicate in ţările afiliate la „Fidac", pentru repararea daunelor corporale şi pentru situaţia foştilor combatanţi şi a victimelor răsboiului: „Congresul dela Londra cere: „Ca asociaţiunile care vor mai adera la „Fidac" să furnizeze date tehnice şi legislative, care pot fi utile operii comune". III. „Congresul dela Londra al „Fidac"-ului îşi exprimă din nou ferma voinţă de a vedea adoptate de către diferitele State aliate textele identice de legi, care permit obţinerea integrală a dreptului de reparaţie. „Fidac ’-ul cere, ca înainte cu două luni de fiecare Congres, un delegat a fiecărei naţiuni, afiliată laFidac" şi specialist în chestiunile interesând indemnizaţiile victimelor de răsboiu, să fie însărcinat de către asociaţiunile ţării sale să rezume rezultatele câştigate de la data ultimului Congres. IV. „Având în vedere faptul luării de măsuri spre a favoriza recăsătorirea văduvelor de răsboiu ; „Considerând că această chestiune a fost rezolvită in diverse ţări prin acordarea unei sume globale văduvei. „Fidac"-ul recomandă adoptarea unei soluţii analoge in ţările care n’au rezolva încă această chestiune". RECIPROCITATE INTERALIATA Principiul unităţii legislative pus în rezoluţiunile de mai sus, era firesc să atragă după sine aplicarea principiului reciprocităţii în ţările aliate, în tot ceea ce priveşte asistenţa victimelor răsboiului. In special chestiunile transportului şi a asistenţei medicale fiind posibile de soluţionat, „Fidac“-ul a adus în ultimele două congrese următoarele rezoluţiuni, pentru a căror realizare lucrează : I. „Având în vedere necesitatea unora dintre invalizii ţărilor aliate, de a se transporta pe teritoriul naţiunilor aliate pentru necesităţi superioare de sănătate sau necesităţi familiare : „Considerând, că unele ţări aliate, au instituit, începând cu anul 1919, în favoarea mutilaţilor pensionaţi car■ nete de reducere pe căile ferate, „Fidac"-ul cere, ca: Yi. „In baza prezentării certificatelor de invaliditate şi certificatelor motivate de autorităţile administrative, că au calitatea de invalizi de răsboiu, nevoiţi să călătorească pe teritoriul unei naţiuni aliate, să li se acorde la staţiunile de frontieră, aceleaşi reduceri de tarife de care beneficiază proprii cetăţeni". II. „Conferinţa (de la Londra, 1927) ia act de tratatul Franco-Belgian de reciprocitate pentru asistenţa medicală a invalizilor . „Roagă guvernele aliate să ia act de această reciprocitate, pentru a stabili, in favoarea emigranţilor lor, având domiciliul de cel puţin şase luni pe teritoriul unui Stat aliat, beneficiul reciprocităţii asistenţei medicale pentru victimele răsboiului", asistenta, propriu zisa Una din preocupările de căpetenie ale Congresului „Fidac“-ului şi Biuroului este să stăruească pe lângă Guvernele Ţărilor aliate, ca acestea să dea o efectivă, umanitară şi le