Dreptatea, iulie 1929 (Anul 3, nr. 515-540)

1929-07-22 / nr. 533

unni in Mo. §53 c Luni 22 Iulie 1929 6 PAGINI * Dreptatea ABONAMENTE: S le! TARA I DUBLU I OIVAIATOR. PREOTl $ SATEKI Un an • *258 I în I Un an..........750 6 luni BOO .im*--». I 6 luni...................375 3 luni . • . • • 250 I­NTRAINATATE | 3 luni..........200 REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA: BUCUREȘTI.­Calea Victoriei 49. Etaj I legea administrafiva va fi infaptuita. Va începe era noua. Va lua sfârşit evul­­mediu şi poporul român va putea progresa. AL. VAIDA-VOEVOD TELEFON: Direcţia 379/41 Redacţ. 313/54 Ad-tia 38/60 ANUNŢURI COMERCIALE Se primesc direct la Ad-d­a statulul­­­i la toate agenţiile de publicitate din ţară. Lei Progresul ţării este asigurat prin aplicarea reformei administrative , noua era se deschide poporului român - Chemarea la viata publica a femeilor, va contribui la înlăturarea multor rele Magistratul discurs al d-lui ministru Al. Vaida-Voevod D. AL. VAIDA-VOEVOD: Dom­nule președinte, domnilor deputaţi, în cursul dezbaterilor proiectului de lege în discuţiune, atât în comisiu­­ne, cât şi aici în plenul Adunării, înaintea ochilor mei, se prezenta tot timpul imagina clară a stărei sufle­ţi a fiecăruia dintre dvs. care aţi luat parte la discuţiune; toţi eraţi sub impresia stărilor trăite, a că­ror experienţă o aveaţi. Şi mi-am dat încă odată seama cât de greu este, ch­iar şi pentru cel mai bine intenţionat dintre noi, să contribuie cu părticica sa de colaborare, la progresul general, pentru că stările obişnuite intră în sânge, se sedi­mentează în instinct şi atunci este de ajuns să te atingi de starea su­fletească obişnuită, ca organismul să reacţioneze imediat, opunându-se instinctiv. Treime să vină raţiunea, analiza intelectului, ca să te în­demne să mergi înainte şi să con­tribui, prin colaborarea ta, la pro­gres. (Aplauze pe băncile majori­tăţii). Domnilor, avem destule pilde în istoria politică a popoarelor. In China, purtarea coadei a fost impu­să printr’o dinastie cuceritoare­­, iar când, în fine, în zilele noastre s’au hotărât ca să lepede coada, ca pe un apendice înjositor, nedemn de un om liber, s’a găsit totuşi o rezisten­ţă, încât măsura luată a trebuit să fie impusă mulţimii chinejilor, ca şi ei să se hotărască la demnitatea de om. Am avut şi noi lupte între şcoa­la latinistă şi şcoala Maiorescu, a junimiştilor, pe tema ortografiei, pe tema trecere! d­e la alfabetul ch­ilic la alfabetul latin; s’au dat atunci lupte eroice, pe care generaţia mea încă le-a apucat în deplin. Nu vreau să înşir şi alte cazuri, de pildă lupta din Grecia, între lim­ba clasică, antică, şi cea modernă, apoi aceiaşi luptă în Norvegia. Le­mn pomenit în treacăt numai ca să ilustrez cum a fost cu putinţă sa se găsească la noi în ţară o rezistenţă aşa de grozavă, din partea multor oameni bine intenţionaţi, din par­tea multor oameni cu tendinţe de­mocratice, cu tendinţe progresiste, cari pentru un moment au tresărit, s’au lăsat impresionaţi de oameni politici de rea credinţă cari deşi au constatat că ţara nu poate merge în­nainte, cu sistemul lor, deşi au ac­ceptat ideia descentralizări, au a­­vut îndrăzneala când s’au schimbat vremurile, să opună cea mai dârză rezistenţă şi să mobilizeze toate in­trigile diavoleşti în contra înfăptui­rei acestui proect de lege (aplauze prelungite pe băncile