Dreptatea, iulie 1929 (Anul 3, nr. 515-540)
1929-07-22 / nr. 533
unni in Mo. §53 c Luni 22 Iulie 1929 6 PAGINI * Dreptatea ABONAMENTE: S le! TARA I DUBLU I OIVAIATOR. PREOTl $ SATEKI Un an • *258 I în I Un an..........750 6 luni BOO .im*--». I 6 luni...................375 3 luni . • . • • 250 INTRAINATATE | 3 luni..........200 REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA: BUCUREȘTI.Calea Victoriei 49. Etaj I legea administrafiva va fi infaptuita. Va începe era noua. Va lua sfârşit evulmediu şi poporul român va putea progresa. AL. VAIDA-VOEVOD TELEFON: Direcţia 379/41 Redacţ. 313/54 Ad-tia 38/60 ANUNŢURI COMERCIALE Se primesc direct la Ad-da statululi la toate agenţiile de publicitate din ţară. Lei Progresul ţării este asigurat prin aplicarea reformei administrative , noua era se deschide poporului român - Chemarea la viata publica a femeilor, va contribui la înlăturarea multor rele Magistratul discurs al d-lui ministru Al. Vaida-Voevod D. AL. VAIDA-VOEVOD: Domnule președinte, domnilor deputaţi, în cursul dezbaterilor proiectului de lege în discuţiune, atât în comisiune, cât şi aici în plenul Adunării, înaintea ochilor mei, se prezenta tot timpul imagina clară a stărei sufleţi a fiecăruia dintre dvs. care aţi luat parte la discuţiune; toţi eraţi sub impresia stărilor trăite, a căror experienţă o aveaţi. Şi mi-am dat încă odată seama cât de greu este, chiar şi pentru cel mai bine intenţionat dintre noi, să contribuie cu părticica sa de colaborare, la progresul general, pentru că stările obişnuite intră în sânge, se sedimentează în instinct şi atunci este de ajuns să te atingi de starea sufletească obişnuită, ca organismul să reacţioneze imediat, opunându-se instinctiv. Treime să vină raţiunea, analiza intelectului, ca să te îndemne să mergi înainte şi să contribui, prin colaborarea ta, la progres. (Aplauze pe băncile majorităţii). Domnilor, avem destule pilde în istoria politică a popoarelor. In China, purtarea coadei a fost impusă printr’o dinastie cuceritoare, iar când, în fine, în zilele noastre s’au hotărât ca să lepede coada, ca pe un apendice înjositor, nedemn de un om liber, s’a găsit totuşi o rezistenţă, încât măsura luată a trebuit să fie impusă mulţimii chinejilor, ca şi ei să se hotărască la demnitatea de om. Am avut şi noi lupte între şcoala latinistă şi şcoala Maiorescu, a junimiştilor, pe tema ortografiei, pe tema trecere! de la alfabetul chilic la alfabetul latin; s’au dat atunci lupte eroice, pe care generaţia mea încă le-a apucat în deplin. Nu vreau să înşir şi alte cazuri, de pildă lupta din Grecia, între limba clasică, antică, şi cea modernă, apoi aceiaşi luptă în Norvegia. Lemn pomenit în treacăt numai ca să ilustrez cum a fost cu putinţă sa se găsească la noi în ţară o rezistenţă aşa de grozavă, din partea multor oameni bine intenţionaţi, din partea multor oameni cu tendinţe democratice, cu tendinţe progresiste, cari pentru un moment au tresărit, s’au lăsat impresionaţi de oameni politici de rea credinţă cari deşi au constatat că ţara nu poate merge înnainte, cu sistemul lor, deşi au acceptat ideia descentralizări, au avut îndrăzneala când s’au schimbat vremurile, să opună cea mai dârză rezistenţă şi să mobilizeze toate intrigile diavoleşti în contra înfăptuirei acestui proect de lege (aplauze prelungite pe băncile majorităţii). Constituţionalism, anticonstituţionalism! Domnilor, putem cita pa toţi autorii francezi şi engleji, ne putem adăpa la orice isvoare curate, putem să aducem cele mai puternice argumente — este în zadar, fiindcă pentru cei de rea credinţă, totdeauna constituţionalitatea va servi ca un pretext ca să zăpăcească lumea de bună credinţă şi astfel să-şi fac o armă cu care să oprească progresul. (Aplauze prelungite pe băncile majorităţii). D-lor, domnii aceştia cari s’au văzut