Dreptatea, iulie 1929 (Anul 3, nr. 515-540)

1929-07-01 / nr. 515

3 Lei Un an 6 luni 3 Ioni T A R A • • •:«*"4+4" • • A B O NAMEN DUBLU In STRAINATATE T Ei INVâjATORi, Un an • 6 Iuni . 3 luni . BlBl'O i cv^a, S1 RA"| $ I B I n Antii III No. 315 C Uni 1 llilic 1929 6 PAOINI BP» PRE811 . REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTL-C iiea Victoriei 49, Etaj TELEFON: Direcţia 379/41 Redacţ. 313/54 Ad-ţia 38/60 ANUNŢURI COMERCIALE Se primesc direct la Ad-lia statului, şi la toate agenţiile de publicitate din tara13 Lei „Viitorul“ este indignat că „gu­vernul s’a apucat să răscolească arhivele ministerelor“. ...Dacă liberalii n’au dus toate arhivele acasă­­ ca d. in­g. flotaș... Cu toată recolta dezastroasă din anul trecut, cu toate pagubele su­ferite, cu toate celelalte consecinţe rele ale unui an secetos, scârba nu a cuprins pe mult răbdătorul şi veş­nic optimistul agricultor român. Cu energii noi, cu încăpăţânare vitejească, cu acelaş învisurător op­timism, plugarul a tras brazdă nouă, s’a plecat cu sârguinţă încordată pe glia, maşteră ieri, făgăduitoare de belşug pentru ziua de mâine, şi i-a încredinţat cu nădejde reînoită să­mânţa menită să rodească. Campania agricolă începută cu tânjală şi cu oarecare fereală în toamna trecută, s’a reluat cu o hăr­nicie demnă de admirat în primă­vara cea târzie. Iarna grea care a atins ogoarele însămânţate în toam­nă, departe de a descuraja, a fost un imbold nou pentru plugar de a face un nou credit pământului dela care aşteptăm totul. Ca în nici un alt an, ogoarele au fost toate semănate, s’a înmulţit nu­mărul tratelor trase de plugar cu cormanul plugului asupra naturei. Scadenţa se apropie, şi după toate semnele ziua aceasta va răsplăti în­crederea agricultorului. Vom avea, să nu fie cu bănat pe­simiştilor, mai ales pesimiştilor inte­resaţi, una din recoltele cele mai bogate din aceşti din urmă zece ani. Grija cu care dela ministerul a­­griculturei, s’a urmărit încurajarea plugarului ca să nu se lase scârbit de trădarea pământului din anul trecut, ajutorarea cu seminţe, cu credite şi cu sfaturi, îşi va găsi răsplata în mulţumirea pe care o va aduce obştei promiţătoarele bo­găţii ale iminentei recolte. Dacă primăvara ne-a­­venit târ­ziu, ea şi-a răscumpărat cu o extra­ordinară putere de a da viaţă şi întârzierea pusă ca să os sosească, ca şi relele pe cari iarna ni le pri­cinuise. Semănăturile de primăvară, oar­­zele, ovăzurile, porumburile, plan­tele furajere, au împodobit câmpiile întinse şi rodnice cu verdeaţa lor îmbucurătoare ochilor, sub razele făcătoare de minuni ale unui soare binevoitor, răcorite la intervale par­că înadins potrivite cu ploi ogo­­litoare de arşiţe prea tari. Am avut un anotimp din cele mai prielnice pentru cele trei sferturi şi mai bine de culturi primăvăratece. Iar prin­tre acestea porum­biştile dau nă­dejdi mari, dacă cerul se va milos­tivi să fie tot atât de îndurător cu stropi abundenţi de ploi la vremea când a mijit mătasea bălae pe ştiu­­letul ce dă să lege. Grânele chiar, atât de încercate de o iarnă aspră cum nu a fost de mult, sau bucurat şi ele de mira­colul de a reînvia sub căldura cea binefăcătoare în acest minunt ano­timp, aşa că ceea ce a căzut prada gerului nu trece de 15 la sută. Acum când rodul pământului muncit cu devotament a dat în pâr­­gă, când pe zi ce trece raza soarelui îl rumeneşte, când secerătorul stă gata cu fierul spre a-l culca în pale aurii pe ogorul înfierbântat, când firul de porumb crește văzând cu o­­chii, perspectivele cele bune ale nouei recolte se întăresc zi cu zi. Anul trecut (1927—1928) am avut cereale cultivate pe următoarele în­tinderi: 3- 200.000 Hl. grâu 1.116.000 » ovăz 1.749.000 » orz 4- 455.000 » porumb 372.000 » pl. indust. 