majorităţii). Constituţionalism, anticonstituţio­­nalism! Domnilor, putem cita pa toţi auto­rii francezi şi engleji, ne putem a­­dăpa la orice isvoare curate, putem să aducem cele mai puternice ar­gumente — este în zadar, fiindcă pentru cei de rea credinţă, totdeau­na constituţionalitatea va servi ca un pretext ca să zăpăcească lumea de bună credinţă şi astfel să-şi fac o armă cu care să oprească progre­sul. (Aplauze prelungite pe băncile majorităţii). D-lor, domnii aceştia cari s’au vă­zut lipsiţi de argumente doveditoa­re, obiective, au reînviat o meschi­nărie veche: «legea Stere»! Dar tot aşa am putea să zicem le­gea Duca», «legea Argetoianu», «le­gea Mirto», «legea Boilă». Proiectul acesta de lege domnilor, este o sin­tetiza­­re a experienţelor trecutului şi o armonizare între spiritul de­mocratic, de care a fost însetoşată întreaga populaţie a Basarabiei, întreaga populaţie a românilor din Ardeal, Banat şi Bucovina şi dorul de viaţă nouă a Vechiului Regat. Mai însetoşaţi da cât noi, cei din provinciile unite, aţi fost dvs. fraţi­lor (aplauze prelungite şi îndelung repetate pe băncile majorităţii) cari aţi suferit, adevăr vă spun vouă, o mai crudă tiranie de­cât noi, fiind­că dacă pe noi ne urgiseau străinii, pe voi vă asupreau cei cari erau fraţii voştri (aplauza prelungite şi îndelung repetate pe băncile majo­rităţii). S ■Să luăm d-lor, numai experienţa celor din urmă zece ani. O, Doam­ne, cât s’a păcătuit în contra ideii democratice şi a ideii naţionale! A­­fişau democraţia în vitrină, ca să poată aplica îndărătul acesteia me­todele celei mai crâncene tiranii, a celui mai crâncen absolutism, (a­plauze prelungite pe băncile majo­rităţii). Ziceau că vor unificarea, dar departe de ei să voiască unifi­carea. In numele unificării desbi­­nau, pentru a putea stăpâni (aplau­ze prelungite pe băncile majorită­ţii). Ziceau: «naţionalism» şi, în nu­mele lui, acuzau de lipsă de naţio­nalism pe cei cari, de gene­­neraţii încoace, n’au avut decât un singur vis şi un singur ideal, ca să fie urniţi cu voi, fraţilor, cari ne aţi dat libertate prin brava armată română (aplauze prelungite şi înde­lung repetate pe băncile majorită­ţii). Cum? Ardelenii să fi fost impre­sionaţi de spiritul străinismului? Noi, maghiarizaţi, în sufletul nos­tru? Noi, maghiarizaţi în gândire şi simţire? Nu ştiu câţi din gene­raţia mea de dincoace de munţi, au simţit şi au cultivat, încă fiind co­pii în casele părinteşti, cu atâta a­­siduitate şi jalea şi dorul de fraţi, ca în familiile noastre modeste de dincolo de munţi? Copilaşi, cari nu eram încă în vârstă de şcoală, ştiam pe de rost de la «Latina gintă» şi «Peneş Curcanul» până la «Hai să dăm mână cu mână» şi duioasa doi­nă: «Românie», Mamă dulce, Eu mă duc cu Dumnezeu»? (aplauze prelungite pe băncile ajorităţii). D-nule preşedinte, d-lor deputaţi, cine sunt oamenii cari azi acuză pe cei cari au pregătit acest proect de lege, comisiunile şi pe noi cei­lalţi colaboratori modeşti?