Dreptatea, august 1929 (Anul 3, nr. 541-567)
1929-08-01 / nr. 541
Anil III No. 541 c. 101 1 August 1929 6 PAGINI Prin masările pe care le luăm, facem ca \ara aceasta să fie o mama iubita de cetăţenii ei, ca toţi sa se simtă bine, toţi sa fie la adăpostul legii, indiferent de naţionalitate şi confesiune. 3 Ui A B TARA (In an • • • • • 1000 8 luni • • * • • 500 3 luni • • • • • 250 O N A M B N DUBLU In STRAINATATE T Sl OIVITĂTORI, PREBtl p SATE» Un an • • • 750 6 luni I 375 3 luni ..... 200 wsummm REDACŢIA si ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTL Calea Victoriei 49, Etaj TELEFONS Direcţia 379/41 Redacţ. 313/54 Ad-tia 38/60 ANUNTURI COMERCIALE Se primesc dirnet la Ad-da carului, şi la toate agenţiile de publicitate din tari. Lei D. ministru MIHAI POPOVICI, la Senat Opera constructivă ----ooxxxoo----Luni după amiază sesiunea ordinară a Camerelor s’a închis. Primul ministru a cetit mesagiul de închidere a Corpurilor legiuitoare, în mijlocul unei delirante manifestaţiuni de simpatie din partea reprezentanţilor naţiunei, pentru Regenţă, pentru guvern şi pentru preşedintele consiliului, d. Iuliu Maniu, faţă de care aplauzele nesfârşite constituiau nu numai o mare satisfacţie sufletească dar şi o mare mângâiere: în clipa cetirei mesajului d. Maniu a primit ştirea tristă a morţei mamei d-sale, d-na Clara Maniu. Neobişnuita şi frenetica risipă de aplauze a parlamentarilor desfăşurată cu prilejul cetirei mesajului de închidere a Camerelor, a însemnat în primul rând dovada nediscutabilă a armoniei ce domneşte între guvern şi parlament şi omogenitatea şi spiritul de înţelegere desăvârşită care stăpânesc actuala guvernare. Dar mesajul mai înseamnă încă ceva: înseamnă rezumarea întregei opere constructive înfăptuită de actualul guvern în cele zece luni de guvernare. Intr’adevăr, în el se înşiruie toată legislaţia primei sesiuni parlamentare, menită să aşeze statul nostru pe noui temelii solide şi să reconstruiască ceea ce talentul trecutelor regimuri a ştiut aşa de nefericit să strice. Astfel, în domeniul politicei externe, actualul guvern în scurtul răstimp de când deţine frânele puterei a ratificat acordurile cu Germania privitoare la lichidarea litigiilor financiare şi restituţiuni, contribuind în chipul acesta la normalizarea situaţiei creiate de răsboi. Pe de altă parte, ratificarea pactului Kellogg, aceia a concordatului cu Vaticanul, pactul de prietenie şi arbitraj cu Grecia, precum şi convenţiunile de conciliaţiune şi arbitraj încheiate la Belgrad cu Iugoslavia şi Cehoslovacia, constituesc atâtea dovezi a activităţii în politica externă şi potrivit căreia statul a făcut paşi serioşi înainte spre consolidarea şi menţinerea operei de pace preconizată în tratatele de pace. In politica internă opera actualului guvern nu a fost mai puţin fructuoasă. Mesajul cuprinde astfel activitatea desfăşurată în toate domeniile publice. Măsurile luate împotriva foametei care ameninţa în chip serios câteva regiuni ale ţării; însemânţarea din timp şi efectivă, organizarea învăţământului agricol, legea cooperaţiei şi aceia a circulaţiei pământurilor rurale, punerea în valoare a pescăriilor precum şi creditul agricol şi înlesnirea procurării de maşini agricole au înlesnit serios mărirea producţiei ţării şi asigurarea bunei funcţionări a celei mai importante ramuri de producţiune a ţărei. Pe de altă parte, legea jandarmeriei, a poliţiei şi reforma administrativă, ca şi întreaga legislaţie financiară, industrială şi economică înfăptuită de guvernul actual prin votarea tarifului vamal, a organizării pe baze comerciale a întreprinderilor statului, regiilor autonome a G. F. R., P. T. T., conducta de petrol, porturile etc. — au contribuit la însănătoşirea vieţei financiare şi transporturilor şi au asigurat un regim de