lipsiţi de argumente doveditoare, obiective, au reînviat o meschinărie veche: «legea Stere»! Dar tot aşa am putea să zicem legea Duca», «legea Argetoianu», «legea Mirto», «legea Boilă». Proiectul acesta de lege domnilor, este o sintetizare a experienţelor trecutului şi o armonizare între spiritul democratic, de care a fost însetoşată întreaga populaţie a Basarabiei, întreaga populaţie a românilor din Ardeal, Banat şi Bucovina şi dorul de viaţă nouă a Vechiului Regat. Mai însetoşaţi da cât noi, cei din provinciile unite, aţi fost dvs. fraţilor (aplauze prelungite şi îndelung repetate pe băncile majorităţii) cari aţi suferit, adevăr vă spun vouă, o mai crudă tiranie decât noi, fiindcă dacă pe noi ne urgiseau străinii, pe voi vă asupreau cei cari erau fraţii voştri (aplauza prelungite şi îndelung repetate pe băncile majorităţii). S ■Să luăm d-lor, numai experienţa celor din urmă zece ani. O, Doamne, cât s’a păcătuit în contra ideii democratice şi a ideii naţionale! Afişau democraţia în vitrină, ca să poată aplica îndărătul acesteia metodele celei mai crâncene tiranii, a celui mai crâncen absolutism, (aplauze prelungite pe băncile majorităţii). Ziceau că vor unificarea, dar departe de ei să voiască unificarea. In numele unificării desbinau, pentru a putea stăpâni (aplauze prelungite pe băncile majorităţii). Ziceau: «naţionalism» şi, în numele lui, acuzau de lipsă de naţionalism pe cei cari, de geneneraţii încoace, n’au avut decât un singur vis şi un singur ideal, ca să fie urniţi cu voi, fraţilor, cari ne aţi dat libertate prin brava armată română (aplauze prelungite şi îndelung repetate pe băncile majorităţii). Cum? Ardelenii să fi fost impresionaţi de spiritul străinismului? Noi, maghiarizaţi, în sufletul nostru? Noi, maghiarizaţi în gândire şi simţire? Nu ştiu câţi din generaţia mea de dincoace de munţi, au simţit şi au cultivat, încă fiind copii în casele părinteşti, cu atâta asiduitate şi jalea şi dorul de fraţi, ca în familiile noastre modeste de dincolo de munţi? Copilaşi, cari nu eram încă în vârstă de şcoală, ştiam pe de rost de la «Latina gintă» şi «Peneş Curcanul» până la «Hai să dăm mână cu mână» şi duioasa doină: «Românie», Mamă dulce, Eu mă duc cu Dumnezeu»? (aplauze prelungite pe băncile ajorităţii). D-nule preşedinte, d-lor deputaţi, cine sunt oamenii cari azi acuză pe cei cari au pregătit acest proect de lege, comisiunile şi pe noi ceilalţi colaboratori modeşti?Cine sunt cei ce acuză că proectul poartă pe deoparte timbrul legilor şi instituţiilor maghiare, iar pe de altă pecetea legilor şi instituţiilor ţariste? Tocmai acel partid, al cărui leader, nu ştiu, preşedinte, viitor preşedinte, vicepreşedinte ori martir al acestui partid, a trebuit să se execute azi la tribună. D. V. TONCESCU: Procurist. D. DR. AL VAIDA-VOEVOD, ministrul de interne şi ad-interim la externe. Venind ca procurist, ne acuză că legea poartă timbrul străin, când d-sa a scris cuvintele următoare: «Am proclamat incapacitatea organelor locale de a se ocârmui singure şi, ceea ce este şi mai regretabil, n’am făcut nimic ca, cel puţin pentru viitor, să ne pregătim, în vederea unei neatârnări, în comune şi judeţe. Stăm, în această privinţă, mai rău decât Rusia. Chiar şi în vremurile cele mai nenorocite ale autocratismului, comuna şi provincia s’au bucurat, in Impârăţia Ţarilor, de o largă autonomie administrativă. Domnul Duca semnează aceste cuvinte. Apoi bine, domnilor, cum se putea face legea cerută, fără să nu aibă asemănări cu instituţiunile din Basarabia, dacă însuşi domnul Duca, la anul Domnului 1913, citea ca pildă vrednică de dorit, spre a fi înfăptuită, organizarea administrativă pe care graţie Ţarilor Rusiei o dăduseră provinciei de dincolo de Prut şi pe care liberalii, până astăzi, nu i-a dat-o ţării, căci legea din 1925 a fost