415.000 » pl. alim. I Anul acesta întinderile însemân­­țate au fost următoarele: 3.400.000 grâu 1.200.000 ovăz 2.000.000 orz 5.000.000 porumb Din cele 3.400.000 ha- grâu, 15 la sută au fost întoarse în primăvară, rămânând deci aproximativ 8 mili­oane de hectare. Cum, însă, cantitativ, din cauza gerurilor de iarnă, recolta nouă va fi ceva mai slabă, promițând în schimb până acum din punct de ve­dere calitativ, şi dacă se calculează, foarte modest, producţiunea medie la hectar la 9 hectolitri, se poate e­­valua, fără exagerare, viitoarea re­coltă de grâu la 250—270 de mii de vagoane. Cât pentru oarze şi ovăzuri re­colta se anunţă bogat. Câteva săptămâni ne mai desparte de timpul când noua recoltă va pu­tea intra în comerţ. Noi puter­ vor pătrunde deci, în­­vreo lună şi jumă­tate de ani înainte, curentul circu­­latoriu al vieţii noastre economice, înainte deci ca luna lui Septem­brie să vină să confirme definitiv ceea ce promit porumburile, puse pe o întindere cu mai mult de 20 la su­tă mai mare decât anul trecut, pă­­ioasele vor fi acelea cari vor aduce economiei Ţării primul aflux nou de viaţă. Sunt aceste perspective neplăcute pentru unii, pentru speculatorii ba­nului, pentru speculatorii tuturor strâmtorărilor, pentru cei ce sunt gata să profite după urma crizelor, pe tărâm politic sau altfel, cari stau la pândă, le speră şi le­­vânează, dar aceste perspective vin în schimb să mângâie pe cei ce cu sudoarea frunţilor lor au încredinţat pămân­tului munca şi nădejdile lor de trai. Ţăranul român are dreptul să con­state că optimismul său ancestral în îndurarea Domnului pentru munca sa stăruitoare a fost răsplătit. Şi de multe angarale îl vor scăpa clăile aurii pe cari, vesel, el le va clădi, cum obştea întreagă, Statul la rândul său, se va resimţi de pe urma belşugului anului. ------ooxxxoo------­ita hu nn In «VUt arul* de eri, la loc de frunte, se găsea un titlu şi o iscă­litură deopotrivă de pretenţioase. Se înţelege clar că s’ar fi cuvenit să găsim în dosul firmelor un conţinut care să nu desmintă reclama. Din nefericire — şi nu pentru noi — d. profesor I. N. Angelescu — căci de d-sa este vorba — vorbind de «legile economice ale guvernului Maniu» a reuşit să nu spună nimic, întro formă care spune foarte mult. Ca şi acum câteva zile, când în graba de a ataca bugetul pe anul în curs, a uitat să-l citească, sau l’a citit şi nu l’a înţeles, d. ex-rector al Academiei de comerţ a neglijat fl­ow»» să-şi pună în acord afirmaţiile din capul articolului cu cele dela coada lui. Intr’adevăr, crezând că distruge o­­pera legislativă a d-lui ministru Madgearu spune că d-sa «a început prin a reproduce şi a pune să se voteze din nou articolele unor legi existente ca: legea comercializării şi legea minelor», pentru ca apoi, cu câteva rânduri mai departe să sus­ţină că în aceleaşi legi, d. ministru Madgearu, a introdus inovaţii «care deschid larg porţile concesiunilor la străini a avuţiilor publice şi lasă la discreţia atot­puterniciei capita­lului străin avuţiile şi isvoarele de venit naţional.