Dreptatea, august 1929 (Anul 3, nr. 541-567)

1929-08-01 / nr. 541

Anil III No. 541 c. 101 1 August 1929 6 PAGINI Prin masările pe care le luăm, fa­cem ca \ara aceasta să fie o mama iubita de cetăţenii ei, ca toţi sa se simtă bine, toţi sa fie la adăpostul legii, indiferent de naţionalitate şi confesiune. 3 Ui A B TARA (In an • • • • • 1000 8 luni • • * • • 500 3 luni • • • • • 250 O N A M B N DUBLU In STRAINATATE T Sl OIVITĂTORI, PREBtl p SATE» Un an • •­­ • 750 6 luni I 375 3 luni ..... 200 wsummm REDACŢIA si ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTL Calea Victoriei 49, Etaj TELEFONS Direcţia 379/41 Redacţ. 313/54 Ad-tia 38/60 ANUNTURI COMERCIALE Se primesc dirnet la Ad-d­a c­arului, şi la toate agenţiile de publicitate din tari. Lei D. ministru MIHAI POPOVICI, la Senat Opera constructivă ----ooxxxoo----­Luni după amiază sesiunea ordi­nară a Camerelor s’a închis. Primul ministru a cetit mesagiul de închidere a Corpurilor legiuitoa­re, în mijlocul unei delirante mani­­festaţiuni de simpatie din partea re­prezentanţilor naţiunei, pentru Re­genţă, pentru guvern şi pentru pre­şedintele consiliului, d. Iuliu Maniu, faţă de care aplauzele nesfârşite constituiau nu numai o mare satis­facţie sufletească dar şi o mare mân­gâiere: în clipa cetirei mesajului d. Maniu a primit ştirea tristă a morţei mamei d-sale, d-na Clara Maniu. Neobişnuita şi frenetica risipă de aplauze a parlamentarilor desfăşu­rată cu prilejul cetirei mesajului de închidere a Camerelor, a însem­nat în primul rând dovada nediscu­tabilă a armoniei ce domneşte între guvern şi parlament şi omogenita­tea şi spiritul de înţelegere desăvâr­şită care stăpânesc actuala guver­nare. Dar mesajul mai înseamnă încă ceva: înseamnă rezumarea întregei ope­re constructive înfăptuită de actua­lul guvern în cele zece luni de gu­vernare. Intr’adevăr, în el se înşiruie toată legislaţia primei sesiuni parlamen­tare, menită să aşeze statul nostru pe noui temelii solide şi să recon­struiască ceea ce talentul trecutelor regimuri a ştiut aşa de nefericit să strice. Astfel, în domeniul politicei exter­ne, actualul guvern în scurtul răs­timp de când deţine frânele puterei a ratificat acordurile cu Germania privitoare la lichidarea litigiilor fi­nanciare şi restituţiuni, contribuind în chipul acesta la normalizarea si­tuaţiei creiate de răsboi. Pe de altă parte, ratificarea pactului Kellogg, aceia a concordatului cu Vaticanul, pactul de prietenie şi arbitraj cu Grecia, precum şi convenţiunile de conciliaţiune şi arbitraj încheiate la Belgrad cu Iugoslavia şi Cehoslova­cia, constituesc atâtea dovezi a ac­tivităţii în politica externă şi potri­vit căreia statul a făcut paşi serioşi înainte spre consolidarea şi menţi­nerea operei de pace preconizată în tratatele de pace.­­ In politica internă opera actualu­lui guvern nu a fost mai puţin fruc­tuoasă. Mesajul cuprinde astfel activita­tea desfăşurată în toate domeniile publice­. Măsurile luate împotriva foametei care ameninţa în chip se­rios câteva regiuni ale ţării; înse­­mânţarea din timp şi efectivă, orga­nizarea învăţământului agricol, le­gea cooperaţiei şi aceia a circulaţiei pământurilor rurale, punerea în va­loare a pescăriilor precum şi credi­tul agricol şi înlesnirea procurării de maşini agricole au înlesnit serios mărirea