stabilitate industriei şi comerţului, eu un cuvânt au realizat o operă reonstructivă de mâna întâia fără de care statul nu ar mai fi putut evolua, ba încă ar fi mers spre declin. * Dar mesajul de închidere a corpurilor legiuitoare mai are o semnificaţie care nu trebuie ocolită. In încheiere mesajul spune: «Mulţumindu-vă pentru sânguincioasa şi rodnica dvs. activitate, suntem deplin convinşi că opera îndeplinită în această primă sesiune, împreună cu guvernul, temeinic şi bine aplicată va fi chemată să înlesnească consolidarea şi propăşirea scumpei noastre Patrii». Nu vrem să întârziem prea mult asupra paragrafului acesta din care reiese suficient încrederea înaltei Regenţe faţă de actualul regim. Dacă reţinem însă paragraful acesta, este pentru a scoate în evidenţă greşala comisă de d. Cintilă Brătianu prin retragerea din parlament, greşală pe care partidul liberal o suferă fără voia lui în momentul cel mai neprielnic pentru marile interese ale ţării. Guvernul prezidat de d. Maniu bucurându-se de încrederea înaltei Regenţe şi de sprijinul masselor populare poate fi onorat cu opera constructivă pe care a desfăşurat-o în cele zece luni de guvernare. ■ooxxxoo Prin articolul 118 din noua lege a drumurilor alcătuită de domnul ministru Pan Halippa, se desfiinţează prestaţia. Această binevenită dispoziţie constitue o mare şi salutară reformă. Prestaţia constituia unul din cele mai înapoiate abuzuri legiferate, adevărat vestigiu medieval. Nici o măsură n’a jignit mai adânc ţăranii români, decât această salahorie obligatorie la care erau supuşi. Prestaţia, deşi de o natură atât de despotică, amintind drepturile nelimitate ale stăpânilor asupra sclavilor, a fost totuşi menţinută de ultimele guverne liberale. A trebuit să vină guvernul naţional-ţărănesc, adevărată emanaţie a voinţei ţăranilor români — şi a trebuit să fie autorul legii drumurilor un ministru care cunoaşte adânc nevoile ţăranilor — pentru ca această rămăşiţă nedemnă pentru România de azi, să fie ştearsă. Pe lângă atâtea alte legi votate de actualul Parlament, şi destinate numai propăşirii generale şi binelui ţăranilor, desfiinţarea prestaţiei ia loc de cinste. Domnul Pan Halippa îşi leagă numele de această importantă reformă care îi asigură recunoştiinţa mi-lioanelor de ţărani, scăpaţi de azi înainte, de-o îndatorire silnică. Nici nu se putea de altfel, ca România să mai păstreze în legiferarea ei sănătoasă făcută de guvernul naţional-ţărănesc o asemenea josnică rămăşiţă medievală. In cântare de chirigiu de l. C. VISSARION II ■~~crz &■=>—11 flarile 1917 — D’aici din comună. — E d’aici! spuseră iar câteva femei. — Cum te cheamă! — Ion C. Vissarion. — Eşti prisonierî — Nu. — De ce! — Pentru că am fost reformat», ■ăştia n’au fost mobilizaţi. Pentru ce te duci la Bucureştii — Să-mi văz de nişte afaceri de librărie. — Ce afaceri sunt alea de librăriei — Să văz dacă-mi mai dă librarul bani din dreptul meu de autor de cărţi. —■ Ce fel de autor de cărţi eştil — De cărţi literare... — Ce înseamnă astal !— Um, care scrie cărţi de poveşti, de poesii.» — Aa... eşti un fel de poeţi !». — Cam aşa... Ungurul începu să-mi ia seama. Hainele mele însă, nu mă arătau de loc a fi poeţi... — 11 iau la bătae ca pe bietul Cârstea, începură femeile să şoptească pe de lături. — Poetul întrebă ungurul cu dispreţ. — Alţii îmi zic aşa, răspunsei şi eu.» Veni la mine şi mă desfăcu la piept, dând în lături pleospanele hainei. Se uită la pantalonii peticiţi, la ghetele rupte, la haina roasă pe de rând. — Tu nu eşti po et— prea eşti gol de haine» — Da, aşa e; eu n’am prea fost pricopsit de haine.» — Tu poeţi» De ce minţii — Eu nu zic că sunt poet, dar la cărţi scriu! alţii mă numesc poet, fără să le pretinz eu... Ungurii începură să vorbească în limba lor şi cel ce nu ştia româneşte, trase