­Dar lipsa de coherenţă este atât de pronunţată încât nu numai ideile nu sunt acordate ci şi substantivele cu adjectivele. întrebuinţăm acest titlu, cu tona­litate destul de moale, numai din respectul ce datorăm cititorilor noş­­tri, fiindcă — de fapt — atitudinea liberală, pe care o vom discuta as­tăzi merită neîndoios calificative mult mai aspre. In adevăr «L’Independance Rou­­maine» — oficiosul franţuzesc al partidului d-lui Vintilă Brătianu — duce de câtva timp o stăruitoare campanie împotriva d-lui ministru al Afacerilor Străine; despre aceas­tă campanie, care nu are ecou nici măcar în restul presei liberale de partid, nu ne vom ocupa, fiindcă ea nu este — și nici nu poate fi altfel — decât datorită unor nevolnici can­­didaţi la înalte postări externe, cari cred că se afirmă, «atacând» — dra­gă Doamne! — personalităţile proe­minente din viaţa publică. Dar în cursul acestei campanii — — şi anume chiar în numărul de Vineri seara — «L’Independance Roumaine» îndrăzneşte să publice im articol intitulat «Propaganda românească în străinătate», deschi­zând astfel unul din capitolele cele mai triste, cele mai odioase ale ul­timelor guvernări liberale şi libe­­raloide din cei zece ani de la Unire încoace. îngrijorarea oficiosului liberal este stârnită de faptul anunţat de unele ziare că ministerul de Externe va rechema din străinătate tot per­­sonalul diplomatic­ inutil, care îm­povărează bugetul fără a aduce vre­un serviciu real ţării, în schimbul graselor retribuţii, misii, diurne, sporuri, suplimente, etc., pe care le încasează, înţelegem perfect faptul că o ase­menea măsură de economie are da­rul să îngrijoreze , mai mult chiar, să supere oficiosul liberal. In ade­văr, toţi domnişorii, pe cari aceste măsuri de economie urmează să-i lovească, sunt odrasle liberale, bă­ieţi de bani gata sau numai de că­rare bine trasă o dângă ţeapănă la pantaloni, cari, pe temeiul acestor însuşiri a căror importanţă nu va scăpa nimănui, au fost adune în­fipţi în bugetul Statului, sub pre­textul reprezenta­nţelor diplomatice. Rechemarea 10» — câte iluzii per­­dute reprezint c c­âte visuri sdrobi­­te, ce amară tr ;îre la realitate du­pă ani dtTtraî ^parătesc pe banii .3 L.l11.I -îm narea oficiosului franțuzesc al par­tidului liberal pornită, ca în totdea­una — cine s’ar putea îndoi? — din motive privind interesele cele mai arzătoare ale... țării!... Unde însă ni se pare că «L’Inde­pendance llouviaine» prea se între­­ce cu îndrăzneala, este când trece la explicarea atitudinii sale ostile rechemărilor, aplaudate de abso­lut tot restul presei. Ştiţi care ar vrea să fie motivul principal al in­dignării franţuzeşti a liberalilor? Propaganda naţională în străinăta­te, care va rămâne în suferinţă. Şi cu acest prilej, «L’Independan­­ce Roumaine» atacă problema de front: «Care sunt ideile şi faptele pe care o propagandă bine înţeleasă trebue să le scoată în evidenţă? E­­vident, trebuie să se facă cunoscute marelui public, rezultatele obţinute de către o naţiune în toate domenii­­le activităţii omeneşti, progresele şi influenţa ei de radiaţiune, situaţia excelentă a instituţiilor ei, şi bunul temeiu al revendicărilor şi aspira­­ţiunilor