tiranică, reacţionară! Şi astăzi, tot ei vin şi vor să împiedice înfăptuirea acestui proect de lege, nesfiindu-se să abuzeze, spre a compromite creditul moral și material al țării, în momentele atât de grele ale înfăptuirii stabilizării noastre monetare. (Aplauze pe băncile majorității). Dar, d-lor, vreau să termin, foarte scurt, cu exodul partidului, pentru că, ce mi-ar mai rămâne de spus după atâţi oratori iluştri, cari au făcut bilanţul pe deaîntregul cu d-nii liberali şi ce ar fi să mai adaog la magistratul şi inapelabilul discurs-ghilotină al şefului nostru, al d-lui Iuliu Maniu? (Aplauze prelungite pe băncile majorităţii)MULŢUMINM CELOR CARI AU CONTRIBUIT LA LEGE îmi fac mai bine datoria ca să aduc aci întreaga mea muţumită, mai întâiu d-lor din comisiunea însărcinată cu elaborarea proiectului şi anume d-lui Constantin Stere (aplauze pe băncile majorităţii), d-nilor Romulus Boilă, Paul Negulescu şi Alexianu (aplauze pe băncile majorităţii), Vă mulţumesc totceea ce pentru cei din Vechiul Regat era un lucru de sine înţeles; jalea şi dorul de fraţi nu trebuiau cultivate, pentru că la lumina zilei puteau să se manifeste în deplină libertate; pentru noi însă a fost un cult, era biserica familiilor noastre, unde se cultiva ideia românismului pentru generaţiile viitoare (aplauze prelungite pe băncile majorităţii). Iar, Basarabia, atât de mult hulita şi atât de mult împilata Basarabie, cu acel blând popor moldovean, care a dovedit în trecutul istoric că nu cresc pe plaiurile Carpaţilor feciori mai eroici decât răzeşii lui Ştefan cel Mare, acest popor blând, disciplinat, a trebuit să sufere, în interesul meschin de partid, să fie calomniat că ar fi un popor de bolşevici. Basarabia, care a fost sistematic cotropită de politica rusească, să se stingă şi amintirea şi sentimentul de unitate naţională, când a sunat ceasul, cu risc mai mare decât noi, din celelalte provincii, cari am putut să avem numaidecât organizaţia de stat de partea noastră — a ştiut să se validiteze cu un sentiment înflăcărat românesc şi să proclame unirea pe veci (aplauze prelungite şi îndelung repetate pe băncile majorităţii. Adunarea ovaţionează în picioare), deodată d-lui raportor Andrei (aplauze pe băncile majorităţii), pentru admirabila sa expunere, să vă mulţumesc d-voastră, d-lor oratori, cari, cu atâta pricepere şiobiectivitate, aţi luat cuvântul, atât în comisiune, cât şi în plen, şi să mulţumesc tuturor acelora cari au avut abnegaţia să renunţe la cuvânt, ca să contribue astfel cu un moment mai devreme la înfăptuirea legii. Vă mulțumesc, apoi celui care este obiect de atac, de ură şi ocară din partea presei liberale şi cea plătită, liberal-mascată, să mulţumesc d-lui profesor Iorga, căruia i se reproşază că ar fi fost inconseqvent, pe când chiar d-sa a dovedit că, studiind proiectul nostru şi convingându-se că el va fi o lege spre binele neamului şi progresul ţării, n’a şovăit un singur moment, ştiind că a persevera este diabolic, — şi cu toată francheţa genului său, s’a indentificat cu noi, recunoscând că proiectul de lege satisface unei reale trebuinţe a ţării, deci va fi o lege bună (aplauze prelungite pe băncile majorităţii). Şi trebuie să exprim gratitudinea mea deosebită faţă de principalul meu colaborator — pentru că d-lor au fost mulţi cari au lucrat la acest proiect de lege, mulţi au fructificat, cu experienţa, cu ştiinţa, cu ideile lor, naşterea acestei legi — dar cel care a armonizat şi a ştiut să înlăture extremele şi suferinţele de fricţiune, cu mintea lui ca un brici şi cu temperamentul lui atât de fericit, veşnic în dispoziţiuni bune, când grav şi serios, când cu umor şi sarcasm, care are acest geniu de la bunul Dumnezeu, a fost acest colaborator. Şi dator sunt să amintesc cu toată recunoştinţa lucrarea, într’adevăr în anume momente supraomeneşti