Dreptatea, decembrie 1928 (Anul 2, nr. 343-366)

1928-12-01 / nr. 343

ANUL II No. 343 • Sâmbătă 1 Decembrie 1923 4 PAGINI 3 LEI ȚARA Un an ............... 6 luni.. »«•«**. ano 3 luni.................... 260 A B O N A H E DUBLU In 1000 N T E : învățători, preot și săteni Un an ....... 760 ani.... I 0 luni ........ • 375 STRĂINĂTATE | 3 IUB| .....____200 REDACȚIA ȘI ADMINISTRAŢIA, BUCUREŞTI,­­Calea Victoriei 49, Eta) Aşa­dar, tot partidul! TELEFON : Redact. 313/34 Ad'tla 38/60 ANUNŢURI COMERCIALE Se primesc direct la Ad-d­a­ilarului, şi la toate agenţiile de publicitate din ţară. 3 LEE Organizaţia partidului poporului din Capitala anunţă o şedinţă, la care convoacă „Comitetul Capi­talei, precum şi şefii de culori, de secţii şi de sectoare“. M­anifestul naţional­ ţărănesc Prma oară după râzboiu, ţara românească are într’adevăr ale­geri. Începe o adevărată campa­nie electorală, în care partidele îşi expun programele , iar ce­tăţenii, în cunoştinţă de cauză, votează după dezbateri conform cu ideile şi sentimentele lor. Până acum alegerile au fost o farsă sinistră. Cenzura şi starea de asediu opreau partidele de opoziţie să-şi expună programul, opreau mas­­sele să-l discute şi la vot baione­tele opreau pe cetăţeni să-şi spună cuvântul. După toate ingerinţele electo­rale, buletinele erau furate şi în­locuite de alte buletine — sau preşedinţii biurourilor de votare, în lipsa delegaţilor opozanţi, semnau (fără să cerceteze ur­nele) procesele-verbale redac­tate de şefii jandarmeriei. Pentru întâia dată de la raz­­boiu, cetăţenii — fără cenzură şi fără stare de asediu — vor putea desbate programe şi vota cu eficacitate partide. Mulţumită seriozităţii alegeri­lor, cetăţenii iau cu asalt jude­cătoriile pentru obţinerea cărţii de alegători. Nici­odată cetăţenii nu s’au interesat ca acum de viaţa politică. Manifestul naţional-ţărănesc, lansat ori de d. Iuliu Maniu, cu­prinde un vast program de re­formă materială, morală şi cul­turală a ţării. La opera de creare a unei ere nouă iau parte, pentru întâiaşi dată, forţele tuturor provinciilor care, fuzionând bunele calităţi de pretutindeni, vor clădi noul stat românesc. Massele populare care se con­fundă cu partidul naţional-ţără­nesc, iau cunoştinţă de progra­mul publicat orn —­şi, votând in alegeri cu acest partid, vor rea­liza guvernarea prin sine însuşi a poporului. Cu chipul acesta, nu nişte a­­matori îşi experimentează viziu­nile — ci ţara însăşi, prin repre­zentanţii ei, rupe cu trecutul şi pune bazele unei vieţi nouă, opera de reconstrucţie făcân­­du-se prin toate forţele naţiunii, solidară cu guvernul. Manifestele politice erau în­deobşte subiecte pentru articole şi discursuri electorale. D. Iuliu Maniu prezintă însă, pentru prima oară, un program de realizări practice. Cu manifestul naţional-ţără­nesc, istoria politică a României începe un nou capitol. Aprovizionarea regiunilor înfometate Ravagiile secetei se cunoşteau de astă­-vară. Oricine putea preve­dea consecinţele- Ţăranii chiar în­cepuseră să facă unele operaţii pentru a preîntâmpina foametea. Guvernul liberal însă nu se în­grijea de aceste lucruri­In Septembrie, presa a început să vorbească de proporţiile sece­tei, de lipsurile existente şi de cele în perspectivă , de foametea care ameninţa unele regiuni. Ce-au făcut liberalii? Guvernul d-lui Vintilă Brătianu a dat un comunicat liniştitor, iar cenzura a primit ordinul să supri­me articolele privitoare la foame­te. Păcat că d- l. G- Duca, odată cu articolele, n’a putut suprima şi foametea însăşi.