ei, în sfârşit, străduinţele, pe care le desfăşură pentru organi­­zarea ei economică şi financiară». Iată ce fel de lecţii îndrăzneşte să dea guvernului naţional-ţărănist, un ziar al partidului liberal, adică al acelui partid, care, pe când se afla acum câtva timp la guvern îşi re­ducea acţiunea de propagandă peste hotare exclusiv la critici, insulte şi injurii aduse partidelor de opozi­­ţie, care luptau cu învierşunare îm­­potriva unei guvernări de catastro­fă care nu a întârziat — de altfel — a se prăbuşi. Pe acea vreme — nu tocmai aşa de îndepărtată, încât memoria re­dactorilor de la «L’Independance Roumaine» să fie pusă la prea grea încercare — eforturile unora din reprezentanţii diplomatici de peste hotare şi fondurile de propagandă,­­ prevăzute in bugetul Statului pe mii.­ de IL­.er­iv, nu urmăreau decât aceeaşi ţintă; răs­pândirea în străinătate a convinge­rii că partidul naţional-ţărănesc este bolşevic, germanofil, revoluţio­nar, mai ştim noi ce? Ani de zile, liberalii au urmat stăruitor, cu ba­nii Statului fireşte, această campa­nie, această singură campanie de propagandă în străinătate, pe care au fost vreodată capabili s-o ducă. Şi astăzi îndrăznesc să dea lecţii ce­lor ce înţeleg să pună ordine în cheltuelite ministerului de Externe, al cărui buget servea odinioară la satisfacerea intereselor de partid ale d-lui Vintilă Brătianu? Este oricum mai mult decât în­drăzneală în această atitudine de revoltătoare ipocrizie: evident, ea nu ar putea fi posibilă şi fără o se­­rioasă doză de inconştienţă. m ÎNDRĂZNELI liberale cultura mummm. Dacă am dori să ştim cam unde poate ajunge cultura grădinăreas­­că, şi — cam cât se poate scoate de pe o suprafaţă de pământ dată, — ar trebui să întrebăm pe grădinarii din jurul Parisului, Berlinului, pe grădinarii din Belgia şi din Olan­da, sau ai acelor Trudi Farms, ex­ploataţii grădinăreşti din America, şi aşa mai departe. Pe când oamenii de ştiinţă îşi în­dreaptă mai mult gândirea asupra chestiunilor industriale, un foarte mic număr de îndrăgostiţi de natu­ră şi­ o regiune de muncitori, ale că­ror nume cu siguranţă vor rămânea necunoscute posterităţii, au creiat în timpul din urmă o nouă agricul­tură, tot atât de superioară modu­lui de cultură modernă, pe cât e de superior acest mod de cultură, ve­chiului sistem al celor trei asola­­mente. Ştiinţa nu i-a călăuzit de­cât rar­ii Din: «Unde poate ajunge agricul­tura», de KROPOTKIM Aşa s’a întâmplat cu teoriile lui Liebig. Succesorii lui ne-au făcut să tratăm plantele, ca pe nişte tu­buri cu reacţiune, unde sunt puse faţă ’n faţă produse chimice. Ei ne-au făcut să uităm, că singura ştiinţă în stare să studieze viaţa şi desvoltarea vieţii, e fiziologia, iar nu chimia. Cum crescătorii de vite au des­chis orizonturi noui biologiei, pe cale empirică, — tot aşa grădinarii au deschis un nou câmp de cerce­tări experimentale pentru fiziolo­gia plantelor. Ei zâmbesc când ne lăudăm cu sistemul nostru de rota­ţia culturilor, care ne îngădue să scoatem de pe lanurile noastre o re­coltă pe an, sau patru recolte în trei ani,­­ pentru că ei au ambiţiu­nea să scoată şease şi chiar nouă recolte în 12 luni. Ei nu înţeleg de loc să vorbim de pământuri bune şi de pământuri rele, pentru că ei îşi fac pământul. Aceasta ne-o dovedeşte profesorul Dybowschy, în dicţionarul de