pe care a prestat-o d. Eduard Mirto (aplauze îndelung repetate. Adunarea în picioare aclamă). Dar, domnilor, cu toţii trebue să aducem gratitudinea noastră acelui bărbat de stat, acelui spirit echilibrat, care imprimă lucrărilor fiecăruia dintre noi siguranţa că dacă şi-a dat odată asentimentul, atunci opera este desăvârşită, este cinstită, este spre binele neamului. Şi dacă Iuliu Maniu a dat aprobarea unei legi, ca e bună (Adunarea în picioare aclamă). OMAGIU ÎNALTEI REGENŢE Onorată Cameră, vedeţi, sunt dator, ca şef al resortului, un mare capital de recunoştinţă. S-a discutat în presă, ba obiectiv, ba fantezist, ba mincinos, după împrejurări şi după oameni, atitudinea înaltei Regenţe. Ei, domnilor deputaţi, unde ar fi ţara noastră, unde ar fi putinţa de a realiza programul partidului nostru, dacă acolo, la locul cel inait, nu s’ar fi găsit adevărată înţelepciune de bărbaţi de stat. înalta Regenţă a ştiut să aleagă momentul când a chemat partidul nostru la putere şi a ştiut să ne stee intrajutor, când din toate părţile, toate puterile infernale au fost puse în mişcare, spre a împiedica realizarea acestui proect de lege. înalta Regenţă a ştiut să se identifice şi să ne dea o mână de ajutor, ca să putem să-l înfăptuim. (Adunarea în picioare aclamă Regenţa). Domnule preşedinte şi domnilor deputaţi, a face politică şi a legifera înseamnă a prevedea şi a şti să tragi rezultanta situaţiunilor din momentul când legiferezi, a situaţiunilor sociale, politice, economice în care se găseşte în acel moment o ţara. A fi împiedicat mai departe, în ţara noastră, pe cetăţeanul de la drepturile lui, de la libertatea de D. AL. VAIDA-VOEVOD Ministru de Interne a-şi destina el singur soarta, ar fi însemnat să înăbuşeşti forţe elementare, care dacă le foloseşti în mod înţelepţesc, sunt binefăcătoare, iar de le oprim, explodează şi distrug totul în jurul lor (aplauze prelungite pe băncile majorităţii). Şi aşa a sosit timpul suprem ca poporul român, din patru unghiuri, să ajungă, în fine să-şi poată da libertăţile după care râvnia: fiecare dintre noi va fi nu numai cetăţean al României Mari, ci şi cetăţean liber în patrie liberă (aplauze furtunoase pe băncile majorităţii). . DESPOLITICIANIZAREA ADMINISTRATIVA Odată înfăptuită această lege, va urma despoliticianizarea, adică eliberarea de politicianism a aparatului administrativ şi numai de atunci începând, ţara noastră va putea să păşească pe calea adevăratului progres, să fie o ţară vrednică de oameni liberi, în mijlocul ţărilor libere (aplaiaze furtunoase pe băncile majorităţii, ovaţiuni). Şi mulţumesc şi partidului socialist că a priceput că acest proect de lege formează o platformă de libertăţi şi că pe viitor şi ei vor putea, în limita forţelor lor, să-şi exercite drepturile cetăţeneşti şi este bine pentru noi, partid de mici burghezi, pentru că acesta este partidul ţărănesc, ca în concurenţă liberă, pe bazele cu adevărat democratice ale libertăţilor publice, în emulare cinstită, să contribuim cu toţii la progresul fiecărei unităţi, sat, comună, judeţ, regiune, pentru că numai din ansamblul acestor lucrări poate să iasă o administraţie cu adevărat bună, spre binele tuturor (aplauze prelungite şi îndelung repetate pe băncile majorităţii). Şi mulţumesc şi reprezentantului bulgarilor şi reprezentantului ucrainienilor cari au primit această lege, recunoscând că ea, nu numai că nu conţine nici o asuprire ci oferă posibilitate şi minorităţilor etnice să beneficieze de egale drepturi, fraţi între fraţi, şi nu supuşi şi nu asupriţi de un popor asupritor, pentrucă nu este în firea românilor să asuprească pe nimeni. Dacă noi, în decursul veacurilor, am reuşit să asimilăm în contra încercărilor de a fi noi asimilaţi, ar în contra asupririi, dacă am ştiut să asimilăm chiar pe cei cari nu erau