Dreptatea, martie 1929 (Anul 3, nr. 416-442)

1929-03-01 / nr. 416

ANUL in No. 416 « Vineri 1 Martie 1929 PAGINI replatea 3 LN­ 1 A tt A * »«■­­ • * » (Ju t) luni t 3 luni........... ABONAMENTE: 1 DUBLU I învăţători, preoţi şi săteni in 1 Un an ...... 753 I fc luni ........ 373 REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA­ BUCUREŞTI»* Calea Victoriei 4d. Etaj TELEFON 3 Direcţie 379/41 Redact. 313/34 Ad-tia 38/60 ANUNTURI COMEftCIALI Sa primesc direct la Ad-tra ilarului, si la toata agentiila de publicitate din tara.3 IEI Din recentele discuţii ale Camerei s'a văzut ce a fost administraţia mu­nicipală a liberalilor la Primăria Capi­talei: puţin municipală şi... multă nu­ni Sfârşit de epocă Vă amintiţi ultimele luni de ti­ranie liberală? Trăia încă Ion­­ C. Brătianu. Dar dictatura lui plină de siguranţă se tranformase într‘o or­­gie spasmodică, brutală şi dezor­donată- Crepusculul unei glorii şi al unei legende. Sfetnicul autoritar al regelui Ferdinand, mult într’o at­mosferă pe care nu o mai putuse stăpâni. Sfârşitul lui, puse în plină lumină, desvăluindu-i toate „deza­vantajele, figura noului şef, d- VI11- filă, cealaltă legendă a epocei. Po­vestea pricepere! financiar© a vis­tiernicului s-a spulberat şi ea, în alte câteva luni de greşeli şi de nenorociri economice, provocate par­că dinadins de o reputaţie în criză de sinucidere. Publicul totuş, în relaxarea morală, şi în setea lui de realizări, ar fi tolerat orice as­censiune unui ministru interesat dar capabil. Un cetăţean deprimat ne spunea: cât poate să-şi însuşească un bun vistiernic? Socot că nimic n-ar fi prea scump, cu condiţie să organizeze gospodăria obştească, şi să pună în valoare, comorile de sub pământ. Brătienismul însă nu se îngrijeşte decât de apetitul câ­torva guri vorace, şi rumegătoare de fraze patriotice, de păcure­ de cărbune şi târâte de aur. • Nu e nevoe să recapitulăm siste­­mul graţie căruia se menţinea regi­­mul de tâlhărie, de digestie copioa­să, peste mizeria, paralizia şi des­curajarea unanimă. (Discursul rec­rent al d-lui Madgearu la Cameră, a desvăluit până în detalii secretul şi procedeele liberale). Dar au ră­mas in picioare, prosperităţile in­decente creiate în anii de nesupă­­rat banditism. Răul trebuie stârpit in amănunt, ca un cancer urmărit in toate ramificaţiile şi trimiterile lui, după ce cuţitul atacă punctul lui de creştere şi de pornire. Această sarcină a devenit, în parte, celui ce a fost, ani de zile, principalul persecutor, agresivul şi perseverentul denunţător al expro­­prierilor de tot felul, practicate de integralul patriot şi profitor al epo­cei de după război, de inestetica întrupare a modestiei intransigente* Planul este simplu şi cunoscut, fiindcă planurile eficace trebue să fie simple, după cum adevărurile mari sunt banale. M­e-are menţinut la elementele economiei reclamam­ intensificarea producţiei pentru a a­­junge la oftinirea traiului. Am pro­clamat la timp necesitatea stabili­zării, dar să reamintim că d­lui Vintilă Brătianu i-au trebuit zece ani ca să nu o mai combată, pe când acest deziderat era vehement pre­conizat de actualul ministru de fi­nanţe şi de cel al industriei. De a­­semenea, reorganizarea transpor­­turilor e o veche şi zilnic stridentă nevoie a vieţii noastre economice, dar d. Vintilă Brătianu, în materie de transporturi s-a îndărătnicit să le saboteze, căci peste cimitirul parcului de c. f. r„ a suspendat acel epitaf al lui. ..prin noi înşine“. Preocuparea publicului, la începe­rea activităţii economice a guver­nului actual a fost; asistăm oare la un început efectiv, sau cel puţin, la