agri­cultură, că grădinarii din jurul Pa­risului, cari închiriază grădini de zarzavat, au o clauză obicinuită în contract, că’şi pot transporta pă­mântul, până la o .o adâncime oareca­re, când au isprăvit terminul de în­chiriere. Prin urmare, când chiria­şul părăseşte locul care l-a avut cu chirie şi se duce să ocupe alt loc, îşi încarcă şi pământul până la adân­cimea ce avusese stipulată în con­tract, odată cu celelalte ustensile ale lui, rame, clopote, termosifoane, ţevi, etc. Grădinarii prin urmare ţintesc să recolteze nu 12 sau 15 tone de furaj pe un hectar, cum facem noi, ci să scoată 125 până la 250 tone de tot felul de legume, pe aceiaşi supra­faţă. Ei cer acestui hectar, nu nişte fîn de 300 lei, ci cer o valoare de mai bine de 6000 lei (preţuri în 1905 —1910), legume chiar din cele mai comune, ca: varză, sfeclă şi mor­covi. Iată ce urmăreşte astăzi agri­cultura. In cultura grădinărească, fiecare plantă este tratată după vârsta ce o are. Seminţele încolţesc şi tine­rele plante îşi dezvoltă cele dintâi- patru frunze ale lor în condiţiuni cu totul priincioase, şi ca teren şi ca temperatură. Se aleg pe urmă cele mai bune răsaduri şi se răsă­desc într’o pătură de pământ ne­gru, unde’şi desvoltă rădăcinuţele lor. Acolo, grupate într’un spaţiu restrâns, primesc toată îngrijirea trebuitoare. Numai după pregătirea asta, sunt plantate în pământ curat, unde rămân până la maturitate. Cu asemenea mijloace de cultură, natura primitivă a solului are pu­ţină însemnătate, fiindcă pământul cel negru se face din straturile cele vechi de pământ. Seminţele sunt cu îngrijire alese, tinerele plante sunt obiectul unor mari îngrijiri, iar se­ceta nu-i de loc de temut, din pri­cina varietăţii recoltelor, a udării îmbelşugate cu ajutorul unei ma­şini şi­ a rezervelor de răsaduri, care stau la îndemână, ca să înlo­cuiască pe cele mai plăpânde. A­­proape fiecare plantă e tratată a­­parte. E ştiut că trufandalele rentează mai mult şi pentru a dobândi tru­fandale, nu trebue încălzit numai aerul, el şi pământul. Se ajunge la asta, punându-se în pământ câtimi însemnate de băligar, amestecat cum se cuvine, iar deasupra acestui băligar, se pune un strat de pă­mânt negru vechiu, în care pământ se răsădesc plante tinere scoase din rame, sau din seră. Aproape fiecare plantă e tratată aparte, de mai mul­te ori. E vădit însă că, cu mijloacele in­dustriale de azi, această încălzire a pămîntului se poate face mult mai economicos şi mai lesne, cu ajutorul unor ţevi cu apă fierbinte. Grădina­rii din împrejurimele centrelor mari, fac din ce în ce mai mult uz de termosifoane, puse din timp în timp, în ramele reci. Uzul acestui mijloc perfecţionat — începe a se generaliza. Putem afirma, pe baza diferitelor experienţe, că rezultate­le sunt cît se poate de bune. Nu se pot povesti în cadrul res­­trîns al unui ziar, minunile săvîr­­şite în cultura grădinărească. Voiu lua o singură pildă, din mii­le ce s’ar putea lui. Voiu lua gră­dina d-lui Ponce de lingă Paris, autorul unei cărţi bine cunoscute asupra culturei grădinăreşti. Grădi­na d-sale n’are de cît 110 arii. Chel­­tuelele de instalare, în care intră şi cumpărarea unei maşini cu aburi, pentru udat se ridică la 28.500 lei, (valoare în 1905—1910). Opt inşi, împreună cu d. Ponoe, cultivă această grădină, dueînd le­gumele în piaţă, ceia