­­Cine sunt cei ce acuză că proectul poar­tă pe deoparte timbrul legilor şi in­stituţiilor maghiare, iar pe de altă pecetea legilor şi instituţiilor ţa­riste? Tocmai acel partid, al cărui leader, nu ştiu, preşedinte, viitor preşedinte, vice­preşedinte ori mar­tir al acestui partid, a trebuit să se execute azi la tribună. D. V. TONCESCU: Procurist. D. DR. AL VAIDA-VOEVOD, mi­nistrul de interne şi ad-interim la externe. Venind ca procurist, ne a­­cuză că legea poartă timbrul stră­in, când d-sa a scris cuvintele ur­mătoare: «Am proclamat incapaci­tatea organelor locale de a se ocâr­­mui singure şi, ceea ce este şi mai regretabil, n’am­ făcut nimic ca, cel puţin pentru viitor, să ne pregă­tim, în vederea unei neatârnări, în comune şi judeţe. Stăm, în această privinţă, mai rău decât Rusia. Chiar şi în vremurile cele mai ne­norocite ale autocratismului, comu­na şi provincia s’au bucurat, in Im­pârăţia Ţarilor, de o largă autono­mie administrativă. Domnul Duca semnează aceste cu­vinte. Apoi bine, domnilor, cum se pu­tea face legea cerută, fără să nu ai­bă asemănări cu instituţiunile din Basarabia, dacă însuşi domnul Du­ca, la anul Domnului 1913, citea ca pildă vrednică de dorit, spre a fi înfăptuită, organizarea administra­tivă pe care graţie Ţarilor Rusiei o dăduseră provinciei de dincolo de Prut şi pe care liberalii, până as­tăzi, nu i-a dat-o ţării, căci legea din 1925 a fost tiranică, reacţiona­ră! Şi astăzi, tot ei vin şi vor să îm­piedice înfăptuirea acestui proect de lege, nesfiindu-se să abuzeze, spre a compromite creditul moral și material al țării, în momentele atât de grele ale înfăptuirii stabili­zării noastre monetare. (Aplauze pe băncile majorității). Dar, d-lor, vreau să termin, foar­te scurt, cu exodul partidului, pen­tru că, ce m­i-ar mai rămâne de spus după atâţi oratori iluştri, ca­ri au făcut bilanţul pe deaîntregul cu d-nii liberali şi ce ar fi să mai adaog la magistratul şi inapelabi­­lul discurs-ghilotină al şefului nos­tru, al d-lui Iuliu Maniu? (Aplau­ze prelungite pe băncile majorită­ţii)­MULŢUMINM CELOR CARI AU CONTRIBUIT LA LEGE îmi fac mai bine datoria ca să aduc aci întreaga mea muţumită, mai întâiu d-lor din comisiunea în­sărcinată cu elaborarea proiectului şi anume d-lui Constantin Stere (aplauze pe băncile majorităţii), d-nilor Romulus Boilă, Paul Negu­­lescu şi Alexianu (aplauze pe băn­cile majorităţii), Vă mulţumesc tot­ceea ce pentru cei din Vechiul­ Re­gat era un lucru de sine înţeles; jalea şi dorul de fraţi nu trebuiau cultivate, pentru că la lumina zilei puteau să se manifeste în deplină libertate; pentru noi însă a fost un cult, era biserica familiilor noas­tre, unde se cultiva ideia românis­mului pentru generaţiile viitoare (aplauze prelungite pe băncile ma­jorităţii). Iar, Basarabia, atât de mult huli­ta şi atât de mult împilata Basara­bie, cu acel blând popor moldovean, care a dovedit în trecutul istoric că nu cresc pe plaiurile Carpaţilor feciori mai eroici decât răzeşii lui Ştefan cel Mare, acest popor blând, disciplinat, a trebuit să sufere, în interesul meschin de partid, să fie calomniat că ar fi un popor de bolşevici. Basarabia, care a fost sis­tematic cotropită de politica ruseas­că, să se stingă şi amintirea şi sen­timentul de unitate naţională, când a sunat ceasul, cu risc mai mare de­cât noi, din celelalte provincii, cari am putut să avem numai­decât or­ganizaţia de stat de partea noastră — a ştiut să se validiteze cu un sentiment înflăcărat românesc şi să proclame unirea pe veci (aplauze prelungite şi îndelung repetate pe băncile majorităţii. Adunarea ova­ţionează în picioare), deodată d-lui raportor Andrei (a­­plauze pe băncile majorităţii), pen­tru admirabila sa expunere, să vă mulţumesc d-voastră, d-lor oratori, cari, cu atâta pricepere şi­­obiecti­vitate, aţi luat cuvântul, atât în co­­misiune, cât