o făgăduială sinceră, în sensul unei totale răsturnări de sistem? Şi iată, a cunoscut, pe neaşteptate, le­­gea comercializărilor, ceea ce în­seamnă că răspunsul nu a întârziat de loc. S’a alcătuit o constituţie a averii publice, în administrarea că­reia arbitrarul a fost înlocuit cu nor­­me precise şi bunul plac a fost în­lăturat prin instituirea unui control real. Vom cunoaşte în curând un tarif vamal raţional, care, după cât s’a putut afla, va realiza o speran­ţă şi va desminţi temerile ipocrite ale opozanţilor alarmaţi de un ţă­rănism idilic, deci exagerat. Noua concepţie temperează termenul de protecţionism, prin acela de „ra­ţionalizare“­In sfârşit, cheia de boltă a nou­lui edificiu financiar şi economic in devenire, e îndelung aşteptata lege a minelor, revizuire a intolerabilului regim care ne-a făcut odioşi,­­ conceput de d. Vintilă Brătianu. A­­cea pravilă a deposedării statului, acel text al xenofobiei şi al avidi­tăţii care repugnă, acea cauză de căpetenie a ostracismului îndurat din partea străinătăţii, atunci când ne-am permis să o solicităm prin chiar mâna care îi închisese por­ţile ţării,­­ va fi prăvălit în dezve­­tudine şi uitare- Va fi noua lege, una din­ operile capitale a întreprin­­derii de salvare, pornită de actualul guvern.­­ Bazele nouii vieţi economice, des­părate de prohibiţiunile şi falsifică­­rile dictaturei interesate, au fost puse. Cu hotărâre, cu făruinţă şi să nu se uite, cu bravii.*. Căci gu­vernul actual realizează, ceeace ni­meni, până astăzi, n’a îndrăznit de teama fortificaţiilor de carton pre­­sat ale organismului liberal. ^ V. STBAINATATLI 3 inni............. im interesele cultivatorilor Lucrările comisinei pentru fixa­rea preţului sfeclei de zahăr au fost şi ele un prilej de a dovedi cât de unitară şi de consecvenţă este acţiunea guvernului actual pentru aplicarea programului său economic. Având să-şi spună cu­vântul în determinarea unui preţ drept pentru sfecla furnizată fabri­celor de zahăr în noua campanie de lucru, ministerul de industrie a găsit că preţul din trecut trebue să fie majorat. Pentru cultivatorii de sfeclă, a­­ceastă recunoaştere a drepturilor lor s’a tradus printr’un spor dă preţ imediat iar nu printr’o plato­nică afirmare a dreptului lor, aşa cum se petreceau lucrurile în tre­cut. Sfecla din noua recoltă le va fi plătită cu 350 lei mai mult la va­gon iar în acelaş timp s’au luat măsuri ca manoperile speculatori­lor de orice fel, cari reuşeau să se înfrupte din produsul muncii culti­vatorilor, prin diverse mijloace, să fie zădărnicite-Ne găsim, bine­înţeles în faţa unei măsuri cu caracter special insă eu nu e mai puţin edifica­toare pentru cei cari vor sa judece valoarea actelor guvernului naţio­­nal-ţărănesc. Nu numai că o nu­meroasă categorie de cultivatori îşi va vedea astfel îmbunătăţită si­tuaţia materială, dar măsura va avea ca efect răspândirea culturii unei plante industriale de valoarea sfeclei de zahăr. Bine­înţeles că e vorba numai de o etapă către mai bine. Pe măsură ce ameliorarea condiţiunilor în care produce acum industria za­hărului — ca Şi celelalte industrii, de­ altfel — va arăta că se poate ţine seamă Şi mai mult de intere­sele cultivatorilor, ele vor fi apă­rate cu conştiinţa că numai în e­­lul acesta se servesc deopotrivă Şi interesele industriei transformatoa­re. Nu e nici un motiv ca România, ca ţară atât de bine dotată în con­­diţiuni naturale prielnice agricul­turii să nu-şi poată crea­ o puter­nică industrie agricolă da export. Industria zahărului , dintre aces­tea şi în momentul când vor dis­pare multe din piedicele vremelni­ce create de război, ea va putea apare ca o concurență serioasă pe piețele consumatoare străine. Tulburătorii ordinei publice — „Universul“ şi „apusul ordinei“ — Ziarul d-lui Stelian Popescu nu pierde o ocazie pentru a dovedi că e cu mult mai ridicol decât îl crede lumea.