producţiei ţării şi asigura­rea bunei funcţionări a celei mai importante ramuri de producţiune a ţărei. Pe de altă parte, legea jandarme­riei, a poliţiei şi reforma adminis­trativă, ca şi întreaga legislaţie fi­nanciară, industrială şi economică înfăptuită de guvernul actual prin votarea tarifului vamal, a organi­zării pe baze comerciale a între­­prinderilor statului, regiilor autono­me a G. F. R., P. T. T., conducta de petrol, porturile etc. — au contribuit la însănătoşirea vieţei financiare şi transporturilor şi au asigurat un regim de stabilitate industriei şi co­merţului, eu un cuvânt au realizat o operă reonstructivă de mâna întâia fără de care statul nu ar mai fi pu­tut evolua, ba încă ar fi mers spre declin. * Dar mesajul de închidere a corpu­rilor legiuitoare mai are o semnifi­caţie care nu trebuie ocolită. In încheiere mesajul spune: «Mulţumindu-vă pentru sânguin­­cioasa şi rodnica dvs. activitate, sun­tem deplin convinşi că opera înde­plinită în această primă sesiune, îm­preună cu guvernul, temeinic şi bine aplicată va fi chemată să înlesneas­că consolidarea şi propăşirea scum­pei noastre Patrii». Nu vrem să întârziem prea mult asupra paragrafului acesta din care reiese suficient încrederea înaltei Regenţe faţă de actualul regim. Da­că reţinem însă paragraful acesta, este pentru a scoate în evidenţă greşala comisă de d. Cintilă Bră­­tianu prin retragerea din parla­ment, greşală pe care partidul li­beral o suferă fără voia lui în mo­mentul cel mai neprielnic pentru marile interese ale ţării. Guvernul prezidat de d. Maniu bu­­curându-se de încrederea înaltei Re­genţe şi de sprijinul masselor po­pulare poate fi onorat cu opera con­structivă pe care a desfăşurat-o în cele zece luni de guvernare. ■ooxxxoo Prin articolul 118 din noua lege a drumurilor alcătuită de domnul ministru Pan Halippa, se desfiin­ţează prestaţia. Această binevenită dispoziţie constitue o mare şi salutară refor­mă. Prestaţia constituia unul din cele mai înapoiate abuzuri legiferate, a­­devărat vestigiu medieval. Nici o măsură n’a jignit mai adânc ţăra­nii români, decât această salah­orie obligatorie la care erau supuşi. Prestaţia, deşi de­ o natură atât de despotică, amintind drepturile neli­mitate ale stăpânilor asupra scla­vilor, a fost totuşi menţinută de ultimele guverne liberale. A trebuit să vină guvernul naţio­­nal-ţărănesc, adevărată emanaţie a voinţei ţăranilor români — şi a tre­buit să fie autorul legii drumurilor un ministru care cunoaşte adânc nevoile ţăranilor — pentru ca aceas­tă rămăşiţă nedemnă pentru Ro­mânia de azi, să fie ştearsă. Pe lângă atâtea alte legi votate de actualul Parlament, şi destina­te numai propăşirii generale şi bi­nelui ţăranilor, desfiinţarea presta­ţiei ia loc de cinste. Domnul Pan Halippa îşi leagă numele de această importantă refor­­mă care îi asigură recunoştiinţa mi-­lioanelor de ţărani, scăpaţi de azi înainte, de-o îndatorire silnică. Nici nu se putea de­ altfel, ca Ro­mânia să mai păstreze în legifera­rea ei sănătoasă făcută de guver­nul naţional-ţărănesc o asemenea josnică rămăşiţă medievală. In cântare de chirigiu de l. C. VISSARION II ■~~crz &■=>­—­11 flarile 1917 — D’aici din comună. — E d’aici! spuseră iar câteva fe­mei. — Cum te cheamă! — Ion C. Vissarion. — Eşti prisonierî — Nu. — De ce! — Pentru că am fost reformat», ■ăştia n’au fost mobilizaţi. Pentru ce te duci la Bucureştii — Să-mi văz de nişte afaceri de librărie. — Ce afaceri sunt alea de libră­riei — Să văz dacă-mi mai dă librarul bani din dreptul meu de autor de cărţi. —■ Ce fel de autor de cărţi eştil — De cărţi literare... — Ce înseamnă astal !