­. Dar lipsurile creşteau. Chiar dacă glasul presei n’ajun­gea până la urechea primului mi­nistru, ajungea în schimb glasul oamenilor în nevoe. Atunci doi miniştri au fost tri­mişi peste Prut, d-nii Inculeţ ş­i Stelian Popescu. Aceştia, cu tot patriotismul lor, au fost nevoiţi să vadă adevă­rul. Doar gospodăriile pustiite erau de faţă, doar oamenii ca nişte umbre nu erau o invenţie a presei. Rezultatele vizitei celor doi mi­niştri au fost expuse în consiliul de Miniştri- Expozeu l a impresio­nat. S’au alcătuit comisiuni, s’au numit în ele persoane marcante li­berale.­. s’a făcut apel la Crucea Roşie­., au fost rugaţi elevii să fa­că economii şi să ajute pe înfome­taţii de peste Prut. Dar comisiunile trebuiau în prealabil să cerceteze exact situa­ţia, să alcătuiască un plan de aju­torare , pe care să-l şi aplice.Chestia aprovizionării regiunilor înfometate a rămas însă, subt ve­chiul guvern, în faza proectelor. Noul guvern a fost silit să ia to­­tul de la capăt. D- Ion Mihalache, Ministrul Do­meniilor, a cercetat adevărata si­tuaţie agricolă a ţării , înfometa­tă nu numai peste Prut, dar şi în câteva judeţe din ţară: Tutova, Covurlui, Brăila, precum şi în re­giunile locuite de Moţi. Ministerul Agriculturii a prezin­­tat consiliului de Miniştri un ra­port detailat al nevoilor din regiu­nile bântuite de secetă­ S’a văzut de-abia acum ce lipsuri sunt. Şi s’au schiţat măsurile de ajutorare — date spre punere în aplicare nu unor politiciani dubioşi, ci câtorva reprezentanţi pricepuţi, oneşti şi energici ai autorităţilor şi care vor lucra în mod onorific. Ziarele au publicat în numărul de ori desbaterile consiliului de miniştri, relative la această ches­tie. Pe baza anchetelor făcute, Mi­nisterul de Domenii fixează ne­voile pentru însămânţare la 360 vagoane de grâu şi la 60 vagoane de secară. Pe lângă sentinţa, s’a pus ches­tia hranei locuitorilor- Pentru hra­nă ar trebui vreo 300­ de vagoane de cereale diferite — în valoare de 250—300 milioane lei. Iar pentru însămânțările de pri­măvară ar fi necesară încă o sumă de vre­o 80 milioane lei-Opera de aprovizionare va fi în­deplinită de o comisiune care lu­crează pe lângă, Ministerul Dome­niilor.* O chestie atât de importantă , ca însămânţările şi hrana popu­laţiei — a fost lăsată de fostul gu­vern la voia întâmplării­ De altfel e în tradiţia liberalilor temporizarea lucrurilor. Fostul preşedinte al partidului liberal, fiind la putere, punea în sertar do­sarele mai încurcate — lă­sându-se acolo până afacerea se descurca de la sine.­. .- Vintilă Brătianu abandonase toate chestiile importante, preocu­pat de-o singură problemă: Cram­ponarea la putere. Noul guvern însă, cu toată întâr­zierea predecesorilor — și găsin­­du-se în faţa unei situaţii încă mai rele — a pornit cu hotărâre la lucru. Rezultatele se vor vedea în cu­rând- Carlyle a susţinut că, liniştea, gândirea în tăcere şi virtutea în secret, sunt elementele cu ajutorul cărora se plămădesc lucrurile mari; albinele nu lucrează decât la în­tuneric. Cugetare fericită pentru a ex­plica superioritatea volumului de versuri, pe care aşa de târziu, îl aruncă în public d. Perieţeanu. Sunt două­zeci şi cinci de ani de când d-sa scrie şi traduce cu un remarcabil talent în­deobşte apre­ciat de critică, şi totuşi, abia acum ne înfăţişează un volum de versuri, originale şi traduse, cari consti­­tuesc codul muncii sale din atât a­­m­ar de vreme. Ca şi Cincinat Pavelescu, d. Pe­­rieteanu a aşteptat îndelung publi­carea volumului de versuri, car©4 va aşeza definitiv în rândul marilor