­­ Dar prostului nu-i stă bine dacă­­nu-i şi un pic fudul­ Aceasta e singura explicaţie pe care o putem da tonului în care e scris articolul apărut ori în „Uni­versul“ şi întitulat „Apusul or­dinei“. In ceia ce priveşte însă fondat articolului, socotim că a fost inspi­rat de aceiaşi pescuitori în ape tulburi în slujba cărora d. Stelian Popescu şi-a pus de câţiva ani şi ziarul şi persoana d-sale. A agita în massa opiniei publice anumite chestii, a stârni anumite sentimente prin aceste agitaţiuni şi a exploata exteriorizarea acestor sentimente în folosul personal al său sau al patronilor săi, a fost principala ocupaţie a fostului logo­făt al dreptăţii. Iată de ce pricepem, foarte bine rostul campaniei pe care ,,Univer­sul" — ţinând pasul „Viitorului"— o duce de cătăva vreme pe tema agitaţiunilor comuniste. Sistemul întrebuinţat de oficiosul şi semi-oficiosul liberal este însă cusut cu aţă albă , publică azi fan­teziste ştiri despre imaginate res­­merite pentru ca mâine ziarul să re­­vie şi să comenteze aceste produse ale propriei imaginaţii, cu un sufi­­cient lux de amănunte. Acesta a fost de altfel în toate timpurile şi în toate ţările rostul agenţilor provocatori. E suficient să cităm un singur pasagiu din articolul ,­apusul ordi­nei“. „Într’o singură zi, dein Arad, dela Timişoara, dela Braşov, dela Ga­laţi, din Basarabia, nu vin ştiri, că se pregăteşte, ba chiar se încearcă răsunetiţa. Ba la Ploeşti s’a divulgat şi data începerii răsvrătirei: 3 Martie“. Şi ceva mai departe : „Coincidenţa întâmplărilor sem­nalate e prea mare msă, iar alar­mările vin din prea multe locuri şi sunt întemeiate pe treceri la fapte prea brutale, prea probând precis începutul anarh­izării, ca să nu ne impunem cea mai legitimă îngrijo­rare“­Citiţi vă rog încă odată: „A­ pro­bând PRECIS începutul anarhi­­ză­rii“..­Atât de PRECIS, încât d. Stelian Popescu poate să continue: ,,Nu mijesc zorii unor vremi noui, ci se iveşte rugina unui apus: apusul ordinei“. Şi ca să termine în aceiaşi notă în care a început, adică pentru a lăsa întreg ridicolul să planeze asu­pra articolului. ..Universul“ în­cheie : „De gravitatea acestei realităţi, facem răspunzător guvernul, cu atât mai mult, că acesta s’a bu­curat de toate sfaturile şi îndem­nurile chibzuite, fără însă să fi voit să le asculte şi să le urmeze“. Dăm şi noi un sfat agen­ţilor provocatori ascunşi la saloanele Universului , SA SE POTOLEASCĂ. Și le reamintim că soar­ta tuturor celor ce au se­mănat VÂNT a fost că au cules SINGURI roadele FORTUNEI. Basarabia şi d. Stere Continuă să se agite în presă „chestiunea Basarabiei“, fiindcă graţie moravurilor politicianilor învechiţi în rele s’a isbutit să se creieze, fireşte în chip artificial, astăzi zece ani de la Unire, o „che­stie a Basarabiei“. Prelungirea discuţiei, după luminoasele şi concludentele explicaţii ale gu­vernului, a scos însă în eviden­ţă cauzele reale ale acestor „a­­gitaţii“ care dacă nu există­,în Basarabia nu pot fi tăgăduite în sânul partidelor de opoziţie. In adevăr, explicaţiilor guver­nului, de care vorbeam mai sus li s-a adăugat la scurt interval, interviewul d-lui Constantin Ste­re, minunata cristalizare în for­mule plastice şi vibrante a unei stări de spirit, atât de rău înţe­leasă de acei ce nu văd interese­le superioare ale unui neam, de­cât circumscrise la meschinele