şi în plen, şi să mul­ţumesc tuturor acelora cari a­u a­­vut abnegaţia să renunţe la cu­vânt, ca să contribue astfel cu un moment mai de­vreme la înfăptui­rea legii. Vă mulțumesc, apoi celui care este obiect de atac, de ură şi ocară din partea presei liberale şi cea plătită, liberal-mascată, să mul­ţumesc d-lui profesor Iorga, căruia i se reproşază că ar fi fost inconseq­vent, pe când chiar d-sa a dovedit că, studiind proiectul nostru şi con­­vingându-se că el va fi o lege spre binele neamului şi progresul ţării, n’a şovăit un singur moment, şti­ind că a persevera este diabolic, — şi cu toată francheţa genului său, s’a indentificat cu noi, recunoscând că proiectul de lege satisface unei­ reale trebuinţe a ţării, deci va fi o lege bună (aplauze prelungite pe băncile majorităţii). Şi trebuie să exprim gratitudinea mea deosebită faţă de principalul meu colaborator — pentru că d-lor au fost mulţi cari au lucrat la a­­cest proiect de lege, mulţi au fruc­tificat, cu experienţa, cu ştiinţa, cu ideile lor, naşterea acestei legi — dar cel care a armonizat şi a ştiut să înlăture extremele şi suferinţe­le de fricţiune, cu mintea lui ca un brici şi cu temperamentul lui atât de fericit, veşnic în dispoziţi­­uni bune, când grav şi serios, când cu umor şi sarcasm, care are acest geniu de la bunul Dumnezeu, a fost acest colaborator. Şi dator sunt să amintesc cu toată recunoştinţa lu­­cr­area, într’adevăr în anume mo­mente supraomeneşti pe care a prestat-o d. Eduard Mirto (aplauze îndelung repetate. Adunarea în pi­cioare aclamă). Dar, domnilor, cu toţii trebue să aducem gratitudinea noastră acelui bărbat de stat, acelui spirit echili­brat, care imprimă lucrărilor fie­căruia dintre noi siguranţa că dacă şi-a dat odată asentimentul, atunci opera este desăvârşită, este cinsti­tă, este spre binele neamului. Şi dacă Iuliu Maniu a dat aprobarea unei legi, ca e bună (Adunarea în picioare aclamă). OMAGIU ÎNALTEI REGENŢE Onorată Cameră, vedeţi, sunt dator, ca şef al resor­tului, un mare capital de recunoştinţă. S-a discutat în presă, ba obiectiv, ba fantezist, ba mincinos, du­pă împrejurări şi după oa­meni, atitudinea înaltei Regenţe. Ei, domnilor de­putaţi, unde ar fi ţara noastră, unde ar fi putinţa de a realiza programul partidului nostru, dacă a­colo, la locul cel inait, nu s’ar fi găsit adevărată înţe­lepciune de bărbaţi de stat. înalta Regenţă a ştiut să aleagă momentul când a chemat partidul nostru la putere şi a ştiut să ne stee intraj­utor, când din toate părţile, toate puteri­le infernale au fost puse în mişcare, spre a împiedi­ca realizarea acestui pro­ect de lege. înalta Regen­ţă a ştiut să se identifice şi să ne dea o mână de aju­tor, ca să putem să-l înfăp­tuim. (Adunarea în picioa­re aclamă Regenţa). Domnule preşedinte şi domnilor deputaţi, a face politică şi a legife­ra înseamnă a prevedea şi a şti să tragi rezultanta situaţiunilor din momentul când legiferezi, a situa­ţiunilor sociale, politice, economice în care se găseşte în acel moment o ţara. A fi împiedicat mai departe, în ţara noastră, pe cetăţeanul de la drepturile lui, de la libertatea de D. AL. VAIDA-VOEVOD Ministru de Interne a-şi destina el singur soarta, ar fi însemnat să înăbuşeşti forţe elemen­tare, care dacă le foloseşti în mod înţelepţesc, sunt binefăcătoare, iar de le oprim, explodează şi distrug totul în jurul lor (aplauze prelun­gite pe băncile