noştri poeţi, cizelând, complectând, corectând, până ce din dalta talen­tului său remarcabil a eşit o ade­vărată operă de artă, care ono­rează vitrina librăriei româneşti şi înseamnă un pas înainte al litera­turii noastre. „Cântecul Plopilor”, — dumne­zeiesc titlu care rezumă toată mu­zicalitatea versurilor d-lui Perie­­ţeanu şi întreaga cugetare pe care d-sa o închide în fiecare strofă, — este o adevărată simfonie, care te ajută să-ţi înalţi sufletul spre lima­nuri necunoscute, într’o lume de simţire, de curăţenie, de vis şi de i­­deal, aproape necunoscută fiecă­ruia dintre muritori şi parcă, che­mată să purifice sufletul cetitorului, »de tot ceiace e pervertit şi giriat­­în el. N’am putea spune, ce face mai întâi caracteristica versurilor d-lui Perieţeanu: simţirea caldă de cari sunt pătrunse, cizelarea lor, forma impecabilă în care autorul îşi trans­pune sentimentele sale alese, bogă­ţia imaginelor, frenetica risipă de viaţă care transpiră din fiecare vers, — sau ce? Descriptiv de o putere şi o funetă neobişnuită, făuritor maestru de versuri şi depozitar al întregei game de simţiri frumoase, d. Pene­­ţeanu înfăţişează înaintea noastră, înainte de orice, tipul tânărului scrii­tor desbrăcat de orice influenţă străină şi elev al propriei sale şcoale. „Nu blestemă nedreptatea vieţii ca Eminescu şi nu se cufundă în valurile reci şi cernite ale filosofiei de mormânt şi de durere”, dar nici nu e o fire „veselă şi dulce, a cărei durere râde printre lacrimi sau a cărei desnădejde, are totdeauna o dimineaţă” ca Alexandri. D. Perieţeanu nu­ aparţine nici li­nei şcoale,­­veche sau moderne;­­ nu este nici simbolist nici futurist; vreunui cenaclu literar din câte sluţesc poezia românească, neîn­­găduind decât anume forme de expunere a gândirei, sau declarând de prozaic tot ceiace nu este conform cu aberaţiile scapeţilor intelectuali, cari conduc unele din aceste cenacluri. D. Perieţeanu este un mare poet şi atâta tot. D-sa cântă, tot ce poate vibra în sufletul său de poet: amintirile tre­cute, clipele de dragoste fierbinte, splendorile naturii, tristeţele fără cuvânt ale acesteia, clipele de du­rere ale poporului, ridicolul ome­nesc sau cultul morţilor­ iubiţi. Desprindem, la întâmplare, din „Cântecul Plopilor” câteva strofe, pentru ca cetitorii să facă cunoş­tinţă cu versurile d-lui Perieţeanu. „ Pe unde treci, e-o vraje ’n fire Şi toii florile îŞi cern; Când vii, afară-i primăvară, Când Pleci, zăpezile s’aştern. Pe unde treci — divină floare, Pe lume Edem ’l cobori­, C'im gest creezi o suferinţă, Alini, dai viaţă sau omori! Iunie 1910. Spaţiul nu ne îngăduie să facem o detailată analiză literară a operei d-lui Perieţeanu. Critica autorizată îşi va spune pe larg cuvântul ei, asupra volumu­lui „Cântecul Plopilor” cu care d. Perieţeanu intră în antologia ro­mână. In ce ne priveşte, socotim că, după atâta ciupercărie literară ră­sărită de la război încoace, volumul d-lui Perieţeanu împreună cu al­tele, câteva, vor alcătui podoaba li­terară românească din ultimii zece ani, încoace. PE UNDE TREcI... Pe unde treci — lumină vie, Întuneci razele de soare, Şi lumea ’ntreagă te priveşte Ca pe-o minune, călătoare­* ■ Cârti „Cântecul Plopilor“, versuri, de 1. Gr. Perieţeanu D. I­ GR. PERIETEANU nici adept al utopiilor modernismu­lui versificator­, nici partizan al Lichidarea partidelor de opoziţie înverşunarea luptei dintre liberali şi dizidenţi.—Nouile demisii iorghists.