Dreptatea, martie 1929 (Anul 3, nr. 416-442)
1929-03-01 / nr. 416
ANUL in No. 416 « Vineri 1 Martie 1929 PAGINI replatea 3 LN 1 A tt A * »«■ • * » (Ju t) luni t 3 luni........... ABONAMENTE: 1 DUBLU I învăţători, preoţi şi săteni in 1 Un an ...... 753 I fc luni ........ 373 REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI»* Calea Victoriei 4d. Etaj TELEFON 3 Direcţie 379/41 Redact. 313/34 Ad-tia 38/60 ANUNTURI COMEftCIALI Sa primesc direct la Ad-tra ilarului, si la toata agentiila de publicitate din tara.3 IEI Din recentele discuţii ale Camerei s'a văzut ce a fost administraţia municipală a liberalilor la Primăria Capitalei: puţin municipală şi... multă nuni Sfârşit de epocă Vă amintiţi ultimele luni de tiranie liberală? Trăia încă Ion C. Brătianu. Dar dictatura lui plină de siguranţă se tranformase într‘o orgie spasmodică, brutală şi dezordonată- Crepusculul unei glorii şi al unei legende. Sfetnicul autoritar al regelui Ferdinand, mult într’o atmosferă pe care nu o mai putuse stăpâni. Sfârşitul lui, puse în plină lumină, desvăluindu-i toate „dezavantajele, figura noului şef, d- VI11- filă, cealaltă legendă a epocei. Povestea pricepere! financiar© a vistiernicului s-a spulberat şi ea, în alte câteva luni de greşeli şi de nenorociri economice, provocate parcă dinadins de o reputaţie în criză de sinucidere. Publicul totuş, în relaxarea morală, şi în setea lui de realizări, ar fi tolerat orice ascensiune unui ministru interesat dar capabil. Un cetăţean deprimat ne spunea: cât poate să-şi însuşească un bun vistiernic? Socot că nimic n-ar fi prea scump, cu condiţie să organizeze gospodăria obştească, şi să pună în valoare, comorile de sub pământ. Brătienismul însă nu se îngrijeşte decât de apetitul câtorva guri vorace, şi rumegătoare de fraze patriotice, de păcure de cărbune şi târâte de aur. • Nu e nevoe să recapitulăm sistemul graţie căruia se menţinea regimul de tâlhărie, de digestie copioasă, peste mizeria, paralizia şi descurajarea unanimă. (Discursul recrent al d-lui Madgearu la Cameră, a desvăluit până în detalii secretul şi procedeele liberale). Dar au rămas in picioare, prosperităţile indecente creiate în anii de nesupărat banditism. Răul trebuie stârpit in amănunt, ca un cancer urmărit in toate ramificaţiile şi trimiterile lui, după ce cuţitul atacă punctul lui de creştere şi de pornire. Această sarcină a devenit, în parte, celui ce a fost, ani de zile, principalul persecutor, agresivul şi perseverentul denunţător al exproprierilor de tot felul, practicate de integralul patriot şi profitor al epocei de după război, de inestetica întrupare a modestiei intransigente* Planul este simplu şi cunoscut, fiindcă planurile eficace trebue să fie simple, după cum adevărurile mari sunt banale. Me-are menţinut la elementele economiei reclamam intensificarea producţiei pentru a ajunge la oftinirea traiului. Am proclamat la timp necesitatea stabilizării, dar să reamintim că dlui Vintilă Brătianu i-au trebuit zece ani ca să nu o mai combată, pe când acest deziderat era vehement preconizat de actualul ministru de finanţe şi de cel al industriei. De asemenea, reorganizarea transporturilor e o veche şi zilnic stridentă nevoie a vieţii noastre economice, dar d. Vintilă Brătianu, în materie de transporturi s-a îndărătnicit să le saboteze, căci peste cimitirul parcului de c. f. r„ a suspendat acel epitaf al lui. ..prin noi înşine“. Preocuparea publicului, la începerea activităţii economice a guvernului actual a fost; asistăm oare la un început efectiv, sau cel puţin, la o