majorităţii). Şi aşa a sosit timpul suprem ca poporul român, din patru unghiuri, să a­­jungă, în fine să-şi poată da liber­tăţile după care râvnia: fiecare din­tre noi va fi nu numai cetăţean al României Mari, ci şi cetăţean liber în patrie liberă (aplauze furtunoa­se pe băncile majorităţii). . DESPOLITICIANIZAREA AD­­MINISTRATIVA Odată înfăptuită această lege, va urma despoliticia­­nizarea, adică eliberarea de politicianism a aparatu­lui administrativ şi numai de atunci începând, ţara noastră va putea să păşeas­că pe calea adevăratului progres, să fie o ţară vred­nică de oameni liberi, în mijlocul ţărilor libere (a­­plaiaze furtunoase pe­ băn­cile majorităţii, ovaţiuni). Şi mulţumesc şi partidului socia­list că a priceput că acest proect de lege formează o platformă de liber­tăţi şi că pe viitor şi ei vor putea, în limita forţelor lor, să-şi exerci­te drepturile cetăţeneşti şi este bine pentru noi, partid de mici burghezi, pentru că acesta este partidul ţără­nesc, ca în concurenţă liberă, pe ba­zele cu adevărat democratice ale li­bertăţilor publice, în emulare cinsti­tă, să contribuim cu toţii la progre­sul fiecărei unităţi, sat, comună, ju­deţ, regiune, pentru că numai din ansamblul acestor lucrări poate să iasă o administraţie cu adevărat bună, spre binele tuturor (aplauze prelungite şi îndelung repetate pe băncile majorităţii). Şi mulţumesc şi reprezentantului bulgarilor şi reprezentantului ucra­­inienilor cari au primit această lege, recunoscând că ea, nu n­umai că nu conţine nici o asuprire ci oferă po­sibilitate şi minorităţilor etnice să beneficieze de egale drepturi, fraţi între fraţi, şi nu supuşi şi nu asu­priţi de un popor asupritor, pentru­că nu este în firea românilor să a­­suprească pe nimeni. Dacă noi, în decursul veacurilor, am reuşit să asimilăm în contra în­cercărilor de a fi noi asimilaţi, ar în contra asupririi, dacă am ştiut să­­ asimilăm chiar pe cei cari nu erau asupritori, — în aceasta zace cali­tatea superioară a poporului nos­tru, a neamului românesc, prin to­­le­ranţă, a ştiut să asimileze. Şi dacă­­ procesul se va săvârşi în mod fi­resc şi în viitor, nimeni nu are dreptul să protesteze, fiindcă poţi să ridici protest numai dacă pe cale volnică s’ar face încercarea desna­­ţionalizării. Şi am regretat că nu i-am văzut alături cu noi pe domnii reprezen­­ţi ai Saşilor. In definitiv, era vorba de trei sau patru oraşe, era vorba de reprezentanţa în cele pa­tru oraşe ; acesta a fost pun­ctul principal în litigiu. Cred, domnilor, că saşii n’au fost în­dreptăţiţi, prin glasul şi atitudinea d-lui Hans Otto Roth, să ne facă reproşurile pe cari ni le-au făcut, fiindcă timp de zece ani, deşi s’au găsit în fel şi fel de compromisuri, totuşi nu s’a produs nici o plângere din partea lor, aşa cum au făcut astăzi. Şi atunci, dacă pe vremea asupri­rii liberale, au stat «circumspecţi­ei Domnilor, trebue să mă ocup ceva mai pe larg cu o problemă — şi mulţumesc acelor puţini oratori cari s’au ocupat cu ea — care a fost prea puţin discutată atât în comi­­siune, cât şi în plenul Camerii, este chestiunea dreptului de vot pentru femei. Domnilor, acest punct se găseşte din 1908 în programul oficial al par­tidului naţional de dincolo de munţi şi în urmă în programul partidului naţional-ţărănesc; el formează o parte integrantă a programului nos­tru. Care sunt consideraţiunile în spri­jinul ideei ca, măcar