— Um, care scrie cărţi de po­veşti, de poesii.» — Aa... eşti un fel de poeţi !». — Cam aşa... Ungurul începu să-mi ia seama. Hainele mele însă, nu mă arătau de loc a fi poeţi... — 11 iau la bătae ca pe bietul Cârstea, începură femeile să şop­tească pe de lături. — Poet­­ul întrebă ungurul cu dispreţ. — Alţii îmi zic aşa, răspunsei şi eu.» Veni la mine şi mă desfăcu la piept, dând în lături pleospanele hai­nei. Se uită la pantalonii peticiţi, la ghetele rupte, la haina roasă pe de rând. — Tu nu eşti po et— prea eşti gol de haine­» — Da, aşa e; eu n’am prea fost pricopsit de haine.» — Tu poeţi» De ce minţii — Eu nu zic că sunt poet, dar la cărţi scriu! alţii mă numesc poet, fără să le pretinz eu... Ungurii începură să vorbească în limba lor şi cel ce nu ştia româneş­te, trase vergeaua puştei, scuipă în palmă şi se dete la spatele meu. Acuşi că chiar mă fac poet, gân­dii eu şi ’ncepură vinele picioarelor să-mi tremure. — Cum tu poet şi aşa goli... Unde banii de pe poesu­l... — La noi nu prea se dă bani pe lucruri d’astea — îi explicai eu — şi apoi, eu sunt om ieşit din ţărani d’ăştia de jos, şi n’am­ nici avere şi n’am nici vre-o moştenire... Sunt sărac... — Şi ce faci tu acum? — Sunt învăţător, învăţ copiii carte.» Ungurii iar începură să vorbeas­că. Eu mă uitam acum în toate păr­ţile, cum se uită ciuful când îl în­conjoară ciorile. Nu mă gândeam la loviturile ce aveau să mi le dea, ci mă gândeam la ruşinea că o să mă vadă atâta lume când m’or bâte. Femeile se deteră la o parte şi eu rămăsei în­tre unguri. — Dacă eşti poet, haide, spune-mi acuş o poezie făcută de tine!... Spui... scapi, nu spui.» te săturăm noi să te mai lauzi că eşti poet!... Eu de felul meu sunt cam uituc: nu ţiu minte poezii ori cântece, fiindcă nici n’am vrut să le învăţ. Câte­odată fac şi eu versuri, dar nu ţiu minte nici pe-ale mele, nu pă­­cum p’ale altora». Ce să fac eu? Tre­buia să spun o poezie făcută a­­tunci, căci altfel mâneam bătae. — Haide, spune? Ungurul celălalt ridică vergeaua de fier. Eu mă uitai în ochii celui ce ştia româneşte, îi văzui la tâmple părul cărunt şi începui: —De eşti tânăr, ori bătrân. Tot mai vrei un măr din sân! C’aşa-i omul de ciudat» Vrea să fie sărutat... Când alta îl mai sărută, Fie chiar şi mai urâtă,­­ Par’că mai întinereşte !­ Şi mai simte că trăeşte!» —Ha! Ha! Ha! isbucni Ungurul şi apoi tot râzând începu să spuie celuilalt în ungureşte. Ungurul, cel cu vergeaua, începu să râză și pe semne că spuse celui­lalt, să-i fac o poezie vergelei lui. ■— Asta ce-ai spus-o, poate e făcu­tă mai de mult.» Uite, fă o poezie dumnealui cum stă cu vergeaua gata să dea!» Mă uitai la vergea și zisei: — Ah beleaua, eu vergeaua, Spune-mi Doamne poiezeaua... Cum s’o fac! De unde flori, Când mi-e cerul plin de nori!... Nu sunt stele, nu e lună, Iar eu fără voe bună; Fără parte, nici noroc Şi-ajuns bătae de joc!». Unde-i mândra, unde-i pacea, Când e lumea harcea-parcea!.» Bagă la puşcă vergeaua, C’asta mi-este