lor interese personale ori de partid. Aşa se explică şi faptul că, după interviewul d-lui Stere, nemaigăsind căi pentru specula­­­rea criminală a nevoilor unei provincii, bântuite de atâtea lip­suri, oficioasele liberale s’au nă­pustit asupra persoanei, care ie strica socotelile, reeditând pe de o parte o campanie răsuflată şi încercând pe de alta puerile n­trigi de lume veche, aşa cum as­tăzi nu mai prind şi nu mai pot să prindă. „Scoaterea d-lui Stere din via­ţa politică“, iată ultima invenţie a Viitorului. Ca şi când d. Stere nu s’ar identifica cu viaţa poli­tică şi naţională a Bas- 'abiei, nu de astăzi, ci din prima clipă a păşirii d-sale în viaţa publică, într’o vreme când atât de puţini erau cei ce-şi purtau gândurile şi sentimentele către Moldovenii cari, între Prut şi Nistru, ge­meau sub apăsarea ţaristă. Acţiunea d-lui Stere în Vechiul Regat a reţinut privirile Ro­mâniei libere asupra Basara­biei robite, după cum acţiunea d-sale în Basarabia a întreţinut sentimentul naţional al româ­nismului în populaţia ca dincolo de Prut. Şi tot d-lui Stere, drept recompensă a destinului, i-a re­venit misiunea cea mai impor­tantă în clipa revenirii Basara­biei în frontierele noastre de Stat unitar şi naţional, lată de ce ani dea rândul, de la Unire încoace, cu stăruinţă şi convingere, basarabenii trimit în Parlamentul României Mari drept reprezentant al lor, al tuturora, pe d. Constantin Stere. lată de ce nu inj^nisem taxa drept infamie, ci doar naivă o­­brăznicie, afirmaţia liberală că d. Stere poate fi scos din viaţa politică. Ar însemna — nici mai mult, nici mai puţin— scoaterea basa­­rabenilor din viaţa publică a Ro­mâniei Mari, ajungându-se la ab­su­rda formulă : „Basarabia fără Basarabeni“, asupra căreia d. Stere, în impresionantul d-sale interview, declară: „Basarabia fără Basarabeni ? „Socot patrioticii noştri bărbaţi de stat că trebue să extermineze populaţia unei provincii sau au dreptul’s-o ţină în lanţuri subt un regim de teroare, pentru că-şî a­­cordă încrederea unui om pe ca­re ei îl onorează cu justa lor ură şi oroare ? „Nu sunt ei datori, mai curând să-şi facă un examen de conş­tiinţă şi să-şi verifice aprecieri­le ? „Doi foşti preşedinţi ai Sfatu­lui Ţării care au votat Unirea, doi recunoscuţi conducători ai masselor populare din Basara­bia, cu o autoritate atât de mare încât, nici o urgie nu o poate sdruncina, nu pot fi înfăţişaţi ca agenţi ai sovietelor, fără o reper­­cusiune asupra provinciei înseşi, ceia ce poate numai servi dinlo­­maţia d-lui Litvinov. „Pentru patrioţii, cari nu pot pătrunde în Parlament când ale­gerile sunt libere, decât sub scu­tul unei legi electorale „scelera­te“, îndrăzneala în orice caz e prea mare“. Şi o îndrăzneală criminală, a­­daugăm noi , fiindcă nu­mai ast­fel se poate numi astăzi acţiu­nea anarhică a partidului !:bs­rai, care, la guvern, flutură tri­colorul ori de câte ori e prins cu vre­o potlogărie, iar în opoziție se acopere fățarnic cu drapelul roșu. Una, din multe sute­ ­"’Pârai "ce vom­­înfiinţa o fabrică permanentă pentru a înşira ispră­vile gospodăreşti ale prea pricepu­ţilor administratori liberali, vom vorbi azi de o astfel de ispravă de la Iaşi. Există acolo instituţia pu­blică a Spiridoniei, secularul aşezământ de pomană spitalicească făcută de generoşi donatori din trecut. Dacă din pomana lăsată cu lim­bă de moarte de boeri, cu frica lui Dumnezeu şi dragoste de oameni s’au putut înfrupta în decursul ani­lor oameni scăpătaţi atinşi de boli, în schimb politiciani, şi mai mulţi au râs din veniturile Spiridoniei, ca lăcustele­In special, liberalii au fost cei ce