câtorva ca­tegorii de femei, să se dea dreptul de vot ? In război, domnilor, în toate ţă­rile, s’a făcut o experienţă surprin­zătoare. Bărbaţii fiind duşi pe front, femeile au îngrijit de gospodărie, de avere şi de copii, ba au fost cazuri, când ele au îngrijit chiar şi de ad­ministraţie. Şi s’a făcut dovada că, fie femei din popor, fie femei din clasele intelectuale, au ştiut pe de­­antregul să-i înlocuiască pe bărbaţi. Chestiunea femenistă, ca o chesti­une socială-economică este o pro­blemă tot mai arzătoare, care nu numai în ţările din Apus, dar şi în ţara noastră, pretinde, tot mai ur­gent şi mai stăruitor, o soluţiune. Dacă admiti că fata să frecventeze şcoli, ca în concurenţa liberă ca să poată ocupa posturi, fie în adminis­­traţiunile de Stat, fie la comună, — dela dactilografă până la deputat, în tarile apusene, — dacă admi­ţi va­­săzică, aceleaşi drepturi în privinţa culturală, a concurenţii, a putinţii de a obţine posturi, trebue să se re­cunoască femeii şi dreptul de a fi pusă pe piciorul de egalitate cu băr­batul, când, în condiţiuni egale, prestă muncă egală. Şi d-lor, nu-i adevărat că funcţi­onara femee n’ar presta o muncă de aceiaşi calitate şi aceiaşi canti­tate cu funcţionarul bărbat. Nici ace­ia nu e adevărat că ar bea numai ceaiuri în birouri, d or, în care minister nu ştiu, şi rog pe cei cari ştiu asemenea cazuri să le precizeze. Ştiu că femeile formează marea par­te a funcţionarilor de la resortul meu, al internelor, şi că aceste fe­mei prestează o muncă de sclavi, ca şi toţi funcţionarii, în condiţiuni absolute nehigienice şi necorespun­zătoare ale biroului, şi pe deasupra sunt retribuite cu mult mai slab decât bărbaţii. Este un abuz, este o exploatare a muncii femeeşti, ca­re mulţumindu-se cu mai puţin şi fiind într’un necaz mai mare decât bărbatul, în urma situaţiei speciale de jenă a femeei în concurenţa li­beră, primeşte să facă o muncă, pe care bărbatul ar refuza-o dacă i s’ar oferi aceiaşi retribuţie, aceiaşi leafă mizerabilă. Dar, mai departe, vedem medici­­femei vedem avocaţi - femei, ve­dem în fiecare sat gospodine care ele înşi­le îşi conduc singure gospo­dăria şi cu adevărat sunt o mân­drie a satelor. La comparaţiile cu putare bărbat beţiv care, numai da­torită sexului său, are drept la su­prudentes», — circumspecţiune din care nu se poate face nici un re­proş, — şi s’au ferit de a se opune navalei, s’au ferit să ne dea ajutor, pentru a ajunge la situaţiunea de astăzi, cred că ar fi fost de datoria lor ca, atunci când, numai graţie luptei noastre de zece ani, vor be­neficia şi ei de o lărgire a drepturi­lor cetăţeneşti, să fie alături de bulgari, de evrei, de ucrainieni, de socialişti, atunci când aceştia au re­cunoscut că progresul datorit aces­tui proect de lege va fi şi spre binele cetăţenilor de limba şi neamul lor. Domnilor, mă voi ocupa cu o altă problemă, în nădejdea că, totuşi, re­prezentanţii saşilor, până la urmă, poate vor reuşi să găsească un com­promis şi să înceteze cu fronda. Este pentru mine, şi subiectiv, deosebit de dureros, să-i văd într-o tabără cu reprezentanţii oligarhiei maghiare ; şi pentru ei, în tot cazul, este de a­­semenea o situaţiune de jenă. Din parte-mi, declar că vom mai face încă o încercare, pentru că acest po­por paşnic să poată să fie satisfă­cut (aplauze pe băncile majorităţii), fragiul universal, iar gospodina, care este fruntaşă între