poizeaua!.» — Bun!». Bun!.. ești poet!... Bra­vo!.» Ungurul îmi întinse mâna şi eu i-o dădui. Mi-o strânse prietenos. — Ai citit de Petöfii al nostru! — De Petöfii! Cum să nu!... «A­postului», «Funia călăului», dar câte altele». Am citit şi de Moris Jókai şi de alţii... —Vezi! de la noi a venit poezia aici, spuse ungurul mândru. — Da, da! întării şi eu. — La noi sunt oameni mari... şi o să fie şi la voi!.. — Da, foarte mari; dar numai de-ar fi tot nobili ca aceia... — Toţi maghiarii sunt nobili! răs­punse ungurul iar. — Dumneavoastră, de ce vreaţi în­să să mă bateţi! — Credeam că minţi!» Şi acum vă­zând că nu minţi, mergi cu noi la cârciumă, facem cinste noii Şi Ungurii se arătară foarte prie­tenoşi. — Brişcă de ce mi-o luaţii — Este a femeii! Hoţul ăsta de ţăran a furat-o. Femeea a venit cu martori la noii.» — Da nici chirigiul meu n’a fura­t-o, căci el a închiriat-o numai... — Be­a cinei — Dela un om ce spun toți c’a fu­git la pădure. —­ Așa este. Spu'ti apoi toate umbletele mele după căruță, iar ungurul mă ascul­tă acum potolit cu totul. Hotărî apoi ea brișcă s’o ia femeia numaidecât. Abia abia scăpai de propunerea de a merge cu ei la cârciumă. Mi-era că nu vr­o taronie, e vreunul din ei zurbagiu la beţie şi tot nu scap teafăr. Dacă văzură că nu vreau să cin­stesc eu ei, plecară prin bătătura lui Lixandru Dragne. Când plecai şi eu văzui şi pe nea Lixandru ascuns după poarta lui Iorgu Bâti. — Ce era la mine acasă, neică! mă Întrebă el. — Ungurii — au dat femeii lui Mustată brișcă lui Marin Dragomir. — Nevastă-mea a scăpat nebătuta! — Cred c’a scăpat. — Eu am fugit să nu încap in mâinile lor, ca nea Marin. — Ci­ne facem acum de brișcă!... — Mergem în Costești la Ion Micu. — Ala e om sucit, să te ferească Dumnezeu! mai zisei eu. —E lacom de parale, facem mai bine cu el decât cu alţii! (Citiți continuiarea în pag- 11 a) ifldilderea parlamentelo şi şeful liberalilor D. Vintilă Br. primeşte ştirile po­litice la Marienbad, unde se află­­ pentru căutarea sănătăţii.„ Baissui: — M’aţi cnvtttue ! — S’a ’nchis parlamentul: — împrumut, stabilizare, succese legislative !... Băiaşul: — Şi? ! — Şi... Mai facem un duş... Inventarierea averei publice Pe marginea anul discurs al d-lui C. Angeles«­, vice preşedinte al Camerei In sesiunea corpurilor legiuitoare care s’a închis Luni, între alte legi de o deosebită importanţă, s’a votat şi legea pentru reorganizarea con­tabilităţii Statului. Această lege anunţată în progra­mul partidului naţional-ţărănesc, lege de care se simţea cu adevărat nevoe fiind impusă de împrejurări, a devenit o realitate şi în curând va fi pusă în aplicare. Raportorul acestei legi, care a lu­at parte activă şi la alcătuirea ei, a fost dom­nul C. Angelescu, vice­preşedinte al Camerei. Alegerea raportorului în persoa­na d-lui C. Angelescu, a fost bine făcută, domnia sa fiind un om care pe lîngă cultura juridică și financia­ră, pe lîngă clarul oratoriei de care uzează numai atunci când e nevoe, vede din punct de vedere practic, știind să coordoneze teoria cu prac­tica. Pe lîngă aceste calităţi, d. C. An­­gelescu este un om ponderat, care ştie să-şi cîntărească vorba. De a­­ceia, cu­ atît mai impresionante au fost criticile pe care domnia sa le-a adus activităţii partidului liberal, precum şi actului necugetat de a se retrage din