făgăduială sinceră, în sensul unei totale răsturnări de sistem? Şi iată, a cunoscut, pe neaşteptate, legea comercializărilor, ceea ce înseamnă că răspunsul nu a întârziat de loc. S’a alcătuit o constituţie a averii publice, în administrarea căreia arbitrarul a fost înlocuit cu norme precise şi bunul plac a fost înlăturat prin instituirea unui control real. Vom cunoaşte în curând un tarif vamal raţional, care, după cât s’a putut afla, va realiza o speranţă şi va desminţi temerile ipocrite ale opozanţilor alarmaţi de un ţărănism idilic, deci exagerat. Noua concepţie temperează termenul de protecţionism, prin acela de „raţionalizare“In sfârşit, cheia de boltă a noului edificiu financiar şi economic in devenire, e îndelung aşteptata lege a minelor, revizuire a intolerabilului regim care ne-a făcut odioşi, conceput de d. Vintilă Brătianu. Acea pravilă a deposedării statului, acel text al xenofobiei şi al avidităţii care repugnă, acea cauză de căpetenie a ostracismului îndurat din partea străinătăţii, atunci când ne-am permis să o solicităm prin chiar mâna care îi închisese porţile ţării, va fi prăvălit în dezvetudine şi uitare- Va fi noua lege, una din operile capitale a întreprinderii de salvare, pornită de actualul guvern. Bazele nouii vieţi economice, despărate de prohibiţiunile şi falsificările dictaturei interesate, au fost puse. Cu hotărâre, cu făruinţă şi să nu se uite, cu bravii.*. Căci guvernul actual realizează, ceeace nimeni, până astăzi, n’a îndrăznit de teama fortificaţiilor de carton presat ale organismului liberal. ^ V. STBAINATATLI 3 inni............. im interesele cultivatorilor Lucrările comisinei pentru fixarea preţului sfeclei de zahăr au fost şi ele un prilej de a dovedi cât de unitară şi de consecvenţă este acţiunea guvernului actual pentru aplicarea programului său economic. Având să-şi spună cuvântul în determinarea unui preţ drept pentru sfecla furnizată fabricelor de zahăr în noua campanie de lucru, ministerul de industrie a găsit că preţul din trecut trebue să fie majorat. Pentru cultivatorii de sfeclă, această recunoaştere a drepturilor lor s’a tradus printr’un spor dă preţ imediat iar nu printr’o platonică afirmare a dreptului lor, aşa cum se petreceau lucrurile în trecut. Sfecla din noua recoltă le va fi plătită cu 350 lei mai mult la vagon iar în acelaş timp s’au luat măsuri ca manoperile speculatorilor de orice fel, cari reuşeau să se înfrupte din produsul muncii cultivatorilor, prin diverse mijloace, să fie zădărnicite-Ne găsim, bineînţeles în faţa unei măsuri cu caracter special insă eu nu e mai puţin edificatoare pentru cei cari vor sa judece valoarea actelor guvernului naţional-ţărănesc. Nu numai că o numeroasă categorie de cultivatori îşi va vedea astfel îmbunătăţită situaţia materială, dar măsura va avea ca efect răspândirea culturii unei plante industriale de valoarea sfeclei de zahăr. Bineînţeles că e vorba numai de o etapă către mai bine. Pe măsură ce ameliorarea condiţiunilor în care produce acum industria zahărului — ca Şi celelalte industrii, de altfel — va arăta că se poate ţine seamă Şi mai mult de interesele cultivatorilor, ele vor fi apărate cu conştiinţa că numai în elul acesta se servesc deopotrivă Şi interesele industriei transformatoare. Nu e nici un motiv ca România, ca ţară atât de bine dotată în condiţiuni naturale prielnice agriculturii să nu-şi poată crea o puternică industrie agricolă da export. Industria zahărului , dintre acestea şi în momentul când vor dispare multe din piedicele vremelnice create de război, ea