ce cere şi în­treţinerea unui cal. La întoarcere din piaţă se aduce şi băligar, cu care se face o cheltuială anuală de 2500 lei (1905—1910). Pentru chirie şi diferite alte dări, încă 2500 lei. Dar, cum să numeri tot ce recol­tează anual pe cuprinsul acesta, care abea trece de un hectar! Ar trebui să se umple mai multe pa­gini de cifre care ne surmenează. Ar trebui de citit rezultatele aces­tei munci, chiar în cartea d-lui Ponce. Voiu nota pe cele mai de căpete­nie : Peste 9000 kgr. morcovi, peste 9000 kgr. ceapă, ridichi şi alte legume, 6000 verze, 3000 conopide, 5000 co­şuri de tomate, 5000 duzini de fruc­te de întâia calitate, 154.000 bucăţi de salată, un total de 120000 kgr. de legume. Pământul,­iera în mare parte fă­cut de d. Ponce, în cât în fie­care (Citiți continuarea în pag. ll-a). D-l g-l Moşoiu, care a făcut în Senat o interpelare relativ la o a­­vansare la gradul de general, a suportat o straşnică lecţie din partea d-lui ministru de răsboi, g-ral Cihoski, care a amintit modul ruşinos... cum a avansat însuşi interpelatorul. ....Cum şi-o face omul singur.... —-----oooxxxooo-----­ De Ciirioiitaie D. Moşoiu care pare cuprins de mania să pue întrebări, şi care stă­rile să i se dea numaidecât răspun­suri, uită că este dator două lămu­riri opiniei publice. D. Gr. Iunian, în plin Senat, i-a a­­dus acuzaţiuni precise asupra căro­ra s’a abţinut, modest, să se explice-D. dr. Vaida, la rândul său, i-a a­­mintit, tot în plin Senat, despre o activitate a sa extra-militară și ex­­tra-politică tocmai prin regiunile pe unde, după d-sa ar bântui comu­nismul. Dacă ar răspunde d-sa... așa de curiozitate f ROTOR !“« Pe-o zi ceţoasă de iarnă, mulţi­mea adunată în massă pe malul apei, ţintea priviri nerăbdătoare spre larg. Erau în mulţime toţi cetăţenii de vază ai oraşului, negustorii cu burţi pline radioase, preoţi, sol­daţi; apoi toţi cei cari se ilustrase­ră în solda Veneţiei, ca oameni de mare şi mulţi diplomaţi — mai fi­res diplomaţi — pentru că dealun­­gul secolelor Kotor a fost un ade­vărat leagăn de diplomaţi şi de corsari. Mai erau în mulţime şi lucrători, cari de-abia de câteva săptămâni ridicaseră din piatră şi marmură un templu, dar pe aceş­tia nimeni nu-i lua în seamă, deşi toată lumea avea priviri orgolioa­se pentru templul pe care mâinile lor vânjoase ştiuseră să-l înalţe. Dar lucrătorii nu simţeau de fel tristeţea de-a fi ignoraţi, după cum nu ştiau nici să fie orgolioşi cu munca lor. Ei aşteptau, alături de preoţi, de negustori şi de nobili, sosirea aceluia pentru care fusese ridicată biserica. Pentru că uitasem să vă spun, acest templu era închi­nat sfântului Trifon, martir în A­­sia Mică, pe timpul împăratului Decius. Bineînţeles, sfântul trecuse de mult în lumea celor Insensibili Dar pentru că, din toate timpurile, sfinţii se bucură de renumele că sunt sensibili, chiar morţi la ru­găciunile oamenilor, locuitorii din Kotor ţinuseră să aibă între zidu­rile lor un sfânt. Era în această dorinţă o mare parte de pioşenie, dar şi o bună parte de interes, pen­tru că locuitorii legau de sosirea moaştelor cumpărate de pe câmpii­le Frigiei, un viitor mai bun pen­tru oraşul lor. Când trirema, purtând sicriul în care se afla corpul sfântului, fu văzută înaintând spre port, mulţi­mea fu cuprinsă subit de delir- U­­nii aveau în ochi boabe de lacrimi