au huzurit şi jecmănit mai mult în averea Eforiei Sf-lui Spiridon. Două exemple tipice. O casă a Spiridoniei din Iaşi era închiriată prin bună învoială unui consiler municipal liberal pe preţ de 2500, citeşte două mii cinci sute, de lei pe an­Expirând contractul, eforul d. dr. Tănăsescu dispune să se scoată la licitaţie acea casă spre închi­riere, şi se obţine suma de 8°000 lei, citeşte optzeci de mii. Pentru o a doua casă a Spirido­niei, închiriată unui alt favorit pe preţ de 3500, (trei mii cinci sute) de lei, se obţine la licitaţie suma de lei una sută treizeci de mii. Un fleac, cum vedeţi! Un fleac care pune însă, în evi­denţă sistemul de potlogării prac­ticat de banii şi pricepuţi adminis­tratori liberali în paguba sărăci­­mei suferinde. Şi care indică cauzele jalei celei mari în care se sbate așezământul­­ spitalicesc din capitala Moldovei- (D. general Averescu s’a oferit să indideze în Basarabia, în contra d-lui C. Stere, pentru a dovedi de partea cui e popularitatea). Ziarele Averescu : Ce mă f­ac daca Stere o ia în serios ? Goga: N’ai nici-o grija, șefu’e! „Pregătesc“ eu urnele I____________________ _^======|= Polemici CONTENCIOSUL Partidul poporului are un conten­cios însărcinat pină acum, ca orice contencios de partid, cu chestii elec­torale. De cînd unica funcţiune a partidu­lui s’a redus la darea şi înregistrarea demisiilor, contenciosul averescan era pe punctul de dispariţie. Noroc de parchet care, cu chestia seringilor, a dat de lucru contencio­sului averescan, salvîndu-i existenţa. CARTEL Averescanii au propus liberalilor un cartel pentru campania de răstur­nare a guvernului. La banchetul de deunăzi, d. general Averescu luase singur ofensiva impo­triva naţional-ţărăniştilor. Dăduse chiar comanda de atac: — înainte a­­supra inamicului! Dar participanţii la banchet s’au împrăştiat, cum se spune, in linişte. Iar rindurile averescane continuă să se rărească. Şeful partidului poporului s’a vă­zut nevoit să-şi recunoască lipsa de putinţă a răstruna guvernul. Şi-a căl­cat demnitatea lapidată... cu cără­mida, şi s’a pus iarăşi la dispoziţia d-lui Vintilă Brătianu. Dar liberalii nu-i mai acceptă as­tăzi colaborarea. Partidul poporului avea rost, in politica ţării, ca remorcă a liberali­lor. Acum însă d. general Averescu — de când liberalii ,îl repugnă — şi-a pierdut orice rost politic. Nu-i rămâne altceva de făcut, de­cit să se reîntoarcă la lustruirea pin­tenilor pentru paradă. FAPTELE Am cerut de la liberali fapte în privinţa turburărilor din Basarabia. De vorbe eram sătui. In sfîrşit „Viitorul’’ se execută. „Se stringe in grabă peste Prut,­­ ne anunţă oficiosul liberal după o­­ sorginte rusească, — un­­număr mare literatura necesară pentru agitaţie: a­peluri, manifeste, pancarte, etc. „S’a întocmit lista viitorului gu­vern al Basarabiei, despre care se păstrează secretul: „Răscoalele vor avea loc în cu­­rând”. După exilarea acestor lucruri, „Viitorul" exclamă: „Iată fapte, care sunt culese din ziarele ruseşti”. (Remarcaţi, desigur, stilul d-lui Vintilă Brătianu!). Dacă intenţia de a face agitaţie, alcătuirea listei viitorului guvern ba­sarabean şi anunţarea revoluţiei pen­tru ziua de 3 Marti sunt fapte... a­tunci oare ce se zhiamă vorbe? ACORD Doi oameni cu un rol însemnat in trecutul rusesc, d-nii Pavel Kurmin­­ski (fost preşedinte al Zemstei din Bălţi) şi V. P. Sinadino, reprezen­tant al lumii economico-financiare, au făcut extrem de importante decla­raţii „Dimineţei" asupra stării de lu­cruri din Basarabia. Amândoi au declarat că primejdia bolşevică nu există in Basarabia, că în orice caz situaţia de subt