va putea apare ca o concurență serioasă pe piețele consumatoare străine. Tulburătorii ordinei publice — „Universul“ şi „apusul ordinei“ — Ziarul d-lui Stelian Popescu nu pierde o ocazie pentru a dovedi că e cu mult mai ridicol decât îl crede lumea. Dar prostului nu-i stă bine dacănu-i şi un pic fudul Aceasta e singura explicaţie pe care o putem da tonului în care e scris articolul apărut ori în „Universul“ şi întitulat „Apusul ordinei“. In ceia ce priveşte însă fondat articolului, socotim că a fost inspirat de aceiaşi pescuitori în ape tulburi în slujba cărora d. Stelian Popescu şi-a pus de câţiva ani şi ziarul şi persoana d-sale. A agita în massa opiniei publice anumite chestii, a stârni anumite sentimente prin aceste agitaţiuni şi a exploata exteriorizarea acestor sentimente în folosul personal al său sau al patronilor săi, a fost principala ocupaţie a fostului logofăt al dreptăţii. Iată de ce pricepem, foarte bine rostul campaniei pe care ,,Universul" — ţinând pasul „Viitorului"— o duce de cătăva vreme pe tema agitaţiunilor comuniste. Sistemul întrebuinţat de oficiosul şi semi-oficiosul liberal este însă cusut cu aţă albă , publică azi fanteziste ştiri despre imaginate resmerite pentru ca mâine ziarul să revie şi să comenteze aceste produse ale propriei imaginaţii, cu un suficient lux de amănunte. Acesta a fost de altfel în toate timpurile şi în toate ţările rostul agenţilor provocatori. E suficient să cităm un singur pasagiu din articolul ,apusul ordinei“. „Într’o singură zi, dein Arad, dela Timişoara, dela Braşov, dela Galaţi, din Basarabia, nu vin ştiri, că se pregăteşte, ba chiar se încearcă răsunetiţa. Ba la Ploeşti s’a divulgat şi data începerii răsvrătirei: 3 Martie“. Şi ceva mai departe : „Coincidenţa întâmplărilor semnalate e prea mare msă, iar alarmările vin din prea multe locuri şi sunt întemeiate pe treceri la fapte prea brutale, prea probând precis începutul anarhizării, ca să nu ne impunem cea mai legitimă îngrijorare“Citiţi vă rog încă odată: „A probând PRECIS începutul anarhizării“..Atât de PRECIS, încât d. Stelian Popescu poate să continue: ,,Nu mijesc zorii unor vremi noui, ci se iveşte rugina unui apus: apusul ordinei“. Şi ca să termine în aceiaşi notă în care a început, adică pentru a lăsa întreg ridicolul să planeze asupra articolului. ..Universul“ încheie : „De gravitatea acestei realităţi, facem răspunzător guvernul, cu atât mai mult, că acesta s’a bucurat de toate sfaturile şi îndemnurile chibzuite, fără însă să fi voit să le asculte şi să le urmeze“. Dăm şi noi un sfat agenţilor provocatori ascunşi la saloanele Universului , SA SE POTOLEASCĂ. Și le reamintim că soarta tuturor celor ce au semănat VÂNT a fost că au cules SINGURI roadele FORTUNEI. Basarabia şi d. Stere Continuă să se agite în presă „chestiunea Basarabiei“, fiindcă graţie moravurilor politicianilor învechiţi în rele s’a isbutit să se creieze, fireşte în chip artificial, astăzi zece ani de la Unire, o „chestie a Basarabiei“. Prelungirea discuţiei, după luminoasele şi concludentele explicaţii ale guvernului, a scos însă în evidenţă cauzele reale ale acestor „agitaţii“ care dacă nu există,în Basarabia nu pot fi tăgăduite în sânul partidelor de opoziţie. In adevăr, explicaţiilor guvernului, de care vorbeam mai sus li s-a adăugat la scurt interval, interviewul d-lui Constantin Stere, minunata cristalizare în formule plastice şi vibrante a unei stări de spirit, atât de rău înţeleasă de acei ce nu văd interesele superioare ale unui neam, decât circumscrise la meschinele lor interese