Parlament, făcându-se ridicolă prin afirmaţia că nu pot să ajute această operă de consoli­dare a ţării. Nu pot s’o ajute, după ce au contribuit într’o măsură a­­tît de largă la practicarea fraude­lor, în­cît la ministerul de finanţe a trebuit să se organizeze un servi­ciu care să centralizeze fraudele să­­vîrşite sub diferitele guvernări libe­rale. D. C. Angelescu a observat în discursul său, că deşi liberalii au înscris în Constituţia, din 1923 con­trolul preventiv pentru cheltuelile Statului, şi deşi au trecut cinci ani pînă la plecarea lor de la guvern, to­tuşi n’au avut timp să organizeze acest control preventiv. D)e ce nu l-au organizat? A spus-o d. C. An­gelescu în discursul său: «pentrucă au avut interese o facă» Explicînd în ce constă economia legii pentru reorganizarea contabi­lit­aţii Statului, d. C. Angelescu a spus următoarele: «In legea contabilităţii s’au intro­dus instituţiuni noui şi s’au organi­zat în aşa fel vechile instituţiuni, în cât proectul nostru de lege, va cons­titui chiar şi numai prin el însuşi, o garanţie în controlul administra­ţiei banului public. In acest scop, d-lor deputaţi, vom găsi în acest proeet măsuri de contabilitate pro­priu zisă, dispoziţiuni pentru orga­nizarea controlului pentru întocmi­rea şi executarea bugetului pentru controlul licitaţiilor publice. Intre primele dispoziţiuni cu care începe proectul este întocmirea in­­ventariului general al averii gene­rale a Statului. Până astăzi, trebuie să mărturisim cu toată durerea, noi nu avem cunoştinţă de averea Sta­tului fie moblă fie imobilă. A­ţi observat, când aţi intrat pe la diferitele servicii dintr-o adminis­traţie publică, că pe perete este afi­şat inventarul micilor obiecte, cari n’au nici o valoare comercială, pe când marele proprietăţi ale Statului terenurile petrolifere care nu sunt vizibile, nu sunt încă inventariate. D-nilor, cu măsura luată de d. mi­­nistru de finanţe, de-a se face ime­­dia­t un inventar al averei Statului, vom aduce în patrimoniul lui averi considerabile (aplauze pe băncile ma­jorităţii). Şi nu era suficient numai să se facă imediat acest inventar în toate administraţiile publice, dar s’a mers mai departe, punându-se obligaţiunea, ca toate aceste inven­tare să fie centralizate într’un sin­gur loc şi, fireşte, la ministerul de finanţe. In viitor, orice mutaţiune în ave­rea publică, trebue să fie cunoscută de ministerul de finanţe. Iată o mă­­sură admirabilă, ce-şi va produce imediat efectele salutare». Prin lege se introduce contabili­tatea dublă, care va pune frâu frau­delor şi carnetul contribuabilului, o fericită inovaţie, căci pe viitor nu se va mai da posibilitatea de a se sustrage cineva dela plata impozi­telor. S’a introdus de asemeni în lege controlul averii funcţionarilor frâu datori, o excelentă măsură, menită a face ca Statul să reintre în averea sa frustrată, restituindu-se ceia ce i s’a răpit prin fraudă. Era logic ca partidul national-ță­­rănesc să vină cu o asemenea im­portantă dispozițiune, menită a a­­păra averea statului împotriva ace­lor cari ar comite, să le zicem, în­doit caiete. Căci nu putea continua spectacolul cu acei funcţionari pe care lumea îi arată cu degetul, cu­noscuţi că palatele ce şi-au ridicat nu sunt din modesta lor salarizare. Dar, fiindcă liberalii au încercat, în