vergeaua puştei, scuipă în palmă şi se dete la spatele meu. Acuşi că chiar mă fac poet, gândii eu şi ’ncepură vinele picioarelor să-mi tremure. — Cum tu poet şi aşa goli... Unde banii de pe poesul... — La noi nu prea se dă bani pe lucruri d’astea — îi explicai eu — şi apoi, eu sunt om ieşit din ţărani d’ăştia de jos, şi n’am nici avere şi n’am nici vre-o moştenire... Sunt sărac... — Şi ce faci tu acum? — Sunt învăţător, învăţ copiii carte.» Ungurii iar începură să vorbească. Eu mă uitam acum în toate părţile, cum se uită ciuful când îl înconjoară ciorile. Nu mă gândeam la loviturile ce aveau să mi le dea, ci mă gândeam la ruşinea că o să mă vadă atâta lume când m’or bâte. Femeile se deteră la o parte şi eu rămăsei între unguri. — Dacă eşti poet, haide, spune-mi acuş o poezie făcută de tine!... Spui... scapi, nu spui.» te săturăm noi să te mai lauzi că eşti poet!... Eu de felul meu sunt cam uituc: nu ţiu minte poezii ori cântece, fiindcă nici n’am vrut să le învăţ. Câteodată fac şi eu versuri, dar nu ţiu minte nici pe-ale mele, nu păcum p’ale altora». Ce să fac eu? Trebuia să spun o poezie făcută atunci, căci altfel mâneam bătae. — Haide, spune? Ungurul celălalt ridică vergeaua de fier. Eu mă uitai în ochii celui ce ştia româneşte, îi văzui la tâmple părul cărunt şi începui: —De eşti tânăr, ori bătrân. Tot mai vrei un măr din sân! C’aşa-i omul de ciudat» Vrea să fie sărutat... Când alta îl mai sărută, Fie chiar şi mai urâtă, Par’că mai întinereşte ! Şi mai simte că trăeşte!» —Ha! Ha! Ha! isbucni Ungurul şi apoi tot râzând începu să spuie celuilalt în ungureşte. Ungurul, cel cu vergeaua, începu să râză și pe semne că spuse celuilalt, să-i fac o poezie vergelei lui. ■— Asta ce-ai spus-o, poate e făcută mai de mult.» Uite, fă o poezie dumnealui cum stă cu vergeaua gata să dea!» Mă uitai la vergea și zisei: — Ah beleaua, eu vergeaua, Spune-mi Doamne poiezeaua... Cum s’o fac! De unde flori, Când mi-e cerul plin de nori!... Nu sunt stele, nu e lună, Iar eu fără voe bună; Fără parte, nici noroc Şi-ajuns bătae de joc!». Unde-i mândra, unde-i pacea, Când e lumea harcea-parcea!.» Bagă la puşcă vergeaua, C’asta mi-este poizeaua!.» — Bun!». Bun!.. ești poet!... Bravo!.» Ungurul îmi întinse mâna şi eu i-o dădui. Mi-o strânse prietenos. — Ai citit de Petöfii al nostru! — De Petöfii! Cum să nu!... «Apostului», «Funia călăului», dar câte altele». Am citit şi de Moris Jókai şi de alţii... —Vezi! de la noi a venit poezia aici, spuse ungurul mândru. — Da, da! întării şi eu. — La noi sunt oameni mari... şi o să fie şi la voi!.. — Da, foarte mari; dar numai de-ar fi tot nobili ca aceia... — Toţi maghiarii sunt nobili! răspunse ungurul iar. — Dumneavoastră, de ce vreaţi însă să mă bateţi! — Credeam că minţi!» Şi acum văzând că nu minţi, mergi cu noi la cârciumă, facem cinste noii Şi Ungurii se arătară foarte prietenoşi. — Brişcă de ce mi-o luaţii — Este a femeii! Hoţul ăsta de ţăran a furat-o. Femeea a venit cu martori la noii.» — Da nici chirigiul meu n’a furat-o, căci el a închiriat-o numai... — Bea cinei — Dela un om ce spun toți c’a fugit la pădure. — Așa este. Spu'ti apoi toate umbletele mele după căruță, iar ungurul mă ascultă acum potolit cu totul. Hotărî apoi ea brișcă s’o ia femeia numaidecât. Abia abia scăpai de propunerea de a merge cu ei la cârciumă. Mi-era că nu vro taronie, e vreunul din ei zurbagiu la beţie şi tot nu scap teafăr. Dacă văzură că nu vreau să cinstesc eu ei, plecară prin bătătura lui Lixandru Dragne. Când plecai şi eu văzui şi pe nea Lixandru ascuns după poarta lui Iorgu Bâti. — Ce era la mine acasă, neică! mă Întrebă el. — Ungurii — au dat femeii lui Mustată brișcă lui Marin Dragomir. — Nevastă-mea a scăpat nebătuta! — Cred c’a scăpat. — Eu am fugit să nu încap in mâinile lor, ca nea Marin. — Cine facem acum de brișcă!... — Mergem în Costești la Ion Micu. — Ala e om sucit, să te ferească Dumnezeu! mai zisei eu. —E lacom de parale, facem mai bine cu el decât cu alţii! (Citiți continuiarea în pag- 11 a) ifldilderea parlamentelo şi şeful liberalilor D. Vintilă Br. primeşte ştirile politice la Marienbad, unde se află pentru căutarea sănătăţii.