personale ori de partid. Aşa se explică şi faptul că, după interviewul d-lui Stere, nemaigăsind căi pentru specularea criminală a nevoilor unei provincii, bântuite de atâtea lipsuri, oficioasele liberale s’au năpustit asupra persoanei, care ie strica socotelile, reeditând pe de o parte o campanie răsuflată şi încercând pe de alta puerile ntrigi de lume veche, aşa cum astăzi nu mai prind şi nu mai pot să prindă. „Scoaterea d-lui Stere din viaţa politică“, iată ultima invenţie a Viitorului. Ca şi când d. Stere nu s’ar identifica cu viaţa politică şi naţională a Bas- 'abiei, nu de astăzi, ci din prima clipă a păşirii d-sale în viaţa publică, într’o vreme când atât de puţini erau cei ce-şi purtau gândurile şi sentimentele către Moldovenii cari, între Prut şi Nistru, gemeau sub apăsarea ţaristă. Acţiunea d-lui Stere în Vechiul Regat a reţinut privirile României libere asupra Basarabiei robite, după cum acţiunea d-sale în Basarabia a întreţinut sentimentul naţional al românismului în populaţia ca dincolo de Prut. Şi tot d-lui Stere, drept recompensă a destinului, i-a revenit misiunea cea mai importantă în clipa revenirii Basarabiei în frontierele noastre de Stat unitar şi naţional, lată de ce ani dea rândul, de la Unire încoace, cu stăruinţă şi convingere, basarabenii trimit în Parlamentul României Mari drept reprezentant al lor, al tuturora, pe d. Constantin Stere. lată de ce nu inj^nisem taxa drept infamie, ci doar naivă obrăznicie, afirmaţia liberală că d. Stere poate fi scos din viaţa politică. Ar însemna — nici mai mult, nici mai puţin— scoaterea basarabenilor din viaţa publică a României Mari, ajungându-se la absurda formulă : „Basarabia fără Basarabeni“, asupra căreia d. Stere, în impresionantul d-sale interview, declară: „Basarabia fără Basarabeni ? „Socot patrioticii noştri bărbaţi de stat că trebue să extermineze populaţia unei provincii sau au dreptul’s-o ţină în lanţuri subt un regim de teroare, pentru că-şî acordă încrederea unui om pe care ei îl onorează cu justa lor ură şi oroare ? „Nu sunt ei datori, mai curând să-şi facă un examen de conştiinţă şi să-şi verifice aprecierile ? „Doi foşti preşedinţi ai Sfatului Ţării care au votat Unirea, doi recunoscuţi conducători ai masselor populare din Basarabia, cu o autoritate atât de mare încât, nici o urgie nu o poate sdruncina, nu pot fi înfăţişaţi ca agenţi ai sovietelor, fără o repercusiune asupra provinciei înseşi, ceia ce poate numai servi dinlomaţia d-lui Litvinov. „Pentru patrioţii, cari nu pot pătrunde în Parlament când alegerile sunt libere, decât sub scutul unei legi electorale „scelerate“, îndrăzneala în orice caz e prea mare“. Şi o îndrăzneală criminală, adaugăm noi , fiindcă numai astfel se poate numi astăzi acţiunea anarhică a partidului !:bsrai, care, la guvern, flutură tricolorul ori de câte ori e prins cu vreo potlogărie, iar în opoziție se acopere fățarnic cu drapelul roșu. Una, din multe sute "’Pârai "ce vomînfiinţa o fabrică permanentă pentru a înşira isprăvile gospodăreşti ale prea pricepuţilor administratori liberali, vom vorbi azi de o astfel de ispravă de la Iaşi. Există acolo instituţia publică a Spiridoniei, secularul aşezământ de pomană spitalicească făcută de generoşi donatori din trecut. Dacă din pomana lăsată cu limbă de moarte de boeri, cu frica lui Dumnezeu şi dragoste de oameni s’au putut înfrupta în decursul anilor oameni scăpătaţi atinşi de boli, în schimb politiciani, şi mai mulţi au râs din veniturile Spiridoniei, ca lăcusteleIn special, liberalii au fost cei ce au huzurit şi