actualul­­ guvern este mai bună decit subt gu­­­­vernele d-lor Brătianu şi Averescu, şi, în sfirşit, că starea de asediu­­a fost o nenorocire şi ar fi o catas­trofă, dacă s’ar introduce din nou. „Să i se dea Basarabiei, — a spus d. Sinodino, — un cinstit şi capabi aparat administrativ, credite eftine pe termen lung şi bine distribuite, debu­­şeuri rentabile pentru producţia solu­lui , şi atunci ideile comuniste nu vor găsi teren prielnic de încolţire”. Vra­ să­ zică oamenii de stingă şi de dreapta ai Basarabiei sunt de acord. Părere deosebită fac numai politi­­cianii de profesie care ar vrea să per­­cuiască în apă tulbure — ca d. Ste­lian Popescu de pildă. i (.Citiţi continuare în pag. II-a)* fertil Iarna aceasta ni se pare cea mai grozavă din câte ne-a fost dat să îndurăm. Părerea e generală. Ierni au fost în fiecare... iarnă. Fie­care simte iarna în felul lui, după pu­terile lui. Când însă iarna atinge şi pe cei cari nu au simţit-o ca „fiecare"', atunci se înăspreşte şi e cea mai gro­zavă. Poate nu-i rău că se întâmplă şi aşa. E bine chiar, ca din când în când, din ani în ani, să ne dăm cu toţii seama câ iarna e altfel de timp, de­cât vara. Obişnuiţii la Nisa, vor fi bles­temat, de sigur. Mă bucur. Bine c’a dat şi peste dânşii iarna. In ţara noastră nu se simţea nici tm anotimp, deşi ne bucuram de toate. Credeam că toate anotimpurile sunt făcute pentru petreceri osebite. Ne interesam de ele. Paginatorul gazetei noastre, a murit fără anotimp, fără prieteni care să-i fie Vasile Ssivel ducă într’o groapă, fără chenare ne­gre, fără doliu la porţile dincolo de care a lucrat vreo treizeci de ani, fără regrete, un altul găsindu-se să-i­­con­tinue viaţa în plumb, în ore, în sa­tisfacţia pur personală a muncii con­ştiente, împlinită cu dragoste. Pentru Popescu, cu barbă cum şi-a început cariera, ca şi pentru Popescu cel fără barbă, cum şi-a sfârşit-o, cu faţa o­­soasă, nesigur pe slujba lui, tremu­rând când îşi făcea mai bine datoria, pentru el şi toţi paginatorii, regretul, că devorându-se, în şir indian se duc spre multele cimitire cu care a fost înzestrată Capitala noastră. •Suferinţa fizică dispare repede. Nu lasă urme. Ţi-e frig pe stradă, ai intrat într’o locuinţă puţin încălzită, ai uitat. Te-ai schimbat. Când suferi sufleteşte, nu uiţi, nu te schimbi, rana se vindecă greu, sau nu se vindecă nici­odată. Senzaţia fizică dispare o­dată cu cauza care a­ produs-o. Rana sufletească trăeşte, are viaţă, de câte ori nu i-am­ dori să nu aibă nici o , viaţă! Rana sufletească e o durere a­ noastră, lăuntrică, şi o spunem, nu ne mândrim cu ea. Rana fizică, ea a trecut după ce am suferit; ea nu există decât în aducerea aminte, aşa­­ după cum iţi aminteşti ca în cutare! zi când erai însetat ai băut un pahar ■ de apă rece care ţi-a venit la timp, şi... nu ţi-a mai fost sete. Intre psihic şi fizic e suficientă deo­sebire şi destule asemănări. Substanţa eternă trăeşte în oricare; suferinţa fizică aparţine fie­căruia, e individuală, e strict a noastră. E aproape o fericire să priveşti la cei ce sufăr, dar e o şi mai mare fe­ricire să nu fii tu cel privit. Vă dăm toate ajutoarele, suntem gata de a înfiinţa câteva zeci de societăţi­ cu condiţia ca noi să nu suferim decât refuzul celor cărora ne adresăm, în numele vostru, al nenorociţilor cari suferiţi, şi... vai... nu ştim noi cât, suferiţi!