„ Baissui: — M’aţi cnvtttue ! — S’a ’nchis parlamentul: — împrumut, stabilizare, succese legislative !... Băiaşul: — Şi? ! — Şi... Mai facem un duş... Inventarierea averei publice Pe marginea anul discurs al d-lui C. Angeles«, vice preşedinte al Camerei In sesiunea corpurilor legiuitoare care s’a închis Luni, între alte legi de o deosebită importanţă, s’a votat şi legea pentru reorganizarea contabilităţii Statului. Această lege anunţată în programul partidului naţional-ţărănesc, lege de care se simţea cu adevărat nevoe fiind impusă de împrejurări, a devenit o realitate şi în curând va fi pusă în aplicare. Raportorul acestei legi, care a luat parte activă şi la alcătuirea ei, a fost domnul C. Angelescu, vicepreşedinte al Camerei. Alegerea raportorului în persoana d-lui C. Angelescu, a fost bine făcută, domnia sa fiind un om care pe lîngă cultura juridică și financiară, pe lîngă clarul oratoriei de care uzează numai atunci când e nevoe, vede din punct de vedere practic, știind să coordoneze teoria cu practica. Pe lîngă aceste calităţi, d. C. Angelescu este un om ponderat, care ştie să-şi cîntărească vorba. De aceia, cu atît mai impresionante au fost criticile pe care domnia sa le-a adus activităţii partidului liberal, precum şi actului necugetat de a se retrage din Parlament, făcându-se ridicolă prin afirmaţia că nu pot să ajute această operă de consolidare a ţării. Nu pot s’o ajute, după ce au contribuit într’o măsură atît de largă la practicarea fraudelor, încît la ministerul de finanţe a trebuit să se organizeze un serviciu care să centralizeze fraudele săvîrşite sub diferitele guvernări liberale. D. C. Angelescu a observat în discursul său, că deşi liberalii au înscris în Constituţia, din 1923 controlul preventiv pentru cheltuelile Statului, şi deşi au trecut cinci ani pînă la plecarea lor de la guvern, totuşi n’au avut timp să organizeze acest control preventiv. D)e ce nu l-au organizat? A spus-o d. C. Angelescu în discursul său: «pentrucă au avut interese o facă» Explicînd în ce constă economia legii pentru reorganizarea contabilitaţii Statului, d. C. Angelescu a spus următoarele: «In legea contabilităţii s’au introdus instituţiuni noui şi s’au organizat în aşa fel vechile instituţiuni, în cât proectul nostru de lege, va constitui chiar şi numai prin el însuşi, o garanţie în controlul administraţiei banului public. In acest scop, d-lor deputaţi, vom găsi în acest proeet măsuri de contabilitate propriu zisă, dispoziţiuni pentru organizarea controlului pentru întocmirea şi executarea bugetului pentru controlul licitaţiilor publice. Intre primele dispoziţiuni cu care începe proectul este întocmirea inventariului general al averii generale a Statului. Până astăzi, trebuie să mărturisim cu toată durerea, noi nu avem cunoştinţă de averea Statului fie moblă fie imobilă. Aţi observat, când aţi intrat pe la diferitele servicii dintr-o administraţie publică, că pe perete este afişat inventarul micilor obiecte, cari n’au nici o valoare comercială, pe când marele proprietăţi ale Statului terenurile petrolifere care nu sunt vizibile, nu sunt încă inventariate. D-nilor, cu măsura luată de d. ministru de finanţe, de-a se face imediat un inventar al averei Statului, vom aduce în patrimoniul lui averi considerabile (aplauze pe băncile majorităţii). Şi nu era suficient numai să se facă imediat acest inventar în toate administraţiile publice, dar s’a mers mai departe, punându-se