zădar, după cu­m s’a văzut, să pu­nă în circulaţie anumite stări ten­denţioase, domnul C. Angelescu, a ţinut să accentueze în finalul dis­cursului său datoria şi obligaţiunea morală contractată faţă de ţară de partidul naţional-ţărănesc. Domnia­sa a spus: «Când noi am venit la conducerea Statului în împrejurările pe care le ştim cu toţii şi fiind că suntem ho­tărâţi să ne realizăm programul a­­nunţat prin manifestul adresat ţă­(Continuare în pagina II-a). Reorganizarea ministerelor D. deputat St. Mihăiescu a ţinut la Cameră un remarcabil discurs la legea de reorganizare a ministerelor, din care redăm părţile mai impor­tante. . . . .­­­­ . Proectul de organizare a puterii centrale din Statul românesc, venit la abia câteva zile după votarea le­gii de organizare a administraţiei lo­cale, complectează în mod necesar opera de legislaţie a administraţiei generale a Statului român. Prin legea de organizare locală, să se manifesteze şi să se adapteze împrejurărilor locale, aşa de diferi­te de la un ţinut la altul. Am fi ris­cat însă ca această iniţiativă să nu-şi dea toate efectele ei, dacă nu ar fi fost suficient de coordonată, de controlată şi mai ales de îndruma­tă, şi, câte­odată, atunci când pute­rea fiecărei localităţi n’ar fi suficien­tă, pentru opere mai mari, să fie a­­jutată de către Stat, care concen­trează puterile noastre ale tuturora. Prin acest proiet de lege care or­ganizează puterea centrală, noi com­pleetăm opera de organizare armo­nică a Statului românesc. Mintea clasică şi nobilă a preşe­dintelui nostru de Consiliu, sufle­tul său armonios, în care puterile inteligenţei, ale simţirei şi ale vo­inţei sunt aşa de perfect echilibrate, nu putea, dom­nilor deputaţi, să gu­verneze într-o ţară dezorganizată ca statul nostru, aşa cum a fost al­cătuit de guvernele precedente (a­­plauze prelungite pe băncile majo­rităţii). D-lor deputaţi, acest proiect de lege a fost adus pe consideraţiuni diferite. Desigur că acelea de econo­mii au fost poate cele mai urgente. Veţi vedea însă că şi necesităţi teh­nice de organizare şi mai ales o­ concepţie nouă naţională, socială şi mai ales morală au adus şi au fă­cut necesar acest proeet de lege. Consideraţiunile de ordin finan­ciar şi economic sunt cele mai u­­şor de văzut de fiecare. Intr’adevăr guvernul nostru a găsit un popor, trăind în cea mai complectă sărăcie şi dezordine financiară. Utilajul ma­terial al Statului românesc, a­­dică şoselele, căile ferate, monu­mentele, toate insuficient întreţinu­te şi insuficient dotate. Cu toate că majoritatea funcţiona­rilor erau plătiţi cu salarii in­sufi­ciente, cifra din buget care merge la personal este mai mare decât nor­malul. Care sunt cauzele că, deşi salariile unitare sunt mai mici de­cât este necesar, totuşi global, noi avem o cheltuială mai mare decât normală. Cauza este acea lipsă de armonie şi de organizare, de care vă vorbeam; anume: aparatul nos­tru funcţionăresc este cu mult mai mare decât ar trebui. Aceasta nu ar fi suficient, căci s’ar putea spune: ar fi preferabil să mărim veniturile statului, decât să concediem o parte din funcţio­nari, cu toţii ştiind cât de dureroa­să este această operaţiune. Dar, este un lucru trist, dar sigur, că bugetul ţă­rii româneşti nu mai poate să crească fără ca să pericli­teze însăşi existenţa