­­ Era prin anul una mie nouă sute şapte. Sunt ceva ani de atuncia. Au îmbătrânit mulţi. Multe cucoane au­­ înâlbit. Şi ce tinere erau pe atunci ! Cum cereau să fie desfiinţată ţără­nimea, de... armată. Adică ţărănimea să fie desfiinţată prin ţărănime. Ce-ar fi făcut pe urmă cucoanele noastre? Căci fără prostime nu este armată. In nici o ţară din câte există pe lume, Rusia sovietică a făcut marea încerca­re. Şi-a creiat o armată din lucrători de fabrici, din biurocraţi şi intelec­tuali Aplicându-le reglement au fost desfiinţaţi prin ucidere intelec­tualii —, nişte încurcă lume­ai, bi­­rocraţii —, dovediţi neapţi şi lucră­torii, care veneau cu idei culese din aşchii de rumeguşuri. Era iarnă grea în anul una mie nouă sute şapte. Noi am pornit cu regimen­tul să potolim revoluţia. Am bătut în­­ vagon pe plutonier. Era prea cu chef.­­ Plecam să pacificăm o lume înebunită,­ plutonierul înebunise înainte de paci­ficare. Primul episod. Am descins noaptea într’o gară Am stat până la ziuă, în întuneric, în frig. Când a venit ziua, era ca toate celelalte pe care le-am văzut până atunci. Oamenii nu. Fierbeam. Aştep­tam gloanţe, vorbe de ură. In loc de toate acestea, o linişte mare şi nici picior de om. Pustiu. Am debarcat din vagoane, ne-am încolonat, am aş­teptat bucătăriile de campanie, care au scoborât strălucitoare, neatinse de nici un foc. Nici măcar ceai nu făcuse. Cum plecau din cazarmă aşa trebuiau să se reîntoarcă la regiment. „Soldat, să nu te atingi de ele"! Parolă. Bucătăriile au binevoit să descindă,ș 1 pe rând. Ceai? De ce să glumeşti camarade! Nu ţi-a dat Statul picioare, raniţă, ar­mă, pâine, ce vrei să-ţi mai dea? Priveam liniştea din jurul nostru, ascultam cum se încolonează „ceină­­riile" noastre şi invidiam pe maior care mânca şuncă, chiftele, friptură, bea vin, şi în timpul acesta i se fier­bea cafeaua. Noi nu spuneam nimica, noi ne gân­deam la Horaţiu, alţii la cărţile de­ matematici ale Fraţilor iezuiţi. El înfulica. Mulţimea de soldaţi înghiţea­ în sec. Cu sudălmii sau fără, tot una.­ Au plecat pe jos cum îi stă bine u-­­nui infanterist. Ştiţi, infanteria nu ciu­noaşte obstacole. Mergeam prea încet. — Mai iute măi băeţi, ne îmbia cine­va, parcă n aţi mâncat de trei zile. In burtă bătea vântul. Am străbătut sate şi cătune. Pustiu. Am poposit unde s’a întâmplat. In cel dintâi sat înainte de a se deschide noaptea. Cartiruire la iuţeală. In po­duri, în zămiuice, în gropi, erau oa­meni. Au apărut. Noi „studenţii1" i-am scos fără să-i căutăm. Potoleam. Dar cu ce sufe­rinţe sufleteşti! Altă iarnă. Era prin nouă sute şap­tesprezece.­­ Să mergem; mergem cât putem Ioane, şi unde-om cădea, acolo-i şi groapa noastră! Mergeam noi Moldovenii, spre Moldova noastră. Câţi nu mergeau spre Moldova! Co­loanele se măreau, se micşorau şi iar se măreau. Lumea era pestriţă. Oa­meni din toate regimentele; oameni fără regimente, femei, copii de toate vârstele. Din toţi au rămas în şanţuri­­ destui. Mergeam. Goniţi, înfrânţi. Speriaţi. Nu eram noi; era alt eu al nostru care s’a aşe­­­­zat în noi şi ne mâna unde voia el. Nu eram oameni; nu gândeam, eram nişte biete cârpe ce se mişcau. Nişte ve­denii. Ochiul dinlăntru halucina o casă, un interior, aşteptarea. Toţi aşteptau. Şi nici acestea nu ne mai trebuiau. Picioarele ni se înfundau în gloduri,­­ abea le puteam scoate, mulţi n­oi nu le-au mai scos. Le-au lăsat acolo.­­ Turmă de halucinaţi am fost. Am străbătut drumuri, fără mâncare. Nici nu ne trebuia. Mâneam ce ru­peam de la gospodării pe care le-am sărăcit. Să ne erte stăpânii lor. One va făcea situaţia zilnică: atâţia oa­meni, atâţia cai. Se cheltuiau bani,­­ Frig vor fi suferit şi el, dar cu câte pături se învăleau. Caii de la trăsurile lor aveau pături; noi cădeam unde se îmtâmpla şi ce blană e ză­pada albă când nu suflă crivăţul! Am stat tot pe picioare. Ne poruncea ei«

Next