obligaţiunea, ca toate aceste inventare să fie centralizate într’un singur loc şi, fireşte, la ministerul de finanţe. In viitor, orice mutaţiune în averea publică, trebue să fie cunoscută de ministerul de finanţe. Iată o măsură admirabilă, ce-şi va produce imediat efectele salutare». Prin lege se introduce contabilitatea dublă, care va pune frâu fraudelor şi carnetul contribuabilului, o fericită inovaţie, căci pe viitor nu se va mai da posibilitatea de a se sustrage cineva dela plata impozitelor. S’a introdus de asemeni în lege controlul averii funcţionarilor frâu datori, o excelentă măsură, menită a face ca Statul să reintre în averea sa frustrată, restituindu-se ceia ce i s’a răpit prin fraudă. Era logic ca partidul national-țărănesc să vină cu o asemenea importantă dispozițiune, menită a apăra averea statului împotriva acelor cari ar comite, să le zicem, îndoit caiete. Căci nu putea continua spectacolul cu acei funcţionari pe care lumea îi arată cu degetul, cunoscuţi că palatele ce şi-au ridicat nu sunt din modesta lor salarizare. Dar, fiindcă liberalii au încercat, în zădar, după cum s’a văzut, să pună în circulaţie anumite stări tendenţioase, domnul C. Angelescu, a ţinut să accentueze în finalul discursului său datoria şi obligaţiunea morală contractată faţă de ţară de partidul naţional-ţărănesc. Domniasa a spus: «Când noi am venit la conducerea Statului în împrejurările pe care le ştim cu toţii şi fiind că suntem hotărâţi să ne realizăm programul anunţat prin manifestul adresat ţă(Continuare în pagina II-a). Reorganizarea ministerelor D. deputat St. Mihăiescu a ţinut la Cameră un remarcabil discurs la legea de reorganizare a ministerelor, din care redăm părţile mai importante. . . . . . Proectul de organizare a puterii centrale din Statul românesc, venit la abia câteva zile după votarea legii de organizare a administraţiei locale, complectează în mod necesar opera de legislaţie a administraţiei generale a Statului român. Prin legea de organizare locală, să se manifesteze şi să se adapteze împrejurărilor locale, aşa de diferite de la un ţinut la altul. Am fi riscat însă ca această iniţiativă să nu-şi dea toate efectele ei, dacă nu ar fi fost suficient de coordonată, de controlată şi mai ales de îndrumată, şi, câteodată, atunci când puterea fiecărei localităţi n’ar fi suficientă, pentru opere mai mari, să fie ajutată de către Stat, care concentrează puterile noastre ale tuturora. Prin acest proiet de lege care organizează puterea centrală, noi compleetăm opera de organizare armonică a Statului românesc. Mintea clasică şi nobilă a preşedintelui nostru de Consiliu, sufletul său armonios, în care puterile inteligenţei, ale simţirei şi ale voinţei sunt aşa de perfect echilibrate, nu putea, domnilor deputaţi, să guverneze într-o ţară dezorganizată ca statul nostru, aşa cum a fost alcătuit de guvernele precedente (aplauze prelungite pe băncile majorităţii). D-lor deputaţi, acest proiect de lege a fost adus pe consideraţiuni diferite. Desigur că acelea de economii au fost poate cele mai urgente. Veţi vedea însă că şi necesităţi tehnice de organizare şi mai ales o concepţie nouă naţională, socială şi mai ales morală au adus şi au făcut necesar acest proeet de lege. Consideraţiunile de ordin financiar şi economic sunt cele mai uşor de văzut de fiecare. Intr’adevăr guvernul nostru a găsit un popor, trăind în cea mai complectă sărăcie şi dezordine financiară. Utilajul material al Statului românesc, adică şoselele, căile ferate, monumentele, toate insuficient întreţinute şi insuficient dotate. Cu toate că majoritatea funcţionarilor erau plătiţi cu salarii insuficiente, cifra din buget care merge la personal este mai mare decât normalul. Care sunt cauzele că, deşi salariile unitare sunt mai mici decât este