Statului nostru. Budgetul a ajuns la o limită maxi­mă, o simt ţăranii, a spus-o opinia publică, prin toate manifestările ei, prin întruniri şi jurnale, au spus-o toţi miniştrii de finanţe din ultimul timp şi şefii de guvern şi totuşi, nici unul nu a putut pune ordine în această chestiune. In adevăr, budgetul nostru este mai mare acum decât ar fi trebuit să fie în comparaţie cu ce era îna­inte de război. înainte de război, în 1915—1916, budgetul Vechiului Regat era de 600 de milioane lei aur. Ţara noastră s’a mărit de 2,17 ori prin urmare, budgetul ar fi trebuit să se mărească şi el cel mult de 2,17 ori, pentru că o serie de cheltueli din Ro­mânia Mare sunt comune cu chel­tuelile din România Mică şi atunci, dacă suprafaţa ţării şi populaţia s-a mărit de 2,17, nu este natural ca şi budgetul să se mărească în aceiaşi proporţie. Dacă mărim aceste chel­­tueli de două ori este poate chiar exagerat. Dar admiţând că budgetul actual ar trebui să fie în aur du­blul celui din Vechiul Regat, am a­­junge pentru România Mare la un budget de 1.200 000.000 lei aur. Pen­­tru ca să găsim budgetul în lei ac­­tuli, nu ne putem mulţumi să în­mulţim aceasta sumă cu coeficientul de devalorizare a leului, adică 32, pentru că, după cum ştiţi, viaţa s’a scumpit cu mai mult; trebuie să înmulţim cu 42­, care este coefi­cientul mediu de scumpire a vieţii în ţara românească. (Citiţi continuarea în pag■ 11-a) ooxxxoo-In discuţia din jurul comunicatu­lui ticluit de d- Stelian Popescu în numele «comitetului» Cavalerilor ordinului Mihai­ Viteazu, — fostul ministru de Justiţie, somat să dea numele celor care au subscris comu­nicatul, emite următoarea stranie teorie în materie de probe: «In ce privește pe cavalerii ordi­nului Mihai­ Viteazu, care au sem­nat articolul apărut în «Universul», nu este nevoe să spunem noi nume­le lor. Să arate, foaia guvernului,— și de aici încolo directorul «Univer­sului»» apelează la cele mai masca­te caractere tipografice, — care sunt cavalerii care se desolidarizează de acest articol, pentrucă după ce se va cunoaşte numele lor, să vadă ţa­­ra cîţi şi cine sunt acei care se so­lidarizează cu trădătorul Stere». Bine că d. Stelian Popescu n’a legiferat — pe cînd era ministru de Justiţie — acest sistem de dovadă negativă. Căderea bruscă a libera­lilor l-a împiedecat de a-şi traduce în fapt teoriile de drept. Poate d-l Vintilă Brătianu îi va da ocazie di­vuisare juridică la o altă guvernare liberală.» Teoriile expuse de d. Stelian Po­pe­scu sunt turnate într’o abjectă formă, fiind astfel deopotrivă de înjosite de el gazetăria şi justiţia-Acel care scrie aşa cum ştim, — şi în faţa căruia nu se indignează doar d. Vintilă Brătianu, din aceiaş familie stilistică, cu dânsul — se dă pe faţă, prin teoriile publicate în ziar, şi ca un agramat al dreptului. Şi acest om determină, sau —maii bine zis — caută să determine cu­rente de opinie publică... Şi acest om a fost... şi poate va mai fi — ministru de Justiţie... pentru desăvîrşita bătae de joc, pe care li­beralii o pot face ţării. Avem în faţa acestui caz de in­trare în putrefacţie morală a unui om şi a unui partid — un gest re­flex de desgust, de scârbă chiar. Simţim în aer o duhoare. Trebue să ne întoarcem repede copiii în altă parte. Repulsia noastră a devenit de ordin fizic.

Next