jecmănit mai mult în averea Eforiei Sf-lui Spiridon. Două exemple tipice. O casă a Spiridoniei din Iaşi era închiriată prin bună învoială unui consiler municipal liberal pe preţ de 2500, citeşte două mii cinci sute, de lei pe anExpirând contractul, eforul d. dr. Tănăsescu dispune să se scoată la licitaţie acea casă spre închiriere, şi se obţine suma de 8°000 lei, citeşte optzeci de mii. Pentru o a doua casă a Spiridoniei, închiriată unui alt favorit pe preţ de 3500, (trei mii cinci sute) de lei, se obţine la licitaţie suma de lei una sută treizeci de mii. Un fleac, cum vedeţi! Un fleac care pune însă, în evidenţă sistemul de potlogării practicat de banii şi pricepuţi administratori liberali în paguba sărăcimei suferinde. Şi care indică cauzele jalei celei mari în care se sbate așezământul spitalicesc din capitala Moldovei- (D. general Averescu s’a oferit să indideze în Basarabia, în contra d-lui C. Stere, pentru a dovedi de partea cui e popularitatea). Ziarele Averescu : Ce mă fac daca Stere o ia în serios ? Goga: N’ai nici-o grija, șefu’e! „Pregătesc“ eu urnele I____________________ _^======|= Polemici CONTENCIOSUL Partidul poporului are un contencios însărcinat pină acum, ca orice contencios de partid, cu chestii electorale. De cînd unica funcţiune a partidului s’a redus la darea şi înregistrarea demisiilor, contenciosul averescan era pe punctul de dispariţie. Noroc de parchet care, cu chestia seringilor, a dat de lucru contenciosului averescan, salvîndu-i existenţa. CARTEL Averescanii au propus liberalilor un cartel pentru campania de răsturnare a guvernului. La banchetul de deunăzi, d. general Averescu luase singur ofensiva impotriva naţional-ţărăniştilor. Dăduse chiar comanda de atac: — înainte asupra inamicului! Dar participanţii la banchet s’au împrăştiat, cum se spune, in linişte. Iar rindurile averescane continuă să se rărească. Şeful partidului poporului s’a văzut nevoit să-şi recunoască lipsa de putinţă a răstruna guvernul. Şi-a călcat demnitatea lapidată... cu cărămida, şi s’a pus iarăşi la dispoziţia d-lui Vintilă Brătianu. Dar liberalii nu-i mai acceptă astăzi colaborarea. Partidul poporului avea rost, in politica ţării, ca remorcă a liberalilor. Acum însă d. general Averescu — de când liberalii ,îl repugnă — şi-a pierdut orice rost politic. Nu-i rămâne altceva de făcut, decit să se reîntoarcă la lustruirea pintenilor pentru paradă. FAPTELE Am cerut de la liberali fapte în privinţa turburărilor din Basarabia. De vorbe eram sătui. In sfîrşit „Viitorul’’ se execută. „Se stringe in grabă peste Prut, ne anunţă oficiosul liberal după o sorginte rusească, — unnumăr mare literatura necesară pentru agitaţie: apeluri, manifeste, pancarte, etc. „S’a întocmit lista viitorului guvern al Basarabiei, despre care se păstrează secretul: „Răscoalele vor avea loc în curând”. După exilarea acestor lucruri, „Viitorul" exclamă: „Iată fapte, care sunt culese din ziarele ruseşti”. (Remarcaţi, desigur, stilul d-lui Vintilă Brătianu!). Dacă intenţia de a face agitaţie, alcătuirea listei viitorului guvern basarabean şi anunţarea revoluţiei pentru ziua de 3 Marti sunt fapte... atunci oare ce se zhiamă vorbe? ACORD Doi oameni cu un rol însemnat in trecutul rusesc, d-nii Pavel Kurminski (fost preşedinte al Zemstei din Bălţi) şi V. P. Sinadino, reprezentant al lumii economico-financiare, au făcut extrem de importante declaraţii „Dimineţei" asupra stării de lucruri din Basarabia. Amândoi au declarat că primejdia bolşevică nu există in Basarabia, că în orice caz situaţia de subt