fruntaşe în sat, or, săracă fiind, văduvă de război, îşi creşte copii făcându-i ce­tăţeni cinstiţi ş­i credincioşi ţării! Se poate, d-lor, atunci, să mai şo­­văim de a recunoşte că până aeram a fost o mare nedreptate socială, de a nu da măcar anumitor catego­rii de femei dreptul de vot? (apla­uze prelungite pe băncile majori­tăţii). Dar, domnilor, vine obiecțiunea : femeile nu cer drept de vot. Ei bine care femei? Totalitatea anume, so­­­cietăţile din diferitele categorii, a­­celea din societăţile de bine­facere, ca şi acelea pentru lupta pentru drepturile politice ale fe­meilor, — toate au pretins să fa­cem loc să poată trece peste ziduri­le constituţionalismului învechit. Domnilor, au fost destui bărbaţi, cari atunci când s’a dat sufragiul u­­niversal, fie că erau profesori uni­versitari, fie că erau oameni poli­tici, ziceau: dar ce ne trebue nouă acest drept? Apoi, atunci când au venit şicanele, cunosc,destule cazuri înainte de război, când er­a votul cenzitar, dar şi în timpul sufragiu­lui universal, câţi mergeau şi dă­deau bacşişuri ca să fie omişi după lista alegătorilor, ca să nu fie şi­canaţi în fiecare an, să meargă să fie batjocorit de jandarmi şi după aceia să i se fure şi votul? Atunci preferau să nu facă parte dintre a­­legători şi trebuiau organizate pro­pagande întregi pentru aceste indi­vidualităţi laşe şi inconştiente, ca să fie finute să-ş facă datoria faţă de ele înşile. Şi în aceaste ordine de i­­dei, să ţinem oare seama că sunt mul­te inconştiente între femei, şi să nu le dăm dreptul de vot? Este acesta chiar un argument mai mult că tre­bue să facem experimentul, fiindcă, d-lor, se poate întâmpla, — ca mâine — dat fiind că tot mai puţine sunt ţările pe rotogolul pământului şi în deosebi în Europa, unde femeia în­că să nu fi intrat în drepturile ei cetăţeneşti — să fim nevoiţi să in­troducem sufragiul universal şi pentru femei. Oare nu este bine să facem un prim pas, acuma, pas care, dacă ar da rezultate bune, ar în­demna pe cei cari vin după noi, sau poate chiar pe noi, să facem şi pa­sul de al doilea ca ţara să poată be­neficia şi de experienţa şi de hărni­cia şi de vrednicia femeilor (aplau­ze prelungite pe băncile majorităţii) In ţări ca Australia, Noua­ Zeelan­da, Finlanda şi celelalte ţări, de când femeile au putut să pătrundă în Parlament s’a făcut dovada pe deaîntregul că multe probleme, ca­re scăpau atenţiunii şi intereselor bărbaţilor, au fost soluţionate spre binele naţiunii întregi, la iniţiati­va şi stăruinţa deputaţilor femei. Datorită acestor deputaţi-femei şi a societăţilor de femei, multe probleme, au găsit o înţeleaptă so­­luţiune, mai cu seamă problemele ocrotirii sociale, cu copii mici, cu copii găsiţi, cu copii orfani, proble­ma beţiei, care odată stăpânită, a dus la reducerea procentului crime­lor comise mai cu seamă în stare de ebrietate şi, în sfârşit, veşnica şi iremediabila plagă a omenirii, pros­tituţia, deasemenea a fost mult ate­nuată. Şi atunci domnilor, când ve­dem toate acestea realizari­, lucruri concrete, experienţe practice la dia­poziţiunea oricui vrea să studieze şi să se ocupe cu ele,­­ să ne găndim puţin şi la noi, să ne facem, noi bărbaţii şi parlamentarii, între noi, între patru ochi, o mică spoveda­nie. De ce n’am mărturisi că noi sun­tem mai degrabă preocupaţi de vo­tul dat unei legi care ocroteşte anu­mite interese, ori grupări de intere­se, ori dacă