asupritori, — în aceasta zace calitatea superioară a poporului nostru, a neamului românesc, prin toleranţă, a ştiut să asimileze. Şi dacă procesul se va săvârşi în mod firesc şi în viitor, nimeni nu are dreptul să protesteze, fiindcă poţi să ridici protest numai dacă pe cale volnică s’ar face încercarea desnaţionalizării. Şi am regretat că nu i-am văzut alături cu noi pe domnii reprezenţi ai Saşilor. In definitiv, era vorba de trei sau patru oraşe, era vorba de reprezentanţa în cele patru oraşe ; acesta a fost punctul principal în litigiu. Cred, domnilor, că saşii n’au fost îndreptăţiţi, prin glasul şi atitudinea d-lui Hans Otto Roth, să ne facă reproşurile pe cari ni le-au făcut, fiindcă timp de zece ani, deşi s’au găsit în fel şi fel de compromisuri, totuşi nu s’a produs nici o plângere din partea lor, aşa cum au făcut astăzi. Şi atunci, dacă pe vremea asupririi liberale, au stat «circumspecţiei Domnilor, trebue să mă ocup ceva mai pe larg cu o problemă — şi mulţumesc acelor puţini oratori cari s’au ocupat cu ea — care a fost prea puţin discutată atât în comisiune, cât şi în plenul Camerii, este chestiunea dreptului de vot pentru femei. Domnilor, acest punct se găseşte din 1908 în programul oficial al partidului naţional de dincolo de munţi şi în urmă în programul partidului naţional-ţărănesc; el formează o parte integrantă a programului nostru. Care sunt consideraţiunile în sprijinul ideei ca, măcar câtorva categorii de femei, să se dea dreptul de vot ? In război, domnilor, în toate ţările, s’a făcut o experienţă surprinzătoare. Bărbaţii fiind duşi pe front, femeile au îngrijit de gospodărie, de avere şi de copii, ba au fost cazuri, când ele au îngrijit chiar şi de administraţie. Şi s’a făcut dovada că, fie femei din popor, fie femei din clasele intelectuale, au ştiut pe deantregul să-i înlocuiască pe bărbaţi. Chestiunea femenistă, ca o chestiune socială-economică este o problemă tot mai arzătoare, care nu numai în ţările din Apus, dar şi în ţara noastră, pretinde, tot mai urgent şi mai stăruitor, o soluţiune. Dacă admiti că fata să frecventeze şcoli, ca în concurenţa liberă ca să poată ocupa posturi, fie în administraţiunile de Stat, fie la comună, — dela dactilografă până la deputat, în tarile apusene, — dacă admiţi vasăzică, aceleaşi drepturi în privinţa culturală, a concurenţii, a putinţii de a obţine posturi, trebue să se recunoască femeii şi dreptul de a fi pusă pe piciorul de egalitate cu bărbatul, când, în condiţiuni egale, prestă muncă egală. Şi d-lor, nu-i adevărat că funcţionara femee n’ar presta o muncă de aceiaşi calitate şi aceiaşi cantitate cu funcţionarul bărbat. Nici aceia nu e adevărat că ar bea numai ceaiuri în birouri, d or, în care minister nu ştiu, şi rog pe cei cari ştiu asemenea cazuri să le precizeze. Ştiu că femeile formează marea parte a funcţionarilor de la resortul meu, al internelor, şi că aceste femei prestează o muncă de sclavi, ca şi toţi funcţionarii, în condiţiuni absolute nehigienice şi necorespunzătoare ale biroului, şi pe deasupra sunt retribuite cu mult mai slab decât bărbaţii. Este un abuz, este o exploatare a muncii femeeşti, care mulţumindu-se cu mai puţin şi fiind într’un necaz mai mare decât bărbatul, în urma situaţiei speciale de jenă a femeei în concurenţa liberă, primeşte să facă o muncă, pe care bărbatul ar refuza-o dacă i s’ar oferi aceiaşi retribuţie, aceiaşi leafă mizerabilă. Dar, mai departe, vedem medicifemei vedem avocaţi - femei, vedem în fiecare sat gospodine care ele înşile îşi conduc singure gospodăria şi cu adevărat sunt o mândrie a satelor. La comparaţiile cu putare bărbat beţiv care, numai datorită sexului său, are drept la suprudentes», — circumspecţiune din care nu se poate face nici un reproş, — şi s’au ferit de a se opune navalei, s’au ferit să ne dea ajutor, pentru