alţii săreau de bucurie ca maimu­ţele şi alţii — aceştia poate cei mai de temut — sărutau pietrele şi se închinau. Timp de două zile sicriul de argint rămase în faţa bisericii Pe acest sicriu o mână dibace în­cepu să sculpteze păsări şi zidurile oraşului Kotor. O pură fantezie de artist, — veţi crede. Nu­ mai de­grabă un simbol. Sfântul trebuia să aibă aproape de pieptul lui zi­durile acestei cetăţi care i se încre­dinţa să fie protejată, şi cum pă­sările sunt libere, alăturarea cetă­ţii de păsări, simboliza desigur li­bertatea pe care artistul o dorea o­­raşului său. După două zile, după ce toţi ce­tăţenii din Kotor, şi alţii veniţi din Perast, din Zelenika, din înălţimile Crna Gora, sau dn rotunda insulă Otak, se închinaseră în faţa sfân­tului, cu smerenie şi rugăciune, — sicriul de argint fu dus în templu şi aici, vârât într’un sarcofag da marmură. Şi sfântul fu lăsat odih­nei, în timp ce, în faţa bisericii, mulţimea, beată de bucurie, juca Rolo un dans inventat pentru cir­cumstanţă. Nu ştiu dacă sfântul Trifon a ve­­ghiat asupra oraşului aşa cum lo­cuitorii cari îi cumpăraseră oasele, ar fi vroit. Ştiu însă că de-atunci, o nebunie mistică a pus stăpânire pe cetăţenii de pe litoral. Toţi fiii o­­raşului se grăbiră să aducă fie moaşte de sfânt, fie un obiect sa­cru. După fiecare călătorie mai da seamă, pe mare, orice căpitan adu­cea fie un braţ, fie o coapsă sau o ureche aparţinând vreunui m­ar­­tir, iar alţii — şi nu cei mai pu­­­ţi ai — aduceau cădelniţe de aur, potire de argint, cruci masive da preţ. Kotor deveni astfel un orăşel sfânt. In jurul martirului Trifon, ca o gardă de onoare într’un Pan­teon modern, au fost orânduite încă cinei siciie cu sfinţi­­ ce e drept, sfinţi de mai mică importanţă, — iar în altarul templului se îngră­mădiră cruci, cădelniţe, chivoturi icoane, toate în aur greu ca con­­ştin­ţele, celor care le adusese. Au­rul şi argintul stăteau astfel fără nici-o întrebuinţare în biserică, nu­mai pentru satisfacerea privat-i­ de copil ale locuitorilor. O lucru, oamenii aceştia nu decât o slabă concepţie­­­tul metalelor, iar legile le erau complect necunosc­­ăţenii aceştia preferau chis atâta aur şi argint, le facă să circule. Noroci­tele lui Napoleon, trecând dalmatină, ajunseră şi Mareşalul Gauthier, ca­pul său mareşalul Max vor fi avut nici ei idei a­curaţiei bunurilor, dar­­ simţ al realităţilor care­tăţenilor din Rotor. Nu cunoştea mareşalii noştri legile economice, dar nevoia de-a întreţine o arma­tă numeroasă, unită cu plăcerea de-a cheltui cât mai mult, făcuseră din ei nişte adevăraţi economişti Aşa că graţie lor, sicriile de aur în care dormiseră sfinţii, potirele, icoanele şi cădelniţele au fost cu grabă topite şi turnate în monezi. Iar monezile au circulat graţie sol­­daţilor lui Napoleon prin cabare­tele oraşului, îmbogăţind pe negus­tori şi pe femeile de plăcere, şi multe din aceste femei şi-au pro­curat straie bogate graţie cruci­lor şi sicriilor topite. Din aceste odoare bisericeşti au fost întreţinute armatele care se­mănau moarte de-a lungul Europei , dar au fost construite şi dru­muri, şi case. Soldaţii şi-au cum­părat băutură şi armă ,ofiţerii şi-au făcut uniforme frumos împodobi­(Citiţi continuarea în pag. II-a). M­mnn d­­­ur A­­­uve woij­ v­ir» de TUDOR ŞOIM­AR­U CATEDRALA SF. TRIFON DIN KOTOR

Next