bunăoară în ţinutul meu se vor face şosele, ca popula­­ţiunea să poată căpăta de lucru şi să câştige; ori dacă cutare podgo­reni vor servi un vin, care este un aliment (aplauze, ilaritate pe băn­cile majorităţii); ori dacă cutare prunar ori ţuicar nu se va întoar­ce la cele mai apropiate alegeri îm­potriva mea, şi ar vota cu Vintilă, care poate ar fi mai dornic cu ei! — Natural, argumente fiziologice avem la îndemână câte vreţi, că de aceea suntem savanţi, — să dove­dim că alcoolismul este o datorie naţională (aplauze, ilaritate pe bân­cile majorităţii). Domnilor, dacă am avea femei în această incintă, atunci, toate a­­ceste probleme ar fi tratate altfel, fiindcă, la urma urmei, toţi rămâ­nem impresionaţi şi dacă se discu­tă chestiunea prunarilor şi a ţuica­rilor, în fine, mă gândesc un mo­ment la prunele mele, oare anul a­­cesta, natural, n’au existat, dar vor exista în alţi ani. Şi atunci zicem: acum este principiul, ori pruna? Şi trebue să ai întreaga convingere de datoria ta ca să zici: principiul şi nu pruna (ilaritate). Ori, pentru femei, de la început, este exclusă pruna, şi rămâne numai convinge­rea, datoria ei de femeie şi de ma­mă (aplauze prelungite pe băncile majorităţii). Cine ne acuză? ! Dreptul de vot al femeilor Asociaţiunile judeţene D­nilor deputaţi, trec acum la o altă chestiune relevată de partidul liberal mai ales în ziarele lor, deşi în declaraţiunea ce-a făcut s’a ocu­pat mai mult cu atacuri de altă na­tură. Partidul liberal şi celelalte parte politice retrase atacă, prin presă asociaţiunile judeţene. După magistralele expuneri ale oratorilor, cari s’au perindat la a­­ceastă tribună, este superfluu să mai stăruiesc. Dar, cu toate acestea, daţi-mi voie să fac o paralelă între centralismul ucigător de unitate naţională şi între descentralizarea, care va fi înfăptuită şi care va contribui la unitatea naţională, — să arăt adică, cum în urma sistemului tiranic cen­tralist, care nu a avut nimic de a face cu unitatea naţională, s’a des­trămat sufletul acestei naţii. Erau nemulţumiri dincoace de munţi, în Vechiul Regat, în nouile provincii, pretutindeni, auzeai cuvintele îngro­zitoare: «a fost mai bine sub stă­pânirea ungurească, mai bine sub stăpânirea austriacă, ba, mai bine sub stăpânirea ţaristă». Şi câteoda­tă şi în vechea ţară: «mai bine când nu era România Mare». Erau cu­vinte isvorăle dintr’o nemulţumiri adâncă, deşi ele nu exprimau nici de loc o tendinţă înăscută de sepa­­raţiune, cum ne acuzau pe noi, tot cei cari le provocaseră. Dar, d-nilor, această nemulţumire se adâncea în popor, fiindcă oricât de tiranică a fost stăpânirea străină, cetăţeanul, ţăranul satului putea respira liber, putea să-şi aleagă primarul, pe ca­re îl vroia, nu să ţi-l impună dom­nul prefect, cu bătaia, în silă şi cu distrugerea ta chiar, după porunca centrului (aplauze pe băncile majo­rităţii). Iar unificarea cu furca, în contra căreia noi, 10 ani, n’am în­cetat să protestăm, ce însemna alt­­ceva? Ar fi să pretinzi că o livadă de pir, o livadă de iarbă, uniformă, monotonă, cu firile de iarbă egal de înalte, este mai frumoasă decât o livadă de munte, plină de cele mai frumoase şi îmbălsămate flori şi parcă ai zice că tufele, care sunt aşezate unele lângă altele, de gle­­didie, care formează un gard plin de spini, este de preferat unei gră­dini plină de poame îmbelșugate. (Citiți continuarea în pag■ Iha)

Next