actualul guvern este mai bună decit subt guvernele d-lor Brătianu şi Averescu, şi, în sfirşit, că starea de asediua fost o nenorocire şi ar fi o catastrofă, dacă s’ar introduce din nou. „Să i se dea Basarabiei, — a spus d. Sinodino, — un cinstit şi capabi aparat administrativ, credite eftine pe termen lung şi bine distribuite, debuşeuri rentabile pentru producţia solului , şi atunci ideile comuniste nu vor găsi teren prielnic de încolţire”. Vra să zică oamenii de stingă şi de dreapta ai Basarabiei sunt de acord. Părere deosebită fac numai politicianii de profesie care ar vrea să percuiască în apă tulbure — ca d. Stelian Popescu de pildă. i (.Citiţi continuare în pag. II-a)* fertil Iarna aceasta ni se pare cea mai grozavă din câte ne-a fost dat să îndurăm. Părerea e generală. Ierni au fost în fiecare... iarnă. Fiecare simte iarna în felul lui, după puterile lui. Când însă iarna atinge şi pe cei cari nu au simţit-o ca „fiecare"', atunci se înăspreşte şi e cea mai grozavă. Poate nu-i rău că se întâmplă şi aşa. E bine chiar, ca din când în când, din ani în ani, să ne dăm cu toţii seama câ iarna e altfel de timp, decât vara. Obişnuiţii la Nisa, vor fi blestemat, de sigur. Mă bucur. Bine c’a dat şi peste dânşii iarna. In ţara noastră nu se simţea nici tm anotimp, deşi ne bucuram de toate. Credeam că toate anotimpurile sunt făcute pentru petreceri osebite. Ne interesam de ele. Paginatorul gazetei noastre, a murit fără anotimp, fără prieteni care să-i fie Vasile Ssivel ducă într’o groapă, fără chenare negre, fără doliu la porţile dincolo de care a lucrat vreo treizeci de ani, fără regrete, un altul găsindu-se să-icontinue viaţa în plumb, în ore, în satisfacţia pur personală a muncii conştiente, împlinită cu dragoste. Pentru Popescu, cu barbă cum şi-a început cariera, ca şi pentru Popescu cel fără barbă, cum şi-a sfârşit-o, cu faţa osoasă, nesigur pe slujba lui, tremurând când îşi făcea mai bine datoria, pentru el şi toţi paginatorii, regretul, că devorându-se, în şir indian se duc spre multele cimitire cu care a fost înzestrată Capitala noastră. •Suferinţa fizică dispare repede. Nu lasă urme. Ţi-e frig pe stradă, ai intrat într’o locuinţă puţin încălzită, ai uitat. Te-ai schimbat. Când suferi sufleteşte, nu uiţi, nu te schimbi, rana se vindecă greu, sau nu se vindecă niciodată. Senzaţia fizică dispare odată cu cauza care a produs-o. Rana sufletească trăeşte, are viaţă, de câte ori nu i-am dori să nu aibă nici o , viaţă! Rana sufletească e o durere a noastră, lăuntrică, şi o spunem, nu ne mândrim cu ea. Rana fizică, ea a trecut după ce am suferit; ea nu există decât în aducerea aminte, aşa după cum iţi aminteşti ca în cutare! zi când erai însetat ai băut un pahar ■ de apă rece care ţi-a venit la timp, şi... nu ţi-a mai fost sete. Intre psihic şi fizic e suficientă deosebire şi destule asemănări. Substanţa eternă trăeşte în oricare; suferinţa fizică aparţine fiecăruia, e individuală, e strict a noastră. E aproape o fericire să priveşti la cei ce sufăr, dar e o şi mai mare fericire să nu fii tu cel privit. Vă dăm toate ajutoarele, suntem gata de a înfiinţa câteva zeci de societăţi cu condiţia ca noi să nu suferim decât refuzul celor cărora ne adresăm, în numele vostru, al nenorociţilor cari suferiţi, şi... vai... nu ştim noi cât, suferiţi! Era prin anul una mie nouă sute şapte. Sunt ceva ani de atuncia. Au îmbătrânit mulţi. Multe cucoane au înâlbit. Şi ce tinere erau pe atunci ! Cum cereau să fie desfiinţată ţărănimea, de... armată. Adică ţărănimea să fie desfiinţată prin