—Ma­ma spărtura averescană Cerem iertare cititorilor pen­tru că revenim astăzi din nou asupra situaţiilor interne desnă­­dăjduite, în care se află partidele de opoziţie. Nu o facem din do­rinţa convingerii prin persuasiu­ne, şi nici din lipsă de subiecte, ci numai fiindcă evenimentele în plină precipitare, aduc, zilnic, în raza de lumină a actualităţii noui fenomene de descompunere ale partidelor opoziţioniste. Se petrece neîndoios in sânul acestei opoziţii, cu toate aierele bătăioase, pe care încearcă a şi le da, un evident proces de deza­gregare, care, firesc a­­tunci când e vorba de gru­pări efemere, ca acelea ale d-lor Iorga, Averescu, Lupu, devine deosebit de interesant, când afectea­ză partide pretinse traini­ce şi disciplinate ca parti­dul liberal. Fiindcă, în adevăr, din toată „disciplina de fel“ de odinioară, cu care răposatul Ion I. C. Bră­­tianu se mândrea, nu a mai ră­mas astăzi nimic. Deschiderea campaniei electorale a deslân­­ţuit un potop de injurii, de prin toate colţurile ţării, împotriva conducerii liberale de la Centru. D. Vintilă Brătianu şi statul d-sale major sunt batjocoriţi cumplit în toate fiţuicele liberale din provincie, iar dizidenţele ex­cluse câştigă, pe zi ce trece, te­ren. * Pe de altă parte, d. Ior­ga, având in vedere nuntăr­rul redus al partizanilor d-sale va rămâne — se pa­re — complect singur şi asta, încă, până la alegeri. In adevăr, aseară a avut Iov, o şedinţă a com­itetu­­lui executiv iorghist. Era vorba să se pună la punct diverse amănunte ale cam­paniei electorale. Când colo o lovitură de tea­tru, întreaga organizaţie iorghistă din culoarea de galben a Capitalei, în frun­­te cu d-nii Netter şi Călii­­machi şi-au prezentat de­misia din partid. Motivul: complicitatea imorală cu averescanii, în viitoarele alegeri gene­rale. Păcat că d. Iorga nu a rămas la prima d-sale ho­tărâre, aceea de a da par­tizanilor complectă liber­tate de acţiune. Şi-ar fi cruţat multe decepţii şi mult ridicol!... * Nici în partidul poporu­lui, lucrurile nu stau mai bine, deşi criza averesca­nă e încă stare latentă. In partidul poporului, aşa nevolnic cum e, există astăzi trei curente: unul — reprezentat prin d. Oct­a­­vian­­­oga — care trage spre liberalii al doilea, în frunte cu d. I. Petrovici, care luptă hotărât împo­triva acestei tendinţe libe­ral­­i de,­in care a fost cap­tat şi d. general Averes­cu. D. Petrovici a anunţat limpede d-lui general A­­verescu că, imediat după alegeri, înţelege să se re­tragă din partid. Al treilea curent este cel reprezintat de progre­sişti — foştii Margholoma­­nişti — care vor să denun­ţe fuziunea cu partidul po­porului, tot după alegeri, linii, ca,de pildă organiza­­ţia din Constanţa, antici­pând, s’a şi despărţit deu­năzi de averescani. * Ar mai rămâne să ne ocupăm de d. dr. Lupu. D-sa este cam în aceiaşi situaţie cu d. Iorga. Ultimii partizani îl părăsesc: d. Al. Dumitrescu-Piteşti, de pildă, şi păr. Florea de la Vaslui au tre­cut la liberali, deasemenea şi d. Pangal, în timp ce alţii îşi caută la averescani, pentru slăbuțul şi atât de primejduitul lor bagaj politic. Revizuirea planului Dawes In acţiunea de treptată lichidare a urmărilor războiului şi de conso­lidare a păcii, prin înlăturarea mo­­tivelor de învrăjbire a naţiunilor, faptele ce se petrec acum în legă­­tură cu revizuirea planului Dawes, sunt de cea mai mare însemnătate. Chestiunea reparaţiunilor ger­mane a frământat Europa timp de ani de zile şi soluţia pe care şi-a căpătat-o prin adoptarea planului Dawes se dovedeşte acum, după a­­proape 5 ani de aplicare, ca nepotri­vită pentru deplină consolidare a păcii. De altfel nici chiar autorii aces­tui