a ajunge la situaţiunea de astăzi, cred că ar fi fost de datoria lor ca, atunci când, numai graţie luptei noastre de zece ani, vor beneficia şi ei de o lărgire a drepturilor cetăţeneşti, să fie alături de bulgari, de evrei, de ucrainieni, de socialişti, atunci când aceştia au recunoscut că progresul datorit acestui proect de lege va fi şi spre binele cetăţenilor de limba şi neamul lor. Domnilor, mă voi ocupa cu o altă problemă, în nădejdea că, totuşi, reprezentanţii saşilor, până la urmă, poate vor reuşi să găsească un compromis şi să înceteze cu fronda. Este pentru mine, şi subiectiv, deosebit de dureros, să-i văd într-o tabără cu reprezentanţii oligarhiei maghiare ; şi pentru ei, în tot cazul, este de asemenea o situaţiune de jenă. Din parte-mi, declar că vom mai face încă o încercare, pentru că acest popor paşnic să poată să fie satisfăcut (aplauze pe băncile majorităţii), fragiul universal, iar gospodina, care este fruntaşă între fruntaşe în sat, or, săracă fiind, văduvă de război, îşi creşte copii făcându-i cetăţeni cinstiţi şi credincioşi ţării! Se poate, d-lor, atunci, să mai şovăim de a recunoşte că până aeram a fost o mare nedreptate socială, de a nu da măcar anumitor categorii de femei dreptul de vot? (aplauze prelungite pe băncile majorităţii). Dar, domnilor, vine obiecțiunea : femeile nu cer drept de vot. Ei bine care femei? Totalitatea anume, societăţile din diferitele categorii, acelea din societăţile de binefacere, ca şi acelea pentru lupta pentru drepturile politice ale femeilor, — toate au pretins să facem loc să poată trece peste zidurile constituţionalismului învechit. Domnilor, au fost destui bărbaţi, cari atunci când s’a dat sufragiul universal, fie că erau profesori universitari, fie că erau oameni politici, ziceau: dar ce ne trebue nouă acest drept? Apoi, atunci când au venit şicanele, cunosc,destule cazuri înainte de război, când era votul cenzitar, dar şi în timpul sufragiului universal, câţi mergeau şi dădeau bacşişuri ca să fie omişi după lista alegătorilor, ca să nu fie şicanaţi în fiecare an, să meargă să fie batjocorit de jandarmi şi după aceia să i se fure şi votul? Atunci preferau să nu facă parte dintre alegători şi trebuiau organizate propagande întregi pentru aceste individualităţi laşe şi inconştiente, ca să fie finute să-ş facă datoria faţă de ele înşile. Şi în aceaste ordine de idei, să ţinem oare seama că sunt multe inconştiente între femei, şi să nu le dăm dreptul de vot? Este acesta chiar un argument mai mult că trebue să facem experimentul, fiindcă, d-lor, se poate întâmpla, — ca mâine — dat fiind că tot mai puţine sunt ţările pe rotogolul pământului şi în deosebi în Europa, unde femeia încă să nu fi intrat în drepturile ei cetăţeneşti — să fim nevoiţi să introducem sufragiul universal şi pentru femei. Oare nu este bine să facem un prim pas, acuma, pas care, dacă ar da rezultate bune, ar îndemna pe cei cari vin după noi, sau poate chiar pe noi, să facem şi pasul de al doilea ca ţara să poată beneficia şi de experienţa şi de hărnicia şi de vrednicia femeilor (aplauze prelungite pe băncile majorităţii) In ţări ca Australia, Noua Zeelanda, Finlanda şi celelalte ţări, de când femeile au putut să pătrundă în Parlament s’a făcut dovada pe deaîntregul că multe probleme, care scăpau atenţiunii şi intereselor bărbaţilor, au fost soluţionate spre binele naţiunii întregi, la iniţiativa şi stăruinţa deputaţilor femei. Datorită acestor deputaţi-femei şi a societăţilor de femei, multe probleme, au găsit o înţeleaptă soluţiune, mai cu seamă problemele ocrotirii sociale, cu copii mici, cu copii găsiţi, cu copii orfani, problema beţiei, care odată stăpânită, a dus la reducerea procentului crimelor comise mai cu seamă în stare de ebrietate şi, în sfârşit, veşnica şi iremediabila plagă a