ţărănime. Ce-ar fi făcut pe urmă cucoanele noastre? Căci fără prostime nu este armată. In nici o ţară din câte există pe lume, Rusia sovietică a făcut marea încercare. Şi-a creiat o armată din lucrători de fabrici, din biurocraţi şi intelectuali Aplicându-le reglement au fost desfiinţaţi prin ucidere intelectualii —, nişte încurcă lumeai, birocraţii —, dovediţi neapţi şi lucrătorii, care veneau cu idei culese din aşchii de rumeguşuri. Era iarnă grea în anul una mie nouă sute şapte. Noi am pornit cu regimentul să potolim revoluţia. Am bătut în vagon pe plutonier. Era prea cu chef. Plecam să pacificăm o lume înebunită, plutonierul înebunise înainte de pacificare. Primul episod. Am descins noaptea într’o gară Am stat până la ziuă, în întuneric, în frig. Când a venit ziua, era ca toate celelalte pe care le-am văzut până atunci. Oamenii nu. Fierbeam. Aşteptam gloanţe, vorbe de ură. In loc de toate acestea, o linişte mare şi nici picior de om. Pustiu. Am debarcat din vagoane, ne-am încolonat, am aşteptat bucătăriile de campanie, care au scoborât strălucitoare, neatinse de nici un foc. Nici măcar ceai nu făcuse. Cum plecau din cazarmă aşa trebuiau să se reîntoarcă la regiment. „Soldat, să nu te atingi de ele"! Parolă. Bucătăriile au binevoit să descindă,ș 1 pe rând. Ceai? De ce să glumeşti camarade! Nu ţi-a dat Statul picioare, raniţă, armă, pâine, ce vrei să-ţi mai dea? Priveam liniştea din jurul nostru, ascultam cum se încolonează „ceinăriile" noastre şi invidiam pe maior care mânca şuncă, chiftele, friptură, bea vin, şi în timpul acesta i se fierbea cafeaua. Noi nu spuneam nimica, noi ne gândeam la Horaţiu, alţii la cărţile de matematici ale Fraţilor iezuiţi. El înfulica. Mulţimea de soldaţi înghiţea în sec. Cu sudălmii sau fără, tot una. Au plecat pe jos cum îi stă bine u-nui infanterist. Ştiţi, infanteria nu ciunoaşte obstacole. Mergeam prea încet. — Mai iute măi băeţi, ne îmbia cineva, parcă n aţi mâncat de trei zile. In burtă bătea vântul. Am străbătut sate şi cătune. Pustiu. Am poposit unde s’a întâmplat. In cel dintâi sat înainte de a se deschide noaptea. Cartiruire la iuţeală. In poduri, în zămiuice, în gropi, erau oameni. Au apărut. Noi „studenţii1" i-am scos fără să-i căutăm. Potoleam. Dar cu ce suferinţe sufleteşti! Altă iarnă. Era prin nouă sute şaptesprezece. Să mergem; mergem cât putem Ioane, şi unde-om cădea, acolo-i şi groapa noastră! Mergeam noi Moldovenii, spre Moldova noastră. Câţi nu mergeau spre Moldova! Coloanele se măreau, se micşorau şi iar se măreau. Lumea era pestriţă. Oameni din toate regimentele; oameni fără regimente, femei, copii de toate vârstele. Din toţi au rămas în şanţuri destui. Mergeam. Goniţi, înfrânţi. Speriaţi. Nu eram noi; era alt eu al nostru care s’a aşezat în noi şi ne mâna unde voia el. Nu eram oameni; nu gândeam, eram nişte biete cârpe ce se mişcau. Nişte vedenii. Ochiul dinlăntru halucina o casă, un interior, aşteptarea. Toţi aşteptau. Şi nici acestea nu ne mai trebuiau. Picioarele ni se înfundau în gloduri, abea le puteam scoate, mulţi noi nu le-au mai scos. Le-au lăsat acolo. Turmă de halucinaţi am fost. Am străbătut drumuri, fără mâncare. Nici nu ne trebuia. Mâneam ce rupeam de la gospodării pe care le-am sărăcit. Să ne erte stăpânii lor. One va făcea situaţia zilnică: atâţia oameni, atâţia cai. Se cheltuiau bani, Frig vor fi suferit şi el, dar cu câte pături se învăleau. Caii de la trăsurile lor aveau pături; noi cădeam unde se îmtâmpla şi ce blană e zăpada albă când nu suflă crivăţul! Am stat tot pe picioare. Ne poruncea ei«