plan nu l-au privit ca o soluţie definitivă. Se ştie, în adevăr, că ei n’au fixat suma totală a reparaţii­lor datorate de Germania şi impli­cit, nici numărul de anuităţi pe care ea va trebui să le plătească. In momentul adoptării planului Dawes, aceste chestiuni nu puteau fi rezolvate. Se opunea, pe de o­ parte, starea de spirit creată prin frământatele evenimente în legă­tură cu ocupaţia din Ruhr şi situa­ţia încă nelămurită a problemei si­guranţei pe Rhiti. Această ultimă problemă, atât de covârşitoare pentru raporturile franco-germane, şi-a găsit o soluţie fericită prin tratatele de la Locarno. De altă parte,­­legăturile dintre Franţa şi Germania sunt azi cor­diale, iar colaborarea lor pentru ci­­mentarea păcii, din cele mai rod­nice. In această situaţie, lămurirea punctelor litigioase din planul Da­­wes, a devenit nu numai posibilă dar şi dorită de principalele ţări in­­teresate. In ultimele lor reuniri, pri­lejite de sesiunile Ligii Naţiunilor, miniştri de externe ai marilor pu­teri au manifestat în mod public dorinţa lor de a se întreprinde cât mai curând rezolvarea definitivă a problemei reparaţiilor. Cu atât mai mult cu cât s’a făcut convingerea că numai odată cu problema repa­raţiilor va putea fi rezolvată şi che­stiunea supărătoare a ocupaţiei din Renania. Pentru moment, trebue socotit ca un eveniment de mare impor­tantă reunirea comitetului de ex­perţi, hotărâtă de marile puteri. Ul­­ti­mele telegrame ne aduc ştirea că se va cere comisiunei de reparaţii, să desemneze membri comitetului de experţi. Desfăşurarea evenimentelor se precipită clar. Ele ne interesează foarte de aproape, ca stat părtaş la reparaţiile germane. Cota României de 1,1 la sută din anuităţile Dawes, este profund nedreaptă, căci ea nu asigură nici măcar o compensare îndestulătoare a sarcinelor datoriei noastre către aliaţi necum o repa­raţie demnă de numit astfel, a imen­selor pagube suferite în război de economia noastră naţională. In negocierile cari au loc acum între cabinetele marilor puteri, punctul de vedere deja care se por­neşte este că reparaţiile vor trebui să acopere cel puţin sarcinele asu­mate de fiecare din ele prin dato­riile externe de război adică aşa numitele datorii interaliate. Acest punct de vedere este însă combătut de unele mari puteri şi va fi de asemenea de statele care, ca România, au moştenit din război o sarcină financiară cu mult prea grea şi prea nedreaptă pentru pu­terile lor. Ele îşi vor pune toate speranţele în spiritul de dreptate ce trebue să stea la baza soluţiilor ce se vor a­­dopta pentru problema reparaţiilor şi a datoriilor interaliate. De vreme ce se recunoaşte importanţa solu­ţionării echitabile a acestor pro­bleme, ca suport principal în conso­lidarea păcii, nu poate fi îndoială că se va ţine seamă şi de dreptu­rile statelor mai mici dar nu mai puţin greu încercate prin urmările războiului Numai în felul acesta se va putea întări solidaritatea popoa­relor în jurul operii de pace şi pro­­gres, care trebue să fie ţelul co­mun. FIDES Citiţi în pag. IV Expozeul d-lui gene­ral Alevra, ministrul comunicaţiilor Partidul liberal şi şef­i D-l Vintilă Brătianu continuă excluderile din partid. — S’avem puţină grijă şi de partid... Dezordini sau fantezii ? Există acum­ un ziar de ora 3, a cărui lectură devine din zi în zi mai penibilă. E „Viitorul"­. Organul de expri­mare al d-lui Vintilă Brătianu o­glindeşte perfect starea desnădăj­­duită a partidului liberal. O fante­zie bolnăvicioasă copleşeşte pagi­nile ziarului, din care se ridică un ecou