omenirii, prostituţia, deasemenea a fost mult atenuată. Şi atunci domnilor, când vedem toate acestea realizari, lucruri concrete, experienţe practice la diapoziţiunea oricui vrea să studieze şi să se ocupe cu ele, să ne găndim puţin şi la noi, să ne facem, noi bărbaţii şi parlamentarii, între noi, între patru ochi, o mică spovedanie. De ce n’am mărturisi că noi suntem mai degrabă preocupaţi de votul dat unei legi care ocroteşte anumite interese, ori grupări de interese, ori dacă bunăoară în ţinutul meu se vor face şosele, ca populaţiunea să poată căpăta de lucru şi să câştige; ori dacă cutare podgoreni vor servi un vin, care este un aliment (aplauze, ilaritate pe băncile majorităţii); ori dacă cutare prunar ori ţuicar nu se va întoarce la cele mai apropiate alegeri împotriva mea, şi ar vota cu Vintilă, care poate ar fi mai dornic cu ei! — Natural, argumente fiziologice avem la îndemână câte vreţi, că de aceea suntem savanţi, — să dovedim că alcoolismul este o datorie naţională (aplauze, ilaritate pe bâncile majorităţii). Domnilor, dacă am avea femei în această incintă, atunci, toate aceste probleme ar fi tratate altfel, fiindcă, la urma urmei, toţi rămânem impresionaţi şi dacă se discută chestiunea prunarilor şi a ţuicarilor, în fine, mă gândesc un moment la prunele mele, oare anul acesta, natural, n’au existat, dar vor exista în alţi ani. Şi atunci zicem: acum este principiul, ori pruna? Şi trebue să ai întreaga convingere de datoria ta ca să zici: principiul şi nu pruna (ilaritate). Ori, pentru femei, de la început, este exclusă pruna, şi rămâne numai convingerea, datoria ei de femeie şi de mamă (aplauze prelungite pe băncile majorităţii). Cine ne acuză? ! Dreptul de vot al femeilor Asociaţiunile judeţene Dnilor deputaţi, trec acum la o altă chestiune relevată de partidul liberal mai ales în ziarele lor, deşi în declaraţiunea ce-a făcut s’a ocupat mai mult cu atacuri de altă natură. Partidul liberal şi celelalte parte politice retrase atacă, prin presă asociaţiunile judeţene. După magistralele expuneri ale oratorilor, cari s’au perindat la această tribună, este superfluu să mai stăruiesc. Dar, cu toate acestea, daţi-mi voie să fac o paralelă între centralismul ucigător de unitate naţională şi între descentralizarea, care va fi înfăptuită şi care va contribui la unitatea naţională, — să arăt adică, cum în urma sistemului tiranic centralist, care nu a avut nimic de a face cu unitatea naţională, s’a destrămat sufletul acestei naţii. Erau nemulţumiri dincoace de munţi, în Vechiul Regat, în nouile provincii, pretutindeni, auzeai cuvintele îngrozitoare: «a fost mai bine sub stăpânirea ungurească, mai bine sub stăpânirea austriacă, ba, mai bine sub stăpânirea ţaristă». Şi câteodată şi în vechea ţară: «mai bine când nu era România Mare». Erau cuvinte isvorăle dintr’o nemulţumiri adâncă, deşi ele nu exprimau nici de loc o tendinţă înăscută de separaţiune, cum ne acuzau pe noi, tot cei cari le provocaseră. Dar, d-nilor, această nemulţumire se adâncea în popor, fiindcă oricât de tiranică a fost stăpânirea străină, cetăţeanul, ţăranul satului putea respira liber, putea să-şi aleagă primarul, pe care îl vroia, nu să ţi-l impună domnul prefect, cu bătaia, în silă şi cu distrugerea ta chiar, după porunca centrului (aplauze pe băncile majorităţii). Iar unificarea cu furca, în contra căreia noi, 10 ani, n’am încetat să protestăm, ce însemna altceva? Ar fi să pretinzi că o livadă de pir, o livadă de iarbă, uniformă, monotonă, cu firile de iarbă egal de înalte, este mai frumoasă decât o livadă de munte, plină de cele mai frumoase şi îmbălsămate flori şi parcă ai zice că tufele, care sunt aşezate unele lângă altele, de gledidie, care formează un gard plin de spini, este de preferat unei grădini plină de poame îmbelșugate. (Citiți continuarea în pag■ Iha)