necesar, totuşi global, noi avem o cheltuială mai mare decât normală. Cauza este acea lipsă de armonie şi de organizare, de care vă vorbeam; anume: aparatul nostru funcţionăresc este cu mult mai mare decât ar trebui. Aceasta nu ar fi suficient, căci s’ar putea spune: ar fi preferabil să mărim veniturile statului, decât să concediem o parte din funcţionari, cu toţii ştiind cât de dureroasă este această operaţiune. Dar, este un lucru trist, dar sigur, că bugetul ţării româneşti nu mai poate să crească fără ca să pericliteze însăşi existenţa Statului nostru. Budgetul a ajuns la o limită maximă, o simt ţăranii, a spus-o opinia publică, prin toate manifestările ei, prin întruniri şi jurnale, au spus-o toţi miniştrii de finanţe din ultimul timp şi şefii de guvern şi totuşi, nici unul nu a putut pune ordine în această chestiune. In adevăr, budgetul nostru este mai mare acum decât ar fi trebuit să fie în comparaţie cu ce era înainte de război. înainte de război, în 1915—1916, budgetul Vechiului Regat era de 600 de milioane lei aur. Ţara noastră s’a mărit de 2,17 ori prin urmare, budgetul ar fi trebuit să se mărească şi el cel mult de 2,17 ori, pentru că o serie de cheltueli din România Mare sunt comune cu cheltuelile din România Mică şi atunci, dacă suprafaţa ţării şi populaţia s-a mărit de 2,17, nu este natural ca şi budgetul să se mărească în aceiaşi proporţie. Dacă mărim aceste cheltueli de două ori este poate chiar exagerat. Dar admiţând că budgetul actual ar trebui să fie în aur dublul celui din Vechiul Regat, am ajunge pentru România Mare la un budget de 1.200 000.000 lei aur. Pentru ca să găsim budgetul în lei actuli, nu ne putem mulţumi să înmulţim aceasta sumă cu coeficientul de devalorizare a leului, adică 32, pentru că, după cum ştiţi, viaţa s’a scumpit cu mai mult; trebuie să înmulţim cu 42, care este coeficientul mediu de scumpire a vieţii în ţara românească. (Citiţi continuarea în pag■ 11-a) ooxxxoo-In discuţia din jurul comunicatului ticluit de d- Stelian Popescu în numele «comitetului» Cavalerilor ordinului Mihai Viteazu, — fostul ministru de Justiţie, somat să dea numele celor care au subscris comunicatul, emite următoarea stranie teorie în materie de probe: «In ce privește pe cavalerii ordinului Mihai Viteazu, care au semnat articolul apărut în «Universul», nu este nevoe să spunem noi numele lor. Să arate, foaia guvernului,— și de aici încolo directorul «Universului»» apelează la cele mai mascate caractere tipografice, — care sunt cavalerii care se desolidarizează de acest articol, pentrucă după ce se va cunoaşte numele lor, să vadă ţara cîţi şi cine sunt acei care se solidarizează cu trădătorul Stere». Bine că d. Stelian Popescu n’a legiferat — pe cînd era ministru de Justiţie — acest sistem de dovadă negativă. Căderea bruscă a liberalilor l-a împiedecat de a-şi traduce în fapt teoriile de drept. Poate d-l Vintilă Brătianu îi va da ocazie divuisare juridică la o altă guvernare liberală.» Teoriile expuse de d. Stelian Popescu sunt turnate într’o abjectă formă, fiind astfel deopotrivă de înjosite de el gazetăria şi justiţia-Acel care scrie aşa cum ştim, — şi în faţa căruia nu se indignează doar d. Vintilă Brătianu, din aceiaş familie stilistică, cu dânsul — se dă pe faţă, prin teoriile publicate în ziar, şi ca un agramat al dreptului. Şi acest om determină, sau —maii bine zis — caută să determine curente de opinie publică... Şi acest om a fost... şi poate va mai fi — ministru de Justiţie... pentru desăvîrşita bătae de joc, pe care liberalii o pot face ţării. Avem în faţa acestui caz de intrare în putrefacţie morală a unui om şi a unui partid — un gest reflex de desgust, de scârbă chiar. Simţim în aer o duhoare. Trebue să ne întoarcem repede copiii în altă parte. Repulsia noastră a devenit de ordin fizic.