stârnit nu de ţară, ci de bă­zăelile intime ale unei meninge pierdute- Foaia liberală publică în fiecare zi lungi corespondenţe din ţară, de unde aflăm că o fioroasă teroare s’a deslănţuit prin oraşele, târgurile şi satele patriei Ne-am mai ocupat, zilele trecute, de aces­te regretabile fantezii şi am remar­cat că bestiala" teroare naţional­­ţărănistă n’a făcut până acum alte victime decât,­, nişte portrete de fruntaşi liberali. „Viitorul" nu în­cetează însă lamentaţiile. Dimpotri­vă. In fiecare zi, paginile organu­lui liberal se umplu cu aceste ,,veşti din ţară" inventate în între­gime­ De pildă, ,,Viitorul’’ dă alar­ma că la Hunedoara sau în altă parte, au avut loc „dezordini gra­ve". Cetitorul alarmat caută aceiaş veste în alte ziare. Zadarnic■ Nici un ziar, nici unul afară de ,,Viito­rul", n’a aliat nimic despre ,,gra­vele dezordini". Conducerea ziarelor indepen­dente, cere telefonic lămuriri co­respondenţilor respectivi. — Ce e cu dezordinile de-acolo? „Viitorul“ are toate amănuntele şi d-ta nici nu vezi, nici reauzi! Un hohot de râs răspunde mu­strării de la București, apoi glasul corespondentului restabileşte: — Dezordini ? Dezordini aţi zis? Se poate- Dezordini grave în buge­tele diverselor instituţii admiră o straie de liberali, altceva nimic.­. ..Viitorul“ însă continuă..­­Desnădăjduit- Strident. Fals- Nu numai că poporul păstrează cea mai mare linişte, nu numai că nicăeri n’a fost o tulburare, dar cunoaştem cazuri numeroase când agenţi liberali izolaţi sau în grup au încercat să provoace mulţimea. Şi brava mulţime s’a stăpânit, pă­strând un calm desăvârşit. Acolo unde provocările liberale erau mai accentuate, şefii naţional-ţărănişti au sfătuit mulţimea să nu pără­sească casele­ — pentru a evita tulburările. Este dealtfel de la sine înţeles, că teroarea de care vor­­beşte „Viitorul" — nu poate fi o armă politică a partidului naţional­­ţărănesc, pentru simplul motiv că este inutilă, dată fiind puternica simpatie de care se bucură guver­nul în massele cetățenești. Ion I. Polemici PROZATORUL VINTILĂ BRA­­TIANU In 1928, ca in 1920, 1926 şi 1927, in ajunul campaniei electorale, d. Vintilă Brătianu îşi retipăreşte proza electorală pe care o cunoaştem şi de care suntem sătui. Fierea prozei sale se lăţeşte în cele mai grase litere din tipografie in paginile oficiosului libe­ral. Împrumutând stilul biblic, domnia­­sa formulează crezuri politice: „de ce votez pe liberali”, „de ce nu votez pe naţional-ţărănişti’, „ce-au făcut liberalii" etc. Scoase din colecţii, crezurile d-lui Vintilă Brătianu miros a mucegai, a ceva vechi şi perimat, de care nu se mai atinge nimeni. ! (Citiţi continuarea in pagina II). I EDGAR QUINET ET LES ROU­­MAINS par Jean Bieazu Intr’un volum admirabil impri­mat, ca tot ce se imprimă în Franţa, d. I. Breazu ne dă câteva pagini de istorie cu privire la atmosfera de misticism revoluţionar creiată în Franţa în timpul monarhiei din Iu­lie şi care a avut de exponent pe marele scriitor Edgar Quinet, at­mosferă care a avut o covârşitoare influenţă asupra generaliu­ii ro­mâne din 1848. După ce autorul acestui intere­sant studiu, examinează viaţa şi o­­pera lui Edgar Quinet şi prietenia care l-a legat de celalt mare filo-ro­mân, Jules Michelet, — întârzie a­­supra tribunei democratice a Euro­pei, creiată la colegiul Franţei unde Edgar Quinet a luat primul contact cu Românii aflători atunci la Paris: Alexandri, Ghica, Câni­­meanu, C. A. Rosetti, Ion şi Demetru Bră­tianu, Ermina Asachi, fica lui Gh. Asachi şi alții, cam la o sută în to­

Next